Jump to content
POLITISTI.ro

Mondo-Police


LORD

Recommended Posts

Politisti germani, fosti membri KKK, iertati de superiori pentru trecutul “rasist”

kkk.jpg

Ministerul de interne din Germania a confirmat faptul că doi ofiţeri de poliţie din landul sudic Baden-Wurttemberg, care au fost pentru scurt timp membri ai filialei europene a Ku Klux Klan-ului, o organizaţie originară din sudul Statelor Unite care militează pentru o societate segregată rasial, au fost iertaţi şi li s-a permis să îşi păstreze locurile de muncă.

Conform unui comunicat de presă al ministerului, trimis ca reacţie la un articol din publicaţia Der Spiegel, cei doi ofiţeri participau regulat la întrunirile organizaţiei Cavalerii Albi Europeni ai Ku Klux Klanului (EWK) în anul 2002. Ambii au părăsit însă grupul şi au declarat în faţa superiorilor că nu aveau cunoştinţă despre ideologia promovată de cei de la EWK. Legăturile lor cu organizaţia au fost descoperite în 2003, în urma unei percheziţii în locuinţa liderului local al EWK. Organizaţia EWK a fost actică în Baden-Wurttemberg doar între anii 2000 şi 2002.

Mai mult, unul dintre cei doi ofiţeri a fost superiorul direct al poliţistei Michele Kiesewetter, ucisă în 2007 de gruparea Naţional-Socialimul Subteran (NSU), alcătuită din trei persoane acuzate că au executat mai mulţi imigranţi între 2000 şi 2006. Parlamentarii social-democraţi au cerut acum o achetă care să lămurească dacă cei doi poliţişti au fost implicaţi şi ei sau nu în asasinarea colegei lor, deşi procurorii au declarat că nu există nici cea mai mică dovadă în acest sens. Sursa: FrontPress.ro

  • Upvote 1
  • Downvote 1
Link to post
Share on other sites
  • 4 weeks later...
  • Replies 81
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

  • LORD

    32

  • CITADELA

    15

  • Catalin

    6

  • Sache

    4

Top Posters In This Topic

Popular Posts

Seful Politiei Metropolitane din Londra, Sir Bernard Hogan-Howe, a intrerupt un interviu cu BBC pentru a pleca in urmarirea unor hoti!   Interviul avea loc intr-o zona aglomerata a Londrei, cand sef

Politistii din Quebec/Canada protesteaza intr-un mod inedit despre o posibila modificare a fondului de pensii. Astfel au decis (si chiar o fac) sa patruleze imbracati partial in uniforma, mai exact in

Un serial documentar foarte interesant si detaliat despre Academia de Politie din Austin, Texas, SUA si pregatirea viitorilor politisti (nu texani ca Chuck Norris) Primul episod. Restul le puteti pre

Posted Images

Iata un articol ce te pune pe ganduri, cat de fina este granita de la protejarea ordinii si sigurantei publice la imixtiunea sau incalcarea dreptului la viata privata.... societatea trebuie sa aleaga vrea sa fie protejata chiar cu riscul unor eventuale abuzuri ??? Tot asa a fost si sub pretextul 11 septembrie/protectie antiterorista, cand administratia americana a restrans drepturile si libertatile cetatenesti.

Adevăratul "Big Brother". FBI a dezvoltat un sistem performant de identificare care te poate găsi oriunde

FBI-ul a început să ruleze oficial noul program de recunoaştere facială (NGI), pe care a început să-l dezvolte în 2005 şi în care a investit miliarde de dolari. Sistemul vine ca o completare a programului de identificare a amprentelor care rulează la nivel naţional şi va fi instalat în toate statele până la finalul anului 2014, scrie rt.com.

"Rolul programului NGi este de a reduce rata criminalităţii şi terorismul prin accesul autorităţilor din toată ţara la o bază de date cu cât mai multe informaţii biometrice", scrie într-un comunicat FBI

Oficialii FBI au declarat că în urma testelor pe care le-au făcut în acest an, în statul Michigan, dintr-o bază de date de 1,6 milioane de fotografii programul a identificat corect o persoană în 92% din cazuri.

Baza de date NGI va include peste 14 milioane de fotografii în următorii doi ani, iar pentru o identificare cât mai exactă, programul va folosi şi datele publice de pe reţelele sociale Facebook şi Google.

