Jump to content
POLITISTI.ro

Campania de informare VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ


NewsBot

Recommended Posts

Campanie de informare destinată elevilor pentru o „VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ”.

În perioada 18 – 29 iunie, la nivel național, polițiștii vor desfășura o campanie de informare destinată elevilor pentru o „VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ”.

Polițiștii de la structurile teritoriale de analiză şi prevenire a criminalităţii, rutieră, de ordine publică și investigaţii criminale le vor da sfaturi elevilor din clasele I-VII privind siguranţa rutieră, le vor vorbi despre dispariţiile de minori, le vor prezenta modalităţi de autoprotecţie în diverse situaţii și de siguranţă pe internet, dar le vor prezenta și cazuri de delincvenţă juvenilă, comportamente antisociale sancționate de lege.

În cele două săptămâni ale campaniei, vor fi organizate întâlniri cu elevii în cadrul unităţilor de învăţământ. De asemenea, polițiștii se vor afla în locuri publice frecventate de copii (parcuri, ştranduri, mall-uri etc.) pentru a le da informaţii destinate prevenirii delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor.

Totodată, vor fi înmânate prezentări cu caracter preventiv învăţătorilor şi profesorilor diriginţi pentru a le prezenta elevilor și vor fi distribuite materiale preventive tematice (flyere, pliante).

Vacanţa de vară, prin specificitatea ei – deplasarea copiilor în zone de agrement, petrecerea unui perioade de timp mai mari fără supraveghere, circulaţie mai intensă pe drumurile publice etc., poate genera o creştere a numărului de minori victime sau autori ai unor infracţiuni. Poliția Română vine în preîntâmpinarea acestor evenimente negative cu următoarele recomandări:

Poliţia Română recomandă copiilor:

-Nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant.

-Nu intraţi în anturaje dubioase!

-Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător! Nu primiţi nimic de la persoane necunoscute sau despre care aveţi puţine informaţii!

-Evitaţi frecventarea locurilor şi mediilor unde se consumă alcool, droguri sau se practică jocuri de noroc!

-Atenţie la „lumea virtuală”!

Poliţiştii îi sfătuiesc pe copii să nu ofere date personale sau poze celor cu care corespondează pe Internet.

Pentru prevenirea implicării copiilor în accidentele rutiere, Poliţia Rutieră recomandă celor mici:

-Să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora şi să aleagă locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă maşini (parcurile, terenurile de sport, curtea şcolii sau a grădiniţei etc.)!

-Să nu se deplaseze cu rolele/ skate-board-ul pe partea carosabilă a drumurilor publice!

-După căderea întunericului sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, să folosească îmbrăcăminte de culoare deschisă, care îi face mai vizibili în lumina farurilor!

STRADA NU ESTE LOC DE JOACĂ!

-Circulaţi doar pe trotuar. Pe drumurile unde nu exista trotuare, circulaţi întotdeauna pe partea stânga, cât mai aproape de marginea drumului, astfel ca maşinile care circulă pe partea carosabilă să vină din faţa voastră.

-Dacă circulaţi cu bicicleta, evitaţi zonele aglomerate şi arterele principale cu trafic mare. Dacă totuşi ajungeţi cu bicicleta într-o intersecţie, respectaţi semnificaţia indicatoarelor şi să-şi sporească atenţia!

-Nu aveţi voie să circulaţi cu rolele pe partea carosabilă, ci numai în locuri special amenajate (parcuri) sau pe trotuare!

-Nu staţionaţi pe bordura trotuarelor deoarece vă puteţi dezechilibra şi ajunge în faţa maşinilor!

-Traversarea străzii se face numai pe trecerea de pietoni. Nu fugiţi pe trecerea de pietoni, opriţi-vă pe marginea acesteia şi aşteptaţi ca maşinile să se oprească pentru a vă permite traversarea!

-Acolo unde sunt instalate semafoare, veţi aştepta cu răbdare apariţia luminii de culoare verde şi veţi traversa numai pe această culoare!

