Jump to content
POLITISTI.ro

NewsBot

Recommended Posts

RAMBURSĂRILE ILEGALE DE TVA, ÎN ATENŢIA POLIŢIŞTILOR

Data: 13/09/2012 Sursa: IGPR

În urma unei acţiuni coordonată de Direcţia de Investigare a Fraudelor din I.G.P.R., poliţiştii specializaţi din cadrul structurilor de investigarea fraudelor au constatat 125 de infracţiuni de evaziune fiscală şi au aplicat 127 de sancţiuni contravenţionale.

În perioada 23 iulie - 25 august a.c., Direcţia de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R. a coordonat o acţiune la nivel naţional, pentru prevenirea fraudelor la regimul rambursărilor de TVA.

Pe parcursul activităţilor au fost verificate 306 societăţi comerciale care au solicitat sau au beneficiat de rambursări ale taxei pe valoarea adăugată.

În urma declanşării acestei acţiuni, au fost constatate 125 de infracţiuni de evaziune fiscală, fiind cercetate 117 persoane.

Şase dintre dosarele penale instrumentate au fost declinate în favoarea structurilor specializate ale parchetului. În cadrul acestora sunt cercetate 65 de infracţiuni, de săvârşirea cărora sunt suspectate 23 de persoane.

Alături de prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală, structurile teritoriale au aplicat 127 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 144.820 lei şi au indisponibilizat bunuri de peste 65.000 de lei.

Din totalul infracţiunilor depistate, 48 au vizat fapte de evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive. Alte 14 fapte depistate au fost de omisiune, în tot sau în parte, a evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, iar opt fapte au constat în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile.

De asemenea, 39 de cazuri au vizat fapte de stabilire cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.

Alte infracţiuni depistate pe parcursul activităţilor desfăşurate au fost fapte incriminate de legislaţia privind spălarea banilor, de legea insolvenţei şi de cea a contabilităţii.

Link to comment
  • 2 weeks later...
  • Replies 59
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

  • NewsBot

    52

  • maxu08

    5

  • Catalin

    3

Evaziune fiscală cu zahăr

O societate comercială din Corabia este suspectată că a efectuat livrări intracomunitare fictive de zahăr către o societate din Ungaria, creând, astfel, un prejudiciu de aproximativ 1.500.000 de lei.

În perioada octombrie 2011 - februarie 2012, o societate comercială din oraşul Corabia, judeţul Olt, administrată de un cetăţean libanez, de 54 de ani, este suspectată că a efectuat 75 livrări intracomunitare, către o societate comercială din Ungaria.

Activităţile au avut ca obiect 1.659 tone de zahăr, în valoare de 6.126.810 lei şi au fost efectuate fără a colecta TVA-ul, pe facturile externe fiind înscrisă menţiunea – scutit, conform prevederilor Codului Fiscal.

Livrările în cauză s-au efectuat prin intermediul a cinci firme de transport, care nu au transportat mărfurile în cauză la societatea din Ungaria, ci la două societăţi comerciale de pe teritoriul României.

Cele două societăţi comerciale, pentru a justifica provenienţa celor 1.659 tone de zahăr, au înregistrat în contabilitate facturi de aprovizionare nereale, de la alte societăţi comerciale.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că livrările de zahăr efectuate de societatea comercială din Corabia către cea din Ungaria, nu se încadrează la scutirea de TVA, astfel că bugetul de stat a fost prejudiciat cu 1.470.434 lei, reprezentând TVA necolectată.

Poliţiştii au întocmit acte premergătoare şi efectuează cercetări pentru omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate şi evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment

Cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală

Un bărbat din Timişoara este suspectat de poliţişti de săvârşirea înfracţiunii de evaziune fiscală, prejudiciul creat bugetului de stat fiind de aproape patru milioane de lei.

În fapt, B. Viorel, de 55 de ani, în calitate de administrator al unei societăţi din Timişoara, ar fi înregistrat, în perioada 2007-2011, în evidenţa contabilă, cheltuieli care au la bază operaţiuni nereale, respectiv a emis mai multe facturi fictive pe numele unor societăţi în scopul diminuării bazei impozabile. În acest fel a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 3.853.467 de lei.