Lansarea programului NGI a stârnit şi reacţii negative, unii politicieni fiind de părere că încalcă flagrant dreptul la intimitate: "Când cineva are amprenta ta facială, îţi poate afla numele, îţi poate găsi conturile de pe reţelele sociale şi poate afla în orice moment pe ce stradă eşti sau când cineva postează o fotografie cu tine online. Asta poate încălca dreptul la viaţă privată", a declarat senatorul american Al Franken .

articol preluat din gandul.info din 09.09.2012

Edited by LORD
Link to post
Share on other sites
  • Moderator
CITADELA

Colegii spanioli din Madrid au avut zilele trecut o interventie iesita din cotidian... au capturat un pui de boa constrictor dintr-un balcon situat in cartierul Fuencaral din capitala iberica. Se pare ca nu este un caz unic, daca avem in vedere ca de la inceputul anului au fost capturate 42 de reptile de catre politistii spanioli.

post-1064-0-61760000-1347736969_thumb.jp

Link to post
Share on other sites
  • Moderator

Poate acum se trezesc si idiotii astia de englezi la realitate si le dau arme tuturor politistilor. Prostia e in floare si acolo.

Link to post
Share on other sites
  • 3 weeks later...
  • Moderator
Catalin

Guvernul britanic va consolida dreptul la autoaparare in caz de furt prin efractie, a anuntat marti ministrul Justitiei, Chris Grayling. El a insistat asupra faptului ca cetatenii care ataca hotii pentru a se proteja sunt "victime si nu infractori". 

"Cu greu ne putem imagina cat de infricosator este sa te confrunti cu un hot in miezul noptii sau cat de terorizata poate fi o persoana de ideea ca familia sa este in pericol", a declarat Grayling in cadrul conferintei anuale a Partidului Conservator la Birmingham, in centrul Angliei.

"In febra actiunii, poti fi adus in situatia de a ataca un hot fara sa te gandesti la nimic altceva decat la protejarea rudelor tale. Iar in prezent nu poti fi sigur ca legea este de partea ta", a continuat el.

"Cred ca locatarii si proprietarii care actioneaza in mod onest si instictiv pentru a se proteja sunt victime si nu infractori. Ei trebuie tratati ca atare", a avertizat el.

Guvernul britanic, condus de premierul conservator David Cameron, intentioneaza sa schimbe legea pentru ca toate persoanele care ataca un hot sa nu fie urmarite, cu exceptia cazului in care recursul la forta este "scandalos si disproportionat". Legea actuala stipuleaza ca folosirea fortei trebuie sa fie proportionala.

Parlamentul trebuie sa legifereze pe tema proiectului guvernamental, dar nicio data nu a fost fixata inca. Intrebat de BBC, cu putin inaintea discursului de marti, ce va fi ilegal, Grayling a dat exemplul unei persoane care l-ar injunghia mortal pe un hot deja inconstient dupa ce a fost lovit.

O organizatie britanica pentru apararea cetatenilor, Liberty, a apreciat ca masurile anuntate de Guvern risca "sa incurajeze executiile sumare".

Link to post
Share on other sites

Un şofer de Hummer din Germania a omorât un poliţist maghiar la graniţa cu România

articol preluat din adevarul.ro din 12 sept.2012

4.jpg

După primele informaţii, convoiul de patru maşini de teren Hummer, conduse de cetăţeni germani, a trecut frontiera româno-maghiară pe la Nădlac.

Şoferul Hummerului, care a dat cu maşina peste poliţistul maghiar de pe motocieclată, se afla sub influenţa drogurilor. Poliţiştii din judeţul Csongrad au confirmat în această dimineaţă că în probele de sânge ale şoferului s-au găsit urme de opiu şi morfină. Anchetatorii au lucrat toată noaptea la faţa locului, toate maşinile au fost controlate cu ajutorul câinilor. Poliţiştii au descoperit că unul dintre şoferii din convoi a filmat întreg incidentul, cât şi uciderea poliţistului maghiar. Din convoiul Hummerelor, trei erau din Germania, iar al patrulea, autorul accidentului în urma căruia un poliţist a murit, era din Austria.

Poliţia de frontieră români nu au putut da detalii despre cele patru maşini Hummer care au părăsit România, în cursul zilei de ieri.

