Jump to content
POLITISTI.ro

Marius

Modificarea Legii 295/2004 privind regimul armelor si al munitiilor

Postare recomandată

viobra

După cum bănuiam, nu ai înțeles nimic. Nu este vorba de interpretarea polițiștilor (spuneam asta pentru că ești pe un astfel de site), iar polițiștii , fie ei ofițeri sau agenți de poliție, au studii juridice, există materii gen drept penal și drept procesual penal, în școala de poliție.  De ce nu intri pe un site al avocaților să vezi și alte păreri. 

Nu a zis nimeni că nu ai dreptul la o opinie. Dar, ca să poți avea o opinie trebuie întâi să studiezi, or tu nu înțelegi un text simplu, în limba română. Noi voiam să discutăm modificările, nu să convingem pe cineva de forma modificărilor. 

Textul este ”nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu executare, pentru infracţiuni comise cu intenţie ori pentru infracţiuni prevăzute de prezenta lege;”

În forma actuală legea nu permite autorizarea persoanelor care au fost condamnate la pedeapsa pe viață sau mai mare de un an, pentru infracțiuni comise cu intenție. Restul nu mai contează, întrucât de la 01.02.2014 Legea 295/2004 nu mai prevede infracțiuni.

În forma propusă dispare pedeapsa închisorii mai mare de un an, deci din două tipuri de pedeapsă rămâne doar una. În concluzie, pentru a fi autorizat TREBUIE SĂ NU FI FOST CONDAMNAT LA PEDEAPSA PE VIAȚĂ, PENTRU INFRACȚIUNI COMISE CU INTENȚIE. În rest pot fi autorizați toți condamnații, cu orice pedeapsă în afara celei pe viață. Chiar nu poți înțelege textul ăsta? Vii și dai definiții de conjuncții..., dar chiar nu înțelegi rolul lor în text și nici că această lege nu mai prevede de mult timp infracțiuni.

18 hours ago, DCT said:

Forma propusa in interpretarea mea:

nu au fost condamnate, prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva:
1. la pedeapsa detentiunii pe viata
2. pentru infractiuni comise cu intentie
3. pentru infractiuni prevazute de prezenta lege

Nu sunt trei situații așa cum interpretezi tu (încă nu am deslușit principiul de interpretare, dar e adevărat cănu am citit toate cărțile de specialitate). Este o singură situație cu două condiții îndeplinite cumulativ: 1. nu au fost condamnate la pedeapsa pe viață, 2.pentru infracțiuni comise cu intenție. Așa a știut senatorul să modifice.

Dacă vrei o interpretare autentică caută în istoria motivărilor acestei legi și vei vedea ce a vrut legiuitorul să spună. Pentru o interpretare de specialitate, caută o carte de specialitate și documentează-te cu privire la interpretarea gramaticală, istorică, logico-sistematică și teleologică. Mai mult de atât...

Îți promit că acesta este ultimul comentariu la interpretarea ta. Ceasuri bune!

 

Modificat de viobra

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri

Această publicitate este afişată doar vizitatorilor. - Click aici pentru înregistrare

DCT

Multumesc pentru precizari si felicitari pentru argumentatie!

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont

  • Conţinut similar

    • Marius
      de Marius
      LEGEA Nr. 295/2004
      privind regimul armelor şi al muniţiilor (actualizată)
      (actualizată - ianuarie 2016)
       
      Capitolul I 
      DISPOZIŢII GENERALE
       

      Articolul 1
      Domeniul de reglementare
      (1) Prezenta lege stabileşte categoriile de arme şi muniţii, precum şi condiţiile în care deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu aceste arme şi muniţii sunt permise pe teritoriul României.
      (2) Prevederile prezentei legi nu se aplică operaţiunilor cu arme şi muniţii efectuate de către instituţiile publice cu atribuţii în domeniul apărării, siguranţei naţionale şi ordinii publice.

