Jump to content

Proiect OMAI privind raspunderea disciplinara a politistilor


maxu08
 Share

Recommended Posts

  • Moderator

Deci, conform acestui proiect șefii vor putea sancționa cu mustrare scrisă sau diminuarea drepturilor salariale, fără a mai fi nevoie de consultarea consiliilor de disciplină. Cel puțin așa înțeleg eu din prev. art. 16 alin 3.

Interesant, nu știu dacă așa era prevăzut și în ord 400, dar nu mi se pare în regulă ca un șef să-ți poată da o mustrare scrisă sau diminua salariul, fără a mai fi nevoie de consultarea consiliului de disciplină.

Interesant mi se pare a fi și prev. art.17 alin 3, care spune că:

(3) Sesizările anonime nu se iau în considerare.

Dar ce mi se pare anormal este faptul că Corpul Național primește niște atribuții și în cazul polițiștilor ce nu sunt membri. Din moment ce această entitate este o „asociație profesională” interesată de racolarea câtor mai mulți membri și trăiește din banii acestora, aceste atribuții pe care le primesc nu sunt deloc corecte. În cazul polițiștilor ce nu sunt membri ai acestei asociații profesionale, reprezentanții Corpului Național nu au ce căuta și nici nu trebuie să-și dea cu părerea, pentru că aceasta va fi influențată de calitatea de cotizant sau nu al polițistului cercetat.

Ești membru, vei beneficia de clemență, nu ești cotizant al CNP-ului atunci și părerea reprezentantului acestora va fi influențată.

Da, dacă această entitate nu era o asociație și era finanțată 100% de către stat, aș fi înțeles acest artificiu prin care se încearcă simularea respectării drepturilor celor cercetați prin prezența și necesitatea părerii unui astfel de reprezentant, dar din moment ce niciun polițist nu este obligat să cotizeze la această entitate, se crează un conflict de interese după părerea mea.

Link to comment
Share on other sites

  • Moderator

De asemenea, o prevedere perversă după părerea mea este alineatul 2 de la art. 29, care sună așa:

(2) Împotriva celor care formulează sesizări ori depun mărturie sau contribuie, în orice fel, la lămurirea unor aspecte ale cercetării prealabile, nu pot fi luate măsuri disciplinare ori de alt gen, exceptând situaţiile în care, ulterior, se dovedeşte că, prin depoziţiile sau sesizările făcute cu rea-credinţă, au influenţat sau au încercat să influenţeze rezultatul cercetării.

După părerea mea prin acest alineat se legiferează sifoanele, turnătoria și perversitatea. Tocmai pentru că orice individ este exonerat de orice fel de răspundere dacă se transformă într-un turnător al celui cercetat.

Link to comment
Share on other sites

nu este nici o diferenta

1. actualul 16(3) este fostul art 18(3) din OMAI 400 :)

2. actualul 17 (3) este fostul art 19 (2) din OMAI 400

3. actualul 29 (2) este fostul 31 (2) din OMAI 400

Morala - asa cum ati trait cu OMAI 400 timp de 8 ani de zile, la fel o sa fie si cu noul Ordin :)

exista multe de imbunatatit, de exemplu as introduce posibilitatea ca in cadrul cercetarii disciplinare sa poti fi asistat de catre un avocat si nu obligatoriu de un politist. Din motive evidente, un politist nu stie sa faca o aparare profesionista la fel cum avocatul nu stie sa faca o ancheta.

etse o chestiune practica - este mai bine sa iti faci o aparare unitara, de la momentul 0 (zero) al inceperii litigiului decit sa vorbesti prostii in fata Comisiei de Disciplina si apoi sa incerci sa le corectezi in fata Tribunalului.

si multe altele, cum ar fi lipsa sanctiunilor specific procedurale ptr incalcarea dispozitiilor prezentului OMAI - de exemplu o nulitate absoluta a lipsei citarii politistului cercetat. sau nilitate relativa in cazul in care nu ti se comunica acte sau nu esti lasat sa analizezi dosarul cu 5 zile inainte (am vazut ca se practica bagarea dosarului sub nas cu 5 minute inaintea sedintei Comisiei si apoi te pune sa semnezi procesul verbal :) ).

Link to comment
Share on other sites

  • Moderator

Exact, ar fi trebuit să existe îmbunătățiri, dacă tot s-au apucat să facă ceva. Nu am stat să caut și în ord.400 dacă erau astfel de prevederi, doar am aruncat așa o privire și mi-au sărit în ochi acele prevederi.