„Sunt două variante care se vehiculează. Ba că au ieşit de la noi, ba că urmau să intre în România. Nu pot să vă zic mai mult. Dacă au ieşit pe la noi nu e nimic deosebit. Sunt cetăţeni din Schengen şi au trecut legal, fără probleme. Din câte mi-au spus poliţiştii de la frontieră, care au vorbit cu colegii lor maghiari, şoferii sunt reţinuţi în Ungaria”, a declarat Daniel Iancu, purtător de cuvânt la Poliţia de Frontieră Bihor, de care aparţine şi punctul de trecere de la Nădlac.

La scurtă vreme de la intrarea pe teritoriul Ungariei, cele patru maşini au fost surprinse de un echipaj radar depăşind cu mult viteza legală şi nici nu au oprit la semnalele poliţiştilor. Aceştia au cerut ajutor de la colegii lor, astfel că în urmărirea Hummerelor au plecat doi poliţişti pe motoare.

/bbtcontent/clipping/ADVIMA20121012_0012/6.jpg /bbtcontent/clipping/ADVIMA20121012_0011/6.jpg /bbtcontent/clipping/ADVIMA20121012_0007/6.jpg

GALERIE FOTO SURSA: www.delmagyar.hu

La nici zece kilometri de graniţă, în localitatea Apatfalva, în drum spre Mako, poliţiştii au reuşit să oprească unul din Hummere. Conform unui martor, citat de siteul www.delmagyar.hu, şoferul s-a răzgândit însă, a apăsat nervos pe acceleraţie şi a trecut peste unul din poliţiştii aflaţi pe motor.

Un alt martor povesteşte că şoferul a ieşit din maşină cu un obiect ascuţit şi a năvălit peste celălalt poliţist, care a fost nevoit să folosească arma din dotare trăgând patru gloanţe asupra germanului.

Din nefericire, poliţistul lovit, care a fost transportat cu elicopterul la spital, a murit la scurtă vreme. Şoferul german se află internat într-un spital din Szeged, în stare gravă.

Poliţiştii maghiari au controlat maşinile germanilor cu câinii de la Departamentul Antidrog.

Cercetările poliţiştilor maghiari se află în plină desfăşurare, singurele comunicate oficiale fiind cele legate de confirmarea morţii colegului lor, care avea doar 34 de ani.

Edited by LORD
Link to post
Share on other sites

"Eram frustrat şi puţin supărat că nu mă asculta". Ce i-a făcut un poliţist britanic unui adolescent

articol preluat din gandul.info. din 12 oct.2012

Stephen Gudson, 43 de ani, poliţist din Manchester cu o carieră de 12 ani în spate, şi-a pierdut slujba după ce s-a enervat peste măsură din cauza unui adolescent de 15 ani, căruia i-a sucit mâna la spate de mai multe ori, pentru că acesta refuza să îşi golească buzunarele, relatează Daily Mail.

Camerele de supraveghere l-au surprins pe poliţist cum îl agresa pe băiat, iar acesta urla de durere. Poliţistul îi sucea mâna la spate şi îl ridica de la pământ, trântindu-l de masa de la secţie, în timp ce alţi poliţişti stau deoparte fără să intervină.

police.jpg?height=408&width=600

Poliţistul susţine că a aplicat o tehnică numită „supunerea prin durere”. Băiatul fusese adus la secţie pentru că încălcase termenii unei eliberări din închisoare. Poliţistul a fost reţinut şi judecat după ce puştiul a susţinut că i-a dat sângele pe nas şi a rămas cu vânătăi. Poliţistul a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu suspendare.

Procurorul care l-a pus sub acuzare pe poliţist a susţinut că Hudson „ a folosit mult mai multă forţă decât era proporţional şi rezonabil”, împotriva unui băiat care era doar „obraznic”.

Poliţistul a declarat că nu s-a enervat: „Eram frustrat şi puţin supărat că el nu mă asculta. Încercam să fac o percheziţie şi el nu făcea ce i se spunea”.

Edited by LORD
Link to post
Share on other sites

Un membru al Guvernului britanic a demisionat după ce a folosit "un limbaj grosolan" la adresa poliţiştilor de la Downing Street

sursa : articol preluat din gandul.info din 20 oct.2012

untitled.jpg?width=630

Un membru al Guvernului britanic, Andrew Mitchell, a demisionat vineri din funcţie după ce a folosit un limbaj grosolan la adresa poliţiştilor de la Downing Street, a anunţat biroul de presă al premierului David Cameron, citat de AFP.

