Jump to content
POLITISTI.ro

Acţiuni şi activităţi curente ale poliţiştilor


NewsBot
 Share

Recommended Posts

250 de infracţiuni depistate de poliţişti în flagrant delict, în patru zile

 

Poliţiştii au prins peste 350 de suspecţi de infracţiuni, în patru zile, în urma acţiunilor desfăşurate, suplimentar faţă de activităţile curente de menţinere a ordinii şi liniştii publice. De asemenea, au aplicat peste 13.700 de sancţiuni contravenţionale.

 

În perioada Rusaliilor, peste 10.000 de poliţişti vor acţiona, zilnic, la nivel naţional, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică.

 

În perioada 17 – 20 iunie a.c., la nivel naţional, în urma activităţilor desfăşurate suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, poliţiştii au depistat 458 de infracţiuni, dintre care 250 în flagrant delict.

 

Poliţiştii au desfăşurat peste 800 de acţiuni, 72 de percheziţii, 1.446 de controale, 332 de filtre şi 8 razii.

 

Astfel, au fost prinşi 352 suspecţi de infracţiuni, dintre care 65 au fost reţinuţi şi 47 arestaţi. Totodată, poliţiştii au găsit 7 autoturisme semnalate ca fiind furate, au confiscat 7 de arme şi aproape 83 de bucăţi muniţie.

 

Poliţiştii au aplicat 13.739 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.499 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 284 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 31 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi 11.472 prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (102 pentru consum de alcool, 3.084 pentru încălcarea vitezei). Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 2.200.000 de lei, iar a bunurilor confiscate la 273.000 de lei.

 

Poliţiştii au reţinut 438 de permise de conducere şi au retras 310 de certificate de înmatriculare.

 

Reamintim faptul că, în perioada 22 – 24 iunie a.c., cu ocazia sărbătoririi Rusaliilor, peste 10.000 de poliţişti de la ordine publică, rutieră, transporturi, investigaţii criminale, combaterea criminalităţii organizate şi investigarea fraudelor vor acţiona, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor obişnuite, necesare asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestei sărbători.

 

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

  • Replies 83
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

  • NewsBot

    84

Peste 320 de suspecţi de infracţiuni prinşi de poliţişti în 24 de ore

 

În Duminica de Rusalii, poliţiştii s-au aflat la datorie pentru o sărbătoare în siguranţă. Nu s-a înregistrat niciun eveniment deosebit sau incident grav, urmare a prezenţei active a poliţiştilor în stradă şi a măsurilor preventive luate.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii au aplicat aproape 11.000 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea fiind pentru încălcări ale normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice şi a celor privind ordinea şi liniştea publică. De asemenea, poliţiştii au prins 323 de suspecţi de infracţiuni.

În urma activităţilor preventive desfăşurate de către structurile de poliţie, la nivel naţional, în Duminica de Rusalii nu au fost înregistrate evenimente deosebite sau incidente grave. În a doua zi a minivacanţei nu a fost comisă nicio infracţiune de omor, loviri cauzatoare de moarte sau infracţiune de tentativă la infracţiunea de omor.

Poliţiştii au aplicat, în ultimele 24 de ore, la nivel naţional, 10.952 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.300.000 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de aproximativ 35.800 de lei.

Au fost constatate 2.109 de abateri de la normele privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991. De asemenea, au fost constatate 442 de abateri de la normele privind activităţile de comerţ, prevăzute de Legea 12/1991 şi 12 de la normele privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, prevăzute de Legea 38/2003.

Poliţiştii au constatat şi sancţionat 7.917 de abateri de la normele rutiere, prevăzute de O.U.G. 195/2002. Au fost sancţionaţi 105 conducători auto care au condus sub influenţa alcoolului, 2.997 de conducători auto care au depăşit viteza legală şi 288 de pietoni.

De asemenea, au fost reţinute 268 de permise de conducere şi retrase 140 de certificate de înmatriculare.

Datorită prezenţei active în stradă, numărul accidentelor rutiere grave înregistrate în a doua zi de Rusalii a fost redus, faţă de acelaşi interval al anului trecut cu 64%.

Poliţia Română recomandă tuturor conducătorilor auto să respecte normele rutiere. Viteza excesivă sau neadaptată la particularităţile de drum şi de trafic sunt printre principalele cauze generatoare de accidente rutiere!

Ieri, 23 iunie, poliţiştii au constatat 446 de infracţiuni, dintre care 285 în flagrant. Dintre acestea, 151 au fost de natură judiciară, 47 economico-financiare, 208 la regimul circulaţiei rutiere şi 40 de altă natură.

Poliţiştii au prins 323 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 11 au fost reţinuţi şi 9 arestaţi. De asemenea, au depistat 15 de persoane urmărite în temeiul legii. Poliţiştii au confiscat 6 arme, dintre care 3 letale şi 3 neletale şi au identificat un autovehicul furat.

Poliţia Română recomandă cetăţenilor să respecte normele de convieţuire socială şi să îşi ia măsuri minime de protecţie. Orice încălcare a normelor penale sau contravenţionale va fi sancţionată conform prevederilor legale.

În această perioadă , peste 10.000 de poliţişti de la ordine publică, rutieră, transporturi, investigaţii criminale, combaterea criminalităţii organizate şi investigarea fraudelor sunt la datorie, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor obişnuite, necesare asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise sărbătorii Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile).

 

IGPR - Centrul de Informare și Relaţii Publice

Link to comment
Share on other sites

Suspecţi de infracţiuni, prinşi de poliţişti

Peste 290 de suspecţi de infracţiuni au fost depistaţi de poliţişti, în urma acţiunilor desfăşurate pe parcursul a trei zile, suplimentar faţă de activităţile curente de menţinere a ordinii şi liniştii publice. / De asemenea, au fost aplicate peste 9.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 1.800.000 de lei.

