Jump to content
POLITISTI.ro

Anonymous

Istoria Poliţiei Române

Postare recomandată

Ben

Violul in Codul Penal Mavrocordat:

 

“Cel ce va fi prins cu ştromeleagul învârtoşat primprejurul părţilor fătătoare ale muierii i se va tăia scârbavnicul mădular spre veşnica lui nefolosire” :shock:

 :))

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri

Această publicitate este afişată doar vizitatorilor. - Click aici pentru înregistrare

Catalin

Orice asemănări sau similitudini cu cele ce se întâmplă şi astăzi ... NU sunt întâmplătoare  :naughty:

 

  • Apreciez 6

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Ben
Dincolo de mormânt, un poliţist acuză. Cazul Nae Arnăutu

Când se va scrie o istorie a Poliţiei Române de după 23 august 1944, aceasta va trebui să reliefeze în primul rând umilinţele, torturile şi puşcăriile de care au avut parte foştii poliţişti din partea unui regim care se intitula de „democraţie populară”, dar care a fost instalat prin fraudă şi crimă. Printre cei care au ajuns în gulagul poliţiştilor s-a numărat şi brăileanul Nae Arnăutu.

Nae Arnăutu s-a născut în anul răscoalei de la 1907, la 20 mai, în oraşul Brăila, într-o familie de oameni simpli, cu şapte copii. Tatăl său, Spiru, îşi avea obârşia în satul de oieri Breţcu, din judeţul Covasna. Îşi luase lumea în cap din cauza prigoanei grofilor maghiari. Până la urmă, pe malul Dunării ajunsese muncitor la Fabrica de ciment, la vremea ei cea mai modernă din sud-estul Europei, fiind înfiinţată în anul 1887 de inginerul Ioan Cantacuzino. La naţionalizare, comuniştii au botezat-o „Stânca”, iar după 1989 noii capitalişti au falimentat-o. Mama lui Năică purta numele Preacuratei Fecioare, îşi avea originea în satul brăilean Cazasu şi ea a fost, de fapt, cea care a ţinut casa, aşa cum fac femeile noastre, eroine neştiute de nimeni

 

La începuturi, poliţist în portul din Brăila

Nae învăţase binişor, urmase şi două clase de liceu şi, după ce-a făcut armata, în 1931, la grăniceri, a aflat că la Chestura Poliţiei Oraşului Brăila se organizează un concurs pentru două posturi de gardieni publici: unul la chestură, celălalt la Comisariatului de Poliţie al Portului Brăila. Nae Arnăutu s-a înfăţişat la Camera de muncă brăileană, unde se aflau înscrişi aproape 300 de candidaţi. Era sănătos tun, provenea dintr-o familie cu greutăţi, avea peste 1,70 m înălţime, referinţe bune de la oştire, un scris frumos, aşa că a luat examenul. A preferat portul. Aici a lucrat între octombrie 1931 şi aprilie 1938. Trudă de poliţist, cu bune şi cu rele. Către muncă mergea civil, dar din 1938 a venit ordin să poarte uniformă. Locuiau în mahala, pe strada Dorobanţi. În vremea aceasta, soţia sa era dactilografă la prefectură, unde avea un salariu bunicel, de 6.000 lei, în vreme ce gardianul poliţiei avea doar 1.900. Pe 6 iunie 1934 i s-a născut fiul, Gheorghe. Nu avea timp, mai mult era pe la muncă, aşa că, la un moment dat, s-a lăsat de meserie. A demisionat nu fără strângere de inimă şi s-a angajat la Serviciul Hidraulic Brăila.

După ce, în 1938, regele Carol al II-lea, prin reforma administrativă, a înfiinţat ţinuturile, rezident regal al Galaţilor a ajuns profesorul şi istoricul Constantin C. Giurescu, tatăl academicianului şi deputatului USL de azi, Dinu Giurescu. În aceste condiţii, în 1939, soţia lui Nae a fost mutată cu serviciul la Galaţi. Cei doi, Nae şi Maria, n-o duceau însă bine deloc...

Şef al Detaşamentului gardienilor era pe-atunci Nicolae Surdu, un tulcean născut la 2 ianuarie 1899 în Măcin, care lucra în poliţie încă din 1923. Mijlociu de statură, mustăcios, cu faţa ascuţită şi ochi albaştri, pătrunzători, după 23 ianuarie 1949 Surdu avea să intre în Miliţie, sergent, dar în 1952 a căzut şi el victimă procesului de epurare; după „stadii” de reeducare la „Cerna Vodă” şi Galaţi, a fost eliberat în 1955. Acest Surdu i-a spus lui Nae Arnăutu, la sfârşitul anilor ’30, că se angajează gardieni în Poliţie cu vârste până la 32 de ani. La 1 iunie 1939, lui Nae i s-a dat derogare, iar pe 7 i-a venit decizia de numire la Inspectoratul Regional de Poliţie „Dunărea de Jos” Galaţi, Serviciul Poliţiei Administrative, în funcţia de gardian public clasa a III-a, matricola 133. Iar pe 10 iunie, Nae Arnăutu a reintrat în serviciu, depunând jurământul de credinţă faţă de rege. A lucrat probleme mărunte, pentru a-şi reintra în mână, iar din toamna anului 1939 i s-a dat în lucru „Problema legionară”.

