Salut as dori si eu sa stiu dupa cat timp pot sustine examenul de redobandire al permisului anulat?
Tip solutie: Condamnare Solutia pe scurt: În baza art. 184 al. 1 şi 3 C.p. cu aplic. art. 320/1 al. 7 C.p.p., condamnă inculpatul xxxxxx (născut la data de 11.04.1989 în Bucureşti, fiul lui xxx şi xxx, CNP xxxxxxxx, cetăţean român, studii - 12 clase, stagiul militar nesatisfăcut, ocupaţie – xxxx şi student, loc de muncă –xxx şi Universitatea Hyperion – Facultatea de Jurnalism, domiciliat în Bucureşti, str. xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx, fără antecedente penale, necăsătorit, fără copii) la o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În baza art. 71 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. În baza art. 81 C.p., suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 5 luni, termen stabilit conform art. 82 C.p. În baza art. 71 alin. ultim C.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p., care reglementează cazurile în care intervine revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 14 al. 3 lit. b C.p.p. şi art. 346 al. 1 C.p.p. rap. la art. 998 C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Pagu Elena (domiciliată în Bucureşti, str. Gh. Petraşcu nr. 53, bl. PM 53, sc. A, ap. 13, sector 3) şi obligă partea responsabilă civilmente Biroul National Carte Verde din Spania, prin S.C. Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. (cu sediul în Bucureşti, str. Dimitrie Pompeiu, nr.10 A, clădirea Conect 3, etaj 2, sector 2 şi sediu ales în Voluntari, Şos. Bucureşti Nord nr. 10, Global City Business Parck, Clădirea O 23, jud. Ilfov) la plata către aceasta a sumei de 2.200 lei reprezentând despăgubiri civile pentru daune materiale şi a sumei de 10.000 lei reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale. În baza art. 191 al. 1 C.p.p., obligă inculpatul Radu Cristian Ştefan la plata plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, ce includ şi cheltuielile judiciare stabilite prin rechizitoriu. În baza art. 193 al. 1 C.p.p. obligă partea responsabilă civilmente Biroul National Carte Verde din Spania, prin S.C. Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. la plata către partea civilă Pagu Elena a sumei de 3063 lei reprezentând cheltuieli judiciare făcute de partea civilă Pagu Elena în procesul penal. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror, inculpat şi partea civilă Pagu Elena şi de la comunicare pentru partea responsabilă civilmente. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.12.2011.
Question
cristian1989
Salut as dori si eu sa stiu dupa cat timp pot sustine examenul de redobandire al permisului anulat?
Tip solutie: Condamnare
Solutia pe scurt: În baza art. 184 al. 1 şi 3 C.p. cu aplic. art. 320/1 al. 7 C.p.p., condamnă inculpatul xxxxxx (născut la data de 11.04.1989 în Bucureşti, fiul lui xxx şi xxx, CNP xxxxxxxx, cetăţean român, studii - 12 clase, stagiul militar nesatisfăcut, ocupaţie – xxxx şi student, loc de muncă –xxx şi Universitatea Hyperion – Facultatea de Jurnalism, domiciliat în Bucureşti, str. xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx, fără antecedente penale, necăsătorit, fără copii) la o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În baza art. 71 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. În baza art. 81 C.p., suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 5 luni, termen stabilit conform art. 82 C.p. În baza art. 71 alin. ultim C.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p., care reglementează cazurile în care intervine revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 14 al. 3 lit. b C.p.p. şi art. 346 al. 1 C.p.p. rap. la art. 998 C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Pagu Elena (domiciliată în Bucureşti, str. Gh. Petraşcu nr. 53, bl. PM 53, sc. A, ap. 13, sector 3) şi obligă partea responsabilă civilmente Biroul National Carte Verde din Spania, prin S.C. Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. (cu sediul în Bucureşti, str. Dimitrie Pompeiu, nr.10 A, clădirea Conect 3, etaj 2, sector 2 şi sediu ales în Voluntari, Şos. Bucureşti Nord nr. 10, Global City Business Parck, Clădirea O 23, jud. Ilfov) la plata către aceasta a sumei de 2.200 lei reprezentând despăgubiri civile pentru daune materiale şi a sumei de 10.000 lei reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale. În baza art. 191 al. 1 C.p.p., obligă inculpatul Radu Cristian Ştefan la plata plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, ce includ şi cheltuielile judiciare stabilite prin rechizitoriu. În baza art. 193 al. 1 C.p.p. obligă partea responsabilă civilmente Biroul National Carte Verde din Spania, prin S.C. Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. la plata către partea civilă Pagu Elena a sumei de 3063 lei reprezentând cheltuieli judiciare făcute de partea civilă Pagu Elena în procesul penal. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror, inculpat şi partea civilă Pagu Elena şi de la comunicare pentru partea responsabilă civilmente. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.12.2011.
Link to comment
2 answers to this question
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now