Jump to content
POLITISTI.ro

Postare recomandată

Publicat

Percheziţii la persoane bănuite de trafic de droguri de risc

Fragmente vegetale susceptibile a fi droguri de risc, înscrisuri, telefoane mobile, cartele telefonice şi un dispozitiv de tocare manual, au fost ridicate în urma a opt percheziţii la membrii unei grupări infracţionale specializate în trafic de droguri de risc efectuate de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Suceava şi procurorii D.I.I.C.O.T.. Cinci persoane bănuite în cauză au fost conduse la audieri.

La data de 12 iunie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Suceava, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Suceava – Serviciul pentru Acţiuni Speciale, au efectuat opt percheziţii la locuinţele membrilor unei grupări specializate în trafic de droguri.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. şi al DIPI.

În fapt, membrii grupării sunt bănuiţi ar fi introdus în ţară cannabis achiziţionat din Spania şi Italia sau că ar fi procurat astfel de droguri din municipiul Iaşi şi că le-ar fi valorificat în municipiile Fălticeni şi Suceava.

În urma percheziţiilor, poliţiştii şi procurorii au descoperit şi ridicat 20 de cartele telefonice, trei unităţi de memorie, patru telefoane mobile, un card, înscrisuri, fragmente vegetale susceptibile a fi droguri de risc şi un dispozitiv de tocare manual.

De asemenea au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Suceava cinci persoane bănuite şi nouă martori, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

IGPR - Centrul de Informare și Relații Publice

  • 2 săptămâni mai târziu...
  • Postări 54
  • Iniţiat
  • Ultima postare

Cele mai multe postări în acest topic

  • NewsBot

    55

Publicat

Reţinut pentru trafic de droguri de risc

 

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Piteşti şi procurorii D.I.I.C.O.T. au prins în flagrant un bărbat, cetăţean francez, care intenţiona să vândă 10 kg. de droguri de risc unor persoane din judeţul Argeş. Acesta a fost reţinut şi urmează să fie prezentat Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă.

La data de 24 iunie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi procurorii D.I.I.C.O.T . - Serviciul Teritorial Piteşti au prins în flagrant un bărbat, de 35 de ani, domiciliat în Franţa, care avea asupra sa un asupra sa un geamantan, tip troler, pe care intenţiona sa îl introducă în autoturismul personal, parcat pe raza municipiul Piteşti.

După ce a fost imobilizat, în urma percheziţiei, în geamantan au fost găsite 10 kg. de haşiş şi un cuţit.

Drogurile erau compuse din calupi de cate 100 de grame fiecare şi ambalate în folie transparentă şi staniol.

Totodată, în tetiera scaunului din autoturism au fost identificate 5 grame de haşiş şi mai multe punguţe din folie transparentă ce conţin fragmente de cannabis.

Bărbatul intenţiona să vândă cele 10kg de haşiş contra sumei de 42.500 de euro.

Procurorii D.I.I.C.O.T. l-au reţinut pentru 24 de ore, pentru trafic de droguri de risc, urmând a fi prezentat Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

  • 3 săptămâni mai târziu...
Publicat

Cinci persoane arestate pentru trafic de droguri de risc

 

Poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava – Serviciul Antidrog şi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Suceava, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii infracţiunilor de trafic de droguri de risc, fără drept.

Astfel, la data de 10 iulie a.c., poliţiştii şi procurorii au efectuat cinci percheziţii domiciliare pe raza Judeţului Iaşi.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna februarie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cinci persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, din Comuna Lespezi, Judeţul Iași, constituite într-un grup infracţional organizat, ar fi procurat diferite cantităţi de droguri de risc (cannabis și hașiș), atât de pe raza Municipiului Pașcani, cât şi din Spania sau Italia, pe care le-ar fi valorificat unor consumatori interesați din Judeţul Suceava sau din zona limitrofă localității de domiciliu.

