Jump to content
POLITISTI.ro

Recommended Posts

Catalin

Vă propun ca în acest topic să strângem exemple în care judecătorii consideră că nu se impune arestarea preventivă a infractorilor. Iar dacă cumva treceţi printr-o astfel de situaţie şi vă încearcă sentimentul acela al muncii neîmplinite, deşi ştiţi foarte bine că aţi făcut tot ce era posibil, de asemenea vă rog să postaţi şi să ne povestiţi aici.

Aşa că încep eu cu un prim exemplu elocvent despre inexistenţa pericolului social:


La începutul săptămânii trecute, colegii noştri din Dăbuleni jud.Dolj au avut parte de un eveniment al cărui autor a fost un tânăr "cunoscut" din punct de vedere al muncii de poliţie, respectiv Georgică Preduş de 25 de ani, care deşi avea permisul de conducere anulat, după ce a băut bine într-un bar din localitate, a furat cheile de la maşina unui amic de pahar şi a plecat la plimbare. Ocazie cu care a accidentat o tânără de 23 de ani şi nu a oprit la locul producerii accidentului.
Colegii noştrii, fiind sesizaţi de către medicii spitalului din localitate, au demarat cercetările şi în scurt timp au identificat în trafic autoturismul Opel Astra ce era condus de individ. Numai că acesta a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor şi a fost nevoie de o urmărire a acestuia precum şi de executarea a câtorva focuri de armă până ce au reuşit să-l blocheze şi să-l oprească. Iar ca circul să fie complet, individul a refuzat să i se recolteze probe biologice.
Deci să recapitulăm puţin, infracţiunile comise:

  • conducere fără permis
  • furtul autototurismului
  • accident cu victime - vătămare corporală
  • părăsirea locului accidentului
  • refuzul de a i se recolta probe pt stabilirea alcoolemiei

Toate acestea coroborate cu faptul că a încercat să se sustragă, refuzând să oprească la semnalele poliţiştilor şi fiind necesară folosirea armamentului pentru a fi imobilizat.
Georgică Preduş a fost dus în arestul IPJ Dolj şi a fost prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
Ei bine, ce credeţi voi că au decis domnii judecători?

Aţi ghicit! Individul a fost eliberat pe motiv că "nu prezintă pericol social", procurorii au făcut recurs, însă şi cei de la Tribunalul Dolj l-au eliberat şi de această dată, singura condiţie fiind să nu părăsească oraşul.
 

Superb! Superb!

  • Upvote 5

Share this post


Link to post

Această publicitate este afişată doar vizitatorilor. - Click aici pentru înregistrare

25tess

norocul lui ca masina era inmatriculata ca mai avea un pic si era cercetat sub aspectul savarsirii tuturor infractiunilor prevazute in codul rutier. Si iar opinia publica o sa spuna ca Politia nu si-a facut datoria. Cat despre justitia din DJ cred ca e oarba rau.

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Ecou

In anul de gratie 2007, 2 talharoi, drogati, majori, recidivisti postcondamnatoriu, cu rest de pedeapsa de peste 1 an fiecare, condamnati anterior tot pt talharii, comit o smulgere de geanta folosind pt scapare un auto neimatriculat. Sunt prinsi dupa urmarire si blocare, avariind autospeciala cu aceasta ocazie. Mi-e scarba sa mai enumar infractiunile. Mi-a ramas in memorie ca m-am chinuit sa le inghesui pe p-v-ul de aducere la cunostinta a invinuirii. Judecatoria sector 3 ne-a respins propunerea. Motivatia: a promis ca se angajeaza :-). Am trait o mare dezamagire atunci. Trist, dar adevarat...

  • Upvote 7

Share this post


Link to post
Catalin

INCREDIBIL: Poliţia a prins suspecţii după scandalul din Popeşti-Leordeni, procurorii i-au eliberat

09 nov 2012, 00:11 | Romania TV

Detalii incredibile ies la iveală în cazul împuşcăturilor de pe Centura Capitalei. A fost război în toată regula. Nu mai puţin de 54 de focuri de armă au fost trase în răfuială. Poliţiştii bucureşteni au prins mai mulţi suspecţi. Toţi erau înarmaţi până în dinţi, însă procurorii au considerat că nu reprezintă un pericol public şi i-au eliberat.

masina_sparta_53503700.jpg

Scandalul între membrii celor două clanuri a pornit de la afaceri. Aceştia cumpărau şi vindeau terenuri în Popeşti Leordeni. Cum n-au reuşit să se înţeleagă, au apelat la pistoale. Peste 50 de focuri de armă au fost trase în trafic.