 

2_SDC13989.jpgDupă război, omul nou, miliţianul

După lovitura de stat din 23 august 1944 şi proclamarea republicii, în intervalul 1944-1948 a avut loc cea mai drastică epurare din istoria unei instituţii a statului român. Majoritatea poliţiştilor au demisionat ori au fost eliminaţi şi au sfârşit în puşcării. La doi ani de la înfiinţarea Miliţiei, mai existau din Poliţie doar 1% din ofiţeri, 18% din sergenţi, 11% din miliţieni şi 3% dintre civili. Elita profesională poliţienească a fost distrusă. Sub oblăduirea consilierilor N.K.V.D.din Ministerul Afacerilor Interne, după calapod sovietic, s-a creat o nouă instituţie – Miliţia – şi, evident, un „om nou”, capabil să se lupte cu burghezii şi chiaburii: miliţianul. Au fost angajaţi oameni cu „origine sănătoasă”: muncitori necalificaţi, ţărani, analfabeţi. Din cizmari au făcut locotenenţi de miliţie şi securitate, din lăcătuşi, colonei. Se avansau unii pe alţii. După doi ani de epurări, comuniştii şi-au dat seama însă că nu mai au cu cine să prindă hoţii; în consecinţă, au înlocuit profesionalismul cu inocularea fricii.

Nae Arnăutu nu făcuse politică înainte de război. În 1945 intrase totuşi în Partidul Social-Democrat, iar un an mai târziu, în Partidul Muncitoresc Român. Este menţinut în Miliţie, cu gradul de plutonier. Şeful Miliţiei Brăila era atunci un locotenent, Jora. După principiul rotaţiei cadrelor, Nae Arnăutu a fost mutat la Miliţia Bârlad, şef al Serviciului Delicte Economice. În 1949 a revenit la Brăila, şeful Subzistenţei Miliţiei, adică un fel de jupân al logisticii. În spatele său însă, noii stăpâni cercetau dosare, înfigeau ţepuşe sub unghii şi luau declaraţii despre foştii poliţişti.

 

Acuzat de „crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare” şi arestat

În postul Crăciunului, pe 14 decembrie 1951, foarte mulţi dintre poliţiştii care rămăseseră în Miliţie au fost chemaţi la Galaţi. Şedinţă lungă, cu capii partidului de faţă, critică şi autocritică. Unii au fost degradaţi. Lui Nae Arnăutu i s-a pus în vedere că a făcut parte din „poliţia burgheză”. I s-a luat calitatea de membru PMR şi a fost dat afară din Miliţie. A fost arestat a doua zi, pe 15 decembrie 1951, sub acuzaţia de „crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare”. A urmat calvarul. În lipsa lui, la ora 3 noaptea, o echipă de trei inşi din Miliţie a pătruns pentru percheziţie în casa din Brăila. Şeful lor era un prăvăliaş evreu, intrat recent în Miliţie, Oliver. Au răscolit casa. Lui Nae i s-a ridicat pistolul de serviciu, iar soţia a fost întrebată de cel de-al doilea pistol; nu avea aşa ceva. Nu s-a descoperit nimic compromiţător. Într-o „Fişă matricolă penală” din 1952, o mână stângace într-ale scrisului a mâzgălit „internat pentru 24 luni”. Motivaţia: „fost în poliţia burgheză”.

L-au adus acasă. Au venit apoi doi de la Securitate să-l cheme pentru a da o declaraţie. Ce să scrie? Nu anchetase pe nimeni. Nu bătuse niciun comunist, deşi ar fi meritat. Copilul lor, Gheorghe, era la liceu. Avea 17 ani. Şi-a luat rămas bun de la tatăl său, pe care l-a mai văzut după zece ani! Întâmplarea l-a marcat pentru tot restul vieţii. Fostul poliţist a fost dus la Brăila, anchetat de securişti zeloşi zile în şir. Nici soţia nu a putut să ia legătura cu el. Îl băgaseră la o secţie de „contrarevoluţionari”, la Galaţi. Anchetatorii, unii dintre ei semianalfabeţi, îl întrebau într-una: „Cine te cunoaşte din poliţie, bă?”

 

Ministerul Afacerilor Interne. Fişă penală

Nae S. Arnăutu, talia 1,70 m, fruntea lată, faţa smeadă, ochii căprui, bărbia ovală, ortodox, originea socială muncitorească, serviciul militar satisfăcut, sergent, Regimentul 9 Grăniceri, contingent 1929, avere o casă şi 2 pogoane pământ, căsătorit cu Maria Constantinescu, un copil. Nu a mai fost condamnat.