Faţă de cinci persoane a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii, iar Tribunalul Suceava a luat măsura arestării preventive a acestora pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale – I.G.P.R..

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

  • 2 luni mai târziu...
Publicat

Arestați pentru trafic de droguri

 

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Vaslui și procurorii D.I.I.C.O.T. au prins două persoane implicate în traficul internațional de droguri de risc și de mare risc provenite din Spania. Pe numele lor au fost emise mandate de arestare preventivă.

 

La data de 3 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, beneficiind de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – I.G.P.R., au organizat o acțiune de prindere în flagrant a unui bărbat de 26 de ani și a unei tinere de 19 ani bănuiți că ar fi vândut 5 pastile de ecstasy și 30 de grame de cannabis.

 

Polițiștii au tras șase focuri de armă în direcția autoturismului în care se aflau cei doi, reușind prinderea acestora în apropiere de localitatea Băcani, județul Vaslui.

 

În aceeași zi, polițiștii au descoperit și ridicat 80 de comprimate ce conţin MDMA - drog de mare risc şi aproximativ 10 grame de cannabis - drog de risc, în urma a cinci percheziții efectuate în localitatea Băcani.

 

Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie – octombrie a.c., cei doi ar fi comercializat în municipiile Bârlad și Vaslui droguri de risc(cannabis) și de mare risc (comprimate ecstasy), primite prin intermediul unor colete expediate din Spania.

 

Procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Vaslui au dispus reținerea lor pentru 24 de ore pentru introducere în țară, fără drept, de droguri de risc și de mare risc, respectiv trafic internațional și intern de droguri de risc și de mare risc.

 

La data de 4 octombrie a.c., cei doi au fost prezentați magistraților de la Tribunalul Vaslui, care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Sursă: IGPR

Publicat
Reţinuţi pentru trafic de droguri
 
Peste 250 de grame de cannabis au fost descoperite de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Maramureş, în urma unor acţiuni pentru combaterea traficului de droguri de risc şi mare risc. Cinci persoane au fost reţinute de procurorii D.I.I.C.O.T., iar faţă de trei dintre acestea a fost luată măsura arestului la domiciliu.
 
La data de 7 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş au efectuat şase percheziţii la locuinţele mai multor persoane din municipiul Baia Mare, bănuite de trafic de droguri de risc şi mare risc.
 
În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit şi ridicat 45 de grame de cannabis, instrumente de porţionare şi pentru consum de droguri (râşnite, pipe, foiţe), precum şi suporţi digitali, telefoane mobile şi alte bunuri.
 
Persoanele vizate sunt bănuite că şi-ar fi desfăşurat activitatea infracţională începând cu anul 2012, pe raza judeţului Maramureş.
 
Patru persoane au fost reţinute de procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Maramureş, iar faţă de trei dintre acestea, tineri cu vârste între 18 şi 25 de ani, instanţa de judecată a dispus măsura arestului la domiciliu.
 
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R..
 
De asemenea, la data de 9 octombrie a.c., poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Maramureş, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Maramureş, au oprit în trafic, pe Drumul Naţional 18, pe raza comunei Rona de Sus, un tânăr, de 21 de ani,  în autoturismul căruia a fost descoperit un recipient în care se aflau 210 grame de cannabis.
 
Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii D.I.I.C.O.T..
 
Cercetările sunt continuate sub pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale

 

Sursă: IGPR 

  • 2 săptămâni mai târziu...
Publicat

REŢINUŢI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC

 

2 bărbaţi din Piteşti au fost surprinşi de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Piteşti şi procurorii D.I.I.C.O.T., în timp ce  ofereau spre vânzare 15 grame de cannabis. / Cei 2 au fost reţinuţi, iar din locuinţele acestora au fost ridicate droguri, bani proveniţi din vânzarea acestora, ustensile, reviste şi pliante cu instrucţiuni pentru cultivarea cannabisului, precum şi răsaduri.