La doar câteva minute după împuşcături, poliţiştii au oprit în trafic o maşină cu geamurile sparte, în care se aflau doi bărbaţi. Oamenii legii aveau informaţii că în altercaţie a fost implicat şi un autoturism de teren. L-au găsit câteva zeci de minute mai târziu. Maşina era burduşită cu săbii, topoare, dar şi cu arme de foc.

Suspecţii susţin însă că sunt nevinovaţi.

Medicii de la Spitalul Bagdasar Arseni l-au operat pe bărbatul împuşcat în răfuială. Suspecţii sunt cercetaţi pentru tentativă de omor, vătămare corporală gravă, ultraj contra bunelor moravuri, dar şi pentru port fără drept al armelor de foc.

sursa. RTV.net

Share this post


Link to post
benkb

In curand o sa ne infratim cu Bronx-ul si o sa avem toti cate un pistol in buzunar. Daca vor continua in stiul asta n-o sa mai apeleze decat pentru salvare si pompieri la 112.

Sportivii aia ii gasesti in multe din salile de MMA din Bucuresti si fac pariu ca daca dai bine impart cu tine jucariile.

In ziua de azi orice infractor se poate inscrie intr-o sala de lupte si acolo intra in contact cu tot felul de baieti interesanti. Ca de, intereseaza pe cineva cat de periculos esti?

Prin 2009 iti mai cereau sa completezi un formular, acum dai banul si asta e!

  • Downvote 1

Share this post


Link to post
Catalin

another one :doh:

Poliţiştii l-au prins în flagrant, i-au documentat şi dovedit activitatea infracţională, iar instanţa, pentru trafic de droguri, îl condamnă cu suspendare. Deci a fost găsit vinovat, au existat probe, etc dar nu merită să stea în puşcărie, poate omul îşi formase clientelă şi există riscul să o piardă dacă stă la beci.

Argeş: Malonga Parfait a primit o condamnare cu suspendare pentru trafic de droguri şi a fost eliberat din penitenciar

Fostul realizator de televiziune Malonga Parfait a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri şi a fost eliberat din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi, unde era încarcerat din data de 30 octombrie.

Conform unei hotărâri a Tribunalului Argeş, pronunţată pe 3 decembrie, inculpatul Malonga Parfait Sorin a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri. Instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, cu termen de încercare de 7 ani, precum şi punerea deîndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat şi reţinut în altă cauză.

Tribunalul Argeş a mai decis distrugerea întregii cantităţi de cannabis găsită asupra inculpatului şi confiscarea sumei de 300 de lei, provenită din vânzarea de stupefiante.

Decizia instanţei de fond nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Malonga Parfait, în vârstă de 33 de ani, a fost reţinut pe 15 octombrie, după o acţiune a ofiţerilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti. Cetăţeanul român de origine congoleză a fost prins în flagrant în timp ce încerca să comercializeze mai multe doze de cannabis.

"Tânărul a fost surprins în municipiul Bucureşti, în flagrant delict, în timp ce comercializa 10 doze de cannabis a câte un gram, contra sumei de 60 de lei pe doză. În urma percheziţiei autoturismului cu care acesta se deplasa, au fost descoperite alte 20 de grame de cannabis porţionate în doze, dar şi vrac, pregătite pentru vânzare", se arată într-un comunicat al BCCO Piteşti.

Malonga Parfait a fost acuzat că vindea cannabis mai multor consumatori de droguri din municipiul Piteşti, dar şi din alte localităţi din judeţele Argeş şi Vâlcea.

sursa: AGERPRES

Share this post


Link to post
maxu08

pentru 30 de grame de cannabis (deci nu drog de mare risc), 2 fapte materiala (detinere consum propriu si detinere spre vinzare) insa nu s-a probat si vinzarea efectiva, probabil a recunoscut detinerea ptr consum (posibil la intreaga cantitate deoarece 30 grame este rezonabil ptr continut propriu), fara sa fie recidivist, circumstante personale bune (functionar la primarie, tinar, posibil situatie familiala buna, etc) ce pedeapsa vroiai sa incaseze?

pedeapsa primita se incadreaza in limitele practicate de instanta in toata tara in cazuri asemanatoare. termen incercare de 7 ani este suficient ca sa fie cuminte daca nu vrea sa vada cum este si executarea pedepsei.