În perioada 25 –27 iunie a.c., la nivel naţional, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, poliţiştii au desfăşurat 627 acţiuni pe linie de ordine publică, circulaţie rutieră, investigaţii criminale, investigare a fraudelor, dar şi pe alte linii de muncă. De asemenea, au efectuat 72 de percheziţii, 1.552 de controale, 349 de filtre şi 8 razii.

Astfel, au fost depistate 348 de infracţiuni, dintre care 223 în flagrant delict.

Poliţiştii au prins 293 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 72 au fost reţinuţi şi 27 arestaţi.

Poliţiştii au aplicat 9.639 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.157 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 222 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 48 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi 7.837 prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (53 pentru consum de alcool şi 2.762 pentru încălcarea vitezei).

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 1.735.248 de lei, iar a bunurilor confiscate la 116.085 de lei.

Poliţiştii au reţinut 357 de permise de conducere şi au retras 191 de certificate de înmatriculare.

Centrul de Informare și Relaţii Publice - I.G.P.R.

Link to comment
Share on other sites

Suspecţi de infracţiuni, prinşi de poliţişti

 

Peste 330 de suspecţi de infracţiuni au fost depistaţi de poliţişti, în urma acţiunilor desfăşurate pe parcursul a trei zile.

De asemenea, au fost aplicate peste 9.400 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 2.000.000 de lei.

 

În perioada 28-30 iunie a.c., la nivel naţional, poliţiştii au efectuat 88 de percheziţii, 1.326 de controale, 298 filtre şi 16 razii.

Poliţiştii au prins 338 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 45 au fost reţinuţi şi 11 arestaţi. Totodată, au găsit 2 autoturisme semnalate ca fiind furate şi au ridicat în vederea confiscării 5 arme şi 32 bucăţi de muniţie.

 

Au fost aplicate 9.456 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.999.079 de lei și a confiscat bunuri în valoare de 318.074 de lei.

 

În cadrul măsurilor luate pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, polițiștii au aplicat 1.384 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică. De asemenea, au aplicat 313 de sancțiuni la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite și 17 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

 

Pentru abateri la regimul rutier, polițiștii au aplicat 7.387 prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (66 pentru consum de alcool şi 2.924 pentru încălcarea vitezei).

 

De asemenea, au reţinut 338 de permise de conducere şi au retras 191de certificate de înmatriculare.

 

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

Peste 290 de suspecți de infracțiuni, prinși de polițiști

 

Peste 290 de suspecţi de comiterea unor infracţiuni au fost depistaţi de poliţişti, în urma acţiunilor desfăşurate în ultimele trei zile pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice. De asemenea, au aplicat peste 10.800 de sancţiuni contravenţionale, au reţinut 525 de permise de conducere şi au retras 255 de certificate de înmatriculare.

În perioada 1 - 4 iulie a.c., poliţiştii au acţionat, suplimentar faţă de activităţile curente, la nivel naţional, pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea faptelor antisociale.

Poliţiştii au acţionat în 316 de filtre, au efectuat 76 de percheziţii, 1.273 de controale şi 7 razii.

Astfel, au fost depistate 366 de infracţiuni, dintre care 212 în flagrant delict, majoritatea faptelor fiind încălcări ale regimul rutier şi infracţiuni de natură judiciară.

Poliţiştii au prins 294 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 60 au fost reţinuţi şi 25 arestaţi şi au depistat 28 de persoane date în urmărire. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării 10 arme, 283 bucăţi de muniţie şi au fost depistate 6 autoturisme furate.

Poliţiştii au aplicat 10.864 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de 2.023.382 de lei, iar a bunurilor confiscate la 308.485 de lei.

Dintre acestea, 1.111 abateri au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 247 pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 28 de abateri prevăzute de Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Cele mai multe abateri au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv 9.180, dintre acestea 36 pentru consum de alcool și 2.953 pentru depăşirea vitezei legale.

Poliţiştii au reţinut 525 de permise de conducere şi au retras 255 de certificate de înmatriculare.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relaţii Publice

Link to comment
Share on other sites

Peste 200 de infracţiuni depistate de poliţişti în flagrant delict, în weekend

 

Poliţiştii au prins peste 240 de suspecţi de infracţiuni, în trei zile, în urma acţiunilor desfăşurate, suplimentar faţă de activităţile curente de menţinere a ordinii şi liniştii publice. De asemenea, au aplicat peste 9.400 de sancţiuni contravenţionale, au reţinut 345 de permise de conducere şi au retras 181 de certificate de înmatriculare.

În perioada 1 - 4 iulie a.c., poliţiştii au acţionat, suplimentar faţă de activităţile curente, la nivel naţional, pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea faptelor antisociale, desfăşurând peste 700 de acţiuni pe linie de ordine publică, pe linie de circulaţie rutieră, de investigaţii criminale, investigare a fraudelor, dar şi pe alte linii de muncă.

Poliţiştii au acţionat în 389 de filtre, au efectuat 20 de percheziţii, 1.275 de controale şi 10 razii.

Astfel, au fost depistate 319 infracţiuni, dintre care 201 în flagrant delict, majoritatea faptelor fiind încălcări ale regimul rutier şi infracţiuni de natură judiciară.

Poliţiştii au prins 248 suspecţi de infracţiuni, dintre care 25 au fost reţinuţi şi 19 arestaţi. Totodată, au găsit 3 autoturisme semnalate ca fiind furate şi au confiscat 4 de arme şi 13 de bucăţi muniţie. 10 persoane urmărite au fost depistate de poliţişti.

