Verificarea online a permisului de conducere și a punctelor de penalizare active se poate realiza rapid și gratuit, prin intermediul platformei oficiale HUB MAI. 

1. Accesarea platformei și autentificarea în contul de utilizator.
Se accesează site-ul hub.mai.gov.ro, apoi se selectează opțiunea "Autentificare".

Serviciile online sunt disponibile numai utilizatorilor care au un cont validat. Mai multe detalii despre validarea contului de utilizator se găsesc aici: https://hub.mai.gov.ro/site/despre-validare-cont.

Platforma HUB.MAI oferă mai multe metode de autentificare:

1. prin intermediul CEI (cărții electronice de identitate);
2. prin aplicația ROeID;
3. prin intermediul contului Gișeul.ro;
4. prin înregistrarea directă a unui cont de utilizator pe hub.mai.gov.ro (această metodă necesită deplasarea la un ghișeu al Poliției Române care eliberează certificat de cazier judiciar sau istoricul sancțiunilor rutiere).

În prezent, cea mai eficientă, fiabilă și ușor de parcurs este metoda prin Ghișeul.ro.

2. Accesarea serviciului online și solicitarea istoricului sancțiunilor rutiere
După autentificare, se accesează secțiunea "Șoferi și vehicule".

Se selectează categoria "Istoric sancțiuni rutiere. Puncte penalizare. Status permis".

Se selectează opțiunea "Solicită istoricul sancțiunilor rutiere". Butonul este accesibil (disponibil) numai conturilor de utilizator validate.

Completarea datelor de identificare se face în mod automat. Trebuie selectat motivului pentru care se solicită eliberarea documentul (se poate alege "altele", "personal" etc.) apoi se apasă butonul "TRIMITE".

3. Eliberarea documentului care conține statusul permisului de conducere, punctele de penalizare și istoricul sancțiunilor rutiere.

După trimiterea solicitării, pe pagina "Solicită istoricul sancțiunilor rutiere". apare o rubrică ce conține statusul solicitării. Se așteaptă 1-2 minute și se reîmprospătează pagina. 

Platforma va genera un document pdf care conține datele de identificare ale solicitantului, numărul de puncte de penalizare active și starea dreptului de a conduce.

Acest document pdf. poate fi distribuit ori salvat pe dispozitiv pentru o utilizare ulterioară.

În secțiunea de comentarii, mai jos, vă rugăm să semnalați orice problemă întâmpinată sau neclaritate.

Începând cu 27 martie 2026, intră în vigoare o modificare semnificativă a mecanismului de achitare la jumătate a unor amenzi contravenționale. Prin OUG nr. 7/2026, Guvernul a intervenit punctual asupra regulii consacrate de OG nr. 2/2001, introducând o soluție diferită pentru anumite domenii expres prevăzute în actul normativ.
Schimbarea vizează modul de calcul al sumei ce poate fi achitată în termen de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal de contravenție.

Regula generală aplicabilă până în prezent permitea contravenientului să achite, în termen de 15 zile, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ care sancționează fapta, indiferent de cuantumul efectiv stabilit de agentul constatator.
Noua abordare, aplicabilă în domeniile indicate de ordonanță, schimbă referința de calcul: reducerea de 50% se va raporta la amenda efectiv stabilită / aplicată prin procesul-verbal, nu la limita minimă prevăzută de lege.
Prin urmare, individualizarea sancțiunii realizată de agentul constatator produce efecte directe și asupra valorii ce poate fi achitată în regim redus, în cele 15 zile.

Domeniile pentru care se aplică noua regulă

Măsura nu are caracter general, ci operează exclusiv în următoarele domenii:

• faptele care afectează ordinea și liniștea publică, prevăzute de Legea nr. 61/1991;
• activitățile privind paza obiectivelor, bunurilor și protecția persoanelor, potrivit Legea nr. 333/2003;
• regimul armelor și munițiilor, reglementat de Legea nr. 295/2004;
• regimul materiilor explozive, potrivit Legea nr. 126/1995.
• organizarea și desfășurarea adunărilor publice, reglementate de Legea nr. 60/1991;

Amenzile din alte domenii — cum ar fi cele rutiere, de mediu sau din sfera relațiilor de muncă — rămân, în acest moment, supuse regulii generale privind plata la jumătate din minimul legal.

Impactul practic al modificării

Efectul imediat al noii reglementări este creșterea valorii ce poate fi achitată în termenul de 15 zile, în situațiile în care sancțiunea aplicată depășește minimul prevăzut de lege.
De exemplu, în cazul unei contravenții sancționate cu amendă între 1.000 și 10.000 de lei:

• anterior, indiferent dacă sancțiunea stabilită era 2.000, 5.000 sau 9.000 de lei, suma ce putea fi plătită în regim redus era de 500 de lei (jumătate din minimul de 1.000);
• în prezent, pentru domeniile vizate de ordonanță, reducerea se aplică la cuantumul concret stabilit în procesul verbal. Astfel, o amendă de 6.000 de lei va putea fi achitată cu 3.000 de lei în termenul de 15 zile.

Modificarea consolidează proporționalitatea sancțiunii, evitând situațiile în care diferențele dintre faptele mai puțin grave și cele cu un grad ridicat de pericol social erau atenuate prin aplicarea mecanică a reducerii raportate la minimul special.

Alte modificări importante în regimului contravențional

Pe lângă modificarea modului de calcul al achitării la jumătate a cuantumului amenzii, OUG nr. 7/2026 aduce și alte modificări asupra cadrului contravențional. Astfel, este reglementată în mod expres situația în care procesul-verbal trebuie comunicat în cel mult două luni de la data întocmirii, atunci când contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză primirea acestuia, iar această împrejurare nu este înregistrată prin mijloace audio-video ale instituției din care face parte agentul constatator. Totodată, actul normativ majorează plafonul maxim al amenzilor ce pot fi stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale și județene.

În concluzie, începând cu 27 martie 2026, pentru domeniile enumerate, achitarea de 50% din cuantumul amenzii nu mai este raportată la minimul legal, ci la sancțiunea efectiv aplicată de agentul constatator.
Schimbarea marchează o orientare către o mai strictă corelare între gravitatea faptei și consecința pecuniară, cu impact direct atât asupra contravenienților, cât și asupra autorității agentului constatator.

În România, există adesea o percepție greșită despre ce poate face, în mod real, poliția atunci când o persoană beneficiază de un ordin de protecție. Cei mai mulți oameni cred în mod eronat că, din acel moment, victima va avea un polițist care să o păzească permanent, zi și noapte. Deși această așteptare vine din dorința de siguranță, ea este complet nerealistă și nu reflectă modul în care funcționează, în realitate, sistemul ordinului de protecție.

Poliția Română are resurse limitate și trebuie să răspundă zilnic unui număr mare de solicitări: intervenții la apelurile de urgență, activități de menținere a ordinii publice, investigarea infracțiunilor și prevenirea faptelor grave. Alocarea unui polițist pentru paza permanentă a fiecărei persoane care are un ordin de protecție ar face imposibilă îndeplinirea celorlalte atribuții esențiale ale poliției. În plus, conform legislației în vigoare poliția nu este o firmă de pază personală. Rolul său este aplicarea legii și intervenția atunci când aceasta este încălcată, nu prezența continuă lângă o anumită persoană.

Ordinul de protecție este doar un instrument juridic care nu presupune, prin natura sa, o protecție fizică permanentă. Acest instrument juridic funcționează prin impunerea unor obligații clare agresorului și prin crearea unui cadru legal care permite intervenția rapidă a autorităților atunci când regulile sunt încălcate. De cele mai multe ori, aceste așteptări nerealiste ale cetățenilor apar din lipsa de informare cu privire la ce presupune, concret, acest ordin și care sunt limitele de acțiune ale instituțiilor statului.
În mod concret, un ordin de protecție poate interzice agresorului să se apropie de victimă, de locuința sau locul de muncă al acesteia, îl poate obliga să părăsească locuința comună, poate stabili o distanță minimă ce trebuie respectată și poate interzice orice formă de contact, fie telefonic, prin mesaje sau prin rețelele sociale. Aceste măsuri sunt menite să prevină escaladarea violenței și să ofere victimei un instrument legal clar de apărare.

Rolul Poliției în acest context este acela de a verifica respectarea ordinului de protecție și de a interveni prompt atunci când acesta este încălcat. Dacă agresorul nu respectă restricțiile impuse, victima trebuie să apeleze de urgență numărul 112. Încălcarea ordinului de protecție este infracțiune, iar poliția are obligația de a interveni, de a constata fapta și de a lua măsurile legale necesare pentru protejarea victimei.

Pentru ca diferența dintre așteptări și realitate să fie mai mică și pentru ca protecția victimelor să fie mai eficientă, este nevoie de o informarea corectă a publicului, prin mesaje clare și accesibile. În același timp, victimele violenței au nevoie de servicii de sprijin reale, precum asistență juridică și adăposturi sigure. Acestea pot oferi stabilitate și pot reduce presiunea pusă exclusiv pe intervenția poliției. De asemenea, îmbunătățirea procedurilor de intervenție și utilizarea tehnologiei, acolo unde cadrul legal o permite, pot contribui la creșterea nivelului de siguranță.

În concluzie, înțelegerea corectă a rolului poliției și a modului în care funcționează ordinul de protecție este esențială. Un ordin de protecție nu presupune prezența permanentă a unui polițist, dar impune reguli clare, consecințe legale și intervenția fermă a statului atunci când legea este încălcată. Înțelegerea corectă a acestui mecanism, alături de educarea publicului și dezvoltarea serviciilor de suport, sunt pași importanți pentru o protecție mai eficientă și pentru o societate mai sigură.

Pentru că sunt tot mai dese întrebările pe acest subiect în secțiunea forumului "Întreabă un polițist", vom discuta despre consecințele infracțiunii de ucidere din culpă, o faptă care apare cel mai des în contextul accidentelor rutiere. Încercăm să explicăm pe înțelesul tuturor cum se desfășoară procesul penal și ce soluții poate pronunța instanța de judecată.
Ucidere din culpă este o infracțiune reglementata de art. 192 din Codul Penal. Pe scurt, această faptă presupune provocarea mortii unei persoane din negligență sau imprudentă, dar săvârșită fără intenție. În cele mai multe cazuri, această infracțiune se comite în accidente rutiere, dar apare și în alte situații, cum sunt accidentele de muncă sau culpe medicale (malpraxis). 
Vom explica situația cea mai des întâlnită, a unui conducător auto care conduce cu o viteză peste limita legală și accidentează mortal un pieton care traversa regulamentar. 

Declanșarea urmăririi penale
Poliția este sesizată imediat când are loc un accident cu victimă. Dosarul penal pentru ucidere din culpă se deschide automat și obligatoriu în toate situațiile accidentelor cu victime. Pasul următor este cercetarea la fața locului. Polițiștii analizează locul accidentului, măsoară urmele de frânare, poziția vehiculor, recoltează probe biologice de la conducătorul auto și multe alte aspecte ce pot constituii dovezi relevante pentru caz.
Următorul pas este audierea persoanelor implicate (conducătorul auto, pasagerii etc.) și a eventualilor martori (alți participanți la trafic etc.). Declarațiile acestora sunt importante pentru a se stabili dinamica accidentului. 

Expertizele tehnice auto 
Acestea sunt efectuate de experți autorizați care analizează cauzele accidentului, etc. În cadrul expertizelor tehnice auto se determină viteza vehicului, condițiile de drum, funcționarea vehicului și dacă conducătorul auto a respectat regulile de circulație. 
Expertizele medico-legale
Expertizele medico-legale sunt efectuate de medici legiști care stabilesc, în general, vătămările corporale produse, rezultatele analizelor toxicologice, cauza morții victimei și legătura dintre accident și deces.
Suspectul/inculpatul, victima sau aparținătorii acesteia au dreptul de a numi un expert parte, încuviințat de organul judiciar, care să participe la efectuarea expertizelor. În situația în care există neconcordanțe între concluziile expertizelor, se poate solicita audierea expertului și chiar o altă expertiză. Dacă organul judiciar (organele de urmărire penală sau instanța) consideră că este necesară și utilă, cererea va fi aprobată.

Finalizarea urmăririi penale:

• Trimiterea în judecată
• Soluție de netrimitere în judecată (clasare sau renunțare la urmărirea penală).

Trimiterea în judecată
Când procurorul apreciază că exista suficiente probe pentru a demonstra vinovăția, cauza este trimisă în judecată (la instanță), prin rechizitoriu. 
În instanță, cauza parcurge mai multe etape: camera preliminară, cercetarea judecătorească și dezbaterile pe fond. În aceste etape se vor analiza minuțios toate probele, (exemplu: declarațiile părților și ale martorilor, concluziile expertizelor și alte probe relevante) iar părțile, când există nelămuriri, pot solicita refacerea expertizelor sau audierea experților etc. Apărarea conducătorului auto (inculpat) are posibilitatea să aducă ori să invoce noi dovezi, să solicite audierea unor noi martori, pentru a demonstra ca acesta nu este vinovat sau că există o culpă împărțită.
Judecătorul va lua în calcul gradul de culpă, dacă conducătorul auto putea evita accidentul printr-o conduită atentă și responsabilă, dacă și victima putea preveni evenimentul etc. (exemplu: contribuția victimei poate consta într-o traversare neregulamentara, neatenție). Se analizează și contextul (exemplu: condițiile de drum, vremea și alți factori externi, etc.). În această etapă este necesar un avocat cu experiență în domeniu, care să contureze o apărare prin care să demonstreze faptul că inculpatul (conducătorul auto) a acționat responsabil (exemplu: a frânat la timp sau a încercat să evite coliziunea, etc.)
Infracțiunea de ucidere din culpă este complexă și necesită o abordare corectă. Conducătorul auto poate recunoaște fapta și beneficia de anumite avantaje, sau poate pleda nevinovat și poate obține achitarea în instanță. O informare temeinică este esențială pentru a alege strategia adecvată.

Soluțiile instanței:

• condamnarea - constă în aplicarea unei pedepse privative sau neprivative de libertate (cu suspendare).
• renunțarea la aplicarea pedepsei - sunt îndeplinite condițiile art. 80-82 C.pen.
• amânarea aplicării pedepsei - sunt îndeplinite condițiile art. 83-90 C.pen.
• achitarea - nu există motive pentru a condamna inculpatul.
• încetarea procesului penal - a intervenit amnistia sau prescripția, decesul inculpatului, etc.

