Jump to content
POLITISTI.ro

Activitati desfasurate de politistii structurilor de transporturi


NewsBot
 Share

Recommended Posts

Acţiune pentru siguranţa transporturilor feroviare
 
Peste 200 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şi 7 infracţiuni au fost constatate de poliţiştii de la transporturi, în urma unei acţiuni desfăşurate pe parcursul a trei zile, la nivel naţional, în trenurile care circulă pe liniile adiacente magistralelor de cale ferată şi în staţiile de tren.
 
În perioada 1 - 3 aprilie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R., peste 600 de poliţişti de la transporturi au acţionat în staţiile şi triajele de cale ferată, precum şi în trenuri de călători care circulă pe liniile adiacente magistralelor de cale ferată. 
 
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 7 infracţiuni, cinci de natură judiciară şi două infracţiuni economice, au depistat o persoană urmărită în temeiul legii, 41 de persoane care practicau cerşetoria, 11 vânzători ambulanţi neautorizaţi şi 19 minori lipsiţi de supraveghere.
 
De asemenea, poliţiştii au aplicat 236 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 145 pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 43 la H.G. nr. 203/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române şi 11 sancţiuni contravenţionale la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
 
Valoarea totală a contravenţiilor aplicate a fost de 36.500 de lei, iar a bunurilor ridicate în vederea confiscării, de 140 de lei.
 
Totodată, au fost identificaţi 2.050 de călători frauduloşi, cărora personalul specializat le-au aplicat taxe şi suprataxe în valoare de 18.473 de lei.
La activităţi au participat şi lucrători CFR şi operatori privaţi transport.
 
Exemple:
 
Poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor şi ai Biroului de Siguranţă Publică şi Protecţia Călătorilor din cadrul S.R.P.T. Iaşi au depistat în trenul care circulă pe relaţia Iaşi – Ungheni Moldova un bărbat care, în calitate de şef de tren, nu ar fi emis niciun bilet pentru 18 persoane care călătoreau fraudulos. Pe numele bărbatului, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru abuz în serviciu.
 
La data de 1 aprilie a.c., poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj-Biroul Judeţean de poliţie Transporturi Cluj au depistat în flagrant 6 bărbaţi care ar fi sustras aproximativ 100 de metri cablu TTR din zona liniilor de cale ferată dintre Staţiile CF Valea Florilor – Boju, judeţul Cluj.
 
La data de 2 aprilie a.c., poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova au depistat în staţia de tren Ploieşti-Est, doi bărbaţi, agenți de pază la o societate comercială, care transportau cu un autoturism aproximativ 50 de litri de combustibili, pe care i-ar fi sustras de la un tren de marfă. 
 
IGPR - Centrul de Informare și Relații Publice
Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...
Poliția Transporturi acționează pentru o călătorie în siguranță
 
În perioada Sfintelor Sărbători de Paști, 600 de poliţiști din structurile de Poliție Transporturi acționează la nivel național pentru o călătorie în siguranță. 
 
Efectivele Poliției Transporturi asigură patrularea, în medie, pe 263 de trenuri de călători, cu precădere pe rutele către staţiunile montane şi litoral, precum şi în aproape 300 de staţii şi triaje de cale ferată. 
 
De asemenea, polițiștii vor însoți 29 de trenuri de marfă, pe durata deplasării. Totodată, aceștia vor patrula în 12 aerogări internaţionale şi naţionale, precum şi în 28 de porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre.
 
Poliţiştii sfătuiesc călătorii să fie atenţi atunci când urcă pe scara vagonului, pentru a nu deveni o victimă a celor care fură din buzunare. Supravegheaţi-vă bunurile şi valorile pe care le aveţi la dvs. atunci când vă aflaţi la ghişeele caselor de bilete şi în locuri aglomerate! Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute!
 
Dormind în tren sau în sălile de aşteptare, puteţi rămâne fără portofele, genţi sau bagaje. Nu vă faceţi „prieteni” de ocazie dintre persoanele din compartiment şi nu consumaţi băuturi sau alimente de la necunoscuţi. Acestea pot conţine somnifere şi vă „treziţi” fără bagaje.
 
Dacă pe timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată poliţia transporturi din staţiile de cale ferată şi trenurile de călători sau din aeroporturi.
 
POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ UREAZĂ DRUM BUN!
 
I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice
Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Activităţile de agrement nautic pe dunăre, verificate de poliţişti

14 infracţiuni şi 27 de abateri de la normele contravenţionale au fost constatate de poliţiştii de la transporturi, în timpul unei acţiuni de control, desfăşurată în 5 judeţe, pe linia ambarcaţiunilor de agrement pe Dunăre.

În perioada 18 iulie – 10 august a.c., poliţiştii din structurile de poliţie transporturi riverane fluviului Dunărea, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi - I.G.P.R. au acţionat, în cooperare cu căpităniilor portuare din cadrul Autorităţii Navale Române, în judeţele Craiova, Galaţi, Constanţa, Mehedinţi şi Tulcea.

Poliţiştii au urmărit în special verificarea legalităţii activităţilor de agrement, a celor derulate în unităţile de alimentaţie publică de pe apă şi în porturi, combaterea evaziunii fiscale, verificarea legalităţii folosirii forţei de muncă, precum şi prevenirea producerii de incidente.

Poliţiştii au verificat 24 de agenţi economici şi 24 de persoane juridice şi fizice ori asociaţii familiale autorizate să desfăşoare activităţi de agrement nautic verificate. 209 nave şi ambarcaţiuni (nave şi pontoane restaurant, ambarcaţiuni de agreement sau folosite pentru transport de persoane, schi-jet-uri, bacuri) au fost controlate, fiind verificate documentele ambarcaţiunilor, documentele conducătorilor acestora, precum şi dacă s-au respectat normele de siguranţă a navigaţiei.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate 14 infracţiuni şi au fost aplicate 27 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 39.620 de lei. Ca măsuri complementare, au fost confiscate sau indisponibilizate 3 plase de pescuit, în valoare de 1.000 de lei.

Informaţii de background:

Activităţile se desfăşoară la nivelul structurilor de poliţie transporturi riverane fluviului Dunărea, în cooperare cu reprezentanţii căpităniilor portuare, conform “Protocolului de colaborare pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor, asigurarea ordinii şi siguranţei publice în porturile fluviale şi maritime, pe navele de pasageri şi de marfă ce se deplasează pe sectorul românesc al Dunării şi canalelor Dunăre – Marea Neagră şi Poarta Albă – Midia, Năvodari”.

Cu titlu exemplificativ:

Poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi - Biroul de Poliţie Transporturi Navale Galaţi, împreună cu reprezentanţi ai Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos Galaţi, au efectuat un control la bordul navei tank (depozit), acostată pe fluviul Dunărea, unde au fost constatate diferenţe în gestiunea de carburant.

Astfel, s-a constatat un plus de 607 de kg. de motorină accizată pentru încălzire, un minus de 1.348 de kg. de motorină fără accize şi un minus de 430 de kg. de motorină pentru dragaj cu acciză.

Faţă de gestionarii navei, ambii din Galaţi, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 295 din Codul Penal. Valoarea prejudiciului cauzat este estimată la 14.515 de lei.

