Jump to content
POLITISTI.ro

Percheziţii la domiciliile unor suspecţi de furt, efectuate de politisti


NewsBot

Recommended Posts

UPDATE: PERCHEZIŢII ÎN JUDEŢUL CONSTANŢA

 

Până în prezent, în urma percheziţiilor efectuate, astăzi, de Poliţia Română, în judeţul Constanţa, 30 de persoane au fost conduse la audieri, iar mai multe bunuri provenite din furturi au fost recuperate.

 

Peste 150 de poliţişti ai I.G.P.R. - Serviciului Poliţiei de Transporturi Maritime şi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au efectuat 40 de percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea de furturi din locuinţe şi de infracţiuni economice.

 

Au fost vizate peste 30 de persoane bănuite că, în cursul anului 2014, ar fi comis mai multe infracţiuni economice şi contra patrimoniului.

 

Cei în cauză au fost conduşi pentru audieri la sediul celor două unităţi de poliţie, la acest moment continuându-se cercetările.

 

Au fost ridicate peste 300 de grame de bijuterii din aur, documente de evidenţă contabilă, extracontabilă, bani (11.000 euro şi 6.451 lei), 60 de aparate electronice și electrocasnice, bunuri a căror provenienţă nu a putut fi justificată, precum şi mai multe contracte cu diferite case de amanet din Constanţa.

 

În aceste cauze, poliţiştii efectuează cercetări faţă de mai multe persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de furt, furt calificat, tăinuite, înşelăciune sau de evaziune fiscală, prejudiciul preliminar fiind estimat la peste un miliard de lei.

 

Reamintim faptul că, activităţile de astăzi din Constanţa au fost desfăşurate în cadrul a trei dosare penale aflate în instrumentarea poliţiştilor Serviciul Poliţiei de Transporturi Maritime Constanţa – I.G.P.R. şi a I.P.J. Constanţa, sub supravegherea Parchetelor Tribunalului şi Judecătoriei Constanţa.

 

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al D.I.P.I.

 

Precizăm faptul că rezultatele finale ale acţiunii vor fi prezentate mâine într-un briefing de presă, la sediul I.P.J. Constanţa, la o oră care va fi anunţată ulterior.

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...
  • Replies 52
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

  • NewsBot

    53

PERCHEZIŢII LA BĂNUIŢI DE FURT

 

La această oră, poliţiştii din Dâmboviţa efectuează percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de săvârşirea unor furturi din mai multe case de pariuri sportive din Târgovişte.

 

La data de 4 noiembrie a.c., poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte – I.P.J. Dâmboviţa efectuează percheziţii la domiciliile a cinci persoane, bănuite de furtul unor sume de bani.

 

Acţiunea se desfăşoară pentru probarea activităţii infracţională a cinci tineri, cu vârste cuprinse între 21 şi 28 de ani, bănuiţi că, în cursul lunii octombrie a.c., ar fi pătruns prin efracţie în mai multe case de pariuri sportive de pe raza municipiului Târgovişte, de unde ar fi sustras aproximativ 11.000 de lei.

 

Bărbaţii vor fi conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Târgovişte pentru audieri, iar în funcţie de probatoriul administrat se vor dispune măsurile legale ce se impun.

Sursa: IPJ Dambovita

Link to comment
Share on other sites

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURTURI DIN LOCUINŢE

 

La această oră, poliţiştii prahoveni efectuează 17 percheziţii domiciliare, la persoane bănuite că ar fi comis furturi din locuinţe, creând astfel un prejudiciu de aproximativ 100.000 de lei. 25 de persoane vor fi conduse la sediul I.P.J Prahova, pentru audieri.

 

La data de 5 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti şi Secţiilor de Poliţie Rurală şi Urbană, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, din cadrul I.P.J. Prahova, efectuează 17 percheziţii domiciliare în localităţile Ploieşti, Urlaţi şi Mizil, din judeţul Prahova.

 

Percheziţiile vizează persoane bănuite de furturi din locuinţe, care ar fi săvârşit mai multe fapte de acest gen pe raza municipiului Ploieşti, precum şi depistarea unor bunuri, susceptibile a proveni din comiterea acestor fapte.

 

Prejudiciul cauzat prin faptele săvârşite a fost estimat, până în prezent, la aproximativ 100.000 de lei.

 

Totodată, 25 de persoane vor fi conduse la sediul I.P.J. Prahova, pentru audieri.

 

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a persoanelor bănuite în cauză.