Pedeapsa pentru ucidere din culpa depinde circumstanțele accidentului și de gravitatea faptei.
Pedeapsa cu executare se aplică, de obicei, în cazuri grave, cum ar fi conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor, viteza excesivă, încălcarea altor reguli de circulație, existența mai multor victime sau comportamentul iresponsabil, cum este fuga de la locul accidentului (aceasta fiind o infracțiune distinctă) și variază între 2 și 7 ani de închisoare, în funcție de gravitate. 
Pedeapsa cu suspendare. Se poate aplica atunci când conducătorul auto (inculpatul) nu are antecedente penale, a cooperat cu autoritățile, a avut o atitudine sinceră și a încercat să ajute victimele după accident. În acest caz, instanța poate suspenda executarea pedepsei și impune un termen de încercare, timp în care persoana condamnată trebuie să respecte anumite condiții.

Despăgubirile civile. 
Indiferent de pedeapsa aplicată, conducătorul auto va fi obligat să plătească prin asigurător despăgubiri către persoanele vătămate, respectiv către familia victimei. Despăgubirile includ daune morale și materiale, precum și alte pierderi financiare.

Perioada de stagiu, perioada de probă, definitivarea în profesie şi exercitarea tutelei profesionale în poliție

Perioada de stagiu și perioada de probă este etapa carierei profesionale a polițistului cuprinsă între numirea în funcție și definitivarea în profesie.
Perioada de stagiu se aplică absolvenților instituției de învățământ pentru formarea polițiștilor ori instituțiilor de învățământ care pregătesc personal pentru nevoile MAI.
Perioada de probă se aplică celor încadrați direct și transferați dintr-o instituție din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională (alte ministere).
Perioada de stagiu sau după caz, perioada de probă se suprapune perioadei de tutelă profesională. Asta înseamnă că toți polițiștii absolvenți ai instituțiilor de învățământ, cei încadrați direct și transferați trebuie să parcurgă tutelă profesională. 
Tutelă profesională se exercită și asupra polițistului reîncadrat și celui care urmare a mutării (ori promovare concurs tco) a dobândit o nouă specialitate și/sau i s-a schimbat profilul de activitate.

Tutelă profesională se instituie astfel:

• 3 luni pentru:
  1. polițiștii care și-au modificat raporturile de serviciu prin mutare și care au dobândit o nouă specializare sau au schimbat profilul de activitate;
  2. agenții de poliție care au trecut în corpul ofițerilor de poliție dacă au dobândit o nouă specialitate și/sau li sa schimbat profilul de activitate;
  3. absolvenții instituțiilor de învățământ pentru formarea polițiștilor, forma cu frecvență redusă, dacă dobândesc o nouă specialitate și/sau li sa schimbat profilul de activitate;
• 6 luni pentru:
  1. polițiștii reîncadrați;
  2. agenții de poliție încadrați direct și transferați dintr-o instituție din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională (alte ministere);
  3. agenților de poliție absolvenți ai instituției de învățământ pentru formarea polițiștilor ori instituțiilor de învățământ care pregătesc personal pentru nevoile MAI;
• 12 luni pentru:
  1. ofițerii de poliție absolvenți ai instituției de învățământ pentru formarea polițiștilor ori ai instituțiilor de învățământ care pregătesc personal pentru nevoile MAI - forma frecvență, încadrați în funcții de polițiști (ofițeri);
  2. ofițeri de poliție încadrați direct sau transferați dintr-o instituție din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională (alte ministere);

Instituirea tutelei profesionale

Documentele necesare instituirii tutelei profesionale sunt:

1. Anexa la fișa postului tutorelui - se întocmește conform prevederilor art. 8 alin. (1) din Anexa nr. 5 a Ordinului MAI nr. 140/2016.
2. Adresă către șeful unității privind nominalizarea tutorelui profesional - conform prevederilor art. 5 alin. (1) din Anexa nr. 5 a Ordinului MAI nr. 140/2016.
3. Programul activităților de tutelă aprobat la nivelul unității/subunității de poliție.

Subiectul legalizării drogurilor este unul dintre cele mai complexe și controversate dezbateri ale zilelor noastre, stârnind opinii puternic împărțite și bazate adesea pe perspective subiective. În centrul discuției se află o multitudine de argumente, fiecare dintre ele încercând să cântărească impactul asupra societății, economiei și indivizilor.

Unul dintre cele mai des invocate argumente în favoarea legalizării este reducerea pieței negre și a criminalității asociate traficului de droguri. Se susține că prin reglementarea accesului la aceste substanțe, statul ar putea diminua cererea pentru substanțele oferite de piețele ilegale, ceea ce ar duce, teoretic, la reducerea violenței și a activităților criminale care gravitează în jurul acestui fenomen. Totuși, criticii avertizează că această soluție ar putea avea efecte contrare. Legalizarea unor droguri ușoare stimulează cererea pentru substanțe mai puternice, menținând astfel piața neagră activă și chiar încurajând consumatorii să escaladeze către droguri mai periculoase. În plus, persoanele dependente, aflate în imposibilitatea de a-și susține consumul, vor continua să recurgă la activități ilegale pentru a-și procura resursele necesare. Din această perspectivă, legalizarea ar putea perpetua și chiar amplifica problemele deja existente, pentru că legalizarea în sine nu elimină și nici nu ar reduce comerțul ilegal.

Un alt aspect important al discuției este legat de creșterea controlului asupra calității produselor și, implicit, a siguranței consumatorului. Se susține că odată ce statul ar reglementa piața, s-ar putea monitoriza compoziția substanțelor, reducând riscurile asociate consumului de droguri contaminate sau cu concentrații necontrolabile (supradozarea). Totuși, scepticii atrag atenția că această măsură ar duce inevitabil la o creștere a consumului în rândul populației, amplificând astfel problemele de sănătate publică, în special în rândul tinerilor. Ușurința accesului la droguri  atrage persoanele vulnerabile, crescând incidența dependențelor și problemele asociate acestora.

Beneficiile economice reprezintă un alt argument invocat în favoarea legalizării. Taxarea drogurilor ar putea aduce venituri substanțiale la bugetul statului, care ar putea fi utilizate pentru programe de educație, prevenție și tratament. Pe de altă parte, trebuie subliniat că impactul economic al dependențelor, prin costurile medicale și scăderea productivității, ar putea depăși cu mult veniturile obținute din taxare. Consumul de droguri afectează negativ performanța la locul de muncă, relațiile sociale și stabilitatea economică a comunităților, punând astfel în balanță argumentul fiscal.

Legalizarea drogurilor este adesea văzută și ca o oportunitate de a promova tratamentul pentru persoanele dependente, reducând stigmatizarea și facilitând accesul acestora la sprijin specializat. Totuși, această măsură va atrage o creștere a cererii și o incidență mai mare a dependențelor, în special în rândul celor mai vulnerabili membri ai societății. O astfel de măsură vă fi percepută de mulți drept o formă de validare socială a consumului, complicând astfel eforturile de prevenție și tratament.

În final, dezbaterea despre legalizarea drogurilor atinge și un principiu fundamental al libertății individuale. Susținătorii consideră că adulții ar trebui să aibă dreptul de a decide ce substanțe consumă, atât timp cât acțiunile lor nu afectează siguranța celor din jur. Totuși, oponenții acestei idei avertizează că toate drogurile psihoactive induc comportamente impulsive, violente și iresponsabile, punând astfel în pericol siguranța publică. Substanțele care alterează funcționarea sistemului nervos central generează stări de agitație, paranoia sau agresivitate, crescând riscul de acte de violență sau infracțiuni.

Astfel, dilema legalizării drogurilor rămâne o luptă între dorința de a găsi soluții pentru eliminarea oprobriului public față de consumatori și teama de a deschide porți către noi activități ilicite. Fiecare argument aduce cu sine atât speranțe, cât și riscuri, ceea ce face ca această decizie să fie una dintre cele mai dificile și mai importante pentru viitorul oricărei societăți.
Legalizarea unor droguri este un subiect complex, care stârnește dispute puternice, opinii mai mult sau mai puțin obiective atât pro, cât și contra, și depinde mult de contextul specific al fiecărei substanțe, al societății și al sistemului de reglementare.

Există și un sondaj aici:

Euronews.com a publicat zilele trecute un articol interesant referitor la salariile poliţiştilor în Europa. Principalele aspecte ce rezultă din articol sunt următoarele: 

În Europa, salariile poliţiştilor variază semnificativ între țările din nord și vest, care au cele mai mari salarii, și cele din sud și est, care au salarii mai mici. Concret, în 2023, salariile lunare brute ale poliţiştilor au variat de la 699 € în Bulgaria la 5.761 € în Danemarca. Aceste cifre se aplică unui poliţist de 35 de ani, de sex masculin, cu peste 10 ani de experienţă, studii postliceale şi o săptămână de lucru de 36 de ore.
În Germania, Luxemburg și Belgia, salariile poliţiştilor au depăşit 4.000 €, iar în Olanda şi Irlanda au fost de aproximativ 3.881 € şi, respectiv, 3.576 €. În Franţa, un poliţist câştigă 3.395 €, iar în Italia, 2.537 €. În Spania, salariul era de 2.271 €.

În cinci ţări din UE, salariile poliţiştilor erau sub 1.250 €, inclusiv în România, unde salariile erau puţin peste 1.050 €.

Salariile inspectorilor/detectivilor de poliţie sunt semnificativ mai mari decât cele ale poliţiştilor obişnuiţi, variind de la 1.316 € în Bulgaria la 6.351 € în Danemarca.
Aici trebuie menţionat faptul că în majoritatea ţărilor europene nu există ca în Poliţia Română două categorii de personal, respectiv ofiţeri de poliţie şi agenţi de poliţie - o reminiscenţă militaro-comunistă - acolo categoriile de personal sunt date de funcţiile pe care le ocupă şi structurile unde-şi desfăşoară activitatea. Astfel că "inspectorii/detectivii de poliţie" sunt poliţiştii din structurile investigative, în timp ce "poliţiştii obişnuiţi" sunt cei din structurile de ordine publică, rutieră, etc. 
De asemenea, mai trebuie menţionat faptul că în cazul comparaţiei dintre salariile inspectorilor/detectivilor de poliţie cifrele reprezintă câștigurile unui bărbat de 40 de ani, cu peste 15 ani de experiență, lucrând o săptămână standard de 36 de ore. 

Sursa: Police wages in Europe - Euronews.com

Modificările legislației rutiere prin Ordonanța de Urgență nr. 84 din 28 iunie 2024 permit poliției rutiere să sancționeze comportamentul agresiv al conducătorilor de vehicule pe drumul public, în baza sesizării formulate de un participant la trafic care a perceput în mod nemijlocit și întâmplător efectuarea oricăreia dintre manevrele agresive și a surprins aceste fapte într-o înregistrare audio-video sau video, cu respectarea unor condiții specifice.
Pentru a fi acceptată de poliția rutieră, o sesizare trebuie să respecte următoarele reguli:

• Să surprindă comportamentul agresiv întâmplător – conducătorul auto nu a fost monitorizat intenționat de către persoana care a realizat filmarea;
• Sesizarea să nu fie repetitivă – dacă aceeași persoană raportează mai mult de:
  • o faptă contravențională a aceluiași șofer în decurs de 24 de ore,
  • 3 fapte contravenționale ale aceluiași șofer într-o perioadă de 15 zile,
  • 3 fapte contravenționale în același loc într-un interval de 24 de ore sau mai mult de 7 fapte similare într-o perioadă de 15 zile, sesizarea nu va fi considerată întâmplătoare.

Procedura de trimitere a sesizării
Sesizarea poate fi transmisă poliției rutiere, prin platforma electronică a MAI: https://hub.mai.gov.ro/esar, către unitatea de poliție din zona unde a avut loc incidentul. Aceasta trebuie să fie trimisă în termen de maximum 30 de zile de la data incidentului. Sesizările incomplete sau care nu respectă regulile de mai sus vor fi clasate automat de polițiști.

După accesarea platformei și autentificarea în contul de utilizator validat, pentru a trimite o sesizare trebuie să completați următoarele rubrici:

INFORMAȚII RECLAMANT:

• Nume
• Prenume
• CNP
• Telefon
• Adresă corespondență

Prin formularea sesizării, în temeiul art. 326 din Codul penal privind falsul în declarații, se declară pe propria răspundere că:

• aspectele relatate au fost percepute în calitate de participant la trafic;
• aspectele relatate împreună cu înregistrarea audio-video sau video anexată sunt veridice și că reflectă cu exactitate faptele percepute;
• că nu ați sesizat cu privire la același autovehicul, mai mult de o posibilă faptă contravențională săvârșită într-un interval de 24 de ore sau mai mult de 3 posibile fapte contravenționale săvârșite într-un interval de 15 zile;
• că nu ați sesizat cu privire la același loc, mai mult de 3 posibile fapte contravenționale săvârșite într-un interval de 24 de ore sau mai mult de 7 posibile fapte contravenționale săvârșite într-un interval de 15 zile.

INFORMAȚII RECLAMAȚIE:

1. Tip loc:

• în localitate,
• în afara localității.

2. Județul unde s-a săvârșit fapta.

3. Autovehicul înmatriculat în România.

• Da
• Nu

4. Număr înmatriculare.

5. Tip abatere:

• întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
• pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
• deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta ale aceluiași sens de mers;
• folosirea repetată a semnalelor, nejustificat pentru a elibera banda de circulație;
• motocicleta sau moped numai una dintre roți pe carosabil;
• mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării altora;
• realizarea unui derapaj controlat pentru întoarcere / rotire;
• accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele din zona;
• distanță redusă față de un alt vehicul, de natură a intimida conducătorul acestuia;
• reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv, de natură a intimida conducătorul acestuia.

6. Data abaterii. (Nu trebuie să fie mai veche de 30 zile)

7. Oră abatere.

8. Înregistrare video. (Format: mp4, mkv, m4v, mov, 3gp, webm, avi; Mărime maximă: 100 MB)

9. Observații sesizare. (Se va completa orice element de natură să conducă la identificarea locului unde a fost percepută și surprinsă fapta. În situații speciale, pentru a putea fi interceptat în trafic se va completa direcția de deplasare).

Trebuie amintit că înregistrările camerelor de bord pot fi folosite pentru a sancționa doar comportamentul agresiv, nu și alte tipuri de abateri rutiere.
Dacă aveți întrebări, nu ezitați să le postați în comentarii.