 

La data de 21 octombrie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi procurorii D.I.I.C.O.T . - Serviciul Teritorial Piteşti, cu sprijinul  luptătorilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale - I.P.J. Argeş, au surprins în flagrant delict 2 bărbaţi,  în vârstă de 22 de ani, din Piteşti, în timp ce ofereau spre vânzare 15 grame de cannabis.

 

Din cercetări a rezultat faptul că cei doi, împreună cu alţi doi bărbaţi din Piteşti, cu vârste de 38 şi 43 de ani, ar fi primit, în mai multe rânduri, droguri din Spania, pe care ulterior le-ar fi porţionat şi comercializat pe raza municipiului Piteşti.

 

Au fost efectuate 4 percheziţii la locuinţele bărbaţilor, în urma cărora au fost ridicate droguri de risc, bani proveniţi din vânzarea acestora, ustensile folosite pentru porţionare şi consum, reviste şi pliante cu instrucţiuni pentru cultivarea cannabisului, precum şi răsaduri.

 

De asemenea, a fost identificat şi indisponibilizat un autoturism folosit în activitatea infracţională.

 

Cele 4 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Piteşti, pentru audieri.

 

Faţă de cei 2 bărbaţi surprinşi în flagrant delict a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Argeş, în cursul zilei de astăzi, cu propunere de arestare preventivă.

 

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R..

 

 

Sursa: IGPR

  • 2 săptămâni mai târziu...
Publicat

BĂNUIŢI DE TRAFIC DE DROGURI, DEPISTAŢI ŞI REŢINUŢI DE POLIŢIŞTI

 

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Neamţ au depistat şi ridicat peste 2600 de capsule şi 350 de grame de substanţe susceptibile a fi droguri de risc şi de mare risc, în urma unor percheziţii efectuate pe raza judeţului.

 

La data de 28 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Neamţ, cu sprijinul  luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au organizat o acţiune pe linia combaterii traficului ilicit de droguri și a comercializării de substanţe din categoria „etnobotanice”, susceptibile a avea efecte psihotrope.

 

În cadrul acţiunii, poliţiștii au efectuat percheziţii la locuinţele a patru bărbaţi, cu vârste între 26 și 30 de ani, toţi din Piatra Neamţ, bănuiţi de trafic de droguri de risc şi de mare risc.

 

În urma percheziţiilor, au fost găsite și ridicate 2613 capsule cu substanţă susceptibilă a avea efecte psihotrope, aproximativ 300 de grame de substanţă vegetală și 50 de grame de pulbere de culoare albă, destinate comercializării, precum şi un cântar electric, folosit la porţionarea și cântărirea substanţelor.

 

De asemenea, au fost depistate şi ridicate trei calculatoare și sume de bani, posibil a proveni din activitatea infracţională, precum şi mai multe bunuri cultural mobile (icoane şi o cristelniţă), a căror proveniență urmează a fi stabilită.

 

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc, deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu și vânzarea fără drept de substanţe cu efect psihotrop, cu doi dintre cei patru bănuiţi în stare de reţinere.

 

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., B.C.C.O. Bacău și DIPI.

 

 

Sursă: IGPR

Publicat

REŢINUŢI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC

 

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Covasna au reţinut trei bărbaţi, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

 

La data de 2 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Covasna, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale, au efectuat trei percheziţii domiciliare pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, la domiciliile unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc.

 

În urma percheziţiilor efectuate au fost depistate 50 grame de cannabis-inflorescenţe, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, au mai fost ridicate înscrisuri, bani, telefoane mobile, precum şi alte bunuri. 

 

Faţă de cei trei bănuiţi, cu vârste între 22 şi 30 de ani, s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 3 noiembrie, să fie prezentaţi magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă.

Sursă: IGPR

Publicat

REŢINUŢI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC

 

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Iaşi şi procurorii D.I.I.C.O.T. au ridicat 100 de grame de cannabis de la doi bărbaţi care încercau să le comercializeze. În urma percheziţiilor, din locuinţele acestora au fost ridicate alte 150 de grame de cannbis.