-Culoarea verde a semaforului arată ca se poate traversa in siguranţă, dar şi în acest caz trebuie să vă asiguraţi din ambele sensuri, pentru că pot exista şi şoferi neatenţi. În intersecţiile unde nu exista semafor, traversarea se va face numai pe la colţul străzii, după o atentă asigurare că nu se apropie nicio maşină din ambele sensuri de circulaţie.

-ATENTIE! Daca se apropie de trecerea de pietoni maşinile poliţiei, salvării sau pompierilor, NU TRAVERSAŢI, chiar daca semaforul arata culoarea verde.

Poliţia Română îi sfătuieşte pe părinţi să discute deschis cu copilul lor, să-l înveţe cum să reacţioneze în situaţia în care se rătăceşte, să se asigure că acesta cunoaşte numele complet al părinţilor, numărul de telefon, precum şi adresa acestora.

Când plecaţi în vacanţă, pe litoral, la munte, sau în alte zone turistice:

-Nu lăsaţi copilul să se joace nesupravegheat mai ales în zonele aglomerate!

-Învăţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă!

-Nu-l trimiteţi singur să cumpere ceva!

-Învăţaţi-l că, în cazul în care se pierde, nu trebuie să încerce singur să-şi caute părinţii!

-Dacă s-a pierdut, învăţaţi-l să apeleze la un poliţist, salvamar, o vânzătoare sau un adult însoţit de un copil!

-Învăţaţi-l să spună cuiva în care are încredere dacă se simte speriat sau ameninţat!

-Asiguraţi-vă că va spune intotdeauna NU persoanelor care, sub diferite pretexte, îi cer să-l însoţească!

În cazul în care vă confruntaţi cu dispariţia copilului, apelaţi în cel mai scurt timp posibil Poliţia, la numărul unic de urgenţă 112 sau la numărul de telefon european 116 000!

În situaţia în care deveniţi victima unei infracţiuni de orice natură, anunţaţi POLIŢIA la numărul unic de urgenţă 112, apelabil de la orice telefon mobil sau fix, indiferent că aveţi sau nu credit ori cartelă.

I.G.P.R. - Centrul de Infomare și Relații Publice

Link to comment
  • 2 weeks later...

Campania VACANTA IN SIGURANTA 2012

La data de 20.06.2012, Grupul de Actiune Comunitara Valeni, reprezentat de primar Ionel Stoleru, agent sef adjunct de politie Cristian Cocea din cadrul Sectiei de Politie Rurala nr. 10 Dulcesti-Postul de Politie Valeni si dna. director Gabriela Macsim, a desfasurat o activitate pe linie de prevenire, in cadrul campaniei nationale „Vacanta in Siguranta”, initiata de Inspectoratul General al Politiei Romane,care se deruleaza in peroada 18-29 iunie anul curent. Astfel, elevii claselor V-VIII din cadrul Scolii Gimnaziale Valeni au fost instruiti pe linia prevenirii accidentelor de circulatie, a infractiunilor privitoare la viata sexuala, a pornografiei infantile pe internet, a furturilor si talhariilor comise asupra minorilor. De asemenea, acestora li s-au inmanat aproximativ 80 de pliante care cuprind sfaturi pe linie antivictimala si antiinfractionala si li s-au atras atentia cu privire la modul de comportare pe timpul vacantei de vara. La aceasta activitate au participat 76 de elevi, insotiti de 12 cadre didactice, precum si mediatorul din partea etniei rome, dl. Robert Cobzaru si mediatorul scolar Adela Mihalcea, din partea SASTIPEN-Centrul Comunitar de Resurse Valeni. Tot in cadrul campaniei „Vacanta in Siguranta”, GAC Valeni a postat sfaturi pe linie de prevenire si combatere a criminalitatii, precum si imagini de la aceasta activitate, in paginile publicatiei locale „Foaia Valenilor”, pe retelele de socializare Facebook si Twitter, pe platforma online YouTube si pe blogul „Valeni-comuna fara criminalitate”.

Link to comment
  • 9 months later...

Vacanţă în siguranţă - recomandările Poliţiei Române pentru copii, părinţi şi şoferi

Acest sfârşit de săptămână coincide cu debutul minivacanţei de primăvară a elevilor, stabilită pentru perioada 8 - 14 aprilie 2013.

