Jump to content
POLITISTI.ro

Revelionul în siguranţă - poliţiştii la datorie de Revelion


NewsBot

Recommended Posts

Peste 15.000 de poliţişti, la datorie, de Revelion

 

Peste 15.700 de poliţişti vor acţiona zilnic, în perioada 31 decembrie 2011 – 2 ianuarie 2012, pentru ca trecerea dintre ani să aibă loc în condiţii de siguranţă. În caz de nevoie, nu ezitaţi să apelaţi numărul de urgenţă 112, vom fi la datorie.

 

De Revelion vor avea loc în toată ţara 187 de manifestări publice la care este aşteptat un public numeros. În general, manifestările publice de amploare organizate de primării vor avea loc în marile oraşe, în pieţele centrale sau case de cultură.

 

Pentru ca trecerea dintre ani să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, în perioada 31 decembrie 2011 – 2 ianuarie 2012, peste 15.700 de poliţişti vor fi gata să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unei fapte antisociale şi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor.

 

Din totalul poliţiştilor care vor acţiona zilnic, peste 8.800 sunt poliţişti de ordine publică, peste 2.500 sunt poliţişti rutieri, iar peste 2.300 sunt poliţişti de investigaţii criminale, investigare a fraudelor, poliţie transporturi sau alte structuri ale poliţiei. De asemenea, peste 2.100 poliţişti vor constitui rezerva de intervenţie.

 

Poliţia Română şi în această perioadă va fi la datorie, în slujba comunităţii, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă sărbătorile în linişte.

 

În caz de nevoie, nu ezitaţi să apelaţi numărul de urgenţă 112, vom fi la datorie.

 

Poliţia Română vă recomandă:

 

În locurile publice:

• Aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun etc. !

• Nu afişaţi ostentativ bunurile de valoare atunci când vă aflaţi în locuri publice !

• Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere !

• Evitaţi să intraţi în discuţie cu necunoscuţii care vă pot aborda pentru diferite acte de caritate, pot fi persoane al căror scop este acela de a vă înşela !

• Nu răspundeţi la provocări cu violenţă, încercaţi să evitaţi conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi de urgenţă la numărul 112- apel gratuit !

• Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool !

 

La cumpărături:

• Portmoneul nu se aşează niciodată la vedere sau în bagaje, deasupra cumpărăturilor;

• Locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei;

• Feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii;

• Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri’’, de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni;

• Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi !

• Dacă observaţi lipsa copilului, anunţaţi imediat agentul de pază al magazinului respectiv şi chiar personalul magazinului. Apoi, imediat, anunţaţi cea mai apropiată unitate de poliţie sau sunaţi la numărul de urgenţă 112 !

 

În mijloacele de transport în comun:

• Daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră, atunci când aşteptaţi mijloacele de transport în comun !

• Ţineţi, pe cât posibil, bagajul aşezat în faţa dumneavoastră !

• Supravegheaţi atent buzunarele şi geanta în care aveţi bani şi documente, pentru a preveni furtul acestora !

În tren:

• Nu lăsaţi bagajele nesupravegheate, nici pentru perioade scurte de timp !

• Nu consumaţi băuturi alcoolice, sucuri sau cafea, de la persoane necunoscute !

• Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute !

• La urcarea şi coborârea din tren, supravegheaţi atent bagajele şi buzunarele!

• La plata legitimaţiilor de călătorie, nu expuneţi la vedere întreaga sumă de bani pe care o aveţi la dumneavoastră !

• Evitaţi transportarea unor sume mari de bani sau valori dacă nu vă luaţi măsuri de siguranţă corespunzătoare !

• Cereţi să vi se prezinte, şi verificaţi cu atenţie, legitimaţiile persoanelor care îşi declină calităţi oficiale, reţineţi numele acestora şi instituţia din care fac parte !

• Dacă pe timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată poliţia transporturi din staţiile de cale ferată şi trenurile de călători !

Atenţie!

În preajma Sărbătorilor de Iarnă, răufăcătorii pot profita de buna-credinţă a cetăţenilor şi, pot fura din locuinţele ale căror uşi le sunt deschise sau din locuinţele pe care le găsesc descuiate.

