Jump to content
POLITISTI.ro

Încălcarea regimului legal de viteză, în atenţia poliţiştilor


NewsBot

Recommended Posts

Încălcarea regimului legal de viteză, în atenţia poliţiştilor Secţiei de Poliţie Autostrăzi şi Serviciilor Rutiere

 

Peste 5.000 de contravenţii privind nerespectarea vitezei legale au fot constatate, în două zile, în cadrul unei acţiuni pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză pe timpul deplasării pe drumurile publice.

 

În intervalul 22-23 octombrie a.c., poliţişti ai Secţiei de Poliţie Autostrăzi şi Serviciilor Rutiere din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Alba, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Covasna, Harghita, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Tulcea şi Vaslui şi municipiului Bucureşti au desfăşurat o acţiune pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză pe timpul deplasării pe drumurile publice.

 

În cadrul acţiunii, poliţiştii rutieri au utilizat 270 autospeciale dotate cu aparatură de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

 

Au fost constatate 5.384 de contravenţii privind nerespectarea normelor privind regimul legal de viteză pe drumurile publice.

 

De asemenea, au fost reţinute 116 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus.

 

Analiza efectuată asupra dinamicii accidentelor de circulaţie grave produse în intervalul 22-23 octombrie a.c., comparativ cu aceeaşi perioadă din anul trecut, relevă faptul că, pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, conducătorii de autovehicule au fost implicaţi în producerea a 10 asemenea evenimente rutiere (0), în urma cărora a rezultat decesul a 3 persoane (-2) şi rănirea gravă a altor 11 (+1).

 

Una dintre cele mai mari valori de viteză a fost constatată pe Autostrada A2, Bucureşti - Cernavodă, în ziua de 22 octombrie a.c., ora 12.44, când un autoturism a fost înregistrat circulând cu viteza de 206 km/h. Conducătorul autovehiculului a fost sancţionat cu amendă contravenţională şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile.

 

Centrul de Informare şi Relaţii Publice - I.G.P.R.

Link to comment
  • 1 year later...

Respectarea regimului legal de viteză, în atenția polițiștilor

 

Direcția Rutieră din I.G.P.R. coordonează, în perioada 19-31 august a.c., la nivel naţional, o acţiune pe linia respectării regimului legal de viteză, potrivit calendarelor de activităţi ale poliţiei rutiere şi Organizaţiei Poliţiilor Europene – T.I.S.P.O.L, pentru anul 2013.

 

În urma activităților desfășurate în minivacanța de “Sfânta Maria”, peste 370 de permise de conducere au fost reținute pentru depășirea vitezei de deplasare cu mai mult de 50 de km/h peste limita admisă pe sectorul de drum respectiv.

 

Poliția Română atrage atenția asupra necesității respectării normelor rutiere.

 

În ultima decadă a lunii august, respectiv în perioada 19-31 august a.c., conform calendarului de activități al Organizației Poliției Europene T.I.S.P.O.L., la nivelul tuturor țărilor membre organizației, se desfășoară acțiuni care vizează combaterea excesului de viteză și, totodată, conștientizarea conducătorilor auto asupra pericolului la care se expun, atât ei cât și ceilalți participanți la trafic, prin adoptarea unei viteze de deplasare peste limita legală.

 

Astfel, în perioada menționată, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul I.G.P.R., Serviciile Rutiere din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, birourile de poliţie pentru Autostrăzi şi Brigada Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a municipiului Bucureşti vor desfășura acțiuni punctuale, pentru informarea conducătorilor auto, precum și pentru sancţionarea celor care nu respectă regimul legal de viteză, folosind toate aparatele de măsurare a vitezei din dotare.

 

Poliția Română atrage atenția asupra necesității respectării normelor rutiere.

 

De altfel, în perioada 15-18 august a.c., polițiștii rutieri, sprijiniți de colegii de la ordine publică, au acționat pentru reducerea numărului şi consecinţelor accidentelor rutiere, având drept cauză nerespectarea regimului legal de viteză.