Intrarea în vigoare:
Începând cu 31 august 2024 polițiștii acționează în baza Ordinului M.A.I. nr. 138 din 22 august 2024 privind stabilirea modalității de gestionare de către polițiști a cazurilor privind actele de violență.

Reglementări principale:
Ordinul stabilește procedura de intervenție a polițiștilor în cazurile privind actele de violență și de cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în prevenirea și combaterea actelor de violență, modelul formularului de evaluare a riscului iminent și metodologia de utilizare a acestuia, procedura de emitere și modelul ordinului de protecție provizoriu, procedura de punere în executare a ordinului de protecție provizoriu, precum și procedura de monitorizare a respectării măsurilor dispuse prin ordinele de protecție provizorii.

Sesizarea cazurilor:
Intervențiile polițiștilor la cazurile de violență se realizează ca urmare a sesizărilor prin:

• Serviciul de urgență 112;
• formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităților de poliție.

Sesizările pot fi formulate de către:

• persoanele implicate în actele de violență;
• persoanele care au asistat la producerea actelor de violență;
• orice altă persoană care a luat cunoștință de producerea actelor de violență;
• din oficiu.

Intervenția poliției:
Pe parcursul intervenției, după caz, polițiștii iau măsuri pentru separarea victimei de agresor și realizează orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate, observă și adresează întrebări cu privire la starea fizică, emoțională și psihică a persoanelor implicate și, dacă se impune, solicită intervenția echipelor medicale, aduc la cunoștință victimei dreptul de a solicita un ordin de protecție provizoriu față de agresor și pun la dispoziția acestora formularul de cerere prevăzut în anexa nr. 1 la Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecție.

Evaluarea riscului:
În timpul intervenției, în vederea stabilirii existenței unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului, dacă victima formulează cerere scrisă pentru emiterea unui ordin de protecţie provizoriu.
În urma evaluării gradului de risc premergătoare emiterii ordinului de protecție provizoriu, atât victimei, cât și agresorului li se solicită să dea câte o declarație.

Emiterea ordinului de protecție provizoriu:
În cazul în care se constată că sunt întrunite condiţiile pentru emiterea ordinului de protecţie provizoriu, poliţiştii emit ordinul de protecție provizoriu. În cazul în care se constată că nu sunt întrunite condiţiile pentru emiterea ordinului de protecţie provizoriu, poliţiştii informează persoanele care susţin că sunt victime ale unui act de violenţă cu privire la posibilitatea formulării unei cereri către judecătoria de pe raza teritorială în care își are domiciliul/reședința victima, pentru emiterea unui ordin de protecţie, prin care pot fi dispuse mai multe obligații sau interdicții față de agresor.
Concluziile rezultate în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului sunt aduse la cunoștința victimei, care semnează de luare la cunoștință.

Servicii sociale și asistență:
După emiterea ordinului de protecție provizoriu, în situația în care constată necesitatea acordării de servicii sociale, polițiștii solicită intervenția echipelor de asistență socială, formate din reprezentanți ai Serviciului Public de Asistență Socială.

Obligații și restricții:

• În situația în care agresorul este prezent la fața locului, polițistul procedează la informarea acestuia cu privire la măsura dispusă, agresorul luând cunoștință de aceasta, prin semnătură pe ordinul de protecție provizoriu.
• În caz contrar, dacă agresorul nu se află de față la emiterea ordinului de protecție provizoriu sau părăsește locul emiterii acestuia înainte de a-i fi aduse la cunoștință măsurile dispuse, polițiștii îl contactează pe acesta și îl informează despre existența, conținutul ordinului de protecție provizoriu și obligațiile legale ce îi revin potrivit legii, aspecte ce se consemnează într-un proces-verbal.

Monitorizarea agresorului:
Obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere se poate dispune în conformitate cu prevederile Legii nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale, cu modificările și completările ulterioare, și normelor emise în temeiul acesteia.
După emiterea ordinului de protecție provizoriu, la nivelul unității de poliție pe raza teritorială unde își are domiciliul/locuiește în fapt victima, se constituie o mapă de supraveghere pentru monitorizarea respectării măsurilor dispuse.

Halatul alb vrea să judece: Când medicii legiști aspiră la scaunul de judecător și vor să redefinească legea.
Consiliul Superior de Medicină Legală (CSML) a publicat în 29.07.2024 un "Punct de vedere privind evaluarea șofatului sub influența substanțelor psihoactive" în care ne explică faptul că pentru a se stabili dacă un șofer se află sub influența drogurilor sau altor substanțe interzise, nu este suficientă doar prezența acestora în corpul conducătorului auto, ci este nevoie să analizeze ei punctual cât de mult din respectiva substanță este prezentă și cum afectează aceasta capacitatea șoferului de a conduce.
Se naște întrebarea firească: ce se ascunde cu adevărat în spatele acestei poziții? Răspunsul este ușor de intuit: setea de putere este adevărata miza a medicilor legiști.
Este evident că legiștii își doresc să primească întreaga puterea de a decide dacă un individ este sau nu sub influența substanțelor interzise identificate în organismul său și practic, vor să transforme "toleranța zero" care este în prezent stabilită de lege și practica judiciară într-o noțiune relativă, lăsând loc unor interpretări subiective, ce nu pot fi ulterior contestate și verificate.

Ce ignoră ori nu știu legiștii, este că practica judiciară a fost deja clar stabilită de magistrați.
Atât Înalta Curte de Casație și Justiție cât și Curtea Costituțională au stabilit clar, prin mai multe decizii că o persoană este considerată sub influența substanțelor psihoactive indiferent de cantitatea sau concentrația substanței identificate și indiferent dacă modificările fizice, psihice sau comportamentale sunt perceptibile. Textul de lege așa cum e formulat prezumă că orice substanță psihoactivă introdusă în organism generează modificări incompatibile cu conducerea în siguranță a unui vehicul.
Problema a fost tranșată de nenumărate ori de magistrați stabilindu-se că este suficientă constatarea faptului că la momentul conducerii vehiculului pe drumurile publice subiectul activ se afla sub influența substanțelor psihoactive, în sensul prezenței în corp a unor substanțe de acest gen.
Tipicitatea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) C.pen. nu presupune în mod necesar alterarea capacităților psihofizice ale subiectului activ și, implicit, diminuarea aptitudinii de a conduce vehiculul pe drumurile publice. Starea de pericol pentru relațiile sociale privind siguranța circulației pe drumurile publice ia naștere ca urmare a simplei acțiuni de conducere a vehiculului de către o persoană care a consumat substanțe cu efect psihoactiv, deoarece funcțiile cognitive, inclusiv atenția și capacitatea de reacție ale conducătorului auto sunt inevitabil afectate de consumul de substanțe psihoactive, chiar și atunci când influiența respectivelor substanțe nu se manifestă în modificări comportamentale neechivoce, ușor perceptibile. Aceasta înseamnă că, indiferent de concentrația de substanță identificată în probele biologice sau de eventualele modificări psiho-fizice efectiv prezentate de conducătorul auto, acțiunea de a conduce un vehicul de către persoana în organismul căreia sunt prezente substanțe psihoactive creează o stare de pericol pentru relațiile sociale ocrotite de legea penală și justifică astfel sancționarea faptei prin mijloace penale.
Mai mult, având în vedere sfera largă a produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive, în mod obiectiv, legiuitorul nu poate prevedea un nivel minim al concentraţiei de substanţe psihoactive ca şi cerinţă esenţială cu privire la elementul material al laturii obiective în cazul acestei infracțiuni. În consecință, legiuitorul a înţeles să incrimineze fapta în orice situaţie de conducere a unui vehicul ulterior consumului unor substanţe psihoactive, prin consum înţelegându-se introducerea în organismul uman a unui produs, indiferent dacă acesta a fost dizolvat, impregnat, dispersat sau diluat. (Decizia CCR nr. 138/2017, parag. 21, Decizia CCR nr. 101/2019, parag. 24 și Decizia ÎCCJ - Secția penală, decizia nr. 365/2020).

Consiliul Superior de Medicină Legală pare să aspire la rolul judecătorului, argumentând că trebuie să analizeze ei fiecare caz în parte pentru a decide dacă substanța identificată afectează sau nu capacitatea de a conduce. Ce "omit" ei cu bună știință este că o astfel de practică ar deschide calea către tot felul de favoruri, permițându-le domnilor medici legiști să poată scoate bazma curată pe oricine.
Inițial, când a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 84 din 2024, în M.Of. nr. 610 din 29 iunie 2024, actul normativ introducea posibilitatea ca poliția să-și inființeze laboratoare pentru stabilirea prezenței în organism de substanțe psihoactive, fapt ce a provocat o reacție vehementă din partea legiștilor și care a determinat modificarea textului de lege în sensul eliminării acestei posibilități. De ce? Pentru că asta ar fi însemnat pierderea monopolului pe care medicina legală îl deține asupra evaluărilor toxicologice. 

Este clar că în spatele poziției exprimate de CSML se ascunde de fapt dorința de a căpăta controlul total și întreaga putere de decizie asupra evaluărilor legate de consumul de substanțe psihoactive la volan. Numai că o astfel de măsură ar deschide ușa unor facile abuzuri și favoruri, subminând eforturile statului de a menține o politică de toleranță zero și de creștere a siguranței pe drumurile publice. Întrebarea care rămâne este: pe cine protejează legiștii și de ce se tem atât de mult de un sistem transparent și competitiv?

În Monitorul Oficial nr. 610 din 29 iunie 2024 a fost publicată Ordonanță de urgență nr. 84 din 28 iunie 2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative în scopul creșterii siguranței rutiere
Modificările vizează, în special, oferirea pârghiilor legale necesare polițiștilor pentru depistarea persoanelor care conduc pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, dar și scurtarea perioadei de determinare a prezenței acestor substanțe în sânge, în urma analizării probelor biologice recoltate.

1. Măsuri cu privire la testarea conducătorilor auto pentru consum de substanțe interzise

• Introducerea unor criterii cu privire la stabilirea obligației legale a polițistului rutier de a solicita anumitor participanți la trafic efectuarea testării în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive ori a concentrației de alcool în aerul expirat, după caz, cum ar fi:
  • situația în care observă în vehicul recipiente ce pot conține băuturi alcoolice și care prezintă urme de consum sau substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive;
  • săvârșirea în mod repetat, în ultimii 3 ani, a anumitor contravenții sau infracțiuni în legătură cu consumul de alcool, droguri sau substanțe psihoactive, după caz;
• Stabilirea unor aspecte ce țin de testarea conducătorilor vehiculelor în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive ori a concentrației de alcool în aerul expirat, respectiv a celui privind recoltarea mostrelor biologice. Concret, se instituie posibilitatea ca determinarea prezenței în organismul unei persoane a substanțelor psihoactive să poată fi realizată și în cadrul laboratoarelor de specialitate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române acreditate în acest sens sau în unitățile sanitare publice acreditate pentru astfel de determinări și autorizate în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătății;
• În cazul în care concentrația alcoolică este de până la 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, inclusiv, persoana testată poate solicita polițistului rutier să-i efectueze o a doua testare după 15 minute, dar nu mai mult de 20 minute de la primul test. În această situație, prezintă valoare juridică rezultatul celei mai mici concentrații de alcool pur în aerul expirat.

2. Testarea pentru alcoolemie a persoanelor care conduc biciclete și trotinete
Conducătorii de biciclete și trotinete electrice au obligația să se supună testării pentru consumul de alcool și substanțe psihoactive. Refuzul constituie contravenție și este sancționat.

3. Modificări privind examinarea medicală și psihologică
Sunt stabilite condiții clare în care poliția rutieră, după înștiințarea cadrelor medicale, poate retrage în vederea suspendării permisul de conducere în cazul în care evaluarea medicală și psihologică nu este efectuată, conform legii, sau rezultatul indică faptul că persoana examinată nu este aptă pentru a conduce pe drumurile publice.

4. Relocarea vehiculelor staționate regulamentar pe drumurile publice
Poliția rutieră poate dispune relocarea vehiculelor staționate regulamentar atunci când această măsură este necesară pentru a permite:

• executarea unor lucrări sau prestarea unor servicii publice de interes național sau local;
• intervenția serviciilor de urgență în vederea prevenirii sau limitării efectelor unor accidente, calamități sau dezastre;
• instituirea unor măsuri de ordine și siguranță publică.

Poliția rutieră poate dispune relocarea vehiculelor din oficiu ori la solicitarea administrației publice locale, administratorului drumului public sau a instituțiilor care realizează intervenția. Relocarea se poate dispune numai dacă, în prealabil, au fost realizate măsuri de informare publică cu privire la necesitatea eliberării spațiului cu destinația de parcare, adecvate situației de fapt.
Relocarea vehiculelor se realizează, după caz, de către administrația publică locală sau de către administratorul drumului public, în imediata apropiere a locului staționării acestora ori în cel mai apropiat spațiu cu destinația de parcare, după caz.

5. Măsuri pentru folosirea mijloacelor video de către polițiști, pentru probarea abaterilor rutiere

• Abilitarea Poliției Române de a prelucra datele de monitorizare a traficului rutier, colectate de administratorii drumurilor publice de interes județean și local cu ajutorul unor mijloace tehnice instalate pe drumurile pe care le administrează. Această măsură vine în completarea Legii 383/2022 care a introdus aceleași prevederi pentru drumurile de interes național, prin sistemul informatic E-SIGUR;
• Extinderea modalității de constatare a contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice, în sensul instituirii unui mecanism prin care participanții la trafic pot depune sesizări cu privire la posibile situații de condus agresiv surprinse în înregistrări video sau audio-video, după caz. Mecanismul instituie reguli cu privire la modalitatea de comunicare a sesizării, faptele pentru care se poate formula sesizarea, competența de verificare a sesizării, conținutul acesteia, situațiile de clasare, precum și cu privire la responsabilizarea participanților la trafic prin depunerea unei declarații pe proprie răspundere prin care aceștia își asumă atât veridicitatea aspectelor percepute, cât și a înregistrării audio- video sau video, după caz, puse la dispoziția poliției rutiere competente.

6. Sancțiuni mai severe pentru administratorii drumurilor
Se elimină posibilitatea persoanei juridice cu atribuții în ceea ce privește asigurarea viabilității infrastructurii rutiere de a achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.

