Jump to content
POLITISTI.ro

Catalin

Si cei din Garda Financiara au uniforme asemanatoare cu ale politistilor

Postare recomandată

Catalin

Dragi colegi, se pare că a devenit un sport național impostura în țara asta. Toată lumea aruncă cu noroi în polițiști și Poliția Română, toată lumea vorbește despre imaginea noastră negativă în societate, dar toți vor să fie confundați cu polițiștii.

După ce jandarii au copiat ținutele polițiștilor, comunitarii la fel, acum chiar și Garda Financiară și-a modificat anul trecut ținuta și însemnele astfel încât să fie confundați cu polițiștii.

Anul trecut, pe 01.06.2011, domnul prim-ministru Boc care îndeplinea și funcția de Ministrul muncii, familiei și protecției sociale, împreună cu Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Ialomițianu, adoptau o hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.324/2009 privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare.

Până aici nimic ieșit din comun, dar prin această hotărâre s-a stabilit și noua uniformă a Gărzii Financiare.

Priviți aici cum arată:

post-2-0-50030300-1423576279_thumb.jpg

post-2-0-89528600-1423576302_thumb.jpg

post-2-0-27526400-1423576320_thumb.jpg

post-2-0-74996500-1423576339_thumb.jpg

După cum puteți vedea și ăștia și-au tras niște însemne și uniforme foarte asemănătoare cu ale polițiștilor.

Și ăștia vor să fie confundați cu polițiștii de către omul de rând. Asta în condițiile în care toți ne spun că avem o imagine nasoală, dar nu ezită să se bucure de autoritatea polițiștilor prin imitare și impostură.

Documentul complet din monitorul oficial îl puteți vedea aici:

http://www.scribd.com/doc/98684652/hotărare-pentru-modificarea-și-completarea-Hotărarii-Guvernului-nr-1-3242009-privind-organizarea-și-funcționarea-Gărzii-Financiare

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri

Această publicitate este afişată doar vizitatorilor. - Click aici pentru înregistrare

cipri83

Inadmisibil!Eu zic sa le de-a si cagula,sau dreptul de a face circulatie!Pdl-eii ne-au tras in jos si au incercat sa ne cloneze cat au putut!In viata mea nu vreau sa mai aud de ei!

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Dau

Super! Curand ii vom vedea si pe cei de la REBU in uniforme de politisti.

  • Apreciez 2

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Sony

Eu am vrut sa propun subiectul de ceva timp, dar am crezut ca poate exagerez.

In alta ordine de idei, m-am asteptat la treaba asta dupa momentul cand le-au dat voie cu girofar albastru. Probabil incearca sa-i imite pe Guardia di Finanza, din Italia.

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Ben

Hai sa fim seriosi, n-au nevoie cei de la Garda sa se dea drept politisti pt a avea autoritate. Credeti-ma, au autoritate chiar si asa drept comisari ai Garzii, ba chiar mai multa. Deci, zic sa nu ne mai dam importanta ca vezi Doamne suntem asa valorosi incat toata lumea vrea sa ne copieze. Devenim penibili, sincer, sa ne asumam atata autoritate incat sunt nevoiti cei de la GF sa ne copieze. Maine-poimaine avem impresia ca vor sa ne copieze magistratii.

La comunitari poti sa intelegi de ce, la jandarmi sau firme de paza la fel, dar hai sa pastram o limita si sa revenim cu picioarele pe pamant. Eu as pune imitatia pe seama lipsei de imaginatie. Atata tot.

Oricum nu poarta nimeni uniforma, e mai mult de reprezentare.

  • Apreciez 7
  • Displace 14

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Dan

Cred că este mai mult decât necesară schimbarea uniformei și înregistrarea acesteia la OSIM. Părerea mea. Ben m-a dezamăgit foarte tare postul tău.

  • Apreciez 1
  • Displace 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Dan

Interesantă cota de benzină lunară/autoturism de serviciu 400 litri benzină !

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Ben

Puteti sa-mi dati cate minusuri vreti, dar e o prostie sa crezi ca Garda Financiara ar vrea sa ne imite pe noi si sa lase impresia ca ar fi Politia, in conditiile in care eu nu i-am vazut NICIODATA in uniforma respectiva, deci din start teoria cade. Daca vor sa ne imite de ce nu o poarta aproape DELOC?

Asta una la mana.

A doua la mana, n-au nevoie sa ne imite. Ei sunt Garda. Punct.