Așa se poate numi doar o republicare a vechiului ord.400

Link to comment
Share on other sites

ce credeai, ca noua varianta va prevede mai multe drepturi si va ingreuna aplicarea sanctiunilor? esti incurabil cu optimismul asta.

aveti un coleg care a dat in judecata IJP sa isi anuleaze sanctiunea si seful de la IJP refuza sa-i mai semneze o recompensa care trebuia acordata (dosarul era gata completat si pus la semnat) dupa ce au primit citatia :)

ca sa va vedeti lungul nasului, este imposibil ca sefu' sa greseasca cind va sanctioneaza. get it?

Link to comment
Share on other sites

Vă rog să vă uitați și la art.10/lit f unde este stipulată ca abatere disciplinară producerea de pagube materiale unității din care face parte sau MAI.

Păi dacă pagubele sunt produse de către un polițist în timpul serviciului, mașinii din dotare, în timp ce urmărește un infractor pe care îl și prinde de ce trebuie să mai fie cercetat disciplinar și nu recompensat ? Sau îi aplică o sancțiune și o recompensă cum se mai obișnuiește pe la Constanța ? :doh:

Link to comment
Share on other sites

Mai scrie pe undeva că polițistul cercetat poate propune expertize extrajudiciare ce vor fi suportate din buzunarul propriu. Întreb și eu : dacă în urma vreunei astfel de expertize rezultă că polițistul este nevinovat, cine plătește ?

Link to comment
Share on other sites

cine a propus expertiza. :) nu se prevede returnare cheltuielilor facute. dar eu spun ca poti face o actiune in pretentii daca scapi nevinovat,, in contradictoriu cu persoana ce te-a reclamat.

Link to comment
Share on other sites

  • Moderator

O mare tâmpenie este acordarea unor atribuții CNP-ului. Prin acest lucru suntem obligați, sau mai bine spus forțați să cotizăm lunar la bunăstarea trăntorilor ce conduc această organizație.

Link to comment
Share on other sites

cine a propus expertiza. :) nu se prevede returnare cheltuielilor facute. dar eu spun ca poti face o actiune in pretentii daca scapi nevinovat,, in contradictoriu cu persoana ce te-a reclamat.

Și dacă nu te-a reclamat nimeni și doar vor să te trimită la culcare cei de la inspecție internă fără să fii vinovat. Corect ar fi ca IPJ-ul să plătească expertiza în cazul în care ești găsit nevinovat, altfel este posibil ca instituția să mai piardă și ceva cheltuieli de judecată în instanță.

Link to comment
Share on other sites

o poate face dar printr-o actiune separata si nu in baza ordinului, cind ma refeream la partea care te-a reclamat m-am gindt inclusiv la sesizarile din oficiu.

Link to comment
Share on other sites

Ok, hai să vă povestesc o fază! Din februarie 2012 şi până în prezent comandantul meu, Emil Moraru îl cheamă pe tip, mi-a făcut mai mult de 10 reclamaţii (le-am cam pierdut numărul la un moment dat, cred că sunt vreo 13 acum) . Motivele ? Supertari: că am vocea groasă,că exercit un anume control asupra colegilor,că îl înjur, îl ameninţ, sunt rău, nu mai am pasiune pentru munca de intervenţie, că organizez ieşiri cu colegii mei ( aici recunosc, sunt adeptul îmbinării muncii şi pregătirii cu teambuiding-urile - mi-am dus colegii în Deltă , munte şi orice alte locaţii posibile) , că m-am dus la masă (cantina-restaurant este la 10 m de baza DIAS) şi multe altele pe care nu le înşir aici pentru că sunt atât de penibile încât aţi considera că sunt subiectiv şi bat câmpii. Având în vedere că reclamaţiile au conţinut numai şi numai acuzaţii nefondate, hilare şi din care răzbătea doar ură şi minciună, au fost clasate. În urma acestor reclamaţii, cercetările au fost efectuate de ofiţeri din cadrul Biroului Cercetări Interne şi MRU. După ce i s-a tot cerut să aducă probe şi nu a putut în nouă luni să aibă măcar o mărturie din partea unui coleg , sau orice altă probă , au fost absolut toate clasate! Chestia mai ciudată (şi aici aş fi curios să vă ştiu părerea) este că de la ultimele 4-5 reclamaţii şi până în prezent s-a trecut direct la cercetare prealabilă, fără a se mai face verificări. În prezent mai sunt două plângeri în lucru dar se pare că la finalizarea cercetării prealabile şi acestea vor fi clasate.