Mitchell, care îndeplinea funcţia de "chief whip" - fiind desemnat să urmărească respectarea disciplinei de partid de către deputaţii conservatori -, şi-a prezentat demisia pentru că a adresat "cuvinte grosolane" poliţiei, potrivit scrisorii pe care acesta i-a înmânat-o premierului.

El a criticat, în septembrie, poliţiştii de la intrarea pe Downing Street, strada care duce la biroul premierului, după ce i s-a interzis să iasă cu bicicleta prin poarta care închide strada.

"A fost absolut deplasat din partea mea să folosesc cuvinte grosolane şi îmi pare rău", a scris Mitchell în această scrisoare dată publicităţii, în care el îşi justifică demisia prin faptul că publicitatea făcută acestui incident i-ar prejudicia colegii.

Mitchell, fost ministru al Dezvoltării Internaţionale, a reiterat că nu i-a numit "plebe şi cretini" pe poliţişti, dar a recunoscut că i-a insultat pe aceştia.

El şi-a cerut scuze la sfârşitul lui septembrie, dar apelurile la demisia sa s-au multiplicat.

Premierul a acceptat demisia, înţelegând "motivele pentru care" el "a ajuns la această concluzie", potrivit scrisorii pe care i-a trimis-o lui Mitchell.

Comentariu propriu : La cat jignesc politicienii romani ( in frunte cu nr. 1) pe bietii politisti ( si nu numai jigniri ci amenintari, intimidari, interventii, etc.) , ar trebui macar jumatate sa isi dea demisia.

Edited by LORD
Link to post
Share on other sites
  • 1 month later...
  • Moderator

Uite ca politisti adevarati sunt peste tot in lume, iar acest coleg al nostru a aratat ca in primul si in primul rand suntem oameni.

61227595.jpg

Intr-o zi rece de noiembrie, dupa cum relateaza New York Times, politistul Lawrence DePrimo patrula pe strazile din New York, iar la un moment dat a observat un om al strazii descult.

Omul legii a disparut apoi pentru cateva minute, dupa care s-a intors cu o pereche de ghete noi, a ingenuncheat langa barbat si l-a ajutat sa le incalte.

Un turist care a fost martor la aceasta scena i-a fotografiat pe cei doi si a publicat poza pe pagina de Facebook a Departamentului de Politie din New York.

In mai putin de 24 de ore, peste 1.6 milioane de oameni au intrat sa vada imaginea, 275.000 au dat si "Like", iar DePrimo a ajuns o adevarata vedeta.

Politistul, care are 25 de ani si traieste cu parintii lui, a povestit cum s-au desfasurat lucrurile in acea seara.

"Era extrem de frig afara si am vazut ca acel barbat avea basici pe talpi. Eu purtam doua perechi de ciorapi si tot imi era frig. Am intrat in vorba si am aflat ce masura poarta, dupa care m-am dus la magazin si am cumparat o pereche de ghete pe care am dat 75 de dolari", a marturisit de DePrimo, care a mai adaugat ca a pastrat chitanta de la magazin pentru "a-mi aduce aminte ca exista oameni care o duc mai rau decat mine".

Sursa : stirileprotv.ro

Edited by Cristi
  • Upvote 2
Link to post
Share on other sites
  • 3 weeks later...

Ce mai face Politia din Republica Moldova ? iata un articol preluat din adevarul.ro din 19 dec.2012

Comisarul de la Edineţ, suspendat din funcţie pentru că şi-a bătut adjunctul de Ziua Poliţiei

646x404.png

Comisarul raionului Edineţ, Ion Volontir, a fost suspendat din funcţie după ce şi-a bătut adjunctul. Decizia a fost luată de ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, care a dispus iniţierea unei anchete interne.

  • 224x145.jpgComisarul raionului Hânceşti a fost demis

Potrivit Serviciului de Presă al MAI, „la 17 decembrie, pe fondul oboselii create în legătură cu implicarea în deszăpezire, evacuarea persoanelor blocate şi situaţia de alertă generală, între comisarul şi vicecomisarul raionului Edineţ s-a iscat un conflict de muncă. Comisarul Ion Volontir, fiind nemulţumit de activitatea subalternului său, şi-ar fi permis în următoarea zi (de Ziua Poliţiei – n.r.) să aplice forţa fizică şi şi-ar fi agresat adjunctul“.