  • Apreciez 6
  • Displace 6

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
arcan

De acord.Toti fac pe ei de teama Garzii.Cati au emotii cand aud de Politie?Hai sa nu sa nu o luam razna.

  • Apreciez 3
  • Displace 3

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
livu

politisti care sa se dea de la garda financiara am vazut, dar angajati de la garda financiara care sa se dea politisti nu am vazut.

  • Apreciez 2
  • Displace 5

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
bozo

cred ca nici cei de la garda financiara nu sunt prea entuziasmati de uniforma aia.

Nu cred sa se compara cu ce fac jandarmii si comunitarii.

Modificat de bozo

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Catalin

Ben la câte acțiuni împreună cu garda financiară ai participat tu? Cu câți comisari de la gardă ai lucrat și câți cunoști personal?

Vorbiți numai din auzite. Nu mai face nimeni pe el când aude de garda financiară de mult timp. La început când nu se știa care este treaba cu ei, întradevăr aveau ceva autoritate. Dar în prezent, după ce românul a conștientizat că nu au competență penală, ci doar contravențională, la toate acțiunile la care am participat pe vremea când eram la investigarea fraudelor, absolut toți agenții economici îi luau peste picior și nu se potoleau decât când interveneau polițiștii ăștia fraieri. De asemenea, niciodată nu am auzit un coleg care să le spună „colegule”, în timp ce absolut toți ne strigau așa și se consideră colegii noștri. Nici nu aveți idee cam câte plângeri penale venite prin parchet, de la domnii comisari atât de autoritari ajung la investigarea fraudelor, pentru așa zisa „sustragere de la controlul financiar”, care în realitate se dovedesc a fi o mare durere în partea dorsală a contribuabilului față de autoritatea domniilor lor? Vă garantez că sunt extrem de multe astfel de dosare, în care acești domni cu atâta autoritate pun pe drumuri polițiștii pentru că pe nenea contribuabilul nu îl doare nici la bașcheți de măreața gardă a ministerului de finanțe.

Dacă sunt atât de autoritari și tremură carnea pe contribuabil când îi vede, de ce și-au mai schimbat ținuta? Pentru că nu putem vorbi despre lipsă de imaginație în ziua de azi,când există oameni specializați în așa ceva sau când internetul este o sursă inepuizabilă de informații și surse de inspirație. Ce să vezi le-a căzut cu tronc tocmai uniforma polițiștilor din țara asta.

Iar așa ca fapt divers, interesați-vă și veți afla că una dintre atribuțiile căpătate în ultimii ani este aceea de a face post fix în punctele de trecere a frontierei, unde trebuie să înregistreze și să implementeze într-o bază de date achizițiile intracomunitare ... și ce să vezi, acolo nu se duc ca directorii la cravată și costum, ci îi obligau să meargă în uniformă. Așa că nu mai credeți în acest mit al autorității celor de la gardă, numai cei ce nu au avut de-a face cu ei, „tremură”. Și e de înțeles, pentru că stă în natura umană ca atunci când nu-l cunoști pe un individ, nu ai avut de-a face cu el și nu știi mai nimic despre el, să te temi de el, să te ferești și să îl respecți.

  • Apreciez 2

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Ben

Ben la câte acțiuni împreună cu garda financiară ai participat tu? Cu câți comisari de la gardă ai lucrat și câți cunoști personal?

OK, am priceput mesajul. Eu sunt mic (tu fa-ma mare) si nu am dreptul la o opinie, iar tu lucrand cativa ani la economic.....

Ei bine, uite asa in scurta mea experienta am apucat sa lucrez cu ei, nu detaliez ca nu vreau sa par penibil sau ca ma laud. Asta si faptul ca am rude. Deci, in concluzie, am dreptul la o opinie? Sau opinia mea e cat de cat legitima in ochii unora?

Si tot din scurta mea experienta nu am auzit sau vazut sa se intampla in judetul in care "dau cu sapa" ceea ce ai relatat tu. Nu spun ca nu ai avea dreptate sau ca nu ai spune adevarul.

Daca vrei detaliam pe parcurs, din pacate acum sunt pe fuga.

Modificat de Ben
  • Displace 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
arcan

Iti garantez Catalin in in Timis, garda are o autoritate incomparabil mai mare decat Politia.O fi la voi altfel, nu contest, dar nu generaliza ca s-ar putea sa te inseli.

p.s.

SIF-ul nu poate face mai nimic fara ei.Deci, cum e cu atributiile?