* * *

Poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi - Postul de Poliţie Transporturi Navale Brăila, împreună cu inspectori piscicoli din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură Galaţi, au depistat doi bărbaţi din Brăila, în timp ce pescuiau cu o plasă monofilament, respectiv cu o plasă din fir textil, pe Dunăre, fără a deţine autorizaţie. Pe numele celor doi aui fost întocmite dosare penale.

* * *

În urma verificărilor efectuate de poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova, au fost depistați doi bărbaţi din municipiul Drobeta - Turnu Severin, care nu au declarat motoarele de ambarcaţiune deţinute, în scopul încadrării mijloacelor de transport naval într-o clasă inferioară de impozitare. Astfel, au ascuns sursa impozabilă, pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. În cauză, au fost întocmite dosare penale, fiind dispusă începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

* * *

Poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova - Postul de Poliţie Transporturi Navale Orşova, împreună cu reprezentanţi ai Căpităniei Portului Orşova şi ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Mehedinţi, au desfăşurat controale privind neemiterea bonului fiscal de către agenţii economici care desfăşoară activităţi de transport persoane pe fluviul Dunărea.

9 agenţi economici au fost sancţionaţi conform prevederilor art. 10, lit. b din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat fiscale.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Percheziţii la bănuiţi de furturi de componente de cale ferată

 

Poliţiştii de la transporturi au efectuat două percheziţii la persoane bănuite de furtul unor componente de cale ferată, în valoare de peste 30.000 de lei. 

 

La data de 9 octombrie a.c., poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti – I.G.P.R. au efectuat două percheziţii domiciliare în comuna Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova, pentru probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane bănuite de furt de componente de cale ferată.

 

Activităţile s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal, în care poliţiştii fac cercetări cu privire la furtul mai multor componente de cale ferată, sustrase în ultimele două luni, dintre staţiile Filipeştii de Pădure şi Mina Gura Palăngii.

 

Din cercetări a reieşit că, bunurile, în valoare de peste 30.000 de lei, au fost valorificate la un centru de colectare a fierului vechi de pe raza comunei Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova.

 

La percheziţii, poliţiştii au depistat şi ridicat mai multe componente de cale ferată (plăci de prindere, buloane, tirfoane, cheia pentru desfacerea componentelor), susceptibile a fi fost sustrase de la infrastructura feroviară.

 

De asemenea, poliţiştii au condus la audieri patru persoane, dintre care trei bănuite de săvârşirea furturilor şi a patra, administratorul centrului de colectare bănuit că ar fi valorificat componentele de cale ferată deşi ar fi cunoscut că erau furate, urmând ca în funcţie de probatoriul administrat în cauză să fie dispuse eventuale măsuri legale.

 

Poliţiştii verifică în continuare activitatea centrului de colectare.

 

Sursa: IGPR

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURTURI DIN INFRASTRUCTURA FEROVIARĂ

Polițiștii de la transporturi din Galați au efectuat 11 percheziții domiciliare la persoane bănuite de furturi din infrastructura feroviară. 16 persoane au fost conduse la audieri.

La data de 28 octombrie a.c., poliţiștii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi, sprijiniţi de poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, au efectuat 11 percheziţii domiciliare, în comuna Movileni, județul Galaţi.

Perchezițiile au vizat probarea eventualei activități infracționale a mai multor persoane bănuite de furturi din infrastructura feroviară.

În urma acestora, au fost descoperite mai multe obiecte de îmbrăcăminte, precum şi obiecte tăietoare folosite la săvârşirea a trei furturi de cabluri din cupru şi de telecomunicaţii C.F.R..

16 persoane bănuite de furt au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Tecuci, pentru cercetări. Față de acestea se fac cercetări și în alte 6 dosare penale, privind furturi de circuite C.F.R..

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 63.000 de lei.

De asemenea, la locuința unui bărbat, de 34 ani, a fost descoperit un troler cu obiecte personale în valoare de aproximativ 400 de lei, ce aparținea unei femei din Bucureşti. Din cercetări a reieșit că cel în cauză ar fi sustras bagajul, în zona staţiei C.F.R. Tecuci, în timp ce victima călătorea cu trenul Bucureşti – Iaşi.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Sursa: IGPR

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR DE LA TRANSPORTURI

 

În cadrul RAILACTION DAY 24 BLUE, Poliţia Română a acţionat la nivel naţional, prin structurile de poliţie transporturi, pentru prevenirea şi combaterea furturilor de piese componente din infrastructura feroviară./ În urma acţiunii, pe numele a 336 de persoane au fost întocmite dosare penale şi au fost aplicate 51 de contravenţii.

 

În intervalul 6-7 noiembrie a.c., Direcţia de Poliţie Transporturi din I.G.P.R. a coordonat o acţiune la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea furturilor de piese componente din infrastructura feroviară.

 

Acţiunea se înscrie în conceptul RAILACTION DAY 24 BLUE, un concept al RAILPOL (reţeaua forţelor de poliţie cu atribuţii în transporturile feroviare din ţările Uniunii Europene), ce constă în organizarea simultană, în toate ţările membre, pe durata unei singure zile, a unei acţiuni poliţieneşti în mediul feroviar.

 

Pe parcursul celor 2 zile, peste 5.364 de poliţişti de la ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de investigare a fraudelor şi de la transporturi au verificat 2.304 de centre de colectare a materialelor feroase şi neferoase, au verificat 227 de trenuri, 247 de staţii şi au efectuat 231 de controale de-a lungul liniei de cale ferată.

 

În cadrul acţiunii, au fost întocmite 33 de dosare penale pentru infracţiuni economice, de comiterea cărora sunt bănuite 49 de persoane.  De asemenea, 287 de persoane sunt cercetate pentru alte infracţiuni, printre care 7 tâlhării, 6 furturi din buzunare şi 65 de loviri sau alte violenţe.

 

Poliţiştii au aplicat 51 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de Legea 38/2014 privind interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora, utilizate în activitatea feroviară şi au confiscat 61.356 hg. de materiale feroase şi 1.080 de kg. de cupru.

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

CERCETAT PENTRU O INFRACȚIUNE LA LEGEA CECULUI
 
Un bărbat este bănuit de polițiștii de la transporturi că ar fi produs un prejudiciu de peste 12.000 de lei,  prin emiterea unei  file CEC, fără acoperire. Dosarul penal întocmit pe numele acestuia a fost înaintat magistraților cu propunere de trimitere în judecată.
 
Polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au finalizat cercetările față de un bărbat, de 35 de ani, din comuna Comana, județul Giurgiu, bănuit de emiterea unui CEC fără a avea disponibil în cont.
 
Din cercetări a reieșit că, la data de 30 decembrie 2013, cel în cauză, în calitate de administrator al unei societăți comerciale din Constanța, ar fi emis o filă CEC pentru 12.251,77 de lei, reprezentând contravaloarea unor mărfuri achiziționate, fără acoperire.
 
Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de trimitere în judecată.
 
