Jump to content

Decizie ICCJ Poliția locală


Ecou
 Share

Recommended Posts

  • Membru

Decizia ICCJ nr.11 în dosarul nr.3/2017 (RIL)

Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte următoarele:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2017.                          

Editați voi unde e mai bine.

 

Nu am mai știut unde sa postez...

  • Upvote 5
Link to comment
Share on other sites

Aștept o decizie prin care să se constate ilegalitatea înființării și funcționării p.l.

On 6/19/2017 at 6:01, Ecou a scris:

Nu am mai știut unde sa postez...

Este un topic dedicat aici: Politia Comunitara alias Locala - o institutie de impostori

  • Upvote 1
Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.