 

Trimis la Canal

La 1 martie 1952, Nae Arnăutu a ajuns la Canal. Muncea în zona actualei centrale atomo-electrice. Totul se făcea manual. Cu târnăcopul, lopata, barosul, roaba. Aici se aflau trei brigăzi compuse numai din foşti poliţişti, jandarmi, grăniceri, ofiţeri de armată, din Serviciul Special de Informaţii. Trei ani de zile a stat la puşcărie fără mandat de arestare. Oficial, a fost deţinut din 1954, când l-au dus la Galaţi. Prin Hotărârea nr. 4692 a fost condamnat la 10 ani temniţă grea. Un fost coleg poliţist, Stelian Băncescu, arestat încă din 1948 de Siguranţa Buzău, după ce-a fost torturat şi purtat prin puşcăriile Ploieşti, Craiova, Târgşor, Galaţi şi Făgăraş, a mărturisit că Nae Arnăutua făcut parte din echipa care a urmărit organizaţia comunistă „Dunărea de Jos”, infiltrată de agenţi sovietici, înfiinţată în 1935, cu ramificaţii şi în alte localităţi. Mulţi dintre puternicii de atunci ai zilei, liderii comunişti Ana Pauker (Hannah Rabinsohn), Gheorghe Gheoghiu-Dej, Gheorghe Apostol, au arătat că au fost persecutaţi de poliţie, la Galaţi. Gheorghiu-Dej ar fi fost chiar informatorul unui poliţist şi tătucul Stalin l-ar fi eliminat dacă i-ar fi cunoscut adevăratul trecut. Organizaţia comunistă „Dunărea de Jos”, evident subversivă şi antiromânească, fusese desfiinţată la 1 mai 1939. Or, Nae Arnăutu revenise în poliţie la 1 iunie.

Ancheta a fost condusă de tânărul şi promiţătorul locotenent de securitate Ilie Avădani, născut în 1931 în Târgu Ocna, jud. Bacău, care a făcut carieră la „Anchete” până în 1986, când a ieşit la pensie, colonel. Superior îi era un alt anchetator de temut, Adalbert Isac.

7_arnautu_2.jpg

Zece ani de torturi, despre care n-a povestit familiei nimic

Nae suferea de reumatism generalizat, iar asistenţa medicală a lipsit cu desăvârşire. I s-a dat aşa, de formă, un avocat din oficiu, Spiru Ciocan. Care, în loc să-l apere, susţinea că fostul gardian, clientul său, a săvârşit fapte ilegale împotriva clasei muncitoare. La recurs, în noiembrie 1954, avocatul Morgenstern l-a apărat cu mare curaj, dar degeaba. Soarta îi era pecetluită. Soţia şi fiul au fost chemaţi la proces în ziua în care se ţinea, dar cu o oră mai târziu. Se obişnuia pe atunci... A urmat calvarul prin închisorile Galaţi (închisoare capabilă să-ţi înfrângă orice rezistenţă), Făgăraş (unde-l găsim, potrivit Fişei matricole penale, la 15 ianuarie 1957), Jilava (27 ianuarie 1957), Târgu Ocna (4 februarie 1960), Gherla (4 mai 1960). La „Închisoarea poliţiştilor” de la Făgăraş a rămas 3 ani. Avea o celulă de 2m x 1,5. Era singur, fără nimic, pe podea cu un grătar de fier pe sub care curgea apa. De la Făgăraş, din 3.000 de deţinuţi politici, mai rămăseseră doar o sută. I-au dus la Gherla, unde se aflau foşti poliţişti şi jandarmi. Nae Arnăutu se îmbolnăvise de TBC şi dizenterie. Reumatismul îl chinuia zi şi noapte. Despre torturile celor zece ani nu a povestit niciodată familiei. Nu avea voie.

Prin decizia 16294/1961, cu începere din 21 noiembrie i s-a fixat doi ani „D.O.”. Adică domiciliu obligatoriu. Documentul poartă semnătura unui alt politruc, ministrul adjunct de Interne, generalul maior la apelul bocancilor Vasile Negrea. Arnăutu a fost eliberat din puşcărie la împlinirea termenului, mai precis la 11 decembrie 1961. A locuit în satul Viişoara, lângă Ţăndărei. „Avea cultul muncii în sânge”, povesteşte fiul său. Aici a trudit la colectivă, la orezărie, în apă până la genunchi. Orice pas i-a fost monitorizat. Făcea parte din „Problema 435”. Adică foşti poliţişti, jandarmi, SSI-şti. Torţionarii i-au măsluit şi un dosar de informator. În fiecare lună dădea declaraţii la Miliţia Brăila. În 1963 a revenit la Brăila şi a lucrat la întreprinderea de construcţii, apoi la Prelucrarea lemnului. Când a ieşit la pensie, avea 700 lei, în vreme ce fiul său avea 2.000 salariu. A stat mai mult prin spitale, a fost la băi, la Olăneşti. Avea recidive la icter, iar picioarele abia-l mai ţineau.

 

Fiul, măcinat de o întrebare: ce a făcut tata, de l-au prigonit atâta?

Fostul poliţist a trăit până în apusul vieţii sale de om chinuit pe nedrept cu convingerea că regimul va cădea. S-a stins la 15 iunie 1981, fiind urmărit de „organele de securitate” până în ultimele zile. Nu a avut avere.