7. Introducerea unor noi indicatoare și marcaje

• Se introduce un nou indicator de avertizare în privința păstrării distanței față de vehiculul din față, precum și a unui marcaj cu același scop.
• Noile indicatoarele și marcajele vor fi aplicate pe drumurile expres și autostrăzi.

8. Eliminarea sancțiunii cu avertisment pentru anumite fapte contravenționale.
Se elimină posibilitatea polițistului rutier să poată acorda sancțiunea cu avertisment pentru anumite contravenții, în special pentru faptele pentru care legea prevede și suspendare dreptului de a conduce și implicit reținerea permisului de a conduce. 
Aceasta modificare este adusă prin introducerea la articolul 95 a unui nou alineat, alin. (1¹), cu următorul cuprins: „(1¹) Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, pentru contravențiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) și (4) și art. 105 nu se aplică sancțiunea avertismentului.”.

Judeţul Dolj este printre singurele judeţe din ţară unde transportul cadavrelor de la locul faptei până la morgă nu se asigură de instituţia de medicină legală. De ce? Pentru că pur şi simplu conducătorii acestei instituţii nu vor şi nu le pasă de obligaţiile legale.

Din punct de vedere legal Poliţia Română nu are atribuţii ori competenţe privind manipularea cadavrelor umane. 
Activităţile privind manipularea cadavrelor sunt reglementate de două acte normative, respectiv:
– Legea nr. 104 din 27.03.2003 – privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului; publicată în M.Of. nr. 213 din 25 martie 2014.
– Ordinul comun dintre Ministerul Justiţiei şi Ministerul Sănătăţii nr. 1134/C din 25.05.2000 pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale

Conform prevederilor legii 104/27.03.2003 privind manipularea cadavrelor umane, Poliţia Română nu se regăseşte printre instituţiile desemnate de actul normativ să efectueze astfel de activităţi, dreptul de manipulare a cadavrelor umane revine serviciilor de anatomie patologică şi de prosectură ale spitalelor şi instituţiilor de medicină legală, disciplinelor universitare de anatomie şi de anatomie patologică ale instituţiilor de învăţământ superior medical uman de stat sau private, acreditate ori autorizate, care organizează serviciile pentru utilizarea cadavrelor.
Situaţiile în care este necesară transportarea cadavrelor umane de la faţa locului la morgă sunt prevăzute şi reglementate în mod explicit de Ordinul comun al Ministerului Justiţiei şi Ministerului Sănătăţii, menţionat anterior, care la articolul 36 prevede următoarele:
Art. 36 (1) Transportul cadavrelor care urmează să fie autopsiate se asigură, de la locul faptei până la morgă, cu vehicule special amenajate, aflate în dotarea unităţilor medico-legale, sau cu alte mijloace speciale.

Drept urmare din punct de vedere legal Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dolj nu are responsabilităţi privind transportul cadavrelor umane de la locul unde au fost găsite la cea mai apropiată morgă. Responsabilitatea transportului cadavrelor umane, pe raza judeţului Dolj, revine conform actelor normative în vigoare, Institutului de Medicină Legală Craiova.

Vă veţi întreba ce se întâmplă cu cadavrele victimelor şi cum sunt acestea transportate la morgă?
Ei bine, datorită servilismului, slugărniciei şi incompetenţei a celor aflaţi din fruntea IPJ Dolj, de ani buni de zile această activitate de manipulare şi transport a cadavrelor umane a fost transferată ilegal în sarcina poliţiei. Iniţial a funcţionat în baza bine-cunoscutului principiu "decurcă-te/orientează-te", însă după ce sindicatele au făcut ceva valuri prin şedinţe, măreţii şi magnificii manageri au găsit soluţia într-un protocol de colaborare cu o firmă de pompe funebre. O soluţie ilegală din moment ce poliţia nu are atribuţii privind manipularea cadavrelor. 

Cu toate că a fost efectuată şi o informare oficială în scris către Institutul de Medicină Legală Craiova în vederea intrării în legalitate şi preluării acestei responsabilităţi, această instituţie pur şi simplu refuză să se achite de obligaţiile legale, invocând lipsa dotării cu vehicul special amenajat şi personal angajat în funcţia de conducător auto.

În urmă cu câţiva ani Consiliul Judeţean Dolj a făcut o investiţie prin care a renovat complet clădirile în care îşi desfăşoară activitatea Institutul de Medicină Legală Craiova. Credeţi cumva că a remarcat cineva că Dolj-ul este singurul judeţ în care cadavrele victimelor nu sunt transportate de un vehicul al medicinei legale? Aţi intuit corect ... niciun factor de decizie nu a remarcat acest aspect!

De asemenea dacă credeţi că cei din conducerea inspectoratului de poliţie au făcut ceva pentru a se intra în nomalitate, ei bine trebuie să ştiţi că deşi li s-a adus la cunoştiinţă această anomalie, nu au făcut nimc, niciun demers. Asta în condiţiile în care participă la şedinţele  ATOP organizate şi patronate de Consiliul Judeţean, iar participanţii sunt remuneraţi pentru fiecare participare.

Mai mult decât atât, în perioada pandemiei, firma privată de pompe funebre (cel mai probabil sfătuită de nişte oameni îngrijoraţi de profitul acestei firme) a notificat inspectoratul solicitând rezilierea protocolului şi încheierea unui contract de prestări servicii. Astfel că în mod surprinzător compartimentul juridic a cerut părerea operativilor. Ocazie cu care le-am transmis faptul că, având în vedere prevederile legale incidente, încheierea unui contract de prestări servicii cu o societate comercială, ce implica automat asumarea unor obligaţii de natură financiară pentru activităţi ce nu intră în sfera atribuţiilor legale ale instituţiei, implică în mod automat riscul efectuării unor plăţi ce pot fi considerate în afara cadrului legal cu ocazia controalelor de natură financiară.

În concluzie, singura soluţie legală, justă şi temeinică ar fi efectuarea de demersuri astfel încât Institutul de Medicină Legală Craiova să preia responsabilitatea transportării cadavrelor umane prin mijlocare proprii sau prin încheierea unui contract de prestări servicii cu un prestator de servicii funerare ... însă sunt aproape patru ani de atunci şi nu s-a schimbat nimic.

Suspendarea şi anularea dreptului de a conduce urmează să se aplice pe întreg teritoriul UE

Parlamentul European a propus noi reguli pentru a face suspendarea şi anularea permisului de conducere valabilă în toată UE. Măsurile vizează combaterea infracțiunilor rutiere grave, cum ar fi depășirea excesivă a vitezei, conducerea sub influența alcoolului și conducerea fără permis valabil.
În prezent, dacă un șofer își pierde permisul în urma unei abateri rutiere comise într-o altă țară UE decât cea care a emis permisul, în cele mai multe situaţii sancțiunea se aplică doar în țara unde a fost comisă fapta, fără a implica restricții în restul UE.
Pentru a se asigura că suspendarea, restricționarea sau anularea permisului de conducere al unui non-rezident este aplicată în toate țările UE, noile norme impun ca această decizie să fie comunicată țării UE care a emis permisul de conducere.

Propunerile Parlamentului European:

• Extinderea listei de infracțiuni rutiere grave care pot duce la suspendarea permisului de conducere în toată UE. Adăugarea faptei de a conduce fără permis valabil alături de infracțiuni grave precum conducerea sub influența alcoolului sau producerea de accidentele mortale, iar conducerea cu 50 km/h peste limita de viteză ori cu 30 km/h peste limită în zonele rezidenţiale să atragă suspendarea permisului de conducere pe întreg teritoriul UE.
• Stabilirea unui termen de 10 zile lucrătoare pentru ca țările UE să se informeze reciproc despre suspendarea, restricționarea sau anularea permisului de conducere.
• Stabilirea unui termen de 15 zile lucrătoare pentru a decide dacă suspendarea permisului de conducere se va aplica în toată UE.
• Informarea șoferului în cauză despre o decizie finală în termen de 7 zile lucrătoare. 
• Crearea unui portal IT dedicat pentru schimbul de informații între statele membre privind infracțiunile rutiere.

Următoarele etape:
Parlamentul European a adoptat propunerea cu 372 de voturi pentru, 220 împotrivă și 43 de abțineri.
Consiliul UE trebuie să adopte o poziție faţă de aceste măsuri.
Parlamentul care urmează să fie ales în 2024 va continua lucrările la acest pachet de măsuri.
 
Context:
Aceste norme privind suspendarea permisului de conducere fac parte din pachetul de măsuri privind siguranța rutieră prezentat de Comisie în 2023. Pachetul își propune să îmbunătățească siguranța pentru toți utilizatorii drumurilor și să se apropie de obiectivul "Vision Zero" - zero decese în traficul rutier din UE până în 2050.

Ştiaţi că în România există instituţii publice ce plătesc unei alte instituţii publice, toate finanţate de la bugetul statului, pentru ca aceasta din urmă să-şi îndeplinească atribuţiile prevăzute de lege. Nu vi se pare absurd? 
Activitatea de medicină legală în România este un monopol al statului. Iar acest fapt este instituit prin lege, mai exact prin art. 4 din ORDONANŢA nr. 1 din 20 ianuarie 2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicina legală, care are următorul conţinut:

Citat:

Articolul 4
Instituţiile de medicina legală sunt singurele unităţi sanitare care efectuează, potrivit legii, constatări, expertize, precum şi alte lucrări medico-legale.

Să analizăm cu atenţie ce presupune activitatea de medicină legală în ţara noastră.
Rolul principal al medicinei legale este să ofere asistenţă în rezolvarea problemelor juridice prin intermediul expertizei medicale. Iar acest aspect este stabilit în actul normativ ce le reglementează activitatea, unde la art. 2 alin. (1) găsim menţionat:

Citat:

Articolul 2
(1) Activitatea de medicina legală asigura mijloace de proba cu caracter ştiinţific organelor de urmărire penală, instanţelor judecătoreşti, precum şi la cererea persoanelor interesate, în soluţionarea cauzelor penale, civile sau de alta natura, contribuind prin mijloace specifice, prevăzute de lege, la stabilirea adevărului.

Practic activitatea de medicină legală este în România un serviciu public, având în vedere faptul că nu există servicii private în domeniul medicinei legale. De ce? Pentru că legea zice că instituţiile de medicină legală sunt SINGURELE unităţi care efectuează constatări, expertize, precum şi alte lucrări medico-legale.

Mai mult decât atât, există şi argumente pentru care activitatea de medicină legală nu ar trebui să se efectueze contra-cost sau să fie supusă unor tarife direct plătite de către cine care beneficiază de aceste servicii. Iată câteva:

1. În primul rând se încalcă principiul dreptului la accesul liber la justiţie prin împiedicarea prerogativelor asociate dreptului la acţiune. Accesul la serviciile de medicină legală reprezintă un element esenţial pentru garantarea dreptului la justiţie, având o importanţă crucială în anchetarea infracţiunilor, evaluarea vătămarilor corporale şi în alte aspecte legate de procesul judiciar. Existenţa unor costuri asociate generează inegalităţi referitoare la accesul la justiţie pentru cei care nu îşi pot permite serviciile de medicină-legală.

În plus, este anormal ca între instituţii ale statului ce prestează un serviciu public să existe relaţii de natură comercială. Şi aici mă refer la anomalia prevăzută de art. 7 şi 8 din actul normativ menţionat mai sus, care instituie faptul că serviciile medico-legale prestate, se efectuează contra cost. Ceea ce este absurd. Instituţiile de medicină legală nu sunt societăţi comerciale care să presteze servicii într-o piaţă liberă şi să urmărească profitul financiar. Nu trebuie omis faptul că serviciile medico-legale constituie un monopol şi sunt în esenţă un serviciu public, adică vizează interesul public, nu profitul pecuniar.

2. În al doilea rând, această practică poate genera suspiciuni cu privire la obiectivitatea şi imparţialitatea acestor servicii. Experienţa a demonstrat că tarifele plătite de către persoane inevitabil generează presiuni sau conflicte de interese ce afectează obiectivitatea şi imparţialitatea în domeniul medicinei legale. Este important ca experţii medico-legali să lucreze în interesul justiţiei şi să nu fie influenţaţi de detalii ori aspecte care ar putea distorsiona rezultatele expertizei. Cu siguranţă aţi auzit sau aţi întâlnit cu situaţii în care un cetăţean, fără a prezenta nicio leziune sau afecţiune, s-a prezentat în faţa medicului legist, iar doar în baza declarațiilor verbale i s-a eliberat un certificat medico-legal, care atestă existența unor leziuni sau afecțiuni ce necesită 1-2 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, deşi în realitate, presupusa victimă nu are absolut nimic. Această practică se datorează şi faptului că cetăţeanul plătește o sumă de bani atunci când solicită eliberarea certificatului medico-legal. După ce a efectuat plata la casierie, medicul legist omite să menționeze în documentul medico-legal că individul în cauză nu prezintă leziuni sau afecțiuni. Însă această practică are un impact major din punct de vedere juridic, de exemplu, un accident rutier nu va mai fi din punct de vedere juridic o simplă tamponare, ci va deveni un accident rutier soldat cu victime, ceea ce implică automat declanşarea unei anchete penale, audieri, cercetări etc. Astfel de situații nu sunt normale.

Prin urmare, obiectivitatea şi imparţialitatea expertului trebuie să constituie o garanţie fundamentală pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, lucru de care nu se mai poate discuta în condiţiile actuale.

Accesului universal şi nediscriminatoriu la aceste servicii contribuie la menţinerea integrităţii actului de justiţie şi la respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, indiferent de poziţia socială, starea materială, etc.

Este aberant ca instituţii ale statului să plătească unei alte instituţii pentru efectuarea unui serviciu public ce vizează interesul public, într-un domeniu ce constituie monopol al statului. Cu alte cuvinte, o instituţie (medicina-legală) a statului prestează un serviciu public dar nu urmăreşte interesul public, ci profitul.
Mergând pe acelaşi principiu sau logică ... ce ar însemna ca poliţia să taxeze cetăţeanul pentru a interveni în urma apelurilor de urgenţă 112 sau poliţia ori parchetul să emită factură persoanei vătămate pentru cercetările ce se efectuează într-un dosar penal.

Un detaliu important ce nu trebuie pierdut din vedere este că în domeniul medicinei legale avem experţi oficiali din laboratoare sau instituţii de specialitate şi nu există experţi independenţi autorizaţi la care instituţiile judiciare să poată apela, cum se întâmplă în alte domenii.

