Jump to content
POLITISTI.ro

Arestarea lui Sorin Ovidiu Vîntu reloaded si legaturile trustului Realitatea


lionn

Recommended Posts

Nu îmi explicam de ce trustul Realitatea e foarte tăcut cu privire la acest eveniment:

Sindicalistul Liviu Luca, reţinut astăzi pentru spălare de bani, ar fi încercat să obţină imunitate după mai multe demersuri pe care le-a făcut pentru a ajunge în Comitetul Economic şi Social (CES) European, mandat care i-a fost confirmat doar cu o lună în urmă.

Surse din cadrul Comitetului Economic şi Social European au declarat, pentru Adevărul Europa, că poziţia lui Liviu Luca în acest organism a fost validată, la Bruxelles, la ultima întâlnire a grupului, în urmă cu aproape o lună. Consiliul Uniunii Europene a decis, pe 10 octombrie, numirea lui Liviu Luca, din partea Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România FRĂŢIA ca membru în cadrul Comitetului Economic și Social European până la 20 septembrie 2015.

Mandatul lui Liviu Luca de membru în CES-ul european a început după ce un post a devenit vacant prin plecarea lui Sorin Cristian Stan. Potrivit mai multor surse, Stan ar fi părăsit poziţia tocmai pentru a-i ceda locul lui Liviu Luca, iar "demersurile" pentru această mişcare au fost începute în primăvara acestui an.

Cel care i-a dat locul

"Speculaţii", a spus Stan. Dar de ce a renunţat la o poziţie bună după 30 de ani de activitate în mişcarea sindicală pe care ar fi putut să o reprezinte în capital Europei până în 2015. "M-am retras pentru că îmi place să-mi respect cuvântul. Am promis că voi împărţi mandatul", a declarat Stan pentru Adevărul Europa, explicând mişcarea cu Liviu Luca. Dar Luca mai trebuie şi el să împartă mandatul? "Nu. Îl are până în 2015. Iar până la proba contrarie şi ce spun procurorii sunt speculaţii", a adăugat Stan.

Imunitatea

Potrivit articolului 9 din statutul membrilor CES, există câteva privilegii de care consilierii comitetului se bucură în privinţa imunităţii în exreciţiul funcţiunii. „Orice restrângere a libertății personale a consilierilor, dintr-o cauză legată în mod direct sau indirect de exercitarea funcțiilor acestora, se supune în prealabil aprobării Comitetului, cu excepția cazului în care consilierii sunt surprinși în flagrant delict", se arată în statutul membrilor CES.

Ce este CESE

CES-ul european este un organ consultativ al UE care funcţionează pe lângă Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European. CES avizează propunerile legislative ale UE şi, de asemenea, poate elabora avize din proprie iniţiativă. CESE reprezintă practic societatea civilă organizată - sindicate, patronate, ONG-uri pe lângă instituţiile UE.

Reţinerea lui Luca

Parchetul General a decis luni reţinerea omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu şi fostului lider de sindicat Liviu Luca sub acuzaţia de spălare de bani în dosarul Petrom Service.

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, luni, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 ore a lui Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca, pentru delapidare în dauna Petrom Service SA şi spălare a banilor.

Alături de Vântu şi Luca a fost reţinut în acelaşi dosar şi omul de afaceri Octavian Ţurca. El a fost scos din sediul Parchetului instanţei supreme cu cătuşe la mâini.

Probele administrate în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, au relevat faptul că falimentarea controlată a Petrom Service SA a condus la prejudicierea societăţii cu suma de 83.163.165 euro şi afectarea a 72.000 membri ai Asociaţiei Salariaţilor, care, în calitate de acţionari minoritari, nu au mai putut încasa dividendele, datorită activităţilor frauduloase de diminuare semnificativă a valorii acţiunilor.

De asemenea, probatoriul administrat până în prezent, a relevat faptul că falimentarea controlată a Petrom Service SA a produs, indirect, prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de aproximativ 98 de milioane de euro.

Acţiuni supraevaluate

Conform Parchetului General, actele materiale prejudiciabile s-au realizat prin cumpărarea,cu banii Petrom Service SA, a unor acţiuni supraevaluate de mai multe zeci de ori, aparţinând unor societăţi comerciale şi transferarea frauduloasă şi controlată a banilor obţinuţi pentru a ascunde identitatea beneficiarului real.

În ce conturi au ajuns banii

În acest mod, au fost transferate sume de bani din patrimoniul SC Petromservice SA, prin operaţiuni succesive derulate prin mai multe companii offshore controlate, în conturile personale sau al unor societăţi înregistrate în străinătate şi în România, în special SC Realitatea Media SA (14.200.000 euro), SC Imobiliar Network 2002 S.A. (6.725.000 euro) şi S.C. GM Invest S.A. (1.300.000 euro).

Sursa:http://www.adevarul.ro/adevarul_europa/Liviu_Luca-Sorin_Ovidiu_Vantu-CESE-PetromService-spalare_de_bani_0_586741886.html

Link to comment
  • Moderator

Deja a devenit un lucru banal arestarea lui Vântu. Nici nu mai ştiu a câta oară este în acest an.