Mulţi dintre copii se vor recrea, alături de părinţi, în staţiunile turistice sau de agrement, ori vor opta pentru locurile de joacă organizate de către autorităţile publice locale.

Recomandăm conducătorilor de autovehicule să respecte normele privind circulaţia rutieră şi să acorde o atenţie sporită pe timpul deplasărilor, în zona de acţiune a indicatorului de avertizare „Copii”, în zonele pietonale şi rezidenţiale, precum şi în apropierea parcurilor sau a locurilor de joacă amenajate, acolo unde copiii se plimbă cu bicicletele, cu rolele, ori se joacă cu mingea.

Totodată, pentru prevenirea implicării copiilor în accidente de circulaţie, Poliţia Rutieră recomandă părinţilor să-i înveţe pe cei mici:

  • Să circule numai pe trotuare;
  • Să nu staţioneze pe bordura trotuarelor deoarece se pot dezechilibra şi cădea în faţa maşinilor;
  • Să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje rutiere şi numai după ce s-au asigurat temeinic, iar la trecerile semaforizate, numai la semnalul luminos de culoare verde;
  • Să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;
  • Acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor şi cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup, ci în şir unul după altul;
  • Să nu circule cu rolele pe partea carosabilă a drumurilor publice, ci numai în locurile special amenajate;
  • După căderea întunericului sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, să folosească îmbrăcăminte de culoare deschisă, care îi face mai vizibili în lumina farurilor.

    Recomandăm, de asemenea, părinţilor să ţină cont de următoarele aspecte:
    • Supravegheaţi în permanenţă modul în care micii pietoni respectă regulile de deplasare pe drumul public;
    • Alegeţi locurile de joacă în spaţii adecvate, departe de arterele rutiere intens circulate;
    • Amintiţi-le mereu regulile de circulaţie şi importanţa respectării acestora, prin oferirea unor exemple de bună conduită în trafic.
    • Reamintim părinţilor şi copiilor că, pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.

    Referitor la circulaţia bicicletelor, poliţiştii recomandă copiilor, conducătorii ai acestor vehicule:

    [*]Dacă pe direcţia de deplasare există o pistă pentru biciclete, să circule numai pe această pistă;

    [*]Să nu circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;

    [*]Să nu circule pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie de mers, dacă există o cale laterală, o potecă sau un acostament practicabil, ce pot fi folosite;

    [*]• Să nu se ţină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;

    [*]Să nu circule fără a ţine cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale;

    [*]Să nu circule în paralel cu o altă bicicletă;

    [*]Să nu transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic;

    [*]Să nu circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă;

    [*]Să nu traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă

    [*]Să nu conducă vehiculul fără a menţine contactul roţilor cu solul.

    [*]Să utilizeze casca de protecţie omologată

    I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relaţii Publice

Link to comment
  • 1 month later...

Poliţia Română recomandă copiilor

 

La acest sfârşit de săptămână, copiii şi părinţi sărbătoresc ZIUA INTERNAŢIONALĂ A COPILULUI. Mulţi dintre copii se vor recrea, alături de părinţi, în staţiunile turistice sau de agrement ori vor opta pentru locurile de joacă organizate de către autorităţile publice locale.

Pentru prevenirea implicării celor mici în orice fel de evenimente neplăcute, POLIŢIA ROMÂNĂ vă recomandă:
Nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant! Nu intraţi în anturaje dubioase!

Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător! Nu primiţi nimic de la persoane necunoscute sau despre care aveţi puţine informaţii!

Evitaţi frecventarea locurilor şi mediilor unde se consumă alcool, droguri sau se practică jocuri de noroc!

Atenţie la „lumea virtuală”!

Poliţiştii îi sfătuiesc pe copii să nu ofere date personale sau poze celor cu care corespondează pe Internet.

Poliţia Română îi sfătuieşte pe părinţi să discute deschis cu copilul lor, să-l înveţe cum să reacţioneze în situaţia în care se rătăceşte, să se asigure că acesta cunoaşte numele complet al părinţilor, numărul de telefon, precum şi adresa acestora.

