Jump to content
POLITISTI.ro

Postare recomandată

  • 3 săptămâni mai târziu...
Publicat (modificat)

Sursa : adevarul.ro din 15 iulie 2012

Tribunalul Bucureşti a acordat 2 milioane de lei daune morale unui poliţist arestat pe nedrept

Cristian Ionel Şerban, poliţist la secţia 10 din Capitală, care a fost acuzat de trafic de influenţă şi ţinut 500 de zile în arest preventiv, a fost achitat şi a obţinut de la magistraţii Tribunalului Bucureşti daune morale de 2.000.000 de lei.

Cristian Ionel Şerban a fost arestat pentru 30 de zile de un procuror militar la 30 ianuarie 2002 (dată la care procurorii încă mai aveau dreptul de a aresta).

Acesta a fost acuzat în mod fals de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti că a primit 1.000 de dolari de la un denunţător pentru a interveni pe lângă procurori în vederea obţinerii unei soluţii favorabile în dosarul în care acesta din urmă era învinuit.

Condamnat în primă instanţă în 2002, la 4 ani de inchisoare pentru trafic de influenţă, cazul lui Şerban a fost de cinci ori trimis la rejudecare, pentru ca în final Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa penală dată la 28 mai 2010, să-l achite pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

Cristian Ionel Şerban a dat statul în judecată şi a obţinut plata salariilor pe cei 9 ani cât a fost suspendat şi două milioane de lei despăgubiri morale.

Potrivit luju.ro, fostul poliţist de la secţia 10 din Bucureşti s-a plâns de condiţiile grele din penitenciar, unde a stat într-o cameră de nici 8 metri pătraţi împreună cu alţi deţinuţi fumători.

Bravo politistului pentru perseverenta, acum trebuie sa il angajeze dar ar trebui sa se indrepte si impotriva porcurorului de caz.

Modificat de LORD
  • Apreciez 1
  • Moderator
Publicat

O viață a unui om distrusă. Imaginați-vă că din 2002, deci pentru 10 ani de zile, viața acestui polițist a fost dată peste cap. A stat în arest fiind nevinovat, din moment ce a fost achitat. Timpul pierdut, stresul, umilința și suferința lui nu i-o mai poate da nimeni înapoi. Ar fi meritat să se ducă la pușcărie domnul procuror de caz și să treacă prin ce a trecut acest om.

  • Apreciez 1
  • 4 săptămâni mai târziu...
  • Membru
Publicat

Felicitari lui Bozo si celorlalti 3 colegi alaturi de care actioneaza pentru activitatea desfasurata pe ultimele 7 luni. Am inteles ca urmeaza sa fie premiati de catre un sindicat si o sa se aleaga macar cu o scrisoare de multumire de la DGPMB. :good:

  • Apreciez 4
Publicat (modificat)

iti spun cum o sa fie - o sa-l sanctioneze ptr ceva si apoi il premiaza prin ridicarea sanctiunii anterior aplicate. cunoastem cazuri :)

O viață a unui om distrusă. Imaginați-vă că din 2002, deci pentru 10 ani de zile, viața acestui polițist a fost dată peste cap. A stat în arest fiind nevinovat, din moment ce a fost achitat. Timpul pierdut, stresul, umilința și suferința lui nu i-o mai poate da nimeni înapoi. Ar fi meritat să se ducă la pușcărie domnul procuror de caz și să treacă prin ce a trecut acest om.

ai dreptate insa trebuie sa realizam ca ancheta nu s-a facut doar de procuror, in mod cert au existat si politisti de la judiciara care au intocmit acte de procedura. ma indoiesc ca a existat o opinie diametral opusa intre politisti judiciari (care au stabilit nevinovatia colegului lor) si procurorul care dorea cu tarie trimiterea in judecata.

in plus, faptul ca a fost condamnat la prima instanta confera o temeinicie opiniei procurorului, din pacate ptr cel inculpat.

iar cele 500 de zile ar trebui sa fie exemplu ptr toti cei care tin neaparat la modul cum legea penala de astazi reglementeaza arestarea preventiva. ptr mine este un lucru sigur ca legea este proasta iar aplicarea ei si mai proasta - de catre toata lumea.

suferinta omului nu ar fi fost la fel de mare daca nu ar fi fost in arest 500 de zile.

sincer, in acest moment nu imi explic cum aceasta persoana a reprezentat un pericol ptr ancheta si ordinea publica timp de 500 de zile consecutive.

