Jump to content
POLITISTI.ro

Marius

Proiect de lege privind incriminarea omisiunii de a denunţa fapte penale

Recommended Posts

Marius

Senatorul independent Ioan Ghişe a depus la Senat o iniţiativă legislativă care prevede închisoare de la doi la şase ani pentru "omisiunea de a denunţa în 30 de zile săvârşirea oricărei fapte penale".

În expunerea de motive se precizează că societatea românească este bulversată de mulţimea de denunţuri ale unor presupuse fapte penale vechi de mai mulţi ani, chiar opt sau zece ani. Autoritatea publică este grav ştirbită de arestările celor aleşi în funcţii de demnitate publică pentru fapte penale presupuse a fi comise cu mulţi ani înainte de a fi aleşi, dar denunţate după mulţi ani. Se mai vorbeşte în expunerea de motive de tăinuirea şi santajul cu unele fapte presupuse penale şi săvârşite în urmă cu mulţi ani.

Deşi senatorul a greşit în propunerea legislativă şi solicită modificarea unui articol 262 din VECHIUL Cod Penal, în prezent Codul Penal în vigoare prevede la Capitolul IV - Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei:

Spoiler

Articolul 266 - Nedenunţarea

(1) Fapta persoanei care, luând cunoştinţă de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, nu înştiinţează de îndată autorităţile se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Nedenunţarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
(3) Nu se pedepseşte persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate, încunoştinţează autorităţile competente despre aceasta sau care, chiar după punerea în mişcare a acţiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.

Articolul 267 - Omisiunea sesizării

(1) Funcţionarul public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Când fapta este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda.

În prezent propunerea legislativă se află în dezbatere publică şi se pot trimite opinii prin accesarea formularului on-line.

Ce părere aveţi?

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Această publicitate este afişată doar vizitatorilor. - Click aici pentru înregistrare

Ben

E o masura perversa de a descuraja denunturile facute pe la DNA si care au dus la atatea arestari, extinderi in dosare sau dosare nou deschise. Exact astea sunt tintite expres. Chiar el vorbeste despre asta in preambul asa putin in incercarea lui de a da vina pe DNA ca este stirbita autoritatea publica prin aceste arestari, ca si cum nu cei care comit infractiuni sunt vinovati de asta. E aceeasi logica precum cu radarele: de vina ca sunt amendati unii sunt politistii ca-i prind, nu ei ca incalca legea.

Ce-i drept, e de blamat comportamentul unora care isi aduc aminte de anumite fapte penale doar cand le convine lor, dar mai mult rau s-ar produce prin aceasta modificare legislativa atat "de bine documentata".

  • Upvote 2
  • Downvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites
viobra

Are parti bune si parti rele. Asa  cum zice si Ben e de condamnat comportamentul unora, care reclama ceva doar atunci cand ei nu mai sunt in aceeasi caruta ori dintr-un motiv sau altul, ”trebuie” sa reclame. Pe de alta parte, da, vor fi duse spre zero denunturile la DNA care au facut atatea victime. Or, pana la urma au fost benefice aceste denunturi, chiar si in al 12-lea ceas, chiar si numai atunci cand cineva din ceata lui Pitigoi s-a suparat pe altcineva sau a fost constrans sa se supere...

Nici nu stii cum e mai bine!!!

Share this post


Link to post
Share on other sites
Marius

Mai important, după părerea mea, e faptul că se incriminează fapta de nedenunţare a oricărei fapte penale. În prezent e pedepsită doar nedenunţarea unor faptele penale contra vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane. Mai mult, se introduce şi un termen în care trebuie făcut denunţul. 
Teoretic o astfel de modificare trebuie ori să ducă la un număr însemnat de denunţuri, ori la fel de bine există şi posibilitatea reversului medaliei, în sensul că poate să apară o lege a tăcerii (omerta), pentru că nimeni nu-şi va mai băga singur pilea la saramură.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now

  • Similar Content

    • documente
      By documente
      Buna ziua, as dori niste clarificari cu privire la cateva chestii pe care le-am facut pe net.
      1. Beam intr-un bar din gara si m-a abordat un tigan <de unde esti, ba?>. ptr c-am simtit o adiere de reabilitare pe tatuajele decolorate am spus scurt <din india!>. imediat m-am trezit cu un pumn in cap, i-am dat cu spray cu piper in nas si fiecare a plecat la casa lui. Cand am ajuns acasa am intrat pe forumul unde imi petrec timpul, o comunitate online specializata pe discutii IT. acolo am un jurnal unde am povestit ce s-a intamplat. am folosit grave epitete rasiale <tigan borat, cioara borata, cioratanie> in descrierea intamplarii mele. nu am facut la referiri la categoria tiganeasca si nici nu am indemnat la vreo actiune impotriva lor. doar l-am injurat pe respectivul tip in registrul de mai sus.
      e aceasta o infractiune?
      2. Pe acelasi forum exista o sectiune unde comentam filme porno (legale, fara lucruri infantile etc) de pe celebrul site de streaming porno (cenzurat) unde se masturbeaza milioane, sute de milioane de oameni cinstiti. Pentru a accesa acest forum este necesara parola/user dar fix aceasta portiune unde discutam mizerii si postam link-uri porno de pe (cenzurat) este accesbila din orice browser, fara parola sau necesitatea de a fi membru.
      sunt acestea infractiuni? daca sunt, va rog sa-mi spuneti sa merg sa ma autodenunt. nu pot trai cu vina.
      va multumesc, politistilor!
       