• Acordaţi maximă atenţie persoanelor care sună la uşa dumneavostră sau pe care le introduceţi în casă !

• Obişnuiţi copiii să nu deschidă uşa nimănui în lipsa dumneavoastră, ca să nu trădeze că sunt singuri în casă !

• Nu lăsaţi cheile apartamentului sub preş sau în cutia de scrisori !

• La plecarea de acasă, nu lăsaţi în uşă bilete care să dezvăluie acest lucru !

• Împreună cu vecinii, stabiliţi un sistem de supraveghere atunci când lipsiţi de acasă, în mod special în noapţile de Crăciun şi Revelion !

• Asiguraţi-vă uşa locuinţei cu încuietori performante !

 

De asemenea, în această perioadă, părinţii sunt rugaţi să supravegheze copiii cu atenţie sporită deoarece aceştia sunt expuşi accidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice. Singurele obiecte pirotehnice care pot fi achiziţionate şi folosite de către cetăţeni sunt: steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle şi minisori, cu o masă maximă de amestec pirotehnic de 3 grame.

 

Poliţia Română recomandă cetăţenilor care optează pentru alegerea unui pachet de servicii turistice de pe internet verificarea temeinică a ofertei respective (existenţa unităţii de cazare în zona respectivă – hotel, pensiune etc.–, autenticitatea agenţiei de turism care oferă respectivele destinaţii turistice), întrucât „ofertele tentante” nu sunt întotdeauna şi reale.

 

Centrul de Informare şi Relaţii Publice - I.G.P.R.

Link to comment
  • 3 years later...

RECOMANDĂRILE POLIŢIEI ROMÂNE, PENTRU A PETRECE REVELIONUL ÎN SIGURANŢĂ

 

Poliţiştii sunt pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea dumneavoastră în ajunul Anului Nou şi de Revelion şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

 

Pentru ca petrecerea sfârşitul de an să fie liniştită, Poliţia Română vă recomandă să aveţi în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie: 

 

Atenţie la colindători!

 

În Ajunul Anului Nou, răufăcătorii, deghizaţi în urători, pot fura din locuinţele ale căror uşi le sunt deschise sau din locuinţele pe care le găsesc descuiate. Acordaţi maximă atenţie persoanelor care sună la uşa dumneavoastră sau pe care le invitaţi în casă! Obişnuiţi copiii să nu deschidă uşa nimănui în lipsa dumneavoastră!

 

Dacă un străin soseşte la uşa dumneavoastră:

 

Fiţi vigilenţi! Nu permiteţi străinilor să intre în casă pentru a folosi telefonul, toaleta sau pentru a le oferi ceva. Atunci când este neapărat nevoie ca un străin să intre în locuinţa dumneavoastră, chemaţi un vecin sau o rudă să vă însoţească.

 

Pentru siguranţa locuinţei dumneavoastră:

 

Atenţie şi la intrările secundare (uşile de la balcoane şi terase, intrările în garaje sau subsoluri care corespund cu locuinţa). Acestea vor avea încuietori suplimentare, dispuse la interior! Evitaţi discuţiile despre bunurile de valoare pe care le aveţi în casă!

 

Când plecaţi de acasă încercaţi să creaţi aparenţa că se află cineva în locuinţă, prin diverse metode (instalarea unor dispozitive de aprindere şi stingere automată a luminilor în locuinţă sau colectarea frecventă a corespondenţei, de către un vecin sau o persoană de încredere).

 

Nu lăsaţi bilete în uşă sau mesaje pe robotul telefonic prin al căror conţinut să informaţi străinii că aţi plecat în concediu!

 

În locurile publice:

 

Aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun etc.! Nu afişaţi bunurile de valoare!        

 

Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere!

 

Evitaţi să intraţi în discuţie cu necunoscuţii care vă pot aborda pentru diferite acte de caritate, pot fi persoane care vor să vă înşele!

 

La cumpărături:

 

Portmoneul nu se aşează niciodată la vedere sau în bagaje, deasupra cumpărăturilor! Locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei! Feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii!

 

Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri”, de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni!

 

În mijloacele de transport în comun:

 

Daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră, atunci când aşteptaţi mijloacele de transport în comun! Ţineţi, pe cât posibil, bagajul aşezat în faţa dumneavoastră!