După 1989, fiul, Gheorghe Arnăutu, a avut o obsesie: să vadă cine a fost tatăl său. Acesta îi spusese mai mult şoptit că nu are voie să spună nici familiei ce i s-a întâmplat în detenţie. La 5 martie 1993, procesul din 1954 a fost rejudecat. O întrebare i-a măcinat zilele lui Gheorghe Arnăutu: ce a făcut tata de l-au prigonit atâta? Graţie CNSAS, acum a aflat. Pentru reabilitarea părintelui său, a ostenit pe la instanţe şi autorităţi. A strâns un metru de documente. Doreşte să scrie o carte, dar neputinţele bătrâneţilor nu-l lasă. A găsit că, prin Ordinul M.A.I. nr. 26500, se stabilise ca, începând din iulie 1948, absolut toţi foştii poliţiştii să fie anchetaţi. „Acest lucru nu s-a mai întâmplat la noi cu miliţienii din 1990”, spune el cu năduf justificat. În anul 2002, Ministerul Justiţiei l-a declarat pe Nae Arnăutu „luptător în rezistenţa anticomunistă”. Ce folos? Orice enciclopedie înşiră o droaie de „celebrităţi” născute la Brăila; Nae Arnăutu nu se găseşte pe această listă. Numele lui nu este înscris pe nicio placă comemorativă a Inspectoratului General al Poliţiei Române. Nimeni nu ştie de el. Acest articol va fi util doar dacă măcar un poliţist va înţelege ce s-a întâmplat într-o vreme a smintiţilor cu înaintaşii lui întru profesie.

Prin sentinţa civilă nr. 1719 din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că anchetatorul de atunci, torţionarul lui Nae Arnăutu, a încălcat drepturile omului. Colonelul în rezervă Ilie Avădani continuă să locuiască astăzi într-o vilă de lux dintr-un cartier bucureştean.

historia.ro

  • Apreciez 3

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
NewsBot

POLIŢIA ROMÂNĂ ÎN VREMEA DOMNITORULUI ALEXANDRU IOAN CUZA

 

Astăzi, 24 IANUARIE, cu emoţie și mândrie, sărbătorim 165 de ani de la înfăptuirea măreţului act al Unirii Principatelor Române prin care s-au pus temeliile statului român modern.

 

De numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, se leagă o lege a Poliţiei, de la 8 noiembrie 1860. Aceasta prevedea ca, în capitală,  să existe un comandir, 5 tişti (comandanţi), 190 jandarmi călări, 20 pedeştri si 14 bariere. Poliţia administrativă avea rol preventiv, apropiat cetăţenilor, în timp ce poliţia judiciară sau judecătorească ,,descoperea delictele pe care poliţia administrativă n-a putut opri de a se comite, adună dovezile şi predă pe făptuitori tribunalelor’’.

 

Cu privire la reglementarea circulaţiei, în vremea domniei lui Cuza, ia fiinţă ,,Serviciul Fiacrelor’’, după denumirea franceză (fiacre – birjă sau trăsură de piaţă), cu însărcinarea de a îndruma circulaţia în Capitală şi supraveghea birjele, caleştile muscalilor, cupeurile, şaretele, braşovencele, căruţele de povară.

 

Serviciul era compus din cinci comisari, fiecare fiind ajutat de câte doi epistaţi (agenţi). Acest serviciu capătă mai târziu denumirea de ,,Biuroul de birji’’, condus de un comisar, având în subordine patru revizori şi 8-10 agenţi. ,,Preumblările’’ la şosea cresc şi cu ele accidentele şi pricinile la care erau chemaţi poliţiştii.

 

Domnia lui Cuza a reprezentat un moment important în istoria Poliţiei Române pe calea modernizării ei, în lupta pentru întărirea autonomiei ţării precum şi a aşezării la baza activităţii poliţieneşti a unor principii şi metode.

 

Sursă: IGPR

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
costy84

Nu sunt chiar de poliţie dar sunt tot in uniformă. :)

OLTCIT MILIŢIA.jpg

DACIA 1300.jpg

ARO 243.jpg

tv.jpg

sr.jpg

  • Apreciez 3

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
costy84

Varianta prezentată în 1990 (Sursa: Revista Autoturism 7/1990), dacă nu mă înşel rampa luminoasă a rămas la stadiul de prototip. Are cineva vre-o imagine clară cu Dacia 1310 in schema ulterioară (cea "franceză")?

Politia.jpg

  • Apreciez 4

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
costy84

TV 35 in 1991. Interesante uşile spate pe sine şi pe ambele părţi ambele părţi.

ROCAR TV 35-40 (19).jpg

ROCAR TV 35-40 (20).jpg

  • Apreciez 3

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Panter

pR.jpg

  • Apreciez 4

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
costy84

Mulţumesc mult!!! :)

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
VladSoare

Nu știam că au fost și Oltcituri de miliție. Nu-mi amintesc de ele, cred că e prima oară cînd văd unul.

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Marius

Nu au fost Oltcituri la militie. E doar o fotografie.

