Cum se pedepsesc cazurile de ultraj asupra polițiștilor în alte țări

[Cristi]

M-am hotărât să inițiez acest topic din două motive :

1. În primul rând, toți am fost supuși tirurilor mediatice și ale părelologilor și băgătorilor în seamă de pe Facebook sau alte rețele sociale care, de fiecare dată când un polițist român lua o măsură legală, mai mult sau mai puțin represivă, începeau să dea exemple despre cum se comportă polițiștii pe afară, inducând ideea în subconștientul colectiv că polițiștii străini pupă în fund presupusul plătitor de taxe și impozite (că nu avem certitudinea că acesta le și plătește, de obicei există o corelație în sensul egalității între cocalarii comentatori de serviciu și paraziții sociali ce nu au nicio contribuție pecuniară sau de alt fel la bunul-mers al societății) și îl tratează cu mănuși de mătase atunci când greșește, că doar el e contribuabil și le plătește salariile. Știți și voi veșnica placă.

2. Azi am văzut la știri un eveniment petrecut în țara noastră vecină, Bulgaria, despre care mulți români cred că e sub nivelul României inclusiv din punct de vedere legislativ, în speță, un eurocetățean român cu drepturi a avut un meci cu un polițist de frontieră bulgar în vama Giurgiu-Ruse care nu s-a încheiat deloc bine pentru croitorașul nostru cel viteaz. Știrea suna așa :

Şofer român reţinut în Bulgaria după ce a lovit cu maşina un poliţist de frontieră

Incidentul s-a petrecut pe podul dintre cele două ţări, la Giurgiu-Ruse. Şoferul român a fost reţinut pentru 24 de ore.

Un şofer român a fost reţinut pentru 24 de ore de autorităţile bulgare după ce a lovit cu maşina un poliţist de frontieră.

Incidentul s-a petrecut pe podul dintre cele două ţări, la Giurgiu-Ruse.

Românul nu ar fi respectat indicaţiile poliţistului bulgar şi a încercat să forţeze trecerea podului prin depăşirea coloanei.

Poliţistul a încercat să-l oprească dar a fost lovit de maşina condusă de tânărul român în vârstă de 30 de ani.

Omul legii a suferit răni uşoare în urma impactului.

Sursa aici.

Pana aici totul bine, nu? Pai știrea e incompletă aici. La televizor, pe un post oarecare, acum vreo jumătate de oră, reporterii povesteau și păreau siderați de faptul că individul eurocetățean abuzat și plin de drepturi a fost inițial reținut pentru 24 de ore în data de 24.08.2015, când a făcut pe iscatul prin vamă, apoi i s-a prelungit mandatul de reținere cu încă 72 de ore, existând posibilitatea ca acesta să rămână mult și bine prin pușcăriile bulgare.

Continuau apoi aceeași reporteri să spună că românașul nostru nu a făcut altceva decât să depășească mașinile din coloana oprită în vamă, fără să țină cont de indicațiile polițistului iar în cursul acestui proces l-a acroșat și vătămat ușor pe agentul bulgar. Și mai interesant de atât, euroabuzatul nostru este acuzat și riscă 5 ani de închisoare conform Codului Penal bulgar pentru simplul fapt că a fost arogant cu polițistul și a afișat un comportament necorespunzător față de acesta! Au prezentat și un extras din legislația bulgară unde, pe scurt, era stipulat că o atitudine necorespunzătoare la adresa unui polițist, incluzând aroganță, sfidare sau injurii, se pedepsește cu 5 ani de închisoare! Adică românul nostru riscă 5 ani de închisoare pentru ceea ce euroabuzații români spărgători de semințe fac mereu când își intersectează drumurile cu polițiștii, adică sunt aroganți, nesimțiți, înjură, nu respectă indicațiile acestora și exemplele pot continua.

Iar lucrurile astea se întâmplă în Bulgaria, țară despre care avem pretenția că este sub nivelul României la civilizație și lege.

