Jump to content
POLITISTI.ro

Pregatirea si antrenamentul politistilor din alte tari


Postare recomandată

  • Moderator
Publicat

Cred că majoritatea cunoașteți fraza: „A police officer must make a decision in seconds that judges and lawyers will fight over for years
Această frază este aplicabilă tuturor sistemelor juritice din lume. Partea rea este că la noi cu toate că este perfect adevărată, nu este luată în considerare la fel de mult ca și în alte țări.

De exemplu în Statele Unite, americanii au realizat că un polițist va lua cele mai bune, sigure și mai eficiente decizii, numai după o pregătire și un antrenament specific. Astfel că în ultimii ani au început să apară din ce în ce mai multe simulatoare video și în dotarea departamentelor de poliție, inițial astfel de tehnologii erau prezente numai în academiile de poliție americane.
Avantajele acestor simulatoare video sunt că pot oferi senzații cât mai reale și cât mai diverse, putând reda un număr foarte mare de scenarii posibile.

Simulatoarele pentru pregătirea polițiștilor cu privire la armele de foc sunt cele mai răspândite, iar polițiștii americani le consideră mult mai bune și eficiente decât vechile metode de antrenament cu paintball sau airsoft. Prețul diferă în funcție de complexitatea simulatorului, majoritatea folosesc arme reale modificate să funcționeze cu muniție specială, mai exact se folosesc cartuşe de dioxid de carbon. Arma comportându-se ca şi cum ar trage cu gloante reale.
Toate scenariile au fost adaptate după situaţii din viaţa reală, cazuri prin care au trecut polițiștii în trecut, ulterior înregistrările video fiind efectuate cu ajutorul unor actori. Numărul acestor scenarii este între 140 și 400, fiind variabil de la un simulator la altul.
Instructorul care comandă simulatorul poate alege care va fi reacția „suspectului virtual” și în funcție de comportamentul, reacțiile și deciziile polițistului alege în consecință. Testul este filmat cu o cameră video, iar la final se face o analiză a modului cum a reacționat, cum a mânuit armamentul, cum s-a adresat, cât de bune au fost deciziile pe care le-a luat, etc.

http://www.youtube.com/watch?v=rzQ6C4XNEJY

  • Apreciez 1
  • 4 săptămâni mai târziu...
  • Moderator
Publicat

T2 Sistem de antrenament tactic interactiv pt politisti

http://www.youtube.com/watch?v=9AOtAIn6ECQ

De sistemul asta ce spuneti? :hmmmt:

Publicat

Peste cateva zeci de ani si la noi vor exista asemenea antrenamente.Din pacate eu voi fi cel mult ...un vechi pensionar in acele vremuri !

  • Moderator
Publicat

Simulator video pentru pregătirea polițiștilor americani :clip:

  • 3 săptămâni mai târziu...
Publicat

am avut norocul sa ma antrenez cu asa ceva pot sa spun sincer ca este foarte folositor iar sistemul nu este chiar asa de complicat ...daca se vrea poate fi construit sau daca se ...vrea cu adevarat ...se poate achizitiona

  • 1 lună mai târziu...
  • Moderator
Publicat

Am citit și un articol despre VirTra Systems care produce simulatoare panoramice ce înconjoară trăgătorul, sistemele produse de ei, variând de la 1800 până la 3600. Redarea se face în high-definition, iar polițiștii pot folosi arme „tetherless” cu recul (pistoale, puşti, şi subguns). De asemenea alte dispozitive disponibile includ și TASER-uri. În acest model (IVR-300) de simulator, se pot antrena mai mulți polițiști concomitent.

simulatorvirtra.jpg

Publicat

Din fericire exista si la "noi" .. din cite am inteles la scoala Campina si la "Oltenitei". In ceeace priveste pistoalele, cu parere de rau "IT SUCKS", se defecteaza cind ti-e lumea mai draga.

  • 1 lună mai târziu...
  • Moderator
Publicat

Demonstratie privind conducerea autoturismelor a politistilor chinezi din trupele speciale

  • 1 an mai târziu...
Publicat

"surfing the web" ..am dat peste asta--->

si aici www.virtra.com puteti gasi mai multe detalii privind simulatorul.

Intrebarea mea este: - Se gaseste asa ceva si in Romania unde sa aiba acces si persoanele civile (din afara sistemului) pentru amuzament sau perfectionare?

