Jump to content
POLITISTI.ro

De ce suntem împotriva încadrărilor directe!


Politisti.ro

Având în vedere zvonul care se aude la nivelul instituţiei, cum ca s-ar intenţiona încadrarea a aprox. 5000 de oameni din sursă externă (fără carte, la apelul bocancilor), şi siderat de faptul că unii din liderii sindicatelor poliţiştilor susţin această inepţie, deoarece o consideră "o necesitate", o să încerc să fac o analiză scurtă a subectului.

Din perspectiva mea, angajarea a 5000 de oameni (pentru cei care nu ştiu, cam 10% din personalul Poliţiei Române), la apelul bocancilor prezintă dezavantaje atât când vine vorba de calitatea resursei umane, cât şi din considerente economice (deşi în primă fază ar părea ca e mai ieftin aşa). Nu poţi să iei un om de pe stradă, să-l îmbraci în uniformă şi să-i spui: "de mâine eşti poliţist". Că tot e la modă comparaţia cu sistemul sanitar, dacă eu îmi iau un halat alb, îmi pun stetoscopul la gât şi intru într-un spital, înseamnă că sunt medic?

Poliţiştii NU sunt forţă de muncă necalificată, nu îi iei să sape tarlaua din spatele Inspectoratelor de Poliţie, îi iei să aplice nişte acte normative, iar aplicarea acestora produce consecinţe juridice pentru cetăţeni.

Pericolul încadrărilor directe, îl constituie în primul rând posibilitatea unor oameni "cu pile", de a accede direct în sistem, fără să fie trecuţi prin toate filtrele necesare. Acest aspect cauzeaza corupţie şi imagine negativă a instituţiei (poliţiştii "e" inculţi şi "nu are" scoală). De asemenea, având în vedere că angajarea se va face pe baza unui simplu examen sau cine ştie ce interviu, oamenii ăia, nu o să aibă noţiunile elementare necesare să facă munca de poliţie (şi posibil unii dintre ei nici capacitatea intelctuală), astfel că sunt şanse mari să aplice măsuri nelegale, care vor fi contestate în instanţă, să se împuşte accidental cu pistolul din dotare, că nu ştiu să-l folosească, să apară în media în cine ştie ce ipostaze hilare, lucru care va aduce din nou o imagine negativă a Poliţiei Române.

Totodată, nu e deloc fair-play ca Gheorghe, care scuipa seminţe pe trepte la intrarea în scara blocului şi făcea vreun liceu la seral, când eu mă pregăteam pentru Academia de Poliţie, să ajungă, peste noapte angajat al Poliţiei Române, fără pic de pregătire de specialitate şi fără niciun sacrificiu. Din perspectiva mea, ca şi a multor colegi, a purta uniforma e un privilegiu, care se câştigă! Din cauza încadrărilor directe componenta de moral a angajaţilor actuali, cu studii, va scădea considerabil şi vor apărea inevitabil frustrări, în momentul în care o persoană fără studii este încadrată direct cu un grad şi o funcţie proporţională cu vârsta, mai mare decât a celui care are studii specifice şi care a învăţat să ajungă acolo. Ferească Dumnezeu ca unul dintre aceşti încadraţi direct (posibil prin "pile") să ajungă în vreo funcţie de conducere, de unde are posibilitatea să saboteze activitatea unei întregi structuri, compusă în mare parte din oameni capabili.

Solutia pe care o vad eu, este să se şcolarizeze nişte promoţii de dimensiunea celor de acum caţiva ani. Când am terminat eu studiile, Şcoala de Agenţi Câmpina pregătea 1500 de elevi/promoţie, Clujul cam 500, iar Slatina are capacitate de aproximativ 1000 de oameni. Asta înseamnă 3000 agenţi/promoţie. De asemenea, Academia de Poliţie, în promoţia mea, ştiu că a avut 400 de ofiţeri la arma Poliţie, fiind capabilă, la nevoie de o promoţie şi mai mare.

Şcoala aia de poliţie, bună, rea, te obligă să îţi însuşeşti un minim de cunoştinţe juridice şi tactică poliţienească. Stagiile de practică, în care eşti evaluat pentru felul în care munceşti, te fac să dobândeşti ceva deprinderi. Examenul de admitere triază agramaţii şi persoanele lipsite de capacităţi intelectuale şi fizice. Nu în ultimul rând, examenul de absolvire, unde gândul că ai putea să ajungi "unde se atârnă harta în cui", te motivează să înveţi materiile din programă.