      Articolul 2
      Definiţii
      În sensul prezentei legi, definiţiile şi categoriile armelor, muniţiilor, persoanelor şi documentelor sunt:
      I. Definiţii generale
      1. arma - orice obiect sau dispozitiv a cărui funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, în măsura în care se regăseşte în una dintre categoriile prevăzute în anexă;
      2. arma de foc - orice armă portabilă cu ţeavă care poate arunca, este concepută să arunce sau poate fi transformată să arunce alice, un glonţ ori un proiectil prin acţiunea unui combustibil de propulsie; se consideră că un obiect poate fi transformat pentru a arunca o alice, un glonţ sau un proiectil prin acţiunea unui combustibil de propulsie dacă are aspectul unei arme de foc şi, ca urmare a construcţiei sale sau a materialului din care este confecţionat, poate fi transformat în acest scop; în înţelesul prezentei legi, nu sunt incluse în definiţia armelor de foc armele prevăzute în categoriile D şi E din anexă;
      3. piesa - orice element sau element de înlocuire special conceput pentru o armă de foc, care este esenţial pentru funcţionarea acesteia, inclusiv o ţeavă, o fremă ori un recuperator de gaze, manşonul mobil sau butoiaşul, cuiul percutor ori închizătorul şi orice dispozitiv conceput sau adaptat pentru a reduce zgomotul provocat de tragerea unui foc de armă;
      4. componentă esenţială - mecanismul de închidere, camera cartuşului şi/sau ţeava armelor de foc, care, în calitate de obiecte separate şi în măsura în care sunt funcţionale, sunt incluse în categoria armelor de foc pe care sunt montate sau pentru care sunt concepute să se monteze;
      5. muniţia - ansamblu format din tub cartuş, încărcătură de azvârlire, capsă de aprindere şi, după caz, proiectil;
      6. operaţiuni cu arme, piese şi muniţii - producerea, confecţionarea, asamblarea, intermedierea, modificarea, prelucrarea, repararea, experimentarea, vânzarea, cumpărarea, închirierea, schimbul, donaţia, comodatul, sponsorizarea, importul, exportul, transportul, tranzitul, transferul, transbordarea, depozitarea, casarea şi distrugerea armelor de foc, a pieselor şi a muniţiilor pentru acestea;
      7. uz de armă - executarea tragerii cu o armă;
      8. urmărire - urmărirea sistematică a armelor de foc şi, atunci când este posibil, a pieselor şi a muniţiei pentru acestea, de la fabricant până la cumpărător, pentru a sprijini autorităţile competente în procesul de detectare, investigare şi analizare a fabricării ilicite şi a traficului ilicit.
      II. Categorii de arme şi muniţii
      1. arme şi muniţii interzise - armele şi muniţiile prevăzute în categoria A din anexă, a căror procurare, deţinere, port şi folosire sunt interzise persoanelor fizice şi juridice, cu excepţia instituţiilor publice care au competenţe în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, a unităţilor aflate în subordonarea sau coordonarea acestora, înfiinţate prin acte normative, precum şi a companiilor naţionale şi societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituite prin acte normative în vederea producerii acestui tip de armament şi muniţie;
      2. arme şi muniţii letale - arme şi muniţii prin a căror utilizare se poate cauza moartea ori rănirea gravă a persoanelor şi care sunt prevăzute în categoria B din anexă;
      3. arme şi muniţii neletale - armele şi muniţiile destinate pentru un scop utilitar sau pentru agrement ori autoapărare, confecţionate astfel încât, prin utilizarea lor, să nu se cauzeze moartea persoanelor; sunt asimilate acestei categorii şi armele vechi.
      III. Clasificarea armelor din punct de vedere al destinaţiei
      1. arme militare - arme destinate uzului militar;
      2. arme de apărare şi pază - arme de foc scurte, recunoscute în condiţiile prevăzute de lege, destinate să asigure apărarea vieţii, integrităţii şi libertăţii persoanelor fizice, precum şi a bunurilor aparţinând persoanelor fizice sau juridice;
      3. arme de autoapărare - arme neletale scurte, special confecţionate pentru a împrăştia gaze nocive, iritante, de neutralizare şi proiectile din cauciuc, în scop de autoapărare;
      4. arme de tir - arme destinate practicării tirului sportiv, recunoscute în condiţiile prevăzute de lege;
      5. arme de vânătoare - arme destinate practicării vânătorii, cu una sau mai multe ţevi, care folosesc muniţie cu glonţ sau/şi cu alice, recunoscute în condiţiile prevăzute de lege;
      6. arme utilitare - arme destinate să asigure desfăşurarea corespunzătoare a unor activităţi din domeniile cinematografic, teatral, artistic, sportiv, cultural, industrial, agricol, piscicol, medico-veterinar, al protecţiei mediului şi protecţiei împotriva dăunătorilor, precum şi desfăşurarea de către societăţile specializate de pază şi protecţie a activităţilor de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor şi a transporturilor de bunuri şi valori, respectiv a activităţilor de protecţie a persoanelor;
      7. arme şi dispozitive de agrement - arme şi dispozitive neletale, construite pe principii asemănătoare armelor care nu folosesc muniţii, ce aruncă proiectile nemetalice şi sunt destinate a fi folosite atât în scop recreativ, cât şi în cadrul competiţiilor sportive; sunt incluse în această categorie şi arcurile;
      8. replici de arme tip airsoft - replici după arme şi dispozitive militare reale, la scară 1/1, cu mecanism electric, mecanic sau pe bază de gaz neiritant, construite pe principii asemănătoare armelor, care nu folosesc muniţii, ce aruncă proiectile nemetalice;
      9. dispozitive paintball - dispozitive neletale cu mecanism pe bază de gaz sau mecanic, care aruncă proiectile sferice nemetalice umplute cu vopsea;
      10. arme de asomare - arme utilitare, folosite pentru imobilizarea animalelor, prin supunerea acestora la un şoc mecanic, în scopul sacrificării ulterioare;
      11. arme cu destinaţie industrială - arme de foc utilitare, semiautomate, destinate unui scop industrial de uz civil şi care au aparenţa unei arme de foc automate;
      12. arme cu tranchilizante - arme utilitare destinate imobilizării animalelor prin injectarea de substanţe tranchilizante;
      13. arme de panoplie - arme de foc devenite nefuncţionale ca urmare a dezactivării lor sau datorită gradului avansat de deteriorare, atestate de către un armurier autorizat în condiţiile legii;
      14. arme de colecţie - armele destinate a fi piese de muzeu, precum şi armele, aflate sau nu în stare de funcţionare, care constituie rarităţi sau care au valoare istorică, artistică, ştiinţifică ori documentară;
      15. arme vechi - arme letale produse până în anul 1899 inclusiv sau reproduceri ale acestora, destinate să fie păstrate în colecţii;
      16. arme de recuzită - arme special confecţionate, fabricate sau devenite inofensive ca urmare a modificării lor de către un armurier autorizat, necesare activităţii instituţiilor specializate în domeniul artistic.
      IV. Clasificarea armelor din punct de vedere constructiv
      1. arme cu aer comprimat sau gaze sub presiune - arme care, pentru aruncarea proiectilului, folosesc forţa de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate într-o butelie-recipient;
      2. arme de foc scurte - arme de foc a căror ţeavă nu depăşeşte 30 cm sau a căror lungime totală nu depăşeşte 60 cm;
      3. arme de foc lungi - arme de foc a căror lungime a ţevii sau lungime totală depăşeşte dimensiunile armelor de foc scurte;
      4. arme de foc automate - arme de foc care, după fiecare cartuş tras, se reîncarcă automat şi trag o serie de mai multe cartuşe prin apăsarea continuă pe trăgaci;
      5. arme de foc semiautomate - arme de foc care, după fiecare cartuş tras, se reîncarcă automat, dar nu pot trage o serie de mai multe cartuşe prin apăsarea continuă pe trăgaci;
      6. arme de foc cu repetiţie - arme de foc care, după fiecare foc tras, se reîncarcă manual, prin introducerea pe ţeavă a unui cartuş preluat din încărcător prin intermediul unui mecanism;
      7. arme de foc cu o singură lovitură - armă de foc fără încărcător, care este încărcată după fiecare tragere prin introducerea manuală a cartuşului în camera de încărcare sau într-un lăcaş special prevăzut la intrarea în ţeavă;
      8. arme albe cu lamă - armă care îndeplineşte următoarele criterii:
      a) lama este fie solidară cu mânerul, fie echipată cu un sistem ce îi permite să facă corp comun cu mânerul său;
      b) are tăiş dublu pe toată lungimea sa;
      c) lungimea este mai mare de 15 cm;
      d) lăţimea este mai mare sau egală cu 0,4 cm;
      e) are un mâner prevăzut cu gardă.
      V. Categorii de persoane
      1. vânător - persoana fizică care a obţinut calitatea de vânător şi practică vânătoarea, în condiţiile Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
      2. colecţionar de arme - persoana care deţine ori intenţionează să deţină arme în colecţie şi care a dobândit, în condiţiile legii, un atestat de colecţionar;
      3. federaţiile sportive naţionale de specialitate - structuri sportive de interes naţional, constituite, în condiţiile legii, prin asocierea cluburilor sportive şi asociaţiilor judeţene şi ale municipiului Bucureşti, pe ramuri de sport, care pentru desfăşurarea probelor sportive, conform statutului lor, folosesc arme cu destinaţia tir;
      4. sportivi de tir - sportivii legitimaţi la cluburi sportive care au dobândit certificat de identitate sportivă, eliberat de Ministerul Tineretului şi Sportului, şi sunt afiliate la federaţiile sportive naţionale de specialitate;
      5. sportiv de tir categoria I - sportivul care îndeplineşte în fiecare an baremele cifrice stabilite şi aprobate de federaţiile sportive de specialitate;
      6. antrenor de tir - persoana care a absolvit cursurile şcolii de antrenori şi certifică acest fapt prin diplomă sau carnet de antrenor;
      7. instructor în poligonul de tragere - persoana care desfăşoară activităţi de instruire, îndrumare şi supraveghere a tragerilor efectuate în poligoanele autorizate şi care a dobândit, în condiţiile legii, un atestat de instructor în poligonul de tragere;
      8. armurier - orice persoană fizică sau juridică autorizată, în condiţiile prezentei legi, să desfăşoare una ori mai multe operaţiuni cu arme, piese şi muniţii;
      9. intermediar - orice persoană fizică sau juridică, cu excepţia armurierilor, autorizată, în condiţiile prezentei legi, a cărei activitate constă, integral ori parţial, în achiziţionarea, comercializarea sau realizarea de transferuri de arme;
      10. rezident al unui stat membru - cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene sau membrul de familie al acestuia care îşi exercită dreptul la liberă circulaţie şi rezidenţă pe teritoriul unui stat membru, precum şi titularul unui document care atestă dreptul de rezidenţă al acestuia pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.
      VI. Tipuri de documente
      1. permis de armă - documentul emis, în condiţiile legii, de autoritatea competentă, prin care o persoană fizică dovedeşte dreptul de a deţine şi, după caz, de a purta şi folosi arme letale sau arme neletale supuse autorizării, ale căror tip, marcă, serie şi calibru sunt înscrise în acest document, precum şi muniţia aferentă;
      2. paşaport european pentru arme de foc - documentul emis la cerere, în condiţiile legii, de autoritatea competentă, care conferă titularului dreptul de a circula pe teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene împreună cu armele înscrise în acest document, numai în măsura în care deţinerea, portul şi folosirea acestor arme este permisă în statul în care urmează să călătorească sau, după caz, dacă este autorizat de autorităţile competente ale acelui stat să introducă pe teritoriul său armele respective;
      3. certificat de deţinător - documentul emis, în condiţiile legii, de autoritatea competentă, prin care se dovedeşte faptul că titularul acestuia a îndeplinit procedura legală de înregistrare a armelor neletale la această autoritate, cu excepţia armelor neletale supuse autorizării;
      4. ordin de serviciu - documentul eliberat de persoana juridică autorizată să deţină şi să folosească arme, prin care se acordă persoanei angajate pe bază de contract de muncă, precum şi studenţilor de la instituţiile de învăţământ superior cu profil cinegetic dreptul de a purta şi folosi arma şi muniţia corespunzătoare, înscrise în acest document, în timpul şi pentru executarea sarcinilor de serviciu;
      5. permis de transfer al armelor - document eliberat de autorităţile române competente, prin care se permite efectuarea unei operaţiuni de transfer de arme şi muniţii de pe teritoriul României către un stat membru al Uniunii Europene;
      6. autorizaţie de transfer fără acord prealabil - documentul eliberat de autorităţile competente române ori ale unui stat membru al Uniunii Europene de expediţie, prin care se permite unui armurier sau intermediar să efectueze, pentru o anumită perioadă de timp, operaţiuni de transfer al armelor, pieselor şi muniţiilor către un armurier sau intermediar stabilit într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în care nu este necesar un acord prealabil al autorităţilor competente pentru fiecare operaţiune sau, după caz, pentru tipurile de arme care fac obiectul transferului;
      7. acord prealabil - documentul eliberat de autorităţile competente române, prin care se permite efectuarea unei operaţiuni de transfer al armelor şi muniţiilor pe teritoriul României, ori de către statul membru al Uniunii Europene de destinaţie, prin care se permite efectuarea unei operaţiuni de transfer al armelor, pieselor şi muniţiilor pe teritoriul său;
      8. aviz de import/export - documentul eliberat de autorităţile române competente, prin care se permite efectuarea unei operaţiuni de transfer al armelor, pieselor şi muniţiilor pe/de pe teritoriul României dintr-un/către un stat care nu este membru al Uniunii Europene.

