Jump to content
POLITISTI.ro

Campania - Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!


NewsBot

Recommended Posts

Invitație conferință de presă lansarea campaniei de informare şi conştientizare a cetăţenilor „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!”

Campania de informare şi conştientizare a cetăţenilor „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!” va fi lansată astăzi, 10 mai a.c., ora 12.00, în cadrul unei conferințe de presă susținută de conducerea M.A.I.

Jurnaliștii sunt invitați să participe la acest eveniment care se va desfășura la sediul instituției situat în Piața Revoluției, nr. 1A, sector 1, începând cu ora 11.30.

Link to comment
Share on other sites

Ministrul Ioan Rus a susținut o conferinţă de presă în cadrul căreia a prezentat, alături de obiectivele instituţiei pentru perioada următoare, lansarea campaniei „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!”

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan RUS, a susţinut astăzi, 10 mai a.c., la sediul M.A.I., o conferinţă de presă în cadrul căreia a prezentat, alături de obiectivele instituţiei pentru perioada următoare, lansarea campaniei de informare şi conştientizare a cetăţenilor „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!” .

La conferinţa de astăzi a participat şi secretarul de stat Petre Tobă care a prezentat măsurile de ordine şi siguranţă publică dispuse, la nivel naţional, pe timpul desfăşurării alegerilor locale.

Ministrul Ioan Rus a precizat că aderarea României la Spaţiul Schengen constituie prioritatea zero a ministerului şi că va continua toate programele aflate în derulare la nivelul instituţiei. În acest sens, ministrul va avea, în perioada imediat următoare, întâlniri cu miniştrii de interne şi ambasadori ai statelor din U.E. pentru a le prezenta demersurile ţării noastre şi a le solicita sprijin pentru atingerea acestui obiectiv.

Un alt obiectivul prioritar prezentat de ministrul Administraţiei şi Internelor în cadrul conferinţei, îl constituie organizarea de alegeri corecte, context în care domnia sa a precizat faptul că începând de ieri, a demarat întâlniri cu structurile teritoriale ale M.A.I. pentru a cunoaşte, pe de o parte, situaţia din fiecare judeţ şi problemele reale cu care structurile din teritoriu se confruntă, dar mai ales pentru a sublinia faptul că nu va tolera nicio abatere de la atribuţiile conferite prin lege fiecărei structuri a M.A.I., pe durata alegerilor locale.

Ioan Rus a menţionat faptul că măsurile pe care ministerul le pune în aplicare pe durata alegerilor locale sunt pe de o parte, măsuri operative, respectiv de constatare şi contracarare a infracţiunilor şi a faptelor care contravin legii, iar pe de altă parte, de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la riscurile la care se impun în situaţia nerespectării legii. Ministrul a subliniat importanţa sprijinului pe care mass - media îl poate acorda pentru ca mesajul de interes public al ministerului să ajungă la fiecare cetăţean.

Secretarul de stat Petre Tobă a prezentat măsurile de ordine şi siguranţă publică dispuse, la nivel naţional, pe timpul desfăşurării alegerilor locale, menţionând că, în vederea realizării unui proces electoral corect şi echidistant, Ministerul Administraţiei şi Internelor va angrena peste 45.500 de angajaţi.

Astfel, pentru protecţia celor 18.132 de secţii de votare, vor fi repartizate peste 32.000 de lucrători M.A.I., respectiv 16.078 poliţişti, 6.887 jandarmi, 2.817 poliţişti de frontieră, 5.743 lucrători pentru situaţii de urgenţă şi 321 personal din alte structuri.

Pentru menţinerea ordinii publice vor fi angrenate 13.230 efective M.A.I, dintre care 10.800 poliţişti, 2.073 jandarmi şi 357 poliţişti de frontieră. La aceste misiuni sunt prevăzuţi să participe şi 1.900 poliţişti locali.

De asemenea, au fost deja dispuse măsuri privind pregătirea specifică a efectivelor în ceea ce priveşte însuşirea actelor normative specifice legislaţiei electorale, sens în care a fost realizat un Ghid legislativ, transmis către toate structurile M.A.I. implicate în gestionarea măsurilor de ordine publică cu ocazia desfăşurării alegerilor locale.

Secretarul de stat Petre Tobă a informat cu privire la constituirea, la nivel teritorial, a comandamentele operaţionale formate din reprezentanţii structurilor M.A.I.. Aceste Centre Operaţionale Judeţene vor avea misiunea de a asigura, în sistem integrat, activităţile de coordonare, monitorizare, centralizare şi comunicare a datelor de interes operativ referitoare la misiunile şi activităţile din competenţă. Toate Centrele Judeţene de Comandă sunt coordonate, la nivel central, de Centrul Operaţional de Comandă al Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Totodată, secretarul de stat a precizat faptul că fiecare sesizare sau incident va fi tratat cu operativitate sens în care, la nivel M.A.I., a fost operaţionalizată o aplicaţie informatică pentru raportarea incidentelor electorale. Prin intermediul acestei aplicaţii, ce va cuprinde toate incidentele cu caracter electoral, se va urmări modul de soluţionare a fiecărui eveniment în parte, precum şi modul de intervenţie a structurilor implicate.