Pregătirea agenţilor de poliţie se făcea acum câţiva ani, în stil "suveică", structura şcolii fiind cam 6 luni şcoală/6 practică/6 şcoală/6 practică/examene finale. În felul ăsta, o promoţie era mereu în stradă, în practică, iar alta în şcoală, la studiu. Academia de Poliţie includea mai multă pregătire teoretică şi stagii de practică mai reduse ca timp.

Încadrările directe nu sunt justificate de caracterul de "urgenţă". Până se organizează selecţiile şi înveţi încadratul direct să meargă pe stradă, trec cel puţin 6 luni. Dacă alegi să şcolarizezi un număr mai mare de agenţi (să zicem 3000), o sa îi ai în practică tot la 6 luni după admitere, dar cu noţiuni teoretice superioare!

Din punct de vedere economic, din nou nu sunt justificate încadrările directe:

Costurile şcolarizării, evaluate de MAI, sunt de aprox:
20.000 lei/agent de poliţie (cazare + mâncare+ studiu + echipament + bani pt stagiile de practică)
30.000 lei/ofiţer de poliţie (cazare + mâncare + studiu + echipament + bani pt stagiile de practică)

O sa ma refer în continuare în special la agenţii de politie (elevi):
Un astfel de elev nu îl plăteşti timp de 2 ani - îi asiguri solda (sub 100 de lei/lună când e în şcoală) iar cand e în practică îi dai normă de hrană, doar pntru zilele în care lucrează (undeva la 4-500 lei/lună). Este un mare avantaj să te poţi bucura, ca şi angajator, de 3000 de oameni în stradă, în procesul de instruire, pentru suma de 500 lei/agent!

În antiteza, dacă îl iei pe Gheorghe şi îl încadrezi direct, îi plăteşti din prima zi salariul de agent de poliţie, aprox 2000 lei/lună şi eşti obligat să îi asiguri echipamentul necesar şi toate celelalte drepturi. Deci Gheorghe te costa în doi ani, ca şi angajator, aprox 48.000 lei salarii + costurile de echipament, în vreme ce un elev, pe care îl formezi pentru acel job, şi e net superior ca şi forţă de muncă unui încadrat direct, te costă 20.000 lei.

La final, dupa 2 ani, te alegi cu 6000 de agenţi CALIFICAŢI, pe care i-ai plătit puţin spre deloc până atunci! În varianta încadrărilor directe, după 2 ani, te alegi tot cu 6000 de oameni (nu poliţişti, ci oameni îmbrăcaţi în albastru), dar forţă de muncă NECALIFICATĂ, cărora le-ai dat salarii întregi din prima zi de muncă!

Având în vedere concurenţa de 7-8 oameni/ loc la şcolile de poliţie, ai de unde să triezi masa de candidaţi astfel încât să îţi intre în sistem doar cei care merită.

Decizia de a încadra oameni din sursă externă (mai ales 5000 de oameni), prezintă un impact major pe termen lung, deoarece forţa asta de muncă, slab calificată şi slab dotată intelectual, o vei folosi până iese la pensie, aproximativ 25 de ani, timp în care vor provoca prejudicii de imagine şi o deprofesionalizare gravă a instituţiei. Abia s-au pensionat cei încadraţi direct la începutul anilor 90, timp în care imaginea Poliţiei Române s-a deteriorat considerabil. Chiar e nevoie "să ne împuşcăm încă o dată în picior", ca şi instituţie şi să angajăm un val nou, acum când lucrurile intră în oarecare măsură pe un fagaş normal?

PS: Nu neg faptul că printre cei încadraţi direct sunt şi persoane capabile, dar pocentul acestora este atât de mic încât pot fi consideraţi excepţii. Datorită salariilor mici şi a dotărilor precare, persoanele încadrate direct care sunt peste medie ca şi intelect, aleg în general să părăsească sistemul, pentru a merge în domeniul privat, nefiiind ţinuţi de nimic în Poliţia Română, spre deosebire de absolvenţii şcolilor MAI, care, dacă vor să plece, trebuie să plătească şcolarizarea.

deprofesionalizarea-politiei.thumb.png.d



User Feedback

Recommended Comments



Eu vreau sa analizez mai simplu lucrurile, fara sa jignesc pe nimeni! 5000 de oameni din sursa externa inseamna alti 5000 de oameni avantajati fata de cei existenti deja in sistem! Vor intra oameni care nu indeplinesc conditiile de a intra intr-o scoala de politie si care vor ocupa in timp locuri calde, vor intra oameni peste varsta maxima admisa in scoli, vor intra oameni care nu indeplinesc conditii minime de a ocupa functii in Politia Romana! Un alt episod Blaga in Politia Romana deja bantuita de nepotisme ne va duce alti 50 ani inapoi! Ar fi " de porc"! Cu respect!