  • Downvote 1

Share this post


Link to post
Catalin

A fost surprins în timp ce comercializa, "Tânărul a fost surprins în municipiul Bucureşti, în flagrant delict, în timp ce comercializa 10 doze de cannabis a câte un gram, contra sumei de 60 de lei pe doză."

Deci s-a probat vânzarea. Ce probă mai solidă decât surprinderea în flagrant!?

Aşa că ar fi trebuit să stea la beci, nu să iese din nou pe stradă şi să-şi reia vechile îndeletniciri.

Share this post


Link to post
maxu08

nu am vazut asta insa are si aici 1 fapta materiala, cu 10 grame. gindeste-te ca un judecator care apreciaza si probele in favoarea inculpatului si nu ca un politist care vede numai acuzarea si vei vedea ca pedeapsa este OK.

daca prostanacul asta ar fi luat 2 ani cu executare, cel care comercializeaza 10 kg de heroina ce pedeapsa va primi? iti spun eu - a luat 6 ani cu executare.

eu zic ca este OK cu speranta ca daca recidiveaza ar trebui sa obtina executarea.

  • Downvote 1

Share this post


Link to post
Catalin

Aha, tot ca un judecător vei gândi şi dacă să zicem, coloratul ăsta, îţi va racola copilul minor pe post de client, transformându-l în acest mod într-un simplu consumator dependent?

Opinia publică se băşică şi acuză poliţiştii că nu stopează amploarea pe care au luat-o "magazinele de vise", asta în condiţiile în care nu există o legislaţie clară. Iar acum, colac peste pupăză, şi în aceste cazuri, clare, judecătorii se transformă în nişte măicuţe din mănăstiri, gata să ierte păcatele tuturor, în speranţa că se vor îndrepta.

Cel cu 10 kg de heroină ar fi trebuit să primească minim zece ani.

Aşa, va ieşi după 2-3 ani şi se va apuca din nou de treabă, că doar judecătorii din ţara asta au devenit nişte iertători de profesie.

  • Upvote 3

Share this post


Link to post
BGeorge

Parerea mea, ca persoana din afara sistemului, este ca cel care comercializeaza droguri trebuie sa primeasca pedeapsa maxima, indiferent ca sunt 10 grame sau 10 kg.

Daca dai cu suspendare pt. 10 grame, coloratii vor gasi (poate deja au) metode de a nu avea la domiciliu sau asupra lor mai mult de 10g de exemplu. Vor reveni pe strazi si se vor ocupa in continuare de comercializarea drogurilor.

Eu asa vad situatia. Pentru comercializare ar trebui sa se dea pedeapsa maxima, poate asa se mai linistesc.

Share this post


Link to post
maxu08

chestia cu pedeapsa maxima inlaturind individualizarea nu functioneaza niciodata. exista o intreaga literatura de criminologie care a dovedit cu date ca nu merge chiar asa de simplu, crezi ca toti sunt prosti de au bagat in CP limite maxime si minime? ar fi simplu sa bagi 20 de ani ptr fiecare fapta penala, ar scuti de munca si ar economisi hirtie de milioane de euro.

din fericire societatea umana nu functioneaza asa.

@catalin - din acest motiv un medic nu se consulta singur, un avocat nu se reprezinta singur in instanta. ptr ca iti pierzi profesionalismul si luciditatea. evident ca nu as gindi la fel (am alte ginduri, chiar penale as putea spune). nu vorbesc ca avocat ci ca profesionist al dreptului si ca unul care are pretentia ca se pricepe in domeniu. personal am alte parerri si despre pedofili dar ca avocat nu pot sustine pedeapsa cu moartea, nu? dar i-as impusca inclusiv pe cei care lovesc sau exploateaza copii.

Edited by maxu08
  • Upvote 1
  • Downvote 1

Share this post


Link to post
Catalin

Deci după ceea ce spui tu, ar trebui să înţeleg că judecătorii ăia, sunt nişte profesionişti desăvârşiţi, când condamnă nişte infractori la pedepse extrem de blânde, pentru infracţiuni grave, săvârşite cu intenţie.