Modificat de arcan
  • Apreciez 2
  • Displace 2

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Catalin

Ben nu am spus că nu ai dreptul la o opinie. Nu știu de unde ai scos-o sau cum ai reușit să înțelegi așa ceva?
În acei câțiva ani, mi-au trecut prin mână câteva sute de plângeri venite de la ei. Și absolut toate au fost numai maculatură, nici măcar o amendă administrativă nu aplicau procurorii. Muncă în zadar și fără rost, pentru că și în cazul unei astfel de plângeri se efectuează cercetări la fel ca în celelalte dosare. Iar acestea nu îndeplinesc decât rolul de a aglomera și mări volumul de muncă și colegii noștrii de la investigarea fraudelor, în loc să se ocupe de dosarele unde pot apare și rezulatate, trebuie să le facă munca domnilor de la grada. Dar dacă zici că ai și rude pe acolo este de înțeles poziția ta.

Arcan sif-ul nu mai face control economic, pentru că nu mai există și ei nu sunt poliție economică, ci investighează fraude. Atribuțiile și competențele lor sunt incomparabil mai mari și acoperă fapte mult mai importante. Iar fraudele nu sunt numai de natură economică sau financiară. Este tocmai invers, cei de la gardă nu pot decât să aplice amenzi, dacă este ceva mai serios, trimit hârtiile către poliție. După controlul economic inopinant la societăți plâng doar cei ce au apucat alte vremuri, iar această atribuție este generatoare de corupție, ciubucăreală, etc, decât de niște rezultate adevărate. Nu este nicio mare pierdere. Nu vreau să intru în detalii, dar te asigur că nu este deloc așa, cei de la SIF pot merge și acum în control, doar că nu așa la „agățat” (de genul: să vedem dacă găsim vreo neregulă aici) , ci numai când există ceva date concrete de interes operativ.
Cei ce ți-au spus că cei de sif nu pot face nimic fără gardă, se refereau la altceva, mai exact la acele razii de tip comunist, ce încă se practică la noi, când o armată de oameni intră peste un agent economic și-l ia la puricat pentru a-i găsi un nod în papură pentru care să-i aplice o amendă, care să fie trecută ca un măreț rezultat în sinteză. Da, în cazul acestor razii, există niște abateri foarte des întâlnite și ușor de constatat unde numai cei de la gardă au atribuții de sancționare, ca de exemplu situația în care comerciantul face măgării în legătură cu casa de marcat. Dar NU în asta constă munca de poliție la investigarea fraudelor. De multe ori mulți colegi se folosesc de acest mit pentru a o da cotită și a se fofila/scuza. Crede-mă că e un mit această așa zisă autoritate a lor, treaba stă tocmai invers. Și asta nu ține de un anumit județ sau regiune, numai că aceste lucruri nu se văd din exterior.

  • Apreciez 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Cristi

Ben, dupa modul in care ii adulezi pe cei de la garda, sunt sigur ca rudele pe care le ai pe acolo sunt chiar de gradul 1. In rest, ti-a spus Catalin foarte bine. Apropo, stii de ce "murea" lumea de frica garzii? Din cauza spagii pe care o impuneau aproape intotdeauna, nu din cauza amenzii. In multe localitati pe unde am trecut si din discutii cu multi patroni am aflat ceva de genul : "Astia vin si ei odata sau de doua ori pe an, le dai, ca nu ai ce sa faci...le dai...", referindu-se prin asta la spaga si, evident, la lucratorii magnificei garzi financiare. Asa ca te rog sa ne lasi cu adulatia asta profunda pentru niste spagari ordinari care, daca si-ar face treaba, ar fi probabil bani suficienti la buget sa am si eu salariul corespunzator muncii prestate si toate celelalte drepturi la timp.

  • Apreciez 3
  • Displace 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Ben

Ben, dupa modul in care ii adulezi pe cei de la garda, sunt sigur ca rudele pe care le ai pe acolo sunt chiar de gradul 1. In rest, ti-a spus Catalin foarte bine. .

Exact. M-ai prins. Probabil ca le stii si numele, in ce relatii suntem, ca doar le cunosti foarte bine, ca si pe mine de altfel, nu? Mai pot sa neg eu acum? M-ai prins cu ocaua mica.

:ner: Ii adulez.... :ner: Doamne, de unde ai scos-o si pe-asta. Pt simplul fapt ca eu cred ca Garda are mai multa autoritate decat Politie cand vine vorba evaziune fiscala si ca nu au nevoie sa se dea drept politisti?

