Jump to content
POLITISTI.ro

Recommended Posts

  • Moderator

Guvernul a trimis un proiect de lege Parlamentului spre dezbatere în regim de urgenţă, prin care doreşte să modifice Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Dintre noile modificări:

  • Ministrul justiţei, respectiv procurorul general, vor avea dreptul de a sesiza Inspecţia Judiciară şi de a porni o acţiune disciplinară printr-un referat motivat. Până acum doar comisiile de disciplină din cadrul Inspecţiei Judiciare erau titulari ai acţiunii disciplinare.
  • Inspecţia Judiciară va avea personalitate juridică şi un buget distinct de cel al Consiliului Superior de Magistraturii.
  • Pentru accesul în magistratură, dar şi menţinerea funcţiei de magistrat a fost reintrodusă cerinţa "bunei reputaţii", existentă în perioada 1992-2005.

Abaterile disciplinare pentru magistraţi, sunt prevăzute ca acele manifestări care aduc atingere onoarei ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara atribuţiilor de serviciu, obstrucţionarea activităţii inspectorilor judiciari, lipsa totală a motivării hotărârilor judecătoreşti şi a actelor judiciare ale procurorului şi utilizarea unor "expresii neadecvate" în cuprinsul acestor documente ori motivarea acestora în mod vădit contrar raţionamentului juridic într-un mod de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea profesiei de magistrat.

O altă abatere este nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cadrul recursurilor obligatorii în interesul legii.

Sancţiunea mutării disciplinare a magistratului, pentru o perioadă de până la un an, la o altă instanţă sau la un alt parchet a fost circumscrisă diferit faţă de reglementarea în vigoare, când mutarea se făcea la o instanţă sau parchet din raza aceleiaşi jurisdicţii a curţii de apel sau parchetului de pe lângă curte. Astfel, această sancţiune va consta în deplasarea magistratului sancţionat la o instanţă sau parchet din jurisdicţia altei curţi de apel sau parchet.

Şi uite aşa Guvernul îşi întăreşte controlul asupra Justiţiei.

Se pare că după poliţişti, a venit rândul magistraţilor să fie batjocoriţi de politicienii, ce se pricep la toate.

Link to comment

de acord cu tine, proiectul este o incalecare a judecatorilor, in special. Mutarea, buna reputatie (ce dracu inseamna buna reputatie si cine este ala care va decide asta?) precum si respectarea deciziilor ICCJ/CC chiar daca acestea incalca legea europeana (de fapt de aici a plecat totul, decizia CC incalcau CEDO si astfel au decis toate dosarele privind salariile).

in consecinta, daca vor stapini ICCJ si CC pot controla intregul sistem al pronuntarii sentintelor in problemele delicate unde se cere un RIL ( prin procurorul general care este preshul MJ si al guvernului) sau prin decizii ale CC unde sunt toti lingaii si imbecilii ce nu si-au gasit loc in instante.

Link to comment
  • Moderator

Nu stiu de ce, dar am impresia ca magistratii vor opri din nou munca...as privi cu un interes deosebit cum s-ar opri activitatile in instante si mai grav, in parchete...pentru ca daca s-ar opri parchetele, implicit ne-am opri si noi, pe linia cercetarii penale si s-ar ajunge la haos...oare asta sa fie scanteia care va aprinde focul?

Link to comment
  • Moderator

Stai tu liniştit, că ei au mai oprit lucru, dar noi nu o vom face niciodată, avem prea mulţi laşi (sau orientaţi, spune-le cum vrei) printre noi.

Link to comment
  • Moderator

Pai da, dar daca opresc lucrul atat judecatoriile cat si parchetele, noi ramanem fara obiectul muncii... deci implicit ne oprim activitatea pe linie judiciara, ca practic nu mai are cine face rechizitorii, cine aproba perchezitii, cine emite mandate de arestare s.a.m.d...bine, poate visez...dar...

Link to comment
  • Moderator

Dacă procurorii nu ar mai confirma începerile pentru o lună de zile, vor sări în aer toate situaţiile statistice referitare la starea infracţionalităţii ce se întocmesc de sus până jos. Va fi un haos total, tocmai pentru că în poliţia română, există un poliţist ce prinde un hoţ, iar încă zece indivizi contabilizează această activitate.

Link to comment
  • 2 months later...
  • Moderator

Băsescu a promulgat legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

În 20 decembrie PSD a atacat la Curtea Constituţională legea care extinde abaterile disciplinare în cazul magistraţilor, întrucât ar încalca o serie de prevederi constituţionale, printre care cele care stabilesc că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi şi se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

Curtea Constituţională a decis să valideze Legea răspunderii magistraţilor, fapt care a generat discuţii în şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).Consiliul Superior al Magistraturii hotărâse să ceară Preşedinţiei retrimiterea Legii răspunderii magistraţilor în Parlament, pentru a fi reluate dezbaterile în raport de argumentele susţinute de sistemul judiciar.

După votul din Parlament, Consiliul Superior al Magistraturii susţinea că legea astfel adoptată are prevederi care aduc atingere independenţei judecătorului, atât din perspectiva controlului asupra fondului hotărârilor judecătoreşti, cât şi în ceea ce priveşte reanalizarea unor hotărâri definitive şi irevocabile, precum şi implicarea Executivului în declanşarea acţiunii disciplinare împotriva judecătorilor şi procurorilor.

"Aceste prevederi încalcă principiul independenţei justiţiei şi principiul separaţiei puterilor în stat, consacrate constituţional, dar şi prevederile Legii fundamentale privind rolul Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte cariera magistraţilor", afirma CSM.

Cătălin Predoiu afirma, la momentul adoptării modificărilor legilor 304 şi 317, că este nevoie de cenzură în privinţa derapajelor justiţiei şi de extinderea titularilor dreptului de acţiune în ceea ce priveşte iniţierea cercetării disciplinare a magistraţilor prin includerea ministrului Justiţiei, a procurorului general al României şi a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Până la validarea de către CC a legii, doar Consiliul Superior al Magistraturii putea iniţia o astfel de acţiune.

Reprezentanţii instituţiilor şi organizaţiilor profesionale ale magistraţilor susţineau că modificările Ministerului Justiţiei privind titularii acţiunilor disciplinare împotriva judecătorilor şi procurorilor încalcă principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat. Concret, membri ai Executivului - ministrul Justiţiei şi procurorul general al României - s-ar amesteca în treburile justiţiei.

sursa: rtv.net

Link to comment

principala culpa o are insusi CSM care nu a fost in stare sa isi faca ordine in curte. prea multe reclamatii nerezolvate si motivari timpite de respingere a sesizarilor privind abaterile disciplinare. isi merita soarta. Acum sa stea capra in fata guvernului daca nu au fost in stare sa-si pastreze pozitia dobindita.

sa vezi acum reclamatii de la justitiabili ptr tot felul de timpenii.

  • Upvote 2
Link to comment

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.