Pentru probarea activităţii infracţionale, la data de 28 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul I.P.J Timiş au efectuat patru percheziţii domiciliare şi auto în vederea identificării unor bunuri materiale dobândite ilicit.

În urma percheziţiilor au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, bunuri în valoare de aproximativ 25.000 de euro şi documente contabile.

Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore şi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, cu propunere de arestare preventivă, însă instanţa de judecată a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru 30 de zile.

Cercetările continuă în vederea probării întregii activităţi infracţionale şi recuperării prejudiciului adus bugetului de stat.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
  • 3 weeks later...

Evaziune fiscală cu produse petroliere cu consecinţe deosebit de grave

Poliţişti din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi şi Bacău, împreună cu procurori ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi şi beneficiind de suportul informativ şi tehnic al specialiştilor Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi al S.R.I. au realizat destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 35 de persoane, care acţiona pe raza judeţelor Iaşi şi Bacău, specializat în săvârşirea infracţiunilor de contrabandă cu produse petroliere, evaziune fiscală şi spălare de bani.

În acest sens, în cauza sunt efectuate 56 de percheziţii domiciliare, la locuinţele suspecţilor, precum şi la sediile unor societăţi comerciale de pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Iaşi, Bacău, Prahova, Bistriţa Năsăud şi Constanţa.

Membrii grupării sunt suspectaţi că au obţinut beneficii financiare substanţiale, utilizând un număr de 32 de societăţi comerciale pentru efectuarea de operaţiuni ilegale cu produse petroliere.

Astfel, ca mod de operare, învinuiţii au derulat operaţiuni de import din Bielorusia în România de produse petroliere accizabile - motorină, declarate vamal de către importator ca fiind combustibil pentru încălzit, în scopul sustragerii de la plata accizelor şi taxelor vamale datorate statului.

În fapt, liderii grupării, prin intermediul a şapte societăţi comerciale din municipiile Bacău, Iaşi şi Bucureşti, au procedat la comercializarea, fără documente legale a importante cantităţi de motorina, aceste societăţi înregistrând achiziţii şi respectiv livrări fictive de combustibil lichid uşor - C.L.U. şi motorină, de la şi către firme tip ”fantomă”.

În aceasta modalitate a fost introduse în ţară aproximativ 3500 tone motorină, prejudiciul cauzat prin activitatea infracţionala ca urmare a neplăţii taxelor aferente fiind estimat la suma de 1.500.000 de Euro.

La sediul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi vor fi conduse 35 de persoane în vederea audierii, urmând ca după finalizarea audierilor sa fie dispuse măsurile legale.

IGPR - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
  • 3 months later...

Evaziune fiscală la o sală de jocuri de noroc

Administratorul unei săli de jocuri din Călăraşi este suspectat de poliţişti că nu a evidenţiat în contabilitate impozitul pentru câştigurile acordate, în valoare totală de peste 300.000 de lei.

La data de 25 ianuarie a.c., poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Călăraşi au efectuat verificări la o sală de jocuri mecanice din municipiul Călăraşi, sală administrată de un bărbat de 48 de ani, din aceeaşi localitate.

În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că societatea comercială cu sediul în Târgu Mureş şi punct de lucru în Călăraşi, nu a evidenţiat impozitul pe câştigurile mai mari de 600 de lei, acordate jucătorilor, de la începutul lunii ianuarie a.c., creând un prejudiciu de 315.622 de lei.

În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, precum şi cu privire la încălcarea prevederilor OUG 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relaţii Publice

Link to comment
  • 1 month later...

Cercetat pentru evaziune fiscală

Un administrator de firmă este suspectat de poliţiştii de investigare a fraudelor din Bihor că a prejudiciat bugetul de stat cu peste 420.000 lei, prin evaziune fiscală.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au început urmărirea penală faţă de un bărbat, de 33 de ani, pentru evaziune fiscală.

Acesta este suspectat că, în cursul anului 2011, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în judeţul Bihor, nu a înregistrat, în evidenţele contabile ale societăţii, livrări de mărfuri în valoare de 1.053.059 lei, efectuate către o societate comercială din judeţul Timiş, sustrăgându-se astfel de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat.

Prejudiciul total provocat bugetului consolidat al statului este de 421.220 lei, reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor continuă cercetările în cauză pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea integrală a prejudiciului.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
  • 1 month later...