 

Aș vrea să strângem în acest topic de discuții, pe lângă comentariile de rigoare, cazuri de ultraj din alte țări din lumea largă și pedepsele care se aplică autorilor acestora, pentru a putea face ulterior o analiză obiectivă și comparativă cu cazurile de ultraj din România. Pot să pun pariu că noi vom fi pe la coada clasamentului, în sens negativ, când vine vorba de jurisprudență și de pedepsele aplicate autorilor unor astfel de fapte.

Colegul nostru @5166 ne poate ajuta cu pedepsele care se aplică pentru ultraj asupra polițiștilor în Marea Britanie.

 

 

 

 

Modificat 25 August, 2015 de Cristi

[Cristi]

Mai jos o să postez tradus conținutul unui articol de presă din Statele Unite din anul 2011 privind interpretarea unor prevederi legale legate de agresiunile asupra unui ofițer de poliție în statul Washington DC :

Agresarea unui ofițer de poliție s-ar putea să nu însemne ceea ce vă așteptați

Recent, pe internet a apărut o înregistrare video în care polițiști din cadrul Serviciului Poliției de Transporturi din Washington DC au trântit un invalid aflat în cărucior cu rotile la pământ, acesta fiind lovit la cap și începând să sângereze. Reprezentanții Poliției au comunicat că persoana în cauză a căzut din scaunul cu rotile în timp ce ”se opunea arestului” și a fost arestat pentru ”agresiune asupra unui polițist”.

Dar oare înțelegeți la ce se referă, de fapt, sintagma ”agresiune asupra unui polițist”?

Test rapid :

Care dintre următoarele situații ar putea fi considerate ”agresiune asupra unui ofițer de poliție”?

1. Lovirea cu pumnul a unui ofițer de poliție în față.

2. Amplasarea în spatele unei porți, ținând-o închisă în timp ce un polițist încearcă să o deschidă.

3. Să stai în mașină ținându-te de volan în timp ce un polițist încearcă să te scoată afară din mașină forțat.

4. Să aștepți într-o stație de metrou cu mâinile în buzunar, refuzând să le scoți atunci când un polițist îți solicită acest lucru.

Dacă ați presupus că  numai varianta numărul 1 este cea corectă, v-ați înșelat.

În conformitate cu deciziile Curții de Apel a statului Washington DC, atât varianta 1, cât și variantele 2 și 3 se califică ca definiție pentru sintagma de mai sus. Procurorul general al SUA a argumentat că și varianta nr. 4 se încadrează în această definiție, însă Curtea de Apel a respins această opinie. 

Varianta nr.1 este evidentă. Dacă veți face așa ceva, puteți fi acuzați de săvârșirea infracțiunii de ”agresiune asupra unui polițist” (APO - Assaulting a Police Officer) prevăzută în Legea DC nr. 22-405 - ”Agresiunea asupra unui membru al forțelor de poliție, al poliției de campus și universitare sau departamentului de pompieri” ce stipulează următoarele :

”O persoană care încalcă subsecțiunea b a acestei secțiuni și cauzează leziuni corporale importante ofițerului de poliție, sau comite un act de violență care prezintă un risc serios de a cauza leziuni corporale importante ofițerului de poliție, se face vinovat de săvârșirea unei infracțiuni și după condamnare, va fi încarcerat nu mai mult de 10 ani sau amendat nu mai mult de 10.000 de dolari, sau ambele”.

Dar legea conține și o altă variantă a infracțiunii APO, un delict, pe care majoritatea dintre noi nu am considera-o drept ”Agresarea unui ofițer de poliție”, ci mai degrabă am putea-o considera ”opunere la reținere” :

”Oricine care, fără o justificare sau o cauză justificativă, agresează, se opune reținerii, se opune fizic, împiedică, intimidează sau intervine fizic asupra unui polițist pe baza faptului sau în timp ce acel polițist își desfășoară activitățile de serviciu, va fi vinovat de săvârșirea unui delict și după condamnare, va fi încarcerat nu mai mult de 180 de zile sau amendat nu mai mult de 1000 de dolari, sau ambele”.