În opinia mea, e tocmai invers, aici nu a fost vorba despre o infracţiune din culpă, ci cu intenţie, coloratul ştia că este ilegal ceea ce face şi totuşi a făcut-o. Dacă şi în cazul traficanţilor de droguri, judecătorii ăştia consideră că nivelul pericolului social este atât de redus încât merită să se întoarcă imediat pe stradă, atunci înseamnă că pericolul social este altcumva perceput la ei. Pur şi simplu îi bănuiesc că au pierdut orice legătură cu realitatea.

Dacă pentru trafic de droguri se dau pedepse cu suspendare, înseamnă că pentru infracţiunile din culpă de la regimul circulaţiei vor ajunge să-i pună să promită că nu mai fac.

Share this post


Link to post
maxu08

ceea ce vreau eu sa spun este ca pedeapsa este OK in raport de practica judiciara din spete similare si conforma cu Fisele de Individualizare a pedepselor (s-au publicat, am si eu un exemplar).

as pune problema altfel - daca aceasta este practica judiciara, adica judecatorii din Romania au apreciat in marea lor majoritate ca aceasta este solutia corecta atunci toti sunt idioti si noi 2 suntem mai destepti? nu crezi ca ceva este in neregula cu noi 2 si nu cu ei?

cred ca este unul din putinele exemple de practica unitara :)

  • Downvote 1

Share this post


Link to post
Catalin

Întreabă tu orice om sănătos la cap de pe stradă, cum i se pare faptul că unui traficant judecătorii îi aplică o pedeapsă cu suspendare şi atunci te aştept să vii şi să-mi spui că toţi aceia au ceva în neregulă.

Practica aia judiciară şi fişele de individualizare ar trebui să ţină seama de realităţile sociale, să se adapteze la vremurile actuale. Pentru că dacă ne uităm în urmă cu 10-15 ani, vom observa că atunci tineretul nu inhala sau nu îşi injecta într-o veselie "sare de baie" sau te miri ce drăcovenii.

Judecătorii ăia ar mai trebui scoşi din acvariu să vadă şi ei realităţile din stradă, nu să se uite la practica judiciară şi să individualizeze pedepsele la fel ca pe vremea lui Pazvante.

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
iuliag

Cred ca se incadreaza la acest capitol!

Ionel Moca, zis „Machena” este un cunoscut al anchetatorilor, el având deja două dosare penale pe rolul instanţelor de judecară. „Machena” este acuzat de trafic de droguri şi de trafic de persoane, în ambele cauze el fiind eliberat sub control judiciar.

Una dintre cauze, cea privind traficul de persoane, a ajuns la Tribunalul Vrancea. Moca a fost arestat în 2007, în urma deciziei magistraţilor vrânceni, şi eliberat în 2009 la Curtea de Apel Galaţi. Din completul de judecată care a decis eliberarea au făcut parte două judecătoare: Mariana Cristache şi Daniela Liliana Constantinescu. În cei doi ani, mandatul de arestare preventivă a fost prelungit de mai multe ori, cauza trecând prin mâna mai multor magistraţi.

În 2011, Ionel Moca este acuzat de procurori de trafic de droguri. Magistraţii Tribunalului Galaţi au dispus la acea vreme arestarea preventivă a lui „Machena”. Mandatul este prelungit de mai multe ori, până în februarie 2012, când, în urma unui recurs, cauza ajunge pe rolul Curţii de Apel Galaţi. În urma recursului, completul de judecată, dispune punerea în libertate a lui Ionel Moca. Din completul care a luat decizia au făcut parte aceleaşi două judecătoare, care l-au eliberat condiţionat pe „Machena” în 2009. Adică Mariana Cristache şi Daniela Liliana Constantinescu au decis că Moca poate fi judecat în libertate, cu condiţia ca acesta să nu părăsească localitatea de domiciliu, adică comuna Pechea.

Conform informaţiilor noastre, apărătorul lui Ionel Moca, Dumitru Hagiu, lucrează în acelaşi cabinet de avocatură cu sora judecătoarei Mariana Cristache, ceea ce ar trebui să atragă un gram de incompatibilitate pentru magistrat. Acest lucru nu s-a întâmplat însă în niciunul dintre cazurile mai sus menţionate.