Sa faca scoala, pe o perioada, sa scoata la an promotii mai mari! 

Share this comment


Link to comment
Share on other sites
marianpopa06

Posted

Am lucrat ca politist 23 de ani,ca atare am avut si personane incadrate fara a face o zi de scoala militara,am lucrat cu acestia cca 4-5 ani,pana am iesit la pensie,nimic din munca profesionala nu s-a legat deoarece 99,9% au intrat prin relatii,cum e posibil sa ai numai 8 clase generale si sa intri in politie ? ,mai mult sa ai si cuvant de spus ...vezi ca am pe............,ai grija asa le zicea colegilor mei,pana intr-o zi fiind impreuna la un evenimet,iam zis scrie procesul verbal de constatare la fata locului intrucat eu am mana fracturata.E aici iam dat de lucru sa vad ce sefi are,in acelasi timp am mers in alt birou fara ca acesta sa stie si am intocmit si eu un proces verbal,chemand pe rand persoanele care trebuiau audiate si sa semneze actul respectiv ceea ce eu constatasem la fata locului.Fiind invidios pe ceea ce face el pe mine nu ma trecut ca organ de constatare cu atat mai bine ca, nu trebuia sa semnez ceea ce el a scris.

Odata ce el  a considerat ca e multumit de ceea ce a facut a mers a dat nr de inregistrare si a urmat cursul dosarului pana a ajuns la parchet,nu ma intrebati cum de alti sefi nu au vazut nereguli deoarece si acestia erau incadrati ca si  el,si ce functii,nu se uitau la un amarat de subofiter,au vizat tot ce trebuia vizat inceperea urmariri penale pana au intocmit RTUP,aici am intervenit eu,zicand ca nu e nimic bine din ce au facut in dosarul respectiv,nici un  pic de respect, au zis ,,ba mosule mergi  la pensie numai e vremea ta ,etc,,iam lasat in pace cand a  venit restituirea cu ceea ce trebuia sa contina dosarul respectiv am fost chemat de sefu ,ma omule de ce ai acceptat asa ceva,sefu ,ei spun ca sunt ofiteri competenti pe care dvs.ia-ti angajat si asa sperie colegi mei mai mici de varsta nu de profesionalism de ce eu sa-i dau in gat va las pe dvs.sa rezolvati problema,eu nu am nici-o semnatura pe actele respective ,de ce ? ptr.ca nu ma trecut pe ele,deoarece era intocmite de dansul,i-a mai lasa-ma in pace cu politetea si treci la subiect,am prezentat dosarul  facut de mine ,am mers impreuna la parchet ,rezolvand problema,a doau zi ofiterul respectiv numai era mandru de el ca are pile nu stiu daca a mai promovat sau nu deoarece eu sunt pensionar.

In incheiere sunt foarte multi subofiteri care cunosc meserie de politie cat 10 colonei  sau comisari cum se numesc mai nou,la un loc,iar acesti subofitei nu au nici-o sansa de promovare in fata acestor parveniti in politia romana,pot si acum dupa cca 10 ani de pensie sa le fac fata acestor comisari sefi, aici ma refer la munca de politie din punct de vedere profesional.

Scuzele de riguare eram obisnuit cu masina de scris acum tehnica ma, cam depaseste ce-i drept scuzati greselile gramaticale sau de expresie dar am vrut sa scot in evidenta pe cat posibil incadrarile directe unde pot sa aduca atingere celor care trec printr-o scoala  si cat pot sa invete in aceasta.

 

 