Pentru a fi vinovat de săvârșirea delictului APO, cineva ar putea doar să se opună unui, polițist fără un motiv. Instanțele de judecată au trasat o distincție între rezistența ”pasivă”, cum ar fi aruncarea din proprie inițiativă pe sol în timp ce ești reținut, în semn de protest, și rezistența ”activă” împotriva acțiunilor polițistului.

Acesta a fost cazul în speța ”Ava Howard vs. United States, 966 A.2d 853 (DC 2009)”. Domnișoara Howard a fost reținută de către Poliția de transporturi la Stația Minnesota Avenue după ce a intrat într-o altercație cu un alt pasager. Polițistul i-a solicitat domnișoarei Howard să se aseze în stația de autobuz și să-și scoată mâinile din buzunar, lucru pe care ea a refuzat să îl facă. Polițistul a susținut că în momentul în care a încercat să o rețină pe Ava Howard pentru tulburarea ordinii publice, aceasta a început să ”își agite mâinile și coatele” și l-a lovit, însă ea nu a recunoscut acest lucru, iar judecătorul cauzei nu a descoperit probe din care să reiasă aceste aspecte. Cu toate acestea, persoana în cauză a fost condamnată pentru săvârșirea delictului APO pentru simplul fapt că a refuzat să își scoată mâinile din buzunar la solicitarea polițistului. Curtea de Apel a considerat totuși că probele au fost insuficiente

În alte spețe, Curțile de Apel au admis condamnări pentru săvârșirea delictului APO chiar fără dovezi ale săvârșirii unor fapte pe care oamenii de rând nu le-ar considera neapărat a fi agresiuni. În speța Dolson vs. United States, 948 A.2d 1143 (DC 2008), domnul Dolson a fugit de poliție și s-a dus în propria casă, intrând după un gard metalic. Dolson a închis poarta în timp ce polițistul a încercat să o deschidă. Curtea de Apel a admis condamnarea domnului Dolson doar pentru această faptă, considerând că sunt întrunite elementele constitutive ale delictului APO.

În cazul Coghill vs. United States , 982 A.2d 802 (DC 2009) instanța de judecată a admis o condamnare pentru delictul APO. Domnul Coghill a fost oprit de către poliție în timp ce conducea un autovehicul, iar acesta a refuzat să permită polițiștilor controlul autovehiculului. Ulterior, după ce a ieșit din autovehicul la solicitarea polițiștilor, a intrat fără permisiunea acestora din nou în mașină. Polițiștii au încercat să îl scoată din mașină, dar acesta s-a agățat de volan și s-a susținut puternic în podeaua autovehiculului. Pentru această faptă, instanța de judecată a admis condamnarea lui Coghill. Acestuia i s-a reținut faptul că se consideră agresiune asupra unui polițist faptul că inculpatul în mod activ a interpus un obstacol oarecare care a împiedicat polițistul să îl interogheze sau să îl rețină.

De ce contează aceste lucruri?

Dacă cineva este condamnat pentru săvârșirea unui delict APO, un viitor angajator s-ar putea uita la cazierul său și ar putea considera că este o persoană foarte violentă dacă a agresat un polițist. Dar aceștia poate doar s-au panicat și de aceea s-au opus, fără ca măcar să lovească sau să atingă polițistul.

Dacă poliția reacționează la o persoană care se opune reținerii prin agresarea acesteia în timp ce se află culcată pe sol, cum s-a mai întâmplat în anumite cazuri, va fi foarte dificil pentru un civil să susțină o acțiune în instanță pentru abuz dacă a fost condamnat anterior pentru agresarea unui polițist, chiar dacă condamnarea nu a fost dată pentru ceea ce marea majoritate a oamenilor nu consideră a fi agresiune.

Într-un alt incident, poliția din New Jersey a bătut un student din Rutgers care era culcat pe sol, în timp ce strigau să înceteze a se opune reținerii. Acest lucru l-a făcut pe Carlos Miller să afirme că ”Încep să cred că polițiștii sunt antrenați să strige NU TE MAI OPUNE REȚINERII! când rețin o persoană, chiar dacă suspectul nu se opune neapărat”.