Cercetat pentru evaziune fiscală

 

Reprezentantul legal al unei societăţi comerciale este suspectat de poliţiştii bihoreni că a prejudiciat bugetul de stat cu peste 100.000 lei, prin evaziune fiscală.

 

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au început urmărirea penală împotriva unui bărbat de 48 de ani, din localitatea Sântion şi faţă de o societate comercială cu sediul în aceeaşi localitate, sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală.

 

Cel în cauză este suspectat că, în perioada aprilie 2010 – iulie 2011, în calitate de reprezentant legal al respectivei societăţi comerciale, ar fi înregistrat în evidenţele contabile ale firmei, în mod nereal, cheltuieli aferente unor operaţiuni ce atestă achiziţii de prestări de servicii şi materiale de construcţii de la şase societăţi cu comportament tip „fantomă”. În realitate, facturile au fost înregistrate în scopul de a sustrage societatea comercială de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat.

 

Prejudiciul total provocat astfel bugetului consolidat al statului este de 102.433 lei, reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit.

 

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor continuă cercetările în cauză pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a suspectului şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului provocat bugetului consolidat al statului.

 

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment

Suspecţi de evaziune fiscală, cercetaţi de poliţişti

 

Poliţiştii de investigarea fraudelor din Prahova suspectează zece persoane de săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală cu produse petroliere. Prejudiciul creeat este de aproximativ 500.000 de euro.

 

La data de 16 mai a.c., Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au efectuat două percheziţii domiciliare în municipiul Ploieşti şi în municipiul Constanţa, precum şi patru controale în localităle Albeşti, Bărcăneşti, Berceni şi Colceag, la agenţi economici cu activităţi în domeniul petrolier.

 

Percheziţiile şi controalele s-au desfăşurat împreună cu reprezentanții Gărzii Finaciare, Gărzii de Mediu şi Direcției Judeţene pentru Accize şi Operaţuni Vamale Prahova.

 

Au fost vizate 10 persoane, suspectate de comiterea de infracţiuni de evaziune fiscală, fapte comisă prin neînregistrarea în totalitate în documentele finaciar contabile atât a producţiei realizate, cât şi a veniturilor încasate în urma comercializării acestor produse.

Totodată, au fost vizate şi aspecte privind protecţia mediului înconjurător, prin nedepozitarea corespunzătoare a produselor petroliere respective.

 

Prejudiciul creat bugetului de stat este de aproximativ 500.000 de euro.

 

I.G.P.R. - Centrul de Informare si Relatii Publice

Link to comment

Suspect de evaziune fiscală, cercetat de poliţişti

 

Un administrator de firmă este suspectat de poliţiştii de investigarea fraudelor din Buzău de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de peste 1.700.000 de lei.

 

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Buzău au început urmărirea penală împotriva unui bărbat în vârstă de 35 de ani, din Buzău, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

 

Cel în cauză este suspectat că, în perioada 2012 – 2013, în calitate de asociat unic şi administrator al unei societăţi comerciale, ce avea ca principal obiect de activitate comerţul cu ridicata de legume şi fructe, a efectuat achiziţii intracomunitare de la diverşi parteneri din spaţiul intracomunitar, în valoare totală de 7.309.915 de lei, fără a evidenţia în contabilitatea societăţii operaţiunile derulate.

 

De asemenea, societatea ar fi declarat, în mod fictiv, organelor fiscale prin decontul de taxă pe valoare adăugată vânzări către o firmă din Bulgaria, operaţiuni ce au avut ca scop diminuarea obligaţiei de plată privind TVA. Din verificările efectuate, a rezultat că agentul economic străin nu a realizat aceste tranzacţii.

 

Astfel, prin ascunderea bunului şi a sursei impozabile (achiziţii de mărfuri), precum şi prin neevidenţierea în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate, respectiv „fabricarea” unor documente de livrare fictive pentru crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu existau, societatea din Buzău s-ar fi sustras de plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat în valoare de 1.758.878 de lei.

 

I.G.P.R. - Centrul de Informare şi Relaţii Publice

Link to comment
  • 1 month later...

Cercetaţi pentru evaziune fiscală

 

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Cluj cercetează patru persoane, suspectate de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. Poliţiştii au efectuat două percheziţii, în urma cărora au ridicat documente de evidenţă contabilă aparţinând societăţilor controlate de către suspecţi. Doi dintre suspecţi au fost arestaţi preventiv.