 

La data de 3 noiembrie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi şi procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial au surprins în flagrant delict doi bărbaţi, în timp ce comercializau 100 de  grame de cannabis.

 

În urma percheziţiilor efectuate la domiciliile celor în cauză, au fost ridicate alte 150 de  grame de cannabis.

 

Din cercetări a reieşit că cei doi, împreună cu alte persoane, ar fi comercializat droguri, în perioada august – noiembrie 2014, pe raza municipiului Iaşi.

 

Faţă de cei doi bărbaţi a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Iaşi, cu propunere de arestare preventivă.

 

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

Sursă: IGPR

  • 1 lună mai târziu...
Publicat

BĂNUIȚI DE TRAFIC DE DROGURI, REȚINUȚI

 

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Brăila, Buzău și Vrancea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au depistat pe raza municipiului Buzău șase persoane, care aveau asupra lor peste 300 de grame de cannabis.

 

La data de 12 decembrie a.c., poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Brăila, Buzău și Vrancea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Brăila, au depistat șase persoane, care aveau asupra lor aproximativ 300 de grame de cannabis.

 

Din cercetări,  a rezultat că cele șase persoane, în perioada noiembrie – decembrie a.c., ar fi comercializat droguri de risc și mare risc, respectiv comprimate ecstasy şi cannabis, pe raza municipiilor Bucureşti, Brăila şi Galaţi.

 

Astfel, în cauză a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii faţă de cele șase persoane, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de trafic de droguri de risc (cinci persoane) și droguri de mare risc (o persoană).

 

Ulterior, Tribunalul Brăila a luat măsura arestării preventive faţă de aceștia, pentru o perioadă de 30 de zile.

 

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și S.R.I..

 

La activități au participat luptători din cadrul Serviciilor pentru Acțiuni Speciale Buzău și Brăila.
 

Sursă: IGPR

Publicat

CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC

 

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Galați au depistat doi bărbați bănuiti de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

 

La data de 17 decembrie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galați şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Galați au depistat, pe raza municipiului Galaţi, doi bărbați care aveau asupra lor 200 de comprimate „ecstasy”. De asemenea, în urma percheziţiei efectuate la locuinţa unuia din bănuiți, s-au mai găsit 630 de  comprimate de „ecstasy” şi 313 grame de cannabis

 

Cei doi sunt bănuiți că, în cursul lunii decembrie a.c., ar fi comercializat peste 150 de comprimate „ecstasy”, pe raza municipiului Galaţi.

 

Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și sunt cercetați pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, iar unul dintre ei și pentru trafic de droguri de risc în formă continuată.

 

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale –I.G.P.R..

 

La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Galați.

 

Sursa: IPJ Galati

  • 2 săptămâni mai târziu...
Publicat

CERCETAŢI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC ŞI MARE RISC

 

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Constanţa au destructurat o grupare infracţională specializată în trafic de droguri de risc şi mare risc. Patru persoane au fost reţinute, iar ulterior, arestate preventiv.

 

La data de 22 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanţa au destructurat o grupare infracţională formată din 4 persoane, cu vârste cuprinse între 22 şi 27 de ani, din municipiul Constanţa, bănuite de trafic de droguri de risc şi mare risc.

 

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2012-2014, cei patru ar fi vândut droguri de risc (cannabis) şi de mare risc (ecstasy), în mod repetat, iar doi dintre aceştia şi-ar fi pus locuinţele la dispoziţie pentru consum de droguri.

 

Cei în cauză sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere fără drept de droguri de risc în vederea consumului propriu, respectiv trafic de droguri de mare risc şi punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, a locuinţei pentru consum ilicit de droguri.

 

Membrii grupării au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar la data de 23 decembrie a.c., au fost prezentaţi magistraţilor, care au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile faţă de trei dintre aceştia, iar faţă de al patrulea a fost dispusă măsura arestului la domiciliu.