De ce este acuzat „Machena”

Vă reamintim că magistraţii Judecătoriei Galaţi au emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Ionel Moca, zis „Machena”, acesta fiind principalul suspect de comiterea accidentului de la Schela, în urma căruia şi-au pierdut viaţa două persoane, iar alte trei au ajuns în spital. Accidentul a avut loc pe 8 noiembrie pe Drumul Judeţean 251. Conform anchetei, procurorii au arătat că Ionel Moca, aflat la volanul unui autoturism marca Audi, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, marca Logan, în care se aflau cinci persoane. Două persoane au murit, iar celelalte trei au ajuns la spital necesitând între 11 şi 80 de zile de îngrijiri medicale. Şoferul vinovat a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Acum, Ionel Moca este căutat de poliţie pentru a fi arestat în baza mandatului emis în lipsă. Ţinând cont însă de faptul că „Machena” a părăsit localitatea de domiciliu, condiţie impusă de instanţă, se impune acum şi revocarea celor două decizii de eliberare sub control judiciar impuse de Curtea de Apel Galaţi.

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Catalin

Încă un exemplu:

Au stat doar trei zile după gratii. Romii implicaţi în scandalul din ajunul Crăciunului, puşi în libertate

În ajunul Crăciunului, un scandal a izbucnit între două familii de romi din Craiova, mai exact între doi fraţi, din cauza unei datorii mai vechi. Unul dintre ei i-a distrus celuilalt autoturismul cu toporul, astfel că cel păgubit şi-a luat rudele şi a pornit să se răzbune. Doi dintre ei fiind răniţi în timpul încăierării. Victimele au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, unde au primit îngrijiri medicale, fără să fie necesară internarea lor.

La locul scandalului au ajuns mai mulți poliţişti, care au aplanat scandalul şi au rămas în zonă pentru a preveni izbucnirea unei noi încăierări, deoarece nici unul dintre cei implicați nu a vrut să depună plângere.

Cu toate acestea, polițiștii au făcut cercetări, i-au identificat pe toți participanții la scandal, iar vineri, 28 decembrie, Judecătoria Craiova a admis propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova și a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Mihai Căciulă, Mazilu Iorgu şi Iață Radu pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, pe o perioadă de 29 zile.

În plus, cu privire la Mureș Iorgu şi Andrei Ionuţ Iorgu, ambii dispăruți de la domiciliu, pe numele cărora procurorii au solicitat mandate de arestare în lipsă, instanța anunțat că se va pronunța pe 4 ianuarie.

Dar magistrații Tribunalului Dolj au admis, luni, 31 decembrie 2012, recursurile declarate de inculpaţii Mihai Căciulă, Mazilu Iorgu şi Iaţă Radu, împotriva încheierii nr.182 din 28 decembrie pronunţată de Judecătoria Craiova prin care cei trei au fost arestați preventiv pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. Instanța a decis punerea în libertate a celor trei, față de care s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv comuna Poiana Mare, pentru inculpaţii Căciulă şi Iorgu şi, respectiv municipiul Craiova pentru inculpatul Iaţă Radu pe o durată de 30 de zile.

sursa | oradestiri.ro

Deci coloraţii ăştia ies cu toporul în stradă şi distrug o maşină, după care se încaieră, se bat cu pietre, etc, iar poliţiştii, procurorii şi un rând de judecători consideră că trebuie şi merită să stea la beci măcar pentru 30 de zile, iar renumitul şi celebrul Tribunal Dolj zice că nu prezintă pericol pentru oamenii normali şi îi eliberează cu acest mare bullshit numit "interdicţie de a părăsi ...". Asta în condiţiile în care alţi doi dintre coloraţii implicaţi sunt dispăruţi de la domiciliu şi încă sunt căutaţi.

Superb, superb ...

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Elvis

Tribunalul Dolj este un fel de porumbelul pacii.

Nu mai aresteaza pe nimeni.

O sa-i cautam noi pe cei disparuti ca alta treaba nu avem.

Din cauza acestor incompeternti sau ,,cointeresati" Craiova este considerata un oras periculos.

Oare nimeni in tara asta nu vede ce se intampla la Tribunalaul Dolj?

Ba Ponta, parca spuneai ,,dreptate pana la capat......sau deja ai uitat?

Share this post


Link to post
geutz

Altu' care "nu prezinta pericol social"

Andreea Militaru, în vârstă de 24 de ani, din Craiova, a fost lovită cu pumnii de sportiv fără motiv. Agresorul este campion la box și face parte din lotul olimpic.