Decizia de a-l suspenda pe Ion Volontir vine la o zi după ce Dorin Recean l-a demis pe comisarul raionului Hânceşti, Victor Moraru.

Moraru a fost suspendat din funcţie la începutul lunii noiembrie, după ce a provocat un scandal într-un bar din Hânceşti, fiind în stare de ebrietate.

Comisarul, împreună cu şeful Poliţiei Criminale, Constantin Bleah, ar fi venit într-un bar şi i-ar fi agresat verbal pe mai mulţi localnici, dar şi personalul barului.

Link to post
Share on other sites
  • 3 weeks later...
  • Membru

Poliţiştii dintr-un oraş mexican şi-au dat demisia în masă

politistii-dintr-un-oras-mexican-si-au-dat-demisia-in-masa-185948.jpg

Foto: latimesblogs.latimes.com

Întreaga structură a poliţiei din oraşul mexican Marcos Castellanos şi-a prezentat demisia, conform Russia Today.

Măsura vine în urma unei serii de atacuri asupra poliţiştilor în ultimele zile din 2012, în urma cărora au murit patru poliţişti şi cinci au fost răniţi.

De asemenea, un alt poliţist a fost răpit. Despre soarta acestuia încă nu se ştie nimic.

Localnicii sunt obligaţi acum să se bazeze pe protecţia poliţiei federale şi armatei.

Link to post
Share on other sites
  • 3 weeks later...
  • Moderator
CITADELA

Se intampla si la altii!!!

http://www.20minutos.es/noticia/1709301/0/Policia/accidente/expediente/

Un politist national spaniol a fost sanctionat cu 2 zile taiere din salariu pentru ca a fost implicat intr-un accident rutier, desi comisia de ancheta a stabilit ca a condus "prudent si adecvat situatiei operative in care se afla".

Mai exact, politistul se deplasa cu un echipaj, avand in functiune sistemele de avertizare sonore si vizuale, fiind solicitat sa intervina la o spargere de locuinta. In momentul in care a patruns intr-o intersectie la culoarea rosie a semaforului electric a fost lovit din lateral de un alt autovehicul, care nu i-a oferit prioritate. S-au produs doar pagube materiale, fara victime.

Asa cum este normal, s-a deschis o ancheta interna, care a stabilit ca politistul conducea "prudent si adecvant situatiei operative in care se afla", fara sa aiba o viteza excesiva pentru mediul urban, fiind aproape oprit in momentul in care a fost lovit de catre celalat autovehicul, reducand viteza la apropiere de intersectie, asa cum stabilesc normele interne privind deplasarea in regim "prioritar". In ciuda acestui fapt, comisia a stabilit ca a folosit "inadecvat" dotarea, fapt pentru care a fost sanctionat disciplinar, desi pagubele, de aproximativ 5000 euro, au fost suportate de catre asigurator.

Link to post
Share on other sites

Un bărbat și o femeie au fost împușcați de polițiști... de 47 de ori!

sursa : articol preluat din jurnalul.ro din 26 ian.2012

un-barbat-i-o-femeie-au-fost-impu-ca-i-de-poli-i-ti-de-47-de-ori-18442622.jpg

137 de gloanțe au tras 13 polițiști în mașina condusă de americanul Timothy Russell (43 de ani) din Cleveland, fiindcă acesta nu a oprit atunci când a fost somat. 23 de gloanțe l-au nimerit pe Russell și 24 de gloanțe pe pasagera din mașina sa, Malissa Williams (30 de ani), informează Huffington Post.

Polițiștii sunt acuzați de execuție rasială (cei doi erau persoane de culoare), dar susțin că acțiunea a fost justificată de faptul că Russell ar fi încercat să dea cu mașina peste un polițist. Mașina condusă de Russell a fost urmărită de peste 30 de mașini de poliție, oamenii legii considerând că vânau un om înarmat și periculos. Cu toate acestea, în mașina lui Russell nu s-au găsit arme. Autopsia a relevat că acesta și pasagera sa erau drogați cu cocaină. Russell și Williams aveau antecedente penale, iar acest fapt îi va ajuta, probabil, pe polițiști, să scape fără consecințe pentru acțiunea lor excesivă.