 

Sursa: IPJ Prahova

Link to comment
Share on other sites

UPDATE/ PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURTURI DIN LOCUINŢE

 

În urma celor 17 percheziţii domiciliare efectuate dimineaţă de polițiștii din Prahova la persoane bănuite că ar fi comis furturi din locuinţe, au fost ridicate mai multe ceasuri, testere auto, contracte de amanet și sume de bani./ 8 persoane bănuite în cauză au fost reținute pentru 24 de ore.

 

La data de 5 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti şi Secţiilor de Poliţie Rurală şi Urbană, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, din cadrul I.P.J. Prahova, au efectuat 17 percheziţii domiciliare în localităţile Ploieşti, Urlaţi şi Mizil, din judeţul Prahova.

 

Percheziţiile au vizat persoane bănuite de furturi din locuinţe, care ar fi săvârşit mai multe fapte de acest gen pe raza municipiului Ploieşti, precum şi depistarea unor bunuri, susceptibile a proveni din comiterea acestor fapte.

 

Prejudiciul cauzat prin faptele săvârşite a fost estimat, până în prezent, la aproximativ 100.000 de lei.

 

În urma percheziţiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 1.500 de lei, mai multe ceasuri, testere auto și contracte de amanet.

 

8 persoane, bănuite în cauză, au fost reținute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă.

 

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Sursa: IPJ Prahova

Link to comment
Share on other sites

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURTURI DIN SOCIETĂȚI COMERCIALE

Poliţişti din Călăraşi efectuează, în această dimineaţă, 8 percheziţii domiciliare, în municipiul Călăraşi şi în localitatea Perişoru, pentru documentarea activităţii infracţionale a mai multor persoane bănuite de furturi din societăţi comerciale.

La data de 6 noiembrie a.c., poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Dragalina şi de la posturile de poliţie Perişoru şi Ştefan cel Mare, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Călăraşi, efectuează 4 percheziţii domiciliare.

Activitățile se desfășoară la locuinţele a patru persoane, cu vârste între 20 şi 38 de ani, toate din comuna Perişoru, judeţul Călăraşi, bănuite de furtul mai multor panouri metalice de gard şi a unor unelte electrice, dintr-o societate comercială din localitate.

De asemenea, pe raza municipiului Călăraşi, de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Călăraşi cu sprijinul celor de la acţiuni speciale desfăşoară alte 4 percheziţii, la locuinţele unor persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 26 de ani, bănuite de comiterea unui furt din societate comercială, la sfârşitul lunii octombrie a.c..

Acțiunea vizează documentarea activităţii infracţionale a persoanelor bănuite şi recuperarea telefoanelor mobile şi a altor bunuri electronice sustrase, în valoare de 5.000 de lei.

La finalizarea acţiunilor, în funcţie de probatoriul administrat, vor fi dispuse măsuri legale.

Sursa: IPJ Călărași

Link to comment
Share on other sites

FLAGRANT ŞI DESCINDERI LA PERSOANE BĂNUITE DE FURTURI DIN LOCUINŢE

 

La această oră, poliţiştii de investigaţii criminale din Ilfov efectuează 8 percheziţii la domiciliile mai multor persoane bănuite de comiterea unor furturi din locuinţe. În această dimineaţă, două dintre persoanele vizate au fost prinse în flagrant, imediat după ce au sustras bunuri din 3 locuinţe şi anexe din judeţul Ilfov.

 

Activităţile se desfăşoară în cadrul unor dosare penale instrumentate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Ilfov şi vizează 6 persoane bănuite de săvârşirea mai multor furturi din locuinţe, tăinuirea şi comercializarea bunurilor provenite din infracţiuni.

 

Din cercetări a reieşit că în ultimele 2 luni, persoanele bănuite ar fi sustras bani, bijuterii şi aparatură electronică, din mai multe locuinţe situate pe raza localităţilor Bragadiru, Cornetu şi Domneşti.

 

În această dimineaţă, două dintre persoanele vizate au fost prinse în flagrant, imediat după ce au sustras bunuri (scule, bormaşini etc.) din 3 locuinţe şi anexe din judeţul Ilfov. Prejudiciul în acest caz a fost recuperat în totalitate.

 

Prejudiciul creat prin întreaga activitate infracţională, estimat până în acest moment, este de 500.000 de lei.

 

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R.
 

