Jump to content
POLITISTI.ro

Suspecţi de furt de bani din bancomate, depistaţi de poliţişti


NewsBot

Recommended Posts

Suspecţi de furt de bani din bancomate, depistaţi de poliţişti

Doi tineri craioveni sunt suspectaţi că au montat dispozitive la diferite ATM – uri din Craiova, după care au sustras bani de la persoanele care efectuau operaţiuni de retragere de numerar.

Aseară, în jurul orei 23.00, poliţişti ai Secţiei 3 Poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au depistat, în parcarea unui hypermarket, doi tineri de 23 de ani, din localitatea Teslui, respectiv 30 de ani, din municipiul Craiova, care nu îşi justificau prezenţa în zona respectivă.

În urma controlului efectuat în autoturismul acestora, poliţiştii au identificat mai multe carduri bancare, precum şi dispozitive pe care cei doi le montau la diferite ATM – uri cu scopul de a sustrage bani de la persoanele care efectuau operaţiuni de retragere de numerar.

Din cercetările poliţiştilor craioveni a rezultat faptul că cei doi suspecţi, G.Ştefan şi C. Cătălin, au sustras aproximativ 1.000 de lei de la trei ATM - uri amplasate în municipiul Craiova, în cartierele Valea Roşie şi Craioviţa Nouă, iar în momentul în care au fost depistaţi aceştia urmau să sustragă o sumă de bani de la un al patrulea bancomat.

Pe numele celor în cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la infracţiunea de furt calificat.

I.G.P.R. - Centrul de Informare si Relatii Publice

Link to comment
  • 1 year later...

Reţinuţi de poliţişti pentru furt şi tentativă de furt din bancomate

Doi tineri constănţeni sunt suspectaţi de poliţişti de săvârşirea mai multor furturi şi tentative de furt de bani din ATM-uri.

În urma percheziţiilor efectuate la locuinţele acestora, poliţiştii au descoperit instrumente electronice de plată contrafăcute, precum şi o armă nesupusă autorizării ori notificării.

Astăzi, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Constanţa, beneficiind de suportul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I., au efectuat trei percheziţii la locuinţele unor persoane suspectate de furt şi tentative de furt de sume de bani din A.T.M.-urile mai multor agenţii bancare din municipiul Constanţa.

În urma percheziţiilor efectuate, au fost ridicate probe şi mijloace de probă ce au legătură directă cu săvârşirea faptelor, fiind identificaţi doi dintre suspecţii de comiterea acestor fapte, respectiv I.S., de 33 de ani şi A.B., de 26 de ani, ambii din municipiul Constanţa.

Totodată, la reşedinţa lui I.S., poliţiştii au găsit şi ridicat o armă air-soft, nesupusă autorizării ori notificării, iar la domiciliul lui A.B., au fost identificate şi ridicate instrumente electronice de plată contrafăcute.

Din primele cercetări, în sarcina celor doi suspecţi s-a stabilit şi probat săvârşirea a 10 tentative de furt şi furturi de sume de bani din A.T.M. – uri, existând indicii şi cu privire la săvârşirea altor 12 astfel de fapte, faţă de care cercetările vor fi extinse.

În cursul acestei zile cei doi vor fi prezentaţi instanţei, cu propunere de arestare preventivă.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relaţii Publice

Link to comment
  • 1 month later...

Suspecţi de furt din ATM-uri, identificaţi de poliţişti

Poliţiştii ieşeni au identificat şi reţinut doi tineri, suspectaţi că au montat dispozitive artizanale pe patru bancomate, pentru a opri sumele de bani solicitate de clienţi.

La data de 1 februarie a.c., poliţiştii ieşeni au fost sesizaţi de reprezentanţii a patru unităţi bancare, cu privire la unele erori survenite la ATM-uri.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, la fanta de eliberare numerar a unor bancomate de pe raza municipiului Iaşi, au fost montate dispozitive artizanale, pentru a opri sumele de bani solicitate de către clienţi, prejudiciul total cauzat fiind de 490 de lei.

