Jump to content
POLITISTI.ro

Pot oferi polițiștilor o gustare sau o răcoritoare gratuită?


Zorak

Recommended Posts

Salutare!

În zona în care locuiesc părinții mei se fură ca n codru. De la țevi de oțel până la slănină din afumătoare (pe bune).Recent au început să apară mașini de poliție care parchează vis-a-vis de casa lor și ocazional patrulează strada. Mă bucur enorm să văd că poliția își face simțită prezența și descurajează eventualii hoți. 

Mama mea a recunoscut că se simte în siguranță, știind că este un echipaj în zonă. Mi-a spus că ar vrea să le mulțumească... dar îi e rușine.

Mama adoră să gătească, iar satisfacția ei cea mai mare este atunci când cineva mănâncă ceva gătit de ea. 

Întrebarea mea: Ar fi apreciat gestul de a oferi gratuit agenților care stau ore n șir în mașină un sandwich cald și o apă minerală sau ceai?  Sau ar naște alte complicații? 

 

  • Upvote 1
Link to comment

Având în vedere că un ministru a făcut câțiva ani de pușcărie pentru pălincă și caltaboși, este posibil ca și colegii noștri să dea de belea pentru un sandwich și o apă minerală.

  • Downvote 3
Link to comment
  • Moderator

Nu e absolut nicio problema. Iav, aberezi, scuza-ma ca iti spun. Fa o diferenta intre un gest de omenie si primirea de foloase necuvenite sau luarea de mita. Vezi ca acolo, la latura obiectiva, spune sa faci un act infractional in sensul in care ai primit foloasele necuvenite. Mama ta poate sa ii roage pe politisti, mai mult ca sigur vor refuza, insa vor aprecia gestul. 

Link to comment

Este posibil ca atunci când mama lui Zorak va traversa strada prin loc nepermis ca să-i servească pe colegi cu gustare și apă, cineva să o fotografieze și gata s-a rezolvat și cu latura obiectivă. Nu este nicio aberație. Când eram prin școala militară( în secolul trecut) era o vorbă: ce bagi în gură și ce tragi pe „ mână” nu te întreabă nimeni. Acum vremurile s-au schimbat și zicala nu mai este la modă. 

Link to comment

Ferească sfântul. Atunci or să lipsască două din elementele constitutive al infracțiunii de primire de foloase necuvenite. Cristi, cred că ai văzut că este plin „fâsbukul” cu poze în care apar polițiști fotografiați în timp ce iau cota de benzină în bidoane din plastic, din stații de carburanți, iar la comentarii apare că de fapt acei polițiști sustrag benzina, de polițiști care dorm în autospecială, deși nu se spune niciunde că acei polițiști sunt de fapt în pauză și pot face orice, inclusiv să se odihnească. Așa că ceea ce spun nu este chiar o aberație.

Link to comment
  • Moderator

Gura lumii sloboda. De acolo pana la fapte de natura penala e distanta. Iar lumea mai trebuie si educata. 

Link to comment

Mulțumesc mult pentru răspunsuri !

Strada unde locuiesc părinții mei este lângă o zonă industrială, fără magazine mari sau benzinării și e slab circulată. Implicit, zero camere de supraveghere și zero paparazzi amatori. Probabil asta o face atrăgătoare pentru hoți. 

Cred că cel mai simplu ar fi să îi spun mamei să pregătească 2 sandwichuri (preferabil cu roșii proaspete din grădină) și o sticlă de apă.... și să meargă cu ele la mașină. Merg pe ideea lui Cristi:  Dacă acceptă, bine. Dacă refuză... asta e.

Offtopic:  Mi se pare trist că s-a ajuns în situația în care trebuie să îți iei precauții ca să faci un gest de omenie. Uitasem complet de povestea cu caltaboșii care a fost mediatizată la greu. Ce valoare pot avea 4 felii de pâine cu șuncă și cașcaval ieftin? Sau 2 roșii din cele 10 rânduri care poate ”dispăreau” peste noapte?  Pentru cineva care stă în mașină la 12 noaptea la dracu-n praznic și nu a apucat să ia prânzul sau cina, poate fi mană cerească. Dar pentru vreun zevzec cu telefon și cont de facebook, poate fi ”Pază privată DIN BANII PUBLICI pentru familia X, cumpărată cu sandwichuri !!!!!!!!”. Dacă un pompier îmi stinge incendiul din casă, va trebui să mă gândesc bine înainte să îi dau voie să-mi folosească toaleta. Trist. :(

 

 

Link to comment
On 5/19/2018 at 0:22, Zorak a scris:

zero paparazzi amatori

Cu asta să nu fii așa de sigur, nu știi niciodată cine stă prin tufișuri.

Link to comment

Art. 256

Primirea de foloase necuvenite

Primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Daca o sticla de apa si patru felii de paine sunt foloase necuvenite chiar ca am luat-o razna.

Link to comment

Tocmai am văzut pe un post de televiziune că Lucian Diniță a fost trimis în judecată în 2015 pentru că în 2012 ar fi primit de la o persoană  un miel, doi curcani și cinci (kilograme , sau bucăți)  păstrăvi pentru ca acesta să-și recupereze mai repede permisul de conducere suspendat pentru 90 de zile. Acum, în 2018, Tribunalul București a dat sentință de achitare a lui Lucian Diniță. Deci s-ar putea și pentru o sticlă de apă și patru felii de pâine, întrucât unii cu simț civic ar putea reclama că sigur între acele felii de pâine erau câte 100 de euroi și uite așa se duce liniștea ta pentru câțiva ani buni.

Și nu noi al luat-o razna ci alții, care aleargă după activitate.

Link to comment

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.