 

Astfel, polițiștii au acționat în trafic, în medie, zilnic, cu peste 450 de autospeciale, ce au avut montată aparatură de filmare şi înregistrare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

 

În patru zile, poliţiştii rutieri au aplicat peste 14.400 de sancţiuni contravenţionale pentru depășirea vitezei legale, reținând, totodată, 371 de permise de conducere pentru depășirea vitezei de deplasare cu mai mult de 50 de km/h peste limita admisă pe sectorul de drum respectiv.

 

I.G.P.R. - Centrul Informare și Relații Publice

Link to comment

Alege viaţa! Acţiuni pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză

 

Poliţia Română coordonează, la acest sfârşit de săptămână, o acţiune pentru reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora, produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Acţiunea face parte din calendarul campaniei preventive „SPEED”, desfăşurată pe teritoriul tuturor celor 27 de state membre TISPOL (Organizaţia Poliţiilor Europene).

Peste 2060 de polițiști, dintre care 1.348 de la rutieră și 712 de la ordine publică, utilizând peste 500 de aparate radar, au acţionat şi ieri, 24 august, pe şoselele din ţară, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, în principal a celor care depăşesc limita legală de viteză.

Acţiunea de ieri s-a soldat cu constatarea a 132 de infracţiuni, dintre care 116 la regimul circulaţiei rutiere.

De asemenea, au fost aplicate 9.962 de sancţiuni contravenţionale. Dintre acestea, 9.589 de sancțiuni au fost aplicate ca urmare a nerespectării prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Astfel, 6.113 de conducători auto au fost depistaţi conducând cu o viteză peste limita legală, 85 depăşind neregulamentar şi 55 se aflau la volan, fiind sub influenţa alcoolului. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 1.700.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au reţinut 378 de permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, dintre care 142 pentru viteză, 73 pentru depăşire neregulamentară şi 74 pentru consum de alcool.

Totodată, poliţiştii au retras 109 de certificate de înmatriculare.


Exemple:

ALBA: Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Alba au oprit în trafic un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 45 de ani, din Alba Iulia. Întrucât şoferul emana miros de alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Judeţean Alba, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii gradului de alcoolemie. În urma verificărilor, s-a constatat ca acesta avea permisul de conducere anulat din data de 4 decembrie 2007.

Faţă de acesta se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, fapte prevăzute şi pedepsite de OUG 195/2002.

BACĂU: Un bărbat de 35 ani, din Bucureşti, a fost depistat conducând un autoturism, pe D.N. 2, în localitatea Nicolae Bălcescu, cu viteza de 109 km/h. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional conform art. 49/1 din OUG 195/2002, fiindu-i reținut, de asemenea, permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.

BUZĂU: Poliţiştii au depistat un alt bărbat de 61 ani, din judeţul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe DN2E85, în localitatea Limpeziş, cu viteza de 117 km/h.

De asemenea, tot pe DN2E85, în localitatea Limpeziş, un alt conducător auto, de 61 de ani, din Bucureşti, a fost depistat conducând un autoturism cu viteza de 121 km/h.

Cei doi conducători auto au fost sancționați contravențional, fiindu-le aplicată și măsura complementară de reținere a permisului de conducere.

CĂLĂRAŞI: Un tânăr de 23 ani, din Bucureşti a fost înregistrat de aparatul radar conducând cu o viteză de 109 Km/h, pe DN3, în localitatea Tămădău-Mare. Acesta a fost sancţionat contravenţional, fiindu-i reţinut și permisul de conducere în vederea suspendării.

CARAŞ SEVERIN: În jurul orelor 21.40, poliţiştii Biroului Poliţiei Rutiere Reşiţa au depistat un bărbat de 32 de ani, urmărit internaţional în baza unui mandatul european de arestare, întrucât avea de executat o pedeapsă de 1 an şi 8 luni de închisoare pentru infracţiuni la regimul circulaţiei. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Caraş-Severin.