Link to comment
Share on other sites

Poliţiştii ilfoveni au lansat campania de informare privind exercitarea unui vot corect, iniţiată de Ministerul Administraţiei şi Internelor „Mita și votul ilegal înseamnă închisoare”

Poliţiştii ilfoveni au lansat campania de informare privind exercitarea unui vot corect, iniţiată de Ministerul Administraţiei şi Internelor „Mita și votul ilegal înseamnă închisoare”

Activitățile în cadrul campaniei au fost demarate ieri, 10 mai a.c., în localitatea ilfoveană Jilava și vor fi continuate până la data de 10 iunie a.c., pe raza întregului județ.

Astfel, polițiștii au purtat discuții cu cetățenii, le-au distribuit pliante și le-au furnizat informații privind legislația electorală.

Totodată, cetățenii au fost informați care sunt încălcările legislației electorale, ce sancțiuni pot fi aplicate şi că pot sesiza eventuale nereguli prin apelul unic de urgenţă 112.

Deasemenea, polițiștii i-au asigurat pe cetățeni că vor adopta o atitudine fermă în cazul oricărui incident, care ar putea perturba un proces electoral corect.

Centrul Județean de Comunicare Ilfov.

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!

În contextul desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din România - duminică, 10 iunie 2012 - Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia Informare şi Relaţii Publice, a organizat o campanie de informare şi conştientizare a cetăţenilor români cu drept de vot cu privire la riscurile nerespectării legislaţiei referitoare la procesul electoral. Aceasta se va desfăşura, la nivel naţional, în perioada 10 mai – 10 iunie a.c., sub genericul „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!”.

În contextul acesta, în ziua de 09 iunie 2012, în intervalul orar 09:00 – 11:00, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti vor derula activităţi de promovare a campaniei în Capitală, pentru ca un număr cât mai mare de cetăţeni să beneficieze de informare corectă şi eficientă cu privire la prevederile legii electorale.

În cadrul acţiunii vor fi distribuite cetăţenilor pliante cu mesajul campaniei, bucureştenilor urmând a li se reaminti prevederile legislative referitoare la sancţiunile legale prevăzute pentru încălcarea legislaţiei electorale, dar şi drepturile şi obligaţiile pe care le au.

Obiectivele campaniei „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare! sunt informarea cetăţenilor asupra sancţiunilor legale prevăzute pentru încălcarea legislaţiei în domeniu şi conştientizarea acestora pentru asigurarea unui proces electoral legal.

Campania se adresează în general tuturor cetăţenilor români cu drept de vot şi, în special, tinerilor care împlinesc 18 ani, celor care votează pentru prima dată, populaţiei cu drept de vot din mediul rural, membrilor formaţiunilor politice sau voluntarilor acestora, tuturor celor implicaţi în derularea campaniei electorale.

Pentru detalii suplimentare referitoare la activitate, ziariştii acreditaţi care doresc să participe la acţiune pot lua legătura cu inspector de poliţie STANCU IOANA, la numărul de telefon: 0765/278.726.

D.G.P.M.B. - Brigada Rutieră

Link to comment
Share on other sites

Actiunea Brigăzii Rutiere București în cadrul Campaniei "Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!"

În contextul desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din România (în ziua de 10 iunie 2012), Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia Informare şi Relaţii Publice, a organizat o campanie de informare şi conştientizare a cetăţenilor români cu drept de vot cu privire la riscurile nerespectării legislaţiei referitoare la procesul electoral. Aceasta se va desfăşura, la nivel naţional, în perioada 10 mai – 10 iunie a.c., sub genericul „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!”.

În ziua de 09 iunie 2012, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti au derulat activităţi de promovare a campaniei în Capitală, pentru ca un număr cât mai mare de cetăţeni să beneficieze de informare corectă şi eficientă cu privire la prevederile legii electorale.

În cadrul acţiunii au fost distribuite cetăţenilor pliante cu mesajul campaniei, cetăţenilor bucureşteni urmând a li se reaminti prevederile legislative referitoare la sancţiunilor legale prevăzute pentru încălcarea legislaţiei electorale, dar şi drepturile şi obligaţiile pe care le au.

Obiectivele campaniei „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare! sunt informarea cetăţenilor asupra sancţiunilor legale prevăzute pentru încălcarea legislaţiei în domeniu şi conştientizarea acestora pentru asigurarea unui proces electoral legal.

Campania se adresează în general tuturor cetăţenilor români cu drept de vot, şi în special tinerilor care împlinesc 18 ani, celor care votează pentru prima dată, populaţiei cu drept de vot din mediul rural, membrilor formaţiunilor politice sau voluntari ai acestora, tuturor celor implicaţi în derularea campaniei electorale.

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.