Jump to content
POLITISTI.ro

Mărţişoare pentru doamne şi domnişoare, din partea Poliţiei Române


Postare recomandată

Publicat

Mărţişoare pentru doamne şi domnişoare, din partea Poliţiei Române

 

Ca în fiecare an, de 1 Martie, poliţiştii vor oferi flori şi mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor. 

A devenit deja o tradiţie ca Poliţia Rutieră să marcheze Ziua Mărţişorului, prin oferirea unor simboluri ale primăverii, doamnelor şi domnişoarelor aflate în trafic.

Sărbătoarea Mărţişorului este şi o ocazie de celebrare a femeilor, motiv pentru care se vor organiza acţiuni preventive dedicate în special acestora.

Sâmbătă, 1 martie a.c., în intervalul 11.00 – 14.00, poliţiştii rutieri vor oferi mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor aflate în trafic, în toate municipiile reşedinţă de judeţ, precum şi în Capitală.

În Bucureşti, poliţiştii Direcţiei Rutiere – I.G.P.R. vor fi prezenţi în Piaţa Charles de Gaulle, unde activitatea va fi susţinută şi de reprezentanţi ai vieţii culturale şi artistice româneşti. 

Tot în capitală, poliţiştii de la Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu cei din cadrul Direcţiei Ordine Publică, Direcţiei Rutiere şi Direcţiei Transporturi, alături de Asociaţia ,,Necuvinte”, vor organiza mai multe acţiuni cu caracter preventiv îndreptate împotriva violenţei familiale. 

Manifestările se vor derula între orele 11.00- 13.00, în principal în centrul comercial AFI Cotroceni, dar şi în zona Pieţei Charles de Gaulle, respectiv în Aeroportul Henri Coandă. 

Poliţiştii şi reprezentanţii Asociaţiei „Necuvinte” vor distribui flyere cu informaţii privind prevenirea violenţei domestice, identificarea potenţialilor agresori, apelarea numărului de urgenţă 112 şi alte informaţii utile. De asemenea, doamnele şi domnişoarele vor primi flori şi mărţişoare. 

În vederea transmiterii într-o manieră cât mai inedită şi atractivă a mesajului preventiv, la acţiunea din centrul comercial AFI Cotroceni vor participa şi actori – mimi, care vor improviza momente de pantomimă, având ca subiect prevenirea violenţei asupra femeilor şi le vor oferi acestora diverse cadouri.

Şi în ţară, poliţişti din cadrul Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii vor desfăşura activităţi publice, în cadrul cărora vor oferi pliante, flyere, recomandări privind măsurile de autoprotecţie pe care le pot lua doamnele şi domnişoarele pentru a nu cădea victime ale infractorilor sau ale violenţei domestice. De asemenea, acestea vor primi flori, mărţişoare şi alte materiale promoţionale. 

Totodată, sâmbătă, 1 martie a.c., Poliţia Transporturi, prin Secţia Regională de Poliţie Transporturi Bucureşti, oferă flori şi mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor, în cadrul unei acţiuni organizate în Gara de Nord, între orele 11.00 - 18.00 şi în Aeroportul Internaţional Herni Coandă - Otopeni, în intervalul orar 11.00 - 20.00.

* * * 

Sâmbătă, 8 martie a.c., în intervalul 11.00 – 14.00, vor fi organizate activităţi în toate municipiile reşedinţă de judeţ, în cadrul cărora poliţiştii rutieri vor oferi flori doamnelor şi domnişoarelor aflate în trafic.

În Bucureşti, în Piaţa Charles de Gaulle, Piaţa Aviatorilor şi Piaţa Constituţiei, poliţişti rutieri din cadrul Direcţiei Rutiere şi Brigăzii Rutiere a Capitalei le vor oferi flori şi produse cosmetice.

Poliţia Română urează tuturor doamnelor şi domnişoarelor fericire, sănătate şi multe împliniri cu prilejul Zilei Mărţişorului!

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

  • 1 an mai târziu...
Publicat

FLORI OFERITE DE POLIȚIȘTI DOAMNELOR ŞI DOMNIŞOARELOR

 

Poliţia Română urează tuturor doamnelor şi domnişoarelor o primăvară minunată şi LA MULŢI ANI! De ziua femeilor, poliţiştii din întreaga ţară au oferit flori doamnelor şi domnişoarelor pe care le-au întâlnit.

 

Cu ocazia zilei de 8 Martie, poliţiştii au oferit femeilor care s-au aflat în trafic, în calitate de conducător auto, pasager sau pieton, ori care au călătorit cu trenul sau avionul flori.

 

În Bucureşti, în Piaţa Constituţiei, poliţişti din cadrul Direcţiei Rutiere –Inspectoratul General al Poliției Române şi Brigăzii Rutiere a Capitalei au oferit flori cu ocazia zilei de 8 Martie.

 

În acest fel, poliţiştii rutieri au surprins plăcut conducătoarelor auto, acordând “amenzi florale” participantelor la trafic.

 

Totodată, poliţiştii Direcţiei de Poliţiei Transporturi au oferit flori doamnelor și domnișoarelor de pe peronul Gării de Nord şi din trenuri.

 

Deja o tradiţie, astfel de acţiuni au fost organizate în toate judeţele ţării.
 

Sursă: IGPR

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.