Sursa: IGPR
Link to comment
Share on other sites

ACŢIUNI ALE POLIŢIŞTILOR DE LA TRANSPORTURI, PENTRU UN TRAFIC FEROVIAR ÎN SIGURANŢĂ

 

Pe parcursul a trei zile, în urma acţiunilor desfăşurate la nivel naţional pe magistralel C.F.R. de către Poliţia Română, au fost depistate 26 de infracţiuni şi aplicate peste 170 de sancţiuni contravenţionale.

 

În perioada 11 - 13 noiembrie a.c., sub coordonarea Direcţiei Poliţiei Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii structurilor de poliţie transporturi au desfăşurat acţiuni pentru prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, a cerşetoriei, a comerţului ambulant, precum şi a călătoriilor frauduloase.

 

579 de poliţişti au acţionat cu predilecţie, în zonele staţiilor şi triajelor de cale ferată şi în trenurile de călători.

 

Poliţiştii au depistat 7 persoane care apelau la mila publică, 5 minori lipsiţi de supraveghere şi 4 vânzători ambulanţi.

 

În urma controalelor efectuate în această perioadă, poliţiştii au depistat 26 de infracţiuni, dintre care 12 de natură economică, 9 de natură judiciară şi 5 de altă natură.

 

Au fost depistate 18 persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, precum şi o persoană urmărită în temeiul legii.

 

De asemenea, poliţiştii au aplicat 173 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 27.600 de lei, dintre care 93 la Legea nr. 61/1991, 5 la Legea nr. 12/1990, 18 la H.G. nr. 203/1994 şi 57 la alte acte normative şi au fost ridicate bunuri în vederea confiscării, în valoare de 215 de lei.

 

Totodată, au fost depistaţi 726 de călători frauduloşi, cărora lucrătorii CFR le-au aplicat taxe şi suprataxe în valoare de 8.066 de lei.

 

Exemple:

 

S.R.P.T. Cluj

 

La data de 11 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Bistriţa Năsăud din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi  Cluj Napoca, cu sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Braşov, au depistat în staţia C.F.R. Beclean pe Someş, un tânăr, de 24 de ani din Republica Moldova, care avea asupra lui 23.000 de ţigarete, diferite mărci, fără însemne de fiscalizare româneşti.

 

Tânărul este cercetat în stare de libertate de polițiștii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Bistriţa Năsăud, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 270 din Legea 86/2006, modificată şi completată, privind „deţinerea şi transportul mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”.

 

S.R.P.T. Iași

 

La aceeași dată, polițiștii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Iaşi, au depistat în staţia C.F.R. Iaşi, un copil, de 13 ani, din comuna Corbu, județul Constanta. În urma verificărilor efectuate de polițiști, a rezultat faptul că, pe numele minorului este emisă o solicitare  de urmărire naţională din aceeași zi, de către  I.P.J. Constanţa, acesta plecând în mod voluntar la data de 10noiembrie a.c., de la Centrul de Primire/Triere Minori Constanţa.

 

În cauza s-a luat măsura internării minorului la Centrul de Primire/Triere Minori Iaşi.

 

S.R.P.T.  Timișoara

 

Polițiștii Postului de Poliţie T.F. Simeria, județul Hunedoara, au depistat un tânăr, de 18 ani, din județul Caraş-Severin, care în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că este urmărit internaţional, din data de 28 octombrie a.c., la solicitarea I.P.J. Caraş-Severin, întrucât era condamnat la un an de închisoare, cu aplicarea măsurii educative de internare într-un centru specializat.
 

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

POLIŢIŞTII DE LA TRANSPORTURI ACŢIONEAZĂ PENTRU UN TRAFIC FEROVIAR ÎN SIGURANŢĂ

 

În urma acţiunilor desfăşurate pentru siguranţa transporturilor feroviare, în perioada 28 noiembrie – 4 decembrie a.c., poliţiştii au aplicat peste 370 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 60.000 de lei. De asemenea, au fost depistate 15  infracţiuni, majoritatea de natură economică. 

 

În perioada 28 noiembrie - 4 decembrie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, 839 poliţiştii din cadrul structurilor de poliţie transporturi au acţionat în zonele staţiilor, a triajelor de cale ferată şi în trenurile de călători, pentru prevenirea şi  combaterea actelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, cerşetoriei, comerţului ambulant, precum şi a călătoriilor frauduloase.

 

În urma controalelor efectuate, poliţiştii au depistat 15 infracţiuni, 2 persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, precum şi 6 persoane urmărite în temeiul legii.

 

De asemenea, au aplicat 374 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 59.375 de lei, dintre care 233 la Legea nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 10 la Legea nr. 12/1990, pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 61 la H.G. nr. 203/1994 (norme privind transporturile pe căile ferate române), 5 la Legea 333/2003 (privind paza obiectivelor şi a valorilor) şi 65 la alte acte normative. Totodată, au ridicat, în vederea confiscării, bunuri în valoare de 9.755 de lei.

 

Pe parcursul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 29 de minori lipsiţi de supraveghere, care au fost încredinţaţi aparţinătorilor.

 

De asemenea, au fost identificați 1.338 de călători frauduloşi, cărora personalul specializat le-a aplicat taxe şi suprataxe în valoare totală de 20.118 de lei.

 

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

ACŢIUNE PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA SUSTRAGERILOR DE PIESE DE LA INFRASTRUCTURA FEROVIARĂ

 

Poliţiştii de la transporturi şi cei de la ordine publică au constatat 75 de infracţiuni şi au aplicat 1.166 de sancţiuni contravenţionale, în urma unei acţiuni pentru prevenirea şi combaterea sustragerilor de piese componente de la infrastructura feroviară.

 

În perioada 5 – 11 decembrie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R., poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru prevenirea şi combaterea sustragerilor de piese componente de la infrastructura feroviară.

 

Activităţile au vizat şi identificarea societăţilor comerciale de colectare a materialelor feroase şi neferoase, care nu respectă legislaţia în domeniul achiziţiilor.

 

La acţiune au participat  2.086 de poliţişti, dintre care 1.365 de la ordine publică şi 567 de la transporturi.

 

Poliţiştii au controlat 572 de societăţi comerciale de colectare a materialelor feroase şi neferoase, fiind recuperată cantitatea de 17 kg. de metal.

 

Au fost constatate 75 de infracţiuni, dintre care 21 de natură judiciară, 32 de infracţiuni economice, 3 prevăzute de Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi 19  de altă natură.

 

De asemenea, poliţiştii au aplicat 1.166  de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 365.165 de lei şi au ridicat bunuri, în vederea confiscării, în valoare totală de 8.024 de lei.

 

Dintre sancţiunile aplicate, 526 au fost pentru abateri prevăzute de Legea nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică şi 42 de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.

 

22 dintre sancţiuni au fost pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi a persoanelor, 37 la H.G. nr. 203/1994 privind transporturile pe căile ferate române şi 539  la alte acte normative.

 

Exemple:

 

I.P.J. Dolj

 

La data de 9 decembrie a.c. poliţiştii Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Cetate din cadrul I.P.J. Dolj şi cei din cadrul Postului T.F. Calafat -  S.R.P.T Craiova au efectuat un control la punctul de lucru din comuna  Maglavit, judeţul Dolj, al unei societăţi comerciale.

