Jump to content
POLITISTI.ro

Octavian

Are viata prioritate pe soselele din Romania? Ce se poate schimba?

Recommended Posts

Octavian

În fiecare an, peste 2.700 de oameni îşi pierd viaţa în „războiul“ de pe şoselele României, iar alţi 10.000 sunt grav răniţi. Mii de familii sunt îndoliate din cauza unor şoferi care sfidează legea. Chiar dacă au omorât trei, patru sau mai multe persoane într-un accident, şoferii vinovaţi scapă, de cele mai multe ori, fără să facă măcar o zi de puşcărie.

Acest lucru se întâmplă pentru că magistraţii acordă, în general, pedepse cu suspendare în cazul uciderii din culpă, faptă la care se încadrează accidentele rutiere cu victime.

Poliția întocmeşte anual peste 900 de dosare penale pentru ucidere din culpă în urma accidentelor rutiere soldate cu morţi. În momentul de faţă, în închisoare se află doar 52 de deţinuţi condamnaţi definitiv pentru ucidere din culpă.

Raportul Consiliului European de Siguranta a Transporturilor - ETSC:

97067372.gif

Viteza excesivă, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi neglijarea centurii de siguranţă sunt identificate de ETSC drept principalele cauze ale tragediilor.

În timp ce aproape toţi „criminalii" şoselelor primesc condamnări cu suspendare a pedepsei cu închisoarea, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană (UE) la capitolul siguranţă rutieră. Avem cele mai multe decese înregistrate în accidente rutiere raportate la un milion de locuitori.

  • Ce vă deranjează cel mai mult în legătură cu acest domeniu?
  • Ce ne lipsește și care ar trebui să fie prioritățile în acest domeniu?
  • Ce credeți că trebuie schimbat?
  • Are viața prioritate pe șoselele din România?

Share this post


Link to post
Share on other sites

Această publicitate este afişată doar vizitatorilor. - Click aici pentru înregistrare

moga

1. Ar trebui sa existe sensuri de mers separate (precum autostrazile), ar mai diminua din elanul de depasiri al unora...

2. Pedepsele sa nu se rezume la bani si la "cu suspendare", ci sa exista si un istoric drastic: ai comis de 3-4 ori aceeasi contraventie/infractiune, te ard rau de tot, arest, fara permis pe mai multi ani, etc...

3. Politia sa nu mai fie toleranta cu "micile greseli", toate sunt GRESELI. (nesemnalizarea intentiei, proiectoare/lampi de ceata, caruta pe drum european etc... pana la urma tot ce e sanctionat prin codul rutier sa se aplice si in practica).

4. Un mai bun marcaj al drumurilor actuale (asa rele cum sunt multe) - nu exista vopsea pe drum, indicatoarele sunt dupa crengile copacilor (in cazul in care exista), etc...

5. Prinderea hotilor de marcaje reflectorizante (unii le monteaza, altii le "demonteaza" noaptea si le pun pe caruta).

Sunt foarte multe masuri, unele sunt greu de pus in practica peste noapte, altele se pot realiza prin motivarea agentiilor de la rutiera. Cred ca cele expuse ar fi un inceput in a deveni o tara mai civilizata (si aici ma refer la educatie, nu la putere de cumparare).

Share this post


Link to post
Share on other sites
Miadry

Cred ca una dintre principalele cauze o reprezinta neadaptarea vitezei la conditiile de drum.

Multi soferi au masini straine, masini puternice, care fug, iar soselele noastre nu sunt pentru fugit. Majoritatea drumurilor nationale ca sa nu mai vorbim de cele judetene sunt pline de gropi, denivelari, sunt asfaltate prost, adica peticite. In plus, sunt inguste, doar doua benzi, pe care trebuie sa le imparti cu biciclistii, fiindca noi nu avem benzi separate pentru biciclisti.

Asta e, avem niste drumuri varza si oricat de buna ar fi masina, ea devine mai greu de controlat de la o anumita viteza (mai ales daca soferul nu este prea experimentat) si in asemenea conditii de drum.

:(

Share this post


Link to post
Share on other sites
avam

@ Miadry :Autovehiculele la care faci referire sunt pilotate de oameni, nu de roboţi, şi au mai multe trepte de viteză: pot rula cu 5 km. la oră sau cu 280. În Europa pe unde am înregistrat şi eu câteva zeci de mii de km., sunt şi drumuri foarte bune dar.. şi drumuri PROASTE!, este adevărat. de ce au ei accidente mai puţine soldate cu morţi?, chestie de mentalitate... iar fetele lor nu mai sunt chiar aşa de fascinate de puterea în KV a motoarelor, ci de puterea şi bărbăţia propietarilor !!! :ner:

P.S. În Grecia continentală, prin sistemul 112 nu te pot localiza unde te afli şi dacă nu şti ceva engleză sau greaca nouă, nu te înţelegi cu nici un oficial, fie el şi poliţist! Şi cînd te gîndeşti de când este grecia memebră a UE?. Calispera!

