Jump to content
POLITISTI.ro

Precizari de baza ce trebuie cunoscute de cei sanctionati contraventional


Marius

Recommended Posts

1. plangerea se depune la judecatorie in doua exemplare

2.se poate achita jumatate din minimul amenzii in termen de 48 de ore lucratoare. amenda aplicata vineri sau sambata, duminica poate fi achitata luni sau marti ( daca actul normativ prevede dreptul de a achita 1/2 din minimul amenzii) ziua in care a fost intocmit pv nu se calculeaza.

  • Upvote 1
Link to comment

”Atunci când sancţiunea este aplicată intr-o zi de vineri sau sâmbătă, termenul de 48 de ore expiră luni, la ora 24,00. Termenul pe ore începe sa curgă de la ora 0 a zilei următoare celei în care s-a întocmit procesul verbal, indiferent dacă aceasta este lucrătoare sau nelucrătoare, iar dacă expiră într-o zi nelucrătoare sau când serviciul este suspendat se prelungeşte până în prima zi lucrătoare următoare;”

Termenul este de 2 zile lucratoare. Un PV intocmit sambata sau duminica poate fi achitat luni cel tarziu marti!

”Un proces verbal de contravenţie poate fi contestat în termen de 15 zile de la data la care a-ţi intrat în posesia documentului. Plângerea se întocmeşte în 3 exemplare, se depune la unitatea din care face parte agentul constatator sau la Judecătoria localităţii sau sectorului pe raza căruia s-a săvârşit contravenţia.”

Plangerea impotriva PV se poate face numai la Judecatoria pe raza careia s-a constatat fapta. :emo-yessir:

  • Upvote 1
Link to comment

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.