In fine, pt mine e ultimul post in legatura cu partea aceasta a subiectului, mi-am spus punctul de vedere, orice alta continuare e in plus si total pe langa subiect.

PS La mine in judet e total invers. Noi (politia) le dam de munca celor de la GF (a nu se intelege ca ei nu au propriile actiuni) prin faptul ca le solicitam sa efectueze controale si nu invers. De fapt, nu poti sa faci nimic intr-un dosar de evaziune fiscala, daca nu ai materialul de la Garda cu concluziile stabilite in urma controlului de specialitate.

Modificat de Ben

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Catalin

Când vine vorba de evaziune fiscală, ei nu prea pot face mare lucru pentru că nu au competență penală. Faci o confuzie aici, între controlul gărzii și expertizele financiar contabile. Raportul gărzii este ceva similar cu un proces verbal de depistare, dar expertiza financiar-contabilă nu o fac ei și aceea este întradevăr importantă într-un dosar de evaziune.

Rapoarte asemănătoare fac și cei de la curtea de conturi și inspectorii de la administrația financiară ... absolut toți trimit hârtiile la poliție.

Iar dacă tot crezi că poliția nu poate face nimic fără gardă într-un dosar de evaziune, atunci cum îți explici că sunt foarte multe dosare de evaziune, unele cu arestați, în care Garda Finaniciară nu are nicio implicare, nicio hârtie din acel dosar nu provine de la Gardă?

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
danpin

PS La mine in judet e total invers. Noi (politia) le dam de munca celor de la GF (a nu se intelege ca ei nu au propriile actiuni) prin faptul ca le solicitam sa efectueze controale si nu invers. De fapt, nu poti sa faci nimic intr-un dosar de evaziune fiscala, daca nu ai materialul de la Garda cu concluziile stabilite in urma controlului de specialitate.

Aici sunt de acord cu tine, Ben

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Ben

Catalin, intr-adevar nu au competenta penala, iar materialul intocmit de ei, evident ca nu este o expertiza contabila, singurii in masura sa faca asta intr-un dosar penal fiind expertii contabili de pe lista aprobata de tribunal (sau judecatorie aici nu stiu exact, recunosc).

Din scurta mea experienta de pana acum, daca in materialul intocmit de GF in urma controlului de specialitate ti se confirma ca este cazul unei evaziuni si ti se da si prejudiciu, este suficient pt procuror pentru a-ti confirma IUP.

Expertizele contabile le solicita ulterior, de obicei, invinuitii prin care incearca sa mai reduca din prejudiciu sau chiar sa conteste ca ar fi evaziune.

In legatura cu dosarele in care nu este implicata Garda, nu te contrazic, da, sunt posibile. Un exemplu recent, pe care l-am observat la altii, nu am avut eu onoarea, e cazul in care ai evidenta clara, scriptica a unor venituri mari incasate de o persoana, ai sursa clara a acestor venituri si soliciti declarati 200 a anului fiscal incheiat sa vezi daca si-a platit impozitele.

Aici am vazut ca se merge pe art 9, lit a) din Lg 241.

In fine, nu am pretentia ca le stiu pe toate, cum functioneaza Garda in raport cu Politia, cine face cea mai multa munca, daca aia isi merita sau nu banii, daca sunt spagari sau nu, daca freaca duda sau sunt baieti destoinci. Motivul pt care mi-am luat niste bocanci in dos e ca am zis ca nu cred ca GF vrea sa ne imite din moment ce oricum nu poarta acele uniforme ce seamana intr-adevar cu una de Politie si nu au nevoie sa se dea drept altceva, repet, fara sa insinuez ca GF ar fi mai presus decat noi sau invers.

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
danpin

Exista si dosare de evaziune in care GF nu are nicio treaba, de ex. daca ai inspectia fiscala intocmita de catre DGFP la agentul economic, din care reiese prejudiciul, poti incepe fara probleme up.

Bine, ca de f multe ori, incadrarea faptelor pe care aceste organe fiscale le fac, lasa de dorit, asta este alta poveste...

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Catalin

Ben eu altceva încerc să spun aici. Trebuie să le apreiem munca colegilor noștri de la investigarea fraudelor și să nu le-o mai minimizăm sau desconsiderăm prin expresii de genul „nu poti sa faci nimic intr-un dosar de evaziune fiscala, daca nu ai materialul de la Garda cu concluziile stabilite”, pentru că nu este deloc așa. Colegii noștri de la sif-uri muncesc acolo și nu e deloc o formalitate, crede-mă că nu există o altă formațiune în poliția asta care să aibă un volum de muncă mai mare. Nu ești singurul care le desconsideră munca, spunând că depind de cei de la gardă, am auzit-o de la mai mulți colegi, mai ales când lucram acolo. Iar discuția noastră nu a avut rolul ca tu să primești „bocanci în dos”, ci intenția mea era să scot în evidență că munca colegilor noștri nu este deloc atât de formală și neimportantă în comparație cu cea a celor de la gardă, ba din contră.