 

În traficul rutier:

 

Înainte de a pleca la drum, verificaţi întotdeauna starea tehnică a autovehiculului şi interesaţi-vă în privinţa stării traseului pe care urmează să îl parcurgeţi!

 

Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic! Echipaţi-vă maşina corespunzător, nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă, lanţuri şi material antiderapant!

 

Verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilului, antigelulului, lichidului de parbriz şi instalaţia de încălzire!

 

Circulaţi cu viteză redusă, pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă!  Ţineţi cont de faptul că atunci când este ceaţă, polei, mâzgă şi ninsoare, distanţele sunt mai greu de apreciat. De aceea, menţineţi o distanţă mai mare între maşina dumneavoastră şi cea din faţă!

 

Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor! Folosiţi cu precădere frâna de motor. Pe porţiunile acoperite cu polei nu trebuie să viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp! Nu efectuaţi depăşiri riscante, pentru că puteţi derapa foarte uşor!

 

Pentru protecţia autovehiculului:

 

Poliţiştii vă recomandă ca atunci când vă parcaţi autoturismul să închideţi geamurile şi să vă asiguraţi apoi că l-aţi încuiat. Depozitaţi cumpărăturile în portbagaj şi nu lăsaţi la vedere bunuri de valoare, precum aparatură GPS, telefoane mobile, borsete sau serviete.

 

Când aţi pornit maşina pentru a se încălzi, nu vă îndepărtaţi de ea. Nu o lăsaţi pornită şi neasigurată nici atunci când o părăsiţi timp de câteva momente pentru a face cumpărături mărunte sau în incinta staţiilor de alimentare.

 

În noaptea de Revelion:

 

Poliţiştii vă recomandă să evitaţi discuţiile în contradictoriu cu persoane necunoscute sau în stare de ebrietate şi să nu ripostaţi la agresivitatea lor verbală.

 

De asemenea, ocoliţi grupurile de persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau cele care manifestă un comportament agresiv! Dacă sunteţi acostaţi pe stradă, nu ezitaţi să cereţi sprijinul celorlalţi trecători! Atunci când aţi fost martorii unor manifestări violente, anunţaţi imediat Poliţia!

 

SĂRBĂTORI ÎN SIGURANȚĂ!

 

Sursă: IGPR

Link to comment

REVELION ÎN SIGURANŢĂ!

 

Peste 25.000 de poliţişti se vor afla în stradă pentru ca trecerea în Noul An să fie făcută în linişte. Din dispoziţia şefului Poliţiei Române au fost luate măsuri suplimentare, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică.

 

Şi în perioada 31 decembrie 2014 - 4 ianuarie 2015, Poliţia Română va fi la datorie, în slujba comunităţii.

 

Suplimentar faţă de cei peste 14.500  de poliţişti care se află în dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, 10.500 de poliţişti acţionează, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a intervini atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

 

Din totalul poliţiştilor angrenaţi suplimentar, 5.500 sunt poliţişti de ordine publică, 2.000 de poliţişti de la rutieră şi peste 3.000 de la celelalte structuri, respectiv: poliţia transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

 

Cu prilejul Revelionului, sunt preconizate a se desfăşura 200 de manifestări publice de amploare (concerte, spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă, focuri de artificii), la nivel naţional, la care sunt aşteptate să participe aproximativ 600.000 de persoane.

 

Poliţiştii vor asigura ordinea şi liniştea publică în locurile în care se vor organiza manifestările specifice sărbătorilor de iarnă, fiind pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi, totodată, să intervină atunci când situaţia o va impune.

 

În această perioadă, Poliţia Rutieră va acţiona pe întreaga reţea de drumuri, în vederea fluenței circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi prin intensificarea activităţilor specifice, potrivit competenţelor, pentru depistarea celor care conduc cu viteză sau sub influenţa băuturilor alcoolice. Vor fi folosite peste 460 de aparate radar, în vederea prevenirii excesului de viteză.

 

Poliţia Română recomandă tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie pentru a petrece Sărbătorile de iarnă în siguranţă.
 

Sursă: IGPR

Link to comment

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.