Jump to content
POLITISTI.ro

Guvernul României intenţionează să legalizeze şpaga pentru medici


Recommended Posts

  • Moderator

Guvernul României vrea să legalizeze şpaga.

Cu siguranţă toţi aţi văzut la TV declaraţiile Premierului din ultimele zile în care spunea că intenţionează să legalieze şpaga pentru medici. Sincer, nu îmi vine să cred că trăim într-o asemenea societate unde cei ce ne conduc destinele îşi bat joc de absolut toţi cetăţenii acestei ţări.

Primul-ministru al României a explicat că acele "contribuţii suplimentare" pe care pacienţii vor să le dea medicului şi asistentului care l-au tratat trebuie să îndeplinească trei condiţii, cumulativ:

  • să nu fie condiţionate de către medic şi asistent
  • să fie primite după îndeplinirea actului medical
  • să fie declarate în aşa fel încât ele să poată fi impozitate

Dacă aceste trei condiţii sunt îndeplinite cumulativ, fapta să nu mai implice răspunderea răspunderea penală a medicului, asistentului sau al oricărui reprezentant al sistemului sanitar, iar aceste prevederi vor fi cuprinse într-un proiect de lege care va fi elaborat de ministrul Justiţiei împreună cu reprezentanţii sistemului sanitar, urmând ca săptămâna viitoare iniţitiva legislativă să fie trimisă Parlamentului.

Acest demers al Guvernului este clar o urmare a nemulţumirii medicilor faţă de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind "plăţile suplimentare" şi "donaţiile" de la pacienţi, medici care sunt disperaţi că pot ajunge la beci dacă nu renunţă la obiceiurile imorale împământenite în sistemul sanitar.

Mă întreb şi eu aşa retoric, cum pot să se umilească în aşa hal încât să accepte o asemenea poziţie a guvernanţilor, care nu face altceva decât să-i desconsidere. Oare nu mai există demnitate în rândul acestei categorii profesionale?
 

Link to comment
  • Marius changed the title to Guvernul României intenţionează să legalizeze şpaga pentru medici

Sa propuna si ai nostri acelasi sistem:e multumit omul de interventie: timp, masuri legale, solutionare dosar penal, recuperare prejudiciu, etc. si sare la cap, perfect declara politistul valoarea, plateste impozitul si totul e bime, daca legalizam "botul" sa-l legalizam la toti, ori suntem originali ori nu mai suntem! si sa faca cineva plangere la institutia aia care combate discriminarea ca ori suntem functionari publici toti ori numai cei din presedintie, guvern, sanatate, invatamant? sa fiu bogat, dar pe linga am ramas doar noi si aia de la administratia locala.

  • Upvote 1
Link to comment
  • Moderator

O lege în forma asta care să legalizeze şpaga pentru medici, cu siguranţă va fi declarată neconstituţională.

Link to comment
  • Member

Uite asa toata lumea e fericita...Domnul doctor va fi multumit ca legalizeaza astia spaga si va avea salariul marit, iar guvernantii se vor felicita ca au asigurat echitatea sociala in Romania.

:doh:

LE. Ce sa zic...isi merita banii doctorii astia, problema e cand ai nevoie sa te ajute cu ceva si dai de unul care habar n-are pe ce planeta e.

Edited by BGeorge
Link to comment

Nu sunt de acord cu propunerea guvernului! Nu imi vine sa cred ca aceasta idee vine de la un om care a fost procuror! De ce sa legalizezi spaga, pentru ca te temi ca peste 200.000 de cadre medicale vor face greva, iar la anul nu te vor mai vota? Oare personalul medical va deveni mai receptiv, mai grijuliu cu pacientii dupa marirea salariilor si legalizarea spagii? Nu cred!
Maine-poimaine vor propune ca cei din administratia locala sa poata primi spaga legal daca cetateanul a fost multumit ca functionarul si-a indeplinit sarcinile de serviciu.
 

Ii felicit totusi pe cei din sistemul medical care s-au solidarizat si si-au cerut drepturile! Asta da spirit de casta, nu ca la noi!

Link to comment

O solutie la problema cu spaga si plicul si legalizarea ar fii urmatoarea: mergi la casieria spitalului dai banii, ti se taie chitanta si conducerea premiaza medicul respectiv. Bine inteles statul isi ia partea prin impozitare. Aceasta masura ar putea fii introdusa si la pompieri, politie si altii, legal si fara spaga.