Dacă ar fi spus-o unul care nu știe, poate că nu aș fi fost deloc surprins, dar tu știi foarte bine că IUP-ul nu este decât un pas într-un dosar și că multe din IUP-uri nu se concretizează cu un RTUP. Ai noștrii sunt cei care îi bagă la răcoare pe evazioniști, de foarte multe ori și fără aportul gărzii financiare, iar munca cea mai importantă este a colegilor noștri de la investigarea fraudelor, de aceea este nedreaptă afirmația respectivă și nu sunt deloc penibil, așa cum ai zis tu, când spun că oamenii s-au deșteptat și sunt conștienți că nu comisarii de la gardă îi pot băga la răcoare, ci polițiștii.

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Ben

:) Cataline, eu niciodata nu am desconsiderat si nici nu o voi face munca alor mei colegi de unde or fi eu si nici nu sunt partinitor sau adulez pe cineva din exterior. Eu zic ca am spiritul de casta cat de cat bine impregnat. Nu te-am facut pe tine penibil, era o expresie cu caracter general, nu-mi permit sa jignesc gratuit.

Nu ești singurul care le desconsideră munca, spunând că depind de cei de la gardă

Iar astfel de chestii, te rog, sa nu le mai spui pt ca nu sunt DELOC adevarate.

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Cristi

Ben, esti la inceput in meseria asta. Stii care e greseala frecventa pe care o fac toti incepatorii? Sunt partinitori din cauza unor ideologii personale, legaturi de familie si asa mai departe. Tine minte un lucru pe care ti-l spun fara rautate : pentru a fi un bun politist, trebuie sa fii intotdeauna impartial.

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Costin1971

Sunt uimit de ceea ce citesc aici!!!!

Sunt plecat din tara pentru a lucra in strainatate dupa ce mi-am luat concediu fara plata de la Garda Financiara, asa ca de un an jumatate nu mai stiu foarte multe amanunte din tara, asa ca m-am hotarit sa dau un search cu Garda Financiara si dau peste acest forum. Cind am plecat eu Garda cu Politia colaborau destul de bine si fara mari probleme, cind noi ii ajutam pe politisti deoarece acestia nu puteau sa intre in sedii de firma decit cu mandat iar garda financiara are dreptul sa verifice si fara mandat cind politistii pe cei de la garda cind aveam probleme cu diferite persoane recalcitrante sau de negasit.

Acest lucru este normal din cite stiu eu nu au fost niciodata orgoliile prea mari dar se vede ca lucrurile s-au schimbat, unii si accentuez, unii politisti se cred cei mai buni si mai incoruptibili din tot sistemul. Ca sa fiu sincer am cunoscut si eu politisti care lucrau la economic si nu aveau ce sa caute acolo din simplu motiv ca nu stia lucruri elementare de contabilitate precum si politisti care de cite ori ma voi intilni cu ei o sa aiba tot respectul meu si astia sunt foarte multi.

O precizare Garda Financiara a avut de la infiintare uniforma care cind a fost grii, cind bej, cind albastra, cind cu epoleti, cind cu trese. Stema a fost modificata si ea de nu stiu cite ori si totusi nimeni nu poate spune ca a vazut de foarte multe ori un angajat al Garzii financiare imbracat oficial din simplu motiv ca aceste uniforme arata oribil, iar materialul din care sunt facute sunt cele mai ieftine si mai ordinare.

Da este adevarat ca seamana uniformele foarte mult dar sa nu se uite ca acestea nu sunt desenate de comisari ci tot de cei din ministere. Care lucreaza in sistem stie ca s-a pus problema de zeci de ori ba sa treaca garda la politie ba invers, nu mai spun ca conform normelor europene politia economica trebuia sa dispara ca institutie de control din cadrul MAI si multi stiu ce probleme au fost acum vreo 3-4 ani.

Toti de aici discuta cit de frica le este cetatenilor Romaniei de diferite institutii ba de Garda ba de Politie, va spun eu nu de institutii le e frica ci de amenzile primite de institutii ii doare undeva.