Sursa: IPJ ILFOV

Link to comment
Share on other sites

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURTURI DIN LOCUINŢE

 

Poliţiştii din Cluj au efectuat 5 percheziţii domiciliare la persoane bănuite că au sustras bunuri din mai multe locuinţe, cauzând un prejudiciu de peste 150.000 de lei./ 4 bărbaţi au fost reţinuţi pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

 

La data de 12 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca – Secţia 7 Poliţie, cu sprijinul celor din cadrul Secţiei 2 Poliţie, au efectuat 5 percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de furturi din locuinţe.

 

La activităţi au participat şi poliţişti de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Cluj.

 

Din cercetări a reieşit că, în cursul lunii octombrie, cei în cauză ar fi pătruns, prin escaladarea gardului şi forţarea geamurilor, în trei locuinţe de pe raza municipiului Cluj-Napoca, de unde ar fi sustras laptopuri, bijuterii, 30.000 de euro şi alte sume de bani, în lei, forinţi şi dolari, ceasuri şi telefoane mobile, cauzând un prejudiciu de peste 150.000 de lei.

 

În cadrul percheziţiilor, poliţiştii au identificat 8 dintre ceasurile sustrase, telefoane mobile şi peste 3.000 de lei.

 

În urma administrării probatoriului, 4 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 31 de ani, din Cluj-Napoca, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, urmând a fi prezentaţi magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă.

 

Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R..

 

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

 


 

Sursa: IPJ Cluj

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURTURI DIN SOCIETĂŢI COMERCIALE

 

Poliţiştii specializați în investigaţii criminale  efectuează 3 percheziţii pe raza judeţului Timiş la persoane bănuite de comiterea unor furturi din societăţi comerciale.

 

Astăzi, 25 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, efectuează 3 percheziţii pe raza judeţului Timiş, la persoane bănuite de comiterea a două furturi din societăţi comerciale.

 

Acţiunea vizează documentarea şi probarea eventualei activităţi infracţionale a 3 bărbaţi cu vârste între 19 şi 38 de ani, toţi din judeţul Timiş.

 

În fapt, în perioada august – septembrie a.c., bănuiţii ar fi  pătruns prin efracţie în două societăţi comerciale situate pe raza judeţului Timiş, iar din interior ar fi sustras mai multe bunuri (bormaşini, flexuri, drujbe, etc.), cauzând un prejudiciu de aproape 45.000 de lei.

 

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii furt calificat.

 

Sursa: IPJ Timis

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

PERCHEZIŢIE LA UN BĂRBAT BĂNUIT DE FURT DE AUTO

 

Poliţiştii clujeni au depistat în flagrant delict un bărbat care ar fi încercat să vândă un autoturism sustras din Germania. Pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, s-a efectuat o percheziţie la domiciliul acestuia.

 

La data de 10 decembrie a.c., în urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, un bărbat, care ar fi intenţionat să vândă un autoturism sustras din Germania, a fost depistat în flagrant delict, într-o benzinărie din Cluj-Napoca. Tânărul, de 26 de ani, din judeţul Hunedoara, ar fi solicitat 3.500 de euro în schimbul vehiculului.

 

Pentru documentarea activităţi infracţionale, poliţiştii de investigaţii criminale au percheziţionat domiciliul acestuia. S-au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, accesorii auto, un televizor, aparatură electrocasnică, echipament pentru scufundări şi alte bunuri, susceptibile a proveni din comiterea de infracţiuni pe teritoriul Germaniei. De asemenea, asupra autoturismului depistat în staţia peco a fost instituit sechestru asigurator.

 

Prejudiciul creat prin comiterea faptelor ilicite a fost estimat la 30.000 de euro.

 

În cauză, cercetările continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
 

Sursa: I.P.J. CLUJ

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURTURI DIN LOCUINŢE

 

Poliţiştii ilfoveni efectuează, la această oră, 5 percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de comiterea unor furturi din locuinţe, prin care ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 10.000 de lei. 5 persoane vor fi conduse la sediul Poliţiei Oraşului Bragadiru, pentru audieri.

 

În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale şi Poliţiei Oraşului Bragadiru, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, din cadrul I.P.J. Ilfov, efectuează 5 percheziţii domiciliare în localitatea Domneşti, judeţul Ilfov.

 

Activităţile vizează depistarea unor persoane bănuite de furturi din locuinţe, de pe raza oraşului Domneşti, care ar fi cauzat un prejudiciu estimat la10.000 de lei, precum şi descoperirea de bunuri provenite din comiterea faptelor.

