Jump to content
POLITISTI.ro

Poliţiştii constănţeni au efectuat două percheziţii domiciliare la Mangalia


Postare recomandată

Publicat

Poliţiştii constănţeni au efectuat două percheziţii domiciliare la Mangalia într-un dosar privind infracţiunile de luare şi dare de mită şi sustragere sau distrugere de înscrisuri

La data de 8 martie a.c., ofiţerii Serviciului Investigaţii Criminale cu sprijinul unei echipe tactice de luptători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au efectuat 2 percheziţii domiciliare în municipiul Mangalia.

Acţiunea a vizat identificarea de fotocopii sau ale unor documente şi înscrisuri provenite dintr-un dosar penal aflat pe rolul Judecătoriei Mangalia, existând suspiciuni că acestea au fost efectuate fără respectarea prevederilor legale, cu sprijinul unei angajate a instituţiei menţionate, de către o persoană ce nu avea nicio calitate în cauza respectivă.

Pe parcursul percheziţiilor, poliţiştii au ridicat mai multe medii de stocare a informaţiilor (carduri de memorie, aparate foto, camere de filmat, telefoane mobile, documente şi înscrisuri oficiale), iar 2 persoane au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru audieri.

Dosarul este instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare şi dare de mită şi sustragerea sau distrugerea de înscrisuri sau complicitate la această infracţiune.

I.P.J. Constanţa - Compartimentul Relaţii Publice

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.