Jump to content
POLITISTI.ro

Un cocalar ipocrit, iar asta-i ocupă tot timpul


Politisti.ro

Sunt convins că nu aţi ratat ştirea din mass media ce relata faptul că domnul Mircea Badea a fost surprins conducându-şi autoturismul cu o viteză de 162 km/h pe noua autostradă Bucureşti – Ploieşti. Până aici nimic deosebit, se poate întâmpla oricui, iar astfel de cazuri, din păcate, au devenit ceva banal în România.

De asemenea, părerea domnului Mircea Badea despre poliţişti este de notoritate şi se datorează unor frustrări personale ale domniei sale. Din nou trebuie să recunosc că nu este nimic deosebit, nu este nici primul şi nici ultimul. Majoritatea inadaptaţilor la regulile impuse de lege într-o societate civilizată au probleme cu poliţiştii şi de aici apar acele sentimente de ură faţă de această categorie profesională.

Numai că formatorul de opinie Mircea Badea a ţinut neapărat să ne demonstreze cât de ipocrit este. Tăria de caracter necesară conştientizării şi asumării cu demnitate a unei greşeli comise îi este complet străină, fapt pentru care nu a reuşit să se abţină şi a reacţionat în cel mai veritabil mod specific "cocalarilor". Concret, deşi singurel Mirciulică a recunoscut pe blogul său că a încălcat legea, postând această frază:

"Am fost surprins sa aflu ca aveam doar 162 km/h. Cred ca eram in franare si aveam vant din fata."

totuşi a simţit nevoia să facă o completare, care după mintea lui ar trebui să fie o aroganţă. Nimic mai fals, este doar o dovadă a limitărilor sale şi reacţionează exact ca toţi "cocalarii" cu valenţe de "reisări" ce trăiesc cu impresia că eşti mai grozav când conduci ca un bezmetic inconştient. Mai mult, în post scriptumul postării a mai scris:

 "P.S.2 Nu voi aplica pentru reducerea de la trei luni la o luna din motive de aroganta si dispret fata de boschetari, dar ii voi da in judecata. Iar pe soferul pe care il voi angaja il voi plati mai bine decat li se intampla boschetarilor rutieri(fara spagi) si milogilor deontologi(fara spagi) dar nu cat coloneii"

Domnul Mircea Badea trăieşte cu senzaţia că dacă respectă legea le face un favor poliţiştilor, iar mârlănia sa nu are limite, pentru că deşi este conştient că a încălcat legea şi nu a respectat regimul de viteză, spune că va contesta sancţiunea primită în instanţă. Care ar putea fi motivul acestei contestaţii, dacă eşti conştient că ai greşit, iar sancţiunea primită a fost corectă? Singurul motiv este acela al lipsei de onoare şi demnitate, al mentalităţii specifice celor ce se cred a fi buricul pământului şi se consideră a fi deasupra legii. Toate astea, în condiţiile în care la televizor serveşte regulat românilor lecţii de viaţă ori democraţie. Este un ipocrit, ce nu a reuşit să înţeleagă până acum că libertatea nu este egală cu anarhia, iar a fi liber nu înseamnă că poţi încălca legea ori că respectarea regulilor impuse de societatea în care trăieşti este facultativă.

Abrutizarea discursului său, în care logica rudimentară după care funcţionează, cea care măsoară demnitatea, înălţimea ori măreţia după grosimea pungii, l-a dus inevitabil la alienare, de aceea a ajuns să creadă că are numai drepturi, nu şi obligaţii. Doar judecând cu maţul poţi ajunge să spui nişte amănunte penibile, ca cele privind salariu cu care îşi va plăti şoferul, deoarece pentru Mirciulică se pare că banii sunt suprema valoare. De altfel, singurul lucru la care se pricepe este acela de a arunca cu lături la comandă, pentru un pumn de biştari, cu o naturaleţe debordantă.

Dispreţul pe care i-l port e lesne de argumentat: Mircea Badea reprezintă suma a tot ce are mai detestabil poporul român. El este cel care îl critica la televizor pe Şerban Huidu, după ce a comis acel accident mortal, în timp ce în particular îşi conduce maşina ca un veritabil kamikaze. Tot el este cel care a indus în conştiinţa publică aceea teorie tâmpă, conform căreia lipsa unei infrastructuri rutiere adecvate, este un motiv şi un argument pentru ca respectarea legii să fie facultativă, povestind la televizor cum a fost sancţionat pentru viteză în toiul nopţii, pe o stradă pustie. Ca şi cum în abundenţa sa de prostie, răutate şi vulgaritate, legea nu-şi mai produce efectele într-un anumit interval orar şi pe anumite sectoare de drum. Iar într-o laşitate greu de egalat, domnul Mircea Badea îşi permite să jignească gratuit nişte oameni ce nu au făcut nimic altceva decât să-şi facă datoria. Fie că îi convine sau nu, fie că vrea să accepte sau nu, aceasta este treaba poliţiştilor de la rutieră. Ei sunt trimişi acolo de către societate să identifice şi să-i sancţioneze pe cei ce se comportă exact ca el şi nu respectă regulile impuse prin lege. Şi exact asta au făcut! Nu mai reiau şi aici discuţia despre frustrările privind "pânda” poliţiştilor de la rutieră, e o falsă problemă şi am dezbătut subiectul aici: poliţia ruieră stă la pândă.

Sigur, este de înţeles până la un punct, faptul că azi cine înjură poliţiştii este perceput ca un fel de haiduc cu tente de erou, iar această practică magnetizează până la isterie un anume tip de audienţă, pentru care în loc să stârnească indignare, primeşte aplauze. Numai că în cazul formatorului de opinie Mircea Badea este vorba de un concurs de prostie şi ticăloşie ce l-au făcut să devină atât de plin de el, încât dă pe afară şi chiar îi curge din gură pe piept.

Îi doresc sincer domnului Mircea Badea să rămână în lumea lui limitată, la salariul de care este atât de mândru, după ce a ajuns să vorbească la televizor în urma unei competiţii acerbe specifice capitalismului şi profesionalismului, ce nu s-a datorat absolut deloc faptului că a pătruns în acel domeniu cu mămicuţa de mână. Să înjure şi să jignească în continuare "boschetarii", iar destinul să nu-i servească lecţia dură, de care a avut parte domnul Şerban Huidu, care a băgat trei oameni nevinovaţi în pământ, chiar în zona în care cu un an în urmă rămăsese fără permisul de conducere. Pentru că în felul acesta nu va nenoroci nicio persoană nevinovată, putând să ne oripileze zilnic cu ipocrizia de care a dat dovadă.

  • Apreciez 5


Feedback utilizatori

Recommended Comments

bozo

Publicat (modificat)

Si cand realitatea ii da peste nas...

 
Modificat de bozo

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

O rusine a Romaniei !!!!

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri


Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont

×

Informaţii importante

Acest website foloseşte cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii lor. Mai multe informaţii în Politica de confidenţialitate.