Jump to content
POLITISTI.ro

Reintroducerea în Codul Penal a infracţiunii: Ofensă adusă unor însemne


Reintroducerea în Codul Penal a infracţiunii: Ofensă adusă unor însemne  

34 voturi

  1. 1. Eşti de acord cu reintroducerea infracţiunii: Ofensa adusă unor însemne naţionale?



Postare recomandată

  • Moderator
Publicat

Există la Parlament o iniţiativă legislativă a unui număr de 36 parlamentari, de a reintroduce în Codul penal infracţiunea de “Ofensă adusă unor însemne” (redenumită “Ofensa adusă unor însemne naţionale”), infracţiune care a fost eliminată odată cu adoptarea noului Cod penal.

Potrivit propunerii legislative iniţiate, pot deveni infractori şi pot fi pedepsiţi cu maximum 3 ani de închisoare autorii şi distribuitorii/difuzorii unor discursuri, scandări, articole, filme, cântece, desene/caricaturi care vor fi considerate de procurori şi judecători că exprimă lipsă de respect, faţă de steagul ţării, de imnul ţării, de emblemele sau semnele folosite de autorităţile publice (de exemplu, lipsa de respect faţă de ecusoanele şi semnele ANAF, faţă de stemele judeţelor şi municipiilor, faţă de insignele poliţiştilor sau magistraţilor, faţă de roba magistraţilor etc.)

În prezent, lipsa de respect faţă de imn sau steag sunt sancţionate, prin reglementări speciale, cu amendă contravenţională (HG nr. 1157/2001). 

Voi ce părere aveţi?

  • Membru
Publicat

Parerea mea este ca daca amenzile nu se aplica ( eu cel putin nu prea am auzit de astfel de sanctionari), de ce am crede ca cineva chiar ar face inchisoare pentru ca arde drapelul Romaniei sau spanzura o papusa ce reprezenta pe Avram Iancu cum facea maghiarul ipocrit din Harghita care injura statul roman, dar el era bugetar?

  • Moderator
Publicat

Diferenta majoră este că noile prevederi ar include ceva mai multe însemne decât imnul sau steagul.

  • Moderator
Publicat

Prevederi similare există în legislaţia penală a multor ţări cu tradiţie democratică. Nu am înţeles deloc pentru care motiv a fost eliminată din Codul Penal.

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.