Comentariu propriu : Ia ganditi-va ce pateau politistii intr-o speta identica in Romania ! Si de asta America este tara tuturor posibilitatilor , dar mai ales respectul fata de lege, fata de autoritate, fata de ultragierea unui politist este consacrat indubitabil .

Edited by LORD
Link to post
Share on other sites
  • 3 weeks later...

Poliţiştii vor fi echipaţi cu iPhone-uri şi iPad-uri Apple în Noua Zeelandă

articol preluat din gandul.info.ro din 15 febr.2013

800px-police-car-on-an-auckland-street.jpg?width=630

SURSA FOTO: en.wikipedia.org

Apple a câştigat în faţa rivalilor BlackBerry, Google şi Microsoft un contract guvernamental de 159 de milioane de dolari, urmând să furnizeze iPhone-uri şi iPad-uri pentru echiparea poliţiei din NouaZeelandă, potrivit portalului CNET.

Compania americană va livra 6.000 de smartphone-uri şi 3.900 de tablete pentru poliţişti.

Smartphone-urile BlackBerry sunt de obicei preferate de autorităţi, însă acest trend pare să se schimbe, notează CNET. Apple intră din ce în ce mai puternic pe segmentul foarte profitabil al contractelor guvernamentale.

Contractul dintre Apple şi poliţia din Noua Zeelandă se întinde pe o durată de zece ani, iar valoarea este estimată la 159 de milioane de dolari, potrivit publicaţiei The National Business Review.

Decizia de a alege Apple în faţa rivalilor BlackBerry, Google şi Microsoft a fost luată după consultarea poliţiştilor, care au afirmat că iPhone şi iPad sunt cele mai utile astfel de dispozitive pentru activitatea lor.

Apple a înregistrat un succes similar în această săptămână, când compania Home Depot a anunţat că va renunţa la cele aproximativ 10.000 de smartphone-uri BlackBerry şi va începe distribuţia de iPhone-uri angajaţilor.

Comentariu propriu : Si cand te gandesti ca politistii romani nu au benzina pentru masini, iar telefoane antice de serviciu au doar sefimea, iti vine sa crezi ca pe langa acesti politisti noi suntem omul cavernelor din paleozoic . Managerii nostrii or sa spuna ca noi suplinim calitatea actului politienesc prin calitatea resurselor umane, ceea ce este partial adevarat, dar nu poti merge la infinit la razboi calare pe bicicleta, cu pantalonii rupti in partea dorsala si cu bete pe post de arme.

Edited by LORD
Link to post
Share on other sites
  • 3 weeks later...
  • Moderator
CITADELA

Poliția din Irlanda de Nord a arestat 4 bărbați suspectați că ar fi pregătit un atentat terorist folosind un lansator de grenade (mortier) pentru a ataca obiective oficiale din municipiul Londonderry (al doilea ca mărime din Irlanda de Nord).

Ca aspect de inedit se semnaleaza faptul că suspecții au cosmetizat autoutilitara pe care era montat mortierul, prin decuparea tavanului, astfel asigurându-și mobilitate și conspirativitate în momentul atacului.

_66189424_pa017398409.jpg

Sursa BBC

Link to post
Share on other sites
military

Pit-BUL: tehnologia care permite Poliţiei să imobilizeze orice automobil ce nu intenţionează să oprească:

Ofiţerii de poliţie au la dispoziţie un nou instrument ce le permite să imobilizeze foarte rapid automobilele infractorilor care refuză să se oprească.

Tehnologia poartă numele de Pit-BUL (o prescurtare a numelui întreg, Pit-Ballistic Undercarriage Lanyard), fiind conceput de compania americană Pacific Scientific Energetic Materials. Reprezentanţii companiei afirmă că tehnologia poate fi folosită pentru a opri orice tip de automobil, fie că este vorba despre o maşină compactă sau de un SUV de mari dimensiuni.

Sistemul este compus din două elemente: un rând de săgeţi metalice care penetrează pneurile din faţă ale automobilului şi un sistem de plase care imobilizează roţile şi osia.

