Jump to content
POLITISTI.ro

Recommended Posts

CERCETAŢI PENTRU ATRIBUIRE ÎN MOD ILEGAL DE CONTRACTE DE ACHIZIŢII PUBLICE

 

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice efectuează 32 de percheziţii pentru probarea activităţii infracţionale a reprezentanţilor unei instituţii de învăţământ superior din Bucureşti, care ar fi atribuit în mod illegal contracte de achiziţii publice. / 6 persoane urmează a fi conduse la audieri.

 

La data de 24 martie a.c., 75 de poliţişti de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti efectuează 32 de percheziţii pe raza judeţelor Prahova, Dâmboviţa şi Giurgiu şi în municipiul Bucureşti.

 

La activităţi participă şi poliţişti de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi de la Institutul Naţional de Criminalistică, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

 

Percheziţiile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce vizează reprezentanţi ai unei instituţii de învăţământ superior, din Bucureşti, bănuiţi că ar fi comis ilegalităţi cu ocazia atribuirii de contracte de achiziţii publice.

 

Din cercetări a reieşit că, cei în cauză ar fi atribuit contracte de achiziţii publice pe fondul unor acte de corupţie, prin încălcarea legilor care reglementează acest domeniu de activitate, respectiv prin încredinţare directă ori prin procedura simplificată de cerere de oferte, aceloraşi operatori economici, aflaţi în cercurile lor de interese.

 

Astfel, achiziţiile publice ar fi fost atribuite fără concurenţă şi transparenţă şi fără a fi respectat principiul eficienţei utilizării fondurilor alocate şi cel al tratamentului egal între operatorii economici.

 

Vor fi puse în executare 6 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri şi dispunerea măsurilor procedurale.

 

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al S.R.I..

 

Sursă: IGPR

Link to comment
  • Replies 30
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

  • NewsBot

    29

  • Catalin

    2

PERSOANE BĂNUITE DE ÎNŞELĂCIUNI, ARESTATE PREVENTIV
 

Poliţiştii din Galaţi au efectuat 10 percheziţii la persoane bănuite de înşelăciuni prin metoda accidentul./ 6 persoane au fost arestate preventiv, iar faţă de alte 5 a fost dispusă măsura controlului judiciar.

 

La data de 30 martie a.c., poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi au efectuat 10 percheziţii, dintre care 9 la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea de înşelăciuni prin metoda accidentul şi una în Penitenciarul Galaţi.

 

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 7.266 de lei, 2.080 de euro şi 23 de telefoane şi au indisponibilizat patru autoturisme, susceptibile a fi folosite în activitatea infracţională.

 

Din cercetări, a reieşit că trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 26 şi 37 de ani, persoane încarcerate în Penitenciarul Galaţi, cu sprijinul a zece persoane aflate în libertate, prin atribuirea de calităţi mincinoase, ar fi indus în eroare 16 părţi vătămate, cauzând un prejudiciu de aproximativ 340.000 de lei.

 

Astfel, în perioada septembrie 2014 - martie 2015, persoanele private de libertate  ar fi contactat telefonic părţile vătămate, prezentându-se drept rude ale acestora.

 

Ulterior, le-ar fi spus acestora că au produs un accident rutier cu victime omeneşti, mai ales copii, iar pentru rezolvarea „situaţiei”, le sunt necesare importante sume de bani, fie pentru a determina rudele presupuselor victime să nu depună plângere penală sau să-şi retragă plângerea, fie pentru achitarea contravalorii îngrijirilor medicale, sau achitarea de onorarii pretinşilor avocaţi.

 

Treisprezece persoane au fost conduse la audieri, dintre care poliţiştii au reţinut 6, bănuite în cauză, prezentându-le ulterior instanţei de judecată, care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

 

Faţă de alte 5 persoane, magistraţii au luat măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.

 

Activitățile au beneficiat de sprijinul angajaților Penitenciarului Galați.

 

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Sursa: IPJ Galaţi

Link to comment
  • 3 weeks later...

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE ÎNŞELĂCIUNE

 

În această dimineaţă, peste 80 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, efectuează 15 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov şi pun în aplicare 15 mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

 

Din cercetări a reieșit că persoanele bănuite, în baza unor adeverinţe de salariat false, emise de mai multe societăţi comerciale, ar fi accesat credite bancare în mod ilicit.

 

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române.

 

Prejudiciul este estimat, până în prezent, la 50.000 de euro.

 

Persoanele vizate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Sector 6.

 

Sursa: DGPMB

Link to comment
  • 2 weeks later...