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Cluj - Biroul 2 au depistat patru persoane, suspectate de comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

În cursul zilei 25 iunie a.c., poliţiştii au efectuat două percheziţii, în urma cărora au fost ridicate documente de evidenţă contabilă aparţinând societăţilor controlate de către suspecţi.

În fapt, în perioada martie 2004 – iunie 2009 şi ianuarie 2012 – februarie 2013, suspecţii, în calitate de administratori la patru societăţi comerciale cu sediul în judeţul Cluj, ar fi creat un circuit de documente contabile fictive, prin intermediul mai multor societăţi comerciale, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi pasiv reflectate în bilanţul contabil al societăţilor, precum şi sustragerea de la plata T.V.A.-ului şi a impozitului pe profit.

De asemenea, aceştia ar fi efectuat, în mod repetat, transferuri de sume importante de bani, care erau redirecţionate în alte conturi bancare, deschise pe numele lor, ca persoane fizice sau în numele unor societăţi comerciale controlate de către aceştia, pentru a le ascunde şi disimula adevărata provenienţă şi pentru a justifica plata unor facturi fiscale fictive. Sumele de bani erau încasate sau folosite de către suspecţi.

Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului este în valoare de 13.600.000 lei.

În baza probatoriului administrat în cauză, instanţa a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 zile faţă de doi dintre suspecţi.

I.G.P.R.- Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
  • 4 weeks later...

Cercetat pentru evaziune fiscală

 

Un întreprinzător agricol din Buzău este suspectat că a prejudiciat bugetul de stat cu aproximativ 70.000 de lei, prin neplata taxelor aferente activităţilor economice desfăşurate.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Buzău au început urmărirea penală faţă de un bărbat, de 64 de ani, suspectat de evaziune fiscală.

Cel în cauză este bănuit că, în perioada 2011-2012, în calitate de persoană fizică neautorizată, ar fi desfăşurat activitatea de exploatare a terenurilor agricole prin înfiinţarea de culturi agricole pe suprafeţe de teren luate în arendă şi proprietate personală, valorificând producţia astfel obţinută.

În luna decembrie 2010, veniturile obţinute din prestări servicii în agricultură ar fi depăşit plafonul de 35.000 de euro echivalent în lei, fără ca cel în cauză să se declare plătitor de TVA.

Contribuabilul avea obligaţia de a se înregistra ca plătitor de TVA, iar începând cu data de 1 februarie 2011 ar fi trebuit să colecteze, să declare şi să plătească taxa respectivă.

Prin această activitate, suspectul s-ar fi sustras de la plata către bugetul de stat a sumei de 69.207 lei, reprezentând TVA.

Poliţiştii de investigare a fraudelor continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspectului.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
  • 1 month later...

Cinci persoane suspectate de evaziune fiscală cercetate de poliţiştii bucureşteni

 

Poliţiştii DGPMB din cadrul Sectoarelor 1 şi 6 Poliţie, specializaţi în investigarea fraudelor au identificat cinci persoane care, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, au reţinut de la angajaţi şi nu au virat către bugetul de stat în termenul legal contribuţii cu reţinere la sursă, în valoare totală de peste 555.000 de lei.

 

Astfel, ofiţeri din cadrul Poliţiei Sector 1 – Serviciul de Investigare a Fraudelor, au început urmărirea penală împotriva a doi bărbaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, care, în calitate de administratori ai unei societăţi comerciale din sectorul 1, au reţinut şi nu au virat către bugetul de stat, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, suma de 294.383 lei, reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă.

 

După verificările efectuate la o altă societate comercială din sectorul 1, poliţiştii au început urmărirea penală împotriva altor doi bărbaţi, reţinând în sarcina acestora faptul că, în calitate de administratori, au reţinut şi nu au achitat în termenul legal de 30 de zile de la scadenţă, suma de 47.804 de lei către bugetul de stat, reprezentând impozite cu reţinere la sursă.

 

De asemenea, în urma unui control efectuat la o societate comercială din sectorul 6, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor – Poliţia Sectorului 6 au costatat că administratorul acesteia a reţinut de la angajaţi şi nu a virat către bugetul de stat în termenul legal contribuţii cu reţinere la sursă, în sumă de 213.353 de lei.