 

5 persoane vor fi conduse la sediul I.P.J. Ilfov, pentru audieri.

 

Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

 

Sursa: IPJ ILFOV

Link to comment
Share on other sites

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE INFRACŢIUNI CU VIOLENŢĂ ŞI FURTURI DIN LOCUINŢE

 

La această oră, poliţiştii efectuează 29 de percheziţii, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Călăraşi, la persoane bănuite de tâlhărie şi furturi din locuinţă.

 

La data de 20 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, împreună cu cei de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călărași efectuează 29 de percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Călăraşi.

 

Percheziţiile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal instrumentat de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ce vizează săvârşirea unor fapte de tâlhărie şi furt din locuinţe (38 de fapte), comise în perioada 2009 – 2014, precum şi a unei tentative de omor comise în anul 2014.

 

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi al Unităţii Teritoriale de Analiza Informaţiilor din cadrul I.G.P.R.

 

Sursa: DGPMB

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...
PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURTURI DIN LOCUINŢE
 
Poliţiştii au efectuat 6 percheziţii la locuinţele  unor persoane bănuite de comiterea de furturi din locuinţe./ 4 dintre cei în cauză au fost reţinuţi.
 
Poliţiştii din Dăbuleni şi Bechet, judeţul Dolj şi cei de la Postul de Poliţie Rurală Călăraşi din cadrul I.P.J. Dolj au efectuat 6 percheziţii la persoane bănuite de furturi din locuinţe.
 
În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat mai multe bormaşini electrice, un hidrofor electric şi mai multe motoferăstraie, bunuri provenite din activitatea infracţională.
 
Din cercetări a reieşit că, în perioada octombrie 2014 - ianuarie 2015, cei în cauză ar fi sustras bunurile din mai multe locuinţe.
 
Patru dintre aceştia au fost reţinuţi de poliţişti, iar ulterior au fost prezentaţi magistraţilor de la Judecătoria Craiova, care au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
 
Sursa: IPJ Dolj
Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

DESCINDERI LA PERSOANE BĂNUITE DE FURTURI DIN LOCUINȚE ȘI SOCIETĂȚI COMERCIALE

Poliţiştii prahoveni efectuează, în cursul acestei dimineți, 15 percheziții domiciliare la locuințele unor persoane bănuite de comiterea mai multor infracțiuni de furt. 18 persoane urmează a fi aduse la audieri.

La data de 18 februarie a.c., peste 90 de poliţişti din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova – Serviciul de Investigații Criminale, Poliția municipiului Câmpina, Poliția orașului Băicoi, Poliția orașului Plopeni, Secția Rurală Florești, Serviciul Criminalistic și Serviciul pentru Acțiuni Speciale, cu sprijinul unor polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Jilavele din Inspectoratul Județean de Poliție Ialomița desfășoară 15 percheziții domiciliare pe raza mai multor localități din județul Prahova și a comunei Adâncata din județul Ialomița.

Percheziţiile sunt efectuate la locuinţele mai multor persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni de furt din locuințe și societăți comerciale săvârșite în cursul anilor 2014 și 2015.

În cauză, au fost emise 18 mandate de aducere pentru persoane ce vor fi aduce la audieri.

Sursă: IPJ Prahova

Link to comment
Share on other sites

Update - DESCINDERI LA PERSOANE BĂNUITE DE FURTURI DIN LOCUINŢE ŞI SOCIETĂŢI COMERCIALE
 
Un autoturism furat din străinătate, o puşcă cu aer comprimat, materiale pirotehnice, precum şi mijloace materiale de probă au fost descoperite în urma a 15 percheziţii efectuate de poliţiştii din Prahova, astăzi, la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea mai multor infracţiuni de furt. 18 persoane au fost conduse la sediul I.P.J. Prahova, şase dintre acestea fiind reţinute. 
 
La data de 18 februarie a.c., peste 90 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova – Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul Criminalistic şi Serviciul pentru Acţiuni Speciale, împreună cu poliţiştii din Câmpina, Băicoi, Plopeni şi Floreşti, cu sprijinul poliţiştilor Secţiei de Poliţie Rurală Jilavele – I.P.J. Ialomiţa, au efectuat 15 percheziţii domiciliare.
 
Percheziţiile au fost efectuate pe raza mai multor localităţi din judeţul Prahova şi a localităţii Adâncata din judeţul Ialomiţa, la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de furt din locuinţe şi societăţi comerciale, săvârşite în cursul anilor 2014 şi 2015.
 