ILFOV: Poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov au depistat în trafic un tânăr de 18 ani, din oraşul Voluntari, în timp ce conducea un autoturism, pe Şoseaua Afumaţi, fără a avea permis de conducere.

IAŞI: Poliţiştii Serviciului Rutier Iaşi au depistat în trafic, la intrarea în localitatea Leţcani, un bărbat care conducea un autoturism, pe D.E.583, la km. 63, cu viteza de 123km/h, în zonă cu limita maximă admisă de lege de 60 km/h. În momentul opririi, conducătorul auto şi-a declinat un alt nume menționând că nu are asupra sa documentele personale. Întrucât acesta prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etiltest, rezultatul fiind de 0,73mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma cercetărilor efectuate, conducătorul auto a fost identificat şi s-a constatat că deţine un permis de conducere categoria B din 2010, ce figura în bazele de date ca fiind suspendat.

În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice în stare de ebrietate băuturilor alcoolice şi fals privind identitatea.

Centrul de Informare și Relații Publice - I.G.P.R.

Link to comment

Alege viața! Acţiune la nivel naţional pentru combaterea vitezei excesive

 

Peste 25.800 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 16.300 pentru depășirea vitezei legale de deplasare, au fost aplicate, de polițiști, participanților la trafic pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în urma acțiunii desfășurate, la nivel național, în perioada 23-25 august.

Acţiunea preventivă pentru reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora, produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, coordonată de Poliţia Română, face parte din calendarul campaniei preventive „SPEED”, desfăşurată pe teritoriul tuturor celor 27 de state membre TISPOL (Organizaţia Poliţiilor Europene).

În cele trei zile de acţiune au fost reţinute 1.017 de permise de conducere, dintre care 434 pentru viteză.

La acţiunile organizate au participat zilnic, în medie, aproape 1.850 de poliţişti, dintre care 1.218 de la rutieră și 631 de la ordine publică.

Pentru depistarea în trafic a conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză şi sancţionarea promptă a acestora, s-au folosit toate echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, din dotare, amplasate în sistem cascadă.

Astfel, polițiștii au constatat 329 de infracţiuni, dintre care 291 la regimul circulaţiei rutiere.

De asemenea, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 26.608 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.755.536 lei.

Din totalul sancțiunilor, 25.823 au fost aplicate participanților la traficul rutier pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

16.322 de conducători auto au fost sancționați pentru depășirea limitei legale de viteză, 211 pentru depăşire neregulamentară și 128 pentru consum de alcool.

Totodată au fost reținute 1.017 permise de conducere, dintre care 434 pentru viteză, 189 pentru depăşire neregulamentară și 163 pentru consum de alcool, fiind retrase și 345 de certificate de înmatriculare.

Atenţie, viteza ucide!

Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!

Poliţia Română recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, cu viteză adaptată carosabilului umed şi să acorde o atenţie sporită pietonilor.

I.G.P.R. - Centrul Informare și Relații Publice

Link to comment
  • 10 months later...
Alege viata! Depistat în timp ce conducea cu viteză peste limita legală
 
Poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrăzi au depistat un bărbat de 37 de ani, din Craiova, în timp ce conducea cu 227 km/h pe Autostrada Bucureşti - Constanţa. 
 
La data de 4 iulie a.c., în jurul orei 17.30, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A2 din cadrul I.G.P.R. au depistat un bărbat, de 37 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism cu o viteză peste limita maximă admisă.
 
Acesta a fost înregistrat cu aparatul radar, la km. 111, pe sensul de mers Bucureşti – Constanţa, conducând cu o viteză de 227 km/h.
 
Conform legislaţiei în vigoare, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 810 de lei. 
 
Totodată, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 90 de zile.
 
* * * 
 
Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!
 
Viteza determină creşterea distanţei de frânare necesară opririi autovehiculului în siguranţă! Viteza determină agravarea consecinţelor accidentelor rutiere indiferent de cauză!
 