      Articolul 3
      Autoritatea competentă
      Poliţia Română este autoritatea competentă care exercită controlul privind deţinerea, portul şi folosirea armelor, pieselor şi muniţiilor, precum şi cu privire la operaţiunile cu arme şi muniţii, în condiţiile prezentei legi.

      Articolul 4
      Aspecte generale privind regimul armelor
      (1) Armele din categoria A din anexă pot fi deţinute şi folosite numai de către instituţiile publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.
      (2) Armele letale din categoria B din anexă pot fi deţinute sau, după caz, purtate şi folosite de persoanele fizice numai în baza permisului de armă, iar de către persoanele juridice pot fi deţinute şi folosite numai în baza autorizaţiei eliberate în condiţiile prezentei legi.
      (3) Armele neletale din categoriile C şi D din anexă pot fi deţinute şi, după caz, purtate şi folosite de persoane fizice sau juridice, cu condiţia îndeplinirii procedurilor de înregistrare ori autorizare a acestora, după caz, la/de către autorităţile competente, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
      (4) Armele şi dispozitivele neletale din categoria E din anexă pot fi deţinute şi, după caz, purtate şi folosite de către persoanele fizice şi juridice, fără îndeplinirea procedurilor de înregistrare sau autorizare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
      (5) Forma şi conţinutul documentelor emise în temeiul prezentei legi se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
      (6) Evidenţa posesorilor de arme din categoriile B, C şi D din anexă, a armelor deţinute de aceştia, precum şi a documentelor prin care se acordă dreptul de a le deţine, purta şi folosi se ţine de către inspectoratele judeţene de poliţie şi de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, care au eliberat aceste documente.