Din aceste motive consider că se impune de urgenţă o reformă a cadrului normativ ce reglementează organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicina legală, respectiv o modificare a Ordonanţei nr. 1 din 20 ianuarie 2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicina legală, care să abroge prevederile articolelor 7 şi 8, precum şi a celorlalte prevederi din conţinutul acesteia referitoare la costurile asociate serviciilor medico-legale, cel puţin a celor ce vizează faptele de natură penală.

Consumul de alcool sau alte substanțe psihoactive ulterior producerii unui accident de circulație a ridicat o problemă de drept, în sensul că au existat două opinii principale cu privire la acest aspect:

• Prima opinie a susținut că în situaţia în care conducătorul unui vehicul consumă alcool sau alte substanțe psihoactive după producerea unui accident de circulație fără victime, nu se aplică dispozițiile art. 78 din OUG nr. 195/2002, deoarece acest caz este reglementat expres în altă incriminare (art. 336 indice 1 Cod penal).
• A doua opinie afirmă că în situația în care accidentul de circulație nu a avut victime, dispozițiile art. 78 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 vor produce toate efectele derivate, inclusiv reținerea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) Cod penal, dacă celelalte condiții sunt îndeplinite.

În acest context a apărut necesitatea stabilirii încadrării juridice a faptei, după introducerea la 9 iulie 2023 în Codul penal a infracţiunii prevăzute de art. 336 indice 1, care a modificat parțial practica judiciară anterioară. Astfel, art. 336 indice 1 incriminează conducătorul unui vehicul care, după producerea unui accident de circulație soldat cu victime, consumă alcool sau alte substanțe psihoactive până la momentul recoltării mostrelor biologice, indiferent de cantitatea introdusă în corp sau de rezultatul analizei ulterioare a mostrelor biologice.

Drept urmare, atâta timp cât după introducerea în Codul penal a infracțiunii prev. de art. 336 indice 1, săvârșirea acestei fapte este automat reținută în sarcina conducătorilor de vehicul care, ulterior producerii unui accident de circulație soldat cu victime consumă alcool sau alte substanțe psihoactive până la recoltarea mostrelor biologice, aplicarea față de aceste persoane în mod suplimentar și a prezumției cu caracter sancționator reglementată de art. 78 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 ar conduce la o dublă sancționare a aceleiași conduite interzise de lege.

Sintetizând, în cazul accidentelor cu victime, se reține doar infracțiunea prevăzută de art. 336 indice 1 Cod penal indiferent de rezultatul analizei mostrelor biologice, în timp ce în cazul accidentelor fără victime, se poate reține infracțiunea prevăzută de art. 336 Cod penal doar dacă analizele biologice relevă o alcoolemie superioară valorii de 0,80 g/l alcool pur în sânge sau prezența unor substanțe psihoactive. 

Această concluzie a fost agreată în unanimitate în cadrul întâlnirii preşedinţilor secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel dedicată discutării aspectelor de practică judiciară neunitară, desfășurată la București, 15-16 noiembrie 2023.

În contextul reorganizării manageriale şi funcţionale a Poliţiei Române anunţată recent de Ministrul Predoiu în cadrul eforturilor de reformare a instituţiei, este important să aducem în discuție o măsură crucială care poate revoluționa modul în care Poliția Română funcționează și își gestionează resursele. Este vorba despre oportunitatea introducerii mandatelor cu durată determinată pentru funcțiile de conducere din cadrul Poliției Române, cu accent pe funcţiile cu atribuții de ordonator de credite și adjuncții acestora.
Această măsură nu este doar o teorie, ci o necesitate în lumina ultimelor provocări semnificative din societatea românească, cât și a recomandărilor făcute de GRECO (Grupul Statelor împotriva Corupției - organism al Consiliului Europei), măsură menită să aducă un suflu proaspăt și o mai mare responsabilitate în acest domeniu crucial.
În următoarele rânduri, vom enumera câteva dintre beneficiile şi argumente care susțin această măsură esențială, respectiv implementarea unor mandate cu durată determinată în conducerea Poliției Române.
Una dintre principalele virtuți ale acestei măsuri este creșterea nivelului de responsabilitate și răspundere a celor care ocupă funcții de conducere. Cu mandate cu durată determinată, liderii poliției vor fi mai motivați să-și îndeplinească atribuțiile într-un mod responsabil și eficient, știind că vor fi supuși unei evaluări obiective la sfârșitul mandatului lor - Responsabilitate și răspundere
Limitarea duratei mandatelor pentru funcțiile de conducere împiedică concentrarea excesivă de putere în mâinile unor indivizi. Această măsură este esențială pentru prevenirea abuzurilor și corupției, garantând o mai mare echitate și transparență în luarea deciziilor. - Evitarea monopolizării puterii.
Un alt avantaj major este posibilitatea de evaluare obiectivă și revizuirea performanței liderilor la sfârșitul fiecărui mandat. Aceasta oferă oportunitatea de a corecta deficiențele și de a îmbunătăți strategiile și politicile instituției, asigurându-se astfel că Poliția Română este mereu în pas cu cerințele societății. - Evaluarea performanței.
Schimbarea periodică a liderilor aduce în conducere noi idei, perspective și abordări. Acest lucru îmbogățește procesele de luare a deciziilor și promovează inovarea în cadrul instituției. - Inovare și noi perspective.
Mai mult decât o simplă propunere, această măsură se aliniază recomandărilor GRECO, care subliniază importanța numirilor pe baza meritocraţiei și a concursurilor deschise, standardizate și transparente. Introducerea mandatelor cu durată determinată pentru funcțiile de conducere ar contribui semnificativ la respectarea acestor recomandări și ar consolida aceste principii, asigurând o mai mare transparență în procesul de numire în funcții de conducere.

În concluzie, introducerea mandatelor cu durată determinată pentru funcțiile de conducere din cadrul Poliției Române ar reprezenta un pas esențial pentru modernizarea și reformarea acestei instituții. Această schimbare ar sprijini valorile de responsabilitate, transparență și meritocratia, contribuind la consolidarea încrederii publicului în Poliția Română. Ar fi momentul ca factorii de decizie să facă o reformă constructivă pentru a avea un sistem de aplicare a legii mai puternic și mai responsabil.

ACTIVITATEA DE NEGOCIERE este o activitate calificată, cu scop bine determinat, susţinută de personal specializat ce angajează subiectul într-o discuţie continuă care să permită prin dialog direct cu acesta, soluţionarea situaţiei pe cale non-violentă, obţinerea de date şi informaţii care să permită elaborarea planului de salvare a ostaticilor/persoanelor lipsite de libertate, imobilizarea şi reţinerea subiectului.

SITUAŢIA DE CRIZĂ

Este un eveniment care ameninţă viaţa sau sănătatea uneia sau mai multor persoane, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse specializate şi prezenţa managementului unitar al forţelor şi mijloacelor implicate.

AMENINŢAREA sau TENTATIVA DE SUICID

Ameninţarea sau tentativa de suicid este definită ca intenţia de a-şi lua viaţa, declarată sau dedusă din modul de comportare al unei persoane, materializată prin ameninţarea sau săvârşirea unor acte prin care se urmăreşte să se autodistrugă fizic.

Sunt asimilate ameninţării sau tentativei de suicid şi situaţiile în care persoana care urmăreşte să se autodistrugă fizic ameninţă viaţa, sănătatea sau integritatea fizică a altor persoane, folosind în acest sens arme, muniţii, explozivi şi alte obiecte periculoase.

Conform procedurilor interne emise de minister (procedura de sistem MAI), teoretic, I.S.U. este instituţia responsabilă să asigure conducerea intervenţiei integrate a tuturor forţelor şi mijloacelor participante, în situaţiile persoanelor care urmăresc să se autodistrugă fizic fără să mai fie implicate alte persoane ori fără a fi utilizate arme sau obiecte periculoase (în realitate nu prea se întâmplă acest lucru).

În situaţia în care persoana care urmăreşte să se autodistrugă fizic ameninţă viaţa, sănătatea sau integritatea fizică şi a altor persoane, foloseşte arme sau obiecte periculoase, Poliţia Română este instituţia responsabilă să asigure conducerea și coordonarea intervenţiei integrate a tuturor forţelor şi mijloacelor participante.

Şeful intervenţiei de la faţa locului poate fi şeful unităţii / subunităţii de poliţie competente teritorial (şeful ori adjunctul inspectoratului, şeful poliţiei municipale / orăşeneşti, şeful secţiei de poliţie etc. în funcţie de ierarhia funcţiei deţinute).

În toate situaţiile, comunicarea cu persoana în cauză se face de către primii respondenţi la faţa locului (de regulă poliţiştii de ordine publică), până la sosirea poliţiştilor specializaţi în tehnici şi metode de negociere - negociatorii din cadrul Poliţiei Române, în măsura în care astfel de personal există în cadrul structurilor teritoriale competente să intervină.

CONCEPTELE ESENŢIALE

Evenimentele din categoria situaţiilor de criză - indiferent de motivul declanşării acestora, (sănătatea mintală sau antecedentele penale ale subiectului, etc.) sunt în principal din punct de vedere poliţienesc de două feluri: situaţii cu ostatic şi fără ostatic.

Înţelegerea diferenţei dintre cele două este esenţială pentru rezolvarea paşnică a acestor incidente şi reprezintă o caracteristică principală în procesul managerial de decizie cu privire la modul de acţiune.

SITUAŢIILE DE CRIZĂ CU OSTATICI

În timpul situaţiilor de criză cu ostatici, subiecţii răpesc / lipsesc de libertate una sau mai multe persoane împotriva voinţei acestora, cu scopul de a forţa îndeplinirea anumitor doleanţe de către o terţă parte, de regulă, de către forţele de ordine sau alte autorităţi ale statului. În mod obişnuit, subiecţii expun ameninţări directe cu privire la vătămarea sănătăţii, a integrităţii corporale ori asupra vieţii ostaticilor dacă cerinţele lor nu sunt satisfăcute / îndeplinite.

Negociatorii poliţiei gestionează asemenea evenimente cu ostatici, în general, trăgând de timp prin tehnici şi tactici specifice ce duc la scăderea aşteptărilor subiecţilor şi inversarea sentimentului de responsabilizare şi control.

În acelaşi timp, strategiile de izolare şi utilizarea / folosirea echipelor tactice extrem de vizibile, demonstrează subiectului că poliţia este dispusă şi capabilă să folosească forţa, dacă este necesar. De cele mai multe ori în asemenea situaţii subiectul / răpitorul crede iniţial că deţine controlul şi puterea, însă, pe măsură ce trece timpul, echipa de negociere îşi construieşte încrederea şi restabileşte raportul de forţe, îi convinge pe subiect că nu îşi va îndeplini niciodată obiectivele şi că cea mai bună soluţie este să se predea paşnic. Din fericire, majoritatea incidentelor cu ostatici sunt rezolvate în mod paşnic, deoarece din dorinţa de a scăpa nevătămaţi, subiecţii / răpitorii renunţă la voinţa de a-şi îndeplini solicitările.

Acest proces poate dura în timp, iar echipa de negociatori trebuie să se folosească de răbdare, înţelegere şi să utilizeze tehnici specifice de ascultare activă în efortul de a comunica cu răpitorii, de a dezamorsa conflictul şi de a stabili unele înţelegeri, care să permită o soluţionare fără violenţă.

SITUAŢIILE DE CRIZĂ FĂRĂ OSTATICI

Spre deosebire de situaţiile de criză cu ostatici, în incidentele fără ostatici, indivizii acţionează într-un mod iraţional, lipsit de sens şi deseori autodistructiv. Nu au un ţel, un obiectiv clar sau vreo revendicare, adoptă un comportament autodistructiv şi formulează de cele mai multe ori solicitări / cereri complet iraţionale, pentru care nici nu au aşteptări rezonabile de satisfacere / împlinire.

În timpul acestor situaţii de criză fără ostatici, indivizii se pot baricada singuri sau împreună cu alte persoane, care de multe ori se află acolo cu acordul lor sau sunt ţinute împotriva voinţei lor, dar nu pentru a fi folosite ca un instrument de constrângere ori limitare a acţiunilor poliţiei, ci pentru a-şi exprima furia referitoare la anumite evenimente sau chiar faţă de persoanele respective împreună cu care se află baricadaţi. În astfel de cazuri, persoana reţinută din punct de vedere tehnic / juridic nu este un veritabil ostatic folosit pentru a asigura îndeplinirea unei doleanţe, ci o victimă căreia subiectul nu intenţionează neapărat să-i facă rău.

În asemenea situaţii şi atunci când subiectul respinge prezenţa poliţiei, există un risc potenţial crescut de comitere a infracţiunii de omor urmat de sinucidere, iar, drept urmare, poliţia trebuie să răspundă într-o manieră foarte atentă, prudentă şi prevăzătoare.

Pentru a se interveni în mod eficient în asemenea evenimente fără ostatici, negociatorii trebuie să demonstreze în primul rând răbdare şi înţelegere, întrucât asemenea subiecţi manifestă vigilenţă şi sensibilitate exagerată faţă de acţiunile poliţiei şi pot reacţiona foarte repede cu violenţă ca răspuns la cea mai mică provocare. Astfel, spre deosebire de evenimentele cu ostatici, poliţia trebuie să gestioneze situaţiile de criză fără ostatici folosind un dispozitiv de izolare al subiectului foarte precaut şi discret, care să fie mai puţin ostentativ şi să demonstreze intenţiile paşnice.

ACTIVITATEA DE NEGOCIERE

Prin utilizarea unor tehnici de ascultare activă, echipa de negociatori urmează în mod corespunzător o strategie ce urmăreşte să scadă emoţiile subiecţilor, să dezamorseze furia şi să readucă subiecţii la o gândire raţională. Tehnicile de negociere pentru situaţii de criză cu sau fără ostatici au evoluat foarte mult, iar negociatorii poliţiei au dezvoltat abilităţi şi cunoştinţe necesare pentru a rezolva paşnic chiar şi cele mai volatile incidente.

Indiferent dacă este vorba de o situaţie de criză cu ostatici sau fără, negocierea este un proces menit să stabilească raporturi de încredere reciprocă, care, în final, să influenţeze subiectul pentru a se evita violenţa şi a-l determina să se predea în mod paşnic.
În plus, negocierea oferă timpul necesar şi modalităţi pentru adunarea de informaţii operative, timp care să permită transportul şi instalarea personalului, resurselor şi echipamente necesare la faţa locului şi, foarte important, timpul necesar ce permite echipei tactice să se pregătească pentru o eventuală intervenţie eficientă cu riscuri minime, atunci când este necesar.