Andreea Militaru a suferit dublă fractură de mandibulă și a fost operată de urgență. Maike Valentin Cioacă este cercetat în stare de libertate pentru săvîrșirea infracțiunii de lovire și alte violențe.

Mama tinerei susține că a depus imediat plângere la poliție și vrea ca agresorul fetei să fie arestat ''Nu este normal ce s-a întâmplat. Noi veneam de la cimitir, iar Maike Valentin Cioacă a început să ne înjure fără motiv. A venit la Andreea și a lovit-o cu pumnii în față, după care a fugit'', a spus plângând femeia.

''În funcție de zilele de îngrijire medicale ale victimei se poate schimba încadrarea din lovire și alte violențe în vătămare corporală gravă'', a spus Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj.

Andreea Militaru este asistentă medicală în Craiova ''Fetița mea nu a supărat niciodată pe nimeni și nu merita așa ceva. Acum este distrusă săraca. Nu poate să vorbească și este hrănită artificial. Nu îmi vine să cred că un om este în stare să te omoare fără să îi faci absolut nimic'', a mai spus mama victimei.

Maike Valentin Cioacă face sport de la vârsta de 7 ani și este campion la box.

  • Downvote 4

Share this post


Link to post
Catalin

Dacă nu cunoşti legea sau nu ai idee despre cercetarea penală, nu e bine să iei de bun absolut ce vezi prin ziare şi să poluezi acest topic cu astfel de exemple.

În exemplul preluat de tine din ziarul ăla, nu se putea lua măsura reţinerii şi propunerii arestării boxerului din moment ce este cercetat pentru "loviri şi alte violenţe". Şi am să-ţi explic de ce.

Pentru ca o persoană să poată fi arestată trebuiesc îndeplinite câteva condiţii prevăzute de legea penală. Aceste condiţii sunt prevăzute la art. 143 şi 148 din Codul Penal, iar una dintre ele este ca fapta săvârşită să fie pedepsită de lege cu închisoare mai mare de 4 ani. În timp ce pentru infracţiunea de loviri şi alte violenţe chiar şi în forma agravantă a acestei infracţiuni, pedeapsa prevăzută de lege nu depăşeşte 2 ani.

Aşa că în exemplul tău, nici măcar nu s-a putut propune judecătorilor arestarea bătăuşului.

Pentru ca ăla să poată fi arestat nu este suficient să dorească mama victimei, poliţiştii sau procurorii, ci este necesară îndeplinirea unor condiţii.

Sigur ziariştii scriu fără să aibă habar de aceste lucruri, dar nu fac altecava decât să dezinformeze şi să manipuleze.

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
geutz

Mea culpa; omul cat traieste invata.

Acum inteleg de ce purtatorul de cuvant al IPJ Dolja mentionat posibilitatea schimbarii incadrarii: ''În funcție de zilele de îngrijire medicale ale victimei se poate schimba încadrarea din lovire și alte violențe în vătămare corporală gravă''. E posibil ca omul sa fi spus si ce a explicat Catalin mai devreme, ca la incadrarea actuala nu exista optiunea legala a arestarii, dar nu dadea bine in articol.

  • Downvote 2

Share this post


Link to post
Catalin

Ai înţeles corect. Nu ai de ce să te învinovăţeşti în vreun fel, este doar un exemplu de manipulare ce se parctică în mod curent de către ziarişti, în fuga lor oarbă şi fără scrupule după senzaţional. Din practică îţi pot spune că în cazul acestor tip de dosare penale, cercetarea penală poate lua o cu totul altă întorsătură de la o zi la alta. Ca să-ţi dai seama la ce mă refer ... cred că eşti şi tu conştient despre faptul că declaraţiile mamei victimei sunt înflorite şi nu corespund realităţii. E greu de crezut că boxerul ăla penibil nu o cunoştea pe fata respectivă şi aşa hodoroc tronc a plecat pe stradă şi a snopit în bătaie prima domnişoară ce i-a ieşit în cale, după cum declară în ziar mama victimei. Mai mult ca sigur că se cunosc, poate exista şi o relaţie sentimentală între ei, iar în astfel de cazuri de multe ori s-a întâmplat ca astăzi să se duşmănească şi să se urască, iar mâine să-i vezi împăcaţi şi că se iubesc mai ceva ca în basme. Şi te pomeneşti cu victima că îşi retrage plângerea sau nici măcar nu depune ori nu se mai prezintă la IML să obţină certificatul medico-legal, pentru că între timp agresorul se duce şi premiază familia cu o sumă considerabilă de euroi. Iar legea le conferă acest drept, tocmai prin prevederea conform căreia împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Ei bine, astfel de aspecte, poliţistul ce efectuează cercetările, trebuie să le aibă în vedere tot timpul când efecuează cercetările.