Publicat

Foarte interesante simulatoarele, mai ales faptul ca sunt concepute pe diferite dimensiuni si nevoi. Nu cred ca exista asa ceva la noi in tara, iar singurul simulator din tara, din cate stiu eu este la Campina la SAPVLC, dar nu au acces civilii ci doar cadrele si elevii.

Publicat

iar singurul simulator din tara, din cate stiu eu este la Campina la SAPVLC,

sunt 3 (gemene) in tara ... inclusiv cel de la slatina, la 3 miliarde (vechi) bucata ...

Publicat

iar singurul simulator din tara, din cate stiu eu este la Campina la SAPVLC,

sunt 3 (gemene) in tara ... inclusiv cel de la slatina, la 3 miliarde (vechi) bucata ...

noua ne-au zis la scoala ca cel de la campina este singurul din tara de acel gen..nu stiam de celelalte 2
Publicat

1...2..3... nu conteaza cate sunt ( din punctul meu de vedere ) atata timp cat nu am acces la niciunul. Poate pana la pensie ( adica peste alti 35 ani ) o sa "ma joc" si eu cu un simulator de genul ala ... cand va avea aceeasi valoase ca si Counter Strike-ul in mom. de fata!

  • 6 luni mai târziu...
Publicat

http://youtu.be/-lT5rIfFkSc

La un moment dat, cei trei membri ai echipei tactice fac o greseala din punctul meu de vedere, e vorba de minutul 3:46, cand ultimul membru al echipei tactice trage printre ceilalti doi aflati cu mult in fata lui. Se pune in pericol siguranta celorlalti membri ai echipei tactice tragand printre primii doi, dat fiind ca un eventual raspuns cu foc armat din partea inamicului ii poate face pe primii doi sa caute acoperire in zone care pot interfera cu pozitia de tragere a ultimului ramas din echipa ? Multumesc celor care vor da un raspuns.

  • Apreciez 1
  • Displace 1
Publicat

NU este o greseala ci o secventa de instruire.

Se antreneaza pentru CQB. si PSD-PST.

Publicat (modificat)

CQB, da, corect, dar nu prea cred ca si PSD-PST, sau cel putin eu nu cred asta, chiar daca secventa de instruire va poate duce cu gandul la asa ceva. Pot sa va spun ca nu sunt contractori privati care sa actioneze in Irak sau Afganistan.

Cei pe care-i vedeti la antrenamente sunt un actor (Johnny Strong) si un fost membru al trupelor rusesti Spetsnaz, Sonny Puzikas, antrenandu-se pentru filmari la Sinners And Saints (2010) unde interpreteaza rolul unor colegi dintr-o echipa tactica a politiei din New Orleans. Deci, considerati ca tragatorul ramas in urma nu poate sa ii puna in pericol pe ceilalti doi care inainteaza pe flancuri?

Modificat de McNally
  • Moderator
Publicat

mai sunt si alte "greseli"' dar avand in vedere ca se pregatesc pt. film, merge si asa.

sa nu uitam ca exista tactici CQB atatea cate unitati speciale: rusi au un stil, evreii altu'

, de americani ce sa mai zic...

  • Apreciez 1
Publicat (modificat)

Deci ati observat si dvs? Credeam ca numai eu vad, plus ca la minutul 3 :49 tipul din stanga avanseaza foarte aproape de tinta in care trage cel ramas in urma, sunt convins ca tragatorul din spate e profi, dar ma gandesc ce te faci daca si tinta riposteaza cu ceva foc, iar individul aflat in fata pe unul din flancuri trebuie sa se puna la adapost, poate ajunge in friendly fire? Multumesc mult pentru raspuns, Citadela !

Modificat de McNally
Publicat

Nu mi se pare ca se pun in pericol unul pe altul.In ideea ca sunt profesionisti si stiu in ce directie merge glontul.Eu nu am auzit de niciunul dintre ei, dar mi s-a parut ca se misca foarte bine.Translatia armelor,deplasarea,tragerea din deplasare,schimburile de incarcator , modul in care comunica, toate astea sunt foarte corecte in opinia mea.

  • 1 an mai târziu...
Publicat

Ne-ar conveni foarte tare un asemenea poligon ,dar cred ca sunt mult prea multe piedici pentru constructia lor.

Oricum sunt practice,dar trebuie sa asteptam ceva vreme pana la aparitia acestora.

  • 2 luni mai târziu...
  • Moderator
Publicat

V-aţi întrebat vreodată cum se antrenau americanii prin 1938?

Priviţi clipul de mai jos:

 

http://youtu.be/jDP8BRSEjrA

  • Apreciez 1

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.