Jump to content
POLITISTI.ro

Regretabil! Un poliţist a furat de FOAME. După a încercat să se sinucidă.


sniperscout

Recommended Posts

Un poliţist din Ploieşti a furat... de foame. Omul legii a sustras dintr-un magazin două cutii cu brânză topită. Motivul: nu mai avea niciun ban până la salariu. Bărbatul a fost prins de paznici când ieşea din magazin. El şi-a recunoscut fapta şi, la scurt timp, a încercat să se sinucidă.

Cele două cutii cu brânză topită nu costă mai mult de 10 lei şi au fost înapoiate magazinului. Poliţistul s-a ales însă cu dosar penal.

"A fost constituit un dosar penal care îşi va urma cursul procedural. Totodată, la nivelul instituţiei noastre, fiind dispuse cercetări disciplinare cu privire la comiterea faptei", a spus Daniel Radu, purtător de cuvânt IPJ Prahova

Cel mai probabil, agentul va scăpa doar cu o amendă. "Nu-l putem cataloga drept un infractor, având în vedere că a fost în slujba legii atâta timp. Iar finalul acestei infracţiuni săvârşite de el va fi aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ", a spus Dan Gaşpar, avocat Baroul Prahova.

Surse din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova spun că bărbatul avea probleme financiare, la fel ca mulţi dintre colegii săi. "E regretabil că s-a ajuns aici, dar datorită faptului că am trăi bine şi noi, poliţiştii, din păcate, am ajuns aici. Foarte mulţi rămân la jumatea lunii efectiv fără niciun ban", a spus Florian Ioniţă lider sindicat IPJ Prahova

După ce a încercat să-şi pună capăt zilelor, politistul se află în concediu medical şi este internat într-un spital de neuropsihiatrie.

Sursa: REALITATEA.NET

Cam in aceasta situatie ne-au adus "mai marii" tarii. Sa fim fortati sa ne patam onoarea si demnitatea...sa ne injosim si din aparatori ai legii sa devenim infractori. Rusine domnilor guvernanti care stati in fotolii confortabile, in birouri unde temperatura este de 25 grade C si serviti ceaiuri fierbinti. Romanul de rand s-a saturat de politicianul slab si umil inainte de alegeri, gras si obez dupa ce a fost ales.

Edited by sniperscout
Link to comment

Omul acela poate a facut gestul acesta din disperare, gandindu-se ca nu are ce sa le dea copiilor de mancare. Cum poti sa vii de la serviciu si sa reusesti sa te uiti in ochii copiilor tai, spunandu-le ca nu le-ai adus nimic? Sunt mandru si onorat ca sunt politist, imi iubesc si apreciez meseria si sper in viitor, sa ne fie mai bine. Noua care acum stam in strada la -20 grade C si adunam oameni ai strazii carora le oferim un adapost si o mancare calda. Poate ca nimeni nu apreciaza faptele noastre, multi ne blameaza si ne injura, ne sfideaza spunandu-ne batjocoritor "sefu' " insa pentru noi ramane multumirea si impacarea sufleteasca, ca pe tura mea am reusit sa-mi ajut un semen la greu.

Link to comment
  • Moderator

Întradevăr e regretabil, dar NU există nicio scuză pentru a încălca legea, mai ales pentru a fura. În țara asta sunt extrem de multe persoane care nu au ce mânca, iar cu toate astea, cei mai mulți dintre aceștia nu încalcă legea și nu aleg să treacă în partea cealălaltă. Nu mai are ce căuta în rândurile noastre, indiferent de circumstanțele în care a comis fapta asta.

  • Upvote 2
  • Downvote 2
Link to comment

E mai veche stirea (cam de o saptamana), nu cred ca trebuie facut prea mult tam-tam pe subiectul asta, sa se vorbeasca si despre faptele/lucrurile bune si corecte care se fac, din pacate prea putine vedem la stiri.

  • Upvote 1
  • Downvote 1
Link to comment
Guest
This topic is now closed to further replies.
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.