 

În urma controlului, în depozitul acesteia au fost descoperite 2.500 de kg. de deşeuri feroase, pentru care administratorul societăţii nu a putut prezenta documente de provenienţă.

 

Din verificări a reieşit că societatea deţine autorizaţie de colectare, emisă la data de 29 septembrie a.c., însă administratorul a prezentat un borderou de achiziţii emis la data de 13 iulie a.c., conform căruia au fost colectate 9.030 de kg. de deşeuri feroase de la 5 persoane fizice.

 

Pe numele administratorului societăţii a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

 

IPJ Harghita

 

Poliţiştii de la transporturi din Harghita au efectuat un control la un centru de colectare din Miercurea Ciuc.

 

Din verificări a reieşit că un bărbat, de 37 de ani, din comuna Sînsimion, ar fi predat, în anul 2010, 308.383 de kg. de materiale feroase  şi neferoase la centrul de colectare,  pentru care ar fi încasat 318.947 de lei.

 

Cel în cauză este bănuit că ar fi declarat în fals că deşeurile provin din gospodărie proprie,   sustrăgându-se astfel de la plata unui impozit pe profit de 51.031 de lei.

 

Un alt bărbat,  de 28 de ani, din comuna Mihăileni ar fi  predat, în anul 2010, 110 kg. de cupru la centrul de colectare, pentru care ar fi încasat 2.145 de lei, iar, pentru a se sustrage de la plata impozitului de 343 de lei, ar fi declarat în fals că provin din gospodărie proprie.

 

Pe numele celor doi bărbaţi au fost întocmite dosare penale pentru evaziune fiscală.

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

POLIŢIŞTII DE LA TRANSPORTURI ACŢIONEAZĂ PENTRU UN TRAFIC FEROVIAR ÎN SIGURANŢĂ
 
În urma acţiunilor desfăşurate pentru siguranţa transporturilor feroviare, în perioada 12–18 decembrie a.c., poliţiştii au aplicat peste 300 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 60.000 de lei. De asemenea, au fost constatate 17  infracţiuni, majoritatea de natură judiciară.  
 
În perioada 12 - 18 decembrie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, 916 poliţiştii din cadrul structurilor de poliţie transporturi au acţionat în zonele staţiilor, triajelor de cale ferată şi în trenurile de călători, pentru prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, cerşetoriei, comerţului ambulant, precum şi a călătoriilor frauduloase.
 
În urma controalelor efectuate, poliţiştii au depistat 17 infracţiuni, o persoană bănuită de comiterea de infracţiuni, precum şi 9 persoane urmărite în temeiul legii.
 
De asemenea, au aplicat 302 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 63.970 de lei, dintre care 170 la Legea nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 13 la Legea nr. 12/1990, pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 60 la H.G. nr. 203/1994 (norme privind transporturile pe căile ferate române), 8 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor şi a valorilor şi 51 la alte acte normative. Totodată, au ridicat, în vederea confiscării, bunuri în valoare de 1.390 de lei.
 
Pe parcursul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 19 minori lipsiţi de supraveghere, care au fost încredinţaţi aparţinătorilor.
 
De asemenea, au fost identificați 2.329 de călători frauduloşi, cărora personalul specializat le-a aplicat taxe şi suprataxe în valoare totală de 23.738 de lei.
 
Sursa: IGPR
Link to comment
Share on other sites

CONTROALE ALE POLIŢIŞTILOR, ÎN PORTURILE MARITIME
 
În urma controalelor efectuate în porturile maritime din judeţul Constanţa, polițiștii au întocmit patru dosare penale și au ridicat în vederea confiscări bunuri în valoare aproape 100.000 de lei.
 
În perioada 12  – 18 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R. au continuat controalele în porturile maritime Constanţa, Constanţa Sud-Agigea, Mangalia şi Midia pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu produse accizabile, precum şi pentru descoperirea importurilor de mărfuri contrafăcute.
 
Poliţiştii au efectuat 19 controale la agenţi economici,  au verificat 3 containere cu marfă şi 11 mijloace de transport al mărfii.
 
În urma verificărilor efectuate, au fost întocmite 4 dosare penale, în cadrul cărora sunt cercetate 4 persoane.
 
Din totalul infracţiunilor constatate, 3 sunt prevăzute de Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale și o infracţiune este prevăzută de alte acte normative.
 
De asemenea, echipele de control au aplicat 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 20.000 de lei. Totodată, a fost luată măsura complementară a ridicării în vederea confiscării a unor bunuri în valoare de 96.700 de lei.
 
Sursa: IGPR
Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...
ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR DE LA TRANSPORTURI, PENTRU UN TRAFIC FEROVIAR ÎN SIGURANŢĂ
 
Peste 200 de infracţiuni au fost constatate de poliţişti, în urma unei acţiuni  pentru siguranţa transporturilor feroviare./ De asemenea, au fost aplicate peste 3.500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 700.000 de lei.
 
În perioada 10 noiembrie 2014 – 5 ianuarie 2015, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii de la transporturi au acţionat în zona staţiilor, triajelor de cale ferată şi pe trenurile de călători pentru menținerea ordinii şi liniştii publice, combaterea cerşetoriei, comerţului ambulant, precum şi a călătoriilor frauduloase.
 
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 210 infracţiuni, dintre care 86 judiciare (furturi, loviri și alte violențe), una la Legea nr. 241/2005, 82 de natură economică şi 41 de alte fapte.
 
De asemenea, au fost depistate 36 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni și 44 de persoane urmărite în temeiul legii.
 
Au fost aplicate 3.575 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 2.293 la Legea nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 174 la Legea nr. 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 635 la H.G. nr. 203/1994 (norme privind transporturile pe căile ferate române), 42 la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor şi a valorilor şi 431 la alte acte normative.
 
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 690.827 de lei, iar a bunurilor ridicate în vederea confiscării, de 28.000 de lei.
 
Pe parcursul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 170 de minori lipsiţi de supraveghere, care au fost încredinţaţi aparţinătorilor, 591 de persoane care practicau cerşetoria şi 144 de vânzători ambulanţi.
 
De asemenea, au fost identificați 19.903 călători frauduloşi, cărora personalul specializat le-a aplicat taxe şi suprataxe în valoare totală de 251.199 de lei.
 
Exemple
 
■ La data de 31 decembrie 2014, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj Napoca-Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Satu Mare au  identificat un bărbat, de 28 de ani, din judeţul Satu Mare, bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat.
 
Din cercetări a reieşit că, la data de 30 decembrie 2014, în timp ce se afla în trenul care circulă pe relaţia Carei-Jibou, în staţia de cale ferată Apa, judeţul Satu Mare, ar fi sustras de pe o banchetă o sacoşă cu haine şi 5.160 de lei, ce aparţinea unei femei.
 
Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţişti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Ulterior, acesta a fost prezentat magistraţilor, care au dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 30 de zile.
 
■ La data de 5 ianuarie 2015, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi au depistat o femeie, de 50 de ani şi un bărbat, de 30 de ani, ambii din Bucureşti, care au călătorit cu trenul pe distanţele Dolhasca – Bucureşti Nord şi Botoşani - Bucureşti Nord, cu legitimaţii de călătorie gratuite, procurate în baza unor bilete de călătorie gratuită, acordate conform Legii nr. 341/2004.
 