      Articolul 5
      Regimul armelor militare şi al unor dispozitive destinate armelor letale
      (1) Regimul deţinerii, portului, utilizării şi operaţiunilor cu arme şi dispozitive militare se stabileşte prin legi speciale.
      (2) Este interzisă procurarea, deţinerea, portul, utilizarea, importul, exportul şi comercializarea de către persoane fizice sau juridice, cu excepţia instituţiilor publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, a următoarelor sisteme şi dispozitive destinate armelor:
      a) sisteme de ochire care funcţionează pe principiul laser;
      b) sisteme de ochire pe timp de noapte;
      c) dispozitive destinate sau adaptate diminuării zgomotului cauzat prin arderea unei încărcături.

      Articolul 6
      Condiţii generale privind deţinerea armelor
      (1) Orice persoană fizică sau juridică ce îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege are dreptul să deţină la domiciliul, reşedinţa, sediul sau punctul de lucru arme şi muniţii.
      (2) Persoanele fizice şi juridice care au dreptul să deţină, să poarte, să folosească sau, după caz, să desfăşoare operaţiuni cu arme din categoriile B, C şi D din anexă, piese şi muniţii corespunzătoare sunt obligate să permită controlul armelor, pieselor şi muniţiilor deţinute, la solicitarea organelor de poliţie, şi să asigure securitatea acestora. Condiţiile de asigurare a securităţii acestor arme se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
      (3) Armele pentru care s-a acordat doar dreptul de deţinere pot fi transferate de proprietarul lor în alt spaţiu decât cel menţionat în documente numai cu acordul scris al poliţiei, în conformitate cu procedura care va fi reglementată prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

      Articolul 7
      Principalele obligaţii ale deţinătorilor armelor
      (1) Deţinătorii armelor letale sau neletale sunt obligaţi să anunţe de îndată, dar nu mai târziu de 24 de ore, cel mai apropiat organ de poliţie despre dispariţia, pierderea sau furtul acestor arme.
      (11) Deţinătorii de arme letale şi neletale supuse autorizării sunt obligaţi să se supună examenului psihologic şi/sau medical, la solicitarea expresă a structurilor de poliţie competente, în situaţia în care acestea constată motivat că există indicii comportamentale temeinice care ar putea reclama necesitatea examinării psihologice şi medicale, în vederea menţinerii autorizării pentru a deţine sau, după caz, a purta şi a folosi arme şi muniţii letale sau neletale supuse autorizării.
      (12) Deţinătorii de arme letale şi neletale supuse autorizării sunt obligaţi să se supună examenului psihologic şi/sau medical, la recomandarea expresă a medicului şi/sau a psihologului, adresată autorităţii competente, în situaţia în care în urma examenelor sau intervenţiilor medicale/psihologice curente constată indicii comportamentale temeinice care ar putea reclama necesitatea examinării psihologice şi medicale, în vederea menţinerii autorizării pentru a deţine sau, după caz, a purta şi a folosi arme şi muniţii letale sau neletale supuse autorizării.
      (2) Este interzisă înstrăinarea de către titular a autorizaţiei de procurare a armei, a certificatului de deţinător şi a permisului de armă, cu excepţia situaţiei în care documentul este depus la organul de poliţie competent.

      Articolul 8
      Regimul juridic al armelor deţinute ilegal sau al căror deţinător nu este cunoscut ori a decedat
      (1) Persoana care ia cunoştinţă despre existenţa unei arme militare, a unei arme letale, a unei arme neletale ori a muniţiilor deţinute ilegal, pierdute sau abandonate este obligată să anunţe de îndată cel mai apropiat organ de poliţie.
      (2) Persoana care găseşte o armă militară, o armă letală, o armă neletală ori muniţii este obligată să le predea sau să anunţe de îndată cel mai apropiat organ de poliţie.
      (3) Rudele sau persoanele care locuiesc împreună cu o persoană ce deţine în mod legal arme ori muniţii au obligaţia ca, în cazul în care deţinătorul a decedat sau este declarat dispărut, să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie şi să depună armele şi muniţiile respective la cel mai apropiat armurier, în termen de 15 zile de la data decesului ori, după caz, a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de declarare a dispariţiei.
    • smihnea
      de smihnea
      Buna seara,
      Trebuie sa inchei un contract de inchiriere care are ca scop inchirierea unui automobil pentru o perioada determinata. Va rog sa ma indrumati cum sau daca pot notifica, Politia asupra schimbarii utilizatorului autovehicolului eventual de a nota in talon acest nou utilizator pentru a prevenii eventuale neplaceri pe care chiriasul le poate provoca involuntar proprietarului autovehicolului gen:
      - neplata rovigneta => amenda pe numele proprietarului
      - amenzi primite prin posta
      - eventuale accidente care pot avea un impact asupra proprietarului prin prisma maririi RCA
      s.a.
      Va multumesc
    • Catalin
      de Catalin
      După ce anul trecut , se pare că statutul poliţistului va fi modificat. Legea a fost deja adoptată de parlamentari, iar acum a fost trimisă la promulgare. Aici aveţi forma în care a fost trimisă:     PARLAMENTUL ROMÂNIEI    L E G E  pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002  privind Statutul poliţistului, precum şi pentru modificarea art. 7  alin. (2) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea  poliţiei judiciare      Parlamentul României adoptă prezenta lege.    Art. I. – Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:    1. La articolul 54, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:  „Art. 54. – (1) Poliţistul poate fi recompensat prin:  a) ridicarea unei sancţiuni disciplinare aplicate, în situaţia în care se remarcă în mod deosebit în activitatea desfăşurată;  b) mulţumiri scrise, aduse la cunoştinţă individual sau în faţa personalului, pentru îndeplinirea în condiţii foarte bune a atribuţiilor de serviciu şi misiunilor;  c) felicitări scrise sau verbale, aduse la cunoştinţă individual sau în faţa personalului, pentru îndeplinirea deosebită a atribuţiilor de serviciu şi misiunilor; d) premii în bani sau obiecte, atunci când s-a evidenţiat prin obţinerea de rezultate exemplare în activitate;  e) însemne onorifice, diplome de merit şi distincţii,  pentru obţinerea de rezultate foarte bune la absolvirea unor cursuri sau la competiţii sportive, cu prilejul unor aniversări, manifestări cultural- artistice şi sociale, ori al finalizării unor acţiuni/misiuni, precum şi în situaţia încetării raporturilor de serviciu pentru motive neimputabile;
      f) arme albe sau de foc, pentru acte de eroism, curaj deosebit, devotament şi pentru merite deosebite în îndeplinirea unor atribuţii de serviciu şi misiuni;
      g) titluri de onoare, pentru acte de eroism, curaj deosebit, devotament şi pentru merite deosebite în îndeplinirea unor atribuţii şi misiuni;
      h) înscrierea pe placa de onoare a gradului profesional, numelui şi prenumelui, la absolvirea perioadei de formare într-o instituţie de învăţământ a Ministerului Afacerilor Interne, ca şef de promoţie.”
       