Share this comment


Link to comment
Share on other sites

Sunt perfect de acord cu scolarizarea, observ diferenta de mentalitate intre colegii incadrati direct si cei scolarizati, undeva in jur la 70% dintre cei scolarizati au acel sentiment de SERVICII POLITIENESTI de calitate, de fraternitate in bleu, poate suna a indoctrinare dar vorbim de o arma pana la urma. In orice arma mentalitatea trebuie modelata incat sa o imbratisezi si sa te dedici ei! Spunea cineva ca si printre incadratii direct sunt colegi care au vrut sa fie politisti sau jandarmi si isi fac datoria cu maximul de seriozitate si dedicare dar acestia sunt cei ce chiar au vrut sa imbrace haina asta! Prin scolarizare se practica si un mod de constrangere pentru a-ti face datoria ulterior, esti legat 10 ani sa ramai in sistem, deci ce faci 10 ani? muncesti! Sti ca daca vrei sa pleci trebuie sa platesti, sti ca daca calci pe bec si esti demis trebuie sa platesti plus cei 2 ani de incazarmare (vb la stadiul de agent, cel mai rapid mod de a te inrola in politie) mananci, dormi, inveti, numai cu viitori politisti, toti imbracati la fel, toti acolo cu acelasi tel. Vad generatiile sa zic batrane, poate suna urat, si dupa 20 si de ani cei care au fost scoliti inca gandesc asa, in spirit camaraderesc si au mentalitatea de "in slujba cetateanului" si cei incadrati la apelul bocancilor tot praf ca mentalitate sunt... poate pt incadrari directe ar trebui un sistem de rezervism, sa pregatim strict pt o linie de munca, in general O.P. si la nevoie sa fie chemati la datorie, sistem practicat in America, zic si eu. dar pt serviciul activ, pt lipsa de personal si desele delegari/detasari catre alte structuri sau alte sarcini ai nevoie de oameni calificati, 2 ani de scolarizare iti ofera pregatirea minima necesara sa te adaptezi usor oricand la O.P.,rutiera, investigatii, criminalistica, logistica, ev operativa, s.a.m.d. In Romania trebuie sa militam pentru acest lucru, mentinerea scolarizarii pentru armele M.A.I.-ului intrucat formeaza si spiritul necesar pentru a 'politiena' strazile ( daca pot sa ma exprim asa de la "to police the streets") scolarizare=serviciu politienesc de calitate, 

Share this comment


Link to comment
Share on other sites

Sincer, eu sunt de parere ca NU se vor face incadrari directe. Zvonuri de genul asta au fost si in alti ani. Si totusi, ma intreb: daca se va face o asemenea magarie, ce se va intampla cu noi, cei care inca suntem elevi in scolile de politie ? Ei vor avea intaietate spre a ocupa posturi ? Dau ca exemplu judetul Iasi, care are un deficit destul mare de personal. Eu pentru ce invat 2 ani de zile ? Ca sa am medie mare si sa pot prinde judetul meu, nu ? Si atunci, ce motiv as mai avea sa trag de mine si sa-mi iasa par alb in scoala, cand nea` Ilie, cioban la oi, vine cu cartea de identitate, imbraca haina statului si imi ocupa locul, fara niciun fel de stres?

Share this comment


Link to comment
Share on other sites
Dudesteanu

Posted (edited)

Salutare la toata lumea. De ce sunteti impotriva?  Ca ati facut o scoala militara.. si sunteti fruntasi in gandire?   D-ul Sache mi-am dorit de la varsta fraceda  sa fiu in cadrul armatei sau a politiei... dar conjuctura a fost sa nu-mi indeplinesc acest vis.. cu toate ca am facut un liceu, am urmat facultatea  de Psihologie. Daca se deschide usa pentru noi astia civili de ce nu putem sa fim si noi peste noapte "politisti" ?  si chiar daca este sursa externa te specializezi pe termen de 3 respectiv 6 luni la unitatile Campina sau Slatina.  Cati oameni nu sunt in aceasta tara care nu si-ar dori sa isi indeplineasca la bun sfarsit visul.. si din pacate nu poate face o scoala militara .. sau o facultate. Credeti ca v-ati nascut invatati? nu nimeni nu s-a nascut invatat.. si nimeni nu este de neinlocuit. Maine se fac restructurari in M.A.I  .. CE FACETI OAMENI BUNI? va duceti in alta parte si o luati de la zero.... pentru toate este un inceput... Da se da concurs si asa cum intrii,asa poti sa fi dat afara. Stiti cum suntem noi romanii? Vedem gunoiul din gradina vecinului.. si la noi in curte e haos. Nu inteleg de ce va mirati .. cand la fotbal... un om care nu are bacalaureat... este trecut in fisa postului ca director sportiv ... cand  defapt in fisa postului spune clar, pentru a fi director sportiv trebuie sa ai studii universitare.  Asa ca rugati-va la Dumnezeu ca aveti un post bun si sa va faceti treaba de agent! Bafta tuturor

Ps:Nu va ia nimeni dreptul sau nimeni nu o sa va de-a afara ca sa aduca un agent din sursa externa in locul dvs. Daca Doamne fereste ar fi razboi... v-ati duce numai voi in razboi? sau doar armata?  Nu ... ne-am duce toti cei care suntem apti.  