Procesul de negociere nu poate funcţiona corespunzător fără suportul echipelor tactice şi a celorlalte structuri poliţieneşti care trebuie să asigure o izolare adecvată a subiectului (stabilirea şi asigurarea perimetrului prin delimitarea locului faptei, îndepărtarea curioşilor şi interzicerea accesului altor persoane). Pe de altă parte, şansele unei reuşite în urma unei intervenţii tactice în forţă sunt foarte mici fără suportul / ajutorul echipei de negociatori, care pot să ofere timpul necesar pregătirii acţiunii ori pot să stabilească localizarea exactă a subiectului, pot obţine informaţii operative foarte importante referitoare la armamentul disponibil, pregătirea şi intenţiile subiectului, reducând în acest fel potenţialul risc pentru poliţiştii din echipele tactice.

Negociatorii sunt selectaţi din rândul poliţiştilor cu pregătire şi experienţă profesională solidă, iar în contradicţie cu legendele care circulă în mass-media ori în societate, NU sunt specialişti în psihologie sau psihiatrie şi nici nu pot fi desemnaţi din rândul unor asemenea specialişti (respectiv psihologi sau medici psihiatri), în primul rând datorită modului de abordare şi comunicare unilaterală – în sensul că aceşti specialişti aşteaptă ca subiectul să vină către ei şi să-şi expună problemele. Psihologii sunt formaţi, din punct de vedere profesional, la un comportament rezervat, condiţie primară pentru a putea stabili în mod obiectiv analiza comportamentului subiectului, iar pentru realizarea obiectivelor are nevoie de timp pentru analiză şi concluzii.
În plan secund, în timp ce psihologul şi/sau psihiatrul oferă subiectului terapie sub diferite forme, rolul negociatorului este complet diferit, acesta trebuie să aibă capacitatea de a comunica spontan, de a manipula, de a obţine date şi informaţii prin orice mijloace. Din aceste motive cei mai buni negociatori ai poliţiei sunt în general lucrătorii de poliţie cu experienţă în domeniul investigaţiilor.

Un aspect foarte important care este ignorat ori necunoscut în activitatea practică, este faptul că negociatorul nu conduce, nu coordonează şi nu dispune la faţa locului, el doar formulează recomandări către şeful dispozitivului, care este singurul factor de decizie / comandă. În practică sunt foarte dese situaţiile în care factorii de decizie consideră că după sosirea echipei de negociere, responsabilitatea sa încetează. Clarificarea acestei probleme este lămurită de procesul decizional al situaţiei de criză:

Şeful intervenţiei este unicul factor de decizie de la faţa locului şi are cel mai important rol în luarea deciziilor, stabilirea strategiilor de acţiune, etc. Principala lui sarcina este de a asigura decizii echilibrate şi optime în vederea salvării ostaticilor şi/sau victimelor. În timp ce echipele tactice, prin liderii lor, solicită aprobarea unei intervenţia în forţă, negociatorii au nevoie de timp şi apelează la răbdare, iar rolul şefului misiunii este să cântărească bine cele două opţiuni şi să o aleagă pe cea mai bună / optimă.

ECHIPA DE NEGOCIERE

• Membrii esenţiali ai echipei de negociere într-o situaţie de criză:
  • Coordonatorul sau liderul echipei de negociatori (nu trebuie confundat cu şeful misiunii);
  • Negociator principal
  • Negociator secundar - antrenor
  • Planşetist - scrib
• Echipa suport tehnic:
  • responsabil de investigaţii / informații;
  • responsabil logistic;
  • consilieri de specialitate - specialişti cu experienţă în domeniul sănătăţii mintale - psihologi, psihiatri etc.

Coordonatorul sau liderul echipei de negociatori este în primul rând un consilier principal al şefului acţiunii / misiunii, având rolul de a furniza evaluări şi recomandări de strategie către acesta. Tot el poate organiza activitatea echipelor de negociatori, în special pentru situaţiile în care se anticipează că durata negocierilor depăşeşte 6 ore. Orice decizie sau modificare a strategiei de negociere sau stabilirea unei noi acţiuni de soluţionare se ia după consultarea tuturor negociatorii care au participat în mod activ la negociere.

Negociatorul principal – angajează subiectul într-o discuţie continuă, care să permită prin dialog direct cu acesta, soluţionarea situaţiei pe cale non-violentă, obţinerea de date şi informaţii ce vor permite elaborarea planului de salvare al ostaticilor, imobilizarea şi reţinerea subiectului. Negociatorul principal acţionează în special pentru a readuce subiectul la un comportament normal, pentru a câştiga timp, aplică strategia de negociere pentru a obţine raporturi de comunicare şi pentru a obţine informaţii;

Negociatorul secundar (antrenorul) susţine negociatorul principal prin identificarea de argumente, moduri de abordare, construieşte puncte de pornire a discuţiilor purtate între negociatorul principal şi subiect etc. pe care le prezintă în formă scrisă negociatorului principal. Se evită instrucţiunile orale. Tot acesta poate ţine jurnalul, pe ore şi minute, în care se înregistrează toate negocierile şi informaţiile preliminare.
În plus, antrenorul este pregătit să preia activitatea negociatorului principal, în caz de nevoie (ex: când se instituie Sindromul Stockholm, etc).

Planşetistul (scribul) consemnează permanent pe tabela de situaţie (tabla tactică) situaţia curentă şi completează formularele tip - de situaţie tactică - cu datele şi informaţiile puse la dispoziţie de investigatori, ajutând în acest fel la formarea concluziilor.

Echipa suport tehnic oferă sprijin echipei de negociere în principal cu informaţiile şi rezultatul investigaţiilor efectuate, efectuează înregistrări ale discuţiilor purtate de negociatori cu subiectul, realizează legăturile din punct de vedere tehnic între structurile participante, gestionează şi distribuie tehnica operativă specială disimulată, asigură, când se impune, blocarea traficului radio, transmiterea criptată a semnalului audio/video şi pune la dispoziţia echipelor de intervenţie tactică datele şi informaţiile obţinute în procesul de monitorizare şi/sau negociere.

ECHIPA TACTICĂ DE INTERVENŢIE

Echipa tactică are un rol polivalent şi specializat în cadrul strategiei de soluţionare a crizei. Aceasta are un rol vital în primul rând în operaţiunile tactice implicate în procesul de negociere a crizei. Operaţiunile tactice sunt esenţiale pentru succesul negocierii crizei datorită influenţei pe care o au asupra circumstanţelor şi dinamicii crizei cu luare de ostatici, având un rol fundamental şi indispensabil în modelul de control care defineşte negocierile de succes. Echipa tactică asigură în primul rând obţinerea controlului şi poate influenţa o situaţie de criză prin schimbarea echilibrului de forţe în favoarea autorităţilor (instituţiile de aplicare a legii).

Faptele (contravenţiile) care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice:

SUSPENDAREA DREPTULUI DE A CONDUCE - 30 ZILE

SUSPENDAREA DREPTULUI DE A CONDUCE - 60 ZILE

SUSPENDAREA DREPTULUI DE A CONDUCE - 90 ZILE

SUSPENDAREA DREPTULUI DE A CONDUCE - 120 ZILE

SUSPENDAREA DREPTULUI DE A CONDUCE - 180 ZILE

LEGENDA ABREVIERILOR:

• Acc. P.M. - accident rutier soldat cu pagube materiale.
• C.pen. - Cod penal
• C.p.p - Cod procedură penală

Potrivit dispoziţiilor art. 367 din Cod penal:

"(1) Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi
[…]
(6) Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni."

Elementul material al infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat se poate realiza prin modalităţi normative alternative, prin iniţiere sau constituire (pregătire / organizare) ori prin aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, dobândind calitatea de membru al grupului prin manifestarea şi ajutorul acordat.
Acţiunile prevăzute în textul de incriminare sunt alternative, astfel încât săvârşirea oricăreia dintre acestea realizează conţinutul infracţiunii.

Prin acţiunea de iniţiere a unui grup infracţional organizat se înţelege o activitate anterioară menită să determine şi să pregătească constituirea grupului infracţional. Varianta alternativă a constituirii presupune o colaborare şi un consens neechivoc între anumite persoane în sensul de a-şi alătura eforturile pentru a se constitui într-o grupare, a se supune unei discipline şi a acţiona potrivit unui plan bine conturat în vederea realizării scopului prevăzut de lege. Aderarea presupune manifestarea de voinţă a unei persoane de a face parte dintr-un grup deja constituit, de a se integra şi de a activa în cadrul acestuia. Sprijinirea este activitatea de contribuţie a unei persoane care priveşte existenţa ori organizarea grupului, fie pregătirea acestuia ori pregătirea infracţiunilor.

Grupul infracţional trebuie să fie structurat, format din trei sau mai multe persoane, să existe pentru o perioadă şi să acţioneze, în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine, în mod direct sau indirect, un beneficiu financiar sau un alt beneficiu material.

Textul în discuţie reprezintă o transpunere a dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, care definesc noţiunea de "grup structurat" ca fiind "grupul care nu s-a constituit la întâmplare pentru a comite neapărat o infracţiune şi care nu deţine neapărat un anumit rol de continuitate sau de structură elaborată pentru membrii săi", rolul său fiind acela de a distinge pluralitatea constituită de cea ocazională (participaţia penală).

Referitor la modul coordonat de funcţionare, în jurisprudenţă s-a arătat că, în cadrul grupului este nevoie să existe o ierarhizare în rândul membrilor grupului, respectiv rolul fiecărui membru în comiterea infracţiunilor să fie dinainte cunoscut. De asemenea, caracterul coordonat presupune şi planificare, organizare, control, procurare de instrumente, mijloace, folosirea de combinaţii (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 82 din 11 martie 2015).

Definiţia grupului organizat este corespondentă definiţiei date de art. 1 din Decizia-cadru 2008/841/JAI privind lupta împotriva criminalităţii organizate asociaţiei criminale - o asociaţie structurată stabilită în timp, de mai mult de două persoane, care acţionează concertat în vederea comiterii de infracţiuni (...) pentru a obţine, direct sau indirect, un beneficiu financiar sau de altă natură material (pct. 1); asociaţie care nu este formată la întâmplare pentru comiterea imediată a unei infracţiuni şi care nu prezintă în mod necesar roluri definite formal pentru membrii săi, continuitatea membrilor sau o structură dezvoltată (pct. 2).

În jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că în cadrul grupului fiecare individ are un rol prestabilit, există şi o ierarhie, trăsăturile legale ale grupului organizat, respectiv continuitatea activităţii infracţionale, ierarhizarea membrilor grupului sunt îndeplinite. Caracterul organizat al grupului rezultă şi din complexitatea activităţilor desfăşurate prin implicarea mai multor persoane pe paliere diferite (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 2243 din 3 iulie 2014).

Nu se poate reţine existenţa grupului infracţional organizat atât timp cât principala caracteristică a modului de acţionare este sporadicitatea, când se apelează individual şi ocazional la anumite persoane presupuse a face parte din grup, fără a se putea stabili o conexiune între acţiunile acestora (Decizia nr. 160/A din 30 noiembrie 2010, CA Cluj, secţia penală).

Potrivit deciziei nr. 35/2021 a Curţii Constituţionale, cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 367 Cod penal: prin "iniţiere" se înţelege punerea în aplicare a planului de organizare a unui grup infracţional, ceea ce presupune planificarea acţiunii şi contactarea unor persoane care trebuie convinse de avantajele pe care le poate produce activitatea ilicită concertată, sancţionarea efectivă a iniţiatorului fiind posibilă doar dacă acţiunile acestuia conduc la constituirea grupului.
Acţiunea de "constituire" presupune asocierea efectivă a trei sau mai multor persoane, prin realizarea acordului de voinţă pentru a organiza un grup care să pregătească şi să pună în aplicare planurile săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni.
"Aderarea" presupune intrarea efectivă a făptuitorului ca membru într-un grup care preexistă, chiar dacă nu cunoaşte în detaliu planul acestuia. Aderarea poate fi şi tacită, aceasta putând reieşi din activităţile desfăşurate în cadrul grupului.
"Sprijinirea" presupune un ajutor dat grupului de către o persoană din afara acestuia.

Pentru existenţa infracţiunii sub forma constituirii nu este necesar ca obiectivele grupului să se realizeze şi nu interesează contribuţia concretă a fiecărei persoane la constituirea grupului. Infracţiunea de constituire a unui grup infracţional este o infracţiune de pericol.

Pluralitatea constituită a fost incriminată în art. 367 din C. pen. ca infracţiune, în considerarea periculozităţii sale, decurgând din chiar scopul grupării, şi anume săvârşirea de infracţiuni.

Pentru existenţa acestei fapte este, aşadar, suficient ca infracţiunea să fi fost planificată şi nu efectiv comisă, astfel că legiuitorul incriminează şi actele de pregătire care iau forma iniţierii grupului infracţional organizat.

Dacă infracţiunea ce intră în scopul grupării a fost însă efectiv comisă, va exista un concurs de infracţiuni între grupul infracţional organizat şi respectiva infracţiune ce a intrat în scopul grupării.

Lipsa scopului grupării, săvârşirea de infracţiuni, face ca fapta să nu mai corespundă unui model legal, iar drept urmare nu mai este îndeplinită una dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, respectiv condiţia tipicităţii. Asocierea în vederea săvârşirii de contravenţii sau în vederea comiterii unei fapte ce intră în ilicitul disciplinar nu reprezintă infracţiunea prevăzută de art. 367 din Codul penal, chiar dacă ar fi îndeplinite celelalte condiţii din art. 367 alin. (6) din C.pen.

Principiul legalităţii incriminării şi pedepsei presupune că nicio faptă nu poate fi considerată infracţiune dacă nu există o lege care să prevadă acest lucru (nullum crimen sine lege) şi că nicio sancţiune penală nu poate fi aplicată dacă ea nu era prevăzută de lege pentru fapta comisă (nulla poena sine lege). Legalitatea incriminării şi a pedepsei reprezintă principala garanţie a securităţii juridice a cetăţeanului în raport cu dreptul penal.