Modificat de maxu08
Publicat

macar cereti ca hirtia din care este scrisoarea de la DGMPB sa fie din hirtie moale ca sa aibe o utilitate practica. altfel este nasol :)

  • 1 lună mai târziu...
Publicat

Servus la toata lumea ,ok suntem mandri pentru cei care sunt dedicati si mai au morala ...dar un topic pentru cei/cele care sunt mai putini morali decat le permite haina n ar fi indicat ?sau creez un precedent periculos ? departe de mine gandurile rele dar am gandit o ca ar fi bine ca cei care te inconjoara zilnic sa fie cat de cat fair play si sa mai subtieze obrazul .

  • Apreciez 1
  • Displace 12
Publicat (modificat)

Daca te oboseai sa cauti un pic, ai fi vazut ca exista asa ceva.

Modificat de Dan
  • Apreciez 4
Publicat

departe de mine gandurile rele dar am gandit o ca ar fi bine ca cei care te inconjoara zilnic sa fie cat de cat fair play si sa mai subtieze obrazul .

Sigur!

Din prima ta postare pe acest forum ai ținut neapărat să îți dai "arama pe față" fără sa îți ceară nimeni. Dacă este cineva care trebuie să-și verifice grosimea obrazului aici, cu siguranță tu ești acela, pentru că în primul tău post pe forum te-ai lansat în acuzații fără o minimă documentare anterioară.

  • Apreciez 3
Publicat

Conform celor postate de dumneata, stimate cristi80is, se poate intelege ca zilnic cand iesi pe strada esti inconjurat doar de politisti. De care anume, de cei locali sau de cei din Politia Romana?

Sa nu ne spui ca esti si dumneata vreun mic reporteras care umbla cu camera sau reportofonul dupa el in cautarea si surprinderea gradului de moralitate al semenilor.

Publicat

@kayne . @horia servus tuturor ,va multumesc pentru atentionari si urecheli ,@eduardpsih intelege exact ce vrei si cum poti ,era lansata doar o intrebare nu faceam un poll sau impuneam ceva anume , nu sunt nici reporteras si nici n am lansat acuzatii ,sunt doar un tip care a trait cu o politista ,crezand in niste ideii , principii si moralitate ,numai ca la un moment incepi sa ti pui anumite intrebari dupa ce se depaseste un anumit numar de oameni care vin sa ti spuna anumite ''atentionari'' despre femeia cu care traiesti.

Probabil ca am gresit postand aici si mai mult ca sigur ca asa este insa n as dori nimanui sa treaca prin clipele prin care am trecut eu !!!sa te uiti in ochii omului pe care sustii ca l iubesti si sa l minti cu atata usurinta invocand motivul principal meseria ta de politista .Scuze domnilor ca am lansat postul fara sa ma documentez si promit solemn ca incerc sa mi masor obrazul de fiecare data cand ma uit in oglinda , o zi minunata tuturor.

  • Apreciez 1
  • Displace 5
Publicat

HAAA...? ce legatura are una cu alta ca nu prea pricep.. sau poate vrei sa detaliezi... :blink:

Publicat (modificat)

Cristi80is, nu te supara dar eu cred ca ai trait cu o femeie, nu cu o politista... Dealtfel si politistul ca orice alta meserie, este om, deci te rog nu confunda imaginea politiei cu cea a femeii cu care ai trait!

Scuze pt.off-topic!

Felicitari Bozo!!!

Modificat de teolucian63
  • 3 săptămâni mai târziu...
Publicat (modificat)

sursa telegrafonline.ro

Carder prins de un poilițist în timpul său liber

Un tânăr de 26 de ani, din Constanţa, a fost prins în flagrant în timp ce scotea bani de la un bancomat cu ajutorul unor carduri falsificate. Andrei Sorin Nicolescu a fost depistat, la ATM-ul băncii Unicredit (situat la intersecţia străzii Sucevei cu strada Adamclisi, din Constanţa - n.r.), de un poliţist al Serviciului de Ordine Publică, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, care se afla în afara orelor de program. “Am observat maşina tânărului parcată în faţa băncii şi, pentru că îmi era familiară figura sa, l-am urmărit. Am aşteptat să scoată banii din ATM. M-am îndreptat către el, l-am imobilizat şi am solicitat ajutorul colegilor din cadrul Secţiei 2 Poliţie Constanţa, care au ajuns în scurt timp la adresa respectivă. El a fost escortat la sediul secţiei pentru audieri”, a declarat insp. Constantin Popa, ofiţer specialist Poliţie Urbană în cadrul Serviciului de Ordine Publică. În urma percheziţiei corporale, anchetatorii au descoperit asupra tânărului 1.200 de lei, 12 carduri albe care aveau scrise pe ele coduri PIN, dar şi un telefon Nokia în care erau salvate doar cu iniţiale trei numere de telefon.