În schimb ziariştii încropesc un articol de acest gen şi manipulează fără jenă, inducând omului simplu ideea că "poliţia sau poliţistul îl cercetează în libertate" pentru că aşa ar vrea muşchiul lor sau pentru că ar dori să protejeze boxerul ăla derbedeu. Iar omul de rând necunoscând astfel de detalii şi mizând pe buna credinţă sau profesionalismul ziariştilor rămâne cu o impresie greşită după ce citeşte un astfel de articol.

  • Upvote 3

Share this post


Link to post
radu189

Pentru ca o persoană să poată fi arestată trebuiesc îndeplinite câteva condiţii prevăzute de legea penală. Aceste condiţii sunt prevăzute la art. 143 şi 148 din Codul Penal,

Art. 148 din Codul Penal este abrogat.

Edited by radu189
  • Upvote 1
  • Downvote 1

Share this post


Link to post
maxu08

a vrut sa spuna CPP si nu CP.

Share this post


Link to post
Catalin

Ai dreptate. Îmi cer scuze, făceam referire la art.148 din Codul de Procedură Penală.

Edited by Catalin

Share this post


Link to post

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now

  • Similar Content

    • Catalin
      By Catalin
      Încă o dată s-a dovedit că atunci când vine vorba despre poliţişti, magistraţii aplică o altă unitate de măsură. Principul egalităţii în faţa legii nu se mai aplică şi nu mai are nicio valoare dacă victima sau cel prejudiciat este poliţist. Iar acest lucru a fost dovedit chiar zilele trecute la Rădăuţi în judeţul Suceava. Adevarul.ro a publicat un articol intitulat "Fost puşcăriaş, reţinut după ce a incendiat maşina unui poliţist. În trecut, bărbatul a lăsat fără doi dinţi alt poliţist". Din cuprinsul articolului aflăm că un individ recidivist de 39 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a incendiat maşina unui ofiţer de poliţie. Interesant este că piromanul era proaspăt eliberat din penitenciar, unde a executat o pedeapsă pentru (atenţie!) ultraj asupra altui poliţist pe care l-a agrsat anul trecut. Cu alte cuvinte, un individ cunoscut pentru că are la activ o serie lungă de conflicte violente cu poliţiştii, a incendiat maşina unui poliţist. 
      Deşi a fost reţinut pentru 24 ore, procurorii au decis totuşi lăsarea în libertate a lui, luând împotriva acestuia măsura preventivă a controlului judiciar. Procurorii au considerat că piromanul nu reprezintă un pericol social, deoarece el şi-a făcut un obicei din a ataca doar poliţişti, aceştia din urmă fiind antrenaţi şi pregătiţi pentru a face faţă tuturor pericolelor la care sunt predispuşi.
      Superbă logică şi interesantă motivare a domnilor procurori, nu? Aici puteţi citi articolul complet din adevarul.ro:
      Practic prin această motivare, procurorii au stabilit că bunurile poliţiştilor nu sunt apărate de lege la fel ca şi bunurile oricărui alt cetăţean. Integritatea corporală a poliţiştilor nu este apărată de lege ca şi în cazul celorlalţi cetăţeni. De ce? Aţi ghicit! Pentru că poliţiştii sunt antrenaţi şi pregătiţi să facă faţă tuturor pericolelor cărora sunt predispuşi. Mergând pe această logică s-ar putea elimina infracţiunea de ultraj asupra poliţiştilor din Codul Penal, nu? Pentru că oricum poliţiştii sunt pregătiţi şi antrenaţi. Oare de ce legiuitorul a mai introdus această infracţiune din moment ce o astfel de faptă NU prezintă pericol social. 
      Pentru a ne face o idee cât mai clară, să privim ce s-a întâmplat într-un caz asemănător, unde a fost vorba de un judecător. Şi vă supun atenţiei un articol din ziarul telegrafonline.ro:
      Ce vedem aici? Un judecător aflat în timpul liber, i-a cerut unui derbedeu să nu urineze pe stradă. Deci conflictul nu a avut nicio legătură cu atribuţiile sale de serviciu, derbedeul nu şi-a premeditat fapta, nu a urmărit să se răzbune pe judecător pentru ceva legat de activitatea sa profesională, ci pur şi simplu a fost vorba de un conflict verbal pe stradă. Acesta este şi motivul pentru care nu a fost cercetat pentru infracţiunea de ultraj judiciar. De asemenea nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că judecătorul nu a fost agresat fizic, nu i-a fost incendiată maşina, ci doar a fost ameninţat verbal. Întrebarea firească este dacă în locul judecătorului era un poliţist, acel derbedeu mai era arestat şi condamnat la închisoare cu executare? Din păcate, răspunsul îl ştim foarte bine noi poliţiştii. Realitatea de zi cu zi dovedeşte că poliţiştii sunt ameninţaţi cu moartea aproape zilnic şi în asemenea cazuri procurorii nici măcar nu vor să audă despre un dosar penal. Aţi auzit de vreo condamnare a unui individ ce a ameninţat un poliţist? 
      Atenţie, nu iau în vreun fel apărarea derbedeului ce a ameninţat judecătorul. A primit ce merita, ba chiar consider că putea fi mai mare condamnarea. Dar nu despre asta discutăm aici. În schimb, comparând cele două cazuri, nu putem să nu ne punem întrebarea unde este acel principiu al egalităţii în faţa legii? 
      Dacă un recidivist ar fi incendiat maşina unui magistrat, oare la fel nu prezenta niciun pericol social? 
      În concluzie, printr-o comparaţie simplă am putea presupune că magistraţii sunt acei cetăţeni, ai căror agresori verbali vor înfunda temniţa pentru ani de zile, în timp ce politiştii sunt o rasă inferioară, ai căror agresori chiar şi dacă le dau foc la maşini nu vor fi nici prezentaţi în faţa instanţei pentru a fi arestaţi, pentru că NU PREZINTĂ PERICOL SOCIAL, dacă activităţile lor infracţionale vizează doar poliţiştii.
      Oare nu este şi această practică judiciară o modalitate prin care este încurajat ultrajul asupra poliţiştilor?
    • NewsBot
      By NewsBot
      Mandat european de arestare, pus în aplicare