În acest sens, Decizia ICCJ nr. 10/2015 publicată în Monitorul Oficial cu nr. 389 din 4 iunie 2015 a stabilit că în interpretarea dispoziţiilor art. 367 alin. (1) şi (6) din Codul penal, în ipoteza în care odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, infracţiunea care intră în scopul grupului organizat a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, respectiv condiţia tipicităţii.

Publicarea unei postări pe pagina oficială a Poliţiei Române de Facebook, a renăscut eterna dispută privind circulaţia în sensul giratoriu.

Respectiva postare a fost scrisă de nişte persoane fără pregătire, pentru că în realitate legislaţia şi regulile privind modul de deplasare în sensul giratoriu nu au fost modificate absolut deloc, legislaţia a fost doar completată cu precizări care să elimine interpretările greşite şi defectuoase pe care făceau mulţi necunoscători.

Ultimele completări efectuate în legislaţia rutieră au adăugat precizări care să înlăture interpretările deficitare şi eronate pe care unii le susţineau. În acest scop a fost definită clar intersecţia cu sens giratoriu - art. 2 pct. (4¹) din Regulamentul de aplic. al OUG 195 şi a fost precizată obligaţia conducătorilor de vehicule de respectare a regulilor privind circulaţia pe benzi - art. 107 alin. (1¹) din Regulamentul de aplic. al OUG 195.

După cum se poate observa destul de clar în Hotărârea Guvernului nr. 130/2023, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 136 din 17.02.2023, prin care a fost completat Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, prevederile referitoare la intersecţia cu sens giratoriu nu au modificat sau abrogat absolut niciun cuvânt din legislaţia anterioară, ci doar au adăugat două aliniate suplimentare numerotate cu indice ¹.

Pentru clarificare vom încerca să expunem pe scurt regulile aplicabile pentru circulaţia în sensul giratoriu, reguli care au existat întodeauna şi care în urma ultimelor completări ale legislaţiei rutiere nu au niciun element de noutate.

Sensul giratoriul este o intersecţie dirijată, ce trebuie înţeles ca un drum cu sens rotativ (se circulă în jurul rondului din mijlocul intersecţiei). Inclusiv înţelesul cuvântul "giratoriu" este conform DEX - (Dicționarul explicativ al limbii române): "GIRATÓRIU, -IE, giratorii, adj. (despre o mișcare) de rotație, circular. ◊ Sens giratoriu = sens de circulație la o intersecție, într-o piață etc., potrivit căruia un vehicul este obligat să facă o rotație de la dreapta la stânga."
În consecinţă, afirmaţiile şi susţinerile privind "virajul la stânga" sunt complet false şi neadevărate, pentru că din moment ce această intersecţie are sens rotativ de la dreapta la stânga, este logic că în sensul giratoriu nu există din punct de vedere legal posibilitatea efectuării manevrei de viraj spre stânga. Drept urmare în intersecţiile cu sens giratoriu care au mai multe benzi pe sens sunt aplicate şi marcajele rutiere de delimitare a benzilor de circulaţie care au formă circulară.

Părăsirea / ieşirea din sensul giratoriu.

Pentru a ieşi / a părăsi sensul giratoriu, vehiculul trebuie să execute o manevră de viraj spre dreapta, iar pentru a efectua această manevră este necesar să fie încadrat obligatoriu pe banda 1, pe banda din dreapta (de lângă bordură), conform regulilor privind încadrarea pe benzi.

Folosirea benzilor de circulaţie din sensul giratoriu.

Când sensul giratoriu are mai multe benzi de circulaţie, acestea se folosesc conform prevederilor general aplicabile în legislaţia rutieră, respectiv art. 101 - "Când drumul are două sau mai multe benzi pe sensul de mers, vehiculele se conduc pe banda situată lângă acostament sau bordura. Celelalte benzi pot fi folosite succesiv, de la dreapta spre stânga, dacă banda de circulație utilizată este ocupată, cu obligația de a reveni pe banda din dreapta atunci când acest lucru este posibil."

În situaţia în care un vehicul se află pe banda 2 sau 3 şi intenţionează să părăsească sensul giratoriu prin efectuarea unui viraj spre dreapta, trebuie să treacă succesiv de pe banda a 3 pe a 2 (după caz)) şi de pe a 2 pe banda 1, urmând ca abia atunci când se află pe banda din dreapta, de lângă bordură să părăsească sensul giratoriu efectuând manevra de viraj la dreapta.

Dacă vehiculul aflat pe banda 2 sau 3 din sensul giratoriu, nu se asigură şi prin asta nu permite deplasarea celor aflaţi pe prima bandă (banda din dreapta, de lângă bordură), acesta încalcă prevederile art. 54 din OUG 195/2002, care precizează: "(1) Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcţiei de mers, de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp şi să se asigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic."

Aceste aspecte nu sunt noi, au existat şi înainte de ultimele completări ale legislaţiei rutiere. Interpretarea eronată pe care mulţi indivizi o susţineau anterior se datora faptului că aceştia făceau confuzie între două situaţii distincte, mai exact se făcea confuzie între intersecţiile cu sens giratoriu şi intersecţiile care au în zona mediană amenajări rutiere ori obstacole. Cele două situaţii sunt semnalizate diferit, una cu indicatorul "circulaţie în sens giratoriu", iar intersecţia cu obstacol în zona mediană cu indicatorul "ocolire prin partea dreaptă".

Pentru exemplificare se pot studia anumite intersecţii mari şi cunoscute din Bucureşti: intersecţiile de la Arcul de Triumf, Piaţa Presei Libere, Piața Charles de Gaulle, Aviatorilor etc. Niciuna dintre acestea NU este sens giratoriu, sunt doar intersecţii cu amenajări ori obstacole în zona mediană, unde circulaţia este reglementată prin indicatoare, marcaje şi/sau semnale luminoase, după caz

Ierarhia actelor normative este dată de normele juridice pe care acestea le cuprind, clasificarea făcându-se în funcție de forța lor juridică. Actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte. 
Conform Constituției, statul este fondat pe principiile constituționale democratice de separare a puterilor, de echilibru și control al puterilor în stat (legislativă, executivă și judecătorească). Puterea este de asemenea împărțită între Parlament, Guvern și autoritățile judiciare.

Parlamentul reprezintă organul suprem de reprezentare a cetățenilor și singura autoritate legislativă a țării. Acesta este format din Camera Deputaților și Senat. În principiu, puterea legislativă aparține exclusiv Parlamentului, dar în anumite cazuri, acesta împarte această funcție cu executivul - Guvernul și electoratul - cetățenii.
Guvernul poate emite ordonanțe, pe baza unei legi specifice de împuternicire adoptată de Parlament. În cazuri excepționale de urgență care trebuie tratate urgent, guvernul poate, de asemenea, emite ordonanțe de urgență.

Categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituția României și prin celelalte legi. Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor pe care le ordonă.

IERARHIZAREA ACTELOR NORMATIVE, începând cu cele care au cea mai mare forță juridică:

• Constituția României şi legile constituţionale se află pe prima poziţie în ierarhia normelor juridice. Toate celelalte acte normative trebuie să fie în conformitate cu acestea. Constituția reprezintă legea supremă în Stat şi reglementează structura României ca stat național, unitar și indivizibil, raporturile dintre puterea executivă, legislativă și judecătorească, precum și dintre organismele Statului, cetățeni și persoanele juridice. Legile constituționale emană de la puterea constituantă – adică de la adunarea constituantă care a fost aleasă şi convocată în acest scop.; 
• Legea organică se află pe locul doi în ierarhia juridică. Parlamentul adoptă legile organice cu majoritate calificată. Aceste acte normative reglementează domeniile de importanță majoră pentru Stat, cum ar fi frontierele țării, cetățenia, stema țării, regimul juridic al proprietății și al moștenirii, organizarea și desfășurarea referendumului; infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora, organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi, drepturile persoanelor vătămate de o autoritate publică, apărarea țării, organizarea organismelor guvernamentale, statutul funcţionarilor publici şi partidele politice etc.;
• Legea ordinară reprezintă al treilea tip de norme juridice. Parlamentul adoptă legile ordinare cu majoritate simplă. Legile ordinare reglementează toate celelalte domenii care nu sunt acoperite de legea organică şi nu pot amenda sau modifica legile organice sau Constituția;
• Ordonanța de urgență a Guvernului - În cazuri excepționale de urgență care trebuie tratate urgent, Guvernul poate de asemenea, emite ordonanțe de urgență, care ulterior sunt supuse aprobării de către Parlament.
• Ordonanţa Guvernului este emisă în temeiul unei legi de abilitare adoptată de Parlament şi reprezintă al cincilea tip de norme.
• Hotărâre a Guvernului - sunt acte de reglementare secundară. Acestea stabilesc modul în care legile vor fi efectiv puse în aplicare sau alte aspecte organizatorice privind implementarea acestora.
• Acte normative emise de administrația publică centrală (ordine, norme, instrucțiuni) se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului. Acestea pot fi: Ordin, Instrucțiune, Regulament, Circulară, Precizare, Normă, Normă metodologică, Normă tehnică, Îndrumare metodologică, Decizie, Reglementări, Reguli.
• Acte ale autorităților administrative autonome:
• Acte normative emise de autoritățile administrației publice locale (Consiliul Județean, Consiliul Local, Consiliul General al Municipiului București) reglementează domenii care intră în aria de competență a autorităților administrației publice locale.

Deşi ordonanţele sunt emise de puterea executivă, acestea nu se supun aceluiaşi regim juridic cu al actelor administrative emise de Guvern cu caracter normativ (ex. Hotărârile de Guvern) în ceea ce priveşte anularea lor. Ordonanţele au putere de lege şi sunt supuse aprobării Parlamentului, aceasta fiind modalitatea analizării lor sub aspectul legalităţii, respectiv supuse controlului de constituţionalitate potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, neputând fi anulate de către puterea judecătorească, dat fiind regimul lor juridic aparte, reglementat în legea fundamentală.

Hotărârile de Guvern sunt acte de reglementare secundară (secundum legem) ce se emit pentru organizarea executării legilor, motiv pentru care într-o lege sau ordonanţă trebuie să fie precizat temeiul emiterii acestora. Actele normative date în executarea actelor normative primare (legi sau ordonanţe de Guvern) trebuie să fie emise cu respectarea competenţei constituţionale, competenţei legale a organului emitent şi cu respectarea actelor normative cu forţă juridică superioară. 
Astfel, hotărârile de Guvern, conform art. 108 alin. (2) din Constituţia României, republicată, "se emit pentru organizarea executării legilor". Regimul constituţional al hotărârilor Guvernului stabileşte că hotărârile trebuie să se întemeieze pe lege sau pe un act normativ cu forţa juridică a legii. Aceste dispoziţii constituţionale sunt dezvoltate în cuprinsul Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, unde la art. 13 este detaliat următorul principiu: "actul normativ, întocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate depăşi limitele competenţei instituite prin acel act şi nici nu poate contraveni principiilor şi dispoziţiilor acestuia".
În ceea ce priveşte ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome, acestea trebuie să fie emise în conformitate cu reglementările cu forţă juridică superioară, fiind acte cu caracter administrativ ce pot fi contestate în cadrul contenciosului administrativ.

Actele normative ale autorităţilor publice locale (hotărârile consiliilor locale şi ale consiliilor judeţene, ordinele prefecţilor, dispoziţiile primarilor) trebuie să respecte principiul subordonării faţă de actele de nivel superior, principiu prevăzut de art. 81 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, respectiv faţă de Constituţie, legi, ordonanţele, hotărârile Guvernului şi a altor acte de nivel superior.
Hotărârile consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean cuprind norme juridice prin care aceste autorităţi publice locale, reglementate de art. 120-122 din Constituţie, rezolvă problemele de interes local care sunt de competenţa lor de soluţionare şi, totodată, îşi manifestă autoritatea în unităţile administrativ-teritoriale (comune, oraşe, judeţe), fiind acte de realizare a atribuţiilor conferite de lege. În concluzie Hotărârile consiliului local şi ale consiliului judeţean sunt manifestări de voinţă adoptate în scopul producerii de efecte juridice şi reprezintă acte administrative obligatorii şi executorii, cu condiţia respectării legii.

Comisia Europeană propune modernizarea legislaţiei privind permisele de conducere şi aplicarea transfrontalieră a sancţiunilor rutiere

Comisia a prezentat astăzi, 1 martie 2023, propuneri de modernizare a normelor privind permisele de conducere, inclusiv introducerea unui permis de conducere digital valabil în întreaga UE, precum și noi dispoziții pentru a facilita aplicarea normelor de circulație la nivel transfrontalier.

Noile norme vor permite tinerilor conducători auto să dobândească experienţă prin intermediul unui sistem de conducere acompaniată – începând cu vârsta de 17 ani și vor putea obține un permis de conducere care să le permită să conducă singuri după împlinirea vârstei de 18 ani.

Noile norme propuse mai includ:

• O perioadă de probă de cel puțin doi ani pentru conducătorii auto începători după promovarea examenului;
• Toleranță zero pentru conducerea sub influența alcoolului;
• Adaptarea formării și testării conducătorilor auto pentru o mai bună pregătire a acestora cu privire la prezența utilizatorilor vulnerabili pe șosea;
• O evaluare mai bine direcționată a aptitudinii din punct de vedere medical;
• Pentru a simplifica recunoașterea permiselor de conducere între statele membre, Comisia propune introducerea unui permis de conducere digital, în premieră mondială. Înlocuirea, reînnoirea sau preschimbarea unui permis de conducere vor fi mult mai ușoare, deoarece toate procedurile vor fi online;
• Aplicarea transfrontalieră a normelor rutiere legate de siguranță.

Propunerile urmăresc să abordeze acest aspect permițând autorităților de aplicare a legii să aibă acces la registrele naționale ale permiselor de conducere şi îmbunătăţirea capacităţii statelor membre de a sancționa contravenienții din alte state membre. Aceasta va asigura, de asemenea, tratamentul egal al contravenienților rezidenți și nerezidenți. 

Decăderea din drepturi a conducătorilor auto cu efect la nivelul întregii UE.

Pentru a preveni impunitatea în rândul persoanelor care săvârșesc infracțiuni rutiere, se va institui un nou sistem, care va permite o interdicție de a conduce autovehicule la nivelul UE atunci când un stat membru decide să decadă din drepturi un conducător auto din cauza unei infracțiuni comise pe teritoriul său.
Tragerea la răspundere a autorilor infracțiunilor rutiere în toate statele membre este esențială pentru siguranța rutieră. Cu toate acestea, în conformitate cu normele actuale, atunci când o infracțiune gravă duce la o interdicție de a conduce, aceasta nu poate fi pusă în aplicare la nivelul UE dacă conducătorul auto a comis infracțiunea într-un alt stat membru decât cel care i-a eliberat permisul de conducere.