În urma activităţilor desfăşurate, au fost descoperite mai multe mijloace materiale de probă, precum şi un autoturism care figurează ca fiind furat din străinătate, o armă cu aer comprimat, precum şi mai multe obiecte pirotehnice deţinute fără drept.
 
La sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova au fost conduse 18 persoane, bănuite că ar fi participat, sub diferite forme de autorat, la săvârşirea infracţiunilor, şase dintre acestea fiind reţinute.
 
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
 
Sursa: IPJ Prahova
Link to comment
Share on other sites

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURTURI DIN CABANE
 
Poliţiştii au efectuat, ieri, 23 februarie, mai multe percheziţii domiciliare, la persoane bănuite că ar fi sustras bunuri din cabane, cauzând un prejudiciu de peste 40.000 de lei. 5 persoane sunt cercetate pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
 
La data de 23 februarie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei oraşului Huedin au efectuat 7 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Cluj-Napoca, la 5 persoane bănuite de furturi din cabane.
 
Din cercetări a reieşit că, în perioada octombrie 2014 – ianuarie 2015, cei în cauză ar fi pătruns, prin efracţie, în cabane de pe raza localităţilor Beliş şi Călăţele, de unde ar fi sustras aparatură electronică şi electrocasnică, bijuterii, ceasuri, ATV-uri, produse alimentare, alcool, etc., cauzând un prejudiciu de aproximativ 40.000 de lei.
 
În urma percheziţiilor, poliţiştii au recuperat aparatură electrocasnică şi electronică, ceasuri, bijuterii, obiecte de uz personal, suspectate a fi sustrase, precum şi obiecte susceptibile că ar fi fost utilizate la comiterea faptelor.
 
În cauză, faţă de 5 persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, se continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
 
* * *
 
POLIŢIA ROMÂNĂ recomandă proprietarilor de case de vacanţe sau cabane să  monteze sisteme performante de închidere a uşilor şi geamurilor. Acolo unde  este  cazul, montaţi chiar şi grilaje metalice.
 
Sistemele de alarmă sunt eficiente dacă locuinţa de vacanţă se află în apropierea altor imobile  locuite. Dacă alegeţi să montaţi un sistem de alarmare în interiorul locuinţei dumneavoastră, contactaţi firme specializate în acest domeniu!
 
Nu lăsaţi în curte scări şi diverse unelte, acestea putând facilita accesul prin escaladare, precum şi distrugerea sistemelor de închidere!
 
Indiferent unde se află casa de vacanţă ori cabana, în perioada în care nu locuiţi acolo, creaţi posibilitatea verificării sau supravegherii acesteia de către o persoană de încredere, din apropierea proprietăţii dumneavoastră.
 
Sursa: IPJ CLUJ
Link to comment
Share on other sites

PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURTURI DIN SOCIETĂŢI COMERCIALE

 

La această oră, poliţiştii din Ilfov efectuează 10 percheziţii în judeţele Ilfov şi Călăraşi, la persoane bănuite de comiterea mai multor furturi din societăţi comerciale.

 

În această dimineaţă, 60 de poliţişti de investigaţii criminale, luptători ai structurilor de acţiuni speciale şi criminalişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Ilfov şi Călăraşi efectuează 9 percheziţii la domiciliile mai multor persoane din judeţul Ilfov şi o percheziţie la o societate comercială din județul Călărași.

 

Activităţile se desfăşoară în cadrul unor dosare penale în care sunt cercetate 10 persoane  sub aspectul săvârşirii mai multor furturi din societăţi comerciale.

 

Din cercetări a reieşit că, în ultimele 3 luni, cei în cauză, folosindu-se de autoturisme cu numere false, ar fi sustras ţigări şi băuturi alcoolice din sediile mai multor firme din Ilfov, Călărași, Giurgiu şi Ialomiţa, bunuri pe care le-ar fi comercializat ulterior prin intermediul unei societăţi comerciale din Fundulea, judeţul Călăraşi.

 

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este estimat la 100.000 de lei.
 

Sursa: IPJ ILFOV

Link to comment
Share on other sites

Update - PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURTURI DIN SOCIETĂŢI COMERCIALE

 

Cinci persoane bănuite de comiterea mai multor furturi din societăți comerciale au fost reținute de polițiștii din Ilfov, în urma a 10 percheziţii efectuate în această dimineață, în judeţele Ilfov şi Călăraşi.