CERCETAT PENTRU ÎNŞELĂCIUNE CU BILETE LA ORDIN ŞI FILE CEC

 

Administratorul unei firme este cercetat de poliţiştii din Cluj pentru înşelăciune. Acesta este bănuit că ar fi contractat servicii de transport de peste 200.000 de lei şi ar fi achitat cu file cec şi bilete la ordin ce nu îndeplineau condiţiile legale.

 

La data de 28 aprilie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au dispus continuarea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune faţă de un bărbat, de 47 de ani, din Câmpia Turzii.

 

În fapt, persoana în cauză, în calitate de administrator al unei societăţi din localitatea Apahida, ar fi încheiat cu reprezentanţii unei firme din Bucureşti contracte de achiziţie a unor servicii de transport mărfuri.

 

Acesta ar fi achitat contravaloarea serviciilor cu bilete la ordin fără acoperire şi cu o filă cec care avea dată falsă, instrumentele fiind refuzate la plată de către bancă.

 

Prejudiciul reclamat de persoana vătămată este de peste 200.000 de lei.

 

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
 

Sursă: IGPR

Link to comment
  • 1 month later...

CERCETAT PENTRU ÎNŞELĂCIUNI ÎN DOMENIUL LUCRĂRILOR DE TERMOIZOLARE A LOCUINȚELOR

 

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii clujeni, a fost dispusă măsura punerii în mișcare a acțiunii penale față de un bărbat ce ar fi pretins că este administratorul unei societăți comerciale din municipiul Turda și care ar fi înșelat 13 persoane cu privire la executarea unor lucrări de termoizolare a locuinţelor.

 

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de investigare a criminalității economice din cadrul Poliţiei municipiului Turda, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de un bărbat, de 38 de ani, din Turda, pentru comiterea infracțiunii de înşelăciune.

 

Din cercetările polițiștilor a reieşit faptul că, în perioada 2013-2014, cel în cauză, în calitate de reprezentant al unui agent economic din municipiul Turda, ar fi indus în eroare 13 persoane, de la care ar fi încasat diferite sume de bani.

 

Acesta s-ar fi angajat să execute lucrări de termoizolare a locuințelor, însă după încasarea contravalorii lucrărilor nu și-ar mai fi executat obligațiile asumate și nu ar fi restituit sumele încasate.

 

Totodată, în urma investigaţiilor s-a stabilit că bărbatul și-ar fi atribuit statutul nereal de administrator al firmei din Turda pentru a întări convingerea clienţilor cu privire la caracterul real al serviciilor oferite.

 

În această calitate, cel în cauză ar fi întocmit contracte, facturi și chitanțe, folosind antetul societății comerciale.

 

Prejudiciul total reclamat de persoanele vătămate este de aproximativ 24.000 de lei.

 

Cercetările continuă în cauză pentru stabilirea circumstanţelor exacte în care s-au comis faptele ilicite şi pentru recuperarea prejudiciului creat.
 

Sursă: IGPR

Link to comment
  • 1 month later...

BĂNUIŢI DE ÎNŞELĂCIUNE, FALS ŞI UZ DE FALS, CERCETAŢI DE POLIŢIŞTI

 

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Bihor cercetează 31 de persoane bănuite că ar fi prejudiciat o societate de creditare cu peste 114.000 de lei, prin înşelăciune, fals şi uz de fals.

 

La data de 29 iulie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 31 de persoane, cu vârste cuprinse între 22 şi 50 ani, toate din municipiul Beiuş sau proximitatea acestuia, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în declaraţii şi uz de fals.

 

Cei în cauză sunt bănuiţi că, în perioada decembrie 2014 - aprilie a.c., în baza unor adeverinţe de venit false şi a unor declaraţii notariale necorespunzătoare adevărului, ar fi solicitat şi obţinut contracte de credit de la societate de creditare.

 

Astfel, ar fi obţinut astfel împrumuturi cu valoarea cuprinsă între 500 şi 5.000 de lei, deşi ar fi cunoscut faptul că nu aveau posibilitatea de a achita contravaloarea creditelor, întrucât nu aveau nicio sursă de venit.

 

Aceştia sunt bănuiţi că ar fi beneficiat de complicitatea unui bărbat de 26 de ani, din Municipiul Beiuş, cercetat de poliţiştii bihoreni în aceeaşi cauză, aflat în stare de arest din 26 mai a.c., bănuit de comiterea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la fals în declaraţii.

 

Prejudiciul total cauzat astfel este de 114.613 lei.

 

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor continuă cercetările pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a celor în cauză şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

 

Sursă: IGPR

Link to comment

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.