Următoarele etape: Propunerile urmează să fie examinate de Parlamentul European şi de Consiliu în cadrul procedurii legislative ordinare.

Detalii aici: Siguranța rutieră: propunerile Comisiei Europene

Actualizat februarie 2026

Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce aplicată pentru săvârşirea unor contravenţii se reduce de către şeful poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti pe raza căreia a fost săvârşită fapta cu o TREIME, la cererea titularului, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:

1. a fost declarat admis la testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie; - art. 104 alin. (1) lit. a;
2. a obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei; - art. 104 alin. (1) lit. b.
3. prezintă dovada achitării tuturor obligațiilor de plată datorate bugetului local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază își are domiciliul, provenite din amenzile contravenționale care le-au fost aplicate în calitate de conducători de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie potrivit prezentului act normativ. În cazul în care nu are domiciliul în România, titularul permisului de conducere prezintă dovada achitării doar a amenzii aplicate pentru săvârșirea contravenției care a determinat suspendarea dreptului de a conduce. - art. 104 alin. (1) lit. c.

Testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie se poate susţine la orice serviciu al poliţiei rutiere. - art. 106² alin. (1).

Începând cu data de 01.07.2026 conform punctului 3, articolul VIII din Ordonanța de Urgență nr. 7 din 24 februarie 2026, publicată în M.Of. nr. 146 din 25 februarie 2026 coroborat cu litera a) a art. LX din același act normativ, la articolul 106^2 alineatul (1), se modifică și va avea următorul cuprins:

Citat:

(1) Testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, prevăzut la art. 104 alin. (1) lit. a) și art. 106¹, se susține la orice serviciu public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.

Perioada de suspendare a dreptului de a conduce aplicată pentru săvârşirea unor contravenţii NU SE REDUCE, dacă:

• a cumulat, din nou, cel puţin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a dreptului de a conduce; - art. 104 alin. (2) lit. a.
• sancţiunea s-a dispus pentru faptele prevăzute art. 102 alin. (3) lit. a) sau art. 102 alin. (4); - art. 104 alin. (2) lit. b.
  • art. 102 alin. (3) lit. a) - conducere sub influenţa alcoolului;
  • art. 102 alin. (4) - depăşirea limitei de viteză cu mai mult de 70 km/h - neoprirea la calea ferată - întoarcere/ mers înapoi/ circulaţie în sens contrar/ traversare de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zone interzise pe autostradă/dr. expres).
• perioada de suspendare a fost majorată, conform legii; - art. 104 alin. (2) lit. c.
• perioada de suspendare este aplicată prin însumarea mai multor perioade de suspendare dintre care cel puţin una prevăzute de art. 102 alin. (3) sau art. 102 alin. (4); - art. 104 alin. (2) lit. d.
  • art. 102 alin. (3) - conducere sub influenţa alcoolului - deficienţe sist. frânare sau mec. direcţie - depăşirea limitei de viteză cu mai mult de 50 km/h - deţinere/montare/folosire mijloace speciale de avertizare sonoră sau luminoasă - nerespectare reguli privind prioritatea sau depăşirea, când prin aceasta s-a produs accident soldat cu pagube materiale - circulaţia pe banda de urgenţă;
  • art. 102 alin. (4) - depăşirea limitei cu mai mult de 70 km/h - neoprirea la calea ferată - întoarcere/ mers înapoi/ circulaţie în sens contrar/ traversare de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zone interzise pe autostradă/dr. expres;

Atacurile ransomware au crescut ca număr şi severitate în ultimii ani, fiind concentrate pe cereri de răscumpărare care au crescut la sume de neconceput. Deşi datele sunt alarmante, asta nu înseamnă că suntem neputincioşi împotriva atacatorilor. Portalul No More Ransom oferă peste o sută de instrumente de decriptare gratuite care pot debloca fişierele infectate.

Portalul a fost lansat de Europol şi Poliţia Olandeză (Politie) împreună cu câteva companii partenere de securitate IT şi a oferit iniţial patru instrumente pentru deblocarea diferitelor tipuri de ransomware fiind disponibil da momentul lansării doar în limba engleză.
Şase ani mai târziu, portalul No More Ransom oferă peste 136 de instrumente gratuite pentru 165 de variante de ransomware. Peste 188 de parteneri din sectorul public (inclusiv Poliţia Română) cât şi din sectorul privat s-au alăturat iniţiativei, oferind în mod regulat noi instrumente de decriptare pentru cele mai recente tulpini de software rău intenţionat.
Până în prezent, iniţiativa portalului a ajutat peste 1,5 milioane de oameni să-şi decripteze cu succes dispozitivele fără a fi nevoie să plătească infractorii. Portalul este disponibil în 37 de limbi pentru a ajuta mai eficient victimele ransomware din întreaga lume.

Cel mai bun remediu împotriva ransomware-ului rămâne prevenirea. Se recomandă:

• Efectuarea în mod regulat a unor copii de siguranţă a datelor stocate pe dispozitivele electronice (backup periodic).
• Verificarea anterioară şi urmărea accesărilor (click-urilor) – să se cunoască permanent unde duce un link care urmează să fie accesat.
• Nu se accesează sau deschid ataşamente din e-mailuri provenite de la expeditori necunoscuţi, chiar dacă par importante şi credibile.
• Software-ul de securitate (antivirusul) şi cel al sistemul de operare trebuie actualizate la zi.
• Utilizarea autentificări cu doi factori (2FA) pentru protejarea conturile de utilizator.
• Limitarea posibilităţii de a exporta cantităţi mari de date către portaluri externe de schimb de fişiere.
• Dacă deveniţi victimă ransomware, nu plătiţi!

Mai multe informaţii şi sfaturi de prevenire pe https://www.nomoreransom.org/ro/index.html

Din păcate impostura a ajuns omniprezentă în Poliţia Română şi triumfă, pentru că e tratată cu indiferenţă şi apreciată precum o virtute. Urechismul, nepriceperea şi analfabetismul funcţional au ajuns la nivel de normalitate, iar societatea nu se oripilează în faţa unor astfel de derapaje morale şi aberaţii. 
Deşi e complet ILEGALĂ şi imorală, practica prin care structurile neoperative din Poliţia Română sunt populate cu funcţii de poliţişti este susţinută şi promovată de mai bine de trei decenii fără pic de ruşine. De ce este ilegală? Foarte simplu, definiţia profesiei de poliţist este dată de art. 1 din Legea 360/2002 privind statutul poliţistului unde este precizat:
"(1) Polițistul este funcţionar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului.
(2) Exercitarea profesiei de poliţist implică, prin natura sa, îndatoriri şi riscuri deosebite.
(3) Statutul special este conferit de îndatoririle şi riscurile deosebite, de portul de armă şi de celelalte diferenţieri prevăzute în prezentul statut."
Astfel, în definirea juridică a poliţistului se menţionează expres ce activităţi desfăşoară acesta, respectiv faptul că "exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege", iar coroborat cu prevederile Legii 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, mai exact cu art. 26 alin. (1), unde sunt enumerate destul de clar atribuţiile Poliţiei Române (cele 32 de puncte), rezultă că din punct de vedere legal poliţişti pot fi doar cei care desfăşoară o activitate specifică care să se regăsească în cel puţin una dintre atribuţiile respective.
Cu toate astea, în Poliţia Română toate structurile neoperative de suport, cum ar fi: logistică, resurse umane, financiar şi contabilitate, comunicaţii şi informatică, psihologic, analiza şi prevenire, structuri de securitate etc. la care se adaugă şi unităţile/subunităţile de cântăreţi, sportivi, dansatori, sociologi, personal medical, permise şi înmatriculări, paşapoarte, buletine etc., sunt încadrate cu funcţii specifice de poliţişti, în ciuda faptului că personalul care îşi desfăşoară activitatea în aceste structuri nu efectuează muncă specifică de poliţie care să se regăsească într-una dintre atribuţiile prevăzute în lege pentru Poliţia Română.
În concluzie, chiar dacă legislaţia primară precizează destul de clar care sunt funcţiile specifice de poliţie, cei care au condus şi conduc Ministerul de Interne şi Poliţia Română, în special după momentul intrării în vigoare a Legii 360 din 2002, au încălcat şi încalcă legea fără ruşine, prin faptul că au susţinut şi susţin în continuare această aberaţie, prin faptul că nu realizează o diferenţiere clară între structurile operative care desfăşoară muncă specifică de poliţie şi cele care se scaldă în impostură şi beneficiază de prevederile statutului poliţistului fără drept. Spun că beneficiază fără drept de prevederile statutului, întrucât aşa cum e prevăzut inclusiv în art. 1 din Legea 360/2002 privind statutul poliţistului, exercitarea profesiei de poliţist implică, prin natura sa, îndatoriri şi riscuri deosebite, care în mod firesc sunt compensate de legiuitor cu câteva drepturi specifice cum sunt spre exemplu dreptul de a purta permanent armă, condiţiile de pensionare etc. Or, personalul din structurile neoperative beneficiază de aceste drepturi, fără însă a fi supus îndatoririlor şi riscurilor deosebite, specifice profesiei de poliţist. În activitatea pe care o desfăşoară nu sunt supuşi riscurilor şi nici obligaţiilor specifice muncii de poliţie, ei lucrează cu un program normal, nu sunt chemaţi de acasă la orice oră din zi ori în miezul nopţii, își petrec sărbătorile şi weekendurile cu familia fără nicio problemă, nu sunt nevoiți permanent să se uite peste umăr în spate când se plimbă împreună familia etc.
Mai mult, aspectele discriminatorii şi imorale se manifestă inclusiv prin faptul că activitatea desfăşurată de către personalul din cadrul structurilor neoperative este similară şi se regăseşte în aproape toate instituţiile publice din România, fără ca cei care lucrează în aceste instituţii din alte domenii să beneficieze de drepturile suplimentare pe care le primesc nemeritat cei din structurile neoperative ale poliţiei/ministerului. Spre exemplu, într-un spital, contabilul sau inginerul care lucrează în compartimentul de informatică al spitalului nu devine peste noapte şi medic sau asistent medical. Le fel se întâmplă şi într-o Judecătorie, într-un Parchet, Primărie şi aşa mai departe. În Poliţie, în mod atipic şi complet ilegal, tot acest personalul auxiliar este transformat peste noapte în poliţişti. Astfel, până şi contabilul, cel de la resurse umane, cei din cabinetele medicale ori mecanicul de la garaj, etc., deci şi cei care nu au efectiv nicio treabă sau legătură cu activitatea/munca efectivă specifică de poliţie primesc fără drept acest statut, iar în acest fel Poliţia Română a fost şi este sufocată de aşa-zişi “poliţişti” și drept urmare, impostura s-a generalizat şi a acaparat întreaga instituţie.
Pentru a îmbrăca toată această practică ilegală într-o formă cu aparenţe legitime a fost inventat şi termenul de "specialist", iar prin această minciună au fost promovate şi organizate renumitele încadrări directe a acestor “specialişti”.
Această impostură este cauza celor mai mari probleme pe care le are această instituţie. De foarte mulţi ani se tolerează şi promovează această aberaţie, astfel încât am ajuns în situaţia în care aproape toată societatea românească dispreţuieşte această profesie, toată lumea solicită modificarea condiţiilor de pensionare în defavoarea poliţistului şi aşa mai departe, pentru că pe bună dreptate s-a indus în conştiinţa  publicului că oricine poate fi poliţist, că nu e nevoie de studii pentru acesta meserie şi că această denumire de “poliţist” nu mai reprezintă o profesie, ci a devenit doar o simplă titulatură. Prin tot mai dese astfel de cazuri punctuale cu aşa-zişi "poliţişti" din neoparativ, care doar poartă această denumire, societatea a constatat în repetate rânduri, pe bună dreptate, că activităţi similare care sunt desfăşurate în absolut toate instituţiile şi domeniile sunt “recompensate” în cazul celor care activează la poliţie cu condiţii speciale de pensionare, primesc dreptul de a purta armă etc. situaţie cel puţin discriminatorie şi imorală, fapt ce atrage această repulsie a societăţii civile faţă de categoria profesională reprezentată de poliţişti.
Activităţile desfăşurate de structurile neoperative pot fi foarte bine externalizate sau pot fi încadrate cu personal fără statut special, care să fie funcţionari aşa cum reglementează Legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici şi care să poată lucra până la vârsta de pensionare normală şi în acelaşi condiţii, precum toţi funcţionarii din alte instituţii ce desfăşoară o activitate similară, iar prezenta resursă de funcţii de poliţist din structurile neoperative să completeze funcţiile lipsă din structurile operative, unde chiar există un deficit masiv de personal.
Se tot discută că organigrama poliţiei este ocupată doar în proporţie de aprox. 80%, dar ce nu se spune e că acest deficit este mult mai mare în realitate. Dacă excludem din calcul structurile neoperative ce colcăie de aşa-zişi poliţişti şi vor fi analizate din acest punct de vedere doar structurile operative care desfăşoară muncă adevărată şi efectivă de poliţie, se constată că deficitul de personal din operativ este de aprox. 50% din necesar.
Mai mult, din când în când se anunţă de către factorii de decizie din minister organizarea de concursuri în vederea reducerii deficitului de personal, iar când sunt organizate, majoritatea acestor concursuri sunt pentru ocuparea unor funcţii de “specialişti” pentru structurile neoperative.
Mai grav este că de multe ori aceşti specialişti, oameni care nu au niciun fel de experienţă ori pregătire care să aibă legatură cu munca de poliţie şi devin peste noapte poliţişti, ajung să fie mutaţi pe funcţii din structurile operative ori chiar numiţi în funcţii de conducere.
La o analiză mai atentă, se constată că mulţi dintre şefii din poliţia de azi nu sunt ceea ce pretind a fi, nu sunt poliţişti. Ba mai mult! Cei mai mulţi dintre şefi, în special cei numiţi pe funcţii de către noua generaţie de politicieni sunt doar nişte impostori, oamenii lipsiţi de competenţe reale, care au sărit peste episoade fireşti ale vieţii sau ale carierei şi care simulează abilităţi pe care nu le-au avut niciodată.