„Dacă un şofer trece printr-un punct de control fără a se opri, agentul poate apăsa un buton, iar pneurile automobilului sunt sparte şi imobilizate în plasă în câteva milisecunde”, a explicat Mark Kaczmarek, program manager în cadrul Department of Homeland Security, agenţie guvernamentală americană care a finanţat conceperea acestei tehnologii.

„Nu mai este nevoie să urmărim în viteză infractorul, astfel că nu mai punem nicio viaţă în pericol”, a concluzionat Kaczmarek.

Sursa:descopera.ro http://www.descopera...-opreasca-video

  • Upvote 1
Link to post
Share on other sites
  • Moderator
CITADELA

Se pare ca si la altii de simte criza: agentii de la US Border Patrol (politia de frontiera din SUA) sunt obligati sa-si ia 14 libere pana in septembrie si sa "evite" orele suplimentare.

Detalii aici

Edited by CITADELA
Link to post
Share on other sites
  • Moderator
CITADELA

Sa nu uitam ca ei traiesc in SUA, iar preturile sunt pe masura! Normal ar fi si politistii romani sa primeasca 2000 euro/luna, insa de unde bani?

In alta ordine de idei, uite cum s-a finalizat o urmarire in Suedia... no comment!

post-1064-0-74293000-1363553293_thumb.jp

post-1064-0-59975200-1363553308_thumb.jp

post-1064-0-44674100-1363553318_thumb.jp

post-1064-0-95306500-1363553327_thumb.jp

post-1064-0-25303000-1363553334_thumb.jp

post-1064-0-65995900-1363553342_thumb.jp

Link to post
Share on other sites
  • Moderator
Catalin

O poliţistă din Texas a fost retrogradată datorită postării unor fotografii pe un website de modeling

O poliţistă cu o vechime de 20 de ani din Departamentul Poliţiei Houston a fost retrogradată din funcţia de sergent, în urma postării online a unor fotografii nud şi în uniformă pe website-ul: ModelMayhem.com
Avocatul Uniunii poliţiştilor din Houston a confirmat că Stacey Suro a acceptat propunerea şefului poliţiei privind sancţiunea disciplinară ce include retrogradarea în grad şi transferul pe o funcţie neoperativă.

Investigaţiile şi cercetarea poliţistei au durat aproximativ cinci luni, Suro fiind acuzată că a încălcat politica departamentului conform căreia ofiţerii trebuie să "aibă o conduită profesională astfel încât să nu lezeze imaginea şi percepţia publică a departamentului de poliţie Houston".
După declanşarea scandalului imaginile postate au fost eliminate de pe website, dar conform unui reportaj al televiziunii TV-KPRC, poliţista Stacey Suro a urcat pe site peste 100 de fotografii şi se semna sub pseudonimul "Tessoro".

http://youtu.be/ZzqUUZEUJbQ

Link to post
Share on other sites
  • 1 month later...
Cum a  murit cetăţeanul român reţinut în Ungaria: poliţiştii au căzut cu genunchii pe burta lui!

articol preluat din adevarul.ro din 2 mai 2013 care citeaza Népszabadság

 

