Jump to content
POLITISTI.ro

Modificarea Legii 295/2004 privind regimul armelor si al munitiilor


Marius
 Share

Recommended Posts

  • Membru

După cum bănuiam, nu ai înțeles nimic. Nu este vorba de interpretarea polițiștilor (spuneam asta pentru că ești pe un astfel de site), iar polițiștii , fie ei ofițeri sau agenți de poliție, au studii juridice, există materii gen drept penal și drept procesual penal, în școala de poliție.  De ce nu intri pe un site al avocaților să vezi și alte păreri. 

Nu a zis nimeni că nu ai dreptul la o opinie. Dar, ca să poți avea o opinie trebuie întâi să studiezi, or tu nu înțelegi un text simplu, în limba română. Noi voiam să discutăm modificările, nu să convingem pe cineva de forma modificărilor. 

Textul este ”nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu executare, pentru infracţiuni comise cu intenţie ori pentru infracţiuni prevăzute de prezenta lege;”

În forma actuală legea nu permite autorizarea persoanelor care au fost condamnate la pedeapsa pe viață sau mai mare de un an, pentru infracțiuni comise cu intenție. Restul nu mai contează, întrucât de la 01.02.2014 Legea 295/2004 nu mai prevede infracțiuni.

În forma propusă dispare pedeapsa închisorii mai mare de un an, deci din două tipuri de pedeapsă rămâne doar una. În concluzie, pentru a fi autorizat TREBUIE SĂ NU FI FOST CONDAMNAT LA PEDEAPSA PE VIAȚĂ, PENTRU INFRACȚIUNI COMISE CU INTENȚIE. În rest pot fi autorizați toți condamnații, cu orice pedeapsă în afara celei pe viață. Chiar nu poți înțelege textul ăsta? Vii și dai definiții de conjuncții..., dar chiar nu înțelegi rolul lor în text și nici că această lege nu mai prevede de mult timp infracțiuni.

18 hours ago, DCT said:

Forma propusa in interpretarea mea:

nu au fost condamnate, prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva:
1. la pedeapsa detentiunii pe viata
2. pentru infractiuni comise cu intentie
3. pentru infractiuni prevazute de prezenta lege

Nu sunt trei situații așa cum interpretezi tu (încă nu am deslușit principiul de interpretare, dar e adevărat cănu am citit toate cărțile de specialitate). Este o singură situație cu două condiții îndeplinite cumulativ: 1. nu au fost condamnate la pedeapsa pe viață, 2.pentru infracțiuni comise cu intenție. Așa a știut senatorul să modifice.

Dacă vrei o interpretare autentică caută în istoria motivărilor acestei legi și vei vedea ce a vrut legiuitorul să spună. Pentru o interpretare de specialitate, caută o carte de specialitate și documentează-te cu privire la interpretarea gramaticală, istorică, logico-sistematică și teleologică. Mai mult de atât...

Îți promit că acesta este ultimul comentariu la interpretarea ta. Ceasuri bune!

 

Edited by viobra
Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...
  • Membru

Inițiativă legislativă a unui deputat, prin care se vrea a se renunța la condiția absolvirii cursului pentru procurarea unei arme, în cazul polițiștilor, dar și în cazul demnitarilor, magistraților, diplomaților și militarilor.

https://senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b17&an_cls=2019

 

image.png.444432b293ba0f760685b0d1ffec932a.png

Edited by viobra
Link to comment
Share on other sites

  • Moderator

Am văzut-o şi eu. Sincer nu cred că o să treacă, deoarece iniţiatorul este de la opoziţie, dar cine ştie, vom vedea ...
În privinţa modificării pe care o propune, nu mi se pare ok, doar parţial. Şi am să explic cum văd eu lucrurile.

Da, în forma actuală prevederea este o anomalie, o mare tâmpenie să obligi absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ ale poliţiştilor sau militarilor să meargă la cine ştie ce SRL obscur ca să-i înveţe să mânuiască o armă, în condiţiile în care aceste persoane au avut discipline şi examene pe care le-au parcurs în cadrul unor instituţii de învăţământ, nu la SRL-uri.

Dar nici în forma propusă mai sus nu mi se pare ok. Pentru că acel curs de instruire teoretică şi practică, nu este ceva rău, ba chiar poate prinde bine celor ce vor deţine o armă şi care n-au avut nicio tangenţă cu acest domeniu.

Introducerea acestei prevederi a obligativităţii cursului respectiv, nu a fost ceva rău. Modul cum a fost implementată în lege a fost deficitar, pompieristic, generator de bancuri, pentru că deştepţii ce au introdus această prevedere au băgat în aceeaşi oală toţi viitorii deţinători de arme. Şi nici nu au dorit să ţină cont de propunerile de îmbunătăţire a formei prevederii legale. Sper să le fie învăţătură de mine, deşi mă îndoiesc că-i duce mintea astfel încât să înveţe din greşelile trecutului, dsunt prea îngâmfaţi şi rupţi de realitate.