În urma acţiunilor desfăşurate de poliţişti în cursul nopţii trecute, au fost depistaţi doi tineri, de 25 şi 26 de ani, suspectaţi în cauză. Cei doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi cu propunere de arestare preventivă, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

PENTRU A NU DEVENI VICTIME ALE INFRACŢIUNILOR CU CARDURI, POLIŢIA ROMÂNĂ RECOMANDĂ:

  • Dacă sesizaţi pe carcasa bancomatului ataşate dispozitive suspecte (adiţionale), sesizaţi imediat unitatea bancară căreia îi aparţine sau Poliţia!
  • Dacă scoateţi bani de la un bancomat, verificaţi de fiecare dată să nu fie alte persoane în jurul dumneavoastră care să poată vedea codul PIN introdus!
  • Mascaţi tastatura bancomatului la introducerea codului PIN!
  • Nu distrugeţi cardurile deteriorate sau expirate, ci predaţi-le întotdeauna băncii emitente!

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
  • 4 months later...

Suspecţi de furturi din bancomate, identificaţi de poliţişti

 

Trei bărbaţi, suspectaţi de comiterea mai multor furturi de numerar prin forţarea sistemelor mecanice ale ATM-urilor, au fost depistaţi de poliţiştii din Cluj.

 

La data de 30 iunie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Cluj au efectuat o percheziţie domiciliară în municipiul Lupeni şi au pus în executare trei mandate de aducere emise pe numele a trei bărbaţi, suspectaţi de comiterea unor furturi prin retrageri frauduloase de numerar din ATM-uri.

 

La acţiune au participat poliţişti din cadrul I.P.J. Hunedoara şi I.P.J. Suceava.

 

În cauză s-a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale – I.G.P.R..

 

Cei trei sunt suspectaţi că, în perioada 17 mai - 10 iunie a.c., prin forţarea sistemelor mecanice, ar fi extras bani din patru ATM-uri situate pe raza judeţului Cluj.

 

Prejudiciul creat este de 10.000 lei.

 

Poliţiştii au reţinut doi dintre suspecţi pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

 

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
  • 5 months later...

Percheziţii la suspecţi de furturi din bancomate

 

Poliţiştii de investigaţii criminale din Cluj, Timiş şi Hunedoara, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R. au efectuat, astăzi, percheziţii la locuinţele a cinci persoane din Timişoara, suspectate că ar fi sustras bani din bancomate.

La data de 4 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Cluj, împreună cu cei de la I.P.J. Timiş şi I.P.J. Hunedoara, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale - I.G.P.R., au efectuat percheziţii la locuinţele a cinci persoane, cu vârste între 23 şi 44 de ani, toate din municipiul Timişoara, suspectate de furt calificat şi distrugere.

În fapt, cei cinci sunt suspectaţi că, în luna iunie a.c., folosind un card aparţinând unei unităţi bancare, ar fi efectuat mai multe retrageri frauduloase de sume cuprinse între 20 lei și 1.800 de lei, din ATM - uri situate în Sibiu, Mediaş, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Deva, Alba Iulia, Orăştie, Dobra şi Simeria. 

Valoarea totală a prejudiciului cauzat se ridică, până în prezent, la aproximativ 40.000 de lei. 

În urma efectuării percheziţiilor, au fost ridicate mai multe mijloace de probă, iar suspecţii depistaţi au fost conduşi la sediul I.P.J. Cluj, pentru audieri şi luarea măsurilor ce se impun.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale –I.G.P.R.

I.G.P.R. - Centrul de Informare şi Relaţii Publice

Link to comment
  • 3 months later...
Reţinuţi de poliţişti pentru furturi din bancomate
 
Doi tineri bănuiţi că ar fi comis mai multe furturi din bancomate au fost reţinuţi de poliţiştii de investigaţii criminale din Satu Mare. 
La data de 19 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Satu Mare au depistat un bărbat de 24 de ani, din Tăşnad, şi o fată de 17 ani, din Cig, bănuiţi de comiterea de furturi din bancomate.
 
Cei doi sunt bănuiţi de poliţişti că ar fi comis, în perioada decembrie 2013 - martie a.c., 10 furturi din ATM – uri, pe raza judeţului Satu Mare, provocând un prejudiciu de aproximativ 5.000 de lei.
 
Persoanele în cauză au fost reţinute de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, urmând a fi prezentaţi magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă. 
Poliţiştii continuă cercetările, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al DIPI.
 
IGPR - Centrul de Informare și Relații Publice
Link to comment

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.