      2. La articolul 54, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (11)-(13), cu următorul cuprins:
      „(11) Recompensele prevăzute la alin. (1) se acordă de către persoanele care au competenţa de numire în funcţie a poliţistului sau, după caz, de către şefii ierarhici superiori ai persoanelor menţionate, care au competenţă de gestiune a resurselor umane.
      (12) Pentru o sancţiune disciplinară dispusă de şeful ierarhic superior, recompensa prevăzută la alin. (1) lit. a) se acordă tot de către acesta, la propunerea şefului unităţii în care îşi desfăşoară activitatea poliţistul sancţionat. În cazul poliţistului mutat la altă unitate, recompensa se acordă de către şeful care îndeplineşte funcţia similară celui care a aplicat sancţiunea disciplinară.
      (13) În cazul poliţistului aflat sub efectul unei sancţiuni disciplinare, recompensa prevăzută la alin. (1) lit. a) se acordă prioritar, în raport cu celelalte recompense.”
       
      3. Articolul 58 se modifică şi va avea următorul cuprins:
      „Art. 58. – (1) Sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate poliţiştilor sunt:
      a) mustrare scrisă;
      b) diminuarea salariului funcţiei de bază cu 5–20% pe o perioadă de 1–3 luni;
      c) amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare pe o perioadă de 1–3 ani;
      d) trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut;
      e) destituirea din poliţie.
      (2) Mustrarea scrisă constă în reproşul oficial adresat, în scris, poliţistului vinovat.
      (3) Procentul şi perioada pentru care se aplică sancţiunea prevăzută la alin. (1) lit. b) se stabilesc prin actul administrativ de sancţionare.
      (4) Aplicarea sancţiunii prevăzute la alin. (1) lit. c) se dispune fie cu privire la amânarea promovării în grade profesionale, fie cu privire la amânarea promovării în funcţii superioare. În cazul amânării promovării în grade profesionale superioare, termenul de executare a sancţiunii curge de la data aplicării actului administrativ de sancţionare şi are ca efect suspendarea curgerii stagiului în grad. 
      (5) Trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut se realizează prin eliberarea din funcţia deţinută şi numirea poliţistului într-o funcţie inferioară celei pe care o ocupă, în limita nivelului de bază al gradului profesional deţinut. În cazul poliţistului care ocupă o funcţie de conducere, numirea se poate face şi într-o funcţie de conducere inferioară pentru care îndeplineşte condiţiile de ocupare.
      (6) Destituirea din poliţie constă în încetarea raporturilor de serviciu.”
       
      4. După articolul 58 se introduc patru noi articole, articolele 581 -584, cu următorul cuprins:
      „Art. 581. – Pentru prevenirea săvârşirii de abateri disciplinare, persoana prevăzută la art.59 alin.(2) poate dispune atenţionarea poliţistului. În acest caz, măsura se dispune în scris, are caracter administrativ-preventiv şi nu produce consecinţe asupra raportului de serviciu.
       
      Art. 582. – Procedura disciplinară are la bază următoarele principii:
      a) prezumţia de nevinovăţie – poliţistul cercetat este considerat nevinovat pentru fapta sesizată ca abatere disciplinară atât timp cât vinovăţia sa nu a fost dovedită;
      b) garantarea dreptului la apărare – se recunoaşte dreptul poliţistului de a formula şi de a susţine apărări în favoarea sa, de a prezenta probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare în apărarea sa şi de a fi asistat;
      c) celeritatea procedurii – cauza se soluţionează fără întârziere, cu respectarea drepturilor persoanelor implicate şi a regulilor prevăzute de lege;
      d) contradictorialitatea – asigurarea posibilităţii persoanelor aflate pe poziţii divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legătură cu abaterea disciplinară sesizată; 
      e) proporţionalitatea – asigurarea unui raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanţele săvârşirii acesteia şi sancţiunea disciplinară propusă;
      f) unicitatea sancţiunii – pentru o abatere disciplinară nu se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară;
      g) legalitatea sancţiunii – sancţiunea disciplinară nu poate fi decât una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 58 alin. (1).
       
      Art. 583. – (1) Procedura disciplinară nu este publică.
      (2) Citarea şi ascultarea poliţistului cercetat, înregistrarea cererilor/ rapoartelor scrise ale acestuia şi consemnarea susţinerilor sale sunt obligatorii. Procedura disciplinară continuă dacă poliţistul, în mod nejustificat, nu dă curs citării procedurale.
      (3) Poliţistul cercetat are dreptul să cunoască în întregime actele cercetării şi să solicite administrarea de probe în apărare. Poliţistul cercetat are dreptul să depună în apărarea sa orice înscrisuri doveditoare pe care le deţine, inclusiv rapoarte de expertiză extrajudiciară.
      (4) Poliţistul cercetat are dreptul să fie asistat, la cerere, de un alt poliţist, ales de către acesta sau desemnat de organizaţia sindicală ori de Corp, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia informaţiilor clasificate. Neîndeplinirea condiţiilor privind accesul la informaţii clasificate ori neprezentarea poliţistului ales/desemnat nu constituie motiv de amânare a procedurii cercetării disciplinare.
      (5) Nu au dreptul să asiste poliţistul cercetat, în condiţiile  alin. (4), următoarele persoane:
      a) şeful unităţii sau înlocuitorul legal al acestuia, în perioada cât îndeplineşte atribuţiile titularului;
      b) poliţistul desemnat să efectueze cercetarea prealabilă;
      c) poliţiştii care fac parte din colectivul prevăzut la art. 623  alin. (1);
      d) poliţistul care îndeplineşte atribuţii de consilier juridic în unităţi ale Ministerului Afacerilor Interne.
       
