Ultragierea poliţiştilor şi autoritatea Poliţiei Române

Pentru că tot se vorbeste în aceste zile despre ultragierea poliţiştilor şi autoritatea Poliţiei Române, iar mass-media, clasa politică şi deontologii încep să priceapă că majoritatea cetăţenilor conştientizează cam ce legislaţie are România şi faptul că o poliţie cu autoritate slabă afectează liniştea şi siguranţa întregii societăţi, cred că ar fi util să încercăm o informare corectă referitor la acest subiect.

Recentele ultraje asupra poliţiştilor sunt doar nişte efecte fireşti ca urmare a subminării autorităţii Poliţiei Române ce a fost promovată şi susţinută în ultimii 25 ani în societatea noastră. Cetăţeanul s-a bucurat şi a fost mulţumit de fiecare dată când clasa politică a ştirbit autoritatea poliţistului prin diferitele modificări legislative, percepând în mod greşit aceste chestiuni ca pe nişte victorii, iar acum începe să realizeze că o instituţie de aplicare a legii cu autoritate slabă are un impact negativ asupra tuturor.

Societatea a analizat întodeauna această situaţie superficial şi asta datorită faptului ca mulţi cetăţeni se identifică în primul rând în rolul suspectului care intră în contact cu poliţia, ori drept urmare am ajuns în situaţia în care orice suspect are mai multe drepturi decât cetăţeanul onest şi cinstit.

Publicul larg refuză să înţeleagă că poliţiştii sunt doar oameni proveniţi din rândurile lor, sunt oameni care îşi riscă viaţa şi integritatea lor sau a membrilor familiei, pentru a-şi face datoria, pentru a proteja valorile sociale, pentru a proteja oamenii cinstiţi şi oneşti care doresc să ducă o viaţă normală, lipsită de incursiunile unor derbedei certaţi cu legea.

Principala cauză care a generat acestă situaţie este indulgenţa pe care Justiţia o manifestă în situaţiile de ultragiere a poliţiştilor, mai exact deciziile magistraţilor referitoare la cercetarea în stare de libertate, clasările dosarelor penale ori aplicarea sancţiunilor cu amendă în cazurile de ultraj, ce au dus la pierderea credibilităţii şi ştirbirea autorităţii poliţiei în faţa cetăţenilor, transmiţându-se un mesaj injust că ultrajul nu este o faptă gravă şi, automat, să încurajeze fenomenul.

O altă cauză importantă este legislaţia specifică, stufoasă, interpretabilă şi contradictorie. În prezent deşi legislaţia prevede dreptul poliţistului să folosească armamentul din dotare pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu pentru imobilizarea infractorilor etc. formularea textului de lege nu oferă poliţistului nicio certitudine şi îl lasă în voia hazardului, pentru că nu există o interpretare şi o aplicare unitară a legii de către magistraţi. Ori fără prevederi legislative clare şi care să nu permită interpretări discreţionare, nu vom putea avea niciodată pretenţii să avem o poliţie fermă.

Societatea civilă şi în special cei cu funcţii de decizie trebuie să conştientizeze că poliţiştul nu acţionează în interes personal şi nici în interesul şefilor ori al celor aflaţi vremelnic la putere, ci în interesul comunităţii şi al cetaţenilor cinstiţi. Exact ăsta este rolul său şi pentru asta e plătit un poliţist: să-i prindă şi să-i izoleze pe cei care nu respectă normalitatea şi aleg să treacă în rândul infractorilor, iar fără "instrumentele" necesare, poliţistul este legat de mâini şi nu poate să o facă.

Actuala criză de legitimitate pe care o resimt absolut toţi poliţiştii din operativ, adică oamenii din stradă, cei trataţi ca nişte nimeni, fără respect, cei înjuraţi, scuipaţi, bătuţi, înjunghiaţi şi spulberaţi de maşini, este o situaţie foarte gravă ce necesită o rezolvare urgentă. Un prim pas important pentru o soluţionare corectă nu ar fi deloc dificil şi nici nu ar presupune costuri, pentru că ar necesita doar câteva modificări legislative privind uzul de armă al poliţistului şi eliminarea din legea penală a sancţiunii cu amendă penală ori posibilitatea de suspendare a pedepsei pentru faptele de ultraj asupra poliţistului, iar astfel de modificări legislative nu ar mai permite Justiţiei să manifeste clemenţă pentru astfel de infracţiuni.

În prezent, societatea românească nu prea are nicio legatură cu civilizaţia şi sistemul de valori din ţările cu o democraţie adevarată, pentru că democraţia nu înseamnă numai libertate în sensul anarhiei. Altfel spus, libertatea nu este numai un drept, ci în primul rând este o responsabilitate şi  o obligaţie de a respecta drepturile celorlalţi. Într-un cuvant, oricine este liber să facă tot ce îl taie capul, atâta timp cât acţiunile sale nu lezează pe ceilalţi, iar orice faptă antisocială, cât de mică şi neînsemnată pare, lezează interesele oamenilor normali.

În concluzie, românii trebuie să se hotărască ce poliţie vor: una cu atitudine fermă, legală şi pentru siguranţa cetăţeanului sau doresc o poliţie cu multă toleranţă faţă de comportamentele infracţionale. Hotărâţi-vă, oameni buni şi renunţaţi la ipocrizie!

Honoré de Balzac spunea: "Poliţia!... Cine sunt cei care o dispreţuiesc? Imbecili ce nu ştiu decît să batjocorească ceea ce înseamnă liniştea lor. Căci, suprimaţi Poliţia şi veţi suprima civilizaţia".