Sursă: IGPR

  • 3 săptămâni mai târziu...
Publicat

CERCETAŢI PENTRU TRAFIC DE DROGURI

 

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au depistat în flagrant delict un bărbat care deţinea aproape 2,5 kilograme de cannabis.

 

La data de 18 ianuarie a.c., poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au depistat în flagrant delict, în zona unei autogări din Bucureşti, un bărbat care avea asupra sa aproape 2,5 kg. de cannabis.

 

Drogurile ar fi fost achiziţionate de către un alt bărbat din Barcelona – Spania.

 

Ulterior, a fost depistat un al treilea bărbat, de la care s-au ridicat un aparat de vidat şi un cântar electronic, folosite la săvârşirea faptelor.

 

Cele trei persoane depistate au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T., unde s-a dispus reţinerea acestora pentru 24 de ore, urmând a fi solicitată instanţei arestarea preventivă.

 

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

 


 

Sursă: IGPR

Publicat

PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI DE RISC, REŢINUTE

 

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Călăraşi au ridicat peste 700 de grame de fragmente vegetale, susceptibile a fi droguri de risc, în urma unei prinderi în flagrant delict şi a patru percheziţii domiciliare. / Trei persoane au fost reţinute pentru trafic de droguri de risc, iar faţă de alte două persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar.

 

La data de 22 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Călăraşi, au surprins în flagrant delict, în Olteniţa, trei bărbaţi, cu vârste între 19 şi 25 de ani, care aveau asupra lor 70 de grame de fragmente vegetale, susceptibile a fi droguri de risc, precum şi 2.000 de lei.

 

La activităţi au participat şi poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Olteniţa – I.P.J. Călăraşi.

 

Ulterior, au fost efectuate patru percheziţii domiciliare, în Olteniţa şi în Chirnogi, la persoane bănuite că ar fi implicate în activitatea infracţională.

 

De la locuinţele a doi bărbaţi, din Chirnogi, au fost ridicate 640 de grame de fragmente vegetale.

 

Trei dintre persoanele bănuite au fost reţinute sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc, iar faţă de alte două persoane implicate a fost luată măsura controlului judiciar.

 

Persoanele reţinute urmează a fi prezentate, în cursul zilei de astăzi, Tribunalului Călăraşi, cu propunere de arestare preventivă.

 

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al DIPI.
 

Sursa: IPJ Calarasi

  • 1 lună mai târziu...
Publicat

REȚINUȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC

 

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au depistat trei persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc, în urma unei percheziții efectuate la un imobil folosit pentru vânzarea de droguri.

 

La data de 3 martie a.c., polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul Antidrog din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat o percheziție la un imobil din Bucureşti, folosit pentru vânzarea de droguri de mare risc, respectiv heroină.

 

Activitatea s-a desfășurat într-un dosar penal în care trei persoane, cu vârste cuprinse între 26 și 63 de ani, sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc.

 

Aceștia sunt bănuiți că, în perioada decembrie 2014 – martie 2015, ar fi deținut și comercializat heroină, pe raza sectorului 2 a municipiului București.

 

Persoanele în cauză, două femei și un  bărbat, au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T.. 

 

Faţă de acestea a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi sesizată instanța de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

 

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale - Inspectoratul General al Poliției Române.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

 

Sursă: IGPR

Publicat

REŢINUŢI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC

 

Două culturi de cannabis „in-door” au fost descoperite și ridicate de polițiștii de combatere a criminalității organizate din Dâmbovița și procurorii D.I.I.C.O.T., în urma a patru percheziții efectuate la persoane bănuite de trafic de droguri de risc. Două persoane au fost reținute și urmează a fi prezentate instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

 

La data de 3 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Dâmbovița au efectuat patru percheziţii domiciliare la persoane bănuite că, începând cu luna decembrie 2014, ar fi cultivat „in-door” plante de cannabis.