Când plecaţi în vacanţă, pe litoral, la munte, sau în alte zone turistice:

Nu lăsaţi copilul să se joace nesupravegheat mai ales în zonele aglomerate!
Învăţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă!

Nu-l trimiteţi singur să cumpere ceva!

Învăţaţi-l că, în cazul în care se pierde, nu trebuie să încerce singur să-şi caute părinţii!
Dacă s-a pierdut, învăţaţi-l să apeleze la un poliţist, salvamar, o vânzătoare sau un adult însoţit de un copil!

Învăţaţi-l să spună cuiva în care are încredere dacă se simte speriat sau ameninţat!

Asiguraţi-vă că va spune întotdeauna NU persoanelor care, sub diferite pretexte, îi cer să-l însoţească!

În cazul în care vă confruntaţi cu dispariţia copilului, apelaţi în cel mai scurt timp posibil Poliţia, la numărul unic de urgenţă 112 sau la numărul de telefon european 116.000!

În situaţia în care deveniţi victima unei infracţiuni de orice natură, anunţaţi POLIŢIA la numărul unic de urgenţă 112, apelabil de la orice telefon mobil sau fix, indiferent că aveţi sau nu credit ori cartelă.

 

I.G.P.R. - Centrul de Informare si Relatii Publice

Link to comment
  • 2 months later...

Poliţia Română vă recomandă!

 

Pentru ca Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să fie petrecută fără evenimente neplăcute, Poliţia Română recomandă tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie.

Dacă plecaţi de la domiciliu:

Spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi de acasă, pentru petrecerea minivacanţei. Rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa.

Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie şi nu lăsaţi în casă obiecte de mare valoare sau bani, acestea fiind principalele „atracţii” pentru hoţi.

Lăsaţi o lumină aprinsă sau un radio pornit în locuinţă; acestea pot deruta eventualii musafiri nepoftiţi.

În situaţia deplasării în vacanţă cu autoturismul:

Atunci când opriţi, fie şi doar pentru un scurt popas, nu lăsaţi cheile în contact şi asiguraţi-vă că aţi închis portierele şi geamurile. Obiectele de valoare lăsate la vedere în maşină (genţi, poşete, telefoane mobile, laptop-uri, camere foto/video, pungi de cadouri) pot fi tentante pentru hoţi.

Nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante şi parcaţi, pe cât posibil, în locuri special amenajate şi luminate.

Manifestaţi prudenţă atunci când vi se solicită ajutorul de către persoane necunoscute.

Pe perioada sejurului:

Când ajungeţi la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate în gară, în parcare ori la hotel.

Evitaţi taxiurile fără însemne de firmă ori aparate de taxare.

Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi sau să meargă singuri la cumpărături. Banii şi bunurile de valoare pe care nu le aveţi asupra dumneavoastră trebuie păstrate în seiful hotelului. Dacă mergeţi la plajă sau la picnic, nu vă lăsaţi bunurile nesupravegheate.

Nu permiteţi accesul în camera dumneavoastră de hotel unor persoane necunoscute sau persoanelor cunoscute ocazional.

Deplasaţi-vă în grup şi nu răspundeţi la provocările altor persoane şi evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate.

Lăsaţi-vă lucrurile de valoare, banii, documentele, în seiful hotelului! Luaţi la dumneavoastră numai sumele necesare unor plăţi curente.

Dacă aveţi repartizată o cameră la parter/un etaj inferior, unde este posibil accesul în interiorul incintei, prin escaladare, nu lăsaţi geamurile sau uşa de la balcon deschise. Dacă vă găsiţi camera răvăşită, nu atingeţi nimic şi sunaţi imediat la 112.

Nu plecaţi singuri, noaptea târziu, de la petreceri sau localuri şi nu vă plimbaţi în locuri izolate şi întunecoase.

Dacă petreceţi vacanţa în străinătate:

Interesaţi-vă din timp cu privire la legislaţia ţării respective, la procurarea adreselor, telefoanelor ambasadelor sau consulatelor ţării noastre din statele respective - informaţii puse la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Externe - www.mae.ro.