Din verificări a reieşit că femeia ar fi completat biletele fără ca cei doi să aibă dreptul de a beneficia de aceste facilităţi.
 
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi înşelăciune.
 
Sursa: IGPR
Link to comment
Share on other sites

ACŢIUNE PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA FURTURILOR DE PIESE DE LA INFRASTRUCTURA FEROVIARĂ
 
Poliţiştii de la transporturi au constatat 123 de infracţiuni şi au aplicat 1.529 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 500.000 de lei, în urma unei acţiuni pentru prevenirea şi combaterea furturilor de piese componente de la infrastructura feroviară. Au fost recuperate peste 20 de tone de materiale feroase și neferoase.
 
În perioada 25 noiembrie 2014 – 5 ianuarie 2015, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru prevenirea şi combaterea sustragerilor de piese componente de la infrastructura feroviară. 
 
Activităţile au vizat şi identificarea societăţilor comerciale de colectare a materialelor feroase şi neferoase, care nu respectă legislaţia în domeniul achiziţiilor.
 
Poliţiştii au controlat 1.171 de societăţi comerciale de colectare a materialelor feroase şi neferoase, fiind recuperate 1.140 de kg. de cupru şi 19.289 de kg. de metal.
 
Au fost constatate 123 de infracţiuni, dintre care 87 de natură judiciară, 12 infracţiuni economice, 2 prevăzute de Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi 22 de altă natură.
 
De asemenea, poliţiştii au aplicat 1.529 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 487.191 de lei şi au ridicat bunuri, în vederea confiscării, în valoare totală de 21.485 de lei.
 
Dintre sancţiunile aplicate, 873 au fost pentru abateri prevăzute de Legea nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică şi 57 de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.
 
56 dintre sancţiuni au fost pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi a persoanelor, 219 la H.G. nr. 203/1994 privind transporturile pe căile ferate române şi 324  la alte acte normative.
 
Exemplu:
 
■ Poliţiştii Postului de Poliţie T.F. Brăila bănuiesc o femeie, de 29 de ani, din Brăila că, în luna noiembrie 2014, în calitate de gestionar la o societate comercială, ar fi întocmit în fals mai multe borderouri de achiziţie a unor deşeuri metalice, pe numele unor persoane, folosind date de identitate nereale.
Faţă de aceasta se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
 
Sursa: IGPR
Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...
CERCETAȚI PENTRU ÎNȘELĂCIUNE, DELAPIDARE, FALS ȘI UZ DE FALS
 
Polițiștii de la transporturi feroviare cercetează șase persoane bănuite de comiterea mai multor infracțiuni.
Prejudiciul cauzat este de peste 40.000 de lei.
 
La data de 10 februarie a.c., polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, angajat la o firmă de transport, care, în perioada  iulie 2012-februarie 2013, ar fi falsificat mai multe înscrisuri oficiale și și-ar fi însușit aproximativ 9.060 de lei.
 
În fapt, acesta este bănuit că ar fi falsificat  un exemplar de la 50 de bilete de călătorie nenominale eliberate în tren, prin contrafacerea scrierii, respectiv ștergerea și înlocuirea costurilor reale ale biletelor cu sume mai mici, pe care ulterior le-ar fi predat la casieria societății, întocmind documente de predare – primire false și însușindu-și astfel diferența de bani.
 
Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals intelectual.
 
De asemenea, la data de 11februarie a.c., polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov au cercetat cinci angajați ai unei firme de transport, care, în perioada august 2012-noiembrie 2014, ar fi modificat un exemplar de la  bilete de călătorie eliberate în tren, prin contrafacerea scrierii, constând în ștergerea și înlocuirea costurilor reale ale biletelor cu sume mai mici, pe care ulterior le-ar fi predat la casieria societății, întocmind documente de predare – primire false și astfel și-ar fi însușit diferențele de bani rezultate.
 
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 35.000 de lei.
 
Persoanele în cauză sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
 
Sursa: IGPR
Link to comment
Share on other sites

REŢINUT PENTRU SUSTRAGERE DE COMPONENTE DE CALE FERATĂ
 
Un bărbat bănuit de furtul a mai multor componente de cale ferată, a fost depistat de poliţiştii de la Transporturi. Faţă de acesta a fost luată măsura controlului judiciar.
 
La data de 16 februarie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi - Secţia Regională de Poliţie Transporturi Constanţa au depistat un bărbat, bănuit de comiterea furtului a 5 transformatori de la semnalele de manevră din zona staţiei CF Feteşti.
 
Asupra bărbatului de 30 de ani, din judeţul Ialomiţa, au fost găsite mai multe fragmente provenind de la transformatorii sustraşi.
 
Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 ore.   
 
La data de 17 februarie a.c., bărbatul a fost prezentat instanţei din cadrul Judecătoriei Feteşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 zile, care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi distrugere sau semnalizare falsă, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 229 alin 3 lit. f şi art. 332 alin 1 şi 2.
 
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
 
Sursa: IGPR
Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...
RAILACTION DAY 24 BLUE - ACŢIUNE NAŢIONALĂ A POLIŢIŞTILOR PENTRU COMBATEREA FURTURILOR DE COMPONENTE DE CALE FERATĂ
 
Sute de dosare penale și amenzi, în cadrul unei acțiuni a Poliției Române pentru prevenirea furturilor de piese componente din infrastructura feroviară.
 
În perioada 11 – 12 martie a.c., Direcţia de Poliţie Transporturi din Inspectoratul General al Poliţiei Române a coordonat o acţiune, desfăşurată la nivel naţional, în sistem integrat, pentru prevenirea şi combaterea furturilor de piese componente din infrastructura feroviară. 
 
Pe parcursul celor 2 zile, 5.766 de poliţişti de la ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigare a criminalității economice şi transporturi au verificat 144 de trenuri şi 243 de stații de cale ferată și au efectuat 248 de controale de-a lungul liniei de cale ferată. 
 
În urma acţiunii, au fost legitimate 10.373 de persoane, iar pentru 456 de persoane s-au întocmit dosare penale (7 pentru tâlhării, 21 pentru furt din buzunare, 118 pentru loviri şi alte violenţe, 54 pentru distrugere şi 256 pentru comiterea altor infracţiuni). 
 
De asemenea, 50 de persoane fizice sunt cercetate pentru comiterea infracţiunii de furt şi infracţiuni conexe, de la acestea fiind recuperate 16.833 de kilograme de metale şi 52 de kilograme de cupru.
 
Totodată, poliţiştii au controlat şi 2.306 de societăţi comerciale ce desfăşoară activităţi de colectare/valorificare de deşeuri reciclabile feroase şi neferoase. În urma controalelor, au fost înregistrate 40 de dosare economice, au fost aplicate 38 de sancţiuni contravenţionale la Legea 38/2004 și au fost recuperate 34.164 de kg. de metale și 698 de kg. de cupru.
 
Acţiunea se înscrie în conceptul RAILACTION DAY 24 BLUE, un concept al RAILPOL (reţeaua forţelor de poliţie cu atribuţii în transporturile feroviare din ţările Uniunii Europene), ce constă în organizarea simultană, în toate ţările membre, pe durata unei singure zile, a unei acţiuni poliţieneşti în mediul feroviar.
 