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
costy84

Cel care a postat imaginea pe un alt forum afirma că Oltcit-ul ar fi fost donat de Automobile Craiova Inspectoratului de Miliție Dolj și a circulat până după revoluție în Craiova. Intradevar Miliția nu a achiziționat niciodată Oltcit cel mai probabil pentru că acesta avea o parte din piese importate. 

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
guardpsg
On 01.12.2015, 21:59:29, costy84 a scris:

Varianta prezentată în 1990 (Sursa: Revista Autoturism 7/1990), dacă nu mă înşel rampa luminoasă a rămas la stadiul de prototip. Are cineva vre-o imagine clară cu Dacia 1310 in schema ulterioară (cea "franceză")?

Politia.jpg

Si aceasta schema de vopsire ca si cea ulterioara este made in Franta.

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Sache
On 02.12.2015, 21:01:39, Panter a scris:

pR.jpg

Aceasta imagine mi-a trezit amintiri dragi. Mi-am amintit de inceputul carierei mele de politist. Ce vremuri nebune! Am folosit un astfel de autoturism in executarea serviciului. Modelul de rampa cu care este echipat era fabricat in SUA si a fost unul dintre cele mai bune pe care l-am utilizat. Avea o singura problema: daca lasai rampa sa functioneze in stationare si opreai motorul epuiza imediat bateria de acumulatori si nu mai puteai sa pornesti motorul. Inca nu se foloseau doua baterii de acumulatori. Si inca ceva legat de acest model de autoturism: iarna era mai frig in interior decat afara, pentru ca sistemul de incalzire nu era performant.

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
costy84

Dacă v-aţi amintit de frigul din Dacia mă întreb cei care au lucrat pe cel mai cunoscut model din dotarea poliţiei in anii ´90 ce amintiri or avea? :)

ARO 243 POLITIA 3.jpg

ARO 243 POLITIA.jpg

  • Apreciez 3

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Sache

Modelele Aro 243 au fost folosite la ipj-ul nostru pana in anul 2007, daca nu ma insel. Ultimele modele erau identice cu cel din imaginea anterioara si erau fabricate dupa anul 2000. Nu am executat serviciul cu acest model, dar stiu de la colegi ca avea interiorul la partea din fata cam mic si, de regula, nu functiona sistemul de incalzire a habitaclului, iar persoanele recalcitrante transportate cu Aro 243 se "linisteau singure"( :naughty:) pana ajungeau la sediul politiei.

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Catalin
On 03.12.2015, 19:14:52, costy84 a scris:

Cel care a postat imaginea pe un alt forum afirma că Oltcit-ul ar fi fost donat de Automobile Craiova Inspectoratului de Miliție Dolj și a circulat până după revoluție în Craiova. Intradevar Miliția nu a achiziționat niciodată Oltcit cel mai probabil pentru că acesta avea o parte din piese importate. 

Mă îndoiesc. L-aş fi văzut. Cel mai probabil că e doar o legendă.

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont

  • Conţinut similar

    • emylian
      de emylian
      In fiecare an este o alta tematica la Istoria Romanilor? Adica de fiecare daca alte teme de invatat?
      Pentru ca sunt in clasa a 11-a si am inceput cu Istoria si engleza.
      Am inceput asa precoce din pricina problemelor la bacalaureat, pana acum nu am pus un asa mare accent pe BAC , dar acum se aduna toate.. Si BAC si Academie,
      Intreb pentru ca nu mi-ar convenii sa invat 10 lectii degeaba, si la anul sa aflu ca se da din cu totul altceva..
    • CITADELA
      de CITADELA
      sursa: Ziar de Cluj
      Istoria politistilor romani, intr-o colectie uluitoare in cartierul Marasti
      Nimic din ce tine prima pagina a ziarelor de astazi nu e nou. Nici criza imigrantilor, nici problemele cu infractorii, nici macar ideea de Uniune Europeana. Toate s-au mai intamplat, toate au mai fost gandite si propuse, ba chiar implementate cu ceva timp in urma. Aceasta este concluzia suprinzatoare la care a ajuns Valentin Manache, un colectionar impatimit din Cluj. Intre altele, apartamentul sau din Marasti gazduieste o impresionanta colectie de imagini, documente si accesorii care tin de politie.  Toate cele cateva sute de exponate se afla in clasoare si cutii foarte bine organizate. Vorbind despre ele, colectionarul, angajat in viata de toate zilele la Ministerul de Interne, are o privire infocata si dovedeste o documentare aproape enciclopedica. 
      "Tot ce vedem azi s-a mai intamplat si ieri, de pilda, inselaciunea cu falsi politisti, numita dupa Revolutie "metoda Maradona". Avem aici un ziar vechi din 1947 in care se anunta prinderea unei bande de falsi politisti. Difera doar tehnicile", explica Valentin Mandache, din capul locului. 
      Colectionarul este pe jumatate clujean, pe jumatate bucurestean, dar se considera roman. 
      "Am crescut la Bucuresti si veneam in vacante la Cluj. M-am mutat aici cu serviciul, in 1997. La vremea respectiva, era o mare diferenta intre circulatia de aici si cea de acolo. Clujul era mult mai linistit. In rest, la fel", povesteste el. 
      Scanteia alcatuirii de colectii s-a aprins inca din copilarie. Era o vreme in care toti copiii strangeau cu frenezie diverse obiecte si se intreceau in colectii care mai de care mai mestesugite. 
      "Nu prea aveam alte preocupari. Se cautau dopurile de bere, suprizele de la guma. A doua etapa a fost intrarea in cercul de filatelisti. Se colectionau apoi cutiile de chibrite. Am avut colectii si chiar faceam schimburi intre noi. In timp, am trecut la carte postala, era o zona mult mai interesanta. In acel moment, dragostea pentru cultura si arta deja a depasit granitele, si atunci farfurii si tot felul de vechituri care mi se pareau interesante. Nu era vorba doar de valoare, ci si de frumusetea si ineditul lor. In timp insa, au inceput sa se adune. Tot mergeam la expozitii si tot felul de manifestari, am dat de un pliant", adauga Manache. 
      Pliantul cu pricina, gasit in 2006, a schimbat radical felul in care colectionarul si-a conceput organizat activitatea din acel moment. 
      "Se numeste "Cum sa iti faci o colectie de arta" si m-a facut sa imi dau seama ca de fapt nu am nimic. Aveam cate ceva din fiecare, dar nu aveam o colectie. Mi-am dat seama ca trebuie sa imi schimb tematica, sa ma gandesc cum va arata colectia peste 20-30 de ani. Nu poti sa o insiri intr-un apartament de doua camere daca nu esti organizat. Mai era vorba de sumele de bani de care este nevoie si, foarte important, de acordul partenerului de viata. Daca nu esti casatorit, ai alte sanse sa iti faci o colectie. Daca esti, apar probleme. Din acel moment, am inceput sa strang obiecte doar cu tematica de politie. Mi s-a parut o idee buna sa ma ocup de istoricul politiei, mai bine zis de acea parte care se mai poate recupera", a precizat colectionarul. 