 

 

Trei dintre percheziţii s-au desfăşurat în localitățile Târgovişte, Manga şi Ghineşti din judeţul Dâmboviţa, iar una în localitatea Priboieni din judeţul Argeş.

 

Din cercetări a reieşit că unul dintre bănuiţi ar fi mutat o cultură de plante din Manga, la locuinţa altui bărbat din judeţul Argeş şi ar fi înfiinţat o nouă cultură, în luna februarie a.c., într-o locuinţă din Ghineşti.

 

În urma percheziţiilor au fost descoperite două culturi de cannabis „in-door” , amenajate în interiorul locuinţelor, două instalaţii artizanale destinate stimulării creşterii plantelor de cannabis, patru recipiente ce conţineau fertilizant, peste 160 de fragmente vegetale de tutun în amestec cu cannabis, 1,71 grame de cannabis, 192 de alveole folosite la cultura răsadurilor şi 399 de ghivece în care erau cultivate plante de cannabis.

 

De asemenea, au fost puse în executare cinci mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la audieri.

 

În urma probatoriului administrat, faţă de doi bărbaţi s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

 

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române.

 

La activități au participat şi polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti.

 

Sursă: IGPR

  • 3 săptămâni mai târziu...
Publicat

PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI

Polițiștii de combatere a criminalităţii organizate din Satu-Mare și procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat cinci percheziţii domiciliare, pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate specializate în trafic de droguri de risc.

La data de 26 martie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu-Mare și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Satu-Mare au efectuat cinci percheziţii domiciliare la locuințele mai multor persoane bănuite de trafic de droguri de risc.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, diferite tipuri de droguri, seminţe de cannabis, râşniţe, cântare și pipe de sticlă.

De asemenea, au fost puse în aplicare şase mandate de aducere.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2012-2015, şase persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani, ar fi deţinut şi comercializat, pe raza municipiului Satu Mare, droguri de risc şi substanţe din categoria etnobotanice.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române și al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.

Sursă: IGPR

Publicat

PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI, DEPISTATE DE POLIȚIȘTI ȘI PROCURORI

 

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din București și procurorii D.I.I.C.O.T. au indisponibilizat peste 45 de kg. de cannabis, de la 4 persoane bănuite de trafic de droguri. În urma probatoriului administrat în cauză, persoanele bănuite au fost reținute și, ulterior, arestate.

 

La data de 30 martie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate București și procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. București au surprins în flagrant delict 4 persoane, în timp ce ar fi transportat 32,75 kg. de cannabis - masă verde.

 

Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii martie a.c., cei în cauză ar fi înființat o cultură in-door de cannabis, în sectorul 4 din municipiul București.  

 

Ulterior, în urma perchezițiilor efectuate pentru stabilirea activității infracționale,  au fost descoperite și ridicate 3,5 kg. de cannabis uscat, 18 plante mature de cannabis, 6 kg. de masă verde, precum și 2,85 kg. de fragmente vegetale de cannabis.

 

Procurorii D.I.I.C.O.T – S.T. Bucureşti au luat măsura reţinerii faţă de cele patru persoane, iar Tribunalul  Bucureşti a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 zile.

Sursă: IGPR

Publicat

DROGURI DE RISC, RIDICATE DE POLIŢIŞTI ŞI PROCURORI

 

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Satu Mare au ridicat  500 de grame de cannabis de la doi cetăţeni străini.

 

La data de 1 aprilie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Satu Mare au surprins în flagrant delict doi cetăţeni străini, care aveau asupra lor 500 de grame de cannabis.

 

La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare.

 

Din cercetări a reieşit că, cei în cauză ar fi introdus drogurile în România, intenţionând să le comercializeze în judeţul Satu Mare.

 

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Departamentului de Informații și Protecție Internă.