Poliţiştii au aplicat 9.643 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora ridicându-se la 2.170.000 de lei, iar a bunurilor confiscate la 99.500 de lei.

Dintre acestea, 1.235 erau prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 328 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 20 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi 7.467 prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (62 pentru consum de alcool, 3.021 pentru încălcarea vitezei).

Poliţiştii au reţinut 345 de permise de conducere şi au retras 181 de certificate de înmatriculare.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

Peste 340 de suspecţi de infracţiuni prinşi de poliţişti, în patru zile

 

În urma acţiunilor desfăşurate, în perioada 8 – 11 iulie, poliţiştii au prins peste 340 de suspecţi de infracţiuni. De asemenea, au aplicat peste 13.500 de sancţiuni contravenţionale. 11.400 de conducători auto şi pietoni au fost amendaţi pentru nerespectarea normelor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Poliţiştii au continuat acţiunile pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea faptelor antisociale. Astfel, în perioada 8 - 11 iulie a.c., au desfăşurat, la nivel naţional, aproape 700 de acţiuni, la care au participat 5.320 poliţişti rutieri, de ordine publică, de la investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, intervenţii rapide, transporturi, din cadrul formaţiunilor arme, explozivi şi substanţe periculoase, dar şi de la alte formaţiuni de poliţie.

Au fost desfăşurate 53 de percheziţii, 1.363 de controale şi 6 razii.

Astfel, poliţiştii au depistat 430 de infracţiuni, dintre care 220 în flagrant delict, majoritatea faptelor fiind încălcări ale regimul rutier şi infracţiuni de natură judiciară.

Poliţiştii au prins 343 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 60 au fost reţinuţi şi 14 arestaţi. Totodată, au găsit 5 autoturisme semnalate ca fiind furate şi au confiscat 8 de arme şi 3.184 de bucăţi muniţie.

Poliţiştii au aplicat 13.537 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora ridicându-se la 2.660.000 de lei, iar a bunurilor confiscate la 56.000 de lei.

Dintre acestea, 1.302 erau prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 334 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 45 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

11.400 de amenzi au fost aplicate conducătorilor auto şi pietonilor, pentru nerespectarea prevederilor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Astfel, 78 de şoferi au fost sancţionaţi contravenţional pentru consum de alcool la volan şi 15.144 pentru încălcarea vitezei.

Poliţiştii au reţinut 412 permise de conducere şi au retras 285 de certificate de înmatriculare.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

Sute de suspecţi de infracţiuni, prinşi de poliţişti

 

Peste 240 de suspecţi de infracţiuni au fost depistaţi de poliţişti, în urma acţiunilor desfăşurate pe parcursul a patru zile, suplimentar faţă de activităţile curente de menţinere a ordinii şi liniştii publice. / De asemenea, au fost aplicate aproximativ 11.500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.000.000 de lei.

Şi în perioada 15 –18 iulie a.c., poliţiştii au continuat acţiunile pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică. Astfel, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, la nivel naţional, au fost organizate 679 acţiuni pe linie de ordine publică, circulaţie rutieră, de investigaţii criminale, investigare a fraudelor, dar şi pe alte linii de muncă. De asemenea, au efectuat 37 de percheziţii, 1.330 de controale, 394 filtre şi 5 razii.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost depistate 343 de infracţiuni, dintre care 210 în flagrant delict. Totodată, poliţiştii au prins 241 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 45 au fost reţinuţi şi 21 arestaţi. 7 autoturisme semnalate ca fiind furate au fost găsite, iar 8 arme ( 4 letale şi 4 neletale) şi 69 bucăţi de muniţie, au fost ridicate în vederea confiscării.

Poliţiştii au aplicat 11.467 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.107 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 324 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 291 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi 9.220 prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (53 pentru consum de alcool şi 4.343 pentru încălcarea vitezei).

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 2.060.024 de lei, iar a bunurilor confiscate la 36.585 de lei.

Poliţiştii au reţinut 349 de permise de conducere şi au retras 248 de certificate de înmatriculare.


I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relaţii Publice

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Peste 300 de suspecţi de infracţiuni prinşi de poliţişti, în trei zile

 

În urma acţiunilor desfăşurate, în perioada 26 – 28 iulie, poliţiştii au prins 305 suspecţi de infracţiuni. / De asemenea, au aplicat aproape 10.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.100.000 de lei.

În perioada 26 – 28 iulie a.c., la nivel naţional, poliţiştii au desfăşurat 799 de acţiuni, au efectuat 12 percheziţii, 1.412 de controale, 368 de filtre şi 8 razii.

Astfel, au fost depistate 390 de infracţiuni, dintre care 257 în flagrant delict. Totodată, poliţiştii au prins 305 suspecţi de infracţiuni, dintre care 28 au fost reţinuţi şi 13 arestaţi.

Au fost aplicate 9.766 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de 2.147.198 de lei, iar a bunurilor confiscate la 66.953 de lei.

Dintre acestea, 1.355 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 346 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 35 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv 7.702. Astfel, 90 de şoferi au fost sancţionaţi contravenţional pentru consum de alcool la volan şi 2.776 pentru încălcarea vitezei.

Poliţiştii au reţinut 387 de permise de conducere şi au retras 214 certificate de înmatriculare.

I.G.P.R. - Centrul de Informare şi Relaţii Publice

Link to comment
Share on other sites

280 de suspecţi de infracţiuni prinşi de poliţişti, în patru zile

În urma acţiunilor desfăşurate și a prezenței active în stradă, poliţiştii au depistat, în perioada 29 iulie – 1 august, 220 de infracțiuni în flagrant delict și au prins 280 de suspecţi de infracţiuni. / De asemenea, au aplicat peste 13.700 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.250.000 de lei.