      Daca din perioada comunista se mai gasesc inca multe obiecte, din cea regalista sunt raritati. 
      "Multe au fost distruse pentru ca oamenii se temeau sa le pastreze. Sunt si carti, de pilda, carora le-au rupt doar primele pagini, cu Regele Mihai si au pastrat restul. In anii 49-50 a venit o circulara care interzicea carti. Nu neaparat de scriitori care erau de partea comunistilor, cat si celelalte, almanahuri, calendare religioase cu insemnele regalitatii. Riscai sa faci puscarie. Abia acum au inceput sa apara, au fost ascunse prin poduri si beciuri. Le-au ascuns de prigoana comunista. Le-au ascuns ca sa mai poata recupera ce se mai poate. Altele, foarte multe, s-au pierdut atunci cand s-au daramat casele. Au fost duse la gunoi. Inainte se speriau si le aruncau, acum nu le mai pasa si le aruncau. S-au dus biblioteci intregi asa", descrie colectionarul situatia. 
      Unul dintre dosarele care alcatuiesc colectia are ca tema generala uniforma de politie, din toate timpurile. 
      Pe primele pagini se gasesc vederi si carti de vizita cu semnatura unor personaje importante ale comunismului, de la Constantin Nuta, unul dintre cei care au murit in zilele Revolutiei in elicopterul doborat la Alba Iulia, fost adjunct in Ministerul de Interne pana la faimosul Pacepa. 

      Imaginile trec prin diverse perioade, in care oamenii legii se fotografiau in grup cu colegii, cu familia si chiar la nunti. Uniformele din aceste imagini sunt cele reproduse in filmele de epoca. Se poate observa si felul in care s-a schimbat locul in care se prindea numarul de identificare al fiecarui politist.

      "In perioada Carol al II-lea, in anii 1950, uniforma de gala se putea purta si la nunti. Erau foarte pedante", explica clujeanul. 
      Altele indica faptul ca la Cluj a functionat candva o scoala de calarie, undeva in zona Intre Lacuri si o scoala de militie la Melody. Mai mult, se facuse o solicitare pentru infiintarea unei scoli pentru conducatori auto pentru politie. Exista chiar si o scoala de dresare a cainilor.

      "Din 1935, cand inca nu incepuse expansiunea nazista, a aparut in presa fotografia unor fete care, pentru bani, faceau salutul hitlerist.Istoria se repeta, dar nu stim sa o folosim in folosul nostru", apreciaza colectionarul. 

      Alt capitol al colectiei este reprezentat de diverse permise, intre care cel pentru biciclete, din 1941, obligatorii la acea vreme.  

      Evolutia cartilor de identitate in tara noastra este o alta parte plina de surprize. In 1919, la Oradea se eliberau asemenea documente bilingve. Altele erau marcate cu puncte, cu date care echivalau cu CNP-ul de astazi, in timp ce exista chiar si carti de identitate care contin amprentele posesorului. 

      Chiar si prostitutia era mai bine gestionata, dovada fiind 'documentul "Consideratiuni asupra reglementarii prostitutiunii", din 1910. 