Omul nu e deloc prost, dar ceea ce e rău, e faptul că şi-a canalizat inteligenţa către hoţie. Poate reuşesc în vreunul din dosare judecătorii să-l condamne şi în felul ăsta să se încheie această telenovelă penibilă.

Link to comment

fara sa stiu nimic din dosar, arestarea sa mi se pare inutila. faptele sunt vechi si daca era ceva de ascuns,probe de distrus sau martori de influentat sunt deja finalizate.

Sa vii acum si sa ceri arestarea prevetiva mi se pare dubios sau facut la ordin, doar ca opinia publica sa aibe ce sa "manince" si eventual sa aprobe largirea competentelor SRI in procedura penala. o fi vinovat sau nu, pericolul social al lui SOV sub aspectul lui art 148 CPP este zero.

iar imaginea unuia in scaunul cu rotile (care are deja interdictie de a parasi Romania) haituit de procurori nu face decit sa submineze intregul dosar. in 1-2 ani va deveni refugiat politic si toti vor uita despre FNI - cum deja se intimpla. Ati mai vazut vreun pagubit mergind la tribunal sa protesteze ptr banii sai? vax albina.

  • Upvote 1
Link to comment
  • Moderator

Ştiţi ce mi s-a părut interesant? Faptul că toate cele trei dosare penale ale lui SOV au picat şi sunt judecate de acelaşi judecător.

Nu ştiu cât de corectă e informaţia, aşa se spunea azi pe un canal tv, dar nu am fost prea atent şi nici nu am reţinut mai multe detalii.

Link to comment

Infracțiunea, fapt consumat - infracțiunea, fapt epuizat!

Deși ți se pare inutilă această arestare, părerea ta, maxu08, de data aceasta nu este destul de argumentată nici în privința temeiului legal și nici ca fapt divers.

Dar de ce vorbim de arestare, câtă vreme el doar este reținut.

Conform legii, până în acest moment, măsurile luate de procurori sunt legale și urmează să fie supuse controlului judiciar.

Hăituit de procurori, spui? ...îmi pare că din această afirmație rezultă mult mai mult decât ai vrut să lași să se vadă.

Ce are a face în acest caz, dacă păgubiții mai merg sau nu la tribunal? Poate au obosit să stea pe străzi. Poate s-au îmbolnăvit de atâția ani de joacă de-a justiția. Poate nu mai au bani să mai meargă la tribunal sau poate mulți au murit.

Pentru a te lămuri cu privire la necesitatea și oportunitatea acestei arestări ți-am indicat câteva elemente la începutul postului, pe care dacă le aveai în vedere, ajungeai la altă concluzie.

p.s.Ar putea să-mi spună cineva, cine a deschis acest topic?

Din câte îmi amintesc, informația din capul listei o postasem pe un alt topic și nu cred că eram în afara subiectului. Mulțumesc.

Edited by lionn
Link to comment

Lionn maxu este avocatul diavolului.

O parere personala - chiar daca este invalid sunt locuri libere in arest.

Poate sa-si ia si bodyguarzii cu el.

Edited by Elvis
Link to comment
  • Moderator

lionn, eu sunt cel care a dat split şi am iniţiat acest topic cu postul tău. Iniţial postul tău se afla în acest topic:

Iar acolo chiar în primul post este explicat faptul că în acel topic vom posta exemple de articole ce denigrează poliţiştii sau Poliţia Română. Concret, vorbesc despre acest pasaj din primul post:

Va propun ca aici sa strangem exemple de articole din mass-media ce denigreaza si induc in eroare publicul privind categoria profesionala din care facem parte, precum si aceasta institutie blamata peste tot si de catre aproape toata lumea.

Totusi inainte de a posta un astfel de articol va rog sa tineti cont de regulile privind postarea unui link extern catre un astfel de articol. Multumesc.

Iar exemplul postat de tine, nu are nicio legătură cu poliţiştii sau Poliţia Română. Şi pentru a nu amesteca discuţiile, am dat split postului tău din acel topic şi am iniţiat unul separat care să trateze exact acest subiect.

Link to comment

de ce vorbim de arestare? ptr ca eram sigur ca va fi arestat. referatul parchetului este plin de sabloane si bullshit.

nu il apar insa am o parere de avocat de penal si conf parerii mele arestarea nu isi are rostul. insasi argumentarea parchetului nu arata in mod concret de ce arestarea este necesara cf art 148.

Link to comment

O.k. Cătăline, mea culpa. Nu am mai citit și primul post, m-am orientat după titlu.

maxu08, voi avocații, în exercitarea profesiei, nu aveți nicio legătură cu interesul social, cu ordinea publică, cu drepturile părților vătămate, nu vedeți decât interesul banului în fața ochilor.