Corect ar fi fost ca prevederea legală să prevadă exceptarea de la această obligaţie doar a absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior sau postliceal din cadrul MAI ori MApN. Simplu, clar şi eficient. Pentru că nu putem discuta pe categorii profesionale aici întrucât există şi demnitari, magistraţi ori diplomaţi ce sunt absolvenţi ai unei academii ori şcoli militare, ce nu e corect să îi obligi să facă acel curs, la fel cum există şi poliţişti, militari, demnitari, magistraţi, etc ce n-au nicio pregătire teoretică ori practică în acest domeniu al armelor de foc.

Link to comment
Share on other sites

  • Membru

Mda. Și motivarea este astfel făcută. Adică, explica cum au arma de serviciu polițiștii și militarii, cum au făcut școala cu pregătire de specialitate, iar când propune modificarea legii introduce în categorie și demnitarii, magistrații, diplomații. Dar poate chiar aici sa fie norocul nostru și să treacă propunerea, pe motiv că domnii demnitari sunt direct interesați.

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...
  • Membru

Da. La 08.03.2019 a fost obținut avizul Consiliului legislativ al Camerei Senatului, cu precizarea că în motivare nu este justificată exceptarea demnitarilor, magistraților și diplomaților de la curs, aceștia neavând pregătire sau cursuri de specialitate. Probabil vor fi păstrați în categoriile exceptate de la obligația efectuării cursului, dar vor reformula motivarea.

Că doar nu s-au gândit ei la polițiști și militari, atunci când au avut inițiativa legislativă...

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...
  • 2 weeks later...
  • 1 month later...
  • Membru

Revenind la proiectul de lege, pentru modificarea Legii nr. 295/2004 (http://www.cdep.ro/comisii/aparare/pdf/2019/rp734_18.pdf) , se pare ca acesta a trecut de Camera Deputatilor, cu amendamente prin care au fost eliminate cam toate aberațiile propuse inițial:

  • 18. La articolul 14, alineatul (1), literele b), c), d), și f) se modifică și vor avea următorul cuprins:

,,b) deţin calitatea impusă de lege, atestată prin prezentarea documentelor stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, în funcţie de destinaţia armelor;
c) nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu executare, pentru infracţiuni comise cu intenţie;
d) nu sunt inculpate în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție;”

Se renunță la excluderea pedepsei cu închisoare mai mare de un an, așa cum s-a vrut inițial și se repară o inechitate, în sensul că nu se acordă, sau se suspendă/anulează, după caz, persoanelor care sunt inculpate pentru faptele săvârșite cu intenție. În forma actuală a Legii pentru armele neletale se suspendă/anulează dreptul de a deține/purta și folosi arme neletale pentru persoanele care sunt inculpate pentru fapte săvârșite cu intenție, în timp ce pentru arme letale doar pentru anumite infracțiuni. Se realizează o

  • Se elimină abrogarea lit. g) a art. 14 din Lege, cea referitoare la obligarea absolvirii unui curs de instruire teoretică și practică pe linia armelor și a munițiilor.
  • Se elimină propunerea de a prelungi valabilitatea permisului de armă pentru o perioadă de 10 ani, rămânând în forma actuală, respectiv 5 ani.
  • 22. La articolul 31, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
    ,,(2) Păstrarea armei şi muniţiei prevăzute la alin. (l) la domiciliul sau reşedinţa deţinătorului se face în locuri special destinate, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, exceptând armele de apărare şi pază, care se pot regăsi asupra acestuia.”

Sunt mai multe amendamente pozitive, zic eu, pe care le puteți citi în link-ul din postare sau căutând plx 734/2018 pe site-ul Camerei Deputaților. 

 

  • Upvote 2
Link to comment
Share on other sites

  • Membru

Da. Forma adoptata de Camera Deputaților cuprinde amendamente care au eliminat multe din modificările propuse inițial, cu o motivare pertinentă, legală, echitabilă. 

Cursul rămâne. Așteptăm celălalt proiect, care a trecut de Camera Senatului și prin care magistrații, demnitarii, militarii, polițiștii ar fi exceptați de la absolvirea cursului.

 

 

Edited by viobra
  • Upvote 2
Link to comment
Share on other sites

  • Membru

Proiectul pe care il mentioneaza Viobra(https://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=21962), a fost adoptat in Senat pe 29.05.2019, fiind inaintat la aceeasi data catre Cmera Deputatilor, camera decizionala. In cat timp trebuie sa dezbata si sa se pronunte, Camera Deputatilor?