Exemple:
 
  • Politiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Braşov au efectuat un control la o societate comercială de pe raza municipiului Braşov, care are ca obiect de activitate colectarea deşeurilor metalice, ocazie cu care au constatat ca în evidenţele contabile ale acesteia figurează un bărbat de 53 de ani, care în perioada anilor 2008 – 2010 a predat în repetate rânduri cantitatea totală de 35.400 kg. materiale feroase şi neferoase, declarând în fals că acestea provin din gospodăria proprie, în scopul de a se sustrage de la plata impozitului de 16%. Cel în cauză urmează a fi cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
  • Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin, l-au depistat pe administratorul unei societăți comerciale din Reşiţa, care nu a evidenţiat veniturile, aproximativ 200.000 de euro, obținute din vânzarea deșeurilor de fier vechi rezultate din activitatea societăţii. Cel în cauză este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
  • Polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au identificat pe DN 15 un bărbat, de 56 de ani, care conducea o autoutilitară în care se aflau 3.070 de kg. de deșeuri metalice,în valoare de aproximativ 3.070 de lei, pentru care documentele de transport și însoțire a mărfii nu erau completate corespunzător. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și evaziune fiscală, iar deșeurile metalice au fost indisponibilizate.

Sursa: IGPR

Link to comment
Share on other sites

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR DE LA TRANSPORTURI ÎN TRENURI ŞI STAŢII CFR
 
Poliţiştii de la transporturi din Bucureşti, Craiova, Timişoara, Galaţi şi Constanţa au acţionat în trenurile care circulă pe patru magistrale feroviare, precum şi în staţiile şi triajele CFR, pentru siguranţa celor care călătoresc cu trenul.
 
În perioada 17 – 18 martie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, Craiova, Timişoara, Galaţi şi Constanţa au patrulat în 387 de trenuri de călători, precum şi în 244 de staţii şi triaje, pentru siguranţa celor care călătoresc cu trenul şi pentru prevenirea şi combaterea călătoriei frauduloase.
 
La acţiune au fost angrenaţi 368 de poliţişti, dintre care 331 specializaţi în transporturi şi 78 de lucrători ai serviciilor de transport feroviar de călători.
 
În urma activităţilor, poliţiştii au constatat 12 infracţiuni dintre care 2 falsuri privind identitatea, un uz de fals, 2 înşelăciuni, 3 evaziuni fiscale şi o contrabandă.
 
De asemenea, poliţiştii au aplicat 112 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 23.545 de lei, dintre care 54 pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 11 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 30 la H.G. 203/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române.
 
Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 3.555 de lei.
 
Au fost identificaţi 7 minori lipsiţi de supraveghere şi 2 persoane cu afecţiuni psihice, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.
 
În urma controalelor, au fost identificaţi 839 de călători frauduloşi, cărora personalul specializat le-a aplicat taxe şi suprataxe în valoare de 9.973 de lei.
 
Exemple semnificative:
 
S.R.P.T. CRAIOVA
 
Poliştii Biroului Judeţean de Poliţie Transprturi Teleorman au depistat un şef de tren şi un conductor care nu sancţionaseră 3 persoane care călătoreau fraudulos, pe relaţia Videle-Roşiori Nord.
 
Pe numele celor doi a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
 
S.R.P.T. TIMIŞOARA
 
Poliţiştii Biroului de Siguranţă Publică şi Protecţia Călătorilor au depistat un bărbat, de 19 ani, din Petroşani, care călătorea cu trenul pe relaţia Timişoara - Caransebeş, care a prezentat organelor de control CFR un bilet cu 50% reducere pentru studenţi, obţinut în baza unei legitimaţii de student falsificată.
 
În urma verificărilor a reieşit că cel în cauză ar fi găsit legitimaţia şi ar fi falsificat-o, ulterior folosind-o pentru a se identifica în faţa organelor de poliţie.
 
Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea, înşelăciune şi însuşirea bunului găsit.
 
S.R.P.T. GALAŢI
 
La data de 18 martie a.c., poliţiştii au depistat un bărbat, de 34 de ani, din comuna Gugeşti, judeţul Vrancea, care călătorea cu trenul pe distanţa Focşani - Gugeşti, cu un abonament tip CFR ce nu-i aparţinea, iar cu ocazia legitimării, a declarat date false cu privire la identitatea sa, respectiv pe cele ale posesorului de drept al abonamentului.
 
Pe numele celui în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de fals privind identitatea şi înşelăciune.
 
Sursa: IGPR
Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR DE LA TRANSPORTURI, PENTRU UN TRAFIC FEROVIAR ÎN SIGURANŢĂ

 

În urma unei acţiuni desfăşurate, timp de două zile, pentru siguranţa transporturilor feroviare şi pentru combaterea călătoriei frauduloase, poliţiştii au constatat 27 de infracţiuni şi au aplicat sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 20.000 de lei.

 

În perioada 7 - 8 aprilie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au acţionat pentru prevenirea şi  combaterea actelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, cerşetoriei, comerţului ambulant, precum şi a călătoriilor frauduloase.

 

Astfel, 490 de poliţişti din cadrul structurilor de poliţie transporturi au acţionat în zonele staţiilor, triajelor de cale ferată şi pe trenurile de călători.

 

La activităţi au participat şi angajaţi de la serviciile de transport feroviar de călători, precum şi jandarmi.

 

În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat 27 de infracţiuni judiciare, economice şi de altă natură, au depistat 20 de persoane care practicau cerşetoria, 6 vânzători ambulanţi şi 15 minori lipsiţi de supraveghere, care au fost încredinţaţi aparţinătorilor.

 

Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 138 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 20.728 de lei, dintre care 71 la Legea nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 7 la Legea nr. 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 44 la H.G. nr. 203/1994 privind transporturile pe căile ferate române.

 

De asemenea, au fost identificați 2.596 de călători frauduloşi, cărora personalul specializat le-a aplicat taxe şi suprataxe în valoare totală de 20.609 lei.

 

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

A 33-A CONFERINȚĂ RAILPOL S-A DESFĂȘURAT LA BUCUREȘTI

 

În perioada 22 - 23 aprilie a.c., la Palatul Parlamentului, a avut loc cea de-a 33-a Conferinţă RAILPOL – Reţeaua europeană a forţelor de poliţie transporturi.

 

Potrivit lui Arend Bannink, preşedinte al RAILPOL, ,,România nu a fost aleasă întâmplător ca loc de desfășurare a conferinței, polițiștii români fiind adevărați profesioniști, care acționează potrivit obiectivelor RAILPOL, modul de acțiune fiind unitar”.

 

În cadrul conferinței s-au dezbătut teme referitoare la prevenirea şi combaterea faptelor de terorism, securitatea transporturilor feroviare şi siguranţa călătorilor, precum şi prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în domeniul transporturilor feroviare.

 

În deschiderea conferinței, adjunctul inspectorului general al Poliției Române, domnul chestor de poliție Dumitru Jianu, a adresat un mesaj din partea conducerii Poliției Române, în care a subliniat faptul că: ,,Poliţia Română este un partener de încredere şi un furnizor de securitate şi stabilitate atât în plan european, cât şi mondial, în prezent, România fiind o ţară sigură, iar fenomenul infracţional este ţinut sub control”.