În perioada 29 iulie – 1 august a.c., la nivel naţional, poliţiştii au desfăşurat 641 de acţiuni, au efectuat 29 percheziţii, 1.343 de controale, 302 de filtre şi 9 razii.

Astfel, au fost depistate 413 infracţiuni, dintre care 220 în flagrant delict. Totodată, poliţiştii au prins 280 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 35 au fost reţinuţi şi 24 arestaţi.

Polițiștii au ridicat în vederea confiscării o armă letală și 13 bucăți muniție. De asemenea, au identificat 4 autoturisme ce figurau furate.

În perioada menționată, polițiștii au aplicat 13.705 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de 2.259.511 de lei, iar a bunurilor confiscate de 241.876 de lei.

Dintre acestea, 1.969 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 342 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 54 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, repectiv 10.857. Astfel, 46 de şoferi au fost sancţionaţi contravenţional pentru consum de alcool la volan şi 3.536 pentru încălcarea vitezei.

Poliţiştii au reţinut 468 de permise de conducere şi au retras 194 de certificate de înmatriculare.

Centrul de Informare și Relaţii Publice - I.G.P.R.

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

299 de suspecţi de infracţiuni, prinşi într-o zi

 

În ultimele 24 de ore, poliţiştii au aplicat peste 11.800 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea fiind pentru încălcări ale normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice şi a celor privind ordinea şi liniştea publică. De asemenea, poliţiştii au prins aproape 300 de suspecţi de infracţiuni.

În urma activităţilor preventive desfăşurate de către structurile de poliţie, la nivel naţional, nu au fost înregistrate evenimente deosebite sau incidente grave.

La nivel naţional, în cursul zilei de ieri, poliţiştii au depistat 416 de infracţiuni, dintre care 230 în flagrant. Dintre acestea, 177 au fost de natură judiciară, 28 economico-financiare, 178 la regimul circulaţiei rutiere şi 32 de altă natură.

Totodată, poliţiştii au prins 299 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 17 au fost reţinuţi şi 13 arestaţi, au depistat 15 de persoane urmărite în temeiul legii şi au confiscat 6 arme neletale.

De asemenea, poliţiştii au aplicat, în ultimele 24 de ore, la nivel naţional, 11.821 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.400.000 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de aproximativ 450.000 de lei.

Au fost constatate 1.976 de abateri de la normele privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991, 276 de abateri de la normele privind activităţile de comerţ, prevăzute de Legea 12/1991 şi 20 de la normele privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, prevăzute de Legea 38/2003.

Poliţiştii au constatat şi sancţionat 9.152 de abateri de la normele rutiere, prevăzute de O.U.G. 195/2002.

De asemenea, au fost reţinute 365 de permise de conducere şi retrase 111 certificate de înmatriculare.

* * *

Reamintim faptul că, în această perioadă, peste 11.000 de poliţişti din toate structurile Poliţiei Române sunt la datorie, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor obişnuite, necesare asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

Peste 260 de suspecţi de infracţiuni, prinşi într-o zi

 

În ultimele 24 de ore, poliţiştii au depistat 360 de infracţiuni, dintre care 222 în flagrant, şi au aplicat peste 10.000 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea fiind pentru încălcări ale normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice şi a celor privind ordinea şi liniştea publică.

Ieri, 17 august a.c., poliţiştii au continuat acţiunile pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică. Astfel, în urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 360 de infracţiuni, dintre care 222 în flagrant. Dintre acestea, 146 au fost de natură judiciară, 13 economico-financiare, 155 la regimul circulaţiei rutiere şi 46 de altă natură.

Poliţiştii au prins 264 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 13 au fost reţinuţi şi 9 arestaţi, au depistat 8 persoane urmărite în temeiul legii, au confiscat 5 arme, dintre care 2 letale şi 3 neletale şi au identificat 5 autovehicule furate.

De asemenea, au aplicat 1.616 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de Legea nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 266 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 10 la Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

În urma activităţilor desfăşurate pentru un trafic rutier în siguranţă, poliţiştii au aplicat 7.785 de sancţiuni contravenţionale celor care au încălcat prevederile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

De asemenea, poliţiştii au reţinut 312 permise de conducere şi au retras 109 certificate de înmatriculare.

În total, în urma abaterilor contravenţionale constatate, au fost aplicate 10.087 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.490.362 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 100.860 de lei.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Sute de suspecţi de infracţiuni, prinşi de poliţişti

 

Peste 250 de suspecţi de infracţiuni au fost depistaţi, pe parcursul a trei zile, în urma acţiunilor desfăşurate de poliţişti. / De asemenea, au fost aplicate aproximativ 1.240 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică.

În perioada 23 –25 august a.c., poliţiştii au continuat acţiunile pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică. Astfel, la nivel naţional, poliţiştii au organizat 694 de acţiuni, au efectuat 45 de percheziţii, 1.442 de controale, 289 de filtre şi 6 razii.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost depistate 326 de infracţiuni, dintre care 230 în flagrant delict. Totodată, poliţiştii au prins 252 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 14 au fost reţinuţi şi 11 arestaţi.

3 autoturisme semnalate ca fiind furate au fost găsite de poliţişti, iar 4 arme neletale şi 19 bucăţi de muniţie au fost ridicate în vederea confiscării.

În perioada menţionată, poliţiştii au aplicat 1.243 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 211 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 62 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Valoarea totală a bunurilor confiscate este de 39.086 de lei.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

Peste 300 de suspecţi de infracţiuni prinşi de poliţişti, în patru zile

 

În urma acţiunilor desfăşurate şi a prezenţei active în stradă, poliţiştii au depistat, în perioada 26 – 29 august, 205 de infracţiuni în flagrant delict şi au prins 321 de suspecţi de infracţiuni.

