Dacă v-aţi întrebat vreodată de ce a fost necesară demilitarizarea Poliţiei Române, voi explica în următoarele rânduri adevăratele motive ce au stat la baza acestei măsuri.
Poliția română a cunoscut de-a lungul timpului multiple transformări, iar după sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial şi începutul perioadei comuniste, instituţia poliţiei a fost militarizată după modelul sovietic. Însă în perioada postdecembristă România a fost obligată să demilitarizeze Poliţia Română. Probabil că vă veţi întreba de ce?
Demilitarizarea poliţiei a fost o condiţie pentru a intra în UE, ce se regăsea în capitolul J.A.I. (Justiţie şi Afaceri Interne). În ţările occidentale şi democratice sistemul poliţienesc ce este principala instituţie de aplicare a legii, nu are absolut nicio legătură cu sistemul militar. Dacă vă întrebaţi ce poate fi rău în faptul că Poliţia să fie structură militară, răspunsul e foarte simplu.
Prin natura ei, această instituţie are un rol coercitiv peste tot în lume, diferenţa este că în statele cu democraţii moderne cetăţeanul contribuabil, NU este cercetat, investigat, sancţionat sau reţinut de militari, pentru că astfel de practici sunt specifice regimurilor totalitare. Menţinerea ordinii publice, cercetarea, investigarea, reţinerea sau percheziţionarea, etc. unui cetăţean trebuie să se facă tot de către personal civili, într-un mod cât se poate de transparent, fără ca cei ce fac parte din vreun sistem militar să aibă vreo implicare în acest lanţ. Acest aspect este necesar pentru că sub paravanul sistemului militar nu mai poate exista şi nici nu poate fi garantată aceea transparenţă, nu mai sunt respectate drepturilor cetăţenilor, din moment ce militarul este supus altor reguli, el este cercetat şi judecat de un alt sistem distinct al justiţiei, iar sistemul militar prin natura lui, este închis pubilicului. Ori sub acest paravan al secretului militar se pot ascunde sau muşamaliza multe abuzuri împotriva cetăţenilor, iar din această cauză, nicăieri în tările cu o democraţie consolidată şi adevărată NU veţi vedea că un cetăţean să fie legitimat, controlat, percheziţionat, cercetat, investigat sau reţinut de către un militar, decât în situaţii de excepţie clar definite de lege.
Demilitarizarea poliţiei s-a făcut obligatoriu şi strict pentru respectarea legislaţiei şi a principiilor europeane, să putem adera la UE, întrucat conform normelor europene nu trebuie să existe atribuţii de cercetare penală a cetăţenilor de către instituţii militare.
Nu se admite într-o societate democratică amestecul militarilor în cercetarea, urmarirea penală şi exercitarea actelor procedurale, tocmai pentru a nu se acoperi aşa cum se proceda înainte pe timpul miliţiei, sub pretextul secretului militar, a activităţilor speifice la care se impune din punct de vedere legislativ transparenţă şi asistenţa civilă, informare publică a acţiunilor şi aşa mai departe.
Scopul politicilor europene în domeniul Justiţiei şi al afacerilor interne este păstrarea şi extinderea unitară a zonei de libertate, securitate şi justiţie care există deja în Uniunea Europeană. Politicile europene legate de justiţie şi afaceri interne prevăd aspecte foarte clare în acest sens cu o importanta excepţională referitor la existenţa unor structuri judiciare şi poliţieneşti unice, independente, corecte şi eficiente, cât şi eliminarea orcărui paralelism instituţional ori a reglementărilor de competenţe similare în acest domeniu.
În plus, trebuie precizat că UE nu a solicitat niciodată şi nici nu o să ceară vreodată înfiinţarea sau existenţa poliţiei locale. Astfel de afirmaţii sunt doar minciuni sfruntate care se vehiculează permanent de clasa politică la TV şi după care se ascund primarii din România pentru a-şi justifica apucăturile feudale.
UE nu doreşte ca instituţiile de aplicare a legii să fie sub control politic, ba din contră, tot în urma negocierilor de aderare a rezultat şi statutul funcţionarului public al cărui scop teoretic a fost să depolitizeze şi să pună la adăpost funcţionarul public oferindu-i o imparţialitate. Cel puţin asta a solicitat în repetate rânduri UE, dar conform obiceiurilor balcanice, politicienii români au răstălmacit şi au modificat acel statut până ce s-a ales praful de el, pentru că şi-au dorit să controleze orice domeniu. Mai mult decât atât, UE solicită statelor membre să elimine paralelismul existent în domeniul instituţiilor de aplicare a legii, tocmai de aceea această aşa-zisă solicitare a europenilor pentru a se înfiinţa poliţia locală e o mare minciună pe care politicienii şi în special primarii spăgari o servesc românilor din dorinţe lesne de înţeles.
Recommended Comments
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now