 

La activitate au fost prezenți aproximativ 35 de reprezentanți ai structurilor de poliție transporturi.

 

Acesta este al doilea eveniment de acest gen organizat de Poliţia Română, primul având loc la Constanţa, în anul 2006.

 

Informații de background:

 

Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia de Poliţie Transporturi, a fost afiliat, în anul 2007, la organizaţia profesională RAILPOL, care include structurile de poliţie similare din următoarele state europene: Austria, Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Germania, Franţa, Ungaria, Italia, Letonia, Olanda, Portugalia, Slovacia, Spania, Elveţia și Regatul Unit al Marii Britanii.

 

De asemenea, Statele Unite ale Americii sunt reprezentate în această organizaţie de Administraţia pentru Securitatea Transporturilor (TSA) şi Departamentul Poliţiei  Amtrak, în calitate de asociaţi.

 

Principalele obiective ale RAILPOL urmăresc îmbunătăţirea eficienţei şi eficacităţii activităţilor desfăşurate de autorităţile de aplicare a legii în domeniul transportului feroviar în Europa şi armonizarea metodelor de lucru ale acestor autorităţi.

 

Pentru realizarea obiectivelor propuse, se organizează seminarii pentru pregătirea profesională a poliţiştilor din statele membre (schimbul de bune practici), se iniţiează acţiuni poliţieneşti vizând prevenirea şi combaterea infracţionalităţii în domeniul transporturilor feroviare, organizate simultan în statele membre și se organizează, cu ofiţerii din statele membre, unele exerciţii tactice.

 

Politica Uniunii Europene, referitoare la libertate, securitate şi justiţie, impune asigurarea unor măsuri de protecţie sporită a cetăţenilor din statele membre U.E., în contextul dreptului persoanelor la liberă circulaţie.

 

Cu toate că, prin documente precum Acordul Schengen, se aplică anumite reguli privind controlul la frontieră, oamenii au dreptul de a circula liber, de a trăi şi munci oriunde vor în interiorul U.E..

 

Astfel, ameninţările nu se mai opresc la graniţele diferitelor state membre, ci au căpătat un caracter transfrontalier. Migraţia ilegală, traficul de persoane, traficul de droguri, sunt fenomene care se manifestă îndeosebi în sfera transporturilor feroviare, navale şi rutiere.

 

În acest context, măsurile de protecţie necesare pentru asigurarea securităţii transporturilor şi siguranţei cetăţenilor vizează atât palierul naţional, cel european cât şi internaţional, urmărindu-se întărirea cooperării între structurile de aplicare a legii.

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

MARCEL GENTOIU – O CAMPANIE A POLIȚIEI ROMÂNE DE PREVENIRE ŞI CONŞTIENTIZARE A POPULAŢIEI CU PRIVIRE LA FURTURILE DE BAGAJE

 

În cursul zilei de astăzi, în incinta Gării de Nord - Bucureşti, Poliţia Română lansează campania de prevenire a furturilor de bagaje, din trenuri şi din gări.

 

„Marcel Gentoiu” – un geamantan vorbăreţ care se deplasează printre călători şi îi face atenţi - are un important aport în conştientizarea oamenilor asupra necesităţii de a avea grijă de bagajele lor.

 

La data de 25 aprilie a.c., Poliția Română a lansat campania de prevenire şi conştientizare a populaţiei cu privire la furturile de bagaje.

 

Activitatea a avut loc în incinta Gării de Nord, din Bucureşti, unde, „Marcel Gentoiu” - un geamantan cu personalitate, vorbăreţ şi grijuliu – a mers printre cei care călătoresc cu trenul, spunându-le să aibă grijă de bagajele lor.

 

Totodată, el le-a adresat oamenilor sfaturi, recomandări şi informaţii despre statistici ale Poliţiei Române, privind furturile de bagaje şi cauzele care favorizează comiterea unor astfel de fapte, respectiv neatenţia sau neglijenţa celor care devin victime.

 

În sprijinul lui, poliţiştii de la transporturi şi cei de la prevenire au distribuit pliante şi au adresat sfaturi şi recomandări, urmărind acelaşi deziderat, siguranţa cetăţeanului.

 

Lansarea acestei campanii este binevenită, mai ales în condiţiile în care minivacanţa de 1 Mai se apropie, iar o mare parte a populaţiei va călători cu trenul.

 

Conform unui studiu realizat anul trecut de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române,  furturile comise în perioada 2012-2013 asupra călătorilor, în trenuri şi gări, sunt favorizate fie de neatenţia acestora, (adormirea, lipsa de supraveghere a bunurilor etc.), în  70,7% din cazuri, fie de neglijenţa lor (au uitat bunurile), în 12,2% dintre situaţii.

 

PENTRU O CĂLĂTORIE CU TRENUL ÎN SIGURANŢĂ, POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ RECOMANDĂ :

 

Atenţie când urcaţi  pe scara vagonului! Puteţi deveni o victimă a celor care fură din buzunare.

 

Supravegheaţi-vă bunurile şi valorile pe care le aveţi la dvs. atunci când vă aflaţi la ghişeele caselor de bilete şi în locuri aglomerate! Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute!

 

Dormind în tren sau în sălile de aşteptare, puteţi rămâne fără portofele, genţi sau bagaje.

 

Nu vă faceţi „prieteni” de ocazie dintre persoanele din compartiment şi nu consumaţi băuturi sau alimente de la necunoscuţi. Acestea pot conţine somnifere şi vă „treziţi” fără bagaje.

 

Portmoneul nu se aşează niciodată la vedere sau în bagaje, deasupra cumpărăturilor! Locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei!

 

Dacă vi se pare că o persoană care merge în apropierea dumneavoastră arată sau se comportă suspect, opriţi-vă şi lăsaţi - o să se distanţeze. Astfel, va înţelege că acordaţi atenţie siguranţei dumneavoastră.

 

Dacă pe timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată poliţia transporturi din staţiile de cale ferată şi trenurile de călători sau din aeroporturi.

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR DE LA TRANSPORTURI, PENTRU UN TRAFIC FEROVIAR ÎN SIGURANŢĂ

 

Polițiștii de la transporturi au acționat în zonele staţiilor, triajelor de cale ferată şi pe trenurile de călători pentru siguranţa transporturilor feroviare şi protejarea călătorilor față de faptele ilicite.

 

În perioada 18 - 19 mai a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au acţionat pentru prevenirea şi  combaterea actelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, cerşetoriei, comerţului ambulant, precum şi a călătoriilor frauduloase.

 

Astfel, 518 de poliţişti din cadrul structurilor de poliţie transporturi au acţionat în zonele staţiilor, triajelor de cale ferată şi pe trenurile de călători.

 

La activităţi au participat şi angajaţi de la serviciile de transport feroviar de călători.

 

În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat 5 de infracţiuni judiciare, economice şi de altă natură, au depistat 24 de persoane care practicau cerşetoria, 7 minori lipsiţi de supraveghere, care au fost încredinţaţi aparţinătorilor, precum și o persoană cu afecțiuni neuropsihice.