Multi din cei care au postat mai sus nu au nici o idee cum circula documentele intre institutii ca de exemplu:

"Când vine vorba de evaziune fiscală, ei nu prea pot face mare lucru pentru că nu au competență penală Faci o confuzie aici, între controlul gărzii și expertizele financiar contabile. Raportul gărzii este ceva similar cu un proces verbal de depistare, dar expertiza financiar-contabilă nu o fac ei și aceea este întradevăr importantă într-un dosar de evaziune" postata de un forumist.

Tin sa il anunt pe acesta ca fara competenta fiscala nu prea are ce face cu cea penala pentru ca nu poti avea evaziune fara prejudiciu iar calcularea prejudiciilor se face de catre organele fiscale in speta Ministerul de finante, toate institutiile din tara (Parchet, Politie, Guvern) care vor calcularea unui prejudiciu se adreseaza Ministerului de Finante.

L-as intreba pe respectivul cind a avut un dosar de evaziune cui a trimis documentele pentru calcularea prejudiciului?

Sunt multe de spus dar nu are rost sa ma lungesc, oricum unele postari mi-au lasat un gust amar.

Ce sa va urez decit ceea ce va doriti mai mult SA FITI SINGURII CU UNIFORMA DIN ROMANIA SI SA AVETI NUMAI VOI AUTORITATE

  • Apreciez 3
  • Displace 6

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Vizitator
Acest subiect este închis acum şi nu mai pot fi adăugate alte postări.

  • Conţinut similar

    • Andrei
      de Andrei
      Am zis sa fac si eu curatenie in dulap... Cum la randul meu, am primit de la colegi, diverse elemente de uniforma, la fel vreau si eu sa le ofer, celor care au nevoie de ele. Prin urmare, la prima strigare, primul venit, primul servit. Nu se percep taxe. Decat cele de expeditie. Singura pretentie e sa le trimit prin curierat... Ca nu am timp sa merg la posta. Si sincer habar nu am de ce oficiu postal apartin. Toate elementele de uniforma sunt pentru agenti de politie. Cine doreste, trebuie neaparat sa fie politist, cu acces in aria privata. Daca la randul vostru doriti sa faceti un bine, sa stiti ca accept embleme de politie  Pentru colectie. :>
      Am uitat sa precizez ca elementele de uniforma sunt din categoria "URS". Eu am 1,94 si 135kg. Ca sa va faceti o idee.
      Dupa cum urmeaza:
      1. Uniforma ceremonie noua, nepurtata, compusa din sacou marimea 64 I (sacoul vine turnat pe mine, dar e scurt) si pantalon marimea 56 I (imi sunt stramti pe coapse)
      2. Celebra geaca de iarna, cu blana pe interior, purtata, dar in stare buna, marimea nu o pot stabili, insa imi vine perfect mie
      3. Bluzon exterior complet modular, purtat, dar in stare buna, marimea 60 IV (la fel, imi vine perfect mie, deci talia 4, posibil sa fie greseala)
      4. Bluzon interior complet modular, purtat, dar in stare buna, marimea 56 I (mi-a ramas scurt la maneci... am trecut prin multe cu el, dar e timpul sa ne despartim)
      Mai am si cateva camasi cu maneca scurta, dar sunt luate de la "ai nostri"... Sunt din material foarte prost, dar in stare ok. Daca doreste cineva, ma uit ce marime sunt. Eu unu' mai bine le-as da foc, decat sa se chinuie altul cu ele. In soare te cam incingi, iar materialul se sifoneaza extraordinar de repede.
      V-am atasat si ceva poze cu ce am descris mai sus!
       










    • AdrianAdr
      de AdrianAdr
      Pret 190lei -- Scurta-exterioara-cu-mesada-detasabila-complet-modular-barbati (noua)    Marime 46-II
      Pret  150lei -- Impermeabil pentru bărbati - uniformă de reprezentare  (nou)        Marime 46-II
      Pret 170lei  -- Scurta cu mesadă detasabilă si guler blană pentru bărbati (folosit 1 data la alegeri)  Marime 46-I
      Pret 50lei -- Pulover - nou - marime 46-II
    • CITADELA
      de CITADELA
      Caut uniforma de ceremonie (neagra), ofiter superior, masura 52 cu 1 sau 2...poate vreun coleg proaspat pensionar vrea sa scape de ea!
  • Activi pe această pagină   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.

×

Informaţii importante

Acest website foloseşte cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii lor. Mai multe informaţii în Politica de confidenţialitate.