 

De asemenea, au aplicat peste 1.400 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică.

 

În perioada 26 – 29 august a.c., la nivel naţional, poliţiştii au efectuat 53 de percheziţii, 1.190 de controale, 356 de filtre şi 11 razii.

 

Astfel, au fost depistate 352 infracţiuni, dintre care 205 în flagrant delict. Totodată, poliţiştii au prins 321 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 53 au fost reţinuţi şi 33 arestaţi.

 

Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 5 arme neletale şi 37 bucăţi muniţie. De asemenea, au identificat 7 autoturisme ce figurau furate.

 

În perioada menţionată, poliţiştii au aplicat 1.430 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea normelor prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 242 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 46 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Link to comment
Share on other sites

Acţiuni cu efective mărite în judeţul Buzău

 

În urma acţiunii desfăşurate în cursul acestei zile, pe raza judeţului Buzău, au fost reţinute 4 persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni, au fost întocmite 4 dosare penale şi au fost aplicate aproape 120 de sancţiuni contravenţionale. De asemenea, au fost confiscate aproximativ 3 tone de produse cerealiere.

 

În dimineaţa zilei de 5 septembrie a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău a organizat o acţiune cu efective mărite, la care au fost angrenaţi peste 150 de poliţişti din structurile de investigaţii criminale, ordine publică, investigarea fraudelor, poliţie rutieră, arme, explozivi şi substanţe periculoase, precum şi de la acţiuni speciale.

 

Poliţiştii au instituit filtre în zonele de acces către municipiile Buzău şi Râmnicu Sărat şi au oprit pentru control 465 de autovehicule, cele mai multe destinate transportului rutier public de persoane şi mărfuri, o atenţie deosebită fiind acordată autovehiculelor ce transportau produse cerealiere şi de panificaţie.

 

Concomitent, au fost efectuate verificări cu privire la legalitatea activităţii de comerţ desfăşurată de 54 de agenţi economici şi controale la 31 de obiective, pe linia asigurării pazei.

 

Poliţiştii au pus în aplicare 3 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea şi au efectuat 9 percheziţii domiciliare la imobile deţinute sau folosite de persoane care sunt suspectate de comiterea de furturi sau de deţinerea de bunuri contrar prevederilor legale.

În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, 38 de persoane au fost conduse la sediile subunităţilor de poliţie pentru verificări, împotriva a 4 suspecţi fiind luată măsura reţinerii pentru 24 de ore.

 

Poliţiştii au constatat, în total, 4 infracţiuni şi au aplicat 117 sancţiuni contravenţionale, dintre care 30 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 8 la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, 72 la O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, una la O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura şi 6 la alte acte normative.

 

De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării 4 permise pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi au fost confiscate bunuri în valoare totală de peste 4.000 de lei (aproximativ 3.000 de kilograme de produse cerealiere şi 825 de kilograme de fructe).

Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 52.890 de lei.

 

În urma percheziţiei efectuată la domiciliul unui bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Grebănu, a fost identificată o armă de vânătoare de provenienţă belgiană, de calibru 12 mm, pe care proprietarul imobilului o deţinea ilegal.

De asemenea, poliţiştii au mai găsit 20 de cartuşe de vânătoare de acelaşi calibru, dintre care 16 confecţionate artizanal, instrumente necesare confecţionării de cartuşe de vânătoare încărcate artizanal, 18 tuburi de cartuşe de vânătoare de calibru 12 mm - goale, precum şi un recipient cu alice din plumb de diferite dimensiuni cât şi un recipient cu pulbere.

Bărbatul în vârstă de 47 de ani nu era autorizat să deţină, să poarte sau să folosească arme sau muniţii.

 

 

În acelaşi imobil, au mai fost găsite 9 cuţite cu lamele de diferite dimensiuni şi mânere din coarne de cervidă, precum şi mai multe fragmente de coarne de cervidă ce prezentau urme de şlefuire şi tăiere.

Suspectului, în vârstă de 47 de ani, i s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „braconaj cinegetic”, „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor” şi „fabricare ilicită” - faptă prevăzută şi pedepsită de art. 138 din Legea 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.

Împotriva lui a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate de poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.

 

În cadrul activităţilor desfăşurate pe raza municipiului Buzău, a fost depistat şi reţinut un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din Buzău, suspectat că, în perioada 24 – 31 august a.c., ar fi comis trei furturi de radiatoare din autoturisme staţionate pe raza municipiului.

Împotriva suspectului a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
 

În urma verificărilor efectuate de poliţişti la o societate comercială din Buzău ce are ca obiect de activitate fabricarea pâinii şi a produselor de patiserie, s-a constatat că 1405 pâini au fost comercializate fără a se emite documente de provenienţă.

Împotriva agentului economic a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă, conform Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva activităţilor comerciale ilicite.

Aceeaşi măsură a fost luată şi împotriva administratorului unei societăţi din zona Râmnicu Sărat ce desfăşoară activităţi de fabricare şi comercializare a produselor de panificaţie, care nu deţinea documente de provenienţă pentru 1075 de kilograme de făină.

 

Într-unul dintre filtrele instituite în trafic, poliţiştii au depistat o autoutilitară cu care administratorul unei societăţi comerciale transporta 2.994 de kilograme produse cerealiere, în scop de revânzare, fără a deţine documente legale de provenienţă.

Poliţiştii au luat împotriva administratorului respectiv măsura sancţionării contravenţionale în conformitate cu Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi au confiscat întreaga cantitate de marfă.

