Jump to content
POLITISTI.ro

Structurile de Supraveghere Judiciară


Postare recomandată

Publicat

115 persoane, supravegheate de polițiști

În ultima săptămână, au fost dispuse măsuri preventive care stabilesc supravegherea judiciară, în conformitate cu prevederile Noului Cod de Procedură Penală, faţă de 115 de persoane. Poliţia Română a luat măsuri pentru supravegherea acestora.

În perioada 1 – 7 martie a.c., poliţiştii structurilor de supraveghere judiciară au desfăşurat activităţi specifice faţă de alte 115 persoane faţă de care s-au dispus măsuri preventive care stabilesc supraveghere judiciară, respectiv 3 persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu şi faţă de 112 persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar.

La data de 1 februarie, odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi procesual penale, au fost operaţionalizate Birourile de Supraveghere Judiciară de la nivelul I.G.P.R., D.G.P.M.B. şi I.P.J.-uri, precum şi compartimente constituite la nivelul poliţiilor municipale, altele decât cele reşedinţă de judeţ. Aproximativ 500 de poliţişti îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestor structuri.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

  • 3 luni mai târziu...
Publicat
Persoane supravegheate judiciar de poliţişti
 
Poliţia Română a luat, în ultima săptămână, măsuri pentru supravegherea judiciară a 196 de persoane, faţă de care instanţele de judecată au dispus măsuri preventive neprivative de libertate. În aceeaşi perioadă, la nivel naţional, au fost înregistrate 26 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri. 
 
În perioada 6 - 13 mai a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 196 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.
 
Poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 74 de persoane, pe numele cărora, în ultima săptămână, a fost dispusă măsura arestului la domiciliu şi faţă de 122 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar.
 
Poliţia verifică, periodic, modul în care acestea îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă. 
 
În ultima săptămână, la nivel naţional au fost înregistrate 26 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri. 
 
Astfel, controlul judiciar dispus iniţial a fost înlocuit, în 9 cazuri, cu măsura condamnării cu executare, în 11 cazuri cu arestarea preventivă şi într-un caz cu arestul la domiciliu. De asemenea, în 2 cazuri, arestul la domiciliu a fost înlocuit cu arestarea preventivă, iar în 3 cazuri, a fost înlocuit cu măsura controlului judiciar.
 
Exemplu: I.P.J. Caraş-Severin - La data de 1 iunie a.c., Judecătoria Lugoj a dispus măsura arestului la domiciliu faţă de un bărbat, de 24 de ani, din Timişoara. La data de 6 iunie a.c., Tribunalul Timiş a dispus înlocuirea măsurii iniţiale cu cea a arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, întrucât la data de 2 iunie a.c., acesta a fost depistat de poliţişti în localitatea Şag, judeţul Timiş, în timp ce încerca să sustragă un autoturism. 
 
 
* * * 
 
 
Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi procesual penale au fost operaţionalizate Birourile de Supraveghere Judiciară de la nivelul I.G.P.R., D.G.P.M.B. şi I.P.J.-uri, precum şi compartimente de supraveghere judiciară la nivelul poliţiilor municipale, altele decât cele reşedinţă de judeţ. Aproximativ 500 de poliţişti îşi desfăşoară, la nivel naţional, activitatea în cadrul structurilor de supraveghere judiciară. 
 
De asemenea, din dispoziţia chestorului general Petre Tobă, a fost elaborată o metodologie privind supravegherea persoanelor faţă de care s-a dispus măsura controlului judiciar, controlului judiciar pe cauţiune sau arestului la domiciliu, pentru aplicarea, la nivel naţional, în mod unitar, a prevederilor legale şi a fost dezvoltată o aplicaţie informatică pentru evidenţa acestora.
 
I.G.P.R. - Centrul de Informare şi Relaţii Publice

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.