Interesaţi-vă de moneda de schimb a ţării de destinaţie şi efectuaţi schimbul valutar înainte de plecare. În cazul în care moneda naţională este greu de achiziţionat, puteţi efectua schimbul valutar în euro sau dolari.

Dacă urmează să călătoriţi cu avionul, pe eticheta bagajelor dumneavoastră, treceţi-vă doar numele şi numărul de telefon (nu şi adresa!).

Manifestaţi vigilenţă în alegerea agenţiei de turism de la care urmează să achiziţionaţi biletele pentru sejurul mult visat. Nu vă lăsaţi atraşi de preţurile tentante, întrucât ofertele “generoase” pot fi înşelătoare!

Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relatii Publice

Link to comment
  • 5 months later...

Vacanţa de iarnă, în siguranţă

 

Aproape 2.200 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţişti, în perioada 4 – 9 februarie a.c., în urma unei acţiuni ce a vizat prevenirea faptelor antisociale în zonele unde au fost organizate activităţi de recreere pentru elevii aflaţi în vacanţa de iarnă.

În perioada 4 - 9 februarie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică din cadrul I.G.P.R., a fost organizată o acţiune, la nivel naţional, pentru prevenirea faptelor antisociale în perimetrul zonelor unde sunt organizate tabere şcolare, excursii şi alte activităţi recreative pentru elevi.

Astfel, poliţiştii au urmărit menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, precum şi respectarea regulilor de circulaţie în perimetrul acestor spaţii destinate copiilor.

La acţiune au participat 2.602 poliţişti, dintre care 2.045 de ordine publică, 442 de la rutieră şi 115 din cadrul altor structuri.

În cele şase zile, poliţiştii au verificat 700 de societăţi comerciale din apropierea zonelor de recreere şi au controlat aproape 3.500 de autovehicule, dintre care 165 destinate transportului de elevi.

În urma acestor activităţilor, poliţiştii au constatat 8 infracţiuni şi au depistat 44 de persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni.

În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 2.189 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 390.000 de lei.

Din totalul acestora, 1.764 au vizat încălcări ale legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice, 295 ale normelor de convieţuire socială, iar 51 au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor referitoare la protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 44 de permise de conducere şi au retras 35 de certificate de înmatriculare.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
  • 11 months later...
ÎN PRAG DE VACANŢĂ, POLIŢIŞTII FAC RECOMANDĂRI COPIILOR
 
Recomandări pentru elevi:
 
Nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant. Nu intraţi în anturaje dubioase! Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute întâmplător!
 
Nu primiţi nimic de la persoane necunoscute sau despre care aveţi puţine informaţii!
 
Evitaţi frecventarea locurilor şi mediilor unde se consumă alcool sau se practică jocuri de noroc!       
 
Atenţie la „lumea virtuală”!
 
Poliţiştii îi sfătuiesc pe tineri să nu ofere date personale sau poze celor cu care corespondează pe Internet.         
 
Pentru prevenirea implicării copiilor în accidentele rutiere, Poliţia Rutieră recomandă celor mici:
 
Să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora şi să aleagă locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă maşini (parcurile, terenurile de sport, curtea şcolii sau a grădiniţei etc.)!
 
Să nu se deplaseze cu rolele/ skate-board-ul pe partea carosabilă a drumurilor publice!
 
După căderea întunericului sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, să folosească îmbrăcăminte de culoare deschisă, care îi face mai vizibili în lumina farurilor!
 
STRADA NU ESTE LOC DE JOACĂ!
 
Copii, sa evităm accidentele, învăţând şi respectând câteva reguli de circulaţie!
 
Circulaţi doar pe trotuar. Pe drumurile unde nu exista trotuare, circulaţi întotdeauna pe partea stânga, cât mai aproape de marginea drumului, astfel ca maşinile care circulă pe partea carosabilă să vină din faţa voastră.
 
Dacă circulaţi cu bicicleta, evitaţi zonele aglomerate şi arterele principale cu trafic mare. Dacă totuşi ajungeţi cu bicicleta într-o intersecţie, respectaţi semnificaţia indicatoarelor şi să-şi sporească atenţia!
 
