Jump to content
POLITISTI.ro

Controale ale poliţiştilor privind stabilirea reşedinţei/domiciliului


NewsBot

Recommended Posts

Sacțiuni contravenționale aplicate și infracțiuni constatate în urma controalelor efectuate de poliţişti cu privire la legalitatea stabilirii reşedinţei/domiciliului

În urma controalelor efectuate de poliţişti, în ultimele cinci zile, cu privire la legalitatea stabilirii reşedinţei/domiciliului, au fost constatate 22 de infracţiuni şi aplicate 39 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.420 lei. De asemenea, în urma acestor verificări au fost depistate şi 19 persoane urmărite în temeiul legii.

Ca urmare a Dispoziţiei Secretarului de Stat, Şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică privind verificarea legalităţii stabilirii reşedinţei/domiciliului, din 23 mai a.c., la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române a fost elaborat un Plan de acţiune care vizează identificarea unor situaţii de încălcare a prevederilor legale în domeniu.

Astfel, în baza situaţiei transmise de Direcţia Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din M.A.I., referitoare la acordarea în cursul anului 2012 a mai multor vize de reşedinţă, poliţiştii de ordine publică din structurile teritoriale au desfăşurat, până în prezent, peste 1.200 de controale.

În acţiunile demarate pentru identificarea unor situaţii de stabilire a reşedinţei/domiciliului de către mai multe persoane la aceeaşi adresă, au fost angrenaţi aproape 4.000 de poliţişti, din care 1.825 în mediul urban şi 2.130 în mediul rural.

În cinci zile de la declanşarea planului de măsuri, poliţiştii au verificat peste 9.000 de persoane şi peste 1.200 de adrese, conlucrând în acest sens cu efectivele Serviciilor/Birourilor Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor, respectiv din cadrul Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti.

Astfel, au fost constatate 22 de infracţiuni şi aplicate 39 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.420 lei.

De asemenea, în urma acestor verificări au fost depistate şi 19 persoane urmărite în temeiul legii.

Exemple:

La sesizarea S.P.C.L.E.P. Caraş-Severin, privind stabilirea reşedinţelor /domiciliilor de către mai multe persoane într-o comună din judeţ, în urma verificărilor efectuate a rezultat că, la două pensiuni, şi-au stabilit reşedinţa 41, respectiv 60 de persoane, acestea având domiciliile stabile în judeţele Caraş-Severin şi Timiş.

Întrucât s-au constatat încălcări ale prevederilor legale, Serviciul Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Caraş-Severin, a început urmărirea penală faţă de 9 persoane şi un funcţionar public, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în declaraţii.

În urma verificărilor efectuate într-o localitate din judeţul Dolj, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 291 şi 292 Cod Penal, respectiv fals în declaraţii şi uz de fals, cu privire la obţinerea în fals a 56 vize de reşedinţă.

În urma controalelor efectuate de poliţiştii Sectorului 3 Poliţie Bucureşti la mai multe adrese de pe raza de competenţă, au fost întocmite 5 dosare penale, în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 291 şi 292 Cod Penal, respectiv fals în declaraţii şi uz de fals. În fapt, a reieşit că, la cinci adrese verificate, figurau cu reşedinţă/domiciliu între 300 şi 1000 de persoane.

Activităţile de control vor continua şi în perioada următoare, în vederea identificării tuturor cazurilor de încălcare a legislaţiei în domeniul stabilirii domiciliului/reşedinţei.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relaţii Publice

Link to comment
  • Moderator

Exact. Și au început să apară „alegătorii migratori”.

Din păcate legal nu se poate face nimic. Ce îi poți face unuia care are toate actele și se stabilește într-o nouă localitate? Nu-i poți îngrădi acest drept.

Dacă domnii judecători ar sancționa cu simț de răspundere votul ilegal/dublu poate s-ar mai reduce frauda.

Link to comment

nu dubleaza voturile ci se redistribuie. asta este secretul :)

au zone in care pot cistiga alegerile cu 60%, de exemplu. si atunci muta alegatori in zone unde au deficit de alegatori si incearca sa cistige in ambele zone. si nu este ilegal. chiar daca se constata fals in obtinerea noului domiciliu, pina cind instanta va anula actele false va trece 1--2 ani cel putin, scopul acestor mutarii fiind deja atins la data proceselor. asta daca se ajunge pina acolo deoarece este greu sa faci o legatura directa intre mutare si alegeri, multi vor sustine ca o fac ca sa isi caute de munca :)

Link to comment

Sunt o gramada de cetateni din Rep.Moldova care au domiciliul in Bucuresti la aceeasi adresa. Mi s-a intamplat sa gasesc intr-o zi 3 persoane cu aceeasi adresa in C.I. si erau in masini diferite.

Link to comment

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.