Mandatul european de arestare

[Marius]

Mandatul european de arestare

Mandatul european de arestare este o cerere emisă de o autoritate judiciară a unuia dintre statele membre ale UE în scopul arestării unei persoane într-un alt stat membru și al transferării persoanei respective către primul stat membru, în vederea urmăririi sau executării unei pedepse privative de libertate sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Mandatul european de arestare înlocuiește procedurile lungi de extrădare dintre statele membre ale UE printr-o procedură judiciară simplificată de predare, în scopul urmăririi sau executării unei pedepse privative de libertate sau a unei măsuri de siguranță privativă de libertate.

Un mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare ale unui stat membru este valabil pe ansamblul teritoriului Uniunii Europene. Acest mecanism se bazează pe principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare și presupune contacte directe între autoritățile judiciare.

Decizia-cadru defineşte ”mandatul european de arestare” drept orice decizie judiciară adoptată de un stat membru în vederea arestării sau predării de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul:

• efectuării urmăririi penale;
  
• executării unei pedepse;
  
• executării unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
  
  Mandatul este aplicabil în cazul:
  • unei condamnări definitive la o pedeapsă cu închisoarea sau al unei măsuri de siguranţă cu o durată de cel puţin patru luni;
    
  • unei infracţiuni pentru care este prevăzută o pedeapsă cu închisoarea sau o măsură de siguranţă cu o durată maximă de cel puţin un an.
    
    Cu condiţia să fie pedepsite în statul membru emitent cu o pedeapsă de cel puţin trei ani, infracţiunile care duc la predarea fără verificarea dublei incriminări a faptei sunt, printre altele: terorismul, traficul de persoane, corupţia, participarea la o organizaţie criminală, falsificarea de bani, omuciderea, rasismul şi xenofobia, violul, traficul de vehicule furate, frauda, inclusiv frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii.
    Pentru actele criminale altele decât cele menţionate anterior, predarea poate fi subordonată condiţiei ca fapta pentru care este solicitată aceasta să constituie o infracţiune în conformitate cu legislaţia statului membru de executare (regula dublei incriminări).
    
    Mandatul european de arestare trebuie să conţină o serie de informaţii privind identitatea persoanei, autoritatea judiciară emitentă, hotărârea definitivă, natura infracţiunii, pedeapsa etc.
    
    Statele membre și instanțele naționale trebuie să respecte dispozițiile Convenției europene a drepturilor omului, astfel că orice persoană arestată în baza unui mandat european de arestare poate fi asistată de un avocat și, după caz, de un interpret, conform legislației țării în care aceasta a fost arestată.
    
    Diferențele între mandatul european de arestare și procedurile de extrădare tradiționale
    
    Mandatul european de arestare introduce șase elemente noi în comparație cu procedurile de extrădare tradiționale:
    1 - Termene stricte. Statul în care persoana este arestată trebuie să transfere persoana respectivă în statul care a emis mandatul european de arestare în termen maxim de 90 de zile de la arestarea acesteia. Dacă persoana consimte la predarea sa, decizia trebuie să fie luată în termen de 10 zile.
    2 - Proceduri simplificate. În privința a 32 de categorii de infracțiuni grave, mandatul european de arestare elimină principiul dublei incriminări, conform căruia comportamentul pentru care se solicită predarea trebuie să constituie o infracțiune atât în statul solicitant, cât și în țara în care persoana căutată este arestată. Un mandat european de arestare emis pentru infracțiunile menționate anterior trebuie să fie executat, indiferent dacă definiția infracțiunii respective este sau nu aceeași în ambele state, cu condiția ca infracțiunea să fie suficient de gravă și pasibilă de o pedeapsă cu închisoarea de cel puțin trei ani în statul membru care a emis mandatul.
    3 - Absenta ingerintei politice. Procedura mandatului european de arestare elimină faza politică a extrădarii. Asta înseamnă că decizia de a preda sau nu o persoană în baza unui mandat european de arestare ține de o procedură exclusiv judiciară.
    4 - Predarea resortisanților. În principiu, statele membre ale UE nu mai pot refuza să își predea propriii resortisanți, cu excepția cazului în care preiau sarcina privind urmărirea sau executarea pedepsei cu închisoarea vizând persoana căutata. Mandatul european de arestare se bazează pe principiul conform căruia cetățenii UE trebuie să răspundă pentru actele lor în fața instanțelor naționale de pe întregul teritoriu al UE. (Resortisant - Persoană fizică sau juridică aparținând unui stat aflat sub protecția altui stat.)
    5 - Garanții. Predarea unei persoane poate fi subordonată furnizării de către statul care a emis mandatul a trei tipuri de garanții:

    • dacă un mandat european de arestare se bazează pe o hotărâre pronunțată în absența persoanei căutate, predarea poate fi autorizată cu condiția ca persoana să aibă dreptul de a cere o rejudecare în statul care solicită predarea acesteia;
      
    • dacă mandatul european de arestare pe baza căruia o persoană este arestată a fost emis pentru o infracțiune pasibilă de o pedeapsă cu închisoarea pe viață, predarea poate fi autorizată cu condiția ca persoana acuzată să aibă dreptul, după o anumita perioadă, de a solicita revizuirea pedepsei respective;
      
    • dacă cererea privește urmărirea unui resortisant sau a unui rezident obișnuit al statului în care persoana a fost arestată, predarea poate fi autorizată cu condiția ca persoana să fie predată în scopul executării pedepsei privative de libertate care a fost pronunțată împotriva sa.
      

    6 - Motive de refuz. Predarea persoanei arestate poate fi refuzată din trei motive obligatorii și din șapte motive facultative. Motivele obligatorii sunt:

    [*]principiul ”ne bis in idem” (persoana nu poate fi predată dacă a executat deja o sentință pentru aceeași infracțiune),

    [*]minorii (persoana nu poate fi predată dacă nu a împlinit vârsta răspunderii penale în statul în care a fost arestată)

    [*]amnistia (persoana nu poate fi predata daca ar fi putut face obiectul urmaririi in statul in care a fost arestata si daca infractiunea este amnistiata in statul respectiv).

    Motivele opționale de refuz sunt, în principiu, lăsate la aprecierea autorităților judiciare. De exemplu, predarea poate fi refuzată dacă o parte din infracțiunile pentru care a fost emis mandatul european de arestare au fost săvârșite în statul în care persoana este arestată și vor face obiectul urmăririi în statul respectiv.

    Sursa: Europa.eu