 

Sursa: IPJ BUZAU

Link to comment
Share on other sites

Sute de suspecţi de infracţiuni prinşi de poliţişti, în cadrul acţiunilor pentru menţinerea liniştii publice

 

În ultimele trei zile, poliţiştii au depistat peste 400 de infracţiuni şi au aplicat peste 11.000 de sancţiuni contravenţionale. Majoritatea sancţiunilor aplicate au vizat încălcări ale normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice şi a celor referitoare la ordinea şi liniştea publică.

 

În perioada 6 – 8 august a.c., poliţiştii au continuat acţiunile pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică. Astfel, în urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 401 infracţiuni, dintre care 281 în flagrant. Dintre acestea, 118 au fost de natură judiciară, 39 economico-financiare, 218 la regimul circulaţiei rutiere şi 26 de altă natură.

 

Poliţiştii au prins 318 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 16 au fost reţinuţi şi tot atâţia arestaţi, au depistat 7 persoane urmărite în temeiul legii, au pus în aplicare 13 mandate de executare a pedepsei cu închisoare şi au confiscat 1 armă letală.

 

Pentru abaterile constatate, au aplicat 11.085 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.550.553 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de 162.987 de lei.

 

Poliţiştii au intervenit în 1.770 de cazuri de încălcare a normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute Legea nr. 61/1991, au aplicat 307 sancţiuni contravenţionale prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 56 prevăzute de Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

 

De asemenea, în urma activităţilor desfăşurate pentru un trafic rutier în siguranţă, poliţiştii au aplicat 8.464 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (107 pentru consum de alcool şi 3.827 pentru viteză). Totodată, poliţiştii au reţinut 445 de permise de conducere şi au retras 169 de certificate de înmatriculare.

 

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

Peste 350 de suspecți de infracțiuni, prinși de polițiști

 

Peste 350 de suspecţi de infracţiuni au fost depistaţi de poliţişti, în urma acţiunilor desfăşurate pe parcursul a patru zile. / Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat aproape 13.100 de sancţiuni contravenţionale, 10.900 de participanţilor la traficul rutier pentru nerespectarea normelor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

 

Poliţiştii au continuat acţiunile pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică. Astfel, în perioada 9 –12 septembrie a.c., suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, la nivel naţional, au fost organizate 827 de acţiuni pe linie de ordine publică, circulaţie rutieră, de investigaţii criminale, investigare a fraudelor, dar şi pe alte linii de muncă. De asemenea, au efectuat.

 

Au fost angrenaţi în acţiuni peste 5.600 de poliţişti rutieri, de ordine publică, de la investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, de la intervenţii rapide, de la poliţie transporturi, din cadrul formaţiunilor arme, explozivi şi substanţe periculoase, dar şi de la alte formaţiuni de poliţie, care au desfăşurat 46 de percheziţii, 1.658 de controale, 461 filtre şi 5 razii.

 

Astfel, au fost depistate 474 de infracţiuni, dintre care 267 în flagrant delict. De asemenea, poliţiştii au prins 357 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 37 au fost reţinuţi şi 17 arestaţi. 20 de arme (7 letale şi 13 neletale) şi 82 bucăţi de muniţie au fost ridicate în vederea confiscării.

Poliţiştii au aplicat 13.082 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.172 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 402 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 71 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

 

Cele mai multe sancţiuni, 10.900, au fost aplicate pentru încălcări ale normelor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (84 pentru consum de alcool şi 3051 pentru încălcarea vitezei).

 

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 2.617.000 de lei, iar a bunurilor confiscate la 410.700 de lei.

Poliţiştii au reţinut 420 de permise de conducere şi au retras 271 de certificate de înmatriculare.

 

I.G.P.R.- Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

Atenție la tren! Aproape 4.000 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști într-o zi

 

Într-o singură zi, aproape 4.000 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţişti, în timpul unei acţiuni derulată la nivel naţional, pentru reducerea numărului accidentelor de circulaţie ce au loc la trecerile la nivel cu calea ferată. De asemenea, ca măsură complementară, faţă de 215 conducători auto s-a dispus măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule.

La data de 12 septembrie a.c., Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au organizat o acţiune pentru prevenirea accidentelor de circulaţie soldate cu victime omeneşti şi pagube materiale, ce au loc la trecerile la nivel cu calea ferată, pe fondul nerespectării regulilor rutiere instituite în aceste zone, de către participanţii la trafic.

Astfel, peste 1.000 de poliţişti ai structurilor de poliţie rutieră şi transporturi, de la nivel teritorial, au acţionat în zona trecerilor la nivel cu cale ferată.

În urma acţiunilor desfăşurate, au fost constatate 34 de infracţiuni, dintre care 29 la regimul circulaţiei şi au fost aplicate 3999 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 371 la nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, 3441 la regimul circulaţiei şi 95 la alte acte normative.

Poliţiştii au reţinut permisele de conducere a 215 de conducători auto, 73 nerespectând regulile de trecere la nivel cu calea ferată şi 42 depăşind pe platforma căii ferate.

Totodată, au fost retrase 99 de certificate de înmatriculare.

Cu titlu exemplificativ:

O conducătoare auto, din municipiul Blaj, a fost surprinsă de poliţişti trecând cu autoturismul la nivel cu calea ferată, în timp ce semibarierele erau în curs de coborâre și semnalele acustice și luminoase în funcţiune.

Poliţiştii au depistat o altă conducătoare auto, de 35 de ani, din Piteşti, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,14 mg./l alcool pur în aerul expirat. I s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 87, alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

A fost depistat un bărbat din localitatea Codlea, judeţul Braşov, care, în timp ce conducea un autotractor, a efectuat o manevră de depăşire a coloanei de vehicule aflate în aşteptare la barierele de la trecerea la nivel cu calea ferată.