Edited by Dudesteanu

Share this comment


Link to comment
Share on other sites
Catalin

Posted

Dacă ai făcut facultatea de psihologie, atunci trebuie să profesezi ca psiholog, nu poliţist. Dar pentru tine e greu de înţeles un lucru atât de simplu şi normal. Poliţia Română nu este o emisiune tv unde să se îndeplinească visurile tuturor şi nici vreun club de fotbal. Angajarea din sursă externă este o ANOMALIE, o legiferare a imposturii, din acest motiv nu se regăseşte în niciun alt domeniu sau prin alte ţări. Comparaţiile tale cu ce se întâmplă prin fotbal sau în caz de război, demonstrează doar limitele intelectuale incredibil de joase. Numai cei n-au habar despre ce presupune munca de poliţie o pot compara cu situaţia unui război. Poliţia şi munca de poliţie, nu au mai nimic în comun cu armata şi căprăria.

Share this comment


Link to comment
Share on other sites
Marius

Posted

@Dudesteanu te-ai rătăcit şi ai venit aici să-ţi dai arama pe faţă dovedind încă o dată că fiecare oaie se crede cioban.

Nu contează care e realitatea şi ce se întâmplă de fapt, tu ai impresia că te pricepi, că toţi ceilalţi sunt nişte cretini. Pentru că nu reuşeşti să pricepi, ridici capul şi începi să-ţi etalezi ifosele aducând în discuţie nişte argumente penibile, iar asta din cauză că suferi de sindromul oii care se crede cioban. E un pas de care persoanele mediocre nu reuşesc să treacă niciodată. Nu contează că deşi n-au habar de un domeniu, ei au impresia că sunt buricii pământului şi se pricep la toate.

Dar reţine, dacă ai fi fost aşa deştept şi capabil ai fi mers de la bun început şi ai fi susţinut examenul de admitere la una dintre instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor. Neavând capacitatea necesară, ai ales alt drum în viaţă şi te-ai mulţumit cu ceva mai uşor (orice gâscă urmează psihologia - pentru că nu se ocupă locurile prin examen de admitere), iar acum tragi speranţe să apară o oportunitate prin care să sari gardul ca un veritabil impostor. Te înţelegem, aşa cum am spus de la bun început, orice oaie se crede cioban.

Share this comment


Link to comment
Share on other sites
Ben

Posted (edited)

Dudes... cum te-o chema, pune, ma, mana si invata si scuteste-ne de visul tau de a fi politist. Acum nu mai exista limita de varsta nici la academie, nici la scolile de agenti. Asa ca in loc sa ne tii noua predici, mai bine te-ai pune cu burta pe carte daca tot iti arde tie sa fii politist, dar tu, ca orice orientat blatist, vrei sa o iei pe scurtatura, sa intri pe usa din dos a Politiei iar noi sa fim de acord.

Unul care isi doreste cu adevarat sa fie politist, n-ar sta sa ne certe pe noi pe aici, ci ar sta sa invete si maine dimineata s-ar trezi sa alerge ca sa fie admis la o scoala de profil, nu sa ne tina noua morala.

Edited by Ben

Share this comment


Link to comment
Share on other sites

Dudesteanu, nu meriti nicio explicatie, ci doar un minus. Atat!

Share this comment


Link to comment
Share on other sites
georgerobert

Posted

nu știu dacă mai postează cineva pe aici, dar am văzut ca pe site-ul oficial sedlex se anunță cu mândrie ca pana la alegerile locale se vor încadra din sursa externa mai multi polițiști. 

Ăștia cică ne reprezinta noua interesele. :))) :))) 

Share this comment


Link to comment
Share on other sites
On 9/13/2015 at 6:50 PM, Marius said:

@DjGalaxy aceeaşi problemă e şi la agenţi aşa cum e şi la ofiţeri. 

Datorită acestor încadrări directe din sursă externă, agenţii nu sunt plătiţi la nivelul studiilor postliceale aşa cum spre exemplu sunt plătiţi asistenţii medicali. De ce? Pentru că NU se face o diferenţiere între cei încadraţi direct doar cu liceul şi cei care au absolvit o scoală postliceală pentru formarea agenţilor. Sunt toţi puşi pe aceeaşi treaptă salarială, ori în acest caz aceştia din urmă sunt clar dezavantajaţi.

Nu mai vorbim de ofiţeri ... unde orice absolvent de "Şpilu Cliknet" este considerat şi adus la acelaşi nivel cu absolventul de Academie, ba mai mult, e promovat şi şef pentru că e "descurcăreţ".

@Marius, eu termin la vară școala de asistenți medicali. Știi ce salariu voi avea ca debutant? Undeva la 900 de lei....Asta ca să nu ai impresia ca studiile postliceale medicale fac diferența...

Share this comment


Link to comment
Share on other sites

Nu ai priceput nimic şi habar nu ai despre ce vorbeşti. Doar te bagi în seamă!

Share this comment


Link to comment
Share on other sites



Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now

×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.