      Si servitorii aveau actele lor de munca, foarte bine intocmite. 
      Clasoarele colectionarului mai cuprind si publicatii editate de personaje ale politiei romane, intre care "Amintirile unui politist. Alfabetul cifrat", o povestioara a lui G. Gologan, ajuns ulterior sef al Sigurantei la Bucuresti, foarte bun in decriptare. Alte publicatii au un autor care a fost in acelasi timp librar, politist si mason. Se numeste Vasile D. Daskevici si se pare ca mai tarziu s-a calugarit. Se mai gasesc in alta publicatie detalii ale sfarsitului unui erou, Alexandru Popovici, executat de nemti pentru ca le transmitea informatii romanilor. 

      Alte documente atesta activitatea Cetatii Gherlei, fosta scoala de educare, cu infirmerie, pavilionul fetelor, capele romano si greco catolice, tesatorie si multe altele. Emotionanta este o imagine a unei orchestre formate din copii care au trecut pe aici. 

      Existau la acea vreme si femei-politist, in colectie regasindu-se legitimatia uneia dintre ele, de o frumusete rapitoare. 

      Procesul verbal de contraventie de astazi se numea in alte vremuri Mandat de pedeapsa. O mostra din colectie arata cum a fost sanctionata sotia unui clujean pentru ca a angajat o femeie in casa fara condica de servitoare.

      Un document sinistru atesta confiscarea unui aparat de radio de la un evreu de la Oradea.

      Alte publicatii noteaza prinderea unui morfinoman, in acelasi oras. Delictele erau aceleasi, de la furt, crime si pana la coruptie. 


      "Noi credem ca am descoperit Europa, sau ca noi i-am pus bazele. Nici pomeneala! Cei de dinaintea noastra au facut asta. Noi doar am continuat proiectul", isi exprima colectionarul crezul. 

      Un lucru laudabil este publicarea multor materiale educative pentru copii, un exemplu fiind cartile interactive in care acestia invatau cum sa circule in oras, cum astazi nu se mai gasesc.

      Nu lipsesc reviste cum ar fi Revista faptelor senzationale, un adevarat tabloid de epoca, in care se gasesc, la fel ca si in Reportajul, multe fotografii atroce, cu imagini cu capul lui Terente, poze cu executii si cadavre, precum si povesti fioroase de pe strazi. 


      De asemenea, se regasesc in presa vremii relatari din viata unor imigranti musulmani care au ajuns la Bucuresti. 