 

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Capitalei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, cu cele cinci persoane suspecte în stare de libertate.

 

D.G.P.M.B. - Serviciul Informare și Relații Publice

Link to comment

Cazuri de evaziune fiscala de peste 4 milioane lei cercetate de politistii bucuresteni

 

Poliţiştii DGPMB din cadrul Sectoarelor 1 şi 2 Poliţie, specializaţi în investigarea fraudelor, au identificat doi bărbaţi care, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, au prejudiciat bugetul de stat cu o sumă totală de peste 4.000.000 de lei.

 

Astfel, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Sectorului 1 au început urmărirea penală împotriva unui bărbat de 37 de ani, care, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din sectorul 1, a reţinut şi nu a vărsat în termenul legal de 30 de zile de la scadenţă, suma de 3.326.933 de lei către bugetul de stat, reprezentând contribuţii şi impozite cu reţinere la sursă.

 

De asemenea, în cursul zilei de ieri, 20 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Sectorului 2, în baza unor autorizaţii emise de Tribunalul Bucureşti, au efectuat trei percheziţii la punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, precum şi la domiciliul unui bărbat de 38 de ani, administratorul acestor societăţi.

 

În urma cercetărilor, a rezultat faptul că bărbatul, în calitate de administrator a 13 societăţi comerciale, care au deţinut sau deţin un lanţ de restaurante, nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţilor, pe de o parte, achiziţiile de mărfuri, iar pe de altă parte, vânzările efectuate.

Prejudiciul, estimat la aproximativ 700.000 de lei, nu a fost recuperat.

 

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Capitalei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, cu cei doi bărbaţi în stare de libertate.

 

D.G.P.M.B. - Serviciul Informare şi Relaţii Publice

Link to comment
  • 5 months later...

Evaziune fiscală investigată de poliţişti

Poliţiştii de investigare a fraudelor din Maramureş efectuează cercetări pentru evaziune fiscală, în cazul unei firme din Baia Mare, care ar fi efectuat livrări intracomunitare fictive de cartele telefonice. Prejudiciul este estimat la 16.000.000 de lei.

Din cercetări, a reieşit că, în perioada mai 2009 - decembrie 2011, societatea comercială ar fi înregistrat în evidenţa contabilă livrări intracomunitare de cartele telefonice către mai multe firme din Slovenia, Cehia, Ungaria şi Slovacia, fără ca transferul bunurilor să fi fost efectiv realizat.

De asemenea, societatea ar fi înregistrat în evidenţa contabilă facturi emise de două firme din Slovacia, reprezentând cheltuieli cu publicitatea, documente care nu au la bază operaţiuni reale.

Prejudiciul creat bugetului de stat este estimat la 16.000.000 de lei.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
  • 4 weeks later...

Cercetat pentru evaziune fiscală

Un administrator de firmă, cu activităţi în domeniul vitivinicol, este bănuit de poliţiştii de investigare a fraudelor din Buzău de evaziune fiscală de peste 1.600.000 de lei.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J., au dispus începerea urmăririi penale faţă de administratorul unei firme cu activităţi în domeniul vitivinicol, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Persoana în cauză este bănuită că, în perioada 2010 – 2012, ar fi înregistrat tranzacţii comerciale, respectiv achiziţii de la furnizori, pe baza unor facturi a căror realitate nu poate fi verificată deoarece furnizorii respectivi nu ar fi întocmit niciun fel de documente financiar–contabile.

De asemenea, nu ar fi înregistrat în evidenţa contabilă, în totalitate, veniturile obţinute din livrări de mărfuri, urmărindu-se diminuarea obligaţiilor de plată la bugetul consolidat al statului.

Valoarea totală a prejudiciului care ar fi fost cauzat a fost estimată la 1.614.262 de lei.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
  • 1 month later...

Cercetat pentru evaziune fiscală şi spălare de bani

Administratorul al unei societăţi comerciale este cercetat de poliţiştii de investigare a fraudelor din Constanţa pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. Acesta ar fi comercializat peste 11.800 de tone de cereale, fără a înregistra veniturile în evidenţele contabile.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Constanţa cercetează un bărbat, de 56 de ani, din Năvodari, care, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, ar fi comercializat, în perioada 2006 -2014, 11.826 tone de cereale, fără a înregistra veniturile realizate din aceste tranzacţii de cereale.