AUDIERI În timpul audierilor, tânărul nu a dorit să le ofere prea multe informaţii anchetatorilor, însă le-a dat de înţeles că este doar o “săgeată”. Totodată, Nicolescu a spus că a primit cardurile şi telefonul mobil de la un individ din Arad, însă nu a oferit detalii cu privire la identitatea acestuia. Cu toate că anchetatorii aveau informaţii că în apropiere de bancomat se mai aflau două persoane, care probabil “ţineau de şase”, Nicolescu a susţinut că a fost singur. Cazul a fost preluat de ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa. Pe numele lui Andrei Sorin Nicolescu a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de deţinere în vederea punerii în circulaţie, sau punerea în circulaţie în orice mod a instrumentelor de plată electronică falsificate, retragere frauduloasă de numerar cu un instrument de plată electronic fără consimţământul titularului. Vineri după-amiază, el a fost prezentat magistraţilor Tribunalului Constanţa, care au emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

P.S. Felicitări !! Pe cât facem pariu că nu o să dea nimeni nimic pe la știri despre colegul nostru ?

Modificat de Dan
  • Apreciez 3
Publicat

Ai avut dreptate Dane! Nu s-a auzit nimic de colegul nostru! Pacat!!! In schimb auzim de locali transformati in politisti....

  • Apreciez 1
Publicat (modificat)

Doi bărbaţi au fost prinşi în flagrant în timp ce mituiau un poliţist

sursa adevarul din 17 oct 2012

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Bacău au organizat şi prins în flagrant, ieri, doi cetăţeni, în timp ce dădeau mită 100 euro unui poliţist pentru a nu pune în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Un agent de poliţie din cadrul I.P.J. Bacău a formulat un denunţ prin care sesiza că, în ziua de 5 octombrie, a fost contactat telefonic, din Spania, de condamnatul V. G. care i-a propus să tergiverseze aplicarea mandatului său de executare, urmând ca în schimb să-i trimită prin sora sa, H. L. şi tatăl său, V. G., suma de 1.000 de euro, lunar, până în luna decembrie a acestui an, când se aştepta să apară un act normativ de îndepărtare a consecinţelor condamnării. V.G. fusese condamnat la 1 an şi 8 luni de închisoare, de Judecătoria Medgidia, jud. Constanţa, pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Ulterior, cei doi intermediari au insistat să-i remită agentului sume de bani cu titlu de mită, dar acesta i-a respins. Banii proveneau de la condamnat şi fuseseră trimişi prin sistemul de transfer bancar, special pentru acest lucru. Ca urmare a acţiunii de prindere în flagrantul, cele două persoane au fost reţinute, urmând ca astăzi să fie prezentate instanţei, cu propunere de arestare preventivă.

Comentariu propriu : Felicitari pentru coleg, iar pentru jurnalist rusinica ( tehnici de manipulare cunoastem si noi, amice ) . Ce-i cu titlu asta : Doi barbati au fost prinsi in flagrant dand mita, mesajul subliminal este ca domnii de la DGA au muncit de ia luat dracul , pe cand in realitate melitianul cu pantalonii rupti in fund si cu foamea in gat, s-a incapatanat sa-si faca meseria pana la capat si a facut denuntul. Nu era normal un titlu care sa arate realitatea respectiv UN POLITIST FLAMAND SI PROST PLATIT DAR ONEST, CINSTIT sau ceva in genul asta, dar nu jurnalistul lui peste marinat, scrie cum vrea neuronul lui atrofiat, de parca superman-ii de la DGA prin metode specifice au facut flagrantul, dar meritul integral este al bietului politist.

Modificat de LORD
  • Apreciez 4
  • 3 săptămâni mai târziu...

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.