Jump to content
POLITISTI.ro

Pensionarii din sectorul bugetar pot din nou cumula pensia cu salariul


Marius
 Share

Recommended Posts

  • Moderator

Pensionarii din sectorul bugetar se pot angaja din nou în instituţiile publice şi pot să încaseze atât pensie, cât şi salariu, potrivit Legii 134/2014, intrată recent în vigoare.

 

Actul normativ anulează dispoziţiile legale din 2009 care au interzis bugetarilor să cumuleze pensia cu salariul. Legea nr. 134/2014 a abrogat articolele din Legea nr. 329/2009 care interziceau cumulul pensiei cu salariul.

 

Potrivit art. 1 lit. (c, din Legea nr. 329/2009, erau reglementate condiţiile exercitării cumului pensiei din sistemul public de pensii şi sistemele neintegrate sistemului public cu veniturile salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau pe baza actului de numire în functie, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul ori o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau majoritar.

 

De asemenea, art. 17 din Legea nr. 329/2009 stabilea că beneficiarii dreptului la pensie, care realizau venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, în cadrul instituţiilor publice, puteau cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, doar dacă nivelul pensiei nu depăşea nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

  • Upvote 1
Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.