Acesta s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale faţă de bugetul general consolidat al statului, cu suma de 1.527.311 de lei.

De asemenea, administratorul, în calitate de împuternicit pe conturile bancare ale societăţii comerciale, ar fi retras în numerar 3.067.430 de lei şi ar fi folosit pentru justificarea ridicărilor în numerar, borderouri fictive de achiziţie pentru cereale de la persoane fizice.

În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că, bărbatul a declarat în mod fictiv sediul social al societăţii, aceasta nefuncţionând niciodată în spaţiul închiriat în acest sens.

Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de spălare de bani şi evaziune fiscală în forma agravantă.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
  • 2 weeks later...

Cercetaţi pentru evaziune fiscală şi spălare de bani

 

Doi reprezentanţi şi un administrator ai unor societăţi comerciale sunt cercetaţi de poliţiştii de investigare a fraudelor din Constanţa pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

La data de 19 iunie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Constanţa au efectuat 5 percheziţii la sediile sociale ale unor societăţi comerciale şi la domiciliile a trei persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani.

În urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe documente contabile şi înscrisuri.

Astfel, în urma cercetărilor s-a stabilit că, în cursul anului 2011, două dintre persoane, în calitate de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, ar fi retras din conturile societăţii 4.921.733 de lei, bani proveniţi în mare parte de la alte două societăţi comerciale, operaţiunile comerciale nefiind declarate organelor fiscale teritoriale.

De asemenea, poliţiştii au mai stabilit faptul că, în cursul anului 2011, cea de-a treia persoană, în calitate de administrator al unei alte societăţi comerciale, ar fi virat în conturile societăţii administrate de cele două persoane, 3.124.024 de lei, fără a avea justificări şi fără a raporta organelor fiscale relaţii comerciale cu această societate.

Cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
  • 3 months later...

CERCETATĂ PENTRU EVAZIUNE FISCALĂ

 

O femeie din Buzău este bănuită că a creat un prejudiciu de peste 100.000 de euro prin evaziune fiscală. 

 

O femeie, de 27 de ani, din Buzău, este cercetată de poliţiştii de investigare a fraudelor din cadrul I.P.J. Buză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

 

Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada 5 octombrie 2013 – 31 martie 2014, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Buzău, aceasta nu ar fi înregistrat în evidenţa contabilă toate veniturile obţinute în urma comercializării mărfurilor printr-un punct de lucru al firmei.

 

În acest mod, s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale aferente veniturilor neînregistrate, reprezentând impozit pe profit şi TVA, cauzând un prejudiciu bugetului general consolidat al statului de 100.810, 98 de lei.

 

Poliţiştii de investigare a fraudelor continuă cercetările pentru documentarea activității infracționale și recuperarea prejudiciului cauzat.
 

Sursa: IPJ Buzau

Link to comment
CERCETAT PENAL PENTRU EVAZIUNE FISCALĂ
 
Peste 3.800 de litri de vin au fost depistați în urma a 33 de percheziții efectuate într-o cauză în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
 
La data de 21 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Constanţa, cu sprijinul celor de la Serviciul de Acţiuni Speciale, au efectuat 33 de percheziţii domiciliare într-o cauză în care se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală.
 
Perchezițiile au vizat sediile sociale declarate şi punctele de lucru aparţinând unor societăţi comerciale specializate în producerea şi comercializarea băuturilor alcoolice spirtoase şi nespirtoase, precum domiciliile mai multor persoane bănuite în cauză.
 
Activitățile s-au desfăşurat într-un dosar penal aflat în instrumentarea poliţiştilor de investigare a fraudelor din Constanța, aceştia sesizându-se din oficiu, în luna aprilie a acestui an, cu privire la acte de evaziune fiscală efectuate de un administrator al unei societăţi comerciale din Constanţa. Cercetările în cauză s-au desfășurat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
 
Cel în cauză, un bărbat de 45 de ani, din Constanţa, este bănuit că, în cursul acestui an, ar fi contrafăcut vin pe care ulterior l-ar fi comercializat, veniturile obţinute nefiind evidenţiate în actele financiar contabile, sustrăgându-se astfel de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul consolidat al statului.
 