Sursă: IGPR

Publicat

70 DE KILOGRAME DE COCAINĂ, RIDICATE DE POLIŢIŞTI ŞI PROCURORI

Poliţiştii antidrog din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au ridicat 70 de kilograme de cocaină care fusese ascunsă în pereţii interiori ai unor corpuri de mobilă.

Poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au ridicat 70 de kilograme de cocaină, livrate din Germania.

Operaţiunea a fost rezultatul colaborării cu Vama Germană, National Crime Agency din Marea Britanie şi cu autorităţile din Spania.

În fapt, gruparea infractionanală ar fi importat drogurile de mare risc din Ecuador, iar pentru a nu fi descoperite la controale, le - ar fi injectat în pereţii interiori ai unor corpuri de mobilă. De asemenea, pentru a disimula drogurile, cei în cauză ar fi schimbat proprietăţile acestora prin prelucrare, obţinând cocaină de culoare neagră.

Valoarea estimată a drogurilor pe piaţa neagră este de 4.200.000 de euro.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Sursă: IGPR

  • 3 săptămâni mai târziu...
Publicat

REŢINUŢI PENTRU TRAFIC DE DROGURI ŞI ŞANTAJ

 

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Olt au ridicat 250 de g. de cannabis, o sabie ninja şi un pistol cu gaze, de la doi bărbaţi bănuiţi că ar fi introdus în ţară 3 kilograme de cannabis şi ar fi ameninţat cumpărătorii cu pistolul, pentru recuperarea datoriilor./ Cei doi au fost reţinuţi.

 

La data de 28 aprilie a.c, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt şi procurorii D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Olt, cu sprijinul luptătorilor de la acţiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, au efectuat o percheziţie, în comuna Izbiceni, la locuinţa a doi bărbaţi, bănuiţi de trafic de droguri.

 

În urma percheziţiei, au fost ridicate aproximativ 250 de grame de cannabis, instrumente performante de cântărire, o sabie ninja şi un pistol cu gaze.

 

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2014 – 2015, cei în cauză ar fi introdus în ţară, aproximativ 3 kilograme de cannabis provenite din Italia, pe care, ulterior, le-ar fi comercializat pe raza comunei Izbiceni, în judeţele limitrofe şi în municipiul Bucureşti.

 

De asemenea, din investigaţii a reieşit că, pentru recuperarea datoriilor, aceştia i-ar fi ameninţat pe cumpărătorii de droguri cu pistolul cu gaze, introdus ilegal în ţară, din Italia.

 

Cei doi au fost reţinuţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc, introducerea în ţară de droguri de risc şi şantaj, urmând ca, în cursul zilei de azi, să fie prezentaţi Tribunalului Olt, cu propunere de arestare preventivă.
 

Sursă: IGPR

Publicat

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI DE RISC

 

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Covasna au ridicat rezină şi inflorescenţe de cannabis, telefoane mobile, 2.780 de euro, 50 de USD şi 21.700 de lei, de la 8 persoane bănuite de trafic de droguri de risc. Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore.

 

La data de 30 aprilie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Covasna au efectuat 10 percheziţii pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, la locuinţele a 8 persoane, cu vârste cuprinse între 22 şi 45 de ani, bănuite de trafic de droguri de risc.

 

Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov şi al luptătorilor Serviciului de Intervenţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna.

 

În urma percheziţiilor, au fost ridicate diferite cantităţi de rezină de cannabis şi inflorescenţe de cannabis, telefoane mobile şi 2.780 de euro, 50 de USD şi 21.700 de lei.

 

Persoanele în cauză au fost conduse la audieri, iar faţă de un bărbat, de 23 de ani, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.
 

Sursă: IGPR

  • 2 săptămâni mai târziu...
Publicat

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Constanţa și procurorii D.I.I.C.O.T. au destructurat o grupare specializată în trafic de droguri de risc și operațiuni cu substanțe susceptibile a avea proprietăți psihoactive. Șapte persoane au fost conduse la audieri.