Un bărbat de 50 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism, a fost surprins de poliţişti când nu a oprit în timp ce semibarierele erau în curs de coborâre şi a efectuat depăşirea neregulamentară a coloanei aflate în aşteptare la trecerea la nivel cu calea ferată. Cel în cauză fost sancţionat contravenţional conform art. 138/1/a şi art.120/k din HG 1391/2006, fiindu-i reţinut şi permisul de conducere în vederea suspendării.

Un tânăr în vârstă de 20 ani, cu domiciliul în Suedia, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism în municipiul Reşiţa, iar la trecerea la nivel cu calea ferată, nu a respectat semnalele luminoase şi acustice, traversând calea ferată. Acesta a fost sancţionat contravenţional, fiindu-i reţinut şi permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile.

POLIŢIA ROMÂNĂ recomandă tuturor conducătorilor auto să respecte regulile de circulaţie la trecerile de nivel cu calea ferată!

Semnalele luminoase şi acustice, precum şi barierele sunt foarte importante, rolul lor fiind de a proteja viaţa conducătorilor auto şi de a evita producerea unor grave accidente rutiere.

De asemenea, în zonele neprevăzute cu astfel de semnale conducătorul auto trebuie să se asigure temeinic înainte de a proceda la traversarea unei treceri la nivel cu calea ferată!

Stimaţi conducători auto, acele câteva minute în care trebuie să aşteptaţi la barieră, precum şi o asigurare temeinică la traversarea trecerii la nivel cu calea ferată pot face diferenţa dintre un drum liniştit şi o tragedie.

I.G.P.R.- Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

Cercetat pentru consum de alcool la volan

 

Poliţiştii au depistat un bărbat, de 38 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe un drum public din judeţul Harghita, având o îmbibaţie alcoolică de 2,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 18 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul I.P.J. Harghita, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză şi conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.

În timpul acţiunii, un bărbat, de 38 de ani, a fost oprit de poliţişti, pe D.J. 136, în localitatea Avrameşti, judeţul Harghita,în timp ce conducea un autoturism având o imbibaţie alcoolică de 2,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la o unitate spitalicească unde i s-au ridicat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcolemiei.

Acestuia i s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o imbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

Suspecţi de infracţiuni, prinşi de poliţişti

 

Peste 300 de suspecţi de infracţiuni au fost depistaţi de poliţişti, în urma acţiunilor desfăşurate pe parcursul a patru zile. / De asemenea, poliţiştii au aplicat peste 13.000 de sancţiuni contravenţionale, 10.861 dintre acestea fiind pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice.

Poliţiştii au continuat acţiunile pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică. Astfel, în perioada 16 – 19 septembrie a.c., suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, la nivel naţional, au fost organizate 735 de acţiuni, 1.810 controale, 423 de filtre şi 5 razii.

În cele patru zile, au fost depistate 395 de infracţiuni, dintre care 227 în flagrant delict. Totodată, poliţiştii au prins 306 suspecţi de infracţiuni, dintre care 60 au fost reţinuţi şi 38 arestaţi. 6 autoturisme semnalate ca fiind furate au fost găsite.

Poliţiştii au aplicat 13.402 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.459.330 de lei și au confiscat bunuri în valoare de 248.207 lei.

Polițiștii au intervenit și au aplicat 1.785 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, au aplicat 351 de sancțiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 58 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Cele mai multe sancţiuni aplicate au fost ca urmare a încălcării normelor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv 10.861, dintre care 44 pentru consum de alcool şi 2.567 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

De asemenea, poliţiştii au reţinut 488 de permise de conducere şi au retras 258 de certificate de înmatriculare.


I.G.P.R. - Centrul de Informare şi Relaţii Publice

Link to comment
Share on other sites

Activități ale Poliţiei Române pentru combaterea faptelor antisociale

 

În perioada sfârşitului de săptămână, la nivel naţional, poliţiştii au constatat peste 300 de infracţiuni şi au aplicat aproape 10.000 de sancţiuni contravenţionale.

În perioada 20 – 22 septembrie a.c., poliţiştii au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi menţinerea siguranţei cetăţeanului. Astfel, în urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română, au fost depistate 302 infracţiuni, dintre care 192 în flagrant.

De comiterea acestor infracţiuni sunt suspectate 241 de persoane, dintre care 7 au fost reţinute şi 8 arestate.

În perioada menţionată, poliţiştii au depistat 6 autoturisme semnalate ca fiind furate şi au ridicat în vederea confiscării 10 arme neletale şi 34 bucăţi de muniţie.

De asemenea, au aplicat 9.571 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.800.088 de lei și au confiscat bunuri în valoare de 95.337 de lei.

Polițiștii au intervenit și au aplicat 1.237 de sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale normelor privind ordinea și liniștea publică, au sancționat 412 cazuri de încălcări ale Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 28 ale Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Cele mai multe sancţiuni, 7.576, au fost aplicate pentru încălcări ale normelor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (55 pentru consum de alcool şi 2.437 pentru încălcarea vitezei). Ca și măsură suplimentară, poliţiştii au reţinut 242 de permise de conducere şi au retras 163 de certificate de înmatriculare.

I.G.P.R.- Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

395 de suspecţi de infracţiuni, depistaţi de poliţişti

395 de suspecţi de infracţiuni au fost depistaţi de poliţişti, în urma acţiunilor desfăşurate pe parcursul a patru zile. / Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat aproape 12.500 de sancţiuni contravenţionale.

Poliţiştii au continuat acţiunile pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică. Astfel, în perioada 23 –26 septembrie a.c., suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, la nivel naţional, au fost organizate 828 de acţiuni, s-au desfăşurat 67 de percheziţii, 1.759 de controale, 526 filtre şi 8 razii.