 

Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 177 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 28.925 de lei, dintre care 99 la Legea nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 6 la Legea nr. 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 44 la H.G. nr. 203/1994 privind transporturile pe căile ferate române.
 

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...
  • Membru

Perchezitii in Gorj si Hunedoara

 

 

 
In aceasta dimineata, politistii din cadrul Biroului Judetean de Politie Transporturi Gorj, Sectia Regionala de Politie Transporturi Craiova si Timisoara, impreuna cu cei din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Gorj si Hunedoara, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Targu Jiu au efectuat 9 perchezitii domiciliare pe raza judetelor Gorj si Hunedoara, la 12 persoane banuite de constituirea unei grupari infractionale specializata in furturi din societati comerciale.
Din cercetarile efectuate de politisti a reiesit faptul ca in perioada martie - iunie 2015, cei in cauza, in mod repetat, ar fi sustras elemente de infrastructura feroviara si bunuri din societati comerciale de pe raza celor doua judete, pe care le-au valorificat la diferite persoane fizice de pe raza judetului Hunedoara.

Cu aceasta ocazie au fost identificate si ridicate mai multe bunuri si obiecte provenite din furturi sau care au ajutat la comiterea acestora, precum si doua autovehicule care au fost folosite la comiterea infractiunilor, fiind indisponibilizate in vederea continuarii cercetarilor.

De asemenea, sapte persoane, toate din municipiul Petrosani, judetul Hunedoara au fost aduse cu mandat la sediul Biroului Judetean de Politie Transporturi Gorj, pentru audieri si dispunerea masurilor legale. Prejudiciul cauzat prin activitatea infractionala desfasurata este de aproximativ 200.000 de lei. Actiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Directiei Operatiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane. Cercetarile continua sub aspectul savarsirii infractiunilor de furt calificat, complicitate la furt si tainuire.

Biroul de presa al IPJ Gorj
Edited by Ben
  • Upvote 1
Link to comment
Share on other sites

POLIŢIŞTII DE LA TRANSPORTURI ANCHETEAZĂ UN FURT DE 230 DE TONE DE COMBUSTIBILI

Poliţiştii de la transporturi au efectuat 2 percheziţii la o companie de transport feroviar, în cadrul unui dosar penal privind furtul a 230 de tone de combustibili.

La data de 11 iunie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi București, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, din cadrul D.G.P.M.B., au efectuat 2 percheziţii, la sediul unei companii de transport feroviar.

Activităţile au fost desfăşurate în cadrul unui dosar penal în care 11 persoane sunt cercetate pentru furt calificat.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au identificat mai multe înscrisuri cu valoare probatorie şi au ridicat probe de combustibil, din patru vagoane cisternă, pentru efectuarea de expertize fizico-chimice.

În fapt, cei în cauză sunt bănuiţi că, în perioada 2007-2014, ar fi sustras în total 230 de tone de motorină, din patru vagoane cisternă, combustibil ce ar fi trebuit să fie folosit la alimentarea locomotivelor. Pentru a ascunde activitatea infracţională, aceştia ar fi înlocuit cu apă cantităţile sustrase.

Cercetările continuă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

CĂLĂTORIA CU TRENUL, ÎN SIGURANŢĂ

Poliţiştii de la transporturi acţionează permanent pentru siguranţa cetăţenilor care călătoresc cu trenul şi pentru respectarea legalităţii transporturilor de mărfuri.

Anul acesta, datorită acţiunilor desfăşurate sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi, au fost înregistrate mai puţine furturi de componente de la vagoane, de componente de la infrastructura feroviară şi de bagaje.

În prima jumătate a anului, Direcţia de Poliţie Transporturi – Inspectoratul General al Poliţiei Române a continuat acţiunile pentru siguranţa călătoriilor cu trenul şi a transporturilor de mărfuri pe cale ferată.

Astfel, în urma acţiunilor desfăşurate de poliţişti, furturile de componente de la vagoane şi de la infrastructura feroviară sesizate au scăzut cu peste 38%, furturile de la călători sesizate au scăzut cu peste 8%, iar furturile de bagaje au scăzut cu 2%.

Poliţiştii au acţionat pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea fraudelor fiscale, precum şi pentru prevenirea şi combaterea furturilor de metale de la infrastructură şi vagoane.

De asemenea, la evenimentele importante din acest an (meciuri de fotbal, procesiuni religioase), precum şi la plecările şi întoarcerile din minivacanţe, poliţiştii de la transporturi au desfăşurat acţiuni suplimentare pentru ca cetăţenii să călătorească în siguranţă.

Totodată, poliţiştii de la rutieră şi cei de la transporturi au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere care se produc la trecerile la nivel cu cale ferată. Au fost aplicate 1.925 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, fiind reţinute 324 de permise de conducere.

Pentru prevenirea şi combaterea furturilor de piese componente din infrastructura feroviară, piese componente de la vagoane şi a furturilor de materiale feroase şi neferoase, poliţiştii au verificat 2.219 centre de colectare. Pentru neregulile constatate, au aplicat 448 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 868.000 de lei.

De asemenea, au fost constatate 69 de infracţiuni, fiind confiscate peste 75 de tone de deşeuri feroase şi neferoase.

Pentru informarea cetăţenilor şi prevenirea furturile de bagaje, poliţiştii au derulat o campanie inedită, în cadrul căreia „Marcel Gentoiu”, un geamantan vorbitor, face recomandări persoanelor care călătoresc cu trenul, să –şi supravegheze bagajele şi să anunţe autorităţile competente, dacă văd un bagaj abandonat.

De asemenea, a fost verificată asigurarea pazei obiectivelor, bunurilor şi valorilor monetare în sistemul transporturilor feroviare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003 şi s-au făcut demersuri pentru instalarea unor sisteme de supraveghere video în zonele cu risc.

Poliţiştii de la transporturi au realizat întâlniri periodice cu companiile de transport pe calea ferată, la care s-au stabilit activităţi comune pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în acest sector de activitate.

Recomandări ale poliţiştilor pentru o călătorie cu trenul în siguranţă:

În staţiile de cale ferată, asiguraţi-vă banii, bagajele sau alte valori, când vă aflaţi la ghişeele caselor de bilete ori în alte puncte aglomerate, pentru a preveni furturile de bagaje şi din buzunare.

Priviţi întotdeauna în jurul dumneavoastră când scoateţi banii! Nu expuneţi bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră şi observaţi reacţia persoanelor din jur când manipulaţi valori.

Nu lăsaţi servieta sau bagajele nesupravegheate, pe scaun, în compartiment, pe culoarul vagonului ori în sălile de aşteptare ale gărilor! Evitaţi să aţipiţi în tren ori în sălile de aşteptare, dacă nu sunteţi în compania altor persoane cunoscute!

Nu achiziţionaţi bunuri de la vânzătorii ambulanţi!

Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute!

Dacă discutaţi cu persoane necunoscute în timpul călătoriei ori aşteptării în gări şi aerogări, nu-i acordaţi detalii despre bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră.

În cazul în care aţi fost martorul ori victima unei infracţiuni comise în trenurile de călători sau în staţii, adresaţi-vă urgent celei mai apropiate unităţi de poliţie transporturi!

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.