La data de 13 mai a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au efectuat 9 percheziții domiciliare în Constanța, Ovidiu și Valu lui Traian, la un grup infracțional organizat bănuit de trafic de droguri de risc și operațiuni ilicite cu substanțe susceptibile a avea proprietăți psihoactive.

Membrii grupării sunt bănuiți că, în perioada 2014 – 2015, ar fi pus în vânzare droguri de risc și substanțe susceptibile a avea proprietăți psihoactive, pe raza municipiului Constanța.

În urma perchezițiilor, polițiștii au identificat o instalație pentru cultură de cannabis ”in door”, 30 de grame de marijuana, 3 kilograme de substanță vegetală susceptibilă a avea proprietăți psihoactive și 800 de grame de substanță pulverulentă.

Poliţiştii au condus la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța 7 persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, cultivarea și punerea în vânzare a drogurilor de risc și efectuarea de operațiuni ilicite cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Serviciul Român de Informații.

La activități au participat și polițiști de la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța - Serviciul Criminalistic.

Sursă: IGPR

  • 2 săptămâni mai târziu...
Publicat

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI

 

Peste 800 de grame de cannabis și hașiș, 30.000 de lei și 10.000 de euro au fost ridicați de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Timiş şi procurorii D.I.I.C.O.T., în urma a 21 de percheziţii, efectuate la membrii unei grupări infracţionale specializate în trafic de droguri de risc şi mare risc.

 

La data de 26 mai a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara au efectuat 21 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Timiş, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc şi mare risc.

 

La activităţi au participat și poliţişti ai Inspectoratului de Poliție Județean Timiş.

 

În urma perchezițiilor, au fost ridicate peste 800 de grame de cannabis și hașiș, 30.000 de lei și 10.000 de euro.

 

Din cercetări a reieşit că cei cinci membri ai grupării infracţionale, cu vârste între 22 şi 27 de ani, ar fi aprovizionat şi intermediat tranzacţii de cannabis şi comprimate ecstasy consumatorilor din Timişoara, în special în zona complexului studenţesc.

 

Pentru distribuirea drogurilor la nivel stradal membrii grupării ar fi folosit intermediari, poliţiştii reuşind identificarea a 10 tineri, cu vârste între 21 şi 27 de ani.

 

Persoanele depistate vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara, pentru audieri.

 

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale - Inspectoratul General al Poliţiei Române și al Departamentului pentru Informații și Protecție Internă.
 

Sursă: IGPR

  • 4 săptămâni mai târziu...
Publicat

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI DE RISC

 

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Brăila şi Galaţi şi procurorii D.I.I.C.O.T. au destructurat o grupare specializată în trafic cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive şi trafic de droguri de risc.

 

La data de 17 iunie a.c., poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Brăila, cu sprijinul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, au efectuat 14 percheziţii domiciliare, pe raza municipiilor Brăila şi Galaţi, la membrii unui grup infracţional organizat specializat în trafic cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive şi trafic de droguri de risc.

 

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate 213,25 de grame de cannabinoizi sintetici, 3 autoturisme, 600 de euro, 7 unităţi XBOX şi 6 televizoare LCD.

 

20 de persoane au fost depistate şi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi ulterior la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Brăila, în vederea audierii şi dispunerii de măsuri legale.

 

Patru brăileni, cu vârste cuprinse între 20 şi 47 de ani, au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, iar împotriva unui gălăţean de 24 de ani, procurorul a dispus instituirea măsurii controlului judiciar.

 

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2013- 2015, membrii grupului infracţional organizat ar fi comercializat, pe raza municipiilor Brăila şi Galaţi, produse susceptibile de a avea efecte psihoactive şi droguri de risc şi mare risc,  pe care le-ar fi primit din străinătate, prin colete poştale.

 

La activităţi au participat poliţişti ai Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive şi trafic de droguri de risc şi mare risc.

Sursă: IGPR

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.