Poti sa fii multumit ca pompierul s-a miscat foarte repede si nu ti-a ars mult din casa, poti sa fii multumit ca politistul a sarit 3 garduri riscand ca il sfasie vreun caine si l-a prins pe hot repede si a recuperat in totalitate prejudiciul, care ar fii putut sa nu fie vreodata recuperat.

Edited by Reptor
  • Upvote 2
  • Downvote 1
Link to comment
  • Moderator

Nu e în regulă un astfel de sistem.

Aici discutăm despre un serviciu public, adică pentru toată lumea si pentru bogat si pentru sărac. Un astfel de sistem sau principiu va genera automat si diferente sau discriminări în tratamentul sau serviciul public primit de cetătean. Iar Constitutia nu ne lasă când vine vorba de serviciul public. Acesta trebuie să fie identic atât pentru cel cu salariul minim pe economie cât si pentru cel cu venituri mari. 

Cel ce are venituri mari si îsi permite să-i multumească medicului se poate duce la privat.

Ce ar însemna să vedem cazuri în care pompierul nu se va grăbi în cazul unui incendiu la o casă modestă, pentru că este constient că de acolo nu va primi nicio "multumire" la plic ori casierie.? Sau un medic dintr-un spital de stat să nu îsi dea interesul în cazul celor mai săraci? 

Dacă era un sistem sau o solutie viabilă, apărea prin alte tări ce au trecut de mult pe acolo pe unde suntem noi acum.

  • Upvote 3
Link to comment

Cei mai multi dintre cei care baga bani in plic sunt cei saraci, chiar daca sumele nu sunt foarte mari. Cei bogati se descurca altfel. Donatiile acestea despre care spuneam eu exista indiferent daca vrei sau nu vrei. Sub forma aceasta dadea cine dorea, daca se dadea altfel era infractiune si statul prima niste bani. Iar cu privire la ce ai spus tu ca nu ar intervenii o categorie la cei saraci aceia ar raspunde pentru acest lucru. Vrei sa spui ca acum cei saraci sunt foarte bine tratati de medici, daca nu dau ceva? Am luat minusul acela pentru faptul ca am o opinie.

Cum sa elimini spaga din sistemul medical? Le spui oamenilor ca este infractiune si ca daca intr-adevar vor sa doneze o suma de bani sa o dea la spital pe chitanta, suma impozitata. Tu crezi ca daca le faci salariile la 1500 euro medicilor nu o sa mai primeasca plicuri? Daca au depus un juramant de ce pana acum au primit? De ce au ripostat doar dupa ce au devenit functionari publici si automat era infractiune? Unde e moralitatea acestor intelectuali?

Edited by Reptor
Link to comment

Se discuta despre salariul medicului, dar despre faptul ca pe langa plicul dat trebuie sa aduci de la farmacie pe banii tai o plasa de calmante, pansament, medicamente, etc. Cum schimbi aspectul acesta prin marirea salariului medicului. Conditiile sunt aceleasi in spital. Crezi ca o sa vina medicul cu ceva de acasa cum aducem noi consumabile la politie. Daca impozitezi donatiile acestea poti folosii banii pentru imbunatatirea situatiei din spitale. Adica din banii aceea o parte se duce si in spital nu doar im buzunarul medicului.

Donatiile se fac si in MAI sub forma de calculatoare, imprimante, etc. Eu am facut oferta de sponsorizare IPJ-ului cu un calculator ca sa am pe ce lucra. Deci e ceva intalnit acest aspect. In alte tari poate ca nu se procedeaza asa pentru ca au ce le trebuie.

Edited by Reptor
Link to comment
  • Moderator

 

Alianţa Medicilor critică, într-o postare pe Facebook, anunţul premierului Ponta privind contribuţiile făcute de pacienţi către medici arătând că nu vor "legalizarea şpăgii", ci "salarii decente şi condiţii optime să putem oferi pacienţilor un serviciu medical de calitate". 

Victor Ponta a anunţat marţi, după negocierile cu sindicatele din sănătate, că trebuie făcută o lege care să arate clar că aceste contribuţii suplimentare pe care pacienţii vor să le dea medicilor sunt legale în cazul în care întrunesc simultan 3 condiţii: nu sunt condiţionate de medic, sunt după încheierea actului medical şi sunt declarate, aşa încât să fie şi fiscalizate, informează Hotnews.ro. 

Alianţa Medicilor se arată scandalizată de propunerea Guvernului, considand că un act de "desconsiderare" pe care o arată "nu doar faţă de medici, dar şi faţă de pacienţi prin încercarea de a legaliza şpagă dată doctorului. În nici o ţară civilizată un pacient nu da o 'atenţie' medicului".