      Art. 584. – Sancţiunile disciplinare se stabilesc şi se dispun numai după cercetarea prealabilă şi după consultarea Consiliului de disciplină, denumit în continuare consiliul, cu excepţia sancţiunilor prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. a) şi b), care se pot aplica fără consultarea consiliului.”
       
      5. Articolul 59 se modifică şi va avea următorul cuprins:
      „Art. 59. – (1) Cercetarea prealabilă are ca scop stabilirea existenţei/inexistenţei abaterii disciplinare şi a vinovăţiei, cu privire la aspectele sesizate sau cunoscute, la cauzele şi împrejurările concrete în care acestea s-au produs.
      (2) Cercetarea prealabilă se poate dispune de persoana care, pe orice cale, a luat la cunoştinţă de săvârşirea uneia sau mai multor fapte ce pot constitui abateri disciplinare, după caz, astfel:
      a) persoana care are competenţa de numire în funcţie a poliţistului cercetat sau şeful unităţii ierarhic superioare;
      b) şeful unităţii sau instituţiei de învăţământ din Ministerul Afacerilor Interne la care poliţistul este delegat sau detaşat, ori la care urmează cursuri sau susţine examene de carieră;
      c) şeful instituţiei subordonate Ministerului Afacerilor Interne care exercită competenţe de coordonare şi control metodologic al serviciilor publice comunitare sau ministrul afacerilor interne, pentru poliţiştii din cadrul serviciilor publice comunitare sau detaşaţi la aceste servicii.
      (3) Cercetarea prealabilă se efectuează la nivelul unităţii conduse de persoana care a dispus-o, cu respectarea termenelor prevăzute la art.60 alin. (1), de poliţişti anume desemnaţi din cadrul acesteia.
      (4) Poliţiştii desemnaţi cu efectuarea cercetării prealabile se nominalizează numai din rândul poliţiştilor care au calitatea de organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare sau care au studii juridice şi, de regulă, sunt cel puţin egali în grad sau în funcţie cu poliţistul cercetat. Nu poate efectua cercetarea prealabilă poliţistul care îndeplineşte atribuţii de consilier juridic în/pentru unitatea în care îşi desfăşoară activitatea poliţistul cercetat sau cel care urmează să avizeze, ulterior, pentru legalitate, actul administrativ de sancţionare.
      (5) În actul  administrativ prin care  se declanşează cercetarea prealabilă  se nominalizează poliţistul cercetat, poliţistul care va efectua cercetarea şi, după caz, un poliţist desemnat să ajute la efectuarea acesteia.”
       
      6. După articolul 59 se introduc patru noi articole,  articolele 591-594, cu următorul cuprins:
      „Art. 591. – (1) Dacă în cadrul desfăşurării cercetării prealabile sunt identificate şi alte abateri disciplinare, persoana care a dispus efectuarea cercetării prealabile poate dispune extinderea cercetării acestora.
      (2) La terminarea verificărilor, poliţistul desemnat întocmeşte un proiect de raport de cercetare prealabilă. O fotocopie a proiectului se înmânează poliţistului cercetat sau, după caz, în situaţia în care documentul conţine informaţii clasificate, se aduce la cunoştinţa acestuia, pe bază de semnătură.
      (3) Cu această ocazie, în termen de 3 zile lucrătoare de la data înmânării documentului sau, după caz, de la data aducerii la cunoştinţă, în condiţiile alin. (2), poliţistul cercetat poate formula obiecţii şi solicita noi probe în apărare. Rezultatul analizei şi, după caz, al verificărilor, se consemnează în proiectul raportului de cercetare prealabilă.
      (4) În termen de două zile lucrătoare de la data finalizării raportului în condiţiile alin.(3), o fotocopie a acestuia se înmânează poliţistului cercetat sau, după caz, în situaţia în care documentul conţine informaţii clasificate, se aduce la cunoştinţa acestuia, pe bază de semnătură.
       
      Art. 592. – Raportul de cercetare prealabilă cuprinde, în mod obligatoriu:
      a) numărul actului administrativ prin care a fost desemnat cu efectuarea cercetării prealabile;
      b) descrierea faptei sesizate şi persoanele implicate;
      c) procedeele şi modalităţile de verificare;
      d) concluziile privind existenţa sau inexistenţa aspectelor sesizate şi a vinovăţiei poliţistului cercetat;
      e) prevederile legale încălcate de poliţist şi încadrarea juridică a faptelor reţinute, cu indicarea probelor şi a dovezilor pe care se întemeiază;
      f) motivele privind respingerea cererilor sau a probelor propuse în apărare de către poliţistul cercetat;
      g) cauzele şi condiţiile care au generat şi favorizat comiterea abaterilor;
      h) alte date şi elemente apreciate ca necesare, după caz.
       
      Art. 593. – După efectuarea cercetării prealabile, dosarul de cercetare prealabilă se prezintă persoanei care a dispus-o, care poate lua una dintre următoarele măsuri:
      a) clasarea dosarului, în cazul inexistenţei faptei, constatării nevinovăţiei poliţistului cercetat, prescrierii faptei sau în situaţia încetării raporturilor de serviciu ale poliţistului cercetat;
      b) restituirea motivată a dosarului pentru completarea cercetării prealabile; c) aplicarea măsurii prevăzute la art. 581 sau, după caz, a unei sancţiuni disciplinare dintre cele prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. a) şi b); d) sesizarea şi consultarea consiliului.
       
      Art. 594. – Rapoartele ofiţerilor din Corpul de control al ministrului ori din structurile de control ale inspectoratelor generale/similare pentru structurile din subordine, întocmite în urma activităţilor de control, constituie rapoarte de cercetare prealabilă, dacă cerinţele privind cercetarea prealabilă prevăzute de prezenta lege au fost îndeplinite.”
       