       
    • Marius
      By Marius
      Unde vă adresaţi pentru sesizarea unei fapte ilegale / antisociale - în special sesizarea unei infracţiuni
      Dacă sunteţi victima unei infracţiuni, daca aţi asistat sau aveţi cunoştinţă despre săvârşirea unei fapte ilegale / antisociale etc. trebuie să vă adresaţi de îndată celei mai apropiate unităţi de poliţie.
      Întotdeauna cineva este pregătit să se ocupe de dumneavoastră, iar timpul şi informaţiile utile ne sunt cel mai bun sprijin în lupta contra infracţionalităţii.
      Conform legislaţiei în vigoare poliţia poate fi sesizată prin plângere sau denunţ, ori se sesizează din oficiu când află pe orice altă cale că s-a săvârşit o infracţiune.
      Când, potrivit legii, punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acestui document.
      Plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizica sau de o persoana juridica căreia i-a fost cauzată o vătămare sau o pagubă printr-o faptă antisocială organelor judiciare.
      Plângerea poate fi făcută şi oral, situaţie în care conţinutul acesteia se consemnează într-un proces verbal de către poliţistul care o primeşte.
      Plângerea se poate face personal sau prin mandatar (mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne ataşată plângerii).
      De asemenea, plângerea se poate face şi de către unul din soţi pentru celălalt soţ, sau de către copilul major pentru părinţi. Persoana vătămată pentru care s-a depus plângerea poate ulterior să declare că nu-şi însuşeşte conţinutul acesteia. Pentru persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu, plângerea se poate face de reprezentantul său legal. Persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face plângere cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de legea civilă (art. Art. 289 din Codul de procedură penală).
      Denunţul este încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei infracţiuni. În acest caz, spre deosebire de plângere, persoana care face denunţul nu a suferit nici o vătămare sau pagubă, ea sesizează doar săvârşirea unei infracţiuni.

      Denunţul se poate face numai personal, iar în cazul denunţului oral, acesta se consemnează într-un proces verbal de către poliţistul în faţa căruia a fost făcut. (art. 290 din Codul de procedură penală)
      În ce priveşte conţinutul acestor documente, atât plângerea cât şi denunţul trebuie să conţină:.
      numele, prenumele şi codul numeric personal calitatea şi domiciliul petiţionarului - precizarea dacă acţionează în nume personal sau ca mandatar / reprezentant al unei persoane, caz în care persoana reprezentată trebuie nominalizată. descrierea faptei care formează obiectul plângerii - este necesară o descriere cât mai exactă şi detaliată a faptelor. Orice element de fapt, chiar aparent neimportant, care poate servi la stabilirea existenţei infracţiunii sesizate sau la identificarea făpturitorului, trebuie adus la cunoştinţa organelor de ancheta. Se recomandă ca descrierea faptelor să fie facută cât mai obiectiv şi cât mai detaşat de emoţiile, trăirile, sentimentele, părerile sau aprecierile celui care relatează. indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă - dacă autorul sesizării nu cunoaşte făpturitorul, va face menţiune în acest sens, urmând ca organele de poliţie să procedeze la identificarea făptutitorului. Indicarea mijloacelor de probă este o menţiune foarte importantă pentru ca sesizarea să fie cu adevărat eficientă. Spre exemplu, indicarea unor martori, a unor înscrisuri, fotografii, înregistrări sau obiecte care pot servi la dovedirea susţinerilor din sesizare. Chiar dacă aceste mijloace de probă nu sunt deţinute de petiţionar, dar acesta cunoaşte identitatea persoanelor deţinătoare, trebuie să precizeze în mod clar în sesizare, cine deţine respectivele mijloace de probă. Plângerea şi denunţul formulate în scris trebuie semnate de persoana vătămată ori după caz, de către denunţător.
      Plângerea şi denunţul în formă electronică îndeplinesc condiţiile de formă numai dacă sunt certificate prin semnătură electronică, în conformitate cu prevederile legale.
      În cazul în care prin plângere sau denunţ se sesizează săvârşirea unei infracţiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul de poliţie primeşte plângerea ori denunţul şi îl transmite organului competent din ţara pe teritoriul căreia a fost comisă infracţiunea respectivă. În astfel de situaţii se aplică regulile privind cooperarea judiciară în materie penală.
    • NewsBot
      By NewsBot
      În urma denunţului formulat de un poliţist de frontieră din cadrul P.T.F. Albiţa, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Vaslui, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, au prins în flagrant o persoană din R. Moldova care a încercat să ofere 500 euro poliţistului, pentru a nu i se intocmi dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

      Detalii: Flux de stiri MAI
  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.