Jump to content
POLITISTI.ro
  • 0

Cum trebuie procedat la vânzarea unei maşini pt a evita problemele ulterioare?


Sikandar

Question

Bună ziua tuturor,

 

 

Am fost proprietarul unui autoturism pe care însă am reuşit să îl vând astăzi. Paşii pe care i-am urmat au fost următorii:

 

1. M-am deplasat cu cumpărătorul la o firmă de acte auto unde am încheiat contractul de vânzare-cumpărare.

2. Am solicitat de la Fisc radierea fiscală.

3. În momentul încheierii contractului, înainte sa semnez, l-am notificat pe cumpărător că este necesar să completez pe talon rubrica 'Înstrăinat către', data şi semnătura, însă acesta m-a rugat să nu fac asta. După câteva discuţii şi contraziceri între mine şi cumpărător, i-am spus că maşina nu se vinde în lipsa acelei menţiuni de pe talon. Astfel că am mai lăsat puţin din preţ şi am completat rubrica cu pricina având acordul cumpărătorului.

4. Am făcut copii după talon şi carte, punându-le la păstrare împreună cu contractul. 

 

 

Întrebarea mea este: dacă am urmat paşii de mai sus, care sunt riscurile la care sunt supus în cazul în care noul proprietar nu înmatriculează maşina pe numele lui şi săvârşeşte ilegalităţi cu aceasta? Curând voi pleca din ţară şi nu vreau să las familiei năpastă pe cap.

 

Vă mulţumesc.

Link to comment

4 answers to this question

Recommended Posts

  • 0
  • Moderator

În privinţa amenzilor ce ar putea să vină, dacă noul proprietar nu o transcrie pe numele său, singurele situaţii când acestea vin direct sunt în cazul celor aplicate de către cei de la ministerul transporturilor (compania de drumuri şi autostrăzi aplică acele sancţiuni pentru taxa de drum/rovinietă). 

 

În schimb, Poliţia Română nu trimite direct amenzile prin poştă, ci iniţial trimite o solicitare prin care se cere comunicarea datelor persoanei ce a condus maşina la data ... şi ora ... Deci dacă vei primi o astfel de hârtiuţă acasă, nu trebuie decât să comunici că ai vândut maşina lui Xulescu, cu CNP, şi toate datele pe care le ai despre el, ataşând şi o copie după contractul de vânzare-cumpărare. În felul ăsta te-ai achitat de obligaţia legală şi ... problem solved. Mai departe se descurcă colegii noştri, chiar dacă societatea le spune de fiecare dată când are ocazia că sunt nişte nenocrociţi, ordinari, obsedaţi să abuzeze omul cinstit.

 

Din păcate nu ştiu să-ţi spun dacă sancţiunile aplicate de pazinicii primăriilor, ce printr-o dorinţă aberantă a politicienilor, au fost denumiţi poliţişti LOCALI, vin direct sau solicită comunicarea datelor celui ce a condus. Pentru că aplicarea legii de către aceşti pazinici ai primăriei nu se face unitar la nivel naţional, deoarce cetăţeanul trebuie să simtă beneficiile descentralizării şi prin urmare aplicarea legii depinde într-o foarte mare măsură de dorinţa muşchiului primarului din zonă.

  • Upvote 1
Link to comment
  • 0

Mulţumesc pentru răspuns.

 

Deci, riscurile există. Este nedrept că legea nu protejează în asemenea cazuri şi că trebuie să te aştepţi oricând la suprize. Precum aţi precizat, având copii după actele maşinii şi după contractul de vânzare-cumpărare, pot demonstra că am vândut maşina lui cutărică şi rezolva astfel chestiunea. Singura problemă s-ar putea materializa în alergătură, hârţogăreală şi în grijiile în plus, care numai bine nu fac.

Link to comment
  • 0
  • Moderator

În cazul sancţiunilor aplicate de poliţiştii din Poliţia Română şi în special de Poliţia Rutieră, nu este nevoie decât de un plic trimis prin poştă/curier, nu cred că este un aşa mare deranj ori alergătură. În situaţii mai grave, când este vorba de infracţiuni, accidente cu victime şi părăsirea locului faptei, de cele mai multe ori te vei trezi cu colegii noştri direct la uşă. Deci nu va mai fi nevoie să faci nici drumul către un oficiu poştal. Dar asta se întâmplă numai în cazul Poliţiei Române, deoarece noi suntem mai nereformaţi aşa, nemodernizaţi şi departe de nevoile cetăţeanului, încă muncim pe sistemul vechi.

În schimb, în cazul celor reformaţi şi descentralizaţi, treaba merge ca unsă, nu se mai fac verificări, ci cetăţeanul se pomeneşte cu amenda în braţe, frumos, elegant, eventual şi într-un plic frumos colorat şi personalizat, nu ca în cazul poliţiei unde plicurile şi timbrele le cumpără în majoritatea cazurilor poliţiştii din buzunarul lor. Iar după ce ai primit amenda aşa direct, prin poştă exact ca-n occident, trebuie să iei calea instanţei de judecată şi să conteşti amenda, demonstrând că ai vândut maşina. Ce s-o mai lungim, avantajele modernizării, reducerii birocraţiei şi a descentralizării. 

  • Upvote 1
Link to comment
  • 0

Din nefericire, am avut de-a face cu reformații o dată. Nu a fost plăcut, dar m-am conformat; am verificat, totuși, dacă reformatul a redactat corect procesul verbal și nesesizând nicio neregulă, l-am semnat. Mă bucur să aflu, însă, că lucrurile cu Poliția Română, în cazul meu, sunt oarecum simplificate și vă mulțumesc încă o dată pentru răspunsurile prompte. S-ar putea să nu am probleme cu reformații, deoarece ei se concentrează mai mult pe blocatul roților în cele mai stupide locuri (și fără un tipar anume, blocând după cum îi taie capul). Dacă e vorba de ceva interese, noi, urmașii lui Dracula, pentru bani sugem și sânge.

Link to comment

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.