Astfel, au fost depistate 456 de infracţiuni, dintre care 277 în flagrant delict. De asemenea, poliţiştii au prins 395 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 68 au fost reţinuţi şi 37 arestaţi. 4 arme (1 letală şi 3 neletale) şi 6 bucăţi de muniţie au fost ridicate în vederea confiscării.

De asemenea, s-au aplicat 12.465 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.502.310 de lei și s-au confiscat bunuri în valoare de 233.109 de lei.

Polițiștii au intervenit și au aplicat 1.233 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, au sancționat 403 nereguli de la normele Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 66 prevăzute de Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Cele mai multe sancţiuni, 10.316, au fost aplicate pentru încălcări ale normelor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (64 pentru consum de alcool şi 3.285 pentru încălcarea vitezei).

Poliţiştii au reţinut 494 de permise de conducere şi au retras 388 de certificate de înmatriculare.

Centrul de Informare și Relaţii Publice -I.G.P.R.

Link to comment
Share on other sites

Sute de suspecţi de infracţiuni prinşi de poliţişti, în cadrul acţiunilor pentru menţinerea liniştii publice

 

În ultimele trei zile, poliţiştii au depistat peste 380 de infracţiuni şi au intervenit în 1.255 de cazuri de încălcare a normelor privind ordinea şi liniştea publică. Majoritatea sancţiunilor aplicate au vizat încălcări ale normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice şi a celor referitoare la ordinea şi liniştea publică. 

În perioada 27 – 29 septembrie a.c., poliţiştii au continuat acţiunile pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică. La nivel naţional au fost desfăşurate 11 percheziţii, 1.581 de controale, 434 filtre şi 8 razii.

Astfel, în urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 389 de infracţiuni, dintre care 259 în flagrant. 

Poliţiştii au prins 296 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 23 au fost reţinuţi şi 17 arestaţi. De asemenea, au depistat 8 persoane urmărite în temeiul legii și au pus în aplicare 10 mandate de executare a pedepsei cu închisoare. Polițiștii au identificat 6 autovehicule furate şi au confiscat 8 arme, precum şi 31 bucăţi de muniţie. 

Poliţiştii au intervenit în 1.255 de cazuri de încălcare a normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute Legea nr. 61/1991, au aplicat 262 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 44 prevăzute de Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

Suspecţi de infracţiuni, prinşi de poliţişti

 

Peste 280 de suspecţi de infracţiuni au fost depistaţi de poliţişti, în urma acţiunilor desfăşurate pe parcursul a patru zile. / De asemenea, poliţiştii au aplicat peste 12.100 de sancţiuni contravenţionale, 9.555 dintre acestea fiind pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice.

În cadrul acţiunilor pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, în perioada 4 – 6 octombrie a.c., suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, la nivel naţional, au fost efectuate 1.342 de controale, 368 de filtre şi 11 razii.

În cele trei zile, poliţiştii au depistat 361 de infracţiuni, dintre care 271 în flagrant delict. Au prins 283 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 23 au fost reţinuţi şi 14 arestaţi. Au confiscat 11 arme (4 letale şi 7 neletale) şi 120 bucăţi muniţie. 6 autoturisme semnalate ca fiind furate au fost găsite. 

De asemenea, au aplicat 12.105 de sancţiuni contravenţionale, în valoare 2.437.497 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de 122.441 de lei.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 1.943 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, au aplicat 231 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 42 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. 

Cele mai multe sancţiuni aplicate au fost ca urmare a încălcării normelor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv 9.555, dintre care 58 pentru consum de alcool şi 3.490 pentru încălcarea regimului legal de viteză. 

De asemenea, poliţiştii au reţinut 344 de permise de conducere şi au retras 192 de certificate de înmatriculare. 

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

Peste 300 de suspecţi de infracţiuni, prinşi de poliţişti

 

Peste 300 de suspecţi de infracţiuni au fost depistaţi de poliţişti, în urma acţiunilor desfăşurate pe parcursul a patru zile.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 1.812 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică și au sancționat 9.330 de abateri de la normele rutiere.

Poliţiştii au continuat acţiunile pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică. Astfel, în perioada 7 –10 octombrie a.c., suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, la nivel naţional, au fost organizate 726 de acţiuni pe linie de ordine publică, circulaţie rutieră, de investigaţii criminale, investigare a fraudelor, dar şi pe alte linii de muncă. 

În acţiuni au fost angrenaţi peste 5.000 de poliţişti rutieri, de ordine publică, de la investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, de la intervenţii rapide, de la transporturi, din cadrul formaţiunilor arme, explozivi şi substanţe periculoase, dar şi de la alte formaţiuni de poliţie, care au desfăşurat 44 de percheziţii, 1.511 de controale, 366 de filtre şi 7 razii.

Astfel, au fost depistate 339 de infracţiuni, dintre care 178 în flagrant delict. De asemenea, poliţiştii au prins 309 suspecţi de infracţiuni, dintre care 24 au fost reţinuţi şi 10 arestaţi. 

Au fost ridicate de poliţişti în vederea confiscării 9 arme (3 letale şi 6 neletale) şi 89 bucăţi de muniţie. De asemenea, în urma verificărilor au fost găsite 2 autoturisme ce figurau în bazele de date ca fiind furate.

Poliţiştii au aplicat 12.090 de sancţiuni contravenţionale, în valoare 3.719,665 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de 143.020 de lei.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 1.812 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, au aplicat 488 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 43 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Cele mai multe sancţiuni aplicate au fost ca urmare a încălcării normelor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv 9.330, dintre care 84 pentru consum de alcool şi 2.901 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

De asemenea, poliţiştii au reţinut 327 de permise de conducere şi au retras 291 de certificate de înmatriculare.


I.G.P.R. - Centrul de Informare şi Relaţii Publice

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.