      "Cele mai multe violente s-au comis in perioadele de dupa razboi, au fost multe jafuri armate pentru ca au aparut multe arme pe piata. Oamenii nu le mai predau dupa razboi si se savarseau cu ele infractiuni. In perioada comunismului au disparut, dupa care iar au aparut. Din fericire sunt destul de rare la noi", a apreciat Manache. 
      Valentin Manache participa la toate targurile de colectionari, la Iulius Mall si prin tara, dar si prin cele doua targuri de vechituri ale Clujului.
      Cum i-a schimbat colectionarea acestor obiecte viziunea asupra vietii?
      "Atunci cand vad o stire, nu ma mai impresioneaza. Stiu ca asa ceva s-a mai intamplat, fie ca e vorba de atrocitati, fie de idei care sunt prezentate ca noi. Nu exista stiri bomba. Toate s-au mai intamplat si in trecut. Ar trebui sa ne intrebam cum s-a ajuns pana acolo, care sunt cauzele. Tot timpul mergem si vedem numai efectul. Nu e nou nici ca avem prostitutie, nici coruptie. Problemele trebuie sa le stapanim, ca pe o boala, sa nu avanseze", explica el. 
      http://www.ziardecluj.ro/istoria-politistilor-romani-intr-o-colectie-uluitoare-cartierul-marasti
    • Catalin
      de Catalin
      Nu de puţine ori am întâlnit cazuri în care concetăţenii compară modul de intervenţie al poliţistului român cu cel american. Trecând peste faptul că , în marea lor majoritate, românii şi-au format o imagine a poliţiei americane bazată doar pe ce văd prin filme, iar acea imagine nu e tocmai identică cu ce se întâmplă în realitate, am să supun atenţiei dvs. un exemplu privind modul de acţiune în cazurile de violenţă în familie. Din păcate, sunt puţini cei care realizează dificultatea acestei munci de poliţie şi faptul că deseori poliţiştii ajung în situaţii unde sunt între ciocan şi nicovală. Datorită legislaţiei din ultimii ani, în munca noastră a devenit ceva firesc ca poliţistul să fie omul de sacrificiu, cel ce se face vinovat de ceva, indiferent de ce ar face sau cum ar acţiona. Şi am să vă explic de ce:
      Să luăm exemplul violenţei în familie. Un beţiv îşi snopeşte în bătaie nevasta. Soţia sună disperată la poliţie şi cere ajutor. Poliţistul merge acolo cu cele mai bune intenţii, el vrea să o ajute pe nefericită. Numai că societatea românească, prin aleşii săi, e puţin cam ipocrită, îi cere poliţistului să rezolve o problemă, dar nu-i oferă ustensilele necesare, adică o lege care să-i confere drepturile şi competenţele necesare pentru a putea acţiona la fel ca poliţistul american. 
      Opinia publică vrea ca nenea poliţistul să meargă acolo şi să-l tăvălească imediat pe beţiv, să-l călărească puţin pe nenorocit şi exact ca în filmele americane, să-l ducă în arest până o să apară în faţa unui judecător sau eventual să-i dea un ordin de restricţie/protecţie, astfel încât mizerabilul să nu se mai apropie de soţia sa până se lămuresc lucrurile şi îşi bagă minţile-n cap. Corect, just şi frumos, da? Da, de pe margine şi teoretic aşa ar fi corect şi frumos, într-o societate civilizată, populată cu cei mai deştepţi, frumoşi şi grozavi oameni de pe planetă. Numai că un astfel de mod de acţiune pe care opinia publică şi-l doreşte, nu se regăseşte şi în legislaţie. Ca să vă convingeţi cum stă treaba cu legislaţia privind violenţa în familie, o să-mi permit să citez un coleg de aici de pe forum. În anul 2012 colegul nostru, dezamăgit de noile modificări legislative privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, ne spunea:
      După cum puteţi vedea, nenea poliţistul se duce acolo mai mult la mişto, pentru că după legea aia grozavă, nu prea poate face mare lucru. Iar dacă derbedeul se întoarce şi-i aplică o corecţie nevestei pentru obrăznicia de a cere ajutor la 112, cine credeţi că va fi de vină şi va fi blamat de opinia publică sau de mass-media? Aţi ghicit! Poliţistul ăsta nemernic, pentru că nu a acţionat cum o fac şi americanii, nu l-a băgat la beci. Nimeni nu-şi îndreaptă atenţia către ce prevede legea sau către cei ce au iniţiat şi adoptat o asemenea lege. De curiozitate, vă invit să o studiaţi. Veţi constata că cea mai mare parte a legii privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie se ocupă de înfiinţarea, funcţionarea şi finanţarea a tot felul de unităţi şi centre, complet inutile, dar care sunt finanţate de la buget. 
      În concluzie, dacă poliţistul român acţionează într-o astfel de speţă ca cel american, riscă să ajungă la puşcărie pentru abuz în serviciu, purtare abuzivă, lipsire de libertate, etc. Pentru că nu-i aşa, deşi poliţistul ajunge la faţa locului şi vede femeia cu ochii umflaţi, tăvălită şi cu hainele rupte, nu este el în măsură să aprecieze dacă într-adevăr beţivul şi-a bătut nevasta sau nu. O astfel de stare de fapt o poate constata numai un judecător, în urma pledoariei a tot felul de asistenţi sociali sau psihologi ce poartă tot felul de titulaturi pompoase. Numai că până atunci, derbedeul trebuie să se bucure de prezumţia de nevinovăţie. El are o grămadă de drepturi, ce nu trebuie lezate.
      Şi uite aşa, dacă nu vrea să încalce legea şi să ajungă la puşcărie, poliţistul trebuie să suporte oprobriul semenilor săi ce analizează superficial lucrurile. Din păcate, poliţiştii se lovesc zilnic de aceste probleme în cel mai palpabil şi real mod cu putinţă. Numai că nimeni nu e interesat de problemele lor.
      Exemplele pot continua şi în cazul altor genuri de speţe. Imaginează-ţi că te duci să intervii la un scandal iscat într-o cârciumă de cartier, iar acolo un beţiv sparge o sticlă şi nu sare la tine, ci doar te ameninţă că-ţi taie beregata, ca şi cum ai fi cel mai mare duşman al său, deşi tu acolo nu te-ai dus să-i faci lui vreun rău, ci doar pentru a aplana un conflict, doar pentru a-ţi face datoria. Ce faci? Scoţi pistolul şi bagi cartuş pe ţeavă? Pentru că eşti conştient de faptul că dacă beţivul trece la fapte, într-o secundă, maxim două (timp în care tu nu vei putea să scoţi pistolul din toc) te va face franjuri cu sticla aia spartă pe care o are în mână. Dar pe de altă parte, ştii foarte bine că domnii procurori şi judecători, în caz de ceva, îţi vor povesti despre grozavul şi mirificul principiu al intervenţiei proporţionale cu atacul. Îţi vor spune că arma ta e mult mai puternică decât sticla ăluia şi că dacă ai scos arma, acest detaliu a dus la iritarea beţivului. Şi alte asemenea principii şi dezabateri făcute la rece din spatele unui birou confortabil.
      Iar ca tacâmul să fie complet, îţi mai trece prin căpşor şi imaginea familiei tale, cu soţia şi copiii. Care în ambele cazuri, dacă situaţia degenerează, vor avea de suferit: copiii tăi îşi vor pierde tatăl, iar nevasta, soţul. Deoarece dacă-l împuşti, sunt mari şanse să te duci la puşcărie, iar dacă nu o faci, s-ar putea să ajungi într-un sicriu sau chiar mai rău, o povară pentru familie, dacă rămâi infirm ori schilodit.
      Nu-i aşa că viaţa de poliţist e grozavă?
  • Activi pe această pagină   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.

×

Informaţii importante

Acest website foloseşte cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii lor. Mai multe informaţii în Politica de confidenţialitate.