În urma percheziţiilor efectuate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor documente de evidenţă contabilă, extracontabilă, tehnică IT şi 6.000 de lei.
 
De asemenea, 38 de persoane au fost conduse la sediu I.P.J. Constanta pentru audieri
 
Totodată, poliţiştii au identificat 3.860 de litri de vin, bunurile fiind sigilate în vederea efectuării analizelor de laborator.
 
Activitatea a beneficiat de sprijinul de specialitate al DIPI.
 
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Constanţa continuă cercetările în vederea stabilirii prejudiciului cauzat şi a activității infracționale în cauză.

 

Sursă: IGPR

Link to comment

CERCETAŢI PENTRU EVAZIUNE FISCALĂ

 

Poliţişti ai Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime au finalizat cercetările faţă de un cetăţean, de 46 de ani, din Republica Moldova şi faţă de o societate comercială din Constanţa.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la aproape 2.100.000 de lei.

 

La data de 21 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R., sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului Tribunalului Constanţa au finalizat cercetările faţa de un bărbat din Republica Moldova şi o societate comercială din municipiul Constanţa, bănuiţi de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.
 
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a reieşit că, la data de 30 iulie a.c., bărbatul, în vârstă de 46 de ani, din localitatea Chişinău – Republica Moldova ar fi înfiinţat o societate comercială în municipiul Constanţa.
 
Acesata s-ar fi sustras de la verificările financiar-contabile prin declararea fictivă a sediului social.
 
În cauză a fost dispusă măsura efectuării unei constatări tehnico-ştiinţifice de către inspectori antifraudă, în urma căreia a fost stabilit un prejudiciu în valoare totală de 2.099.094 de lei, reprezentând neplata T.V.A. şi impozit pe profit.
 
Bărbatul şi societatea comercială au fost trimişi în judecată.

 

Sursă: IGPR 

Link to comment

CERCETAT PENTRU EVAZIUNE FISCALĂ

 

Poliţişti ai Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime au finalizat cercetările faţă de un tânăr bănuit de evaziune fiscală şi o faţă de societate comercială din Bucureşti. Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 400.000 de lei.

 

La data de 23 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R. au finalizat cercetările faţa de un tânăr de 27 de ani, admnistrator al unei societăţi comerciale din Bucureşti, bănuit de comiterea infracţiunilor de folosire de acte nereale în faţa autorităţilor vamale şi evaziune fiscală.

 

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a reieşit că, tânărul ar fi efectuat 80 de importuri, în perioada septembrie – octombrie 2014, prezentând acte nereale în faţa autorităţii vamale, fără a înregistra în contabilitate operaţiunile.

 

Acesta ar fi declarat un sediu fictiv pentru societatea pe care o administra, în vederea sustragerii de la eventuale controale financiare şi vamale.

 

În cauză, s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar faţă de bănuit. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice de către inspectorii antifraudă de pe lângă Parchetul Tribunalului Constanţa, în urma căreia a fost stabilit un prejudiciu în valoare de 400.000 de lei.

 

Sursa: IGPR

Link to comment
  • 1 month later...

CERCETĂRI PENTRU EVAZIUNE FISCALĂ, FINALIZATE DE POLIŢIŞTI

Poliţiştii din Bihor au finalizat cercetările şi au propus trimiterea în judecată a reprezentantului unei societăţi comerciale bănuit că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 112.000 de lei, prin evaziune fiscală. Alţi doi bărbaţi au fost cercetaţi, în aceeaşi cauză, pentru complicitate.

La data de 3 decembrie a.c., poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat cercetările faţă de un bărbat, de 33 de ani, din Oradea, administrator al unei societăţi comerciale, cu sediul în localitatea Sântion, bănuit de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.

De asemenea, poliţiştii au finalizat cercetările în aceeaşi cauză faţă de alţi doi bărbaţi, de 24, respectiv de 27 de ani, din Oradea, reprezentanţi ai unei alte societăţi comerciale, pentru complicitate la evaziune fiscală.

Din cercetări, a reieşit că, în cursul lunii august 2012, administratorul, de 33 de ani, ar fi înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii cheltuieli fictive, aferente unor operaţiuni de achiziţii de materiale publicitare (flayere, bannere, afişe, etichete autocolante) de la societatea reprezentată de ceilalţi doi bărbaţi, reuşind astfel să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin deducerea ilegală a T.V.A. şi, implicit, prin diminuarea impozitului pe profit, este de 112.683 de lei.