Share this post


Link to post
Share on other sites
maxu08

infrastructura - cite accidente vezi pe pe o autostrada fata de DN? mult mai putine, insa viteza medie este dubla. daca gresesc, sa ma contrazica cineva care are date certe, eu insa nu am vazut vreo statistica contrara (ma refer la ce s-a publicat prin presa).

Share this post


Link to post
Share on other sites
Miadry

@avam: Da, stiu cum sta treaba cu automobilele :rolleyes: avand in vedere ca am carnet de 7 ani.

Si mai stiu si cat de usor te "fura" viteza pe o masina straina. Noi avem Dacia, dar am avut ocazia sa ma urc si pe masini straine. Ultima data a fost o Alfa Romeo pe care o conduceam atat de frumos si lin, incat am zis ca nu-i adevarat cand mi-am aruncat ochii pe kilometraj si am vazut ca aveam 130 km/h si se simtea de parca rulam cu 50km/h.

Share this post


Link to post
Share on other sites
Catalin

Vorbiți numai de infrastructură și pedepse.

Oare nu e necesară și o educație sau o schimbare de mentalitate a șoferilor români?

Priviți această fotografie:

accidentrutiervitez260k.jpg

Deci această mașină datorită vitezei de deplasare a pierdut controlul direcției de mers.

Credeți că dacă această mașină circula pe autostradă cu această viteză, consecințele accidentului erau altele?

Share this post


Link to post
Share on other sites
maxu08

nu intotdeauna viteza este cea vinovata de accidente. am 16 de ani de permis, nu am nici un accident (cu sau fara culpa mea) si am circulat si cu 50km/h si cu 160 km/h (nu la noi, evident) si imi pastrez parerea ca nu viteza ucide ci prostia. ptr ca desi poti merge cu 90-100 km/h pe un DN daca este polei sau alte conditii care te pun in pericol si totusi mergi cu 100 km/h atunci esti prost.

daca vezi copii pe marginea drumului si totusi mergi cu 100km/h (in afara localitatii) atunci esti prost. pe de alta parte, sunt multe evenimente rutiere care nu s-ar fi produs in conditii de autostrada - accidentele cu carute, animale nesupravegheate, cu pietoni beti, etc etc.

Adevarul este ca este necesara schimbarea pe mai multe planuri si mentalitatea este unul dintre ele insa aceasta exista altfel nu se explica faptul ca multi romani sunt cuminti in afara tarii si nu cred ca frica de amenzile este singura explicatie. desi este probabila :)

Share this post


Link to post
Share on other sites
Miadry

Total de acord. :emo-yessir:

Bineinteles ca si viteza e de vina, dar mi se pare ca mai vinovata decat viteza in sine e prostia soferului care nu stie sa controleze masina.

Si aici ma refer la pustii teribilisti cu masini straine cumparate din banii parintilor si care cred ca nimic nu li se poate intampla, ca nu pot face accident daca au o masina puternica, pe care insa habar nu au s-o conduca. Trebuie sa invete sa conduca si sa inteleaga ca soselele din Romania nu prea permit viteze mari.

Un sofer experimentat si care adapteaza viteza la conditiile de drum nu o sa faca niciodata accident, decat daca, Doamne fereste, intra un nebun in el.

Tati are carnet de vreo 30 de ani si a condus o gramada de masini, si cu 50km/h si cu 150. Si nu a avut niciodata accident. De la el am invatat sa conduc si pana acum n-am avut niciun fel de probleme. :)

Share this post


Link to post
Share on other sites
Marius

maxu08 analizand postul tau, inteleg ca excesul de viteza il cataloghezi ca "prostie". De fapt, te referi la inconstienta.

In principiu sunt de acord cu tine, numai ca nu poti sanctiona pe cineva pt astfel de motive.

In conditii meteo nefavorabile trebuie redusa viteza, nu mai sunt valabile limitele normale.

Viteza este cauza generatoare de accidente cu urmari grave.

Urmarile unui accident difera cand masina sa se izbeasca cu 40 km/h, fata de cazul in care se izbeste cu 90 km/h. In plus, masina se controleaza diferit in functie de viteza cu care ruleaza.