      7. Articolul 60 se modifică şi va avea următorul cuprins:
      „Art. 60. – (1) Sancţiunile disciplinare se dispun în termen de cel mult 6 luni de la data la care persoana prevăzută la art. 59 alin. (2) a luat la cunoştinţă despre comiterea faptei, dar nu mai târziu de un an de la data săvârşirii acesteia. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie, iar termenul de un an este termen de decădere.
      (2) Termenul de 6 luni pentru dispunerea sancţiunii disciplinare se suspendă, de drept, pe perioada şi în situaţiile următoare:  
      a) de la data sesizării, în condiţiile legii, a organelor de urmărire penală şi până la data soluţionării definitive a cauzei, dacă pentru fapta care constituie abatere disciplinară s-a dispus sesizarea organelor de urmărire penală;
      b) de la data la care poliţistul se află în concedii sau învoiri plătite, în condiţiile legii, este trimis în misiuni, ori de la data suspendării raporturilor de serviciu şi până la data reluării activităţii sau, după caz, încheierii misiunii.
      (3) În situaţia în care cercetarea prealabilă se efectuează pentru abateri săvârşite de mai mulţi poliţişti, iar pentru unul/unii dintre aceştia a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la alin. (2), cauza se poate disjunge, urmând ca procedura disciplinară să continue pentru ceilalţi poliţişti.
      (4) La stabilirea sancţiunii se ţine seama de activitatea desfăşurată anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârşită, de cauzele, gravitatea şi consecinţele acesteia, de gradul de vinovăţie a poliţistului, precum şi de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.
      (5) Sancţiunile disciplinare se dispun prin act administrativ al persoanei prevăzute la art. 59 alin. (2) care a dispus efectuarea cercetării prealabile sau controlul.
      (6) Actul administrativ emis în condiţiile alin. (5) trebuie să cuprindă:
      a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară şi încadrarea juridică a acesteia;
      b) precizarea prevederilor legale încălcate de către poliţist;
      c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate;
      d) sancţiunea disciplinară şi temeiul legal în baza căruia aceasta se aplică şi, după caz, motivul pentru care a fost aplicată o altă sancţiune disciplinară decât cea propusă de consiliu;
      e) termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată şi persoana competentă să soluţioneze contestaţia, în condiţiile art. 61, după caz;
      f) instanţa competentă la care poate fi contestat actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea disciplinară;
      g) alte date şi elemente apreciate ca necesare, după caz.
      (7) Actul administrativ prin care se dispune sancţionarea poliţistului se emite în termen de cel mult 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare.
      (8) În cazul destituirii din poliţie, sancţiunea disciplinară intervine, de drept, de la data rămânerii definitive a actului administrativ de sancţionare în condiţiile art. 61, şi se constată prin act administrativ emis de persoana care are competenţa să acorde grade profesionale, potrivit art.15.”
       
      8. Articolul 61 se modifică şi va avea următorul cuprins:
      „Art. 61. – (1) Poliţistul poate contesta sancţiunea disciplinară, în termen de 10 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă, şefului unităţii ierarhic superioare.
      (2) Şeful unităţii ierarhic superioare prevăzut la alin. (1) se pronunţă prin decizie motivată, în termen de 20 de zile de la data înregistrării contestaţiei. Decizia motivată se comunică poliţistului sancţionat disciplinar, în termen de două zile lucrătoare de la data emiterii acesteia.
      (3) Efectele sancţiunii disciplinare se suspendă până la emiterea deciziei motivate de soluţionare a contestaţiei.
      (4) În situaţia în care poliţistul sancţionat disciplinar nu depune contestaţie în termenul prevăzut la alin. (1), actul administrativ de sancţionare produce efecte de la data expirării acestui termen.
      (5) În cazul în care a fost depusă contestaţie, şeful care a aplicat sancţiunea disciplinară înaintează cu celeritate şefului unităţii ierarhic superioare dosarul cauzei şi un raport motivat cu privire la sancţiunea în cauză, precum şi la motivele propunerii de respingere/ admitere a contestaţiei.
      (6) Prin decizie motivată, şeful unităţii ierarhic superioare poate dispune, după caz:
      a) respingerea contestaţiei ca tardiv introdusă sau ca neîntemeiată şi menţinerea sancţiunii aplicate;
      b) admiterea contestaţiei şi aplicarea unei sancţiuni mai blânde decât cea aplicată prin actul administrativ contestat sau aplicarea măsurii prevăzute la art. 58 , în situaţia în care apreciază că scopul răspunderii disciplinare poate fi atins astfel;
      c) admiterea contestaţiei şi anularea actului administrativ de sancţionare.
      (7) Decizia motivată trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:
      a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
      b) precizarea prevederilor legale încălcate de poliţist;
      c) analiza susţinerilor prezentate de poliţist în cuprinsul contestaţiei;
      d) temeiul de drept în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară;
      e) motivul admiterii sau respingerii contestaţiei poliţistului cu privire la sancţiunea aplicată.
      (8) Poliţistul nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii, fără parcurgerea procedurii prealabile.
      (9) În situaţia în care sancţiunea a fost dispusă de ministrul afacerilor interne, măsura se contestă în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.”
       
      9. Articolul 62 se modifică şi va avea următorul cuprins:
      „Art. 62. – (1) Consiliul se constituie şi funcţionează la nivelul aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne şi al direcţiilor generale/direcţiilor din cadrul acestuia, la nivelul inspectoratelor generale, al celorlalte structuri din subordinea Ministerului Afacerilor Interne şi structurilor subordonate acestora.
      (2) Consiliul este un organism colectiv de analiză juridică şi profesională a abaterilor comise de poliţişti şi a modului în care acestea au fost cercetate, constituit pentru a fi consultat de către persoanele prevăzute la art. 59 alin. (2).
      (3) În situaţia în care persoanele prevăzute la art. 59 alin. (2) dispun sesizarea şi consultarea consiliului, dosarul cercetării prealabile se înaintează acestuia, prin grija structurii de resurse umane a unităţii.
      (4) Dezbaterile consiliului se consemnează în procese-verbale de şedinţă, iar concluziile şi propunerile se consemnează în încheiere.
      (5) Încheierea consiliului trebuie să cuprindă următoarele:
      a) numărul şi data de înregistrare a raportului de cercetare prealabilă, cu rezoluţia persoanei prevăzute la art. 59 alin. (2) privind sesizarea şi consultarea consiliului;
      b) numărul actului administrativ prin care s-a constituit consiliul, unitatea în care funcţionează şi componenţa acestuia, precum şi, după caz, modificările survenite în componenţă prin înlocuirea unor membri;
      c) gradul profesional, numele, prenumele şi funcţia poliţistului a cărui faptă a fost cercetată şi unitatea din care face parte;
      d) prezentarea pe scurt a faptei sesizate şi a circumstanţelor în care a fost săvârşită;
      e) date şi informaţii referitoare la procedura urmată;
      f) evaluarea probelor administrate;
      g) alte date şi elemente apreciate ca necesare, după caz;
      h) propunerea consiliului;
      i) motivarea propunerii;
      j) gradul profesional, numele, prenumele şi semnătura preşedintelui, ale celorlalţi membri ai consiliului, precum şi ale secretarului;  
      k) data întocmirii încheierii.
      (6) Consiliul poate propune:
      a) clasarea dosarului, în cazul constatării inexistenţei faptelor cercetate, nevinovăţiei poliţistului cercetat, împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii, precum şi în situaţia încetării raporturilor de serviciu ale poliţistului cercetat;
      b) aplicarea măsurii prevăzute la art. 581;
      c) aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute la art. 58 alin. (1).
      (7) Concluziile consiliului cu privire la existenţa/inexistenţa abaterii disciplinare şi vinovăţia/nevinovăţia poliţistului cercetat sunt obligatorii pentru persoanele prevăzute la art. 59 alin. (2), iar propunerea cu privire la sancţiunea disciplinară sau cu privire la aplicarea măsurii prevăzute la art. 581 are caracter consultativ.”
       