Reacţia Alianţei Medicilor

"Suntem pur şi simplu scandalizaţi de desconsiderarea pe care Guvernul o arată nu doar faţă de medici, dar şi faţă de pacienţi prin încercarea de a legaliza şpagă dată doctorului. În nici o ţară civilizată un pacient nu da o 'atenţie' medicului.

Am fost chiar de-a dreptul şocaţi când am auzit la televizor că se va crea o lista de 'norme' care, dacă sunt respectate, va face că mită dată medicilor să devină legală. Este inadmisibil că într-o Românie modernă să se mai vorbească despre un act medical în termeni de dare de mită, şpagă sau plic, ori legalizarea acestor fapte.

Mai grav este că sindicatele din domeniul medical, participante la 'negocierile' cu Guvernul, au putut fi de acord cu propunerea halucinantă de legalizare a mitei. De partea cealaltă, aceeaşi reprezentanţi sindicali declarau satisfăcuţi în faţă camerelor de filmat că au reuşit să obţine o mărire de '25%' pentru toate persoanele ce lucrează în domeniul sanitar.

Poziţia Alianţei Medicilor a fost clară de la început: dorim modernizarea sistemului sanitar, iar în cadrul acestui proces de modernizare să se rezolve şi problema salarizării. Bani există, dar trebuie bine administraţi. Din start am spus că suntem împotriva legalizării mitei, o acţiune degradantă atât pentru medic cât şi pentru pacient.

Ce s-a întâmplat astăzi este o desconsiderare, de către toţi cei care au luat parte la acele 'negocieri', pentru tot ce înseamnă act medical în România şi drepturi ale pacienţilor.

În consecinţă, pregătim în aceast moment o reacţie publică mai detaliată la cele prezentate de Guvern şi sindicate azi.

Cei care ne citesc sunt de acord cu decizia de a legaliza 'atenţia' dată de pacient medicului?

Daţi share acestei postări împreună cu un comentariu pe wall-ul propriu şi s-ar putea să va preluăm comentariul într-un comunicat. Dorim să aflăm poziţia nu doar a medicilor, ci şi a pacienţilor.

Trebuie să terminăm odată cu această practică. Cu toţii merităm un sistem de sănătate modern!"
 



Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/reactia-dura-a-medicilor-dupa-ce-premierul-ponta-propune-legiferarea-atentiilor-nu-vrem-spaga_1772578.html#ixzz3jIgCTRpF 
Follow us: @realitatea on Twitter

Edited by Cristi
Link to comment

Socant este, faptul ca propunerea cu spaga impozitata si teoretic fara solicitare, vine de la un fost procuror, bai fratilor se duce cu pluta tara asta si culmea e ca pluta nu are nici carma. Alta idee e ca medicul nu e functionar public. Pai daca esti angajat in serviciul public ce esti, privat? Sa nu mai spun ca mai toti au si alte activitati pe la cabinete particulare sau meditatii. Care e deosebirea intre el si un politist, pompier,etc., pe linie de serviciu, nu ca tu salvezi vieti pe masa de operatie, ca si ceilalti salveaza viet,i prin faptul ca ajuta ca sa nu isi dea in cap ca sa ajunga la tine doctor? Gresesc, scuze! Dar cum dom. doctor, dom.profesor doreste trai decent si fraierii care ii apara in strada in ploaie si frig si care sunt si injositi direct, de toate scursurile societatii si trebuie sa rabde ca de asta e meseria, au nevoie de venituri decente sau din nou in fata legilor si a societatii unii sunt mai egali ca altii. Sa nu mai amintesc de faptul ca dom. politist are voie sa fie doar artist, sportiv, poet sau profesor ca altfel e in conflict cu legea.

  • Upvote 1
Link to comment

Domnul fonta pentru cateva voturi uita ca a fost ,,procoror"....pentru scurt timp din fericire pentru noi! 

Politica este o tarfa....politicienii de genul masculin cum s-or numi ? Papusi masculine?

Edited by Elvis
Link to comment

Politica este o tarfa....politicienii de genul masculin cum s-or numi ?

Târfi?:))


Mă întreb ce urmează? Guvernul va decide că şi meditaţiile cadrelor didactice sunt legale şi că nu implică nicio obligaţie fiscală din partea acestora? Va decide că sumele de bani sau diferitele cadouri primite de aceştia sunt perfect legale, iar părinţii sunt obligaţi să le dea?

Link to comment

Sache, te intreci cu gluma! Presedintele  oare ce profesie are si ce realizari financiare?Stii cum se zice ca esti harsiit in bransa, mergi pe sipca!

Link to comment

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.