      La data de 6 septembrie a.c., ca urmare a consultării Sistemului Informatic Schengen şi a schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Birourilor SIRENE – Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Secţiei 5 Poliţie Rurală Petru Rareş – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud au depistat-o, pe raza localităţii Reteag, pe C. Teodora, de 21 ani.

      Împotriva acesteia, autorităţile judiciare din Italia au emis Mandat European de Arestare în vederea executării pedepsei de 4,6 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de furt, vătămare corporală şi trafic de droguri.

      Tânăra a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care a dispus măsura reţinerii pentru 24 ore şi a emis pe numele acesteia mandat de arestare pe o perioadă de 5 zile. Cea în cauză a fost introdusă în arestul I.P.J. Bistriţa-Năsăud.

      I.G.P.R. - Centrul de Informare şi Relaţii Publice
    • Catalin
      By Catalin
      Personal obişnuiesc să urmăresc, atunci când timpul îmi permite şi ştirile internaţionale despre poliţişti şi poliţiile din alte ţări. Şi de multe ori am citit şi văzut diverse moduri de acţiune sau detalii diferite de ce se întâmplă pe la noi, dar şi interesante. Vă propun să le stângem aici în acest topic şi să dicutăm pe marginea lor. Să "furăm" de la străini din experienţele lor.
       
      Acum am citit cum Poliţia din Argentina a reuşit un flagrant pe droguri. Până aici nimic deosebit, dar mi-a atras atenţia o fotografie ce însoţeşte comunicatul Poliţiei Metropolitane şi în care se poate vedea un modul interesant în care îi imobilizează pe suspecţi.
      Priviţi aici:
       

       
      Le acoperă capul pentru ca suspecţii să nu vadă ce se întâmplă în jurul lor sau pentru a le proteja identitatea? 
      Oare procedează aşa doar pentru poze şi să nu fie filmaţi, fotografiaţi de ziarişti sau şi din motive de siguranţă, să nu vadă cine şi ce se întâmplă în jurul lor?
      Ce părere aveţi?
  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.