Furtul comis de o persoană ce poartă mască de protecţie

În noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti a sesizat ÎCCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: În situaţia în care infracţiunea de furt este comisă de o persoană ce poartă o mască, într-un spaţiu unde purtarea măştii este obligatorie, se reţine varianta calificată a infracţiunii de furt prevăzută de dispoziţiile art. 228 alin. (1) – art 229 alin. (1) lit. c Cod penal? Trebuie să se reţină forma calificată a infracţiunii de furt prevăzută de dispoziţiile art. 229 alin. 1 lit. c) Cod penal sau forma simplă prevăzută de art. 228 Cod penal?

În cuprinsul sesizării se arăta că, în forma calificată, furtul este comis de către o persoană mascată, deghizată sau travestită. O persoană mascată, în sensul legii penale, este orice persoană își acoperă, total sau parţial, zona feţei cu o mască, de orice natură şi confecţionată din orice material, ori îşi colorează faţa, folosind diferite substanţe cum ar fi vopsea. Raţiunea agravării răspunderii penale pentru o persoană ce comite infracţiunea de furt în timp ce este mascată este aceea că acţionând în acest mod făptuitorul este greu sau imposibil de identificat, împrejurare de natură să confere o mai mare îndrăzneală acestuia şi să îngreuneze ori să zădărnicească activitate organelor judiciare chemate să ancheteze infracţiuni de furt. Întrucât fizionomia sa este ascunsă total ori parţial, autorul unei infracţiuni de furt este dificil să fie identificat, individualizat cu certitudine de persoana vătămată sau de martori ori în urma vizionării imaginilor surprinse de camerele video; prin urmare, o persoană ce foloseşte acest mod de operare poate comite un număr ridicat de infracţiuni de furt fără a fi identificat şi sancționat.

În speţă, s-a reţinut că inculpatul a săvârşit fapta purtând o mască de protecţie, în interiorul unui centru comercial, în condiţiile în care la data de 30.05.2020 era obligatorie unei astfel de măşti în interiorul spaţiului respectiv.

Susţinătorii reţinerii variantei agravate a furtului apreciază că infractorul este mai periculos nu doar atunci când ia decizia premeditată de a se masca pentru a se proteja în timpul sustragerii bunului, ci şi atunci când motivul principal pentru care poartă masca poate fi altul decât comiterea furtului, atâta timp cât – susţin aceştia – prin simpla purtare a măştii prinderea făptuitorului este mai dificilă întocmai ca în cazul unei persoane care s-a mascat premeditat, se punctează în cuprinsul sesizării.
O astfel de opinie nu este la adăpost de orice critică, ţinând cont şi de faptul că nu putem să ne aşteptăm rezonabil de la autorul aflat într-un magazin să îşi dea masca jos înainte să fure doar pentru a nu i se reţine furtul calificat. Totodată, dacă am admite reţinerea circumstanţei agravante indiferent de motivul principal care a determinat purtarea măştii ajungem la concluzia că nicio persoană care respectă obligaţia de purtare a măştii pentru prevenţia răspândirii SARC-CoV-2 nu ar mai putea comite un furt simplu în spaţiile închise (inclusiv în cele deschise în condițiile specificate în ordinul comun al ministerului sănătății și al ministrului de interne), se punctează în încheierea de sesizare.
Prin urmare, pentru reţinerea agravantei este necesar ca purtarea măştii să fie animată doar de intenţia autorului de a se ascunde, atâta timp cât această dorinţă se poate suprapune peste cea de a a-şi respecta obligaţia de purtare a măştii, astfel încât să nu fie dat afară din magazin. Acţionând în acest mod, autorul se află într-un context social particular, care nu a fost avut în vedere de legiuitor la momentul reglementării acestei circumstanţe agravante, când nu putea fi previzibilă situaţia cu totul excepţională cu care comunitatea se confruntă în prezent în contextul pandemiei cauzate de răspândirea la nivel mondial a virusului SARS-CoV-2.

Purtarea unei măşti în condiţii obişnuite nu are vreo valenţă infracţională. Faptul că ea se suprapune peste săvârşirea unui furt îi poate conferi acest caracter, însă se remarcă faptul că nu poate fi pus semn de egalitate între persoana care ia decizia premeditată de a se masca (pentru a se proteja în timpul sustragerii bunului pentru comiterea furtului şi pentru a îngreuna identificarea sa) şi cea care poartă masca în considerarea obligaţiilor instituite prima acte normative pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă. Reprezentarea psihică asupra comiterii unei infracţiuni este una complexă şi nimic nu exclude mobilul mixt, iar scopul respectării măsurilor de protecţie împotriva răspunderii virusului SARS COV 2 nu este incompatibil cu dorinţa de a se ascunde săvârşirea unui furt. În acelaşi timp, însă, având în vedere că protejarea altor persoane prin efectul măştii de protecţie este esenţială în această perioadă, simplul fapt că făptuitorul respectă normele de sănătate publică şi, în acelaşi timp, comite un furt nu echivalează în mod automat cu o deturnare a scopului pentru care obligaţia de purtare a măştii este instituită şi nu ar putea justifica ab initio reţinerea agravantei prevăzute de art. 229 alin. 1 lit. c C.pen.

În data de 27 ianuarie 2022, prin Decizia nr. 4: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE a admis sesizarea formulată de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a-II-a penală în dosarul nr. 16037/301/2021, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: 

„În situația în care infracțiunea de furt este comisă de o persoană ce poartă o mască, într-un spațiu unde purtarea măștii este obligatorie, se reține varianta calificată a infracțiunii de furt prevăzută de dispozițiile art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. c) din Codul penal.”, și, în consecință stabilește:

Îndeplinirea obligaţiei de a purta o mască de protecţie având aptitudinea de a ascunde fizionomia, în spaţiile publice în care actele normative în vigoare prevăd obligativitatea acesteia, atrage incidenţa elementului circumstanţial agravant prevăzut de art. 229 alin. (1) lit. c) din Codul penal, privind infracţiunea de furt săvârşită de către o persoană mascată.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.