Este important să reținem că unii oameni chiar agresează polițiștii. Poliția susține că domnișoara Howard dădea din mâini și a lovit polițiștii. Totodată, domnul Dolson a lovit un polițist în față, cauzându-i leziuni la nas, după episodul cu gardul metalic. Vecinii au susținut că a fost vorba de auto-apărare, iar polițistul îl sufoca pe Dolson. Fără o înregistrare video, nu putem știi cu siguranță care e a fost situația de fapt.

Cu siguranță există agresiuni aspra polițiștilor care ar trebui sancționate. Dar am văzut suficiente înregistrări video în care polițiștii agresează în timp ce  susțin că sunt agresați de cineva. Pare a fi nedrept să condamni oameni pentru agresarea polițiștilor în acele cazuri în care aceștia nu au lovit pe nimeni și nici nu au încercat să facă acest lucru.

În lumina celor de mai sus, se pare că nu există justificare pentru a trânti un invalid în cărucior cu rotile la pământ, să i se spargă capul și să i se refuze primul-ajutor, iar ulterior să ai un argument legal total valid pentru a-l putea acuza tot pe acesta de agresiune. Procurorul general a dispus renunțarea la urmărire penală, cel mai probabil datorită înregistrării video. Dar dacă trecătorii nu ar fi înregistrat video această speță, domnul Harris ar fi putut fi cercetat pentru agresarea polițiștilor care i-au făcut acest lucru.

Articolul original îl puteți citi AICI, dacă nu aveți încredere în skillul meu de traducător

Trecând peste deontologia, demagogia și principiile morale promovate în articol, eu trag de aici trei concluzii :

1. În SUA, inclusiv rezistența pasivă și nerespectarea indicațiilor polițiștilor se sancționează drastic, fiind considerate un fel de ultraj, existând posibilitatea să faci chiar 180 de zile de pușcărie pentru simplul fapt că ai refuzat să stai în mașină sa să ieși din mașină, sau te-ai opus pasiv reținerii INCLUSIV prin aruncarea pe sol, vezi spețele de mai sus.

2. Cuvântul polițistului are putere în fața instanței de judecată, iar intervenția acestuia este prezumată a fi legală. Știu că și la noi există teoretic acest concept, însă știm bine cazuri când, de exemplu în contravențional, au fost câștigate contestații cu martori mincinoși al căror cuvânt a fost pus de către instanță deasupra celor constatate de polițist.

3. Legislația apără polițiștii. Aceștia nu sunt timizi când intervin pentru că știu că au o lege care le permite să imobilizeze și să rețină orice persoană suspectă care nu se supune solicitărilor și somațiilor acestora și totodată știu că sunt apărați și acoperiți legal dacă se iau la trântă cu ăla. Totodată, cazurile de ultraj, chiar dacă e vorba de o faptă asimilată ultrajului, cum ar fi rezistența pasivă la reținere, ca în spețele de mai sus, ajung în fața procurorilor și a judecătorilor, lăsându-se de multe ori cu condamnare, nu ca la noi unde sefii se feresc să înregistreze de multe ori astfel de fapte și fac presiuni asupra polițiștilor ultragiați să nu depună plângere pentru ceea ce au pățit, băgând sub preș cele întâmplate pentru a nu da rău în statistici. Astfel de practici contribuie în mod negativ la siguranța polițistului român și au un rol însemnat în lipsa de reacție a forurilor responsabile pentru schimbarea legislației în materie. Dacă statisticile arată un număr modic de infracțiuni asupra polițiștilor, factorii de decizie din mediul legislativ nu se văd nevoiți să schimbe legislația în materie de protecție a polițiștilor, pentru că lucrurile par a fi ok. Cu toate acestea, realitatea contrazice drastic aceste statistici, iar prețul îl plătesc polițiștii.