Asta face diferența între polițist și avocat. Polițistul luptă pentru menținerea ordinii sociale, avocat se străduie pentru anarhie. Legea procesual penală și cea care reglementează exercitarea profesiei de avocat trebuie modificată în sensul de a vă interzice cu desăvârșire orice manopere de natură a duce la eludare legii și totodată, incriminarea unui astfel de comportament.

Situația actuală se datorează doar faptului că legile au fost, sunt și vor fi făcute în cea mai mare parte de avocați, atenție, de avocați și nu de practicieni ai dreptului, conduși de interese meschine.

Este și normal ca voi avocații, fiind cei care faceți cărțile, să dețineți și asul de treflă care să vă permită să stați cu burta la soare în vreme ce polițiștii luptă pentru ca voi să vă permiteți acest lucru.

Să nu mă înțelegi greșit, nu m-aș face avocat pentru nimic în lume, pentru că asta ar însemna să îmi calc principiile și să dau dovadă de lipsă de respect față de semeni.

Instituția avocatului, în sistemul nostru de drept, nu își găsesc locul în cadrul acestui sistem judiciar decât în pentru redactarea unor cereri de chemare în judecată și pentru a veghea ca drepturile procesuale ale clienților lor să nu fie încălcate.

O să îmi replici că organele de urmărire penală și chiar judecătorii comit abuzuri cărora clienții voștrii le cad victimă.

Se prea poate să fie și așa, însă aceste cazuri sunt izolate și reprezintă excepția. Cauza, de cele mai multe ori, o reprezintă prostia lor sau necunoașterea legii și nu că cineva vrea cu tot dinadinsul să îl priveze pe SOV al tău de lumina cerului.

Discuția, ar putea continua la infinit în sensu acesta, pe când tu vei rămâne repede fără argumente.

Spui că erai sigur că va fi arestat ? Înseamnă că în conștiința ta ești convins că e legală măsura luată. Asta înseamnă că mai există o șansă să fii recuperat și într-o bună zi, când înțelepciunea nu te va mai ocoli, vei ajunge un POLIȚIST adevărat. :clip:

Edited by lionn
  • Upvote 2
Link to comment

imi pare rau sa te dezamagesc :) eram sigur ca va fi arestat doar ptr ca arestarile preventive se fac aiurea si fara motivari la obiect, concrete, cu probe sau macar indicii temeinice privind unul dintre cazurile art 148 CPP. Si culmea este ca pe aceasta tema Romania a fost sanctionata de CEDO ptr motivari timpite si generaliste (gen "opinia publica crede ca...." de parca aplicarea legii se face un functie de opinia publica si nu de lege). Ai vazut cum arata o motivare de arestare in Germania? cu date concrete, indicii si aplicabilitate maxima in privinta motivelor ptr care arestarea preventiva este luata.

exista o mare diferenta intre cum se fac arestarile preventive in Romania si cum se fac in Germania sau Franta (ma refer la ele doar ptr ca avem acelasi sistem de drept). In Germania avocatii au o vorba - "daca l-au arestat inseamna ca exista un dosar beton". Asta spune multe.

Ai o opinie eronata - dupa parerea mea, fara nici o intentie de ofensa - despre meseria de avocat. insa este normal, asa cum si eu poate am o parerea eronata despre voi. de asta ne aflam aici pe forum :)

  • Upvote 2
Link to comment

Ai înțeles greșit. Eu nu am o părere eronată despre meseria de avocat ci, despre cum înțeleg cei mai mulți să o exercite. Dar, așa vă place vouă la avocați, să răstălmăciți afirmațiile.

Eu fac distincție între instituția avocatului, în esență și cei care o compun. La fel și în cazul poliției sau oricărei alte instituții din sistemul judiciar. Lipsa de profesionalism, modul cum înțeleg să-și facă meseria, în afara cadrului legal, a celor care fac parte din aceste instituții nu reprezintă dovada ineficienței sau a lipsei de utilitate pentru societate a acesteia.

E suficient cu discuția în acest sens, pentru că apoi se pot trage concluzii greșite. :emo-yessir:

Link to comment

defect profesional :) trebuie sa traiesc si eu din ceva, nu? daca atit m-a dus capul si nu am putut sa ma fac fotbalist sau manelist m-a dat tata la facultatea de drept.

Link to comment

cica arestarea lui vantu ar fi doar o perdea de fum pentru alte treburi - unii, adepti ai conspirationismului, zic ca pentru a abate atentia de la referendumul din constanta...

Link to comment

Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca şi ceilalţi inculpaţi din dosarul delapidării Petrom Service, au fost eliberaţi din arest şi vor fi judecaţi în libertate, au decis judecătorii Curţii de Apel Bucureşti. Spor la delapidări dragi cetăţeni !

Link to comment

am spus-o de la inceput ca arestarea este inutila si nelegala. refatul de arestare era plin de vrajeli si decizia judelui era copy/paste.

mai ales ca in dosarele deja existente tot masura interzicerii parasirii tarii fusese luata. macar judecatorii din recurs nu au pus botu' la prostiile parchetului, facute ca sa dea bine la presa si la dom' presedinte.

juristi de 3 lei.

Link to comment

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.