Admitere 2011
#461
Posted 02 August 2011 - 10:24 AM
În jurul graniţelor României – în afara celor din Republica Moldova – trăiesc aproape un milion de români: câteva sute de mii în Ucraina (Maramureşul istoric, Herţa, Bucovina de Nord şi sudul Basarabiei), câteva sute de mii în Serbia şi câteva zeci de mii în Bulgaria şi Ungaria. Mai mult de 90% dintre aceştia nu beneficiază de învăţământ în limba maternă nici măcar la nivel de şcoală primară.În schimb, România a ajuns să dea locuri separate, în detrimentul naţiunii majoritare, inclusiv la Academia de Poliţie.
Nu o să pomenesc aici toate drepturile care duc la discriminarea pozitivă aberantă a minorităţilor din România şi nici modalitatea prin care anumiţi indivizi sunt băgaţi în Parlamentul României pe nedrept, doar pentru a face jocurile Puterii, indiferent care este aceasta.Model al diversităţii promovat aberant la Bucureşti, Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza a oferit anul acesta, asemenea altor instituţii de învăţământ superior civile, locuri separate pentru minoritarii ţigani, minoritarii unguri şi membrii altor minorităţi. Asta înseamnă educaţie, mâncare, haine şi cazare GRATIS.
Potrivit Constituţiei României, limba oficială este limba română. Toţi cetăţenii ei, indiferent de naţionalitate, trebuie să o cunoască. Şi, atunci, de ce dăm locuri separate pentru ţigani, unguri şi alte minorităţi? Aceştia nu trebuie să o cunoască şi să o vorbească? La Academie, tot în limba română se predă, tot legile României se învaţă.
Locuri separate pentru minorităţi – rezultate dezastru
Potrivit unui comunicat al Ministerului Administraţiei şi Internelor din 06 iulie 2011, anul acesta, în cadrul FACULTĂŢII DE POLIŢIE au fost scoase la concurs un număr de 551 de locuri la învăţământul de zi, astfel:
-POLIŢIE (specializarea „ordine şi siguranţă publică” – 3 ani) – 203 locuri (bărbaţi şi femei, fără discriminare), din care 15 locuri pentru tineri de etnie maghiară, 6 locuri pentru tineri de etnie romă, respectiv 9 locuri pentru cetăţenii români aparţinând altor minorităţi naţionale;
-POLIŢIE (specializarea „drept” – 4 ani) – 50 locuri (bărbaţi şi femei, fără discriminare);
-POLIŢIE DE FRONTIERĂ (specializarea „ordine şi siguranţă publică”) – 50 locuri (bărbaţi şi femei, fără discriminare), din care 1 loc pentru cetăţenii români de etnie romă, respectiv 2 locuri pentru cetăţenii români aparţinând altor minorităţi naţionale;
-POLIŢIE DE FRONTIERĂ (specializarea „drept”) – 10 locuri (bărbaţi şi femei, fără discriminare);
-JANDARMI (specializarea „ordine şi siguranţă publică”) – 103 locuri (bărbaţi şi femei, fără discriminare), din care 3 locuri pentru cetăţenii români de etnie romă, respectiv 4 locuri pentru cetăţenii români aparţinând altor minorităţi naţionale; 3 locuri fiind alocate SPP;
De asemenea, FACULTATEA DE POMPIERI scoate la concurs 55 de locuri, bărbaţi, dintre care 10 locuri pentru tineri palestinieni şi 5 pentru cetăţeni din Republica Moldova.
Să vedem şi comunicatul MAI din 28 iulie 2011, potrivit căruia, în perioada 15.07-28.07.2011, în Academia de Poliţie a avut loc concursul de admitere. Pe cele 551 de locuri au concurat 2653 de candidaţi, după probele eliminatorii, la proba scrisă participând 1694 de candidaţi.
După susţinerea tuturor probelor de concurs, ultima medie de concurs a fost:
Facultatea de Poliţie:
– specializarea drept – 8,70
– specializarea drept, pentru poliţie de frontieră – 8,60
- specializarea ordine şi siguranţă publică– 7,80
- specializarea ordine şi siguranţă publică, etnie rromă – 5,40
- specializarea ordine şi siguranţă publică, etnie maghiară – 5,00
- specializarea ordine şi siguranţă publică, alte minorităţi – 6,00
- specializarea ordine şi siguranţă publică, pentru poliţie de frontieră– 7,60
- specializarea ordine şi siguranţă publică, pentru poliţie de frontieră, minorităţi – 7,10
– specializarea jandarmi – 7,30
– specializarea jandarmi - alte minorităţi – 5,20
– specializarea penitenciare – 7,30
La Facultatea de Pompieri – ultima medie a fost 8,50.