 

La data de 26 februarie a.c., 60 de poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Ilfov şi Călăraşi au efectuat 9 percheziţii la locuințele mai multor persoane din judeţul Ilfov şi o percheziţie la o societate comercială din județul Călărași.

 

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat produse accizabile, haine și cartele telefonice. De asemenea, la percheziții, polițiștii au depistat patru persoane, la scurt timp de la comiterea unui furt dintr-o societate comercială din județul Teleorman.

 

Din cercetări a reieşit că, în ultimele 3 luni, cei în cauză, folosindu-se de autoturisme cu numere false, ar fi sustras ţigări şi băuturi alcoolice din sediile mai multor firme din Ilfov, Călărași, Giurgiu şi Ialomiţa, pe care le-ar fi comercializat prin intermediul unei societăţi comerciale din Fundulea, judeţul Călăraşi.

 

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este estimat la 100.000 de lei.

 

La sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov au fost conduse 10 persoane, bănuite că ar fi participat la săvârşirea infracţiunilor.

 

Cinci dintre acestea au fost reţinute, urmând să fie prezentate Judecătoriei Buftea, cu propunere de arestare preventivă.

 

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Sursa: IPJ ILFOV

Link to comment
Share on other sites

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURTURI DIN SOCIETĂŢI COMERCIALE
 
În această dimineaţă, poliţiştii din mai multe judeţe (Alba, Maramureş şi Cluj) efectuează 7 percheziţii la persoane bănuite de săvârşirea mai multor furturi din societăţi comerciale din judeţele Alba, Hunedoara, Neamţ şi Maramureş. 
 
La data de 27 februarie a.c., poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 7 percheziţii (patru în judeţul Alba, două în judeţul Maramureş şi una în judeţul Cluj) la domiciliile şi spaţiile de depozitare ale unor persoane bănuite de furturi din societăţi comerciale.
 
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
 
Din cercetările poliţiştilor a reieşit faptul că, în perioada octombrie 2014–ianuarie 2015, patru persoane, cu vârste cuprinse între 17 şi 36 de ani, din judeţele Alba şi Galaţi, ar fi pătruns prin efracţie în şase societăţi comerciale din judeţele Alba, Hunedoara, Neamţ şi Maramureş şi ar fi sustras aparatură electronică, telefoane, motoferăstraie şi produse alimentare.
 
Prejudiciul produs prin comiterea de infracţiuni este estimat la peste 150.000 de lei.
 
Astăzi, urmează să fie puse în executare şase mandate de aducere emise pe numele persoanelor bănuite de comiterea furturilor şi ale eventualilor complici.
 
Cei în cauză vor fi conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale ce se impun.
 
Sursa: IPJ Alba
Link to comment
Share on other sites

UPDATE/ PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURTURI DIN SOCIETĂŢI COMERCIALE
 
Poliţiştii au ridicat telefoane mobile, laptop-uri, televizoare, scule electrice, bunuri alimentare, produse cosmetice, ţigări şi articole de îmbrăcăminte, în urma a 7 percheziţii efectuate,  în această dimineaţă, în judeţele Alba, Maramureş şi Cluj./ 4 persoane au fost conduse pentru audieri.
 
La data de 27 februarie a.c., 41 de poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Alba, Maramureş şi Cluj au efectuat 7 percheziţii la locuinţele şi spaţiile de depozitare ce aparţin mai multor persoane din judeţele Alba, Maramureş şi Cluj.
 
În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat telefoane mobile, laptop-uri, televizoare, scule electrice, bunuri alimentare și nealimentare, produse cosmetice, ţigări şi articole de îmbrăcăminte, susceptibile a proveni din infracţiuni.
 
De asemenea, poliţiştii au depistat 3 dintre persoanele bănuite, imediat după ce ar fi comis un furt dintr-o societate comercială din Carei, judeţul Satu Mare. În autoturismul cu care acestea se deplasau au fost găsite tablete şi laptopuri susceptibile a proveni din furt.
 
Din cercetări a reieșit că, în perioada octombrie 2014 – ianuarie 2015, cei în cauză ar fi pătruns prin efracţie în 6 societăţi comerciale din judeţele Alba, Hunedoara, Neamţ şi Maramureş, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.
 
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat la 165.700 de lei. 
 
La sediul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au fost conduse 4 persoane (3 din Maramureş şi una din Alba), pentru audiere şi dispunerea măsurilor legale.
 