Nu cred ca incape indoiala in privinta faptului ca sunt sanse considerabil mai mari de evitarea unui accident, cand viteza de deplasare este redusa.

Share this post


Link to post
Share on other sites
um2010

Viteza in sine nu este periculoasa ci folosirea ei in conditiile inacceptabile ale traficului. Cine nu a incercat senzatia unui 200 la ora LEGAL pe autostrazile germane fara insa a se simtii in pericol?

Iar despre poza ca vitezometrul... hmm.... sunt multe de spus: era vitezometrul digital, era acul blocat sau cazut de pe ax? Deseori sunt aratate asemenea imagini fara insa a se lua in considerare si partea tehnica a investigatiei. Daca acul era cazut pe "zero" inseamna ca masina statea pe loc?

Edited by um2010

Share this post


Link to post
Share on other sites
aromas

Oare câte accidente nu sunt datorate lipsei de autostrăzi? Un fost ministru al transportului :emo-yessir: afirma prin anii 90 că nu avem nevoie de autostrăzi, sunt suficiente drumurile naţionele exprese, afirmaţie reluată recent de către alt ministru.

Ungurii ne-au adus cele două autostrăzi europene până la graniţă, iar anul trecut sau în celălalt an un oficial declara la televizor faptul că pentru România continuarea proiectului european cu cele două autostrăzi nu reprezintă o obligaţie asumată faţă de UE ci doar o intenţie.

Nu cunosc cum se prezintă situaţia prin ţară dar DN 6 între Orşova şi Timişoara de circa 5 ani e tot în lucru cu cel puţin 7 semafoare pe traseu , unde la fiecare pierzi câte 20 minute , pe care ulterior încerci să le recuperezi.

Mai bine de jumătate din accidentele grave de circulaţie produse cred că au ca şi cauză depăşirile neregulamentare sau intrarea pe contrasens, viteza excesivă doar în condiţiile neadaptării acesteia la condiţiile de drum.

Edited by aromas

Share this post


Link to post
Share on other sites
maxu08

@marius - vorbim de acelasi lucru insa eu o numesc prostie. daca ar doare, cred ca ar tipa lumea pe strada :)

trebuie sa ne gindim de ce merge lumea cu viteza pe sosele. de aici porneste totul. oare sunt oferite toate conditiile civilizate de trafic si totusi oamenii incalca legea? nu cred.

desi nu sunt acceptate ca si cauze de inlaturare a raspunderii juridice aceste motive sunt totusi importante deoarece nici 10.000 de radare/masini de politie in plus nu vor opri lumea sa incalce regulile de circulatie atit timp cit pe traseul Bucuresti-Arad faci 12 ore in conditiile in care oricum depasesti viteza legala in afara localitatii cu max.20 iar in localitate mergi cu max.60. ori de cite ori fac drumul asta imi iese cu virgula de fiecare data :)

insa fii sigur ca accidentele se vor reduce substantial daca acelasi drum il poti face linistit, fara sa te enervezi de depasirile altora, fara sa fii stresat de carute, biciclisti, tiruri, vaci, turme de oi, etc iar media orara este de 100km/h. esti si mai odihnit dupa un drum lung, poti sa-ti faci o programare a intilnirilor, ai o predictibilitate a evenumentelor.

Prima oara cind am iesit din Romania cu masina (faceam turul Europei) am avut un soc cultural pe care si azi il tin minte. de fapt sunt un fel de jekyll si hyde - acasa mai incalc legile (atit cit sa nu-i pun pin pericol pe ceilalti sau pe cei din masina mea) insa afara sunt cel mai cuminte si asta nu din cauza politistilor sau amenzilor (mi-as pemite sa le platesc fara sa-mi vind casa:)) ci pentru ca nu am de ce sa o fac - stiu cind plec, stiu cit fac pe drum si cind ajung la destinatie. In Romania nu poti face asta.

Share this post


Link to post
Share on other sites
Marius

Iar despre poza ca vitezometrul... hmm.... sunt multe de spus: era vitezometrul digital, era acul blocat sau cazut de pe ax? Deseori sunt aratate asemenea imagini fara insa a se lua in considerare si partea tehnica a investigatiei. Daca acul era cazut pe "zero" inseamna ca masina statea pe loc?

In momentul impactului, daca acesta este frontal si suficient de puternic, acul vitezometrului ramane blocat, constituind un reper cu un grad de certitudine foarte mare in calculul vitezei din momentul premergator accidentului.