Traversarea străzii se face numai pe trecerea de pietoni. Nu fugiţi pe trecerea de pietoni, opriţi-vă pe marginea acesteia şi aşteptaţi ca maşinile să se oprească pentru a vă permite traversarea!
 
Acolo unde sunt instalate semafoare, veţi aştepta cu răbdare apariţia luminii de culoare verde şi veţi traversa numai pe această culoare!  
 
ATENTIE! Daca se apropie de trecerea de pietoni maşinile poliţiei, salvării sau pompierilor, NU TRAVERSAŢI, chiar daca semaforul arata culoarea verde.
 
RECOMANDĂRI PENTRU PĂRINŢI:
 
Poliţia Română îi sfătuieşte pe părinţi să discute deschis cu copilul lor, să-l înveţe cum să reacţioneze în situaţia în care se rătăceşte, să se asigure că acesta cunoaşte numele complet al părinţilor, numărul de telefon, precum şi adresa acestora.
 
Nu lăsaţi copilul să se joace nesupravegheat mai ales în zonele aglomerate!
 
Învăţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă!
 
Pe cel mic învăţaţi-l că, în cazul în care se pierde, nu trebuie să încerce singur să-şi caute părinţii! Învăţaţi-l să spună cuiva în care are încredere dacă se simte speriat sau ameninţat!
 
Asiguraţi-vă că va spune intotdeauna NU persoanelor care, sub diferite pretexte, îi cer să-l însoţească!
 
În situaţia în care deveniţi victima unei infracţiuni de orice natură, anunţaţi POLIŢIA la numărul unic de urgenţă 112, apelabil de la orice telefon mobil sau fix, indiferent că aveţi sau nu credit ori cartelă.
 
Sursa: IGPR
Link to comment
  • 3 months later...

POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ SFĂTUIEŞTE SĂ FIŢI ATENŢI LA BUNURILE DUMNEAVOASTRĂ

Pentru petrecerea minivacanţei de Rusalii fără incidente, Poliţia Română recomandă atât celor care călătoresc, cât şi celor care petrec la iarbă verde, un plus de vigilenţă şi atenţie la bunurile personale.

Pentru sărbătorirea zilelor libere de Rusalii, unii preferă să călătorească, alţii să iasă la iarbă verde, în natură. Poliţia Română le recomandă tuturor să nu uite că, puțină atenţie poate preveni unele evenimente neplăcute.

AVEŢI GRIJĂ DE BUNURILE PERSONALE, ATUNCI CÂND VĂ RECREAŢI!

În minivacanţă probabil că vă veţi relaxa la iarbă verde. Poliţia vă recomandă să acordaţi o atenţie sporită lucrurilor personale, pentru a nu fi prejudiciaţi!

Păstraţi mereu în raza vizuală, pentru supraveghere, pătura, banca sau locul în care aţi lăsat obiectele personale!

Încercaţi să lăsaţi întotdeauna o persoană de încredere la locul respectiv!

Nu lăsaţi obiectele de valoare – bijuterii, portofele, telefoane mobile – la vedere pe plajă!

CELOR CARE CĂLĂTORESC ÎN STRĂINĂTATE:

Celor care au ales să se deplaseze cu avionul le recomandăm să nu păstreze obiecte de valoare (telefoane, tablete, notebook-uri, aparate foto sau de filmat etc.) în bagajele pentru cală!

Dacă aveţi nevoie de servicii turistice, pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, www.mdrt.ro, la secţiunea Turism/Unităţi/Centre turistice găsiţi informaţii utile despre agenţiile de turism licenţiate, staţiuni turistice atestate, centre de informare turistică etc..

Nu vă lăsaţi bagajele nesupravegheate pe durata călătoriei cu trenul sau cu avionul, în gară, în aeroport, în parcare ori la hotel!

Evitaţi taxiurile fără însemne de firmă sau fără aparate de taxare!

Banii şi bunurile de valoare pe care nu le aveţi asupra dumneavoastră trebuie păstrate în seiful hotelului!

Nu permiteţi accesul în camera dumneavoastră de hotel unor persoane necunoscute sau persoanelor cunoscute ocazional.

Sursă: IGPR

Link to comment

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.