Cotidianul ungar „Népszabadság“ a intrat în posesia procesului verbal al medicilor de la ambulanţele chemate la postul de poliţie Izsák, unde şi-a pierdut viaţa în timpul interogatoriului József Bara, cetăţean român stabilit în Ungaria şi reţinut de poliţişti la 8 aprile a.c.
 Din cauza hemoragiei interne, chiar dacă a fost transportat  rapid la spital, nu s-a putut salva viaţa acestuia, se arată în document. Unul dintre medicii de pe ambulanţă i-a întrebat pe poliţişti despre natura rănilor celui decedat, al cărui trup, care căpătase o culoare albăstruie, era plin de sânge. Poliţiştii i-au răspuns că în timp ce se băteau, au căzut peste el şi au intrat cu genunchii în burta bărbatului. Oficialităţile nu au dat încă un răspuns definitive cu privre la cauza decesului. Poliţiştii au folosit forţa în timpul audierilor     Potrivit raportului Comandamentului de poliţie al judeţului  Bács-Kiskun , la 8 aprilie seara, la ora 20 s-a primit o informare  de la poliţia din Izsák, în care se arăta că unui bărbat reţinut i s-a făcut rău şi a murit. După masă, în jurul orei 17,30 doi poliţişti au arestat la Orgovany un localnic sub suspiciune de furt. Din cauza atitudinii agresive a acestuia, a trebuit să folosească forţa apoi “l-au suspus procedurii de audiere cu caracter informativ. În cursul acestei proceduri s-a folosit de asemenea forţa” În timpul auderii, bărbatului i s-a făcut rău şi a căzut de pe scaun”, se încheie informarea.
Între timp a fost chemată Salvarea din două localităţi apropiate. Plin de răni sângerânde Medicii de pe cele două ambulanţe au intocmit rapoarte. Ambii au constatat că persoana care se afla pe jos nu mai avea semene vitale şi au început resuscitarea, timp de aproape două ore. Unul dintre medici a constatat că pe corpul bărbatului erau evidente mai multe răni lângă ureche, de-asupra sprâncenei pe toată suprafaţa burţii, în partea dreaptă a spatelui şi toate sângerau. Medicul celeilalte ambulanţe i-a interogat pe poliţişti cu privire la originea rănilor. Explicaţia a fost că cel reţinut s-a opus reţinerii, s-a bătut cu poliţiştii, între timp toţi trei au ajuns pe jos, iar cei doi poliţişti s-au lăsat pe el cu întreaga lor greutate.
Poliţiştii auveau peste 100 de kilograme Medicul a trecut în document şi greutatea poliţiştilor- de aproximativ 100-110 kg., de parcă ar fi bănuit că problemele decurg din această cauză. Poliţiştii au explicat în continuare că cel reţinut a stat pe jos, înjurând, iar poliţiştii i-au imobilizat membrele inferioare şi umerii. Bărbatul s-a liniştit, l-au ridicat şi l-au aşezat pe scaun. Peste puţin timp, acesta a ameţit, a căzut spre spate şi s-a lovit cu capul de colţul unui birou. Poliţiştii l-au aşezat din nou pe scaun, el a cerut un pahar cu apă şi, brusc, a căzut de pe scaun. Poliţitii au încercat să-l aşeze din nou pe scaun, dar s-au răsturnat. Văzând că îi este rău, l-au aşezat pe o parte, i-au masat capul cu un prosop umed, dar bărbatul a leşinat. Atunci au încercat să-i facă respiraţie gură la gură, i-au masat inima, iar în timpul resuscitării i-au lovit de mai multe ori pieptul cu pumnii.    
Potrivit specialiştilor interogaţi anterior de cotidianul budapestan, bărbatul ar fi murit din cauza şocului traumatic provocat de  tratamentul la care a fost supus.  
Ciudat este, se menţionează în articol, că nu a existat proces verbal despre audiere, deoarece furtul respectiv a fost închis la sfârşitul lui octombrie 2012, după două luni de cercetări fără rezultat. Familia victimei a intentat proces, cerând despăgubiri.
Link to post
Share on other sites
  • 4 months later...
  • Moderator

Un exemplu concludent pentru parveniţii ce intră pe aici şi ne povestesc despre ce se întâmplă prin alte ţări, cât de bine sunt trataţi, că acolo nu există uscături şi alte asemenea aberaţii. 

 

Caz socant in Italia. Un carabinier ar fi furat geanta unei romance ranita grav intr-un accident

 

Incident incredibil petrecut in Italia. Un carabinier este acuzat ca ar fi furat geanta unei romance implicate intr-un grav accident rutier.

Romanca, de 35 de ani, si o doctorita oprisera masinile in care se aflau pentru a acorda ajutor unui barbat batut si abandonat in mijlocul strazii.

Agresorii s-au intors insa la locul faptei si au intrat in plin cu masina in cei trei. Doctorita si ranitul au murit pe loc, iar romanca a ajuns in stare grava la spital.

Cand si-a revenit, a realizat ca ii lipseste geanta si a anuntat politia. Asa a aflat ca fusesese pradata chiar de unul dintre carabinierii care ar fi trebuit sa o protejeze.

Cardul femeii fusese folosit intr-o sala de jocuri, iar colegii politistului l-au recunoscut in imaginile surprinse de camerele de supraveghere.

Carabinierii din Bergamo au anuntat ca, in urma anchetei, barbatul a fost suspendat din functie si este acuzat de furt.

Sursa: Pro TV

  • Upvote 1
Link to post
Share on other sites
  • 1 month later...

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.


×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.