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
 
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
 
Sursa: IPJ ALBA
Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURT DIN LOCUINŢĂ

 

Poliţiştii din Cluj au efectuat două percheziţii la persoane bănuite că ar fi sustras bunuri, în valoare de aproximativ 200.000 de lei, dintr-o locuinţă. / Trei persoane au fost reţinute pentru furt calificat şi tăinuire.

 

La data de 27 martie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca au efectuat percheziţii domiciliare în Cluj-Napoca şi Căpuş, la doi bărbaţi, bănuiţi de complicitate la furt calificat şi tăinuire.

 

În urma percheziţiilor, au fost ridicate bijuterii, ceasuri şi aparatură electronică, bunuri provenite din activitatea infracţională.

 

Din cercetări a reieşit că un bărbat, de 48 de ani, din Cluj-Napoca, ar fi pătruns într-o locuinţă din comuna Floreşti, prin escaladarea zidului şi forţarea unui geam şi ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 200.000 de lei şi ar fi plecat de la locul faptei cu un autoturism, condus de un bărbat, de 40 de ani, din Cluj-Napoca.

 

În urma investigaţiilor, poliţiştii au depistat un bărbat, de 45 de ani, din Cluj-Napoca, cu ajutorul căruia ar fi fost valorificate bunurile provenite din furt.

 

Cei trei au fost reţinuţi de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, complicitate la furt calificat şi tăinuire.

 

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

 

Pentru a nu fi victime ale unor astfel de fapte, POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ RECOMANDĂ:

 

• La plecarea de la domiciliu, închideţi bine toate căile de acces în locuinţă! Păstraţi cheia în permanenţă asupra dumneavoastră! NU lăsaţi cheia sub preş!

 

• În cazul în care aţi pierdut o cheie, înlocuiţi imediat încuietoarea sau lacătul! Acest lucru este recomandat şi în cazurile de schimb de locuinţă.

 

• Montaţi încuietori rezistente, care au sistemul de prindere în interior la toate căile de acces (ferestre, guri de aerisire, uşi de balcon şi de intrare în locuinţă)!

 

• Nu faceţi publică plecarea dumneavoastră de la domiciliu! Nu lăsaţi bilete în uşă prin care anunţaţi absenţa de la domiciliu!

 

• Nu ţineţi sume mari de bani şi bijuterii în casă, neasigurate!

 

• Notaţi seriile aparaturii electronice deţinute, astfel încât să puteţi sprijini Poliţia în vederea recuperării acestora în cazul furtului!

 

Sursa: IPJ Cluj

Link to comment
Share on other sites

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURTURI DIN SOCIETĂŢI COMERCIALE

Polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj efectuează 10 percheziții la persoane bănuite că ar fi sustras aparatură electronică din societăți comerciale. 9 persoane vor fi conduse la audieri.

La data de 1 aprilie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, efectuează 10 percheziţii domiciliare pe raza judeţului, la membrii unei grupări infracţionale specializate în furturi din societăţi comerciale.

Din cercetări a reieșit că aceștia ar fi sustras, preponderent, produse electronice (televizoare, tablete, telefoane mobile etc.).

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 57.000 de lei.

9 persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, pentru a fi audiate.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române.

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURT DIN SOCIETĂŢI COMERCIALE

 

Poliţişti de investigaţii criminale din Hunedoara au efectuat 10 percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracţiunii de furt dintr-un magazin care comercializa aparatură electronică, cauzând astfel un prejudiciu de peste 11.000 de lei. / În urma percheziţiilor, două persoane au fost reţinute, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă.

 

La data de 2 aprilie a.c., poliţiştii Biroului de Investigaţi Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara au efectuat 10 percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea infracţiunii de furt din societăţi comerciale.

 

În urma acţiunii au fost identificate două persoane, în vârstă de 22 şi 24 de ani, care sunt bănuiţi că, la data de 5 martie a.c., ar fi pătruns, prin forţarea unei uşi de acces, în interiorul unui magazin situat pe bulevardul Dacia şi care comercializează aparatură electronică.

 

Din interiorul magazinului, cei doi ar fi sustras şase telefoane mobile şi un laptop, creând astfel un prejudiciu total de peste 11.000 de lei. 

 

Din cercetările poliţiştilor a reieşit faptul că, cei doi hunedoreni ar fi pătruns în magazin, prin efracţie, purtând mănuşi şi cagule, şi ar fi sustras şase telefoane mobile şi un laptop, pe care, ulterior, le-ar fi vândut unor clienţi de ocazie.