Poliţia Română recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă!
 
I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice
Link to comment
  • 4 months later...

ALEGE VIAŢA! CONDU PREVENTIV!

 

În această după-amiază, poliţiştii rutieri au surprins pe Autostrada Transilvania un conducător auto care circula cu viteza excesivă, respectiv de 203 km/h.

 

La data de 8 noiembrie a.c., în jurul orei 15.30, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A3 -Transilvania din cadrul I.G.P.R. au depistat un bărbat, de 35 de ani, din Sibiu, în timp ce conducea un autoturism cu viteză excesivă.

 

Acesta a fost înregistrat cu aparatul radar, la km. 49, pe sensul de mers Turda - Gilău, conducând cu o viteză de 203 km/h.

 

Conform legislaţiei în vigoare, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 810 lei.

 

Totodată, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 90 de zile.

 

CONDUCEŢI PREVENTIV!

 

POLIŢIA ROMÂNĂ ESTE LA DATORIE PENTRU PREVENIREA EVENIMENTELOR RUTIERE GRAVE ŞI SALVAREA DE VIEŢI.

 

Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!

Sursă: IGPR

Link to comment
  • 3 weeks later...

ALEGE VIAŢA! CONDU PREVENTIV!

 

În această după-amiază, poliţiştii rutieri au surprins pe Autostrada A1 un conducător auto care circula cu viteza excesivă, respectiv de 194 km/h.

 

La data de 29 noiembrie a.c., în jurul orei 14.30, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A1 din cadrul I.G.P.R. au depistat un bărbat, de 45 de ani, în timp ce conducea un autoturism cu viteză excesivă.

 

Acesta a fost înregistrat cu aparatul radar, la km. 270, pe sensul de mers Sebeş - Sibiu, conducând cu o viteză de 194 km/h.

 

Conform legislaţiei în vigoare, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 810 lei.

 

Totodată, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 90 de zile.

 

 

CONDUCEŢI PREVENTIV!

 

POLIŢIA ROMÂNĂ ESTE LA DATORIE PENTRU PREVENIREA EVENIMENTELOR RUTIERE GRAVE ŞI SALVAREA DE VIEŢI.

 

Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!
 

Sursă: IGPR

Link to comment
  • 5 months later...

DEPISTATĂ ÎN TIMP CE CONDUCEA CU 208 KM/H

 

O femeie, care conducea cu 208 km/h pe autostrada A3, a fost depistată de poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A3.  Poliţia Română atrage atenţia cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulaţie.

 

La data de 3 mai a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A3 - Inspectoratul General al Poliţiei Române, au depistat o femeie de 37 de ani,  din Craiova, în timp ce conducea un autoturism, pe direcția Gilău - Turda, cu  viteza de 208 km/h.

 

Conducătoarea auto a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 877,5  lei, conform legislaţiei în vigoare.

 

De asemenea, poliţiştii i-au suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice timp de 90 de zile.

 

CONDUCEŢI PREVENTIV!

 

Poliţia Română este la datorie pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave şi salvarea de vieţi!

 

Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!
 

Sursă: IGPR

Link to comment
  • 1 month later...

CONDUCĂTOR AUTO DEPISTAT CONDUCÂND CU VITEZĂ DE 200 KM/H

 

Astăzi, poliţiştii rutieri aflaţi în misiune pe autostrada A1 Râmnicu Vâlcea -Deva au depistat în trafic un bărbat care conducea cu viteza de 200 km/h.

 

Acesta a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 877,5 lei, totodată fiindu-i reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile.

 

La data de 28 iunie a.c., poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea - Deva au depistat un bărbat care conducea cu viteză excesivă.

Astfel, în jurul orei 10.45, în zona km. 270 al autostrăzii A1, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, a fost înregistrat de aparatul radar, pe sensul de mers către Sibiu, conducând cu viteza de 200 km/h.

 

Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 877,5 lei, iar, ca măsură complementară, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile.

 

Sursă: IGPR 

Link to comment

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.