Jump to content
POLITISTI.ro

Furturi soluţionate de poliţişti


Postare recomandată

Publicat

Furt calificat solutionat

 

La data de 10.12.2011, ora 13.00 lucrători din cadrul Secţiei 19 Poliţie au fost sesizaţi de catre C. MARINA, de 31 ani, din Bucureşti despre faptul că în aceeaşi zi, în jurul orei 12.30, în timp ce se afla în incinta unui magazin de tip Economat din sector 5, autori necunoscuţi i-au sustras dintr-o borsetă pe care o avea asupra sa, suma de 190 lei.

În urma cercetărilor efectuate şi vizionării înregistrărilor video din interiorul magazinului de tip Economat, agenţii de siguranţă publică au depistat pe C. D., minor, care în jurul orei 12.30, în timp ce se afla în incinta magazinului Economat a sustras din borseta lui C. MARINA, suma de 190 lei, prejudiciu din care s-a recuperat suma de 170 lei.

Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Secţiei 19 Poliţie cu cel în cauză în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

 

COMPARTIMENTUL COMUNICARE PUBLICĂ - D.G.P.M.B.

  • 1 lună mai târziu...
Publicat

Flagrant furt din societate comercială

 

La data de 12 ianuarie 2012, în jurul orei 04:00, Secţia 13 Poliţie a fost sesizată prin Dispeceratul 112 cu privire la faptul că pe str. Poştaşului, sectorul 3, a fost spart un magazin, autorii fugind de la faţa locului cu un autoturism.

Deplasându-se în zonă, poliţiştii Secţiei 13 au depistat pe str. Brăţării, sectorul 3, un autoturism marca Opel, condus de O. Sorin de 23 de ani.

Din primele cercetări s-a stabilit că acesta, împreună cu alţi indivizi, folosind autoturismul său şi un altul, marca VW, au spart magazinul menţionat, iar bunurile sustrase le-au transportat la domiciliul lui N. Florin, situat pe str. Petre Petre, sectorul 3. Poliţiştii s-au deplasat la casa indicată, observând în interior mai multe persoane. Din casă au ieşit mai mulţi indivizi care, profitând de întuneric, au încercat să fugă sărind gardurile, poliţiştii reuşind să-i prindă pe I. Florin de 21 de ani, şoferul autoturismului VW şi pe D. Mircea de 21 de ani. Bunurile furate şi sculele folosite la spargere au rămas în locuinţa lui N. Florin.

 

În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că, în seara zilei de 11.01.2012, în jurul orei 22:00, cei în cauză s-au hotărât să spargă un magazin aflat în apropierea casei lui N. Florin. S-au deplasat spre magazin cu cele două autoturisme şi, în timp ce I. Florin şi O. Sorin îi aşteptau în maşini, ceilalţi, forţând uşa de acces, au pătruns în interior de unde au smuls un raft metalic cu ţigări pe care l-au pus pe portbagajul autoturismului VW şi l-au transportat la domiciliul lui N. Florin.

 

Poliţiştii Secţiei 13 au stabilit în sarcina membrilor grupării aproximativ 10 infracţiuni de furt calificat săvârşite pe raza Sectorului 3.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 13, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu N. Florin, I. Florin, D. Mircea şi O. Sorin în stare de reţinere, în vederea identificării şi prinderea tuturor participanţilor.

D.G.P.M.B. - COMPARTIMENTUL COMUNICARE PUBLICĂ

  • 2 ani mai târziu...
Publicat

Reţinut după ce a spart mai multe magazine 

 

Poliţiştii giurgiuveni au reuşit, în numai câteva ore, să identifice şi să reţină un tânăr bănuit de comiterea mai multor furturi din magazinele unor societăţi comerciale din municipiul Giurgiu. 

                                                             

În noaptea de 30 septembrie spre 1 octombrie a.c., poliţiştii de la Poliţia Municipiului Giurgiu au fost sesizaţi, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la faptul că a fost spart magazinul unei societăţi comerciale din municipiul Giurgiu.

 

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii de la Poliţia Municipiului Giurgiu, care au constatat că o persoană a spart geamul de la uşile de acces ale magazinului, iar din spaţiul comercial, depozit şi birou a sustras mai multe bunuri (pachete de ţigări de diferite mărci) şi bani, prejudiciul fiind estimat la 10.000 de lei.

 

În urma cercetărilor efectuate şi a prelucrării imaginilor ridicate de la faţa locului desfăşurate de poliţişti de la Poliţia Municipiului Giurgiu – Birourile de Ordine Publică pentru Mediul Urban şi Investigaţii Criminale, cu sprijinul specialiştilor criminalişti şi I.T. din cadrul I.P.J. Giurgiu, s-a reuşit identificarea şi reţinerea persoanei bănuite de comiterea furtului, un tânăr de 27 de ani, din comuna Gostinari, judeţul Giurgiu.

 

Tânărul este cercetat de poliţişti în stare de reţinere pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În urma probatoriului administrat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.

 

Totodată, ca urmare a extinderii cercetărilor şi verificărilor, a reieşit faptul că, acesta ar mai fi spart alte două magazine, aparţinând unor societăţi comerciale din Giurgiu, în noaptea de 12 spre 13 septembrie a.c., respectiv 30 septembrie spre 1 octombrie a.c..

 

Poliţiştii continuă cercetările, urmând ca, la data de 3 octombrie a.c., să fie prezentat magistraţilor, cu propunerea de arestare preventivă.

 

Sursa: IPJ Giurgiu

  • 1 lună mai târziu...
Publicat

ARTICOLE PIROTEHNICE, DEŢINUTE FĂRĂ DREPT, ŞI UN VEHICUL SUSTRAS, DESCOPERITE DE POLIŢIŞTI

Poliţiştii din Timiş au descoperit 2.220 de articole pirotehnice deţinute fără drept şi un vehicul care figura în bazele de date ca fiind sustras, în urma unei percheziţii efectuate la domiciliul unui bărbat de 18 ani.

La data de 6 noiembrie a.c., poliţiştii Secţiei 8 Rurale Deta au efectuat o percheziţie pe raza localităţii Jebel, judeţul Timiş, la domiciliul unui tânăr de 18 ani, bănuit de comiterea unui furt dintr-o societate comercială.

La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Timiş.

Din cercetări a reieşit că, în noaptea de 26 spre 27 septembrie a.c., cel în cauză ar fi sustras dintr-un rastel situat în apropierea unui bar, în localitatea Denta, opt butelii de gaz, în valoare de 2.400 de lei.

În urma percheziţiei, din locuinţa bărbatului, poliţiştii au ridicat 2 butelii care ar fi fost sustrase în noaptea respectivă, un motoscuter care figurează în bazele de date ca fiind sustras din Germania în anul 2010 şi mai multe obiecte pirotehnice deţinute fără drept.

Tatăl celui în cauză, un bărbat de 46 de ani, a declarat că cele 2.220 de articole pirotehnice şi motoscuterul îi aparţin şi că le-ar fi achiziţionat de la alte persoane.

În cauză, cercetările au fost extinse şi faţă de acesta, pentru nerespectarea prevederilor Legii 126/1995 privind regimul materialelor explozive.

Poliţiştii continuă cercetările, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Sursa: IPJ Timiș

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.