Share this post


Link to post
Share on other sites
um2010

Evident...am invatat asta. Dar am invatat si ca acest lucru se verifica in laborator... Daca acul este blocat sau nu, daca a lasat urme pe geam (mai ales de la posibila acoperire a acestuia cu vopsea), daca a ramas prins ferm pe ax si mai ales se verifica circuitul digital pentru ca, in cazul unui accident, acesta se putea defecta. Poza prezenta un bord imediat dupa accident, daca se facusera deja aceste verificari e corect dar... tare cred ca nimeni nu demontase bordul si apoi pusese totul la loc.

Continui sa intreb: daca acul arata ZERO puteam spune ca masina statea pe loc?

Nu spun ca nu au loc accidente din cauza vitezei, spun numai ca respectiva poza nu este neaparat relevanta. Atat!

Share this post


Link to post
Share on other sites
Marius

Continui sa intreb: daca acul arata ZERO puteam spune ca masina statea pe loc?

E o intrebare puerila.

Se vede ca nu ai participat nicodata la un CFL. ;)

Share this post


Link to post
Share on other sites
Catalin

Toți constructorii auto din lume au fost obligați să implementeze sisteme de tipul Crash Data Recorders sau Event Data Recorder. Aceste sisteme au fost concepute iniţial pentru a îmbunătăţi performanţa airbag-urilor.

Astfel de date sunt memorate de sistemul mașinii în cazul unei decelerări puternice, deci în cazul unui accident serios. De obicei atunci când sunt declanșate airbag-urile.

Dacă decelerarea nu depășește o anumită valoare prestabilită, de obicei când nu sare niciun airbag, sistemul mașinii nu salvează date referitoare la accident, caz în care calculatorul mașinii nici nu blochează acul vitezometrului.

Share this post


Link to post
Share on other sites
um2010

@Catalin: exact, impecabil si adus la zi... asa este. Calculatoarele de bord sunt, de cele mai multe ori adevarate cutii negre ale masinii, din care se pot scoate multe date. Din pacate constructorii nu prea sunt incantati de idee.

In Anglia se dorea la un moment dat introducerea pe TOATE masinile a unor dispozitive pentru "plata per circulatie". Dotate cu GPS plateai pentru drumul folosit si ora la care mergeai. A fost o reactie de respingere pentru ca se incalca viata privata a celui de la volan.

Edited by um2010

Share this post


Link to post
Share on other sites
um2010

Ahhh, uitasem....@marius

Cred ca a fost o gluma de la un coleg haios treaba cu participarea la CFL... Nu?

Raspunsul corect era: Da, am verificat nivelul combustibilului din auto (real si cel indicat de ceasul de langa vitezometru) si faptul ca cele doua indicatoare sunt actionate de acelasi motor pas-cu-pas. Apoi am emis ipoteza ca ele s-au blocat ca urmare a intreruperii alimentarii. Am luat tabloul de bord si l-am alimentat si am constatat ca acele revin la zero. Am verificat si nu am constat o defectiune pe circuitul digital care sa fi permis alimentarea motorului DUPA producerea accidentului.

Share this post


Link to post
Share on other sites
Rookie

Domnu um2010, are dreptate Marius, se vede de la o posta ca nu ati facut niciodata o cercetare la fata locului, dar in schimb priviti multe filme si seriale politiste. :lol:

Doar ati deviat de la subiectul discutiei incercand sa demonstati ... habar n-am ce. :blink:

Va place si urmariti serialul CSI Miami, este?

Apropo, poate e bine sa stiti si dvs. ca politistul ce face cercetarea la fata locului, in realitate, adica aici in romania, nu e abilitat sa faca astfel de constatari tehnice, despre care aminteati mai sus (demontarea tabloului de bord, verificarea circuitelor, etc.). ;)

Share this post


Link to post
Share on other sites
Marius

Cum am mai spus, blocarea acului vitezometrului constituie un reper cu un grad de certitudine foarte mare in calculul vitezei din momentul premergator accidentului.

E diferenta intre viteza din momentul premergator accidentului si viteza in momentul impactului. Nu e vina mea ca nu puteti distinge acest lucru.

Acul vitezometrului poate ramane blocat si in cazul vitezometrelor mecanice. Exista fotografii judiciare si la bordul unor Dacii 1300 ...

In cazul unui impact frontal si suficient de puternic, din cauza socului mecanic mare, piese din componenta vitezometrului (e vorba de un disc magnetic si un suport metalic de forma unei calote sferice), intra in contact si se intepenesc in pozitia in care se aflau in momentul impactului. Aceste piese se deplaseaza, pur si simplu de pe axele lor, unde sunt fixate prin presare cu o anumita cota de strangere, fiind special concepute si construite pentru aceasta functie.