Luând în calcul faptul că un ofiţer superior face mai mult de zece reclamaţii unui subordonat şi după cercetări se dovedeşte că a tot bătut câmpii cu eleganţă, cred că ar trebui să aibă consecinţe! Astfel, acum două săptămâni am înaintat un raport d-lui inspector şef prin care am solicitat o listă cu toate reclamaţiile făcute de Moraru la adresa mea, cu nr. de înregistrare şi soluţia dată ; bine, eu aş vrea să le am cuprinse pe toate dar tot vin altele din urmă, mai aştept puţin să se finalizeze şi ultimele două şi trebuie să mă decid care va fi demersul pe care va trebui să îl fac. Ofiţerii din IPJ desemnaţi să efectuaze cercetările sunt exasperaţi de avalanşa de prostiare debitate de comandantul trupelor speciale ale Constanţei, ofiţerul-tactician, singurul negociator FBI de-pe-aici şamd ; ideea e că eu am fost de tot atâtea ori citat, de vreo treizeci de ori audiat şi au mai fost zeci de rapoarte ale colegilor mei care de cele mai multe ori nu aveau altă vină decât că erau de muncă; meritul acestora a fost că deşi s-au făcut presiuni foarte mari asupra lor şi-au păstrat obiectivitatea, atrăgându-şi la rândul lor multe probleme.

Referitor la discuţia din acest topic, eu cred că ar fi foarte util pentru noi dacă am putea fi apăraţi şi de un avocat în faţa Consiliului de disciplină şi chiar în faza preliminară; cea mai tare fază este că autorul reclamaţiilor este preşedintele CNP Constanţa! Acum chiar nu mi-aş dori ca în cercetările mele să îşi dea cu părerea în această calitate! J

A, era să uit! Acum două săptămâni am solicitat (scris şi verbal) să fim testaţi poligraf la Bucureşti şi cine a minţit să îşi asume acest lucru şi să plătească pentru tot ceea ce a declarat şi nu corespunde realităţii . Nu pot să vă spun ce faţă a făcut, s-a tăiat ca maioneza şi câteva clipe nu prea a mai putut să scoată sunete articulate!

Repet, în momentul de faţă nu sunt foarte lămurit care ar fi cel mai eficient demers după ce voi avea lista cu reclamaţiile respective; nu este vorba numai de mine, cea mai mare problemă ar fi să mă asigur că aşa ceva nu se va mai întâmpla altui coleg care poate nu ar avea încăpăţânarea mea de a nu ceda!

Edited by bmnicu
  • Upvote 2
Link to comment
Share on other sites

nu merge insa poti face tu o plingere in care sa ceri cercetarea prealabila a lui ptr comportamentul neadecvat. gasesti tu ceva in art 56 si urm din lg 360/2002.

in functie de rezultat as cere in instanta daune morale ptr afectarea imaginii, integritatii personale, etc. adica o actiune in personam, ca sa spun asa. sa vezi dstractie cind i se vor cere bani cash :)

Link to comment
Share on other sites

@bmnicu

Tratandu-te in acest fel iti recunoaste si calitatile.

Cei cu personalitate puternica se contreaza uneori.

Daca erai slab profesional te zbura pana acum.

Poate iese la pensie si ii iei locul...si o sa apara altul cu vocea groasa etc...

Cam asa e in viata, vesnica lupta pentru putere... :)

  • Downvote 2
Link to comment
Share on other sites

Maxule, mergi la extrem, nu asta era ideea. :)

Daca e vorba de un sef imcompetent si care te mai si sicaneaza e alta discutie.

Aici lucrurile sunt mai nuantate cred.

Moraru e cunkscut in Constanta, o avea si defecte dar a si lasat ceva in urma.

Si-a pus amprenta pe aceasta structura a Politiei Romane.

Mai degraba as fi de partea lui bmnicu, sa nu intelegeti ca ii ridic statui lui Moraru dar intotdeauna e bine sa vezi ambele fete ale monedei.

Link to comment
Share on other sites

@reddog: Nu este nicio luptă pentru putere, meritele sunt incontestabile dar lucrurile sunt într-adevăr mai nuanţate, e vorba că se ajunge uneori la un punct când de acolo de sus te ia capul şi începi să ai pretenţia să te joci cu destinele oamenilor!

Iar la faza cu ,,e cunoscut in Constanta" eu am înţeles ce am vrut! :)

Edited by bmnicu
Link to comment
Share on other sites

In fine, inteleg nuantele.

Un fost coleg de la voi a venit la noi ca sef al grupei de interventie.

Se zice ca si el s-a contrat cu Moraru.

Poate nu ai vazut mesajul din topicul despre Cupa Politisti.ro

Stiu ca esti pasionat de tir,nu vrei sa participi?

Poate aducem Cupa la Constanta... :)

Sau poate il inviti si pe Moraru sa vedem cat de bun e.

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.