      10. După articolul 621 se introduc şapte noi articole, articolele 622-628, cu următorul cuprins:
      „Art. 622. – În urma analizării cauzei în consiliu, persoanele prevăzute la art. 59 alin. (2) pot lua una dintre următoarele măsuri:
      a) clasarea dosarului, în cazul constatării inexistenţei faptelor cercetate, nevinovăţiei poliţistului cercetat, împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii, precum şi în situaţia încetării raporturilor de serviciu ale poliţistului cercetat;
      b) restituirea motivată a dosarului, aceluiaşi consiliu, pentru completarea cercetării disciplinare;
      c) aplicarea măsurii prevăzute la art. 581 sau, după caz, a unei sancţiuni dintre cele prevăzute la art. 58 alin. (1).
       
      Art. 623. – (1) La nivelul structurilor prevăzute la art. 62  alin. (1), cu excepţia direcţiilor generale/direcţiilor din cadrul aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne, se stabileşte, prin act administrativ al şefului, un colectiv de poliţişti, desemnaţi câte maximum 5 din fiecare specialitate existentă în cadrul acestora, definitivaţi în profesie, apreciaţi pentru integritatea morală, competenţă profesională şi credibilitate, denumit în continuare colectiv.
      (2) Membrii colectivului se numesc pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului, o singură dată.
      (3) Membrii colectivului participă la un program de pregătire privind procedura disciplinară, organizat prin grija structurilor de resurse umane.
       
      Art. 624. – (1) Pentru constituirea consiliului, la nivelul structurilor prevăzute la art. 62 alin. (1), prin act administrativ al persoanei prevăzute la art. 59 alin. (2) sunt nominalizaţi 3 membri, dintre poliţiştii care fac parte din colectiv, şi un secretar, din cadrul structurii de resurse umane. Consiliul se numeşte pentru fiecare caz în parte şi are în componenţă 3 membri titulari, dintre care unul este desemnat preşedinte, şi un secretar.
      (2) În cazuri obiective, se poate dispune înlocuirea unuia sau a unor membri ai consiliului cu alţi membri din cadrul colectivului.
      (3) La desemnarea membrilor consiliului se urmăreşte ca unul dintre aceştia să aibă specialitatea poliţistului cercetat şi cel puţin unul dintre membri să fie licenţiat în drept. Cele două condiţii pot fi îndeplinite cumulativ de acelaşi membru.
      (4) Nu pot fi nominalizaţi membri ai consiliului poliţiştii care au calitatea de consilier juridic, aflaţi în situaţia de a aviza ulterior actul administrativ de sancţionare.
       
      Art. 625. – În cazul în care, pe parcursul cercetării disciplinare, există suspiciuni rezonabile cu privire la săvârşirea unor infracţiuni, poliţistul desemnat să efectueze cercetarea prealabilă sau, după caz, membrii consiliului, întocmesc un proces-verbal despre împrejurările constatate, în vederea sesizării organelor de urmărire penală competente, în condiţiile art.61 din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare. În acest caz, procedura disciplinară pentru aceste fapte se suspendă până la soluţionarea definitivă a cauzei penale.
       
      Art. 626. – (1) În perioada cercetării disciplinare, poliţistul nu poate fi mutat, delegat, detaşat, împuternicit pe o funcţie de conducere într-o altă unitate şi nici nu poate fi trimis la misiuni internaţionale.
      (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), poliţistul cercetat poate fi mutat în situaţia în care, în urma reorganizării unităţii, funcţia ocupată de acesta nu se mai regăseşte în statul de organizare.
      (3) Mutarea poliţistului în condiţiile alin. (2) nu afectează procedura disciplinară declanşată faţă de acesta.
       
      Art. 627. – Poliţistul se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare, după cum urmează:
      a) 6 luni de la aplicare, pentru sancţiunea disciplinară prevăzută la art. 58 alin. (1) lit. a);
      b) un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. b) şi c), respectiv de la aplicarea sancţiunii prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. d);
      c) 7 ani de la data aplicării sancţiunii prevăzute la art. 58  alin. (1) lit. e).
       
      Art. 628. – Normele de aplicare a prevederilor prezentului capitol, referitoare la recompense şi răspunderea disciplinară, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.”
       
      Art. II. – Actele de cercetare disciplinară întocmite anterior intrării în vigoare a prezentei legi pot fi utilizate în cadrul procedurilor disciplinare şi după această dată, numai dacă respectă condiţiile şi principiile stabilite prin prezenta lege.
       
      Art. III. – Hotărârea Guvernului prevăzută la art. 628 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta lege, se adoptă în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
       
      Art. IV. – Alineatul (2) al articolului 7 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 24 aprilie 2014, se modifică şi va avea următorul cuprins:
      „(2) Răspunderea disciplinară se stabileşte în condiţiile Legii  nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.”
       
      Această lege a fost adoptată de Parlamentul României,  cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
       
      PREŞEDINTELE                     PREŞEDINTELE
      CAMEREI  DEPUTAŢILOR     SENATULUI
      VALERIU-ŞTEFAN  ZGONEA                        CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
      Bucureşti,
      Nr. 17
  • Activi pe această pagină   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.

×

Informaţii importante

Acest website foloseşte cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii lor. Mai multe informaţii în Politica de confidenţialitate.