Asta nu inseamna ca intotdeauna, in caz de impact, pozitia in care s-a blocat acul este si indicatia exacta a vitezei pe care o avea vehiculul in momentul impactului, ori ca acul se blocheaza in cazul tuturor accidentelor. Este o informatie utila in cele mai multe cazuri, dar poate fi si eronata in cazuri foarte rare.

Nu stiu unde ati invatat "ca acest lucru se verifica in laborator", dar va spun ca in Romania nu se intampla asa ceva.

Share this post


Link to post
Share on other sites
um2010

De trei posturi tot spun sa ne intoarcem la topic, si ca poza respectiva are valoare de argument si nu de demonstratie. Daca nu am mai raspuns la posturi au fost acuzatii ca nu zic decat ce vreau eu, daca raspund, de ce o fac....

Spun doar atat: poza este partial relevanta. Pe vremea cand invatam eu despre cercetarea la fata locului ni se explica si fenomenul fizic, argumentele stiintifice ce stau in spatele unei analize, imi cer scuze. Misto-ul este benefic si ma motiveaza de fiecare data. Marius a spus perfect, in cazul transmiterii vitezei prin cablu ... nu mai stiu cum ii zice. Mai sunt apoi vitezometrele electronice si mai apoi cele digitale. Are rost sa facem teoria? Eu zic ca nu!

Pe noi ne invatau ca dupa poza se verficam daca acul este "intepenit" sau pur si simplu scos de pe ax. Adica il miscam cu degetul. Mai ne invatau sa vedem daca a lasat urme pe geamul protector. Pe vremea aia UV-ul era o problema sa ca ne uitam cu o lupa. Si asa mai departe. Cu atat privesc mai cu respect munca celor care fac acum cercetarea, cu aparatura si tehnica si doresc sa invat de la acestia

Fiind vorba de un vitezometru digital, si uitandu-ma la CSI care de dimineata au prezentat exact cazul asta, am observat langa vitezometru si indicatorul de combustibil (ma uitam la TV dar .....cu coada ochiului am vazut si asta). Si am vazut ca si el e "intepenit" pe la jumatate de rezervor. Sunt convins ca ati remarcat si Dumneavoastra asta! Deci ipoteza: intrerupera brusca a curentului a dus la blocarea celor doua indicatoare. Ce am mai spus? Sa bagam un bat sa vedem daca chiar mai are cam juma de rezervor (orientativ) si apoi daca nu e pericol de foc sa alimentam putin masina sa vedem daca acele se duc inapoi la zero. Haideti ca nu e chiar asa de greu.....

Asta nu inseamna ca intotdeauna, in caz de impact, pozitia in care s-a blocat acul este si indicatia exacta a vitezei pe care o avea vehiculul in momentul impactului, ori ca acul se blocheaza in cazul tuturor accidentelor.

Perfect de acord.

Dar haideti sa lasam naibii poza si sa ne intoarcem la topic. Remarca mea avea fix 2 randuri jumate si spunea ca poza nu este neaparat relevanta. Unui prieten i s-a intamplat ca dupa o spalare cu jet a motorului toate acele de la bord sa ramana la maxim pentru vreo doua zile....

Intrebarile erau:



  • Ce vă deranjează cel mai mult în legătură cu acest domeniu?
  • Ce ne lipsește și care ar trebui să fie prioritățile în acest domeniu?
  • Ce credeți că trebuie schimbat?
  • Are viața prioritate pe șoselele din România?

Edited by um2010

Share this post


Link to post
Share on other sites
Elvis

CSI...... :ner: :ner: :ner:

UM2010 eu unde nu stiu nu ma bag, daca nu ai lasa impresia ca te pricepi la toate poate nimeni nu te-ar mai lua la ,,mit stoc".

Cu deosebit respect.

PS. Vezi ca Marius a lucrat ani buni la circulatie si din ,,greseala" la evenimente.

Share this post


Link to post
Share on other sites
Catalin

Ce părere aveți în acest caz?

Carosabil uscat, vizibilitate foarte bună, condiții meteo la fel, autostradă, trafic neaglomerat, etc. Putem spune că viteza e cea care ucide?

Share this post


Link to post
Share on other sites
Rusy

In momentul depasirii a observat ca in acea duba este radar, a pierdut controlul si cam asta a fost.

Concluzie: Viteza poate sa ucida!!!!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.