 

În urma activităţilor investigative, poliţiştii au reuşit recuperarea a patru telefoane mobile, cercetările continuând în vederea recuperării integrale a prejudiciului şi a documentării întregii activităţi infracţionale a persoanelor bănuite de comiterea de infracţiuni. 

 

Cei doi au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, fiind încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Poliţiei Municipiului Deva, iar în cursul zilei de astăzi urmează să fie prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
 

Sursa: IPJ Hunedoara

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE COMITEREA DE FURTURI DIN LOCUINŢE

 

Sume de bani, bijuterii, ceasuri, laptop-uri, telefoane mobile, cosmetice, obiecte vestimentare, toate susceptibile a fi sustrase din locuinţe, precum şi două autoturisme şi un motoscuter au fost ridicate de poliţiştii din Bacău, în urma a şapte percheziţii domiciliare efectuate la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea a 18 furturi din locuinţe, din municipiul Bacău.

 

La data de 16 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au efectuat şapte percheziţii domiciliare la persoane bănuite de săvârşirea mai multor furturi din locuinţe.

 

Din cercetări a reieşit că, în perioada februarie – aprilie a.c., cinci persoane din municipiul Bacău, dintre care o minoră de 17 ani şi patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 şi 28 de ani, ar fi pătruns, prin efracţie, în 18 apartamente şi case din municpiul Bacău.

 

Din locuinţe, tinerii ar fi sustras sume de bani în lei şi valută, bijuterii din aur şi argint, produse electronice de mici dimensiuni, precum şi alte obiecte de lux, respectiv ceasuri de mână, parfumuri şi haine de firmă, băuturi alcoolice fine şi chei de autoturisme.

 

La locuinţele persoanelor bănuite, poliţiştii au identificat şi ridicat 40.000 de lei, 4.100 de euro, produse electronice, parfumuri, băuturi alcoolice, ceasuri bărbăteşti şi de damă, obiecte electronice, toate fiind susceptibilie a proveni din săvârşirea infracţiunilor, precum şi alte mijloace materiale de probă.

 

De asemenea, au mai fost ridicate două autoturisme şi un motoscuter, despre care există suspiciunea că ar fi fost folosite la comiterea faptelor.

 

În urma acţiunii, 14 persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Bacău, pentru audieri.

 

Faţă de două persoane, cu vârste de 23 şi 27 de ani, a fost dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, cu propunere de arestare preventivă.

 

Cercetările continuă, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor în cauză.

 

Activităţile desfăşurate au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.
 

Sursa: IPJ Bacau

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...
PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURTURI DIN SOCIETĂŢI COMERCIALE
 
În această dimineaţă, poliţiştii efectuează 10 percheziţii în judeţele Ilfov, Teleorman şi în municipiul Bucureşti, la persoane bănuite de comiterea mai multor furturi din societăţi comerciale.
 
La data de 29 aprilie a.c., 40 de poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Ilfov şi Teleorman efectuează 10 percheziţii la domiciliile mai multor persoane, din judeţele Teleorman, Ilfov şi municipiul Bucureşti.
 
Activităţile se efectuează în cadrul unui dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, în care 10 persoane sunt cercetate sub aspectul săvârşirii mai multor furturi din societăţi comerciale.
 
Din cercetări a reieşit că, în perioada noiembrie 2014- prezent, cei în cauză, folosindu-se de autoturisme şi autoutilitare, s-ar fi deplasat la depozitele de pe Şoseaua Naţională de Centură Bucureşti, de unde ar fi sustras produse electrocasnice, electronice, articole de vestimentaţie, centrale termice, precum şi alte bunuri.
 
Ulterior, aceste bunuri le-ar fi comercializat în târguri sau pieţe.
 
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională, estimat până în prezent, este de 350.000 de lei.
 
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
 
Sursa: IPJ Ilfov
Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE FURT

 

În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Judeţean Ialomiţa efectuează 15 percheziții la persoane bănuite de furt de energie electrică şi de instalaţii de transport şi distribuţie a energiei electrice.

 

La data de 3 iunie a.c., 60 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa efectuează 15 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Feteşti, județul Ialomița, la persoane bănuite de furt de energie electrică şi de instalaţii de transport şi distribuţie a energiei electrice.

 

Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie – mai a.c., persoanele în cauză, toate din municipiul Feteşti, ar fi săvârşit în mod repetat aceste infracţiuni pe raza localităţii.

 

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor săvârşirii faptelor şi a recuperării prejudiciului cauzat.

Sursa: IPJ Ialomita

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.