Moderator Catalin Posted August 15, 2010 Moderator Share Posted August 15, 2010 Segway PT este prescurtarea de la expresia engleză Segway Personal Transporter și este numele unei biciclete speciale electrice cu auto-echilibru, inventată de inginerul american Dean Kamen. Este produsă de compania Segway Inc. din statul federal american New Hampshire. Iniţial vehicolul se numea Segway HT, de la Segway Human Transporter. Segway este constituit dintr-o mică platformă joasă pe care te urci, avînd în dreapta şi în stânga câte o roată de mărime mijlocie, şi în mijloc un ghidon (tijă) subţire şi înalt ca de trotinetă, cu mânere. Segway este ţinut în picioare în echilibru static sau dinamic de către un computer şi motoare electrice plasate discret sub platformă. Pentru a detecta aplecările ghidonului, prin care se dau comenzile, se folosesc senzori giroscopici. Aceştia livrează computerului poziţia şi viteza momentană. La rândul lui, computerul prelucrează continuu datele şi calculează ce comenzi anume trebuie date motoarelor, în aşa fel ca acestea să restabilească echilibrul în mod automat (fără intervenţia utilizatorului). Pentru a demara şi înainta utilizatorul trebuie doar să aplece ghidonul puţin spre în faţă; pentru a vira ghidonul trebuie aplecat uşor spre dreapta sau stânga (asemănător unui joystick). Viteza maximă este de circa 20 km/h (5,6 m/s). Încetinirea deplasării se obţine prin tragerea ghidonului înapoi (spre sine), fără să fie nevoie de frâne propriu-zise ca la bicicletă. Avantajele unui Segway (în comparaţie cu o bicicletă sau motoretă obişnuită) sunt: ocupă puţin loc este uşor de învăţat şi condus, nedepunându-se nici un efort, lipsa poluării posibilitatea de a opri fără a pierde echilibrul manevrabilitatea mare atât în oraş, chiar în zone pietonale înguste, cât şi în zone accidentate naturale viteza relativ mare în comparaţie cu mersul pe jos Dezavantajele sunt: nu constituie un antrenament sportiv, folosinţa e limitată de acumulatorul electric, este încă scump drept care şi puţin răspândit în public, are o situaţie legală încă nedefinită, de exemplu cu privire la dreptul de a circula pe trotuar sau pe partea carosabilă a străzii, obligativitatea (sau lipsa ei) de a avea frâne şi faruri etc . Din aceste cauze are succese deocamdată numai în domenii speciale (nişe), cum este poliţia americană Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcrist Posted August 16, 2010 Share Posted August 16, 2010 C-am astea ar fi preturile pentru ea, ,,In other countries it will also vary. For example in the UK an average Segway is £4,399 to £4,599, in France €6400 and €7200, and in Switzerland 10'000 Swiss Francs" mai repede un logan ca nu ploua in el Link to comment Share on other sites More sharing options...
Rusy Posted August 16, 2010 Share Posted August 16, 2010 Pt Romania nu sunt benefice. Link to comment Share on other sites More sharing options...
Moderator Catalin Posted August 16, 2010 Author Moderator Share Posted August 16, 2010 Eu am postat acest subiect pentru informare, adică să vedem și noi ce se întâmplă prin alte părți. Să discutăm pe marginea subiectului. Nicidecum, nu spun că trebuie ca și poliția română să se doteze cu așa ceva, mai ales în aceste vremuri când nu există bani nici pentru plata salariilor. În America sunt folosite ca alternativă la patrularea pedestră. Și aduc în plus față de o patrulă pedestră convențională, viteza de deplasare mai mare, deci automat posibilitatea de a interveni mai repede într-un loc, precum și manevrabilitatea mare în zone pietonale înguste, unde cu mașina nu poți avea acces. În plus, față de patrularea cu mașina, are avantajul că ești mult mai în stradă, cu simțurile. Personal mi se pare interesant Rusy de ce crezi că nu ar fi benefice și aici? dcrist un logan a fost mult mai scump, dar comparația nu cred că își are rostul. Link to comment Share on other sites More sharing options...
Rusy Posted August 16, 2010 Share Posted August 16, 2010 Eu am avut ocazia de a merge pe o astfel de masinarie, nu sunt benefice din cauza mentalitatii romanilor care vor rade si vor face misto la orice pas, la fel s-a intamplat si cu bicicletele desi in california si miami sunt folosite cu succes. Link to comment Share on other sites More sharing options...
Moderator Catalin Posted August 16, 2010 Author Moderator Share Posted August 16, 2010 E posibil să ai dreptate, la noi mentalitatea și cultura sunt încă în urmă rău. Priviți ce povestește un polițist ce folosește așa ceva într-un campus universitar: Link to comment Share on other sites More sharing options...
Membru Motoboom Posted August 16, 2010 Membru Share Posted August 16, 2010 ar fi bune pentru politia de proximitate, sunt vizibili, pot sa mearga in sector.... Link to comment Share on other sites More sharing options...
videosuzy Posted August 16, 2010 Share Posted August 16, 2010 In AFI PALACE COTROCENI sunt folosite de catre firma de protectie si paza. Rusy are dreptate in reticenta introducerii unui astfel de mijloc de transport. Oricum, consider ca astfel de masinarii ale sec.22 au eficienta in orase unde nu s-a utilizat asfaltul la pavarea curtilor interioare ale marilor "jmekeri". Utilitatea lui e foarte bine exemplificata in filmuletul postat de Cataulin. Mai trebuie sa treaca apa pe Dambovita pana sa vedem politia dotata cu asa ceva (lucru deloc imbucurator). Cu stima, Cata Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcrist Posted August 16, 2010 Share Posted August 16, 2010 (edited) Din pacate traim in rromanica, ginditi-va la o speta: politistul se da jos de pe trotineta si alearga dupa un infractor prin locuri unde nu poate folosi vehicolul, in timp ce altii ridica trotineta, o baga in Q7 si fug cu ea. Ghici cine va plati trotineta? Edited August 16, 2010 by dcrist Link to comment Share on other sites More sharing options...
Moderator Marius Posted August 16, 2010 Moderator Share Posted August 16, 2010 Compania de asigurare. Link to comment Share on other sites More sharing options...
dunelu Posted August 18, 2010 Share Posted August 18, 2010 Marea majoritate a strazilor din orase sunt praf iar circulatia cu asemenea agregate ar fi aproape imposibila ! Link to comment Share on other sites More sharing options...
Moderator Catalin Posted August 18, 2010 Author Moderator Share Posted August 18, 2010 Din câte am citit nu e așa mare problemă pentru situațiile în care zona pe unde circulă este mai „accidentată”. Le avantajează roțile acelea destul de mari. Oricum, astfel de „gadget-uri” se pretează mai mult pentru patrulările din zonele exclusiv pietonale (centrul istoric, campusuri universitare, parcuri, etc). Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now