Edited by Andrei
Link to comment
Share on other sites

  • Membru

Nu am gasit în Constituție vreun termen, după adoptarea de către prima cameră sesizată. La celălalt proiect de lege, menționat cu câteva postări mai înainte 

On 6/16/2019 at 1:19 PM, viobra said:

sesizarea Camerei Deputaților a fost făcută în decembrie 2018. 

Procedura ar fi următoarea: 

DEZBATEREA ÎN COMISII PARLAMENTARE

Proiectele de legi sau propunerile legislative se supun dezbaterii Camerei Deputaţilor cu avizul Consiliului Legislativ. După primirea şi înregistrarea acestora, Biroul permanent al Camerei le distribuie parlamentarilor şi le trimite comisiilor permanente pentru examinarea în fond sau pentru avizare.

După primirea proiectelor de legi sau a propunerilor legislative, deputaţii, grupurile parlamentare şi Guvernul pot face amendamente motivate în scris la proiectele sau propunerile legislative respective, potrivit regulamentului Camerei, iar acestea se supun examinării comisiilor competente.

Comisia permanentă sesizată în fond întocmeşte un raport care va propune adoptarea, adoptarea cu modificări sau respingerea proiectului de lege sau a propunerii legislative examinate şi va cuprinde amendamentele admise şi amendamentele respinse. Raportul se referă şi la avizele celorlalte comisii, avizul Consiliului Legislativ, punctul de vedere al Guvernului, precum şi la alte avize, dacă este cazul.

Raportul întocmit de comisia sesizată în fond se difuzează de către Biroul permanent membrilor Camerei şi Guvernului.

Proiectele de lege şi propunerile legislative, pentru care s-a întocmit un raport din partea comisiei sesizate în fond, se înscriu pe ordinea de zi a Camerei.”

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...
  • Moderator

PL-x nr. 734/2018 - Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor

20.06.2019   trimitere la Presedintele României pentru promulgare.

09.07.2019 - sesizare de neconstituţionalitate (formulată de Președintele României) - (Dosar nr.2088 A/2019)

Link to comment
Share on other sites

  • Membru

Primul proiect nu are legătură cu cursul @robydog sau mai exact cu exceptarea anumitor persoane de la efectuarea cursului. Proiectul din postarea anterioară, a lui @Andrei , este cel referitor la modificarea art. 14 din Legea Nr. 295/2004, se referă la exceptare. Acesta din urmă încă nu a fost adoptat de Camera Senatului, care este camera decizională. Dar este posibil sa fie și asta trimis la CCR, din cauza că ne-au băgat în aceeași oală cu categorii care nu ar trebui sa fie exceptate de la curs. Dar asta am mai tot discutat.

  • Upvote 1
Link to comment
Share on other sites

  • Membru

L182/2019, e adoptata de Senat si a fost trimisa in Camera Deputatilor pentru dezbatere...

Link to comment
Share on other sites

  • Membru

Da. Invers, Camera Senatului a adoptat proiectul și a trimis-o la Camera Deputaților. 

Link to comment
Share on other sites

  • Moderator

Nu cred că va trece şi sunt şanse reduse pentru că are punct de vedere negativ de la Guvern.

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...
  • Moderator

A mai trecut ceva vreme şi am verificat stadiul propunerilor pentru modificarea Legii 295.

Proiectul de lege pentru modificarea Legii 295 privind eliminarea cursului de instruire teoretică şi practică pentru categoriile profesionale prev. art. 13 alin.(2) lit. a) a fost adoptat de Senat la 29.05.2019 şi se află înaintat la Camera deputaţilor pt. dezbatere. Proiectul de lege a primit punct de vedere NEGATIV din partea Guvernului (asta înseamnă că Guvernul nu susţine proiectul), motiv pentru care sunt şanse minime să treacă.
Se poate urmări procesul legislativ al acestui proiect aici: Camera deputaţilor PLX257/2019 şi Senat - L182/2019

Un alt proiect de lege pentru modificarea Legii 295 ce prevede mai multe modificări (printre care şi eliminarea interdicţiei aberante prev. la art. 42 alin.(3) ca pers. care deţin arme de apărare pot purta asupra lor cel mult 12 cartuşe) a fost adoptat de Parlament (ambele camere) şi trimis spre promulgare, unde a fost contestat la CCR de Preşedintele României la 09.07.2019. 
La data de 18 septembrie 2019, CCR a respins cu majoritate de voturi obiecţia de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.295/2004 formulată de Președintele României şi a constatat că respectiva lege este constituţională în raport cu criticile formulate, decizia fiind definitivă şi general obligatorie.
Cel mai probabil urmează ca Preşedintele României să promulge legea în forma adoptată de Parlament.
Procesul legislativ al acestui proiect de modificare poate fi consultat aici: Camera deputaţilor - PL-x 734/2018 şi Senat L573/2018.

  • Upvote 3
Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.