ADMIŞI prin DISCRIMINARE
Concluzia ar fi, pe scurt, următoarea. Un cetăţean român, de naţionalitate română (majoritar) trebuie să obţină o medie de cel puţin 7,80, pentru a intra la ordine şi siguranţă publică, Facultatea de Poliţie, în timp ce un ţigan sau un ungur intră oricum, indiferent de capacităţile intelectuale. Un ţigan intră cu 5,40, iar un ungur cu 5,00. La asta se mai adaugă şi nesimţita păcăleală cu alte minorităţi, unde s-a intrat cu 6,00. Care alte minorităţi?
Păi, să-i luăm de pe listele publice postate pe site-ul oficial al Academiei:
-DUCIUC FLAVIU-IONEL IOAN (6,90) I.P.J.-MM
-ROMANIUC ALEXANDRU-BOGDAN PAUL (6,70) I.P.J.-MM
-CRETU ALEXANDRA-ECATERINA PETRU (6,50) I.P.J.-SV
-IVANOV ALEXANDRU SERGIU (6,30) I.P.J.-BT
-ALEXA DANUT TOADER (6,00) I.P.J.-NT
Întrebări care nu vor primi răspuns
-Din minoritatea cărei pile (ştab/ potenţat al vremurilor noastre) fac parte aceşti Admişi?
-Dacă îi verifică cineva, ar putea să scoată măcar două vorbe în limba minorităţii pe care, cică, o reprezintă?
-De ce ar trebui aceşti “minoritari” să aibă locuri separate la admitere?
Şi, ca să respect corectitudinea politică, să îi vedem şi pe unguri:
-PALY-KIS CSABA CSABA-ZSOLT (7,20) I.P.J.-SJ
-KUI ZSOLT CSABA (6,40) I.P.J.-SJ
-PLAIAS SZILARD CSABA (6,20) I.P.J.-MS
-NAGY TIHAMER VASILE (6,00) I.P.J.-MM
-KUI ANDOR-LEVENTE VASILE (5,60) I.P.J.-SJ
-SERES ANITA-PANNA SANDOR-GYOZO (5,30) I.P.J.-SJ
-TANKO-BODOR HUNOR ATTILA (5,20) I.P.J.-HR
-FARKAS IZABELLA-KATALIN JENO (5,00) I.P.J.-MS
Dar şi pe ţigani:
-COSTEA MARIAN-CLAUDIU ION (7,30) D.G.P.M.B.
-CIOBANU ION GHEORGHE (6,80) I.P.J.-DB
-IOAN-UDILA ALEXANDRU IOAN (6,00) I.P.J.-AG
-TUGULAN DUMITRU-COSMIN TIBERIU (5,90) I.P.J.-VL
-MOLDOVAN ALADAR-GABRIEL ALADAR (5,50) I.P.J.-HR
-MINCU CLAUDIU-ALEXANDRU AURICA (5,40) I.P.J.-IL
#462
Posted 02 August 2011 - 09:22 PM
Multumesc !
Edited by Dorin20, 02 August 2011 - 09:22 PM.
#463
Posted 02 August 2011 - 11:20 PM
#464
Posted 03 August 2011 - 03:00 PM
Poate daca vor fi cateva, le va lua in seama.
Edited by ben, 03 August 2011 - 03:03 PM.
#465
Posted 08 August 2011 - 04:39 PM
#466
Posted 08 August 2011 - 04:42 PM
#467
Posted 08 August 2011 - 04:52 PM
#468
Posted 17 August 2011 - 09:42 AM
#469
Posted 30 August 2011 - 07:47 PM
#470
Posted 30 August 2011 - 07:58 PM
ia legatura cu userul Nashipa sau cu cs777
Edited by bogdanel, 30 August 2011 - 07:59 PM.
#471
Posted 03 September 2011 - 08:49 AM
#472
Posted 03 September 2011 - 08:57 AM
#473
Posted 05 September 2011 - 09:59 AM
#474
Posted 09 September 2011 - 09:31 AM
#475
Posted 17 September 2011 - 07:19 PM
Anul acesta au fost doar 2 locuri pentru minoritati: 1 loc pentru tigani si 1 loc pentru unguri.
In cadrul concursului de admitere nu s-au ocupat locurile candidatilor romani de etnie rroma si apartinand altor minoritati nationale.
http://www.scoalapol...e/rezultate.htm
#476
Posted 22 September 2011 - 02:53 PM
#477
Posted 22 September 2011 - 02:55 PM
#478
Posted 22 September 2011 - 03:26 PM
#479
Posted 22 September 2011 - 03:39 PM
#480
Posted 22 September 2011 - 03:54 PM
1 user(s) are reading this topic
0 members, 1 guests, 0 anonymous users