Pentru recuperarea prejudiciului, au fost instituite măsuri asiguratorii, aplicându-se sechestru asigurator asupra bunurilor aparţinând societăţii comerciale.

Cercetările au fost finalizate, iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de trimitere în judecată.

Sursa: IPJ Bihor

Link to comment
  • 2 weeks later...
CERCETAŢI PENTRU EVAZIUNE FISCALĂ
 
Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Bihor au finalizat cercetările şi au propus trimiterea în judecată a reprezentanţilor unei societăţi comerciale, bănuiţi că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 800.000 de lei, prin evaziune fiscală
 
La data de 15 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat cercetările faţă de o femeie, de 39 de ani, şi un bărbat, de 46 de ani, ambii din municipiul Oradea, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală.
 
Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit că, în perioada  august 2013 – iulie a.c., femeia, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Oradea, ar fi omis, în mod repetat, să evidenţieze în totalitate, în actele contabile ori în alte documente legale, diverse operaţiuni comerciale efectuate şi veniturile realizate din acestea, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat.
 
Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este de 769.888,15 lei, reprezentând taxa pe valoare adăugată şi impozitul pe profit.
 
De asemenea, poliţiştii îl bănuiesc pe bărbatul de 46 de ani că, în perioada martie - aprilie a.c., în calitate de reprezentant al respectivei societăţi comerciale, ar fi achiziţionat din Ungaria şi Franţa utilaje agricole, pe care le-ar fi vândut în România, fără ca aceste operaţiuni să fie evidenţiate în actele contabile ori în alte documente legale ale firmei şi fără ca veniturile realizate să fie declarate organelor fiscale.
 
Prejudiciul cauzat astfel bugetului de stat este de 43.535,47 de lei.
 
În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii, aplicându-se sechestru asigurator asupra a unui imobil al bărbatului, până la concurenţa prejudiciului cauzat de acesta.
 
Poliţiştii au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de trimitere în judecată.
 
Sursa: IPJ BIHOR
Link to comment
  • 5 weeks later...
ADMINISTRATOR CERCETAT PENTRU DELAPIDARE ŞI EVAZIUNE FISCALĂ
 
Poliţiştii din Cluj cercetează administratorul unei societăţi comerciale, care este bănuit că ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 9.400.000 de lei, prin evaziune fiscală şi delapidare.
 
La data de 14 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au dispus continuarea urmăririi penale faţă de un bărbat, de 29 de ani, din Cluj-Napoca, sub aspectul  comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare.
 
Din cercetări a reieşit că acesta, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Cluj-Napoca, şi-ar fi însuşit peste 4.700.000 de lei, cu titlu de T.V.A., aferenţi operaţiunilor evidenţiate în contabilitate şi declarate la organele fiscale.
 
Astfel, acesta ar fi pus societatea în imposibilitatea de a-şi achita datoriile către bugetul consolidat al statului.
 
De asemenea, cel în cauză este bănuit că s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale, prin neevidenţierea în contabilitate a tuturor achiziţiilor intracomunitare de autoturisme second-hand şi a veniturilor obţinute din comercializarea acestora pe teritoriul ţării.
 
Prejudiciul total cauzat bugetului consolidat al statului este estimat la 9.400.000 de lei. 
 
Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
 
Sursa: IPJ Cluj
Link to comment

FEMEIE CERCETATĂ PENTRU EVAZIUNE FISCALĂ

 

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Bihor bănuiesc o femeie, administrator al unei societăţi comerciale din Oradea, că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 76.000 de lei, prin evaziune fiscală.

 

La data de 16 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului  de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au finalizat cercetările faţă de o femeie de 55 de ani, din Municipiul Oradea, administrator împuternicit al unei societăţi comerciale.

 

Cea în cauză este bănuită de poliţişti de comiterea infracţiunii de evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în vederea sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în formă continuată.

 

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2010 – 2011, ar fi  evidenţiat în documentele contabile ale societăţii cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale către bugetul de stat.

 

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 76.840 de lei, reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit.

Sursa: IPJ Bihor

Link to comment

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.