Jump to content
POLITISTI.ro

Catalin

Embleme brodate aparţinând structurilor de poliţie

Recommended Posts

Catalin

Observ că pricepi mai greu, de aceea am să-ţi explic aşa mai pe-ndelete.

Nu e vorba de nicio supărare, ci de un obicei al meu conform căruia fac schimburi numai cu cei ce dau dovadă de seriozitate şi faiplay. Deşi am avut toată bunăvoinţa din lume să facem schimb de embleme, am ignorat faptul că îmi trimiteai nişte poze în bătaie de joc din care nu se putea înţelege care şi ce embleme ai disponibile pentru schimb, când într-un mail îmi indicai unele pentru ca ulterior să-mi spui altceva. Deşi cu excepţia uneia, celelalte embleme nu mă interesau, ci doar am dorit să facem schimb doar pentru a-ţi trimite emblemele ce te interesau, când te-am întrebat de unde ai făcut rost de numărul meu de telefon, m-ai luat la mişto spunându-mi că aşa ceva nu se face. Foarte bine, atunci să faci schimb cu "binevoitorul" ce îmi dă nr de tel. cuiva pe care nu-l cunosc fără să mă întrebe. După care, cu un tupeu fantastic îmi trimiţi un mail în care îmi spui că e o lipsă de respect faptul că nu mai vreau să fac schimburi cu tine. Nici măcar nu ai proprietatea termenilor pe care-i foloseşti. 

Aşa că nu mă mai deranja, nu vreau să fac niciun schimb cu tine şi asta nu e o lipsă de respect, ci este o alegere a mea.

  • Upvote 3

Share this post


Link to post

Această publicitate este afişată doar vizitatorilor. - Click aici pentru înregistrare

Ben

Vezi cine l-a propus pt acces in sectiunea privata. Poate iti o idee cine il cunoaste si pe el si pe tine :D

Share this post


Link to post
chiliandan

calm down gentleman calm down.

  • Downvote 7

Share this post


Link to post
BGeorge

@Catalin Am 2 embleme cu Academia de Politie, daca te intereseaza putem face niste schimburi. Am vazut ca aveai o emblema cu Directia de Investigatii Criminale, o mai ai?
 

Sunt la inceput de drum cu colectia asa ca accept si alte embleme. :)

Edited by BGeorge

Share this post


Link to post
Catalin

@BGeorge din câte îmi amintesc, mai am cu direcţia de investigaţii criminale. Trebuie să caut şi să verific. Iar dacă mai am, ţi-o opresc, e ca şi a ta.
Când ne-om mai vedea, o să contribui şi eu cu un impuls de câteva embleme la colecţiile voastre, a ta şi a lui Andrei. Deci nu trebuie să-mi dai nimic în schimb, păstrează-le să le dai ai pt schimburi. 

Share this post


Link to post
BGeorge

Multumesc!! :)

Share this post


Link to post
Andrei

Daca mai faci rost de una cu direcţia de investigaţii criminale... :)) As dori si eu..

Share this post


Link to post
cs777

Buna ziua dragi colegi. Am doua dubluri (cele din poza) ceva embleme la schimb oferiti?

50422593_232013777737783_1362293605439373312_n.jpg

Share this post


Link to post
LORD

Buna seara, pentru Catalin sau alti colegi interesati : Tocmai am facut un schimb cu un politist rus si mi-a trimis  4 embleme textile ale politie rusesti ( toate sunt diferite, de pus pe umar) si un cuc pentru cascheta al carui sistem de prindere este rupt. Cine este interesat sa lase mesaj. Eu nu intentionez sa le pastrez, deoarece sunt colectionar de medalii ( faleristica) si bancnote (notafilie). Deci ,astept propuneri de achizitionare sau schimb cu medalii/bancnote.

Share this post


Link to post
Andrei

Da-mi mesaj privat cu poze. Ms

  • Like 1

Share this post


Link to post
LORD

Foto embleme Rusia.jpg

Share this post


Link to post
cs777

As fi si eu interesat, daca se poate. Multumesc!!

Share this post


Link to post
LORD

Sigur, putem face o tranzactie : schimb sau achizitie. Poti sa imi trimiti o oferta in privat.

Share this post


Link to post

  • Similar Content

    • GicuAcnid
      By GicuAcnid
      Bună ziua!
      Îmi puteți spune, vă rog, ce se poate întâmpla în următoarea situație:
      Cineva parchează într-o parcare privată, comercială, semnalizată cu atenționare de parcare limitată pt o anumită perioadă. Proprietarul mașinii lasă automobilul peste timpul-limită, roata mașinii este deblocată prin forțare și autovehiculul pleacă fără să achite taxa de deblocare. Proprietarul este apelat și amenințat că va primi plângere penală pentru distrugere (a caracatiței). Există această posibilitate ca șoferul mașinii să fie anchetat penal? Există temei legal pentru această măsură?
    • arcan
      By arcan
      Cumpar Glock 19 in stare foarte buna.
    • Ramtha
      By Ramtha
      Salutare.
      Cumpar monitor second-hand, LED sau LCD, de minim 19 inch.
      De preferat din Bucuresti sa nu fie transportat ca exista riscul sa se deterioreze.
       
  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.