Jump to content
POLITISTI.ro

Acţiune rutieră pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti


Postare recomandată

Publicat

În această dimineaţă, Secţia de Poliţie Autostrăzi a organizat o acţiune pentru depistarea conducătorilor de autovehicule de mare tonaj care nu respectă prevederile legale referitoare la efectuarea transportului de mărfuri, precum şi a celor care depăşesc regimul legal de viteză. / Pentru neregulile constatate au fost aplicate 85 de sancţiuni, în valoare de peste 137.000 lei.

Detalii: Flux de stiri MAI

  • 1 an mai târziu...
Publicat

Acţiune rutieră pe autostrada Bucureşti - Piteşti

Peste 150 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 91 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, au fost aplicate astăzi, de poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Autostrăzi, în timpul unei acţiuni derulată pe Autostrada Bucureşti – Piteşti, pe parcursul a patru ore.

La data de 22 noiembrie a.c., pe Autostrada Bucureşti – Piteşti, în intervalul orar 13.00 - 17.00, poliţişti ai Secţiei de Poliţie Autostrăzi, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., au organizat o acţiune împreună cu specialişti ai R.A.R., Gărzii Financiare, Autorităţii Naţionale a Vămilor, Oficiului Român pentru Imigrări şi Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

În acest sens, echipele de control au acţionat pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care, prin conduita lor, încalcă prevederile legale cu privire la circulaţia pe drumurile publice, pentru depistarea activităţilor ilegale de transport public de marfă şi persoane, respectarea reglementărilor privitoare la timpii de conducere şi de odihnă ai conducătorilor auto, verificarea stării tehnice a mijloacelor auto.

Totodată, s-a verificat legalitatea activităţilor de transport marfă în scopul prevenirii, respectarea normelor legale cu privire la tranzitul de produse şi deşeuri periculoase şi verificarea legalităţii activităţilor de transport marfă cu autovehicule aflate în tranzit, ce fac obiectul controlului vamal.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 152 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 91 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 20 pentru nerespectarea timpilor legali de odihnă condus şi repaus şi 41 pentru alte abateri constatate, valoarea sancţiunilor aplicate fiind de 69.600 de lei.

De asemenea, au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare, au fost ridicate în vederea suspendării două permise de conducere auto şi au fost indisponibilizate două autovehicule.

Totodată, reprezentanţii Gărzii Financiare au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 10.000 de lei, Autoritatea Naţională a Vămilor a aplicat două sancţiuni contravenţionale în valore de 3.000 de lei, iar Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier a aplicat 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.000 de lei, dintre care una pentru fraudarea tahografului.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.